-1.8 C
București
duminică, 28 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1246

Tomas Ryde n-a avut talent și nici știință, ca să dea strălucire handbalistelor tricolore!

Am făcut sărbătoare națională, după victoria în fața Ungariei, scor 28-27, de parcă am fi câștigat cine știe ce medalie – succesul ne-a luat mințile, ne-a amețit așa de tare, încât în prima partidă din faza următoare, jucată împotriva Rusiei, ne-am prezentat ca o echipă de amatoare! Sigur, șansele noastre de a prinde unul din cele două locuri ce ar fi dus în semifinale, erau foarte mici, din pricina faptului că n-am luat puncte nici cu Spania, nici cu Muntenegru, dar aveam obligația să încercăm marea cu degetul. Nu te pregătești doi ani de zile, cu tot felul de selecții, perioade de cantonamente, meciuri amicale, ca să vii la un Mondial și să-ți propui doar să nu dezamăgești.

”Suntem foarte motivate după victoria de aseară (n.n. împotriva Ungariei). Nu am dezamăgit, nu ne-am făcut de râs. Suntem în primele 12 echipe, la acest turneu”, declara Cristina Neagu, la o zi după ce am bătut Ungaria la un gol. Dacă Neagu s-a referit doar la persoana ei, da, se poate spune că nu a dezamăgit, în ciuda faptului că a făcut și ea erori nenumărate, inclusiv în partida contra Rusiei. Dar ca să te lauzi că România este între primele 12 grupări ale Mondialului, ăsta nu este un motiv de satisfacție – se spune că fanfara cântă doar pentru locul unu, dar eu aș fost și mai mulțumit, dacă împărțeam podiumul cu viitoarea premiantă din Japonia.

După aceste cuvinte ale lui Neagu, am dedus că însăși handbalistele n-au avut speranțe la mai mult, poate doar la câștiguri mici și ceva victorii personale. Nici măcar staff-ul tehnic (format din 9 sau 10 persoane) nu a avut visuri mărețe, mulțumindu-se să lase o impresie bună. Tricolorele au fost în Iad de două ori, în meciul cu Rusia – în prima repriză, erorile fetelor noastre au depășit, ca număr, orice închipuire: Perianu a ratat din prima, Polocoșer și-a luat și ea două minute de suspendare, Pintea a călcat semicercul, Perianu a pasat prost, de două ori, apoi a făcut și fault în atac. Și-a dat în petic și Neagu, cu o ratare și o pasă greșită, exact in minutele de superioritate, pentru ca Polocoșer să-și ia și al doilea galben, pentru durități în apărare. Chiar și-așa, repriza se încheie cu un gol frumos, marca Pristăvița, și cu o egalitate peste așteptări – s-a văzut, însă, clar că Rusia nu a apăsat pe accelerator..

În mitanul secund, am atins din nou Infernul – preț de 10 minute (!) ne-a cuprins letargia și n-am mai găsit poarta adversă. Nici nu mai încape îndoială, aici s-a scris istoria acestui meci, de la 17-16 pentru Rusia, în minutul 44, s-a făcut 25-16, în minutul 54, pentru Ana Senn și compania, iar problema câștigătoarei fusese, deja, rezolvată. Tricolorele n-au mai avut resurse, pentru un meci întreg, nici fizice, nici psihice, iar dragă Cristina, o spun cu toată sinceritatea, v-ați făcut de mirul lumii, cu aceste 10 minute de abstinență handbalistică, în vreme ce tu ne asigurai că sunteți motivate, după victoria din fața Ungariei. N-am văzut pe nimeni că-și dă viața, în meciul cu Rusia, s-a jucat plat, au intrat toate în teren, pentru că așa a vrut Ryde, să nu le supere pe fete.

