-2.7 C
București
miercuri, 31 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1209

Tudorache: „Strategia era să blocheze tot, să nu se facă nicio investiție ca după aceea să vină și să spună că Tudorache nu a făcut”

Invitat de către cei de la DC News pentru a-și spune punctul de vedere, primarul Sectorului 1 al Capitalei, Daniel Tudorache a vorbit despre o parte nevăzută a politicii, cea care, de cele mai multe ori, face mai mult rău, decât bine. În același mesaj video, Tudorache povestește despre piedicile care i-au fost puse în momentul în care a decis achiziționarea holterelor destinate persoanelor cardiace.

„Spun opoziție (despre PNL și USR, n.r.) fiindcă ei sunt în opoziție cu mine, dar ei au majoritate în Consiliu, cu un consilier, mai avem puțin și se împlinesc patru ani, deci au avut majoritatea. Au avut CL toți anii aceștia, m-au blocat nonstop. E adevărat, mai spre final de mandat, o parte din consilierii PNL au conștientizat că tot ce făceau, când se opuneau la ședințele Consiliului, era doar o făcătură de partid, adică nu se opuneau pentru că proiectele erau proaste, se opuneau pentru că așa spunea șeful lor de partid”, a spus primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, într-un interviu exclusiv pentru DC NEWS.

Daniel Tudorache: „întotdeauna lumea spune de primar. Primarul face bine sau primarul face rău”

„Strategia era să blocheze tot, să nu se facă nicio investiție ca după aceea să vină și să spună că Tudorache nu a făcut. Păi pentru că n-am avut Consiliu. Am făcut, nu putem spune că n-am făcut. Știți cum e, întotdeauna lumea spune de primar. Primarul face bine sau primarul face rău”, a mai spus Daniel Tudorache, primarul Sectorului 1 al Capitalei.

Interviul integral dat de către primarul Sectorului 1

Tăriceanu vrea neapărat să știe „dacă urechi și ochi invizibili au fost ascunși în telefoanele noastre”

Teorii ale conspirației au tot circulat pe timpul stării de urgență și încă există și acum, în forme mai mult sau mai puțin hilare. Unele acestea sunt însă perpetuate de ani întregi, cum este și frica permanentă a românilor că le sunt ascultate telefoane în mod constant. Pe acest considerent, liderul ALDE vrea să aibă pârghiile necesare pentru a fi dezvăluit adevărul: suntem sau nu suntem ascultați?

Firește, pârghia poate însemna doar un act normativ, pe care Călin Popescu Tăriceanu spune că l-a gândit și „propus tuturor partidelor parlamentare”. După cum explică acesta, proiectul de lege „este menit să ridice valul secretomaniei de pe măsurile de limitare a drepturilor noastre fundamentale, măsuri pe care guvernanții le-au luat discret pe timpul crizei COVID-19”. De fapt, recunoaște acesta pe final, nu e vorba de faptul că românilor le sunt ascultate telefoanele, ci, mai aplicat, că politicienii au fost urmăriți și vor exista repercusiuni.

Acest proiect de lege este instrumentul prin care putem afla dacă pe timpul stării de urgență românii au fost monitorizați și urmăriți în masă, dacă urechi și ochi invizibili au fost ascunși în telefoanele noastre, în calculatoare, case sau mașini. Știu teoria unor concetățeni de-ai noștri: dacă nu ai nimic de ascuns, de ce să-ți fie frică că-ți ascultă autoritățile telefoanele sau îți citesc mailurile??!! În primul rând pentru că e ilegal. În al doilea rând pentru că aceste informații nu rămân stocate doar în serverele serviciilor sau parchetelor. Ele la momentul oportun sunt scoase și manipulate în scopuri politice sau pentru a prelua afaceri. Și nu în ultimul rând pentru că un asemenea comportament subminează violent fundația unei democrații.

Dată fiind apropierea perioadei electorale să nu ne mirăm dacă politicienii au fost capi de listă ai acestor monitorizări. Politicieni sau nu, toți avem dreptul să știm în ce societate trăim și câtă încredere putem avea în guvernanți. Și să mai știm că o criză, indiferent de gravitate, nu este doar un nou prilej să punem căluș și masca democrației”, avertizează Tăriceanu.

Tăriceanu refuză să voteze starea de alertă

Călin Popescu Tăriceanu se declară vehement și refuză să voteze starea de alertă, declarând că, în opinia sa, aceasta este doar un alt fel de stare de urgență, însă cu denumire ceva mai prietenoasă.

Nu pot să nu mă întreb dacă domnul Tăriceanu are idee ce înseamna de fapt și de drept starea de alertă și starea de urgență. Sau dacă este vreun pic atent în jurul domniei sale ca să observe că lucrurile s-au mai schimbat un pic de când a disparut starea de urgență.

