Cei șase membrii ai Consiliului de Administrație din cadrul Electrica, precum și președintele acestuia, au fost tăiați de la porția din banul public. Virgil Popescu, ministrul Economiei, a mers astăzi la Electrica, unde membrii Consiliului de Administraţiei urmau să își acorde anumite indemnizații. După intervenția ministrului, acţionarii Electrica au respins, în cadrul adunării generale, acordarea bonusurilor propuse pentru conducerea companiei.

M-am dus pentru că mi se părea că acele clauze pe care vor să şi le pună nu aveau ce căuta acolo. Am spus, 3.680 de euro salariul brut indemnizaţie pentru cei din Consiliul de Administraţie plus 1.200 pe şedinţă mi se pare mult prea mult. Ca să mai iei încă 12 salarii pentru o clauză de neconcurenţialitate, că nu te mai duci la o altă companie şi vrei şi o asigurare pe încă trei ani după ce ai plecat – toate acestea mi se par mult prea mult pentru o companie care totuşi nu are o anvergură regională sau multinaţională”, se arată într-un comunicat al PNL.

Consiliul de Administrație a fost ales de Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor Electrica SA în data de 7 februarie 2019. Administratorul neexecutiv independent Valentin Radu a fost numit presedinte C.A. pe 12 decembrie 2018. Acesta este membru al Consiliului de Administrație al Electrica din aprilie 2018.

Gicu Iorga – administrator neexecutiv, a fost numit pe 27 aprilie 2018 și este membru al Consiliului de Administrație al Electrica SA din mai 2017.
Bogdan Iliescu este administrator neexecutiv independent numit în 27 aprilie 2018 și este membru al Consiliului de Administrație al Electrica din decembrie 2015. Ramona Ungur – administrator neexecutiv independent, numit în 27 aprilie 2018. Este membru al Consiliului de Administrație al Electrica din aprilie 2018. Dragoș Andrei – administrator neexecutiv numit în 7 februarie 2019 și este membru al Consiliului de Administratie al Electrica SA din decembrie 2018. Niculae Havrileț – administrator neexecutiv numit în data de 7 februarie 2019, este membru al Consiliului de Administratie al Electrica SA din februarie 2019. Ultimul membru al CA este Radu Florescu, administrator neexecutiv independent numit în data de 7 februarie 2019. În ceea ce îl privește, acesta este membru al Consiliului de Administrație al Electrica din februarie 2019.

Articolul precedentAna Birchall, un nou atac la Viorica Dăncilă: „Dacă spuneți că nu aveți de unde să stiți… poate nu ați înțeles despre ce vorbeam”. Ce discuții au purtat pe tema justiției cele două social democrate
Articolul următorOrban promite că vor fi plătite salariile și pensiile, cu o excepție. Cei angajați pe sistemul de pile, cunoștințe și relații vor fi tăiați de la porție, urmând a fi dați afară