Handbalistele au partea lor de vină, dar de blamat este staff-ul tehnic, de la vlădică și până la opincă – nu tu o selecție corectă și transparentă, în deplin accord cu Comisia Tehnică a Federației și cu toți antrenorii ce funcționează în campionatele României; nu tu un program medical intens și cu o anumită ritmicitate, pentru lotul lărgit, poate așa s-ar fi descoperit mai din vreme dopajul de la Brașov; nu tu planuri de rezervă, în anumite situații de pressing la Neagu; nu tu scheme lucrate cu jucătoare diferite, singura schiță fiind cea in care Neagu îi pasează lui Pintea; nu tu antrenamente psihologice de calitate, care să facă din handbalistele noastre persoane puternice, cu capul tare, ca să zic așa, gata de luptă, până la ultima picătură de energie. Aș putea continua cu tarele pe care acest staff le are, de ani buni, dar mă opresc aici și pun doar bomboana pe colivă – Tomas Ryde nu este selecționerul de care România are nevoie, nu are talent și nici știință, ca să dea strălucire handbalistelor noastre, valoroase, de altfel!

Și dacă ar fi avut educația necesară, anumite persoane care se-nvârt în jurul naționalei feminine, de ani de zile, și-ar fi dat demult demisia de onoare! Nu se va întâmpla asta, iar handbalul feminin românesc va fi îngropat definitiv, cât de curând…

PNL a uitat ușa întredeschisă! Dinozaurii se întorc la butoane

ludovic orban referendum
Foto: Facebook

Ludovic Orban joacă alba-neagră la guvernare! Deși premierul declara, în luna august, că PNL este interzis pentru PSD și ALDE, iată că mai mulți parlamentari ale celor două partide trec granița către partidul lui Orban.

Recent, doi dintre parlamentarii PSD care au semnat învestirea Guvernului au anunţat că trec la grupul parlamentar PNL. Unul dintre ei, Mihăiţă Găină, este finul fostului ministru al Agriculturii, Petre Daea. În ziua moţiunii de cenzură, aceasta din urmă îi transmitea lui Găină să „nu murdărească mâna naşului” printr-un vot anti-PSD.

Cel de-al doilea parlamentar care a schimbat tabăra este Elena Hărătău. În mod bizar, în ziua votului pentru învestirea Guvernului, deşi a votat pentru, aceasta a trimis un comunicat de presă în care avertiza că dacă PNL va ajunge la guvernare, se vor închide spitale.

„Românii trebuie să fie conştienţi că, în cazul în care Guvernul Orban va fi instalat, iar Klaus Iohannis va câştiga alegerile prezidenţiale, vor fi din nou unităţi sanitare care se vor închide. Se va repeta astfel istoria din 2010, deoarece, în fapt şi de drept, PNL este noul PDL!”, afirma Harătău cu câteva ore înainte să voteze pentru PNL.

De asemenea, primarul din Turda, Cristian Matei, a bătut şi el palma cu liberalii, după ce a fost exclus din PSD, în urma unui conflict cu liderii filialei din Cluj şi îşi pregăteşte transferul la PNL.

Deşi nu sunt din PSD, Daniel Constantin şi Sorin Cîmpeanu, foşti parlamentari Pro România, îşi pregătesc şi ei calea către PNL. Cei doi au votat pentru învestirea Guvernului şi, alături de Mircea Banias, Damian Florea şi Liviu Ioan Balint, s-ar afla pe ordinea de zi a Biroului Executiv (Bex) al PNL, scrie Adevărul.

Dinozaurii se întorc la butoane

Nini Săpunaru, unul dintre cei mai vechi membri PNL, a fost numit, joia trecută, de către premierul Orban în funcţia de secretar de stat al Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial.  

În aceeaşi zi, secretarul general adjunct al PNL, Costel Barbu, a fost pus în funcţia de secretar general al guvernului. Din 2008 până în 2015, acesta a fost primarul comunei teleormănene Suhaia, fiind mai apoi demis din cauza unei condamnări definitive pentru incompatibilitate, după ce s-a constatat că la aceeaşi primărie lucra şi soţia acestuia.

Mihai Tudose: Voi avea o discuție cu domnul președinte

Mihai Tudose (Foto: Facebook)

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a deschis larg porțile partidului și a spus că foștii colegi, inclusiv Mihai Tudose, au cale liberă spre revenirea în partid.