Tăriceanu: „Am ajuns să discutăm despre o nouă stare excepţională”

”Am ajuns să discutăm despre o nouă stare excepţională, pentru toată ţara, fiindcă Guvernul e incapabil să facă ceea ce o lume întreagă face, anume să testeze cu cap, masiv şi să testeze local. Dacă ar fi făcut acest lucru şi n-ar fi fost cu mintea la alegeri, întâi anticipate şi acum cele la termen, astăzi, cred că n-am mai fi fost în această situaţie, cel puţin am fi vorbit de stări de alertă la nivel local, acolo unde s-au identificat focare.”, a declarat, miercuri, Călin Popescu Tăriceanu.

Sub imperiul bunelor intenții, Tăriceanu susține că starea de alertă nu este necesară pe tot întinsul României.

”ALDE nu poate accepta ca o ţară să sufere din cauza unor incompetenţi care încă ne guvernează. Să nu uităm că legea care a fost adoptată recent de Parlament, privitoare la starea de alertă, a fost amendată drastic de Parlament, dar tot rămâne un lup în blană de oaie, adică miroase prea tare a stare de urgenţă camuflată.”, a declarat Tăriceanu.

”Insistenţa de a bloca economia miroase a dorinţă de a mai umnple puşculiţele de partid prin achiziţiile dubioase (…) ALDE nu va vota pentru o stare de alertă la nivel naţional, deoarece costurile sunt multe prea mari”, a afirmat liderul ALDE.

Consiliul pentru Combaterea Discriminării a fost ocupat: amenzi pentru Băsescu, Bădulescu, Baclabașa și PSD, avertisment pentru Dragnea

Ședința Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării de astăzi a fost una extrem de încărcată. Dintr-un foc, membrii CNCD au decis amendarea și aplicarea de avertismente mai multor personalități din viața politică, pe lângă sancțiunea aplicată președintelui Klaus Iohannis după afirmațiile acestuia privind Autonomia Ținutului Secuiesc.

Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, s-a întrunit în ședința de soluționare a petițiilor și a adoptat nu mai puțin de 18 hotărâri. În ceea ce îl privește pe Iohannis, CNCD a mai discutat un mesaj controversat:

Declarațiile publice ale Președintelui României și Guvernului României privind oferirea sprijinului doar pentru o anumită categorie de cetățeni pentru reintrarea în România nu reprezintă discriminare, conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată.Hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi (8 voturi)”.

Pare că cifra doi e a președinților, dat fiind că și Traian Băsescu a fost analizat de CNCD în două cazuri distincte:

Declarația domnului Traian Băsescu: „cine are pensii speciale fură bani…..dorm cu pușca în pat și de asta trebuie să aibă pensii speciale, uitând să ne spună că marea lor contribuție la securitatea României a fost că erau la munci agricole înainte de Revoluție, strângeau porumb prin Insula Mare a Brăilei și deodată și-au dat seama că le trebuie pensii speciale”, intră în sfera libertății de exprimare și este protejată de art. 10 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Hotărâre adoptată cu 6-2 voturi”.

Nu la fel s-a considerat în cazul altui discurs:

Afirmația domnului Traian Băsescu: Uite, cred că și aici, s-a dovedit o dată în plus că bunătatea și toleranța românilor până la urmă ajung să le aducă prejudicii, Pentru că, în mod artificial, i-am numit romi prin 1991 (..). Acuma tot ce vedeți aici să știți că se petrece și in străinătate, iar acolo se vorbește despre români. Această minoritate a făcut o imagine deplorabilă poporului român. Este timpul să o spunem și, până la urmă, să renunțăm și la această fantasmagorică denumire de romi. Ei sunt țigani. Asta este etnia despre care vorbim. Și așa trebuie să o numim! Grupările de țigani trebuie sa înțeleagă că nu pot fi tolerate cu modul lor de viață. Ori se înscriu în civilizația poporului român, ori, dacă nu, o să se ciocnească mereu de poliție și jandarmerie. România trebuie să rămână o țară în care instituțiile statului controlează tot teritoriul.

Or, ei, oricât ar amenința, trebuie să înțeleagă că nu va face nici Politia, nici Jandarmeria un pas înapoi si dacă vreodată va fi nevoie, nici Armata! Este bine să știm un lucru. Nu toți țiganii sunt de această categorie. Spre exemplu, țiganii căldărari, care știu meserie, cei cu pălăriile. care sunt respectabili, nu fură, își țin familiile, au creat sate ale lor, trăiesc la fel ca românii, sunt absolut respectabili!

Dar este și această categorie, care provine din rândul celor nomazi, care nu este capabilă de integrare, care a rămas tot cu staborul să se judece sau să-si tranșeze lucrurile intre ei, si nu prin procurori si judecători. Și care acum s-a retras acasă, pentru că s-a introdus izolarea în toată Europa. Și daca ar mai fi in Europa, ar fi pe străzi numai ei cu carabinierii, polițiștii si jandarmii, și nu le-ar plăcea, că le-ar aplica un tratament mai rău decât cel pe care-l primesc de la jandarmii noștri!” reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată.S-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 6.000 lei față de Traian Băsescu. Hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi (8 voturi)”.

CNCD a analizat și ieșirile publice ale altor persoane sau partide politice dar și decizii ale autorităților locale.

