Fostul președinte al PSD Adrian Năstase a luat la bani mărunți discursul președintelui Klaus Iohannis de ieri, care s-a vrut o atenționare asupra riscurilor la care sunt încă expuși românii în pandemia de coronavirus. Însă, ca de fiecare dată, Iohannis nu a putut sări din discursul său și atenționările asupra altui rău: Partidul Social Democrat. Așa că Adrian Năstase se arată dezamăgit că președintele statului, în loc să țină toți politicienii aproape, se centrează în a arăta cu degetul către PSD. Iar această atitudine, crede Năstase, va fi sancționată atât de electorat, cât și de manualele de istorie viitoare.
„Iohannis a ținut o nouă conferință de presă. În situația dramatică în care a ajuns România, cu aproape 3.000 de îmbolnăviri zilnice, în parte generate de încăpățânarea sa și a guvernului de a desfășura, cu orice preț, alegeri locale și de a deschide anul școlar (ca argument pentru ținerea alegerilor locale), Iohannis a dat, ieri, la televizor, tot felul de sfaturi părintești, subliniind de nenumărate ori că în perioada următoare trebuie să acționăm cu toții, „împreună” pentru a opri epidemia.
„Împreună” dar, din nou, anunță Iohannis, fără PSD. El încearcă să disocieze între PSD – care este „rău”, „toxic”, „nociv”, „conservator” – și votanții săi – care sunt oarecum ok. Probabil că Iohannis nu pricepe că treimea alegătorilor care au votat PSD sunt de acord, în principiu, cu politicile acestuia, cu măsurile propuse sau întreprinse.
Încercarea celui care, în fapt, este șeful PNL și purtătorul său de cuvânt, de a obține și „parlamentul său”, „călcând peste cadavre”, fără a ține seama de nevoia de concertare politică inclusiv cu opoziția, va fi, în final, sper, sancționată la vot dar și în cărțile de istorie”, scrie Adrian Năstase pe blogul său.
Două partide „Pro” și-au dat mâna ieri la București, discutând mai mult despre trecut. Victor Ponta, liderul Pro România, Adrian Candu, liderul Pro Moldova, și Sergiu Sîrbu, vicepreședinte al Pro Moldova, s-au întâlnit pentru a-și jura că vor „consolida relațiile de cooperare, comunicare și sprijinul politic reciproc atât în alegeri, cât și în cadrul unor proiecte pe care le vor dezvolta în beneficiul locuitorilor celor două țări”. Din ce se arată într-un comunicat al celor de la Pro Moldova, Ponta este apreciat de pe vremea când era premier, de aici și speranțele că relațiile dintre România și Republica Moldova vor fi mai bune și că va exista „o relansare așteptată de românii de pe ambele maluri ale Prutului”.
„Andrian Candu a informat partenerii din România despre blocajele organizate de guvernarea de moment din Republica Moldova concurenților electorali incomozi și numeroasele încălcări admise în campania electorală pentru prezidențiale din acest an. Aceste abuzuri se produc pe un fundal deprimant de criză sanitară, socială și economică fără precedent, care depășește administrația Dodon și a adus sub pragul sărăciei sute de mii de familii, a spus Andrian Candu.
Președintele PRO MOLDOVA a comunicat colegilor din România despre măsurile întreprinse de grupul parlamentar pe care îl conduce și care este a treia forță în Parlament după numărul de deputați. El a punctat acțiunile imediate care trebuie întreprinse pentru a repune Republica Moldova pe calea dezvoltării democratice și a readuce subiectele importante pentru oameni pe agenda publică.
Totodată, Andrian Candu i-a mulțumit lui Victor Ponta pentru proiectele dezvoltate în Republica Moldova în perioada când deținea funcția de prim-ministru, menționând că, la această oră, din păcate, proiecte importante de infrastructură cum ar fi cel de interconectare energetică sunt trase pe linie moartă. Menționăm că, în perioada mandatului lui Victor Ponta au fost reparate grădinițe, muzee, teatre, grădinițe, licee, a fost lansat SMURD, proiecte regionale de infrastructură, precum și a fost început proiectul gazoductului care leagă Republica Moldova de România”, se arată într-un comunicat al celor de la Pro Moldova.
