Sursa: Google maps

Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS) ar putea fi obligată la transparență, astfel încât toată lumea să aibă informații despre imobilele pe care instituția le are în administrare.

Până acum, este doar o intenție, transpusă într-un un proiect de Hotărâre pus în dezbatere publică.

Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” funcționează după o lege din 2005, modificată în decursul anilor, acum dorindu-se și o transparentizare a instituției. Conform propunerii puse în dezbatere publică, RA-APPS va trebui să publice pe site-ul său, de două ori pe an, pe 31 mai și 30 noiembrie, informații despre toate imobilele pe care le are în administrare.

Lista informațiilor va cuprinde adresa imobilului, suprafața și destinația clădirii (locuință, birou etc.); tipul (închiriere, folosință gratuită, asociere etc.), perioada și valoarea contractului; modul în care a fost atribuit imobilul (direct sau prin licitație); tipul beneficiarului (persoane juridice sau fizice). Iar în cazul persoanelor fizice, Hotărârea prevede că nu vor fi menționate explicit numele persoanei sau instituției la care aceasta lucrează, ci doar categoria funcției și tipul instituției.

Însă Hotărârea de Guvern va intra în vigoare după ce va fi publicată în Monitorul Oficial. Până atunci, oficial, secretarul general al Guvernului, Dan Reșitnec, a transmis că „dacă folosirea patrimoniului public este corectă și legală, atunci nu ar trebui să existe nicio problemă ca aceste informații să fie publice”.

Am promis că facem lumină. Ani la rând, patrimoniul RA-APPS a fost tratat ca un secret de stat pentru privilegiați. Vile, apartamente, spații de protocol și terenuri aflate în proprietatea statului au fost oferite prin tot felul de contracte și aranjamente despre care românii au aflat prea puțin sau deloc.

Am pus azi în transparență o hotărâre de guvern care va obliga RA-APPS să facă publică lista completă a imobilelor aflate în administrarea sa și modul în care acestea sunt folosite, de 2 ori pe an, pe 31 mai și 30 noiembrie. Românii vor putea vedea cine folosește aceste imobile, prin ce tip de contract, dacă au fost date direct sau prin licitație, cât costă contractele și cât durează.

Dacă folosirea patrimoniului public este corectă și legală, atunci nu ar trebui să existe nicio problemă ca aceste informații să fie publice. Iar dacă există persoane care s-au obișnuit cu privilegii ascunse și contracte ținute departe de ochii cetățenilor, atunci exact de aceea această transparență este necesară.

USR la guvernare înseamnă transparență iar acesta e primul pas pe care îl facem cu RA-APPS. Statul nu este moșia nimănui”, se arată într-o postare pe Facebook a acestuia.

Articolul precedentAtenție la colete! Campanie de fraudă care vizează clienții serviciilor de curierat