-2.7 C
București
marți, 30 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1251

Ludovic Orban scapă de un secretar de stat și o numește secretar general în Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor pe „blonda lui Boc”

Mișcări de trupe printre demnitari, pe sistemul plecă ai voștri, vin ai noștri. Azi, în Monitorul Oficial au apărut două decizii semnate de primul ministru Ludovic Orban, în urma cărora un secretar de stat pleacă acasă, în Dolj, iar un funcționar din Cluj vine la minister. Ambele decizii sunt legate de cariera a două doamne: una șefă peste Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, iar alta proaspăt instalată la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.

Prin actul 434, Gheorghița-Daniela Barbu a fost revocată „din calitatea de membru al Consiliului de administrație și din funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă”. Acesta a deținut funcția de director executiv în cadrul AJOFM Dolj. A fost numită secretar de stat la propunerea formulată de ministrul muncii și justiției sociale începând cu 12 iulie 2018.

Actul următor emis de Ludovic Orban și publicat în MOf, cu numărul 434, este „decizie privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detașare, de către doamna Ștefania-Gabriella Ferencz a funcției publice temporar vacante din categoria înalților funcționari publici de secretar general al Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor”.

La o simplă căutare, aflăm că doamna Ferencz este originară din Cluj și este cunoscută în presa locală drept „blonda lui Boc”. Emil Boc, actualul primar din Cluj-Napoca, căruia noul secretar general i-a oferit consiliere timp de mai mulți ani. A fost șefa de cabinet a acestuia în perioada în care a fost deputat, apoi a preluat sarcinile de consilieră și șefă de cabinet pe când Emil Boc era premier.

După această perioadă, l-a urmat pe Emil Boc la primărie, însă Ștefania-Gabriella Ferencz a avut și o perioadă mai bună, ca secretar general adjunct al Guvernului, cu rang de secretar de stat. Aceeași Ștefania-Gabriella Ferencz a deținut la un moment dat și funcția de comisar în Comisia Națională a Valorilor Mobiliare.

Viorica Dăncilă vorbește despre mandatul său de președinte. Va fi unul „în acord”. „În acord cu toți cei pe care îi reprezintă”

A trecut seara simulacrelor de dezbateri care au fost de fapt conferințe de presă organizate separat de candidații PSD și PNL cu ei și pentru ei, însă campania pentru turul doi al alegerilor prezidențiale continuă. De dimineață, Viorica Dăncilă a ținut să sublinize, pe scurt, ideile de aseară, legate de viitorul său mandat de președinte.

Candidata PSD va fi un om deschis, cu uși deschise și deschisă la dialog și la acorduri. Practic, va fi un președinte pentru toți pe care îi reprezintă, promite aceasta.

Mandatul meu va fi cel al Președintelui reformator, care înțelege că Administrația Prezidențială are nevoie de o schimbare profundă a modului de acțiune și comunicare cu oamenii.

Mă voi asigura că Palatul Cotroceni și Administrația Prezidențială vor funcționa 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Voi deschide porțile pentru toate forțele politice constructive, pentru presă, pentru tineri talentați și capabili care vor să schimbe lumea, pentru oamenii de cultură, pentru proiectele și sesizările societății civile.

Președintele trebuie să redevină unul al tuturor românilor, în acord și în dialog direct cu toți cei pe care îi reprezintă”. a promis Viorica Dăncilă.

Viorica Dăncilă organizează propria dezbatere, la Palatul Parlamentului. Primește toți jurnaliștii, pe bază de legitimație

Dezamăgită de refuzul constant a lui Klaus Iohannis de a participoa la o dezbatere între candidații din turul doi al alegerilor prezidențiale, Viorica Dăncilă a decis. Nu va da buzna peste dezbaterea lui Iohannis, însă va organiza propria întâlnire cu jurnaliștii. Dezbaterea Vioricăi Dăncilă va începe la ora 18.00, candidatul PSD dând asigurări că va primi toți jurnaliștii care au legitimație de presă.