  1. Afirmațiile domnului Liviu Nicolae Dragnea referitoare la protestatari antiguvernamentali („unelte jalnice ale acestor securiști”, „curățăm țara de mizeria împrăștiată de acești șobolani”, „erau patru șobolani care puneau tot felul de întrebări”), reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată. S-a aplicat sancțiunea avertismentului contravențional. Hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi (8 voturi).
  2. Declarația domnului Robert Tiderle reprezentant Papaya Advertising conform căreia „nu angajăm pesediști” reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate și dreptul la muncă, conform art. 2 alin. (1), art. 6, art. 8 alin. (2) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată. S-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 2.000 lei față de Robert Tiderle, precum și obligația de a publica rezumatul hotărârii într-o publicație de circulație națională. Pentru constatare au votat 8 membri, iar pentru amendă 7.
  3. Intenția de a interzice expres difuzarea și interpretarea de manele pe spațiul public din Timișoara de către Instituția Primarului municipiului Timișoara, reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată. S-a aplicat sancțiunea avertismentului contravențional. Hotărâre adoptată cu 7-1 voturi.
  4. Afirmațiile domnului Ludovic Orban: „Toată ciuma roșie, toți cei care se băteau cu cărămida în piept că ei fac referendumul pentru familie, arătându-și ca niște farisei credința, dar nu în Dumnezeu, ci în idolul la care nu au voie să se închine, s-au dus și au sărbătorit la nuntă, sfidând pe toți românii care cred în Dumnezeu, care respectă tradiția bisericii și care țin în această perioadă postul Paștelui. Ăștia nici atei nu sunt, ci mai degrabă sunt păgâni și nu mai au voie să conducă România”, se încadrează în limitele libertății de exprimare și este protejată de art. 10 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Hotărâre adoptată cu 7-1 voturi.
  5. Declarația domnului Aurelian Bădulescu:Aaa…anormalitatea și homosexualitatea și bulangii îi transformăm acum în progresiști. (…) Ca femeie eu cred că ar trebui să vă opriți din discursul asta cu bulangii (…) Și cum să îi fac? Homosexuali, progresiști? Dar procuriști pot să le spun?” reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată.S-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 2.000 lei față de Aurelian Bădulescu. Pentru constatare au votat 8 membri, iar pentru amendă 7.
  6. Folosirea apelativului de „ciumă roșie” de către domnul Rareș Bogdan nu reprezintă faptă de discriminare, se încadrează în limita libertății de exprimare și este protejată de art. 10 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.Hotărâre adoptată cu 7-1 voturi.
  7. Afirmația doamnei Carmen Casandrescu: „diaspora să voteze acolo unde locuiește, acolo să hotărească binele lor, acasă fac numai rău” se încadrează în limita libertății de exprimare și este protejată de art. 10 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi (8 voturi).
  8. Nerespectarea egalității de gen în privința participării la alegerile Europarlamentare de către următoarele partide politice: USR, PSD, PMP, PNL și UDMR reprezintă discriminare, conform art. 2 alin. (1) din O.G. 137/2000, republicată și art. 23 alin. (3) din Legea 202/2002 privind egalitatea de șanse între femei și bărbați. S-a aplicat sancțiunea avertismentului contravențional. Hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi (8 voturi).
  9. Mesajul domnului Ștefan Mușoiu: „Am votat cu inima pentru un suflet de român. Am votat cu gândul la tot ce este românesc. La religia ortodoxă a strămoșilor, la limba în care am spus primele cuvinte, la tradițiile păstrate cu atâtea sacrificii. Am votat pentru respectarea dreptului la opinie publică. Am votat împotriva urii. Am votat pentru respectarea Constituției României pentru pluralism politic și pentru o țară în care fiecare român să își găsească locul. Am votat cu singurul candidat român de pe buletinul de vot, pentru că, astăzi, este despre România și despre viitorul ei.” se încadrează în limita libertății de exprimare și este protejată de art. 10 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi (8 voturi).
  10. Comentariul/postarea domnului Nicolae Dobrovici Bacalbașa: „No!… Să fie clar!!! Chinezii au luat virusul de la lilieci, noi o să-l luăm de la ciorile noastre.” reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată.S-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 6.000 lei față de Nicolae Dobrovici Bacalbașa. Hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi (8 voturi).
  11. Publicarea de către PSD organizația Sibiu: „Nume românesc versus nume de străin. Vasile versus lohannis, Orban și Bârna lohannis, PNL și USR ne jignesc românii! Am observat în mai multe „ieșiri” ale domnilor lohannis, Orban și Bârna cum aceștia ironizau numele Vasile doar din simplu motiv că cel de al doilea nume al premierului Viorica Dăncilă este Vasilică. Le atragem atenția domnilor Ludovic Orban, Klaus Werner lohannis și Bârna că membri PSD nu au ironizat numele de origine străină, adică ungară și germană pe care aceștia le poartă. Nu vom tolera atitudinea sfidătoare a acestor așa-ziși lideri care au reușit sâ-i manipuleze pe români cu tupeu și lipsă de bun simț. Domnilor lohannis, Orban și Bârnă, numele Vasile este purtat cu mândrie de aproape 600.000 de români care-și doresc să trăiască decent în țara lor fără să fie sfidați, jigniți, ignorați la nesfârșit de un președinte care niciodată nu a venit în mijlocul lor. Vasile este un nume pe care românii îl poartă pentru că este