Votul de ieri din Parlament, care ar duce la majorarea pensiilor, încinge spiritele între putere și opoziție. La acest moment, social democrații vor să asigure că ei sunt cei care dau iar liberalii vor doar răul românilor, în vreme ce tabăra adversă acuză PSD că vrea să dinamiteze bugetul țării. Au fost contre atât înainte de vot, cât și ulterior, mai ales că liberalii au anunțat că vor ataca la CCR legea. PNL spune că nu are de unde acorda toate majorările și sporurile propuse de PSD, acest aspect fiind subliniat ieri și de premierul Ludovic Orban, care le-a calificat drept „creşteri aberante ale cheltuielilor publice, care nu au la bază niciun fel de venit şi care nu se bazează pe niciun fel de prognoză economică”.
Nu știm cât efect au vorbele lui Orban, însă social democrații asigură că sunt bani, dar aceștia sunt folosiți în scopuri obscure. Una dintre aceste voci e chiar fostul secretar general al PSD, Codrin Ștefănescu, care face referire inclusiv la ieșirile nervoase ale premierului. „Ludovice! Nu ne mai înjura și nu te mai criza pe motiv că am votat majorarea pensiilor! Nu mai urla că n-aveți bani, pentru că aveți! V-ați împrumutat de la toți bancherii lumii pentru următoarele 5 generații! Ați furat în pandemia asta pentru toate rudele, neamurile și urmașii voștri, cât să vă ajungă un secol! Nu întindeți coarda și nu vă bateți joc și de părinții și bunicii noștri! Că e bai mare!”, avertizează, apoteotic, Codrin Ștefănescu.
Traian Băsescu pare foarte liniștit în ceea ce privește soluția în dosarul prin care s-a constatat că a fost colaborator al Securității și este convins că în recurs i se va face dreptate. În contextul candidaturii sale la Primăria Capitalei din partea PMP, Băsescu a fost chestionat la interviurile HotNews LIVE la distanță dacă a colaborat sau nu cu Securitatea. În ciuda deciziei primei instanțe, Băsescu consideră că în recurs situația se va clarifica la Înalta Curte, definitiv.
„Mie mi se pare că s-a făcut o execuție. Sper ca la Înalta Curte, unde va fi un complet de 3 judecători, să fie o abordare corectă, nu a unui judecător care el însuși aștepta verdictul de la CNSAS”, a spus Traian Băsescu, pentru sursa citată. Dosarul a fost deschis în mai 2019 la sesizarea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securităţii, care cerea stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii pentru Traian Băsescu, iar prima soluție a fost dată în urmă cu un an: „Admite acţiunea. Constată calitatea de colaborator al Securităţii în privinţa pârâtului Băsescu Traian”. În dosarul depus de CNSAS la instanță ar exista două note informative olografe, semnate cu numele de cod „Petrov”, și un document pe microfilm trimis de SRI la CNSAS, însă Băsescu a declarat în fața instanței că nu a știut că i s-ar fi alocat un nume conspirativ.
Adrian Năstase face o analiză a deciziilor pe care ar trebui să le ia alegătorii din București pe 27 septembrie, plecând de la faptul că, deși nu poate încă vota din cauza condamnării, înțelege că pentru Capitală există o singură soluție. Fostul președinte al PSD scrie că nici Nicușor Dan și nici Traian Băsescu nu pot fi o alegere înțeleaptă, și încheie cu un sfat pentru toți românii: „sper să-i votați pe cei care au fost sau care pot fi cei mai buni gospodari”.
„Conform deciziilor lui Ionuț Matei și ale lui Băsescu, nu voi putea vota nici anul acesta. Asta nu înseamnă că îmi este indiferent ce se întâmplă la aceste alegeri. Ca de obicei, vă indemn să mergeți la vot. Indiferent de vârstă. Dar tocmai pentru că îmi pasă, sper că nu veți lăsa capitala tării pe mâinile lui Nicușor Dan. Dacă nu ar fi candidat, probabil că imaginea lui ar fi rămas una de legendă, sugerând o persoană capabilă să rezolve toate problemele – atât de dificile – ale Bucureștiului. În momentul în care a decis să candideze, au ieșit la lumină toate mizeriile ipocriziei sale. De aceea, nici PNL nu prea îl mai susține. El rămâne „sedus și abandonat”.
Va lua Traian Băsescu din voturile lui? Puține. Probabil că va lua voturile unor „fideli” care altfel nu ar fi ieșit la vot. De ce candidează, știind că nu va câștiga primăria generală? Din trei motive: 1. din răzbunare, împotriva PNL și USR care nu l-au acceptat în alianță; 2. pentru a ține la reanimare PMP, până la alegerile parlamentare; 3. pentru a obține un număr de consilieri generali (și locali) cu care să participe la diferite jocuri economice în Capitală. În rest, celor care vor să-l voteze, le amintesc că cei care nu țin minte trecutul, riscă să-l repete!