”Întâi, întâi și întâi o să am discuție cu domnul președinte interimar Marcel Ciolacu și cu alți colegi din conducerea interimară. În condițiile în care au dispărut o serie de lucruri din PSD, care m-au făcut pe mine să plec, dar și alții, iar unele cu siguranță cu dispărut, atunci putem purta o discuție. Eu am mai spus-o public: părerea mea este că la PSD trebuie un decalog în care să fie trecute acțiunile pe care să nu le mai facem. Eu am plecat din PSD dintr-o mulțume de motive, diferențe de concepție, de viziune etc., iar dacă acestea s-au schimbat, atunci putem discuta.u apreciez în mod deosebit oferta domnului Ciolacu, dar îmi doresc să am o discuție cu membri Pro România, care au părăsit partidul. Trebuie să văd ce fac și acești oameni, ce planuri au, pentru că niciodată n-am acționat de capul meu. Vreau să văd ce fac acești oameni, să am o discuție și cu cei de la PSD Brăila, vreau să merg pe stradă să discut cu oamenii și la final să am o discuție foarte, foarte serioasă cu mine.” a declarat Tudose pentru Stiri pe surse

Cristina Neagu, metamorfoză la 12 luni distanță!

Nu vreau să comentez mai mult victoria României în fața Ungariei, este suficient cât s-a scris, dar vreau să vedeți, în imagini, metamorfoza petrecută cu Cristina Neagu, la distanță de 12 luni – durerea face parte din viața noastră, ca și bucuria, de altfel, și nimic nu este întâmplător!

În primele opt imagini este drama trăită de Cristina – cu un an în urmă, mai precis pe 12 decembrie, 2018, a avut loc meciul dintre România și Ungaria, partidă din cadrul Grupei a 2-a, a Main Round-ul Campionatului European din Franța. O partidă de tristă amintire, atât prin faptul că am pierdut meciul, 29-31, victorie care nu le-a ajutat cu nimic pe maghiare, tricolorele având locul asigurat în semifinale, dar mai ales prin prisma accidentării grave a Cristinei Neagu, care a fost bruscată de unguroaica Szimonetta Planeta, care împlinea 25 de ani, chiar în ziua meciului contra României. Cristina Neagu n-a mai jucat ultimele două meciuri, și cele mai importante, fiind diagnosticată cu ligamente încrucișate rupte. Iar tricolorele, marcate de pierderea căpitanului lor, au ratat intrarea în finală, 22-28 cu Rusia, dar și medalia de bronz, care ne-a fost luată de Olanda, după victoria cu 24-20 în fața team-ului românesc.

Accidentare Cristina Neagu

În ultimele două fotografii o găsim pe Cristina Neagu bucurându-se de ultimul gol, cel al victoriei, împotriva Ungariei, care ne-a adus și calificarea în grupele semifinale, și putem să spunem din inimă că lui Neagu îi șade bine cu tricolorul românesc! Și ca un amănunt, handbalista care a pus-o la pământ pe Neagu, cu un an în urmă, Szimonetta Planeta, n-a mai intrat în vederile selecționerului Kim Rasmussen, pentru acest Mondial.

Încă trei prefecți schimbați din funcții, inclusiv unul care s-a judecat pentru postul de reprezentant al Guvernului

Guvernul României

Un nou lot de prefecți au fost numiți astăzi prin Hotărâre de Guvern, în Caraș-Severin, Ilfov, Mehedinți și Suceava. Prefectul de Caraș-Severin este unul dintre cei mai recenți suspecți într-un dosar DIICOT. Din acest motiv, dar mai ales pentru că a fost pus sub control judiciar, Matei Lupu și-a înaintat ieri demisia.

Azi, Guvernul a emis „hotărârea privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Caraș-Severin de către domnul Lupu Matei”. Lupu este cercetat pentru instigare la abuz în serviciu, în dosarul permiselor de port armă.

