ludovic orban referendum
Foto: Facebook

Premierul Ludovic Orban este aproape un om care se pierde în mulțime și care se mulțumește cu nimic. Cel puțin dacă ne luăm după declarația de avere completată de acesta acum, dat fiind că a obținut una dintre cele mai importante funcții din stat. Acesta a scris în declarație că anul trecut a obținut venituri de aproximativ 3.000 de lei pe lună și a explicat ulterior că este „un om simplu”.

Pot spune chiar că sunt auster și cheltuielile pe care le fac sunt cheltuielile pe care le face orice om normal. Sigur că în viață ai ani mai buni, ani mai răi, nu întotdeauna trăiești strict din venitul pe care îl încasezi pe parcursul unui an, ci și din veniturile pe care le-ai avut anterior sau din alte cheltuieli. Eu am 30 de ani de carieră în viață publică, am deținut funcții extrem de importante în statul român… am trăit strict din indemnizația pe care am primit-o pentru funcțiile publice pe care le-am deținut.

Faptul că au existat anumite perioade în care nu am înregistrat venituri, vreau să rețineți că nu m-am dus și nu am cerut niciun ajutor de șomaj în perioada respectivă. Iar în mare parte faptul că pe unele companii s-a pus presiune signifiantă din cauza faptului că au îndrăznit să facă un contract de muncă cu mine a arătat totuși anormalitatea statului român, condus de PSD”, a explicat Ludovic Orban.

Articolul precedentAdina Florea s-a resemnat și a anunțat că nu mai vrea să conducă Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție
Articolul următorMinisterul de Interne îl vrea pe Traian Berbeceanu șef de cabinet