19.4 C
București
vineri, 15 mai 2026
Acasă Blog Pagina 1159

Vaccinul rusesc, incompatibil cu alcoolul și tutunul

Foto: Pixabay.com

Rusia este una dintre primele țări care a anunțat că a finalizat crearea unui vaccin anti-Covid. Astfel, în următoarea perioadă se va începe administrarea vaccinului Sputnik V, pe întreaga suprafață a țării.

Consumul de alcool trebuie să fie oprit cu două săptămâni înainte de imunizare

Anna Popova, responsabil sanitar din Rusia

Cu toate astea, specialiștii din Rusia recomandă ca cei care aleg să se vaccineze cu Sputnik V să nu consume alcool și nici tutun, cu cel puțin două luni înainte de a li se administra acest vaccin rusesc anti-Covid.

Numărul de zile în care rușii nu ar trebui să apeleze nici la alcool, nici la tutun, recomandat de Anna Popova este de „42 (n.r. de zile) după primul vaccin”.

Motivul pentru care oficialii sanitari ruși recomandă abstinența de la alcool și de la tutun este în strânsă legătură cu menținerea imunității, fiind de părere că cele două substanțe nu fac decât să o șubrezească.

Ziarul de Investigații

Jocuri de glezne pentru formarea viitorului guvern. Cum se împarte cașcavalul între PNL, USR și UDMR

Trei partide par a se contura pentru a lua bucăți din cașcavalul guvernului pe următorii 4 ani, totul urmând a se centra în jurul unui premier PNL. Liberalii s-au întâlnit astăzi în cadrul unei şedinţe de la sediul partidului, discuțiile în spatele ușilor închise fiind purtate de Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan, miniştrii Lucian Bode, Florin Cîţu și Virgil Popescu, europarlamentarul Rareş Bogdan, senatorul Alina Gorghiu și deputatul Florin Roman.

Aici s-a discutat că actualul premier interimar, Nicolae Ciucă, este una dintre variantele vehiculate pentru un mandat plin și se pare că este desemnarea acestuia ar fi și dorința lui Klaus Iohannis. Potrivit Hotnews, propunerile pentru funcția de premier ar fi Nicolae Ciucă, Ilie Bolojan și Florin Cîțu, Ludovic Orban urmând să fie susținut pentru șefia Camerei Deputaților.

Pe de altă parte, Senatul ar urma să meargă la USR-PLUS, care va primi și cinci ministere. Sursa citată arată că liberalii nu vor să renunțe la portofoliile de la Interne, Justiție, Economie, Finanțe, Transporturi, Dezvoltare și Fonduri Europene, și, cum cinci ministere merg la USR-PLUS, restul de trei vor fi date UDMR.

Procurorii militari anticorupție au intrat pe firul fraudării unui concurs din cadrul Inspectoratului de Aviație

Trei persoane au fost trimise în judecată săptămâna trecută de procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari, fiind acuzați că au fraudat un concurs de promovare din cadrul Inspectoratului de Aviație. Unul dintre inculpați, Nicolae Lucian Lupescu, este de altfel cel care a susținut concursul de promovare, procurorii reținând că „ar fi încasat, în perioada de 25 noiembrie 2019 – 26 iunie 2020, cu titlu de folos necuvenit, drepturi salariale corelative în sumă de 2.116 lei, aferente ocupării respectivei funcții de conducere”.

Cei trimiși în judecată sunt Cătălin Ungureanu – comandor, la data faptelor împuternicit adjunct (pentru zbor) al inspectorului general al Inspectoratului General de Aviație din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, pentru abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite și folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii de foloase necuvenite, Nicolae Lucian Lupescu – comandor, la data faptelor, împuternicit comandant al Detașamentului Aeromedical din cadrul Inspectoratului General de Aviație, iar în prezent ofițer specialist în cadrul Serviciului cooperare aeronautică internațională al aceluiași Inspectorat General, pentru folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii de foloase necuvenite, și Radu Tudor, locotenent-comandor, ofițer pilot de aeronave în cadrul Detașamentului Aeromedical al Inspectoratului General de Aviație, pentru complicitate la folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii de foloase necuvenite.