Județul nu rămâne fără un reprezentant al Guvernului, dat fiind că tot azi s-a decis ca „exercitarea, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de prefect” să îi revină doamnei Florența – Maria Albu. Aceasta a mai fost prefect în 2016, iar în Instituția Prefectului lucrează de peste 20 de ani, pe diferite funcții.

Pleacă și prefectul de Ilfov – Mihai-Sandu Niță. Acesta fusese numit în martie 2019, după ce anterior fusese consilier județean ales pe listele Partidului Social Democrat, la alegerile locale din 2016. În locul său vine Daniel-Tudorel Zamfir. Acesta a candidat la Camera Deputaților din partea PNL, însă mai fusese independent între 2009 și 2010, când a deținut funcția de subprefect.

Legat de județul Mehedinți, a fost emisă hotărârea „privind aplicarea mobilității pentru domnul Drăghiea Nicolae din funcția publică de prefect… în funcția publică de inspector guvernamental”. Mai exact, Drăghiea va fi inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Giuvernului, conform unei alte hotărâri. Nicolae Drăghia a mai fost însă în această situație și, după ce a fost schimbat din funcție, a ales războiul în instanță.

După ce Guvernul Cioloş l-a schimbat din funcţia de prefect și l-a numit în funcţia publică de inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului, Drăgiea a chemat Guvernul în judecată pentru a anula hotărârea. A pierdut, însă între timp – în ianuarie 2017, după instalarea Guvernului PSD – a fost repus în funcţia de prefect.

În locul lui Drăghiea vine același care l-a înlocuit și în urmă cu trei ani. Tot azi a fost emisă „hotărârea privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Mehedinți de către domnul Pavel Cristinel”. Cristinel Pavel își dăduse demisia odată cu căderea Guvernului Cioloș și se întorsese pe funcția de director executiv al Direcției Județene de Statistică Mehedinți. Deși nu e înregimentat politic, fiul acestuia este membru marcant PNL, formațiune în cadrul căreia deține poziția de președinte al organizației de tineret.

Ultima hotărâre privind prefecții vizează județul Suceava. Aici a fost numit Gheorghe-Alexandru Moldova. Până acum, Moldovan a fost directorul executiv al Direcției de Administrație Publică Locală din Consiliul Județean Suceava.

Pleacă ai voștri, vin ai noștri! Ludovic Orban și-a mai adus încă trei oameni de încredere

Aproape că nu există zi în care premierul Ludovic Orban să nu semneze decizii pentru numirea în funcții cheie a propriilor oameni. După ce a anunțat că vor urma destituiri și vor veni oameni pregătiți, Orban a început de fapt o „penelizare” a instituțiilor. Ieri, în Monitorul Oficial au fost publicate trei decizii de numire pe funcții și doar o singură eliberare din funcție.

Astfel, premierul a semnat decizia privind eliberarea lui Ionuț Barbu din funcția de director geenral al Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci. Barbu fusese numit pe post în 2017, prin decizia premierului Mihai Tudose. Pe atunci în vârstă de 28 de ani, tânărul venea din postura de consilier local în Giurgiu, unde era și președintele organizației PSD.
n 2010, el a fost ales vicepreşedinte al Organizaţiei TSD Giurgiu, iar în 2014 a fost ales preşedintele organizaţiei la nivel municipal

În ceea ce privește numirile, de ieri Costel Barbu își va aduce aportul de profesionalism ca secretar general adjunct al Guvernului (cu rang de secretar de stat), Nini Săpunaru – secretar de stat al Departamentului pentru relația cu Parlamentul, iar Virgil Guran a fost numit consilier de stat pentru ordine publică și siguranța cetățeanului în cadrul Cancelariei primului ministru. Toți aceștia sunt membrii marcanți ai PNL: Cristi Barbu – secretarul general adjunct al formațiunii, Nini Săpunaru a deținut controlul partidului pe Vrancea și a fost parlamentar, în timp ce Virgil Guran este deputat PNL de Prahova.