Cred cu tărie că această campanie are nevoie de dialog, de dezbateri, de o prezentare coerentă a viziunii pentru România și, mai ales, de răspunsuri la întrebările oamenilor. Eu nu pot fi de acord cu fuga de asumare și fuga de întrebări, nici cu aroganța pe care o afișează președintele Iohannis și disprețul pentru dreptul românilor la informare. Acest elitism al domnului Iohannis și această selecție pe care a făcut-o pentru evenimentul de astăzi trădează de fapt teama de un dialog autentic, teama de adevăruri incomode.

Eu am ales să am o discuție liberă, deschisă, cu oricine are întrebări despre viziunea candidatului pentru România. Voi avea un dialog deschis cu TOȚI jurnaliștii care își doresc să participe, astăzi, începând cu ora 18:00, la Palatul Parlamentului, sala Spiru Haret. Accesul este liber pentru toți reprezentanții mass-media desemnați de către instituțiile pe care le reprezintă. Intrarea se face pe baza legitimației de presă și a actului de identitate la intrarea S2, începând cu ora 16:00.

Iar de la ora 21:00, ne vedem la Antena 3!”, anunță public Viorica Dăncilă.

Lista celor 9 persoane care se întâlnesc azi cu Klaus Iohannis la dezbatere

Se pare că lista persoanelor selectate de Klaus Iohannis pentru dezbatere a fost definitivată. Partidul Național Liberal a anunțat oficial cine îi va putea pune întrebări lui Iohannis astăzi, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”. Este vorba despre Ramona Avramescu, Clarice Dinu, Moise Guran, Ion M. Ioniţă, Cristian Leonte, Silviu Mănăstire, Cristian Pîrvulescu, Cristina Şincai și Radu Tudor.

Dezbaterea reprezintă o premieră pentru România, în contextul alegerilor prezidențiale, participanții care vor lua parte la dialog având posibilitatea să abordeze orice teme și orice subiecte pe care le consideră de interes pentru opinia publică.

Evenimentul va putea fi urmărit live pe paginile de Facebook și Youtube, iar instituțiile de presă interesate pot prelua semnalul audio/video de la organizatori”, a comunicat PNL.

Medic din București, trimis în judecată după ce s-a descoperit că își lua „partea leului” pentru a favoriza o societate furnizoare

sursă foto: DNA

Fostul șef al Laboratorului de analize medicale din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia” București a fost trimis în judecată astăzi pentru luare de mită în formă continuată. Faptele de care a fost acuzată Elena Postolache, medic primar, datează din perioada 2014 – 2015, anume că a luat un comision de la o societate, pentru a o favoriza.

În perioada 29 august 2014 – 19 iunie 2015, în contextul derulării unor contracte încheiate între Spitalul Clinic de Psihiatrie „Alexandru Obregia” și o societate comercială, inculpata Postolache Elena, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit în trei tranșe, de la reprezentanții firmei respective, suma totală de 102.200 lei.

Banii respectivi, ce ar fi reprezentat 3,5% din valoarea fără TVA a facturilor emise de societatea respectivă și achitate de către Spitalul Clinic de Psihiatrie „Alexandru Obregia”, ar fi fost primiți de inculpată în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, și anume întocmirea unor referate de necesitate pentru achiziția de produse necesare Laboratorului de analize medicale.

Inculpata a consemnat într-un cont bancar suma de 102.200 lei, asupra căreia s-a aplicat sechestrul asigurator în vederea confiscării speciale. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză”, arată procurorii anticorupție.

Au mai rămas câteva zile până la turul doi al alegerilor și doar câteva ore până la „dezbaterea” lui Iohannis cu cine vrea el. „Nu am aroganța de a crede că voi fi un Președinte ideal, dar voi fi un Președinte mai bun decât predecesorii mei”, promite Dăncilă

Premierul Viorica Dancila participa la ceremonia de semnare a Memorandului de Intelegere intre Romaero S.A. Bucuresti si Raytheon Company, la Palatul Victoria, miercuri, 10 iulie 2019.ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Turul doi al alegerilor prezidențiale numai că nu bate la ușă, iar cei doi candidați rămași în cursă sunt în plină campanie electorală. Cum Klaus Iohannis a refuzat o întâlnire publică cu Viorica Dăncilă, pe sistemul „întrebări și răspunsuri”, lupta se dă pe Facebook. Nu a existat zi în care Dăncilă să nu facă vorbire despre dorința sa de a participa la o dezbatere cu președintele în exercițiu, însă în zadar.