De aceea, dacă îți pasă pe mâinile cui îți lași orașul, respectând indemnul de la Digi24, voteaz-o, pentru un nou mandat la Primăria generală a Bucureștiului, pe Gabriela Firea. În felul acesta, vei da și un vot de neîncredere celui care ar fi trebuit să fie imparțial ca președinte al României și care a devenit un jalnic purtător de cuvânt al PNL în această campanie electorală”, scrie pe blogul său Adrian Năstase.
Președintele PRO România Victor Ponta este de părere că premierul Orban ar fi „primul criminal”, întrucât acesta și-ar fi „achiziționat” primari de la PSD, folosind vestitul find de rezervă, cu care i-ar fi cumpărat pe acesta – susține Ponta. Același Ponta amintește de pensii și de alocații, cele pe care Guvernul Orban a refuzat, la momentul respectiv, să le mărească cu cât se impunea în proiectul de lege votat de Parlament.
Victor Ponta: „Trăim de 6 luni o schizofrenie comunicațională”
„Primul criminal e Orban, care si-a pus 2 miliarde de lei in fondul de rezerva si a cumparat primari de la PSD de ei. Cred ca e foarte nervos, ca nu-i iese jocul. Nu moare de grija lui Nicusor, dar el l-a bagat in fata, a fost jocul lui personal. Suntem oameni informati, stiam ca o sa apara in campanie lucruri despre Nicusor, stia si Orban. El se agata sa ramana sef la PNL, ca dupa alegeri sa nu ii zica Iohannis ca trebuie sa plece. El vede o infrangere la Bucuresti ca pe un pericol pentru ca el sa ramana prim-ministru.
Pe primele 6 luni, domnul Orban a imprumutat 50 de miliarde de lei, mai mult decat au imprumutat guvernul Ponta din 2012-2015 si guvernul Ciolos, vreo 40 de miliarde.
Ce fac Orban şi Citu, eu cred ca lasand copiii fara alocatii, pensionarii fara bani si firmele romanesti, ei sunt cei care le omoara. Marea problema e ca astora nu le e frica de nimic, nici de proteste, nici de procurori, ca nu mai e Portocala sa le faca dosare, nu-i cearta nici UE, nici ambasadorii, nu le zice nimeni nimic.
Intr-un an de zile, tot a fost perfect, nu a fost dat afara niciun ministru, niciun secretar de stat, niciun director, nimic.
E decis, ei sunt, ei au castigat deja alegerile, nu-i mai da nimeni deoparte. A venit Rares Bogdan si a zis, d-aia imi place de el, a zis ca presedintele oricum pune guvern PNL.
Traim de 6 luni o schizofrenie comunicationala. Guvernul zice ca am gestionat bine pandemia, dupa aia cica avem cel mai mare numar de morti. Citu zice ca economia romaneasca e singura care a crescut, dar nu are bani sa dea la pensii si la alocatii. Zic ca lupta cu PSD, trebuie sa-i omoram pe pesedisti, dar ii iau la PNL. UDMR vrea sa fure Ardealul, dar guverneaza cu UDMR. Si discursul asta tine la oamenii cu carte, la protipendada.
La ei logica e de alegeri. Ei spun ca e rau cu coronavirusul, sa-i votam pe ei. Am fost 3-4 ani prim-ministru. Daca aveam un ministru care iesea si zicea ceva cu cocoasa, ma omorau toti. Astia vorbesc prostii, ca nu stiu. Pe Oprea si acum il judeca, desi statea pe bancheta din spate, au vrut sa-l ucida, iar Bode dormea si nu pateste nimic.
Dancila nu stiu ce a zis, dar Orban a intrebat o persoana cu dizabilitati ce viteza prinde. Pai Dancila trebuia sa se mute din tara. Mastile tot nu le-au adus, iar intre timp au cumparat altele cu 0,17 lei, după ce pe primele le-au luat cu 0,67.”, a afirmat preşedintele Pro România, Victor Ponta.
Cristian Popescu Piedone, candidatul Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) la Primăria Sectorului 5 continuă să îi îndeme pe oameni să iasă, în data de 27 septembrie, la vot, explicându-le că schimbarea pe care și-o doresc se poate întâmpla doar dacă aceștia ies la vot.
„Ți-a ieșit Piedone-n drum, ai să ai noroc de-acum”
Cu toate că nu și-a dorit în mod expres să știe cu cine vor vota interlocutorii săi pentru Sectorul 5, Cristian Popescu Piedone i-a întrebat, totuși, pe oameni cu cine vor vota pentru Primăria Generală a Capitalei, majoritatea spunând că va vota cu Gabriela Firea, actualul primar al Bucureștiului. Cât despre Piedone, acesta le garantează cetățenilor Sectorului 5 că biroul său va fi strada și că îi va asculta pe fiecare în parte, atunci când vor avea nevoie de el.
Mai este puțin până când vom putea decide transformarea Sectorului 5. De voi depinde să putem schimba lucrurile. De voi depinde modernizarea și prosperitatea sectorului. Un vot care vă poate face să vă simțiți ca ACASĂ în Sectorul 5.