Ministrul Justiției propune desființarea sau regândirea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. Guvernul va discuta despre ideile lui Predoiu

Ludovic Orban are pe masa sa un memorandum întocmit de Cătălin Predoiu, ministrul Justiției, pe tema organizării și funcționării Secției
pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. Iar astăzi, membrii Guvernului se întâlnesc în ședință, așa că unul dintre punctele de pe ordinea de zi este și analizarea propunerilor făcute de Predoiu. Concluzia Memorandumului ar fi „desființarea SIIJ ori, după caz,
regândirea radicală a modului de funcționare și organizare a acesteia
”.

Ca argumente, în document se arată că au fost aduse numeroase critici cu privire la modul de funcționare și organizare a SIIJ, din partea Grupului Statelor Împotriva Corupției (GRECO) – Consiliul Europei, a Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneția), dar și în Raportul MCV.

Deși constituirea unei astfel de secții este un demers care, în sine, a fost consemnat ca fiind constituțional, parametrii în care aceasta își desfășoară activitatea se impune a fi reevaluați”, se mai precizează în Memorandum.

Ministerul de Interne îl vrea pe Traian Berbeceanu șef de cabinet

Marcel Vela a declarat în urmă cu puțin timp că are în plan să își ia un șef de cabinet care cunoaște bine sistemul, cum ar veni. Este vorba despre Traian Bereceanu, fost șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba între 2005 și 2013.

Berbeceanu a fost trimis în judecată în 2013, fiind chiar arestat, pe motiv că ar fi sprijinit o grupare suspectată de evaziune fiscală cu produse petroliere, cu un prejudiciu de peste 3,5 milioane de lei. În 2016 a fost achitat pentru luare de mită, sprijinire grup infracţional organizat, spălare de bani, fals în declaraţii, fals sub semnătură privată și complicitate la delapidare. Recent, Berbeceanu a scris o carte, „Radiografia unei mârșăvii judiciare”.

Orban explică secretul supraviețuirii cu doar 3.000 de lei pe lună: „Sunt auster și cheltuielile pe care le fac sunt cheltuielile pe care le face orice om normal”

ludovic orban referendum
Foto: Facebook

Premierul Ludovic Orban este aproape un om care se pierde în mulțime și care se mulțumește cu nimic. Cel puțin dacă ne luăm după declarația de avere completată de acesta acum, dat fiind că a obținut una dintre cele mai importante funcții din stat. Acesta a scris în declarație că anul trecut a obținut venituri de aproximativ 3.000 de lei pe lună și a explicat ulterior că este „un om simplu”.

Pot spune chiar că sunt auster și cheltuielile pe care le fac sunt cheltuielile pe care le face orice om normal. Sigur că în viață ai ani mai buni, ani mai răi, nu întotdeauna trăiești strict din venitul pe care îl încasezi pe parcursul unui an, ci și din veniturile pe care le-ai avut anterior sau din alte cheltuieli. Eu am 30 de ani de carieră în viață publică, am deținut funcții extrem de importante în statul român… am trăit strict din indemnizația pe care am primit-o pentru funcțiile publice pe care le-am deținut.

Faptul că au existat anumite perioade în care nu am înregistrat venituri, vreau să rețineți că nu m-am dus și nu am cerut niciun ajutor de șomaj în perioada respectivă. Iar în mare parte faptul că pe unele companii s-a pus presiune signifiantă din cauza faptului că au îndrăznit să facă un contract de muncă cu mine a arătat totuși anormalitatea statului român, condus de PSD”, a explicat Ludovic Orban.

Adina Florea s-a resemnat și a anunțat că nu mai vrea să conducă Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție

Azi s-a încheiat o parte din „epopeea” Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, după ce procurorul Adina Florea a comunicat că nu își mai dorește să îi coordoneze pe anchetatorii care îi investighează colegii. Consiliul Superior al Magistraturii a precizat că Adina Florea a depus la CSM o cerereîn care „a formulat cerere de retragere a candidaturii din procedura numirii în funcția de conducere din cadrul Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, ca urmare a concursului susținut”.