În rechizitoriul întocmit, procurorii militari au reținut următoarea situație de fapt:
În contextul unui concurs desfășurat în perioada 12.09.2019 – 28.10.2019, pentru ocuparea funcției de comandant al Detașamentului Aeromedical și comandant al Punctului de Operare Aeromedical București din cadrul Inspectoratului General de Aviație, inculpatul Ungureanu Cătălin, președinte al comisiei de concurs, i-ar fi transmis subiectele de examen inculpatului Lupescu Nicolae-Lucian, în preziua concursului, pentru a-i asigura promovarea.
Candidatul Lupescu Nicolae-Lucian ar fi beneficiat și de ajutorul inculpatului Tudor Radu, subordonat al acestuia care, anterior desfășurării examenului, i-ar fi înlesnit, prin asumarea verificării corectitudinii răspunsurilor, celui dintâi, asigurarea promovării examenului menționat.
Obținerea frauduloasă a subiectelor de concurs și a răspunsurilor aferente i-ar fi asigurat inculpatului Lupescu Nicolae-Lucian promovarea concursului și obținerea unui folos necuvenit, constând în ocuparea și exercitarea fără drept a prerogativelor funcției de comandă la nivelul Detașamentului Aeromedical – structură din cadrul Inspectoratului General de Aviație având competențe singulare și exclusive în coordonarea și efectuarea misiunilor aeromedicale specifice Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare la nivel național
”, au detaliat procurorii.

Codrin Ștefănescu face o analiză pe rezultatele votului: „Ciolacu era speriat la 29% că a obținut mai mult decât i se aprobase!”

Fostul secretar general al PSD este în continuare supărat pe actuala conducere a formațiunii politice, nu iartă și nu uită. Mai ales, nu scapă nicio ocazie să facă dezvăluiri pe care le descoperă și le analizează de unul singur, cu o singură concluzie: Marcel Ciolacu a vândut PSD-ul și vrea să îl îngroape. Inclusiv despre rezultatul social democraților la aceste alegeri parlamentare, Codrin Ștefănescu lasă să se înțeleagă că partidul nu își dorea un procent atât de mare, interesul fiind de a atrage cât mai puțini votanți.

Werner a fost cel mai bun agent electoral pentru PSD! Din scârbă și lehamite, față de actuala guvernare, unii români au decis să voteze contra! Nu Ciolacu, Grindiiianu sau Dâncu sunt artizanii acestui scor. Dimpotrivă! Am luat mai puține voturi ca la europarlamentare! Când erau toți împotriva noastră și am fost susținuți atunci doar de nucleul dur al PSD! Care nu s-a speriat de amenințările și înjurăturile hastag-rezist! Când Dragnea era demonizat și statul paralel investea sume și forțe uriașe pentru a ne discredita! Nu vă îmbătați cu apă rece! Noul PSD, a lui Ciolacu și gașca securistoidă, s-a dezis public de noi și mesajul național-patriotic, a îndepărtat din partid oameni ca Liviu Plesoianu, Șerban Nicolae, Petre Daeea, etc. Cu oameni iubiți de popor, civili și curajoși, altul era scorul PSD astăzi! Ciolacu era speriat la 29% că a obținut mai mult decât i se aprobase! Disperat că șefii se pot supăra definitiv pe el. Și va avea soarta lui Zgonea! Noul PSD este doar la centru, în teritoriu, vechiul PSD s-a mobilizat și a câștigat alegerile! Exact în județele și exact liderii civili care stau în gâtul noii conduceri! La greșelile, brambureala și bătaia de joc la adresa românilor din partea guvernanților, PSD trebuia să aibă astăzi un scor astronomic! Astronomic!!!”, opinează Codrin Ștefănescu.

Promisiunile electorale nerespectate ar trebui sancționate prin lege

Gazetarul Cristian Tudor Popescu ridică un semn de întrebare și face un apel la lege: ce se întâmplă când există promisiuni de dragul ștampilei? Ce se întâmplă când un politician (oricare ar fi acesta) ajunge vânzător la o tarabă de iluzii? Este nevoie de o lege care să pedepsească tarabagiul care face promisiunea. Este nevoie de o lege care să sancționeze promisiunea, să o eticheteze ca înșelătorie, iar cel ce a mințit pentru un vot în plus să fie pedepsit.

Desigur, utopie.