numele unuia dintre cei mai importanți sfinți ai Bisericii Ortodoxe, considerat păzitor de duhuri rele. Vasilică Viorica Dăncilă este numele candidatului de naționalitate română la președinția României și care merită sâ-i conducă pe români. Vasilică Viorica Dăncilă este candidatul creștin ortodox, precum majoritatea cetățenilor români, candidatul care a susținut familia tradițională la referendumul din toamnă anului 2018. Acestea sunt trăsăturile normalității României. în România, drepturile la opinie și la vot democratic nu sunt îngrădite. Dar oare este NORMAL ca reprezentanții Bisericii Evangheiice-Luterane, din care face parte sasul Klaus lohannis și reprezentanții Bisericii Unitariene, de care aparține etnicul maghiar Ludovic Orban, să declare public că nu susțin familia formată dintre un bărbat și o femeie, așa cum este familia tradițională românească, iar acești doi lideri de la PNL să nu ia atitudine? Oare este România NORMALĂ dacă a ajuns, astăzi, să fie condusă de oameni care nu simt românește, care nu înțeleg obiceiurile, tradițiile și spiritul nostru românesc, transmis din strămoși? Români, 10 noiembrie este ziua în care aveți dreptul să decideți să trăiți într-o țară normală! Votați Viorica Dăncilâ, un bun român!” reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate pe criteriul de apartenență etnică/națională/credință, conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată. S-a aplicat sancțiunea avertismentului contravențional. Hotărâre adoptată cu 7-1 voturi.
  12. Publicarea de către PSD, Organizația Vrancea: „Klaus, Siegfried, Kovesi, Orban, Hellvig, Clotilde, Kelemen, Tomac. Au ajuns străinii să ne conducă țara? Felicitări SRI.” reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate pe criteriul de apartenență etnică/națională, conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată. S-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 2.000 lei față de PSD. Voturi în favoarea sancționării au fost unanime (8 voturi), iar pentru amenda 6-2 voturi.
  13. Afirmația doamnei Lia Olguța Vasilescu: „Domnul Klaus, cred deja se și vede șef de lagăr de concentrare și toți PSD-iștii băgați acolo la reeducare”, se încadrează în limita libertății de exprimare și este protejată de art. 10 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi (8 voturi).
  14. Analizând afirmațiile din cadrul emisiunii România 2019 difuzată pe postul de televiziune Realitatea TV în data de 07.03.2019, de la orele 21,00, prezentatorul Cosmin Gușă împreună cu invitații săi Octavian Hoancă, Marius Pașcan, Dan Tănasă, se constată că următoarele afirmații: ..E prea departe, e prea mult, noi n-avem poliție, își bagă toți picioarele, își pun steagurile unde vor, unde sunteți măi băieți? Treceți măi acasă! Din cauza unor porci ca ăștia…toti politicienii unguri sunt doctori de mâțe și toți vor cosuveranitate. Să se ducă să facă cosuveranitate în Ungaria… Cu ajutorul tuturor guvernelor acești nesimțiți si-au făcut statui cu toti criminalii de români. de la Wass Albert, toți criminalii unguri. Wass Albert era poet. fu*-ti poetul mtii…” (Octavian Hoandră) și „la noi la 10 martie se striga pe scări, pe străzi, la manifestările acelea…biidos olâh, aici în Tărgu-Mureș, se strigă românilor opincari…”; „…suntem scoși afară din școli?… și vom ajunge să mergem și noi la medic, să aducem translator, aici în România…ce se urmărește în esență, crearea unei mase critice de absolvenți nevorbitori de limba română, care au învătat propria istorie si ei știu că sunt vechiul imperiu si că Ungaria Mare trebuie refăcută…modelul stalinist al zonei autonome maghiare, care a fost un model stalinist…” (Marius Pașcan), reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată, iar următoarele intră în sfera libertății de exprimare și este protejată de art. 10 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale: „Pe mine m-au preocupat foarte mult timp aceste venituri exorbitante, bogăția asta al liderilor UDMR…Eu tot timpul spuneam că, bănuiam că românii noștri unguri ar fi mai atenți sau mai orientați decât noi, care am ales foarte prost la fiecare ciclu electoral, dar acuma vin și le spun că nu-s deloc diferiți, să se lase reprezentați de asemenea hiene financiare si politice, care s-au îmbogățit pe spatele voturilor lor si care acum îi negociează mai nou cu Viktor Orbân. Frați unguri v-ați lăsat păcăliți rău, rău, rău…”; „…problema e că s-au lăsat păcăliți de politicienii lor, super, super bogați, atenție, rivalizează, dacă nu chiar mai bogați decât cei mai tari baroni PSD sau PNL, pe care le închipuiți, mult mai bogați, că au acumulat în timp, au fost la guvernare într-un fel sau altul… ” (Cosmin Gușă) și „împotriva deciziei luate de UDMR la acest congres, practic UDMR a decis că cetățenii, au vorbit în numele comunității maghiare și a zis…ungurii din România nu mai sunt loiali simbolurilor naționale… ”; „…a decis ca maghiarii din România nu mai sunt români de etnie maghiară…ești trădător de neam, trădător de țară…”; „…sper să se enerveze prietenul meu Tăvi, pentru că l-am dat în judecată pe primarul din Sfântu Gheorghe, pentru că acest individ, cu avere de grof nostalgic al Ungariei Mari refuză să arborize un drapel al României…eu un cetățean roman, la mine în țară, sunt nevoit să apelez la instanța de judecată, ca să arborez un simbol al României…”; „…la Sfântu Gheorghe șeful OPC este agresat fizic, bătut de un ungur, recidivist…” (Dan Tănasă).S-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 2.000 lei față de Octavian Hoandră și Marius Pașcan. Hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi (8 voturi)”.