Lui Sorin Grindeanu îi priește funcția de prim-vicepreședintele PSD, fiind cel desmnat azi să prezinte programul de guvernare al formaţiunii pe perioada 2021 – 2024, în cazul în care românii se întreabă cu ce îi vor servi social democrații după alegerile parlamentare. Prezentarea programului de guvernare a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă, Grindeanu subliniind că social democrații se vor centra pe „siguranţa locurilor de muncă”, adresându-se stimulării şi recompensării muncii, forţei active din societate. „Din punctul nostru de vedere, acest lucru este esenţial. Dacă avem locuri de muncă sigure şi plătite, atunci vom putea avea creştere economică, putem creşte salariile, putem creşte nivelul de trai. Vrem să creştem salariul minim, iar angajatorii trebuie să înţeleagă că dacă nu vom avea salarii decente nu vor mai avea forţe de muncă, pentru că românii vor alege să muncească în afară. Avem măsuri care se adresează creşterii natalităţii pentru că, dacă nu facem acest lucru acum, nu peste mult timp nu vom mai avea angajaţi care să plătească pensiile celor care au ieşit din activitate”, a spus Sorin Grindeanu.
Programul de guvernare al PSD prevede creșterea PIB cu 36% (+77 mld. euro), scăderea deficitului bugetar cu 6,4% din PIB (de la 9,4% în prezent la 3% in 2024), scăderea datoriei guvernamentale cu 7% din PIB, scăderea ratei șomajului scade 1,8%, creșterea salariului minim brut general cu 57% (de la 2.230 de lei în prezent până la 3.500 de lei în 2024), creșterea salariului mediu brut cu 33% (de la 5.260 în prezent, la 7.010 lei în 2024), creșterea punctului de pensie cu 32%, creșterea pensiei minime cu 63% (de la 800 de lei la 1.300 lei). În cazul în care se întreabă cineva de unde vor veni banii într-o țară care nu produce mai nimic și este deja înglodată în datorii, explicația e simplă: social democrații promit să rezolve toate promisiunile cu fonduri europene, investiții în economie, Fondul Strategic de Investiții, creșterea colectării și reducerea evaziunii, introducerea contractelor de performanță în instituții publice și companii de stat, dar și raționalizare cheltuieli și prioritizarea proiectelor finanțate din bani publici.
După o pauză de câteva luni, Agenția Națională de Integritate dă semne că în instituție se muncește. Azi, ANI a comunicat că a găsit indicii că patru funcționari publici din țară au încălcat regimul incompatibilităților, în vreme ce în cazul unui șef al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură ilegalitățile comise ar fi atât de grave încât s-a dispus sesizarea procurorilor. Este vorba despre Mariana Pană, director executiv în cadrul Centrului Județean Argeș al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, al cărei dosar a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești. ANI arată că directorul executiv a tras ceva sfori pentru a-și angaja sora pe o funcție în instituție, folosindu-și funcția în acest sens. „În exercitarea atribuțiilor de serviciu aferente funcției de director executiv, persoana evaluată a îndeplinit un act prin care s-a obținut un folos de natură patrimonială pentru sora sa, prin emiterea și semnarea unei Decizii, conform căreia, începând cu data de 25 noiembrie 2019, sora persoanei evaluate este numită în funcția publică de execuție de consilier superior la APIA Centrul Județean Argeș – Centrul Local Costești.Având în vedere cele de mai sus, rezultă indicii privind săvârșirea infracțiunii de conflict de interese penal, respectiv „folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane”, prevăzute de art. 301, alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal”, a transmis ANI.
