Clotilde Armand

Candidata USR PLUS, susținută de PNL la Primăria Sectorului 1, Clotilde Armand recunoaște, chiar dacă cu jumătate de gură, faptul că, într-adevăr, ocupa funcția de director al EGIS în momentul în care firma a făcut consultanță în celebrul scandal al „copiilor albaștri”. Pe scurt, vorbim despre afaceri cu statul și bani încasați, în condițiile în care „boala copiilor albaștri” este o afecțiune eradicată de ani de zile, cu mult înaintea contractului de consultanță. Încercând, totuși, să se disculpe, Armand invocă statistici vechi.

Dreptul la replică?

Cel de la Lumea Politică prezintă, în exclusivitate, dreptul la replică al lui Clotilde Armand, cu privire la scandalul în curs.

Clotilde Armand: În luna octombrie 2016 a fost lansat proiectul „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” derulat în localitățile selectate ca vulnerabile la poluarea cu nutrienți, proiectul fiind finanțat de Banca Mondială”

Lumea Politică: Exact asta am zis și noi!

Clotilde Armand NU dezminte faptul că a fost directorul EGIS la momentul respectiv

Clotilde Armand: În perioada în care am fost director la Egis România S.A., contrar celor afirmate de dumneavoastră, societatea nu a realizat activitate de consultanță pentru o serie de primării privind proiectul „Control Integrat al Poluării cu Nutrienți”. Contractele cu primăriile s-au derulat ulterior plecării mele de la Egis România. Perioada în care am fost director al Egis România a fost septembrie 2013 – martie 2017, iar contractele au fost semnate ulterior și nu de mine.

Lumea Politică: Practic, Clotilde Armand recunoaște că Egis a făcut contractele. Inițial femeia declarase la B1 TV faptul că este o confuzie a firmelor, că sunt mai multe cu același nume. Proiectul a fost lansat în octombrie 2016. Clotilde era director Egis România. Primul contract  cu o primărie s-a semnat în iulie 2017. Este greu de crezut că vreme de șapte luni cu Armand directoare nu s-a negociat cu primăriile. Oricum, din martie 2017 până în iunie 2019, Clotilde Armand a fost director de dezvoltare pentru Europa la Egis. Practic a fost avansată și răspundea și de filiala română a firmei.

Clotilde Armand: Cei peste 28 de milioane de lei vor fi primiți de primăriile care au depus proiecte pentru această finanțare de la Ministerul Mediului și nu de către Egis România așa cum în mod neadevărat s-a precizat.

Detalii legate de OMS și Ministerul Sănătății

Clotilde Armand: Printre efectele nocive ale excesului de nitrați cauzat de deversările de nutrienți în apele subterane se numără și cianoza infantilă, cunoscută la momentul respectiv sub denumirea de „boala copilului albastru”. Boala nu a fost eradicată, ci i s-a schimbat doar numele, și nu de către Organizația Mondială a Sănătății, ci de Ministerul Sănătății din România. Boala nou-născutului albastru, cunoscută drept cianoză infantilă se regăsește mai nou în nomenclatorul MS la rubrica „alte methemoglobienemii”.

Este Clotilde Armand resposabilă de tentativele de desființare a Clubului Rapid?

Lumea Politică: Clotilde are dreptate. Avem un răspuns oficial scris de la Institutul de Sănătate Publică în care se spune că termenul nu se mai utilizează. Doar verbal am aflat de modificarea de la OMS. Acest lucru nu schimbă cu nimic datele problemei. Termenul nu mai există. Clotilde recunoaște practic faptul că termenul nu se mai utilizează în România.

Clotilde susține afirmațiile cu o statistică din secolul trecut

CLOTILDE ARMAND: POTRIVIT MINISTERULUI MEDIULUI, ÎN PERIOADA 1997 – 2005 S-AU ÎNREGISTRAT LA NIVEL NAȚIONAL 3314 CAZURI DE CIANOZĂ INFANTILĂ LA COPII SUB 1 AN, CU O RATĂ MEDIE ANUALĂ DE 368 DE CAZURI. ÎN ANUL 2006 S-AU ÎNREGISTRAT 228 DE CAZURI, ÎN 26 DE JUDEȚE, DIN CARE 3 S-AU SOLDAT CU UN DECES”. AȘADAR BOALA EXISTĂ ÎN CONTINUARE, DOAR NUMELE ACESTEIA S-A MODIFICAT.

Răspunsul INS

Ziarul de Investigații

Articolul precedentRăzvan Cuc este satisfăcut că PNL îi continuă proiectele din transport, dar e și scârbit când îi vede pe alții la inaugurări
Articolul următorMajoritate în Parlament pentru creșterea pensiilor cu 40%