Iohannis a fost amendat cu 5.000 de lei pentru discriminare

Foto: Facebook

Președintele Klaus Iohannis a încălcat legea în discursul său în care a folosit expresiile „Jó napot kívánok, PSD” și „Jó napot, Ciolacu”. Este decizia majoritară a membrilor Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, care au votat inclusiv pentru sancționarea cu 5.000 de lei a președintelui Iohannis.

Acestuia i se impută „discriminare și încălcarea dreptului la demnitate pe criteriul de apartenență etnică/națională”. Constatarea faptei comisei de președintele Iohannis a fost votată cu 6-1 de către membrii CNCD, în timp ce aplicarea amenzii a trecut cu vot de 5-1.

Președintele a susținut pe 29 aprilie a.c. la Palatul Cotroceni declarația de presă care a fost analizată de CNCD: „Jó napot kívánok, PSD!

Este incredibil, dragi români, ce se întâmplă în Parlamentul României. PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaților o lege prin care dă autonomie largă Ținutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD! Este incredibil ce înțelegeri se fac în Parlamentul României! În timp ce noi, eu, Guvernul, celelalte autorități ne luptăm pentru viețile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament ca sa dea Ardealul ungurilor.

Jó napot, Ciolacu! Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orbán, în schimbul acestei înțelegeri? Vedeţi, dragi români, asta înseamnă o majoritate toxică, majoritatea toxică pesedistă. De aceea, dragii mei, se înțelege acum poate mai bine de ce am vrut alegeri anticipate. Eu nu mai vreau ca problemele importante ale națiunii să fie hotărâte de PSD. Eu nu mai vreau ca această majoritate toxică pesedistă să hotărască împotriva României și împotriva românilor. Este inadmisibil așa ceva și, până sunt eu Preşedintele României, o astfel de lege nu va exista!”.

Negrilă: Piața Progresul din Sectorul 4 nu e mall!

Vasile Negrilă semnalează o situație aberantă în Sectorul 4 al Capitalei, unde actualul primar, Daniel Băluță pare să-și dorească să reinventeze conceptul de „piață agroalimentară”, transformând încet-încet piața destinată achiziționării de produse proaspete în galerie propice afacerilor ce nu au nici cea mai mică legătură cu acest concept.

Potrivit postării lui Vasile Negrilă, Piața Progresul din Sectorul 4 ar fi beneficiat de o modernizare substanțială în perioada administrației lui Piedone, modernizare care, la momentul respectiv a costat nici mai mult, nici mai puțin de 12 milioane de euro, sumă obținută prin împrumut bancar. În proiectul inițial de reamenajare s-ar fi menționat faptul că scopul este acela de a se păstra ideea de piață agroalimentară.

Băluță mută piața la etaj, iar la parter amenajează un fast-food cu nume sonor

În opinia lui Negrilă, pe Băluță l-ar cam da banii afară din primărie, întrucât, de dragul remodernizării unei piețe ce fusese deja modernizată pe bani grei în 2012, acesta ar aloca suma de 3 milioane de euro pentru reorganizarea spațiului comercial din Piața Progresul, prin mutarea comercianților de fructe și legume la etajul 1, pentru ca la parter să facă loc unui cunoscut lanț de fast-food.

Vasile Negrilă, pe Facebook

„O poveste de la piață

Pe timpuri, prin 2012, mai exact atunci când în Sectorul 4 al Capitalei era primar Cristian Popescu Piedone, Piața Progresul a avut parte de o reconstrucție în valoare de 12 miloane €, bani obținuți prin împrumut bancar. Destinația proiectului a fost clară: piață agroalimentară, de unde toți cetățenii să se aprovizioneze cu produse proaspete și naturale.