În cazul altor funcționari, abaterile nu sunt de natură penală. „DRĂGAN MIRCEA PETRU, funcţionar public în cadrul Consiliului Judeţean Satu Mare şi fost funcționar public în cadrul Direcției Județene pentru Cultură Satu Mare – INCOMPATIBILITATE. În perioada deținerii calității de funcționar public (expert, director executiv)în cadrul Direcției Județene pentru Cultură Satu Mare (30 iunie 2012 – 11 septembrie 2017) a exercitat funcții și activități în alte domenii de activitate din sectorul privat, care sunt în legătură indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public. POP CORNELIA, funcționar public în cadrul Primăriei Comunei Beclean, județul Brașov – INCOMPATIBILITATE. În perioada 10 octombrie 2016 – 13 noiembrie 2017, a exercitat simultan cu funcția publică de execuție de consilier la Compartimentul Contabilitate din cadrul Primăriei Comunei Beclean și funcția de administrator financiar (patrimoniu) – contabil șef la Școala Primară Beclean.
GALIȚ CLAUDIA, funcționar public în cadrul Primăriei Comunei Popești, județul Iași – INCOMPATIBILITATE. În perioada 07 septembrie 2017 – 24 aprilie 2019, atribuţiile exercitate ca funcţionar public în cadrul primăriei, au fost în legătură directă sau indirectă cu activitățile desfășurate în sectorul privat (mandatar al unor persoane fizice în vederea reprezentării acestora în instanțele de judecată). PIȘTEA ILEANA, fost funcționar public în cadrul Primăriei Municipiului Mediaș, județul Sibiu – INCOMPATIBILITATE. În perioada 01 iulie 2017 – 30 iulie 2020, a exercitat simultan cu funcția publică de Șef serviciu la Serviciul Învățământ – Sănătate din cadrul primăriei și funcția de economist în cadrul unei societăți comerciale, realizând venituri din activitățile desfășurate în privat în sumă de 24.365 lei. Astfel, atribuţiile exercitate ca funcţionar public au fost în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca economist în sectorul privat”, au detaliat cei de la ANI într-un comunicat.
Liderul ALDE nu dă înapoi în a-și susține opinia referitoare la amânarea alegerilor parlamentare, care ar urma să se desfășoare pe 6 decembrie. Ieri, Călin Popescu Tăriceanu a observat că „vuvuzelele” – probabil presa – au vuit strict la propunerea sa de a amâna alegerile până primăvara, așa că încearcă să explice încă o dată de ce e mai sigur ca alegătorii să se prezinte la urne după sezonul rece. Firește, explicația este strâns legată de prestația guvernului în această perioadă de pandemie de coronavirus, care, în opinia lui Tăriceanu, ar trebui taxată dur de români.
„Vuvuzelele (gras plătite) ale guvernanților au ieșit la atac după propunerea mea de a se amâna alegerile parlamentare. Cică noi, opoziția, nu urmărim decât ca guvernul Iohannis-Orban să se uzeze în iarnă și să scoată un scor slab la alegerile din primăvară. Și astfel să fim în avantaj noi. Mărturisesc că nu asta am avut în minte, ci cum să-i oprim din această permanentă campanie electorală în care se află și în numele căreia iau toate deciziile. Acum, însă, dacă stau să mă gândesc mai bine, știți ceva? Parcă motivația lor e mai bună decât a mea!! În fond, nu e mai bine să ai ocazia să vezi niște guvernanți la treabă pe timpul iernii, să-i poți examina vreo câteva luni și apoi să ai șansa să decizi dacă vrei să te mai conducă încă 4 ani?
Chiar cred că românii au o șansă unică, să poată să judece guvernul după prestația de peste iarnă și să decidă dacă a fost convingătoare sau nu. Iarna trecută au ratat-o fiind ultimul guvern de pe glob care s-a prins că COVID-19 nu este doar o răceală banală care trece cu paracetamol! Așa că poate e mai rezonabil să ne perpelim încă 5-6 luni cu Orban decât să ne prăjim pentru următorii încă 4 ani!
Deci da, vuvuzelor, este nevoie de alegeri parlamentare la primăvară ca să se poată gestiona cu calm și nepropagandistic numărul tot mai mare de infectări, dar și ca să ne lămurim dacă acest guvern are vreun plan pe termen lung sau totul a fost doar o petrecere care ne-a costat doar până acum peste 100 miliarde de lei!”, scrie Tăriceanu pe Facebook.