Propunerea lui Cristian Tudor Popescu a fost catalogată ca radicală. Radicală, într-o țară care se hrănește cu promisiuni nerespectate, politicieni care excelează în comerțul cu vise și clienți care știu cum și cât minte cântarul. O țară care insistă pe lege, dar o țară în care nu există lege.

”Eu am o propunere care nu se va vota niciodată. Să existe răspundere penală pentru înșelăciune. De exemplu, autostrada A8, există lege. S-a avansat un termen de către un partid. Partidul ajunge la guvernare, termenul nu e respectat, atunci partidul răspunde penal pentru infracțiunea de înșelăciune. Așa, cu toate aceste promisiuni făcute fără niciun fel de apăsare, plusări la poker cu națiunea, ar trebui să răspundă partidele”, a explicat Cristian Tudor Popescu în studioul Pro TV.

CTP, propunere fabuloasă după alegerile parlamentare 2020: „Să se noteze, e ceva ce nu se va vota niciodată!”

În legătură cu alegerile din data de 6 decembrie, Cristian Tudor Popescu afirmă:

E cea mai rea această mică diferență la nivelul primelor două partide. Din păcate, rămânem după această zi, cu rezistența scăzută a poporului român. Am fost capabili de niște elanuri formidabile, după care acest elan se stinge în momentul cel mai important. Aceasta era marea miză. Se putea întâmpla ca pentru prima dată PSD să piardă alegerile parlamentare, dar nu a făcut-o nici după 30 de ani. Au câștigat fiecare scrutin.

În România, legea se aplică subiectiv, asta dacă se aplică. În România nu ești tras la răspundere pentru cuvinte. Problema intervine atunci când cuvintele guvernează, iar faptele dorm în front.

Românul nu a fost redus la tăcere, românul preferă tăcerea, neimplicarea și haosul electoral. Absența votului, vânzătorii de iluzii și vise, doctrinele încălcate, toate acestea nu țin de clasa politică. Țin de fiecare individ în parte. Individ, care plătește bani reali pentru promisiuni încălcate.

Minciuna este preferată pentru simplul fapt că este confortabilă. Iar românul se simte confortabil din 1989 încoace.

Ziarul de Investigații

Lavric și obsesia pentru adolescente: ”femeia e un capriciu de prohab”

Sorin Lavric (AUR)

Împarte femeile pe categorii, face afirmații halucinante, pornind dintr-un ev mediu aplaudat de Coaliția pentru Familie și excelează într-un misoginism care, de altfel, a fost și publicat în 2019, la Editura Ideea Europeană. Sorin Lavric face parte din conducerea AUR, partid care a obținut 9% din voturile românilor la alegerile parlamentar.

”Nici un bărbat nu caută în femeie deșteptăciunea, profunzimea sau luciditatea. Cine vrea filosofie nu o va găsi în capul femeii, dar în schimb va găsi cufundarea în athanorul labios”, scrie Sorin Lavric în cartea lui, „Decoct de Femeie”.

Sunt trei împrejurări când priveliștea unei femei culminează în dezgust: când își face toaleta intimă, când își probează hainele în oglindă și când stă pe masa ginecologică.

Despre adolescente și femei tinere: ”Orice fată între 15 și 25 de ani e fie arcan (mulier abscondita), fie arlechin (mulier ludica), fie gheizer (mulier rixosa), fie trident (mulier domina), fie hidră (mulier fornicata), fie gargui (mulier placida)”, cataloghează Lavric femeile.

Disprețul exagerat față de femei pornește din fostele relații

Criticul Mihai Iovănel ”traduce” cartea lui Lavric și vine cu explicații și puțină analiză psihologică: ”Dacă vă întrebați ce e cu limita de vârstă 15-25, răspunsul pe scurt e că Lavric preferă specia adolescentină. „Ce se întâmplă cu o femeie după 30 de ani nu mai intră în orizontul acestei cărți”, declară el. Așadar, cele șase tipuri feminine la care Lavric reduce întreg spectrul feminin sunt inducții pe baza a șase (post)adolescente cu care autorul a avut relații de-a lungul timpului”.

Nu e singurul „catalog” al femeilor făcut de Lavric. Într-o recenzie publicată recent în „România Literară”, acesta împarte femeile în trei categorii: nimfa, călugărița, intriganta. 