Ne întoarcem în zilele noastre, când primar e domnul Băluță care, în dorința sa de a-și pune amprenta pe ceva, ca să nu zică lumea că n-a făcut și dumnealui ceva cu banii contribuabilor, și-a dat, cel mai probabil, singur autorizația de reorganizare a Pieței Progresului, considerând oportun un McDonnalds la parterul clădirii, fituind astfel alte 3 milioane de €, din care cine știe câte lucruri frumoase se puteau face pentru sector.

Dragi cetățeni, vă întreb acum pe dumneavoastră: credeți că Pieței Progresul îi lipsea un McDonnals la parter? Piața nu e mall! La sănătatea copiiilor noștri se mai gândește, oare, cineva? Că domnul Băluță, sigur nu! Domnul Băluță ia decizii în funcție de interesele sale.

Și-apoi, să-mi explice și mie cineva cât de ușor le va fi seniorilor să urce scările pentru a ajunge la etajul 1, acolo unde, mai nou, au fost mutați cei care vând legume și fructe! Seniorii nu sunt interesați de fast food. Nimeni n-ar trebui să fie, dar asta e altă discuție deja, una care ține de alegerile pe care le face fiecare în viață.”, declara umanistul PPU-SL cu puțin timp în urmă.

Moțiune împotriva ministului Educației: „Pas cu pas am ajuns în colaps educațional – PNL a creat România NeEducată”

Parlamentarii din PRO România și PSD și-au dat seama de ce în România sunt multe persoane care au carențe de educație. Vinovatul este actualul ministru al Educației, Monica Anisie, cea mai nouă persoană care se poate „mândri” că face obiectul unei moțiuni simple.

Azi, PRO România și PSD au finalizat și depus moțiunea simplă îndreptată împotriva Monicăi Anisie, intitulată „Pas cu pas am ajuns în colaps educațional – PNL a creat România NeEducată”. Monica Anisie este trasă la răspundere pentru felul în care a gestionat situația din învățământul românesc pe timpul pandemiei de coronavirus, dar și înainte.

​În ciuda prevederilor Constituționale, învățământul nu este gratuit în România. Ne-a dovedit-o această criză, perioadă în care pentru jumătate dintre elevi nu a fost asigurat dreptul la educație. Cauza evidentă este lipsa infrastructurii, în contextul în care bugetul alocat pentru Educație și Cercetare, în 2020, este de 3,4% din PIB, iar implementarea programului care trebuia să asigure accesul la tehnologie tuturor elevilor a rămas în aer.

În ultimele două luni am văzut cu toții ce înseamnă ca un politruc neprofesionist să conducă învățământul românesc. Situația de criză ar fi trebuit să evidențieze abilitățile de leadership și competențele de manager ale ministrului Educației. În schimb, am văzut bâlbâieli, răzgândeli neargumentate, declarații contradictorii ale tuturor reprezentanților guvernamentali, lipsă de înțelegere a riscurilor sistemului și completă lipsă de viziune”, sunt câteva dintre explicații.

Klaus Iohannis, noi declarații despre starea de alertă și fake news-uri

iohannis referendum
Foto: presidency.ro

Cu foarte puțin timp în urmă, președintele Klaus Iohannis a dat din nou o serie de declarații de la Palatul Cotroceni, în care ne-a vorbit atât despre evoluția virusului pe teritoriul României, cât și despre noua stare de alertă. Mai mult de atât, despre cum a fost primită această de către cetățeni.

De menționat este faptul că astăzi președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Prim-ministrul României, Ludovic Orban, Viceprim-ministru, Raluca Turcan, Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, Ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, și șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat. Discuțiile s-au axat pe gestionarea crizei generate de Covid-19.

De asemenea, președintele a criticat din nou atitudinea celor din PSD care, în opinia sa, se chinuie să destabilizeze încrederea pe care cetățenii o au în autorități, o atitudine periculoasă în contextul dat.

Cele mai importante declarații ale lui Klaus Iohannis: „Când am fost uniți, am reușit să salvăm vieți”