Azi este stabilită o „dezbatere” imaginată de Iohannis după dorința sa, iar Viorica Dăncilă continuă încercarea de a-l scoate pe Iohannis din cochilie. Azi, Viorica Dăncilă scrie din nou despre calitățile pe care le are și defectele care îl caracterizează pe contracandidatul său.

Am avut prea mult timp un Președinte spectator la Cotroceni, un Președinte care, din nepăsare și de teama neputinței, nu a făcut nimic în 5 ani de mandat.

Am dovedit că nu mi-e frică de muncă și de asumare. Am fost în fruntea Guvernului și știu bine care sunt problemele țării și nevoile românilor. Și nu, eu nu am aroganța de a crede că voi fi un Președinte ideal, dar voi fi un Președinte mai bun decât predecesorii mei, pentru că îmi pasă de țara mea și muncesc pentru oameni.

Niciun român care va bate la ușa Palatului Cotroceni nu va rămâne fără răspuns sau sprijin din partea mea. România are nevoie mai mult ca oricând de un Președinte implicat și prezent!”, promite Dăncilă.

Autoritatea Electorală Permanentă a verificat partidele la bani „mărunți”. Ce a descoperit la analiza veniturilor și cheltuielilor

Mai multe formațiuni politice de care au auzit doar membrii lor și încă două, trei persoane, au fost verificate de Autoritatea Electorală Permanentă în ceea ce privește sumele încasate și cele cheltuite, așa cum se regăsesc ele în acte. AEP are competența să controleze partidele și alianțele politice fie pentru că așa își dorește, fie că sunt ceva suspiciuni privind veniturile și cheltuielile. Așa se face că zilele acestea au apărut în Monitorul Oficial și rapoartele întocmite după controale. Nereguli au fost găsite mai peste tot, chiar dacă au fost partide care s-au făcut că plouă când AEP le-a cerut documentele contabile aferente anului 2018.

Partidul Noua Dreaptă, Partidul Naţional Democrat și Partidul Botoşănenilor nu au pus la dispoziţia echipei de control documentele referitoare la sursele de finanţare şi cheltuielile înregistrate în anul 2018, în timp ce Partidul Neamul Românesc „nu a transmis în termen de 15 zile documentele solicitate de Autoritatea Electorală Permanentă, (iar) echipa de control nu a putut verifica veniturile şi cheltuielile formaţiunii politice aferente anului 2018”.

Din acte a reieșit că Partidul Dreptăţii, Partidul Noua Revoluţie și Partidul Mişcarea Liberală nu au înregistrat venituri şi cheltuieli, în timp ce Partidul Dreapta Conservatoare și Partidul Republican Conservator nu au declarat venituri şi cheltuieli pentru anul 2018.

Dacă Partidul Comunitar din România a înregistrat venituri în sumă de 1.476,00 lei şi cheltuieli în sumă de 1.285,95 lei, au fost alte trei formațiuni ale căror cheltuieli au depășit cu mult veniturile.

Potrivit AEP, este vorba despre: Partidul Civic Maghiar – a încasat venituri din cotizaţii în sumă de 7.495,00 lei şi a efectuat cheltuieli în cuantum de 9.128,87 lei; Partidul Ialomiţenilor – a înregistrat venituri în sumă de 1.910,00 lei şi cheltuieli în sumă de 10.710,00 lei, și Partidul Socialist Român, care a încasat venituri în sumă de 2.855,00 lei şi a efectuat cheltuieli în valoare de 7.698,89 lei.

Agentul guvernamental la CJUE a fost înlocuit. Omul propulsat acum un an de Viorica Dăncilă a dorit să plece

Schimbare în cadrul Ministerului Afacerilor Externe în ceea ce privește persoana care îndeplinește funcțai de agent guvernamental Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Azi, în Monitorul Oficial a fost publicat un act emis de premierul Ludovic Orban, referitor la „eliberarea domnului Costin-Radu Canțăr, la cerere, din funcția de agent guvernamental pentru Curtea de Justiție a Uniunii Europene, însărcinat cu reprezentarea României în fața Curții de Justiție, a Tribunalului Uniunii Europene, a celorlalte instituții ale Uniunii Europene, precum și a Curții de Justiție a Asociației Europene a Liberului Schimb, cu rang de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe”.