Fără minciuni, fără bani aruncați pe lucruri inutile. Fără bătaie de joc, nepăsare și hoție. Fără interese de partid la primărie.
E timpul pentru transparență! E timpul pentru dialog! E timpul pentru muncă!
Dragi prieteni, știți că părerile voastre contează pentru mine. Problemele voastre sunt și problemele mele. Nemulțumirile voastre trebuie rezolvate, nu ignorate! Eu am încredere în voi! Iar pentru o schimbare reală a Sectorului 5 și eu am nevoie de încrederea voastră!
Tocmai de aceea vă rog să îmi scrieți ce vă nemulțumește în Sectorul 5, ce probleme aveți, care sunt neregulile pe care le-ați sesizat, cum sunt tratați copiii voștri, cum sunt îngrijiți bunicii voștri, cum va simțiți în acest sector. Aștept sugestiile și părerile voastre, pentru că numai așa putem schimba lucrurile în bine. Eu sunt aici să vă ascult!
Cu ajutorul și încrederea voastră vă voi asculta din 28 septembrie din calitatea de primar al Sectorului 5!
Împreună o să ducem Sectorul 5 spre prosperitate, siguranță și modernizare!”, a declarat Cristian Popescu Piedone pe Facebook.
Cristian Popescu Piedone va candida pentru Primăria Sectorului 5 și îl puteți găsi pe buletinele de vot la poziția 8.
Plenul Parlamentului a adoptat azi proiectele privind rectificarea bugetului de stat şi al asigurărilor sociale de stat pe acest an – care includ amendamentul PSD referitor la creşterea punctului de pensie cu 40%. Deja exista un raport de adoptare în Comisiile de buget ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, iar astăzi proiectul de lege pentru aprobarea rectificării bugetului de stat, cu modificările impuse de PSD, a fost adoptat cu 242 de voturi pentru și 147 împotrivă, în timp ce proiectul de aprobare a rectificării bugetului asigurărilor sociale a fost adoptat cu voturi 246 pentru și 104 împotrivă. Înainte de vot au fost însă acuzații și de o parte și de alta: dacă social democrații au susținut că liberalii au bani, dar nu vor să le dea românilor, tabăra PNL a arătat cu degetul înspre PSD, liderul deputaţilor liberali, Florin Roman, anunţând că vor ataca la CCR aceste proiecte care includ amendamentele PSD.
Firește, discuția a ajuns și la teme de campanie, Roman asigurând că vor face „tot ce ţine de noi pentru a scăpa ţara de PSD. Duminică românii vor vota PNL pentru a scăpa de PSD”. La rândul său, liderul grupului PSD din Camera Deputaților, Alfred Simonis, a trecut ușor prin campania electorală, asigurând că „PSD face ce a anunțat în ultimii ani de zile și s-a ținut de cuvânt”: „În alte societăți, bătrânii sunt venerați. Voi îi lăsați să se descurce singuri. Azi e important cine nu susține această lege. Azi, legea va trece de Parlamentul României și veți fi obligați să măriți pensiile cu 40%”. Până la obligativitate, ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a vrut să explice de fapt cum stă situația în tabăra PSD, considerată „o grupare vrea să arunce acum țara în aer”: „Într-o perioadă de creștere economică, fără pandemie, Guvernul PSD știa că nu poate să mărească pensiile cu 40%”.
Candidata USR PLUS, susținută de PNL la Primăria Sectorului 1, Clotilde Armand recunoaște, chiar dacă cu jumătate de gură, faptul că, într-adevăr, ocupa funcția de director al EGIS în momentul în care firma a făcut consultanță în celebrul scandal al „copiilor albaștri”. Pe scurt, vorbim despre afaceri cu statul și bani încasați, în condițiile în care „boala copiilor albaștri” este o afecțiune eradicată de ani de zile, cu mult înaintea contractului de consultanță. Încercând, totuși, să se disculpe, Armand invocă statistici vechi.
Dreptul la replică?
Cel de la Lumea Politică prezintă, în exclusivitate, dreptul la replică al lui Clotilde Armand, cu privire la scandalul în curs.
Clotilde Armand: În luna octombrie 2016 a fost lansat proiectul „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” derulat în localitățile selectate ca vulnerabile la poluarea cu nutrienți, proiectul fiind finanțat de Banca Mondială”
Lumea Politică: Exact asta am zis și noi!
Clotilde Armand NU dezminte faptul că a fost directorul EGIS la momentul respectiv
Clotilde Armand: În perioada în care am fost director la Egis România S.A., contrar celor afirmate de dumneavoastră, societatea nu a realizat activitate de consultanță pentru o serie de primării privind proiectul „Control Integrat al Poluării cu Nutrienți”. Contractele cu primăriile s-au derulat ulterior plecării mele de la Egis România. Perioada în care am fost director al Egis România a fost septembrie 2013 – martie 2017, iar contractele au fost semnate ulterior și nu de mine.