1. În primul caz, femeia e luată cu ridicata spre a fi pusă pe galantarul de pofte al capriciului de prohab.

2. În al doilea caz, excesul de spirit o împinge între pereții reci ai chiliei monahale. E vestala stearpă.

3. În al treilea caz, e vorba de geniul discordiei spărgând armonia anturajului. E mironosița cu miere pe limbă otrăvind aerul din jur, spre a-i asmuți pe bărbați unul împotriva altuia.

„Romii sunt o plagă socială”

Nu se oprește la a desființa sexul feminin și insistă în derapaje și rasism:

Se axează pe libertatea față de „spiritul de obediență al corectitudinii politice”, și, în interviul pentru Q Magazine, afirmă că la începutul pandemiei, „cei care s-au repezit să se întoarcă au fost țiganii cărora amenințarea virusului le-a secat imboldul de a cerși, a fura și a codoși în țările europene.” Și nu se oprește aici:  „Inșii aceştia sunt o plagă socială pe care numai ipocrizia politicienilor şi numai duplicitatea gazetarilor o trec sub tăcere”, precizează președintele Senatului AUR.

Cine e Sorin Lavric, din conducerea AUR? Împarte femeile în 3 categorii: nimfa, călugărița, intriganta și îi numește pe romi „o plagă socială”

Cea mai interesantă parte este că Lavric este considerat scriitor, doctor în filosofie și „animator cultural”, conform descrierii de pe site-ul partidului. Și că, fiecare vot în plus, va aduce o nouă pagină în viitorul tratat: despre femei privite cu silă și superioritate, despre adolescente reduse la imaginea de obiect sexual și despre multe alte ”plăgi sociale”.

Ziarul de Investigații

Iohannis, acuzat că și-ar fi depășit atribuțiile în „campania electorală”

Marianne Mikko, șefa Misiunii Speciale ODIHR (Biroul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului) a condamnat ieșirile repetate ale președintelui Klaus Iohannis, din ultima perioadă, adăugând că acestea nu au făcut decât să elimine diferența clară dintre stat și partide politice. Reamintim că, în ultima perioadă, președintele Iohannis a ieșit, în mod frecvent cu declarații de presă cu iz electoral, delimitându-se, astfel, de imparțialitatea pe care i-o impune funcția.

Klaus Iohannis, părtinitor deși ar trebui să fie imparțial

„Preşedintele şi-a exprimat clar, în mod frecvent, preferinţele politice în intervenţiile publice făcute în perioada premergătoare alegerilor. Acest lucru a dus la o estompare tot mai mare a liniei de demarcaţie dintre prerogativele sale oficiale şi campania electorală, ceea ce reprezintă o încălcare a standardelor internaţionale şi a angajamentelor luate de toate ţările OSCE pentru a păstra o separare clară între stat şi partidele politice”, a afirmat Marianne Mikko.

Conform declarațiilor făcute de şefa Misiunii Speciale ODIHR (Biroul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului) pentru Evaluarea Alegerilor din România, la „campania elctorală” făcută de Klaus Iohannis ar fi contribuit atât posturile de știri, cât și publicațiiloe care ar fi preluat „materialele publicitare” gratuite ale președintelui.

„Monitorizarea mass-media este un element esenţial al oricărei misiuni de observare a alegerilor de către ODIHR. Am constatat că, deşi spaţiul mediatic din România este divers, el este în mare măsură polarizat politic. Majoritatea canalelor tv pe care le-am monitorizat au prezentat numeroase ştiri despre preşedinte, cu transmisiuni în direct ale conferinţelor sale de presă, ceea ce uneori a rezultat într-un avantaj clar pentru partidul său”, a mai spus aceasta.

Ziarul de Investigații

Orban se pregătește să fie ghilotinat politic

ludovic orban referendum
Foto: Facebook

Potrivit surselor, în cadrul PNL s-ar pregăti o schimbare de imagine chiar la vârful partidului. Mai exact este vorba despre președintele partidului, Ludovic Orban, cel ce ocupă, în acest moment, și funcția de prim-ministru.

Dublă eliminare de funcție

Mai pe larg, acesta ar urma, în cursul acestei seri, să-și depună demisia, conform acelorași surse, atât din fruntea guvernului, cât și din fruntea Partidului Național Liberat, dorindu-se un restart în acest sens. Decizia ar fi deja luată de președintele Iohannis, Orban urmând să-și dea demisia de onoare.