Decretul următor semnat de Orban are legătură tot cu CJUE: succesorul pe post, în persoana unei doamne angajate de mulți ani în MAE, ultima dată îndeplinind funcția de șef serviciu. Este vorba despre „Decizie pentru desemnarea doamnei Emilia Gane în calitate de agent guvernamental pentru Curtea de Justiție a Uniunii Europene și Tribunalul Uniunii Europene, cu rang de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, în cauzele în care se împlinesc termene procedurale în lunile noiembrie-decembrie 2019”.

Dacă Emilia Gane lucrează de mult timp în MAE, Costin – Radu Canțăr a apărut aproape peste noapte în instituție. În mai 2018, Canțăr a fost numit în funcția de Agent guvernamental pentru Curtea de Justiție a Uniunii Europene și a Curții de Justiție a Asociației Europene a Liberului Schimb, cu rang de subsecretar de stat.

Până atunci, timp de cinci ani, acesta fusese inspector de concurență în cadrul Consiliului Concurenței (Direcțiile Juridic – Contencios și Supraveghere Feroviară). Canțăr vine din Dolj, unde a fost avocat, iar presa locală scrie că acesta ar fi fost un apropiat al Liei Olguța Vasilescu, pe filiera tatălui său.

Klaus Iohannis, acuzat că a folosit resurse de la buget pentru a-și organiza „dezbaterea” din cadrul campaniei electorale. „Este inacceptabil ca Președintele României să apeleze la fonduri bugetare sau la oameni plătiți de contribuabili”, atrage atenția Viorica Dăncilă

Foto: Facebook

Doar câteva ore ne despart de dezbaterea finală a campaniei prezidențiale, însă aceasta a fost stabilită pe principiul Iohannis vs Iohannis. Actualul președinte în exercițiu a refuzat categoric să fie prezent la o dezbatere în compania contracandidatului său din turul doi al alegerilor, Viorica Dăncilă. A stabilit că va face o dezbatere în cadrul căreia să îi lase pe alții să îl chestioneze, în niciun caz să poarte discuții cu Viorica Dăncilă, candidatul PSD.

Așa că mâine seară, tot poporul ar trebui să îl poată vedea pe Klaus Iohannis răspunzând la întrebări mai mult sau mai puțin incomode, însă în fața unor persoane pe care le-a ales chiar dumnealui. Or tocmai aici ar fi una dintre probleme, potrivit Vioricăi Dăncilă. Aceasta a atras atenția că a aflat „pe surse” că cei chemați de Iohannis la dezbatere ar fi fost abordați de persoane angajate la Administrația prezidențială.

Am văzut astăzi în presă că mai mulți dintre cei care au fost invitați la evenimentul candidatului PNL, Klaus Iohannis, au fost sunați de la Administrația Prezidențială. Președintele trebuie să lamurească urgent dacă este adevărată această informație și, dacă da, de câte ori a folosit resurse ale Administrației Prezidențiale în organizarea propriei campanii electorale.

Este inacceptabil ca Președintele României să apeleze la fonduri bugetare sau la oameni plătiți de contribuabili pentru a organiza activități de natură electorală, adică în folos politic propriu. Așteptăm aceste lămuriri din partea candidatului PNL”, scrie Viorica Dăncilă, într-o nouă încercare de dialog cu Klaus Iohannis.

Dezbaterea dorită de președintele în exercițiu va avea loc mâine de la ora 19.00 și va permite întrebări doar din partea invitaților. Potrivit G4Media.ro, ar fi confirmat prezența Ion M. Ioniță (Adevărul), Cristian Leonte (Pro TV), Radu Tudor (Antena 3), Cristina Șincai (România TV), Moise Guran (Europa FM) și Cristian Pârvulescu (SNSPA).