Lumea Politică: Practic, Clotilde Armand recunoaște că Egis a făcut contractele. Inițial femeia declarase la B1 TV faptul că este o confuzie a firmelor, că sunt mai multe cu același nume. Proiectul a fost lansat în octombrie 2016. Clotilde era director Egis România. Primul contract cu o primărie s-a semnat în iulie 2017. Este greu de crezut că vreme de șapte luni cu Armand directoare nu s-a negociat cu primăriile. Oricum, din martie 2017 până în iunie 2019, Clotilde Armand a fost director de dezvoltare pentru Europa la Egis. Practic a fost avansată și răspundea și de filiala română a firmei.
Clotilde Armand: Cei peste 28 de milioane de lei vor fi primiți de primăriile care au depus proiecte pentru această finanțare de la Ministerul Mediului și nu de către Egis România așa cum în mod neadevărat s-a precizat.
Detalii legate de OMS și Ministerul Sănătății
Clotilde Armand: Printre efectele nocive ale excesului de nitrați cauzat de deversările de nutrienți în apele subterane se numără și cianoza infantilă, cunoscută la momentul respectiv sub denumirea de „boala copilului albastru”. Boala nu a fost eradicată, ci i s-a schimbat doar numele, și nu de către Organizația Mondială a Sănătății, ci de Ministerul Sănătății din România. Boala nou-născutului albastru, cunoscută drept cianoză infantilă se regăsește mai nou în nomenclatorul MS la rubrica „alte methemoglobienemii”.
Lumea Politică: Clotilde are dreptate. Avem un răspuns oficial scris de la Institutul de Sănătate Publică în care se spune că termenul nu se mai utilizează. Doar verbal am aflat de modificarea de la OMS. Acest lucru nu schimbă cu nimic datele problemei. Termenul nu mai există. Clotilde recunoaște practic faptul că termenul nu se mai utilizează în România.
Clotilde susține afirmațiile cu o statistică din secolul trecut
CLOTILDE ARMAND: POTRIVIT MINISTERULUI MEDIULUI, ÎN PERIOADA 1997 – 2005 S-AU ÎNREGISTRAT LA NIVEL NAȚIONAL 3314 CAZURI DE CIANOZĂ INFANTILĂ LA COPII SUB 1 AN, CU O RATĂ MEDIE ANUALĂ DE 368 DE CAZURI. ÎN ANUL 2006 S-AU ÎNREGISTRAT 228 DE CAZURI, ÎN 26 DE JUDEȚE, DIN CARE 3 S-AU SOLDAT CU UN DECES”. AȘADAR BOALA EXISTĂ ÎN CONTINUARE, DOAR NUMELE ACESTEIA S-A MODIFICAT.
Lacrimi și durere în sufletul social democratului Răzvan Cuc, care în ultimele zile a tot văzut cum liberalii au tăiat panglici inaugurale la diverse lucrări. Cuc consideră unele dintre aceste proiecte copiii lui de suflet de pe vremea când era ministru al Transporturilor și, deși vrea să pară încântat că s-a făcut ceva, nu poate trece peste ideea că alții își asumă acum meritele muncii sale. Și, ca să își ia revanșa, Răzvan Cuc îi lansează lui Klaus Iohannis o provocare.
„M-am uitat astăzi cu scârbă si satisfacție în același timp la plimbarea pe care Klaus Iohannis și ai săi liberali au făcut-o cu trenul de la Gara de Nord la Aeroport. În fapt, plimbarea a fost una electorală pentru că românii vor putea să circule pe acest traseu abia din luna decembrie. Deci singurul scop pentru care au chemat presa la această mascaradă a fost unul electoral, cu câteva zile înainte de alegeri. Am avut însă o satisfacție când am văzut că, în sfârșit, se poate circula pe această linie atât de necesară și mai ales faptul ca proiectul a fost realizat de o firmă românească. Ce au uitat să menționeze Iohannis și cei de la PNL e că respectivul contract de proiectare și execuție pentru cei 3 km de cale ferată și stația de la terminalul Sosiri de la Aeroport a fost semnat în iunie 2019. Adică în mandatul meu de ministru al Transporturilor. Proiectele pe care le-am susținut cât am fost ministru al Transporturilor sunt finalizate acum. Acest lucru mă bucură enorm și promit că astfel de proiecte voi face și pentru Piatra-Neamț. Până atunci, însă, i-am lansat astăzi, la Antena 3, o provocare președintelui Klaus Iohannis și o reiau și aici. Aștept de la domnul președinte să spună trei proiecte mari de infrastructură Rutieră pentru care s-a lansat proiectarea și execuția din noiembrie 2019, de când Guvernul său este la Palat. Până când găsesc ei proiectele, nu uitați: #impreunaconstruim pentru România și pentru români!”, scrie Răzvan Cuc pe Facebook.