Traian Băsescu consideră că decizia de a organiza două tipuri de alegeri în acest an al coronavirusului este una care denotă inconștiență și că Ludovic Orban și Klaus Iohannis se gândesc doar la binele lor în această decizie. Băsescu face o analiză a măsurilor experimentale luate de premier și președinte, cu o nuanță de critică, însă atunci când dă sfaturi, recomandă un nou soi de lockdown pentru a proteja sănătatea românilor.
„În goana după popularitate şi voturi, Iohannis şi Orban sacrifică un popor. Fără scrupule, fără urmă de milă pentru nişte amărâţi care vor fi victime sigure, cei doi iresponsabili din vârful statului împing lucrurile înainte. În plină pandemie au redeschis cinematografele, teatrele, restaurantele, şcolile şi organizează două rânduri de alegeri. În acest timp, SARS-COV-2 seceră zilnic zeci de vieţi, îmbolnăveşte zilnic mii de români care umplu spitalele şi secţiile ATI. Sistemul sanitar se află la limită. Oricâte echipamente s-ar cumpăra, nu sunt cadre medicale calificate. A început să se simtă lipsa medicamentelor necesare tratării COVID-19, personalul medical este epuizat fizic. Pentru ce toate acestea? Pentru că iresponsabilul de la Cotroceni şi inconştientul vesel de la Victoria, au impresia că sunt “pe val” de simpatie populară care trebuie valorificată, după mintea lor, chiar şi cu sacrificarea vieţii şi sănătăţii bătrânilor, a copiilor sau a celor care mai au şi alte boli. Dacă cei doi iresponsabili ţin să desfăşoare alegerile pe 6 decembrie, foarte bine dar, trebuie luate imediat măsuri de limitare a răspândirii bolii: -închiderea imediată a teatrelor, cinematografelor, restaurantelor mall-urilor; -închiderea imediată a grădiniţelor, şcolilor şi a universităţilor; -cea mai mare parte a funcţionarilor din ministere, agenţii guvernamentale, primării, companii private, multinaţionale trec pe soluţia “lucrului la domiciliu”; -reducerea la maxim a transportului public; -portul măştii devine obligatoriu în mod egal în spaţii închise şi în aer liber; -interzicerea oricărei manifestări publice care implică mai mult de 6 oameni; -limitarea accesului în pieţele agroalimentare; -testare masivă a populaţiei, nu numai a acelora care au deja simptome. Dacă nu se iau urgent astfel de măsuri vom avea curând un sistem medical în colaps, iar pandemia va face ravagii în rândul populaţiei care va plăti factura pentru doi iresponsabili. Iohannis şi Orban trebuie să ia urgent măsuri. Altfel şi pentru Iohannis şi pentru Orban şi pentru PNL, data de 6 Decembrie va fi “un pod prea îndepărtat”. PS- Uneori, în situaţii de criză, liderii unei ţări trebuie să facă ce trebuie şi nu ce vrea populaţia. Liderii politici sunt pentru a-şi asuma soluţii în timp de criză. Când totul merge bine, aproape că nu este nevoie de ei. Asta e!”, crede fostul președinte Băsescu.
Cristian Popescu Piedone, primarul ales al Sectorului 5 nu pierde timpul. Dacă în timpul campaniei electorale promitea că va transforma străzile din sector în biroul său, iată că s-a ținut de cuvânt și a început deja să ia cartierele și bulevardele la pas, pentru o mai bună înțelegere a problemelor din Sectorul 5, cu toate că alegerile locale nu au apucat să „se răcească” încă.
Clădire cu autorizații îndoielnice în Sectorul 5
Aflat pe Bulevardul 13 Septembrie din Sectorul 5, în zona magazinului „Prosper”, Cristian Popescu Piedone a remarcat o construcție în curs care, cel mai probabil, va avea ca scop final găzduirea unui centru comercial de mici dimensiuni, odată finalizată. Cum proprietarul nu a fost de găsit de găsit, primarul ales al sectorului a discutat, într-o primă instanță, cu muncitorii aflați la fața locului care nu au știut, însă să dea lămuriri. Astfel, pentru a se lămuri, Piedone l-a sunat pe Cristian Cârciumaru, angajat la Inspecția de Stat în Construcții, de la Poliția Locală a Sectorului 5.