Aceeași sursă scrie că lista urmează a fi completată cu încă 3 sau 4 jurnaliști și analiști politici, posibil Cosmin Prelipceanu (Digi24.ro), Cristian Tudor Popescu (Digi24), Alina Manolache (Digi24.ro), Denise Rifai (Realitatea TV), Claudiu Popa (Realitatea TV), Marilena Mititelu (Realitatea TV) Tudor Mușat (Europa FM), Cristian Pantazi (G4Media.ro), Dan Tăpălagă (G4Media.ro), Clarice Dinu (HotNnews.ro), Liviu Avram (Adevărul.ro), Dumitru Borțun (SNSPA), Adriana Nedelea (Libertatea.ro), Magda Grădinaru (Ziare.com), Ioana Ene Dogioiu (Ziare.com), Silviu Mănăstire (B1TV).

Dezbaterea se va desfășura în incinta Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) „într-un spațiu neutru politic dar, în același timp, reprezentativ pentru societatea românească, respectiv în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”.

Subliniem încă o dată importanța comunicării publice oneste, deschise, echilibrate, care să atingă teme esențiale privind modul în care funcționează instituțiile politice din România, modul în care s-a derulat mandatul actual al Președintelui României, precum și direcțiile și prioritățile care pot contribui la viitorul țării.

Detaliile dezbaterii din 19 noiembrie vor fi comunicate public imediat după ce acestea vor fi agreate de toate părțile implicate în organizarea acestui eveniment”, se arată într-un comunicat al SNSPA.

Orban promite că vor fi plătite salariile și pensiile, cu o excepție. Cei angajați pe sistemul de pile, cunoștințe și relații vor fi tăiați de la porție, urmând a fi dați afară

Premierul Ludovic Orban a făcut din nou câteva declarații care pot fi interpretate drept amenințări pentru toți cei care au fost aduși în sistem de PSD. Prezent la Brașov, unde a participat la ceremonia depunerii de coroane în memoria participanților la revolta anticomunistă a muncitorilor brașoveni din 15 noiembrie 1987 și la ceremonia de semnare a contractului de finanțare a proiectului de modernizare a Spitalului Clinic Județean de Urgență, premierul a răspuns la câteva întrebări. Unele dintre acestea, pe tema banilor. Sunt sau nu bani de pensii și salarii?

Onorăm toate cheltuielile necesare bugetuui. Sigur că ceea ce vom considera că sunt cheltuieli ne-necesare le vom face să dispară. Salariile și pensiile vor fi plătite la termen, dar nu vom plăti în continuare salarii la cei care au intrat pe ușa din dos în instituțiile publice – pe bază de carnet de partid sau pe bază de pile și rubedenii ale clientelei politice a PSD-ului și cei care nu își fac treaba.

De asemenea, știți foarte clar că am declanșat un proces de refacere a capacității administrative a instituțiilor guvernamentale, de reducere a dimensiunii aparatului birocratic. Am început cu reducerea numărului de ministere, vom continua cu reducerea numărului de entități publice aflate în subordinea Guvernului, astfel încât să creăm o administrație cât mai eficientă, lipsită de proceduri inutile, care să asigure fluența tuturor proceselor administrative pentru asigurarea de servicii de calitate pentru cetățeni”, a promis Orban.

Membrii Consiliului de Administrație din Electrica au rămas fără indemnizațiile de mii de euro

Cei șase membrii ai Consiliului de Administrație din cadrul Electrica, precum și președintele acestuia, au fost tăiați de la porția din banul public. Virgil Popescu, ministrul Economiei, a mers astăzi la Electrica, unde membrii Consiliului de Administraţiei urmau să își acorde anumite indemnizații. După intervenția ministrului, acţionarii Electrica au respins, în cadrul adunării generale, acordarea bonusurilor propuse pentru conducerea companiei.

M-am dus pentru că mi se părea că acele clauze pe care vor să şi le pună nu aveau ce căuta acolo. Am spus, 3.680 de euro salariul brut indemnizaţie pentru cei din Consiliul de Administraţie plus 1.200 pe şedinţă mi se pare mult prea mult. Ca să mai iei încă 12 salarii pentru o clauză de neconcurenţialitate, că nu te mai duci la o altă companie şi vrei şi o asigurare pe încă trei ani după ce ai plecat – toate acestea mi se par mult prea mult pentru o companie care totuşi nu are o anvergură regională sau multinaţională”, se arată într-un comunicat al PNL.