Trădare, trădare, dar s-o știm și noi, mai ales când vine vorba despre banii din visteria țării și împărțirea lor. Iar fostul ministru de Finanțe Eugen Orlando Teodorovici știe exact cum vor fi demascați trădătorii. Pe scurt, cine nu va vota rectificarea aprobată în comisiile din Parlament, indiferent de formațiune politică și alianță, va fi clar un trădător, avertizează Teodorovici. Aceasta în condițiile în care modificările deja aprobate sunt extrem de utile și importante.
„Astăzi este adevăratul TEST sau un nou test pentru #PSD și aliații săi – să voteze rectificarea bugetară EXACT în forma aprobată de comisiile de buget din Parlamentul României! Dacă NU, aceasta va fi dovada unei alte TRĂDĂRI și momentul în care NU vom mai putea acuza doar „guvernul meu” pentru dezastrul creat în economie‼️
TOATE modificările aduse rectificării bugetare sunt absolut NECESARE! Și aici mă refer în special, la majorarea cu 40% a punctului de pensie, la majorarea salariilor profesorilor, dar și la plafonarea la 40% din PIB a datoriei publice pentru sfârșitul anului 2020, în condițiile în care ”guvernul meu” intenționa chiar creșterea acesteia spre 50%!
TOATE aceste amendamente trebuie aprobate AZI de Parlament și apoi, ”șeful statului” trebuie să le promulge! Chiar dacă Ludovic și-a făcut cunoscută ”poziția” cu privire la aceste propuneri printr-o criză de nervi soră cu DEMENȚA care se va reflecta, clar, în ratingul de țară al României, căci sigur investitorii nu văd cu ochi buni un premier deopotrivă INCOMPETENT și instabil emoțional …
Personal, CRIZELE lui de nervi mă lasă complet rece, căci îi înțeleg neputința în fața incompetenței ministrului său de finanțe! Mă lasă indiferent și pentru că nu l-am văzut ieșindu-și din fire în fața incapacității lui Cîțu de a găsi SOLUȚII pentru majorarea punctului de pensie și a salariilor profesorilor!
Este UMILITOARE situația în care au fost puși pensionarii României‼️ Și li se spune să fie mulțumiți cu atât, căci nicio altă țară din UE nu a majorat salarii sau pensii în această perioadă … Dar în acele țări, ce pensii și salarii au seniorii și profesorii⁉️ Da, acele țări nu au majorat, căci nu era necesar! Acele țări au făcut acum, investiții productive în economie, au ajutat IMM-urile și au luat multe alte măsuri palpabile, cu impact direct în economie, adică au făcut tot ce n-a făcut ”guvernul meu”‼️
Este foarte TRIST și că ”guvernul meu” a reușit să-i facă pe seniorii noștri să aleagă între ei și copiii lor, spunându-le că majorarea punctului de pensie va îndatora generațiile viitoare, că altfel NU SE POATE … , în condițiile în care acest guvern INCOMPETENT a reușit totuși, să ne îndatoreze cum nu ne-a mai îndatorat nimeni până acum, fără să ne spună pe ce se duc banii‼️ Simțiți cumva vreo creștere a bunăstării, deși Orban s-a împrumutat deja, în doar 9 luni, cu peste 110 miliarde de lei, adică, de 4 ori mai mult decât guvernarea PSD în 3 ani⁉️
Dar cine să poată? INCOMPETENȚII și HABARNIȘTII⁉️ M-am oferit să discutam despre SOLUȚII dar nu s-au arătat interesați … ”Șeful statului” nu-și utilizează rolul de mediator pentru a chema specialiștii din toată clasa politică la consultări, în vederea discutării SOLUȚIILOR pe care le propunem! Nici măcar nu e interesat să audă ce avem de propus și ține isonul ”guvernului meu” cu ”NU SE POATE”!
Eu insist că SE POATE‼️ Mai trebuie doar SĂ VREI … și să fii LOIAL românilor, adică, să fii patriot”, crede Teodorovici.
Ne putem da seama dacă un primar e bun sau rău în funcție de cum cheltuiește banii publici pentru realizarea obiectivelor edilitare de care au nevoie concetățenii care l-au votat. Banii nu pică din cer. Fondurile unei primării sunt adunate din taxele și impozitele plătite de localnici, iar aceștia îl aleg pe unul dintre ei în funcția de primar, nu ca să poarte eșarfa tricoloră la ceremonii, ci ca să cheltuiască banii plătiți de ei pentru investițiile de care au ei nevoie: astfaltări de străzi, modernizări de școli, sănătate, etc. Un primar care se consideră stăpân pe banii concetățenilor săi este un primar de cea mai proastă calitate.
Primarul comunei prahovene Brebu a picat deja un prim examen atunci când a hotărât să cheltuiască 45.000 de lei pentru excursia sa în Statele Unite, la Miami, Florida și Las Vegas. Când nemulțumirile locuitorilor din Brebu au provocat un scandal de presă, primarul Ungureanu a fost deranjat de faptul că aceștia nu îi sunt recunoscători, că nu sunt de acord să îi plătească, din banii lor, vacanța la Las Vegas. Ungureanu i-a și încadrat pe acei oameni la „gândire comunistă”.