  • În această scurtă perioadă am văzut foarte mulți români care respectă în continuare regulile
  • Am văzut instituții publice și companii private care s-au pregătit foarte bine
  • Din nefericire, unii au înțeles greșit că starea de alertă înseamnă relaxarea totală a măsurilor
  • Dragi, români, virusul este încă printre noi
  • Trebuie să vă spun că dacă regulile vor fi constant încălcate ne îndreptăm spre un scenariu cu noi focare și un nou val de îmbolnăviri
  • Solicit autorităților locale să asume un rol mai ferm în gestionarea situației
  • Am reușit să controlăm epidemia iar măsurile luate și-au dovedit eficiența
  • Au fost două luni foarte grele, ar fi dramatic să le compromitem tocmai acum
  • Cred că nimeni nu-și mai dorește să reintrăm în starea de urgență dar vom fi obligați dacă ritmul de infectare crește semnificativ
  • Vedem tot felul de iresponsabili care răspândesc dezinformări și propagă tot felul de teorii ale conspirației
  • Aceste abordări sunt nocive: erodează autoritatea statului și pot crea breșe
  • Când am fost uniți într-un efort național, am reușit să salvăm vieți și să limităm răspândirea infecției
  • Este foarte grav că unii politicieni încurajează încălcarea legilor și a măsurilor de protecție
  • Sunt aceiași politruci care au slăbit tot timpul statul român
  • Prioritatea PSD este dărâmarea guvernului, așa cum a anunțat cu mândrie liderul partidului
  • Depunerea unei moțiuni de cenzură e o dovadă de maximă iresponsabilitate
  • O criză politică profundă, suprapusă peste o criză sanitară, asta își dorește PSD pentru România
  • România are nevoie de resetare și de reconstrucție
  • Această pandemie ne-a afectat pe toți prin amploare și gravitate
  • Nu există sectoare ale economiei care să nu fi avut de suferit
  • Dar o abordare constructivă implică abordarea crizei și ca o oportunitate
  • Am putut constata o accelerare a digitalizării administrației
  • Instituțiile s-au adaptat rapid
  • Este un uriaș pas înainte care va trebui consolidat
  • Este important să înțelegem că nu vorbim de o repornire a economiei de la zero, economia României nu a fost complet oprită
  • Relansarea se va sprijini pe investiții în mari proiecte de infrastructură, de transport, energetică și sanitară.

Sursă Hotnews.ro

Ministrul de Interne și cel al Educației, pe făraș. Îi pândește moțiunea de cenzură

Vot Parlament

După moțiunile de cenzură îndreptate împotriva ministrului Agriculturii și cel al Finanțelor, social democrații le pregătesc „surprize” altor doi miniștri din cabinetul Orban. Azi, purtătorul de cuvânt al PSD a declarat într-o conferință de presă că se lucrează la două moţiuni simple împotriva miniştrilor Afacerilor Interne şi Educaţiei, care vor fi trimise săptămâna viitoare în Parlament.

Probabil că vor fi introduse moţiuni cu text similar în ambele camere ale Parlamentului, pentru a da greutate, pentru ca oamenii să înţeleagă că, atâta timp cât un Parlament întreg le votează plecarea acasă, chiar ar trebui să plece acasă.

Moţiunile simple au rolul de a-i atenţiona pe guvernanţi că nu îşi fac treaba aşa cum trebuie şi sperăm că aceste moţiuni, cum a fost şi cea de ieri de la Agricultură, să le tragă un semnal de alarmă şi să îşi corecteze acţiunile, astfel încât lucrurile să se întâmple conform dorinţei românilor şi conform a ceea ce au promis dumnealor când au preluat guvernarea”, e de părere Lucian Romaşcanu.

Orban i-ar cam amenda pe Ciolacu și pe Ponta pentru nepurtarea măștilor

Marcel Ciolacu

Premierul Ludovic Orban s-a arătat destul de deranjat de gestul celor doi politicieni, Marcel Ciolacu și Victor Ponta, de a nu purta măști în plină ședință. Astfel că le-a transmis acestora că ar merita niște amenzi pentru comportamentul lor în totală contradicție cu normele actuale.

De altfel, dacă politicienii nu respectă aceste reguli, ce pretenții să mai avem de la populația de rând? Însă dacă ne ghidăm după celebra vorbă „nu face ce face popa, ci mai de grabă ce zice popa”, probabil că vom reuși să ieșim într-un final din toată starea asta de alertă nevătămăți.

Orban: „Pot fi amendați!”

„Pot fi amendaţi. Oricum, un comportament total incorect din partea unora care se pretind lideri. Aici forţa exemplului este cea mai importantă. În spaţii închise unde există mai multe persoane, există obligativitatea purtării măşti. Ei în discursul pe care l-au rostit de la microfon nu au purtat mască şi a fost o decizie a lor să nu poarte mască. De fapt, ei se consideră deasupra legii şi consideră că doar cetăţenii obişnuiţi trebuie să respecte legea, în timp ce ei se consideră că nu trebuie să respecte legea. Este foarte ilustrativ pentru mentalitatea pe care o au în raport cu legea”, a declarat premierul.

De asemenea, Ludovic Orban a ținut să sublinieze necesitatea purtării măștilor de protecție în spațiile publice închise. DA, chiar și în Parlament.

„Cea mai puternică formă de răspândire a virusului este răspândirea prin particulele de lichid pe care le expectorăm când vorbim, când cântăm, când tuşim, când strănutăm. Virusul trăieşte în aceste particule care pot fi inspirate sau pot să ne atingă faţa şi ele să ne pătrundă în organism, în căile respiratorii, să ne infecteze.

Portul măştii este o formă de a-i proteja pe ceilalţi mai mult decât de a te proteja pe tine. Sigur că te protejează şi pe tine masca, dar efectul de protecţie este mai mare pentru cei din jurul nostru. Asta este o decizie care este luată pentru a proteja sănătatea oamenilor şi pentru a reduce riscul de răspândire a virusului, o decizie pe care am luat-o şi pe care o consider extrem de importantă, cu atât mai mult cu cât, practic, am relaxat foarte multe măsuri, am ridicat o serie de restricţii”, a mai declarat Orban.