Consiliul de Administrație a fost ales de Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor Electrica SA în data de 7 februarie 2019. Administratorul neexecutiv independent Valentin Radu a fost numit presedinte C.A. pe 12 decembrie 2018. Acesta este membru al Consiliului de Administrație al Electrica din aprilie 2018.

Gicu Iorga – administrator neexecutiv, a fost numit pe 27 aprilie 2018 și este membru al Consiliului de Administrație al Electrica SA din mai 2017.
Bogdan Iliescu este administrator neexecutiv independent numit în 27 aprilie 2018 și este membru al Consiliului de Administrație al Electrica din decembrie 2015. Ramona Ungur – administrator neexecutiv independent, numit în 27 aprilie 2018. Este membru al Consiliului de Administrație al Electrica din aprilie 2018. Dragoș Andrei – administrator neexecutiv numit în 7 februarie 2019 și este membru al Consiliului de Administratie al Electrica SA din decembrie 2018. Niculae Havrileț – administrator neexecutiv numit în data de 7 februarie 2019, este membru al Consiliului de Administratie al Electrica SA din februarie 2019. Ultimul membru al CA este Radu Florescu, administrator neexecutiv independent numit în data de 7 februarie 2019. În ceea ce îl privește, acesta este membru al Consiliului de Administrație al Electrica din februarie 2019.

Ana Birchall, un nou atac la Viorica Dăncilă: „Dacă spuneți că nu aveți de unde să stiți… poate nu ați înțeles despre ce vorbeam”. Ce discuții au purtat pe tema justiției cele două social democrate

Fostul premier și fostul ministru al Justiției continuă să își trimită mesaje acuzatoare de departe. După ce Ana Birchall a fost exclusă din PSD și a ieșit public cu explicații în jurul ideii că Viorica Dăncilă avea o agendă de destructurare a Justiției, președintele PSD a lăsat să se înțeleagă că nu are cunoștință despre ceea ce afirmă fostul ministru. Ana Birchall nu lasă însă discuția în acest punct și explică pe Fcebook, punct cu punct, ce s-a întâmplat în spatele ușilor închise din Guvern.

Aseară am mai citit o încă minciunică a doamnei Dăncilă cum că nu avea de unde să știe de nenorocirile găsite la Ministerul Justiției, de modificările toxice făcute în ”Comisia specială Iordache”, de asaltul și asediul la care am fost supusă eu și Ministerul Justiției. Dancilă a afirmat cu nonșalanță și tupeu maxim că „Doamna Birchall să spună la ce face referire, eu nu am de unde să știu”.

Păi doamna candidat Dăncilă, nu ar fi mai bine să le spuneți dvs. românilor dacă ați avut sau nu discuții cu mine (unele chiar în ședințele de guvern), pe următoarele probleme din justiție, cu titlu de exemplu:

-LIBERAREA CONDIȚIONATĂ: înăsprirea condițiilor liberării condiționate respectiv, creșterea de la 60 la 65 de ani vârsta la care instanța putea dispune liberarea condiționată; pentru a beneficia de liberarea condiționată, condamnații pe viață trebuie să fi executat minim 25 de ani, față de 20 ani pe regula veche etc., majorarea fracției de 5/6 pentru infracțiuni pentru care legea prevede pedepse mai mari de 10 ani (fapt care mi-a adus prima cerere de remaniere din partea dvs.);

SECȚIA PENTRU INVESTIGAREA INFRACȚIUNILOR DIN JUSTIȚIE: referitor la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, nici până în acest moment nu s-a putut explica credibil și nu mi-ați putut explica credibil marile semne de întrebare privind suprapunerile de competență cu DIICOT și alte parchete prin extinderea competenței la toată cauza indiferent de calitatea persoanelor! Cu alte cuvinte de ce această secție trebuie să analizeze tot dosarul în condițiile în care este imposibil ca această secție să aibă expertiza DIICOT de exemplu. Sau… poate asta s-a urmărit, dacă analizăm solicitările SIIJ de preluare a unor dosare imediat ce au început să funcționeze; sau de ce se încalcă principiul separarii carierelor judecătorilor și procurorilor.