Răspunsul lui Cristian Cârciumaru i-a ridicat, așa cum era de așteptat, semne de întrebare lui Cristian Popescu Piedone. Potrivit lui Cârciumaru, care nu a oferit date concrete, începerea construcției respective ar avea autorizații, însă nu de la primăria Sectorului 5, așa cum ar fi normal și legal, ci, conform spuselor acestuia, din partea Primăriei Generale, cu toate că cea din urmă nu are compentență pentru a elibera astfel de avize și autorizații – nu în acest caz, cel puțin.
„Ori intră în legalitate, ori demolează”
Contactat telefonic de redacția Ziarului de Investigații, primarul Cristian Popescu Piedone ne-a declarat că are de gând să acorde:
„Toleranță ZERO pentru toate ilegalitățile din Sectorul 5”
De asemenea, Cristian Popescu Piedone a mai adăugat: „Voi aplica tot ce am promis în campanie. Cetățenii se vor convinge că ceea ce am promis nu sunt vorbe în vânt, ci promisiunea solemnă a unor viitoare fapte, fapte care vor deveni realitate. Nu am de gând să tolerez nicio abatere de la lege, să fie clar! Voi fi cel mai bun prieten al oamenilor sinceri, onești, a celor ce respectă legea. Voi fi, de asemenea, cel mai mare dușman al celor ce își doresc să traiască pe picior mare în urma ilegalităților. Gata cu practicile astea, dragilor! Am venit la primărie și voi face curățenie! Îi asigur pe toți cetățenii de asta! Cetățenii au de acum un primar corect, un primar care va pune accent pe moralitate și lege!”, a fost declarația lui Piedone.
De asemenea, acesta a subliniat faptul că respectiva clădire aflată în imediata vecinătate a magazinului „Prosper”, aproape lipită de magazinul cu pricina, ocupând de asemenea, după cum se poate vedea și în fotografiile atașate, aproape tot spațiul pietonal, va trebui să intre în legalitate. În caz contrar, aceasta va fi demolată în cel mai scurt timp posibil.
Cazurile de coronavirus scoase la iveală după începerea anului școlar și, mai ales, după alegerile locale, duc la instituirea unor noi măsuri de siguranță și prevenție. Printre cele anunțate aseară se numără și limitarea participării la organizarea de sărbători religioase doar acelor persoane care au domiciliul sau reședința în localitatea unde se desfășoară activitatea, fără participarea persoanelor/ pelerinilor din alte localități. Aceasta se leagă direct de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, însă deja spre Iași au plecat pelerini, ceea ce l-a determinat pe primarul Mihai Chirica să facă un apel către credincioși. Primarul reales al Iașiului nu le spune acestora din start să nu vină, însă îi roagă să amâne momentul. De altfel, Chirica a anunțat modificări și în programul pentru zilele orașului, decise de Comitetul Local pentru Situații de Urgență.
„Știu că Sărbătorile Iașului și, în special, hramul Sfintei Cuvioase Parascheva sunt momente de adâncă trăire spirituală și mult așteptate de toți creștinii ortodocși și nu numai. Însă trăim vremuri dificile, în care asistăm la o creștere alarmantă a numărului de infectări cu noul coronavirus și suntem nevoiți să fim foarte prudenți și să respectăm toate măsurile de protecție stipulate de lege și recomandate de specialiști. În mod normal, aș invita toți românii să viziteze Iașiul în această perioadă. În aceste zile, însă, mă văd nevoit să fac apel la pelerini să aștepte perioade mai liniștite și mai sigure pentru a veni să se închine la Sfânta Cuvioasă Parascheva! Cu toate acestea, deplasarea liberă, inclusiv pelerinajul sunt un drept constituțional. În aceste condiții, aș vrea să se înțeleagă că nu organizăm propriu-zis Sărbătorile Iașului, ci luăm toate măsurile necesare pentru a-i proteja cât de mult putem atât pe cetățenii Municipiului Iași, cât și pe cei care ne vor vizita orașul.