Cu toate astea, se zvonește că lui Orban i s-ar pregăti o funcție în noul Guvern, astfel că eliminarea sa ar fi una, cel mai probabil, de fațadă. Potrivit informațiilor, o variantă credibilă ar fi aceea de ministru al Dezvoltării.

Capul lui Barna vrem: „Vina pentru acest scor e a conducerii”

USR PLUS pune piciorul în prag

USR PLUS ar fi pus piciorul în prag și ar fi declarat că o coaliție între PNL și alianța acestora ar fi posibilă doar dacă este eliminat Ludovic Orban din funcție, atât Barna cât și Cioloș acceptând un prim-ministru liberal, însă nu pe el. Cu această condiție pusă pe masa de tratative, președintelui Iohannis pare să nu-i fi rămas altă opțiune decât să-l înlăture pe Orban din schemă.

Cu toate astea, există voci refractare chiar și în interiorul PNL, cu privire la statutul lui Ludovic Orban, europarlamentarii liberali dorindu-l, mai de grabă, pe Siegfriend Mureșan în locul actualului premier.

Ziarul de Investigații

Capul lui Barna vrem: „ Vina pentru acest scor e a conducerii”

Deja rezultatele alegerilor parlamentare sunt destul de clare, deși rezultatele nu sunt încă definitive, însă orice numărătoare s-ar mai face nu ar schimba locul III obținut de USR-PLUS. Cu un procent mai mare într-adevăr față de cel din 2016, USR-PLUS nu a crescut însă suficient în acești patru ani de la înființare și nici nu a reușit să își atragă un electorat fidel. Deja sunt multe vocei care cer demisia liderului USR, Dan Barna, printre aceștia fiind și senatorul Florina Presadă. Aceasta a fost unul dintre cei mai vocali parlamentari ai USR și este posibil ca poziția acesteia față de conducerea USR-PLUS să vină prin prisma faptului că, la alegerile interne, abia a obținut o nominalizare pentru locul 6 pe lista pentru Senat. Ulterior, Presadă a acuzat că metoda de stabilire a candidaților pentru alegerile parlamentare este un „abuz” al conducerii USR.

Ieri, alegătorii ne-au făcut agenda, așa cum e normal dar surprinzător pentru unii colegi de-ai mei, începând cu Tudor Pop, membru important al echipei Barna.

Un scor dezastruos pentru Alianța USRPLUS. La fel ca toate celelalte rezultate electorale de la europarlamentare încoace.
Și același refuz al realității din partea conducerii partidului.

Domnilor Barna, Năsui, Ghinea, Voiculescu și cei care sunteți în această gașcă, aroganța voastră și nepotismul ne-au adus aici! Absenteismul tot de aici ni se trage, nu numai rezultatul electoral mic. Alegătorii noștri și românii ne-au citit, nu îi putem păcăli cu vorbe goale!

Ăsta e rezultatul politicii voastre de gașcă, bazată pe suspendări și excluderi, pe marginalizarea oricărei voci critice și promovarea oamenilor loiali găștii de la conducere, fără niciun fel de interes pentru oameni și alegători.

Încercați o minimă asumare, domnilor, măcar în ultimul ceas. Din respect pentru români, pentru alegători. Partidul ăsta nu e al vostru sau al meu, e al lor!

Aceste alegeri au fost pierdute de USRPLUS, nu câștigate de PSD sau PNL. Votanții USRPLUS vor un alt fel de politică. Meritocratică. Nu-i poți obliga pe români să voteze, e dreptul lor democratic să nu voteze dacă simt sau cred că nu au ce sau de ce să voteze.

Înțelegeți măcar acum că votantul USRPLUS nu poate fi dus cu preșul. Stați liniștiti, alegătorii noștri vor ieși în stradă dacă o sa fie nevoie, la fel cum s-au mobilizat și au votat în număr mare la europarlamentare. Numai voi, conducerea USRPLUS, nu vreți să vedeți asta.