LEGEA PRIVIND RECURSUL COMPENSATORIU: reglementarea recursului compensatoriu în zile, în cazul cazării în condiții necorespunzătoare și considerarea ca executate suplimentar a unui număr de 6 zile pentru fiecare perioadă de 30 de zile – deci în medie 73 de zile pentru fiecare an, a condus la liberarea condiționată înainte de termen, a unui număr mare de deținuți, indiferent de infracțiunea pentru care au fost condamnați. Ce ridică un semn de intrebare este prevederea introdusă smecherește, în Comisia Iordache (și așa cum mi-au mărturisit un număr foarte mare de parlamentari nu au știut de această prevedere și efectele sale toxice), conform căruia dacă o singură celulă dintr-un pavilion nu îndeplinește standardele/ condițiile CEDO atunci se consideră că nici celelalte celule nu îndeplinesc standardele, motiv pentru care s-a extins beneficiul recursului compensatoriu și pentru acei deținuți în condiții corespunzătoare. Efectele le-am văzut cu toții respectiv, un număr foarte mare de liberări condiționate pe baza recursului compensatoriu;

IMPRESCRIBTIBILITATEA INFRACȚIUNILOR de viol, răpire, trafic de persoane, exploatarea minorilor și altele, măsură pe care v-am propus-o, dar ați refuzat-o fără să o analizați măcar (poate nu ați citit-o sau înțeles-o, nu știu);

NECESITATEA ÎNĂSPRIRII REGIMULUI SANCȚIONATOR AL INFRACȚIUNII DE LIPSIRE DE LIBERTATE ÎN MOD ILEGAL și incriminarea separată a faptei comise prin RĂPIRE – ca formă agravată a lipsirii de libertate în mod ilegal precum și prevederea unor variante agravate, raportate la victimă;

PENSIONARE ANTICIPATĂ A MAGISTRAȚILOR CU 20 DE ANI VECHIME, FĂRĂ LIMITĂ DE VÂRSTĂ: reglementare care s-a realizat fără o analiză temeinică a resursei de personal la instanțe și parchete și, mai cu seamă, fără să se prevadă cum va fi acoperită nevoia de judecători și procurori, în condițiile în care mai mult de 30% din numărul acestora are această vechime și îndeplinește condițiile de pensionare). Am propus abrogarea dispoziției sau prorogarea intrării în vigoare dar nu ați fost de acord.

SCHIMBAREA MODALITĂȚII DE PROMOVARE LA ICCJ, printr-un concurs care constă într-un interviu ceea ce ridică semne de întrebare (față de procedura anterioară de concurs).

Ar mai fi o variantă: și dacă tot spuneți dvs. că nu aveti de unde să știți … poate nu ați înțeles despre ce vorbeam. Eu însă sper sincer să nu fie vorba de asta, ar fi chiar mult mai rău decât o minciunică de campanie.

P.S. Fiindcă tot veni vorba, i-aș aduce aminte doamnei Dăncilă și despre corespondența noastră din 2017,când eram ministrul justiției interimar, pe tema OUG 13. Da! Exact acea OUG privind amnistia și grațierea, a cărei ferventă susținătoare era dumneaei pe vremea aceea, în calitatea domniei sale de europarlamentar. Nu de alta, dar am convingerea că „execuția” mea din funcția de Ministru delegat pentru Afaceri Europene are o legătură și cu acea corespondență…”, atrage atenția Ana Birchall.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
-2.7 ° C
-2.2 °
-4 °
80 %
1kmh
0 %
mar
3 °
mie
2 °
J
0 °
vin
3 °
S
6 °

Ultimul articol

Petru Marginean - Foto replicahd.ro

Petru Mărginean pierde definitiv procesul cu Ziarul de Investigații

După cinci ani de procese, am ajuns să cunosc prea bine sălile de judecată din Deva și culoarele Curții de Apel Alba Iulia. Am...

Excepția de neconstituționalitate pe legea pensiilor magistraților, discutată în 2026; CCR amână din nou...

Curtea Constituțională a României nu a luat, nici astăzi, o decizie privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu noul...

Republica Moldova numește un nou ambasador la București

Schimbare de „cadre” în ambasadele Republicii Moldova, incusiv în cea din România. Zilele trecute, Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova a...