Vasile Negrilă semnalează o situație aberantă în Sectorul 4 al Capitalei, unde actualul primar, Daniel Băluță pare să-și dorească să reinventeze conceptul de „piață agroalimentară”, transformând încet-încet piața destinată achiziționării de produse proaspete în galerie propice afacerilor ce nu au nici cea mai mică legătură cu acest concept.

Potrivit postării lui Vasile Negrilă, Piața Progresul din Sectorul 4 ar fi beneficiat de o modernizare substanțială în perioada administrației lui Piedone, modernizare care, la momentul respectiv a costat nici mai mult, nici mai puțin de 12 milioane de euro, sumă obținută prin împrumut bancar. În proiectul inițial de reamenajare s-ar fi menționat faptul că scopul este acela de a se păstra ideea de piață agroalimentară.

Băluță mută piața la etaj, iar la parter amenajează un fast-food cu nume sonor

În opinia lui Negrilă, pe Băluță l-ar cam da banii afară din primărie, întrucât, de dragul remodernizării unei piețe ce fusese deja modernizată pe bani grei în 2012, acesta ar aloca suma de 3 milioane de euro pentru reorganizarea spațiului comercial din Piața Progresul, prin mutarea comercianților de fructe și legume la etajul 1, pentru ca la parter să facă loc unui cunoscut lanț de fast-food.

Vasile Negrilă, pe Facebook

„O poveste de la piață

Pe timpuri, prin 2012, mai exact atunci când în Sectorul 4 al Capitalei era primar Cristian Popescu Piedone, Piața Progresul a avut parte de o reconstrucție în valoare de 12 miloane €, bani obținuți prin împrumut bancar. Destinația proiectului a fost clară: piață agroalimentară, de unde toți cetățenii să se aprovizioneze cu produse proaspete și naturale.

Ne întoarcem în zilele noastre, când primar e domnul Băluță care, în dorința sa de a-și pune amprenta pe ceva, ca să nu zică lumea că n-a făcut și dumnealui ceva cu banii contribuabilor, și-a dat, cel mai probabil, singur autorizația de reorganizare a Pieței Progresului, considerând oportun un McDonnalds la parterul clădirii, fituind astfel alte 3 milioane de €, din care cine știe câte lucruri frumoase se puteau face pentru sector.

Dragi cetățeni, vă întreb acum pe dumneavoastră: credeți că Pieței Progresul îi lipsea un McDonnals la parter? Piața nu e mall! La sănătatea copiiilor noștri se mai gândește, oare, cineva? Că domnul Băluță, sigur nu! Domnul Băluță ia decizii în funcție de interesele sale.

Și-apoi, să-mi explice și mie cineva cât de ușor le va fi seniorilor să urce scările pentru a ajunge la etajul 1, acolo unde, mai nou, au fost mutați cei care vând legume și fructe! Seniorii nu sunt interesați de fast food. Nimeni n-ar trebui să fie, dar asta e altă discuție deja, una care ține de alegerile pe care le face fiecare în viață.”, declara umanistul PPU-SL cu puțin timp în urmă.