Numirea acesteia atârna deci doar de CSM, însă aici a fost o adevărată revoltă. Lia Savonea, președintele CSM, a inclus de 7 ori pe ordinea de zi a plenului validarea rezultatelor concursului pentru șefia SIIJ câștigat de Adina Florea, însă fie a fost lipsă de cvorum, fie s-a votat la egalitate pentru sau împotriva numirii Adinei Florea.

Recent, actualul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, membru de drept în CSM, spunea că dacă se va introduce din nou în plen propunerea de numire a Adinei Florea, el va vota împotrivă.

Fost vicepreședinte al ANAF, trimis în judecată pentru o mită de 2,5 milioane de euro. Banii și-i ascunsese în Cipru

Șerban Pop, fost vicepreședinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), a fost trimis din nou în judecată, sub acuzația de luare de mită. Acesta este acuzat că a primit în urmă cu aproape 11 ani nu mai puțin de 2,5 milioane de euro de la un afacerist. Pop ceruse însă 5 milioane de euro.

În perioada 31 ianuarie – 23 decembrie 2008, inculpatul Pop Șerban, vicepreședinte ANAF, ar fi pretins de la un om de afaceri suma de 5.000.000 euro din care ar fi primit în 4 tranșe, în conturile unor companii off shore pe care le controla prin interpuși, suma de 2.500.000 euro. Banii ar fi fost primiți de inculpat, în perioada 08 septembrie -23 decembrie 2008, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, respectiv aprobarea unei soluții fiscale individuale anticipate (act administrativ) legată de o tranzacție încheiată între compania omului de afaceri și o societate de stat și a urgentării restituirii, către firma omului de afaceri, a sumei de 228.259.140 lei cu titlu de TVA.

După primirea sumei aferente rambursării, aproximativ jumătate din banii încasați de firma omului de afaceri ar fi fost transferați într-un cont deschis la o bancă din Ungaria, iar de aici către două firme offshore controlate de același om de afaceri. De acolo, 2.500.000 euro au fost transferați mai departe, în conturile unor firme offshore din Cipru controlate de inculpat, prin intermediar.

În vederea confiscării speciale a sumei reprezentând obiectul infracțiunii de luare de mită s-a dispus sechestru asigurător asupra bunurilor imobile deținute de inculpat, precum și poprirea asupra sumelor de bani prezente și viitoare aflate în conturile deschise pe numele inculpatului, până la concurența sumei de 2.500.000 euro”, au precizat procurorii anticorupție.

De menționat că Pop mai are o condamnare de 5 ani de închisoare cu executare pentru infracţiunea de trafic de influenţă, într-un dosar în care s-a dispus însă rejudecarea. Șerban Pop a fost trimis în judecată atunci alături de afaceristul Horia Simu și fosta şefă DIICOT Alina Bica. Faptele pentru care sunt judecați cei trei datează din 2014. Potrivit DNA, Pop a primit de la Horia Simu 230.000 de euro (cash şi sub formă a două contracte de consultanţă judiciară), pentru a interveni la DIICOT în dosarul în care era cercetat omul de afaceri. O parte din aceşti bani ar fi ajuns la Alina Bica, prin intermediul consilierul acesteia, Ionuţ Mihăilescu.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
câțiva nori
-1.8 ° C
-1.1 °
-3 °
90 %
5.8kmh
20 %
D
3 °
lun
4 °
mar
6 °
mie
1 °
J
-1 °

Ultimul articol

Decizie grea! PNL trebuie să numească un ministru la Educație, după demisia lui Daniel...

Ministrul a demisionat, trăiască ministrul! - ar trebui să se „audă” din tabăra PNL, după ce Daniel David a renunțat la portofoliul de la...

Jurnalist sub control judiciar, pentru propagandă legionară

Control judiciar pentru un jurnalist care, de ani de zile, derula activități de propagandă legionară prin intermediul unui post de radio obscur. Aceasta a fost...

Cazul Sebastian Ioan Hotca și dublul standard administrativ sub Ilie Bolojan

Cine este Sebastian Ioan Hotca și ce funcții a ocupat în administrația publică Sebastian Ioan Hotca este avocat, membru al Baroului Satu Mare, cu un...