Principalele măsuri luate luni, 5 octombrie, de Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Iași:
• Nu vor mai fi organizate evenimente cu risc epidemiologic crescut, precum Sărbătoarea Vinului, Masa Pelerinilor, Târgul Meșteșugarilor, Parcul de distracții, spectacolul și focul de artificii.
• Va fi organizat doar Târgul de Blănuri, dar pe o suprafață de trei ori mai mare decât în anii trecuți, în zona Hala Centrală – strada Costache Negri, cu maxim 75 de comercianți și măsuri stricte de dezinfectare.
• În vederea evitării aglomerației, Seara Valorilor va fi organizată în trei zile succesive, 13 – 14 – 15 octombrie, doar dacă în zilele respective rata de infectare în Municipiul Iași va fi de maxim 1,5 cazuri la mia de locuitori.
• Mitropolia Moldovei și Bucovinei nu mai autorizează comercializarea de obiecte bisericești.
• Traseul pelerinilor va fi organizat pe o bandă carosabilă, nu pe trotuar, și va fi delimitat prin garduri de protecție și bandă puse la dispoziție de Servicii Publice SA și Jandarmerie, pe următorul traseu: Facultatea de Teologie, Str. Iordachi Lozonschi, str. Cloșca, str. Sfântul Petru Movilă, str. Alexandru Ipsilanti Vodă, bd. Regele Ferdinand I al României, Podu Roș, bd. Regele Mihai I.
• Traseul pelerinilor va fi parcurs în șir indian, cu o distanță de 1,5 metri între persoane (indiferent că este vorba de membri ai aceleiași familii, cu excepția celor care au nevoie de sprijin în deplasare) și cu obligativitatea purtării permanente a măștii de protecție. Citadin SA va asigura marcajul în vederea respectării măsurilor de distanțare fizică.
• Pe traseul pelerinilor, din 300 în 300 de metri sau mai puțin, dacă situația o impune, vor fi montate corturi puse la dispoziție de Servicii Publice SA pentru realizarea filtrului epidemiologic, controlarea temperaturii și dezinfectarea mâinilor.
• Pe traseul pelerinilor, dar și în alte zone din oraș (Piața Unirii, Piața Palatului Culturii, parcuri, esplanade), Primăria Municipiului Iași va monta ecrane pe care vor fi transmise în perioada 10 – 15 octombrie imagini din timpul pelerinajului, inclusiv Sfânta Liturghie din 14 octombrie.
• Mitropolia Moldovei și Bucovinei va organiza, din 100 în 100 de metri, în funcție de fluxul pelerinilor, echipe formate dintr-un preot și un voluntar care vor oferi pelerinilor indicații, dezinfectant, măști de protecție și apă îmbuteliată.
• Slujba din 14 octombrie va fi organizată pe o scenă amenajată în zona pietonalului Ștefan cel Mare. Participarea va fi permisă doar pe scaune, în limita a 500 (puse la dispoziție de Primăria Municipiului Iași), așezat și cu mască de protecție.
• Locuri de urmărire a slujbei vor fi organizate și în Piața Unirii și Piața Palatului Culturii, unde municipalitatea va pune câte 200 de scaune.
• În cursul zilei de 14 octombrie, începând cu o jumătate de oră înainte de Sfânta Liturghie și până după jumătate de oră după aceasta, va fi interzisă orice activitate comercială pe pietonalul și bulevardul Ștefan cel Mare.
• În toată perioada Sărbătorilor Iașului municipalitatea nu va elibera avize pentru comercializare în nicio zonă a orașului.
• Dacă va fi cazul, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, SMURD și Serviciul Județean de Ambulanță vor colabora cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei în vederea unei eventuale amenajări a unui cort de prim ajutor în zona Catedralei Mitropolitane. Mitropolia va organiza un astfel de punct de prim ajutor la Centrul Providența.
• Spitalele de Recuperare și „Dr. C. I. Parhon” vor organiza, cu sprijinul SMURD, câte o zonă de carantinare cu câte 10 paturi.