Avem o nouă dovadă a disprețului primarului Adrian Ungureanu față de banii adunați din impozitele locuitorilor din Brebu. Este vorba de un album și un DVD despre comună, dar mai ales despre primarul Ungureanu, care sunt atât de costisitoare, încât l-au determinat pe jurnalistul Cristian Tudor Popescu să le sugereze procurorilor DNA să facă o vizită la Primăria Brebu, ca să vadă cum au fost cheltuiți acei bani pe lucruri inutile, dar extrem de costisitoare.
Primarul Ungureanu recunoaște că a atribuit contractul unei cunoștințe: „firma e bună. Care-i treaba?”
Evident, povestea albumului „Cine suntem?/Who We Are?” și a filmului despre comuna Brebu și despre primarul Adrian Ungureanu a atras atenția presei. În cadrul unei conferințe de presă, jurnaliștii prahoveni l-au luat la întrebări pe Ungureanu, în legătură cu acest contract. Iată dialogul din conferința de presă:
Jurnaliști: Cât a costat?
Adrian Ungureanu:Vă spun cât a costat. Deci, 30 albumul. E o mapă de prezentare… A fost o cantitate mai mare. Dar, un album de ăsta costă 25… 2.500… nu, pardon, 250 de lei.
Jurnaliști: Și câte ați făcut?
Adrian Ungureanu:Păi, am făcut vreo 60.
Jurnaliști: Și ce firmă a realizat albumul?
Adrian Ungureanu:Credeți-mă, nu știu. O să mă uit. Știu că am negociat cu mai multe, pentru că nu numai tipăritul trebuia să fie. Trebuia să… Este și un CD. Este CD-ul pus pe site. Deci este un CD cu timp de o oră.
La insistențele jurnaliștilor prahoveni, primarul din Brebu și-a adus aminte că acest contract a fost acordat firmei unui prieten.
Adrian Ungureanu:Firma care a realizat… da, e o cunoștință de-a mea. De ce să nu… De ce să vă mint? E o cunoștință de-a mea.
Jurnaliști: Și cum i-ați acordat contractul?
Adrian Ungureanu:Acum trei ani (2013 – n red) puteai acorda direct prin mai multe oferte. Deci au venit mai mulți și ăsta a reușit să aibă oferta cea mai mică.
Jurnaliști: Cine este această persoană, cum îl cheamă?
Adrian Ungureanu:Trecem de la una la alta. O să mă duc să mă uit…
Ungureanu a motivat atribuirea directă a contractului prin faptul că firma e „reprezentativă”.
Adrian Ungureanu:I-am dat contractul, deci i-am dat contractul pentru că firma e bună. Care-i treaba? Deci firma e reprezentativă.
Jurnaliști: Și a realizat și albumul sau doar CD-ul?
Adrian Ungureanu:Tot, albumul, CD-ul. Absolut tot.
Jurnaliști: Și contractul ce valoare a avut?
Adrian Ungureanu: În jur de vreo 7.000 de euro.
Ungureanu a făcut un cadou unui prieten pe banii locuitorilor din Brebu.
Pentru realizarea albumelor „Cine suntem?/Who We Are?” și a DVD-urilor cu fimulețul despre Brebu, primarul Adrian Ungureanu a încheiat contractul nr 124/05.06.2013 cu firma HQ Consult SRL, cu sediul în București, pe strada Academiei. Potrivit datelor economice din ultimii ani, firma are, când 2, când 3 angajați, are în general o cifră de afaceri între 1,5 și 2 milioane de lei și un profit anual între 50.000 și 70.000 de lei.
Nu am reușit să aflăm care este legătura dintre Ungureanu și administratorul HQ Consult SRL, dar cum discutăm despre corectitudinea acordării acestui contract prin atribuire directă, faptul că Ungureanu a recunoscut că e firma unei conoștințe, demonstrația este făcută. Primarul din Brebu și patronul sau patroana HQ Consult se cunosc bine, au relații apropiate și atribuirea directă a contractului a venit ca un cadou care să le consolideze prietenia. La o cafea au aranjat și „oferta cea mai mică”. Vorba lui Ungureanu: „care-i treaba?”
Dacă acel contract ar fost acordat unei firme cu ai cărei administratori nu avea vreo relație, era altceva, dar așa cum s-au întâmplat lucrurile, practic, Adrian Ungureanu a făcut un cadou unui prieten din banii locuitorilor din Brebu.
Lista cumpărăturilor lui Ungureanu: 500 de albume, 400 DVD-uri, 1.500 de reviste
Am intrat în posesia facturilor și a procesului verbal de predare-primire a albumelor, DVD-urilor și a revistelor comandate de primarul din Brebu.