În acest moment ne lipsește un lucru fundamental pentru o politică onestă: ASUMAREA. Vina pentru acest scor e a conducerii care a sabotat, prin deciziile sale, entuziasmul susținătorilor USRPLUS. Aceștia sunt oameni care s-au mobilizat la europarlamentare pentru că au simțit că au motive să o facă și care au dat un mesaj deja USRPLUS la prezidențiale, mesaj pe care aceeași conducere a ales să-l ignore.

Demisia voastră și promovarea meritocrației și democrației interne sunt singurele modalități prin care putem arăta că nu facem politică în interesul găștii din partid. Asta așteaptă susținătorii noștri.

Mulțumesc tuturor, fie că ați fost, fie că nu ați fost la vot! Știu, nu asta e politica pe care v-am promis-o. Voi încerca, atât cât pot, să schimb acest lucru. Iubiți România cu ochii deschiși”, scrie Presadă pe Facebook.

Românii nu au votat, iar democrația nu se construiește pe lașități

S-a vrut democrația, se vrea libertatea și ne mândrim cu votul. Ne mândrim cu faptul că s-a murit la revoluție pentru democrație și că am supraviețuit erei comuniste ronțăind banane verzi o dată în an, la Crăciun, și că ne-am deșteptat în același timp cu imnul. Mândria se oprește pe 6 decembrie 2020. Brusc, revoltător, inutil.

Pe 6 decembrie 2020 au votat mai puțin de 6 milioane de români. Restul a preferat să se revolte împotriva viitorului, împotriva democrației, împotriva buletinelor celorlalți. Cu nervi și cu lipsa unui argument.

Votul pentru AUR este răzbunarea Diasporei

Tânăr nervos, la 40 de ani:

„E ultima oară când mai votez!“

”Dragul meu, deși aș avea motive (temporale) întemeiate, nu m-aș grăbi să spun o asemenea enormitate. Democrația nu se construiește pe lașități, retrageri, spaime ori somații. Iar România nu e o țară pierdută undeva, în eter… Doar că unii dintre oamenii ei pricep mai greu legătura cauză-efect.

Nu ne rămâne decât să-i învățăm ce am învățat noi înșine de-a lungul istoriei. Poporul român nu e mai leneș ori mai nevolnic decât alte popoare. Urmează încă patru ani de școală, cu lecții la seral.

Mihai Șora, 7 decembrie 2020”, a scris Mihai Șora pe pagina de Facebook. Sau: a scris un om care a ajuns la vârsta de 104 ani.

Motivele halucinante și stupide pentru care nu s-a votat: pentru că e mai important timpul petrecut pe pârtie, la schi. Pentru că nu am avut cu cine. Pentru că votul nu contează. Pentru că nici prietenii nu au votat. Pentru că nu vrem să fim manipulați. Pentru că ”ne-am săturat”. Pentru că nu am avut reședință. Pentru că ne e teamă de boală.

Nu ne este, în schimb, teamă de boala cu care vom trăi până la alegerile viitoare.

Ziarul de Investigații

Votul pentru AUR este răzbunarea Diasporei

Votul Diasporei s-a dus către AUR. Deși rezultatele sunt surprinzătoare pentru mulți, numărul votanților este departe de a fi un număr mare: în jur de 500 de mii de patrioți care îl țin pe ”anti” în brațe.

AUR este anti Europa, anti Occident, anti măști, anti vaccin, anti libertate, anti familie altfel decât cea ortodoxă și tradițională.

Sunt cunoscuți doar pentru violențe, proteste, respectul și admirația față de Trump, teorii conspiraționiste și pupat de moaște.

Reprezintă varianta Partidului România Mare din anii 2000, urmăresc o alianță cu PSD-ul și o au ca lider pe Diana Iovanovici-Șoșoacă, ajunsă senator AUR de Iași. Românii au auzit de Șoșoacă datorită Facebook-ului, aceasta devenind o mică vedetă a internetului în 2020. A avut apariții după apariții, adunând adepți după adepți din momentul în care a început să militeze împotriva măsurilor de combatere a pandemiei de COVID-19.

Ce este, de unde vine și ce vrea AUR, partidul de extremă dreapta care a ajuns de la puțin peste zero la pragul electoral

Ce afirmă liderii AUR: ”Nu suntem extremiști, dar suntem radicali! Suntem cu patrioții, nu cu globaliștii”.