PSD avertizează că guvernul garantează bunăstare doar clientelei politice

PSD

Măsurile pentru sprijinirea economiei, a angajatorilor și angajaților din sectoarele afectate în această perioadă sunt analizate din nou de social democrați. Probabil cu credința că ar fi făcut față mai bine provocărilor generate de pandemia de coronavirus, social democrații acuză că PNL – și implicit guvernul – ajută doar persoanele apropiate de crezul liberal.

PSD face vorbire despre ajutorul dat șomerilor, despre IMM Invest sau bonusurile mult promise cadrelor medicale din prima linie a luptei contra COVID-19.

Cum reporneşte PNL economia: pentru români și firme locale – austeritate, pentru pilele partidului – bunăstare!

Până la 15 mai, Guvernul IOC (Iohannis-Orban-Cîţu) a plătit efectiv pentru românii afectați de pandemie sau firmele cu lacătul pus, un rușinos 0,04% din PIB.

Suntem ultimii din UE la banii daţi deja populației afectate de criza COVID-19 – de zece ori mai puțin ca Ungaria. Abia asta e trădare de ţară.

Au promis miliarde pentru somaj tehnic, abia au dat banii pe martie – sub 500 de milioane de lei. Şomajul pe aprilie îl vor plăti abia după 15 iunie, iar pe luna mai – mai vedem. Ca bonus, însă, Guvernul n-a mai alocat bani angajaților din protecția socială, deci IOC salarii.

Ţeapa IMM Invest are oficial doar 12 credite acordate pe perioada stării de urgență din 96.000 de cereri, dar Cîţu şi Orban joacă poker în declaraţii şi aruncă cifre fake. Unul zice 1.000, altul plusează la 5.000 de firme creditate, că doar nu dau de la ei.

Au promis bonus de 500 de euro pentru 75.000 de medici şi asistente din linia întâi, dar au tăiat listele pe jumătate.

Mai josnic este că medicii luptau cu pandemia, iar liberalii transpirau să-l ungă ilegal pe consilierul lui Orban la șefia unei instituţii bănoase. Rezultatul: pila PNL şi concubina își iau câte 15.000 de lei net salariu lunar la Fondul de Contragarantare.

‼️Exact ca #PDL în 2009-2010: promisiuni mincinoase cu proiecte grandioase care înseamnă, de fapt, pentru români – austeritate, pentru liberali – bunăstare!”, se arată pe pagina PSD.

Ponta, paralela intre Viorica Dancila si Ludovic Orban: „Cel mai incompetent si ipocrit Premier al Romaniei”

Victor Ponta

Liderul Pro Romania s-a suparat din nou pe Ludovic Orban, dupa declaratiile acestuia care il vizeaza direct. Ieri, premierul a opinat ca Victor Ponta, dar si Marcel Ciolacu, sunt pasibili de amenda pentru ca in Parlament ar fi renuntat la masca de protectie. Ponta crede ca aceasta afirmatie este doar o rafuiala a lui Orban, date fiind demersurile pe care le-a facut pentru aflarea adevarului in perioada pandemiei.

Lucovide!! Tu porti masca tot timpul! Tu esti virusul care de 30 de ani pui in pericol viata romanilor!

Tu trebuie sa iti dai jos masca si sa te vada toti romanii asa cum esti: un vataf umil si slugarnic cu Boierul Klaus si mincinos si ticalos cu romanii care muncesc pe “mosia” voastra/ un impostor care de 30 de ani nu ai lasat nimic in urma ta in politica/ cel mai incompetent si ipocrit Premier al Romaniei (ai depasit-o deja si pe Viorica)!

Hai amendeaza-ne Lucovide! Ca tu nu stii altceva decat sa amendezi oamenii care te intreaba de solutii economice, de salarii, pensii, alocatii si salvarea firmelor romanesti!

Si Marcel Ciolacu si eu te-am intrebat ce faci pentru economie si pentru viata oamenilor afectati de Pandemie si de masurile aberante ale Guvernului – am primit si singurul raspuns de care esti tu capabil: ne dai amenda!”, a atras atentia Ponta.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
-2.7 ° C
-2.2 °
-4 °
60 %
2.7kmh
0 %
mie
2 °
J
1 °
vin
4 °
S
8 °
D
7 °

Ultimul articol

Petru Marginean - Foto replicahd.ro

Petru Mărginean pierde definitiv procesul cu Ziarul de Investigații

După cinci ani de procese, am ajuns să cunosc prea bine sălile de judecată din Deva și culoarele Curții de Apel Alba Iulia. Am...

Excepția de neconstituționalitate pe legea pensiilor magistraților, discutată în 2026; CCR amână din nou...

Curtea Constituțională a României nu a luat, nici astăzi, o decizie privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu noul...

Republica Moldova numește un nou ambasador la București

Schimbare de „cadre” în ambasadele Republicii Moldova, incusiv în cea din România. Zilele trecute, Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova a...