Prin procesul verbal de predare-primire nr 6.486/10.06.2014, Primăria Brebu a recepționat de la HQ Consult SRL 300 de DVD-uri cu filmul de prezentare a comunei Brebu în limba română și alte 100 de DVD-uri cu prezentarea comunei în limba engleză. Tot atunci au fost recepționate și 20 de memory stick-uri tip card și 1.000 de reviste turistice despre Brebu. Prin procesul verbal nr 8.111/18.07.2014, primăria a recepționat 500 de bucăți „Album de prezentare”, intitulat „Cine suntem?/Who We Are?”, 80 de memory stick tip card pe care era înregistrat „Film prezentare Brebu” și 500 de reviste.
Așadar, lista cumpărăturilor primarului Adrian Ungureanu e următoarea: 500 de albume „Cine suntem?/Who We Are?”, tipărite în condiții excepționale, 1.500 de reviste despre Brebu, 300 de DVD-uri cu filmul de prezentare a comunei Brebu în limba română, alte 100 de DVD-uri cu același film în limba engleză și 100 de memory stick-uri.
Să ne mai punem problema oportunității acestor achiziții din banii locuitorilor din Brebu? Să ne mai întrebăm câte delegații oficiale, potențiali investitori sau personalități, ar trebui să viziteze comuna și pentru deschiderea unei viitoare colaborări „omul cu eșarfa tricoloră” le va oferi cele 500 de albume și 400 de DVD-uri pentru a-i sensibiliza cu privire la istoria și pitorescul zonei?
Ungureanu a mințit! Contractul n-a fost de 7.000 euro, ci de 18.226 euro!
Specialiștii din domeniu le-au declarat jurnaliștilor prahoveni că suma de 7.000 de euro e mare în raport cu prețurile practicate pe piața produselor promoționale. Surpriza este că 7.000 de euro este suma pe care a spus-o Ungureanu în conferința de presă, dar a mințit! A mințit și spunând că a făcut vreo 60 de albume, deși a făcut 500!
De fapt albumul „Cine suntem? / Who We Are?” și DVD-urile au costat aproape triplu. Plata s-a făcut în două rate. HQ Consulting SRL București a emis factura seria HQ nr 555, din data de 28.05.2018, pentru o plată parțială, în valoare de 43.000 de lei. Apoi, în factura seria HQ nr 571, din data de 03.07.2014, a fost prevăzută și plata pentru „contravaloarea finală a prestațiilor”, în valoare de 36.681 de lei. În total, e vorba de vreo 80.000 de lei, bani cu care poți să cumperi un apartament.
Valoarea totală a contractului – 18.226 Euro
Într-un colț al formularului e trecută valoarea facturii în euro: 8.359 euro. Tot acolo găsim menționată și valoarea totală a contractului, de 18.226 euro!
Este o sumă ce reprezintă mai mult decât dublu, aproape triplu, față de cei 7.000 de euro despre care vorbea Ungureanu în conferința de presă. Sigur, diferența de 11.000 de euro nu-i un capăt de țară, dar „rezultatele” campaniei de promovare a lui Ungureanu nu se văd. În schimb, se văd, pe internet, drumurile neasfaltate din satul Petriceaua, lăsate în paragină de primar cu explicația lipsită de scrupule „nu vă fac, că voi nu mă votați!”. Banii dați pe operațiunea „Who We Are?” puteau fi folosiți pentru reabilitarea acelor drumuri.
De ce a mințit primarul Adrian Ungureanu? Răspunsul l-a dat Cristian Tudor Popescu
O întrebare importantă este de ce i-a mințit primarul din Brebu pe jurnaliști? De rușine, pentru că și-a dat seama care ar fi reacția presei la faptul că un primar de comună își permite să cheltuiască zeci de mii de euro pe un album și un film? A mințit Adrian Ungureanu de frica DNA, pentru că a încălcat legea dând contractul prin atribuire directă unei cunoștințe, iar valoarea contractului este cu mult mai mare decât prețurile pieței?
Răspunsul l-a dat jurnalistul Cristian Tudor Popescu, care a văzut albumul „Cine suntem?/Who We Are?” și a văzut și filmul în care actorul principal e Ungureanu.
„Bineînțeles că personajul care se degajă, starul acestui film este primarele, domnul Ungureanu Adrian, care apare din când în când și spune: <<Aș punea să vă spun mai mult, dar mă mărginesc la atât. Veți vedea!>>. Și dispare în peisaj”,
„Eu nu știu dacă am timp să mă duc la Brebu. M-aș duce. E și o mănăstire foarte frumoasă pe acolo. Dar până ajung eu pe acolo, știți ce mă gândesc? Niște procurori de la DNA, de la Parchetul General, poate că sunt interesați de peisajul ăsta, de albumul acesta, care îmi aduce aminte de <<Eterna și fascinanta Românie>>, ăla de cinci milioane de dolari din banii poporului, făcut de Hrebenciuc pe vremea lui Iliescu”,
a spus la Digi24 Cristian Tudor Popescu, care a sugerat că ar trebui ca Primăria Brebu să fie vizitată de procurorii DNA.
Candidatul USR PLUS și susținut de PNL, la Primăria Sectorului 1, Clotilde Armand este acuzată de jurnalistul Mihai Belu că printre intențiile sale s-ar număra și desființarea Clubului Rapid București.