Ce a gândit Diaspora: în condițiile în care s-a militat anti PSD, anti PNL, anti președinte, anti guvern, anti restricții și anti USR, Diaspora a pus ștampila pe cel care nu era nici PSD, nici PNL și nici USR. O răzbunare mică, devenită un scor uriaș.

În momentul de față au fost numărate 96% din voturile exprimate în străinătate, iar AUR este pe cale să învingă PNL și să se claseze pe locul 2 în preferințele românilor din Diaspora.

Cine este Diana Șoșoacă, viitor senator AUR

Pentru următoarele alegeri parlamentare, există următoarele 3 scenarii:

1. Scenariul Optimist: AUR dispare așa cum a apărut. Din neant, nemaireușind să adune voturile pentru Parlament.

2. Scenariul realist: AUR va aduna exact același număr de voturi pe care l-a adunat și în 2020.

3. Scenariul pesimist: AUR crește atât de mult, încât la următoarele alegeri parlamentare vom fi nevoiți să dăm cu ștampila pe PSD.

Ziarul de Investigații

Fals medic din Republica Moldova, sub control judiciar pentru înșelăciune și exercitarea fără drept a unei profesii

„Dr. Lana”, pe numele său Svetlana Serghei, femeia originară din Republica Moldova care timp de un an a efectuat operații estetice în România pretinzând că este medic, a fost pusă sub control judiciar de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București. Este acuzată de exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi şi înşelăciune în formă continuată (10 acte materiale). În același dosar este cercetat și un alt suspect, pentru complicitate la exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi şi complicitate la înşelăciune în formă continuată (10 acte materiale). Ancheta a demarat în forță săptămâna trecută, după ce au existat mai multe sesizări și reclamații din partea pacienților falsului medic, care reușise într-un an să își deschidă cabinete în București și Constanța. Aici, „Dr. Lana” făcea operații estetice: mărea buze, făcea operații proceduri de îndreptare a nasului și chiar reconfigura profilul facial, pentru prețuri începând cu câteva sute de euro.

Din probele administrate până în acest moment în cauză, s-a reţinut în sarcina inculpatei faptul că:
În perioada 18.11.2019 – prezent, a exercitat pe teritoriul României, fără drept, profesia de medic prin efectuarea în mod repetat de intervenţii chirurgicale estetice minim invazive în alte condiţii decât cele legale prevăzute de art. 385 alin. 1 din Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, respectiv fără avizul Colegiului Medicilor din România.

Cu complicitatea celuilalt inculpat cercetat în cauză, inculpata a indus în eroare zece persoane vătămate cu privire la calitatea sa de medic specialist în realizarea de proceduri minim invazive cu drept de liberă practică pe teritoriul României şi a efectuat acte medicale asupra acestora, respectiv: injectarea unui anestezic local, injectarea cu o seringă a buzelor în vederea introducerii acidului hialuronic, introducerea mai multor fire cu ace în zona mandibulei, sub piele, realizată de asemenea sub anestezie locală injectabilă, injectarea de botox în frunte, precum şi injectarea de acid hialuronic în zona nasului, obţinând totodată un folos patrimonial injust reprezentat de contravaloarea achitată pentru actele medicale, cu sume cuprinse între 150 de euro şi 1000 de euro pentru fiecare persoană vătămată.
Faţă de inculpata s-a instituit obligaţia de a nu desfăşura activitatea sau profesia în exercitarea căreia a săvârşit infracţiunea”, au comunicat procurorii.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
19.4 ° C
20.1 °
18 °
46 %
1.3kmh
0 %
vin
24 °
S
25 °
D
20 °
lun
23 °
mar
24 °

Ultimul articol

Procurori din Constanța, reținuți de colegi pentru trafic de influență și instigare la abuz...

Rețineri de răsunet ieri, operate de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Inculpații reținuți sunt chiar colegi de breaslă ai...

PNRR Piedone urcă în sondajul CURS și se apropie de pragul parlamentar

AUR încă este lider Potrivit datelor CURS, dacă alegerile parlamentare ar avea loc duminica viitoare, AUR ar obține 32% din voturi, menținându-și poziția de lider....

Propunere: RA-APPS va trebui să publice informații despre imobilele administrate

Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS) ar putea fi obligată la transparență, astfel încât toată lumea să aibă informații despre imobilele pe...