Mihai Belu, declarații incendiare despre Clotilde Armand și presupusele intenții ale acesteia de a desființa Clubul Rapid București
Potrivit jurnalistului Mihai Belu, Clotilde Armand ar duce o luptă politică și, potrivit datelor pe care acesta le are, avocații acesteia ar fi implicați în „povestea Rapidului”. Mai pe larg, Belu spune că Societatea Civilă de Avocați Milcev Burbea, adică cei care o reprezintă și pe Clotilde Armand, ar fi, de asemenea, în spatele celor de la AFC Rapid, adică cei care se luptă în tribunale cu FC Rapid 1923 S.A.
Foto: Gândul.ro
„În disperarea de a contesta realitatea din povestea > a transmis către Lumea Politică un drept la replică pe care l-a împănat cu amenințări demne de social democrația din vremea lui Adrian Năstase. În perioada aia am avut peste 150 de procese. Am o experiență vastă dintr-o perioadă în care dacă pierdeai un proces puteai să te duci direct la pușcărie. Le-am câștigat aproape pe toate.
Despre dreptul la replică și argumentele sale hilare urmează să scrie Lumea Politică pe larg. Ceea ce m-a șocat a fost numele avocaților lui Clotilde. Societatea Civilă de Avocați Milcev Burbea a redactat și transmis dreptul la replică împreună cu o delegație completată în fugă, pe un colț de masă dintr-un sediu de campanie.
Le-am transmis avocaților că o aștept oricând pe doamnă la o dezbatere în care să îmi spună și mie, cum i-a spus lui Tudorache, că Egis are două CUI-uri. Au spus că este ocupată cu electoratul.”, susține Mihai Belu.
De asemenea, tot acesta este de părere că: „Avocații lui Clotilde sunt aceiași care luptă din răsputeri împotriva echipei de fotbal Rapid București. Milcev Burbea reprezintă AFC Rapid.
Avocații lui Clotilde > pentru adversarii echipei susținute de Tudorache. Lupta pare politică. Fiecare politician vrea Rapidul lui așa cum fiecare politician a dorit Universitatea lui la Craiova. În spatele unor astfel de lupte stau sentimentele a zeci de mii de suporteri care așteaptă o instanță de judecată să le dicteze iubirea.
Dacă se dovedește că acest om nou din politică se joacă fără scrupule cu sentimentele unor suporteri, dincolo de proces ea va deveni dușmanul meu pe viață.
Și eu sunt suporter. Sper să fie numai o întâmplare că avocații lui Clotilde sunt implicați și în povestea Rapidului”, adaugă, de data aceasta pe Facebook, potrivit unui articol apărut inițial pe Gândul.
Fostul premier Viorica Dăncilă s-a arătat deranjată de modul în care a decurs vizita ministrului de Finanțe Florin Cîțu în Teleorman, după ce acesta din urmă a criticat guvernarea PSD. Așa că Viorica Dăncilă nu a putut trece cu vederea declarațiile potrivit cărora „românii s-au săturat de socialism şi de PSD”. Aceasta în condițiile în care anterior, Cîțu spunea că Teleormanul este chiar „în inima celor care au condus România în ultimii ani de zile spre dezastru”. Referirea lui Cîțu era strict la Liviu Dragnea și la Viorica Dăncilă, ambii reprezentanți de seamă ai Teleormanului.
„Obrăznicia actualilor guvernanți întrece orice închipuire! Vizita ministrului Cîțu în județul Teleorman a fost făcută în bătaie de joc, pentru a-i certa și umili pe locuitorii județului. Un ministru care a prăbușit economia națională n-ar trebui să aibă tupeul de a se arăta cetățenilor și a le da lecții politice, cu autosuficiență și aroganță.
Când veți reuși dumneavoastră, domnule Cîțu și domnilor din PNL, să duceți economia românească la o creștere de 4%, ca în 2019, în loc de o scădere de 5%, estimată pentru acest an, atunci să mergeți să vă lăudați în fața oamenilor. Până atunci ar trebui să stați ascunși, fiindcă n-aveți niciun motiv de mândrie, ci doar motive de rușine – dacă ați înțelege măcar sensul acestui cuvânt!
Cât despre primarul PSD din Alexandria, Victor Drăgușin, acesta îi poate da oricând lecții de administrație publică ministrului Cîțu-recesiune. Sunt sigură că Victor va câștiga din nou alegerile la primărie și va conduce în continuare orașul cu profesionalism și dedicare, așa cum a făcut-o și până acum”, scrie Viorica Dăncilă pe Facebook.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au finalizat, luna trecută, un dosar în care sunt implicați un notar, un executor...
Gata cu mandatele la conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ai Direcției Naționale Anticorupție şi ai Direcției de Investigare...
Utilizăm cookie-urile pentru a vă oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru. De asemenea, utilizăm cookie-uri pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, pentru a îmbunătăţi experienţa de navigare si integrarile cu reţele de socializare.DA, ACCEPTPolitica cookies