• Nu se va oferi mâncare gătită pelerinilor aflați la coadă, ci doar produse de panificație ambalate.
• Municipalitatea recomandă Inspectoratului Școlar Județean să dispună desfășurarea activității didactice în condiții normale, dar specifice perioadei, în ziua de 14 octombrie.
• În toată perioada pelerinajului, în zonele în care sunt pelerini nu va fi autorizat niciun eveniment artistic, nici măcar individual.
• Municipalitatea va monta 100 de toalete ecologice în zona centrală și va asigura servicii de vidanjare și dezodorizare/ odorizare pentru acestea.
• Începând cu data de 7 octombrie, Poliția națională, Poliția Locală și Jandarmeria vor intensifica activitatea de control a măsurilor de protecție sanitară.
• Poliția națională și Jandarmeria vor organiza filtre rutiere la intrările în oraș în vederea luării în evidență, verificării și îndrumării pelerinilor, astfel încât să se evite formarea de aglomerații.
• Pentru evitarea formării de aglomerații, Primăria Municipiului Iași nu va organiza locuri speciale de parcare pentru autocare. Municipalitatea face apel la pelerini să vină la Iași cu autoturismele personale sau cu trenul!
• De asemenea, Primăria Municipiului Iași face apel la celelalte autorități locale din țară să nu organizeze deplasări pentru pelerini cu autocarele! Municipalitatea a făcut deja adresă către Ministerul Afacerilor Interne pentru ca acesta să interzică/ recomande autorităților locale organizarea unor astfel de deplasări.
• În vederea evitării formării de aglomerații și în semn de respect pentru pelerini, Municipalitatea face apel la toți locuitorii Municipiului Iași ca în perioada 8 – 15 octombrie să evite deplasarea la Catedrala Mitropolitană, precum și orice alte zone aglomerate”, sunt detaliile făcute publice de primarul Chirica.
Abia ce s-a uscat tușul ștampilelor pe buletinele de vot la alegerile locale, că președintele ales al PSD a și trecut la măsuri extreme. Ieri, social democrații, „întărâtați” de Marcel Ciolacu, au votat mai multe schimbări în componența organizațiilor din teritoriu, ceea ce era cumva de așteptat. Iar aceste premoniții privind comportamentul lui Ciolacu îi aparțin lui Codrin Ștefănescu, după cum singur explică. Și, potrivit lui Ștefănescu, cea care trebuia și putea face ceva la un moment dat era chiar Viorica Dăncilă.
Ieri, la propunerea lui Marcel Ciolacu, Marian Oprișan a fost schimbat de la șefia PSD Vrancea, în cadrul aceleiași ședințe fiind luată și decizia ca Niculae Bădălău să plece de la conducerea PSD Giurgiu, fiind schimbat cu Marian Mina. În cazul lui Bădălău a fost vorba despre demisie, spre deosebire de Oprișan, căruia Ciolacu i-a cerut să facă „un pas în lateral”, acesta refuzând. O altă decizie importantă votată de social democrați a fost demiterea Vioricăi Dăncilă din funcția de președinte a Organzației de Femei, în locul acesteia fiind numită Doina Fedorovici.
Iar Codrin Ștefănescu este plin de obidă, dat fiind că el și numai el a știut că Ciolacu va face lucruri groaznice în PSD. Numai că Viorica Dăncilă nu a ascultat când trebuia, atrage atenția fostul secretar general al PSD. „Ți-am zis să nu-l punem pe Ciolacu șef la Cameră? Că-ți va trage preșul de sub picioare și se va înscăuna lider suprem? Și va aduce în conducerea PSD toți civilii pământului? Că va face blat cu adversarul, așa cum sună ordinul de sus? Și vă va arunca peste bord pe toți, rând pe rând? Păi, ți-am zis, Viorica! Dar tu ai insistat și ai insistat continuu! Iar astăzi v-ați făcut seppuku în grup!”, scria aseară Codrin Ștefănescu pe Facebook.
Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, cel ce a candidat în urmă cu o săptămână jumătate la un nou mandat în cadrul aceleiași primării este, în continuare, convins că alegerile în sectorul său nu au fost câștigate pe drept, acuzând faptul că imaginile apărute în spațiul public în care câteva persoane scotoceau încăperea în care erau depozitați sacii cu voturi ar fi grăitoare. Potrivit lui Tudorache, o anchetă în acest sens este necesară, întrucât locuitorii Sectorului 1 au dreptul la un proces de vot corect, fără tentative de fraudă. De asemenea, aceiași cetățeni au dreptul de a avea un primar ales pe drept, conform cu voința lor.
Ce spune avocatul lui Dan Tudorache
Potrivit declarației avocatului lui Dan Tudorache, legea electorală ne spune una, realitatea este cu totul alta, întrucât ar fi fost modificate toate cheile de control, concluzia firească a reprezentanților social democrați din Setorul 1 fiind că asta ar putea să denote suspiciuni de fraudă electorală.
„Cu toate că nu a fost admisă nicio contestație de renumărare a voturilor de către Biroul Electoral de Sector (BES 1), a fost modificat numărul voturilor valabil exprimate, cu încălcarea prevederilor legale în materie electorală în vederea finalizării activității de centralizare a rezultatelor alegerilor locale de la nivelul sectorului al Municipiului București. Din analiza numărului de buletine de vot primite din care se scad voturile neîntrebuințate, voturile nule și voturile valabil exprimate, toate cheile de control fiind deja modificate, tot se constată o diferență de 717 voturi care nu se regăsesc și acest fapt conduce la suspiciunea rezonabilă de fraudare a alegerilor. De asemenea, un aspect deosebit de important este modificarea numărului total de alegători, o cheie esențială în întocmirea procesului verbal final de centralizare a rezultatelor, întrucât acest număr este cunoscut anterior datei alegerilor de la momentul repartizării listelor de alegători permanente și complementare către secțiile de votare.
În concluzie, contrar legii electorale, au fost modificate toate cheile de control ceea ce indică suspiciuni rezonabile de fraudă electorală”, a declarat Mihai Drăgan, avocatul lui Dan Tudorache.
Situația încă „se judecă”
Astfel, pentru a soluționa o problemă încâlcită, Dan Tudorache a cerut anchetarea la Secția Specială de Investigare a Infracțiunilor în Justiției (SIIJ), după cum vă relata redacția Ziarului de Investigații, cu nu mult timp în urmă. Tudorache a fost, de asemenea, chemat să-și explice acțiunea în cursul zilei de vineri, 2 octombrie 2020.
Mai mult decât atât, cum situația este încă una neclară, până la soluționare vorbim despre o primărie efectiv fără primar, cu toate că Biroul Electoral Central (BEC) a respins cererea de renumărare a voturilor, dându-i câștig de cauză lui Clotilde Armand, principala contracandidată a lui Dan Tudorache.
Până la soluționarea efectivă nu se pot trage concluzii, cu toate că Clotilde Armand s-a grăbit să-și declare victoria înainte de vreme.
717 voturi „norocoase” pentru Clotilde Armand
Potrivit ziuanews.ro, situația nu ar fi tocmai cea portretizată de Clotilde Armand. Conform unor documente intrate în posesia publicației mai sus amintite, lipsa renumărării voturilor la Sectorul 1 pare o greșeală fundamentală. Există aproximativ 717 voturi care, SURPRIZĂ, nu se regăsesc! În mod cert, dacă decizia BEC ar fi fost alta, toate aceste suspiciuni de fraudare ar fi putut, în mod oficial, să iasă la lumină.
În contradicție cu rezultatele alegerilor din ultimii ani, care indicau o scădere a monopolului PSD asupra administrației gălățene și o creștere constantă a încrederii gălățenilor în opoziția formată din PNL, USR-PLUS și PMP, la alegerile de pe 27 septembrie PSD a câștigat mai multă putere decât a avut vreodată la Galați. PSD a obținut nu numai mandatele de primar și de președinte al Consiliului Județean (CJ), ci și majoritatea confortabilă în Consiliul Municipal și CJ Galați și în premieră, nu mai are nevoie de voturile „aliaților” pentru a-și trece hotărârile cu „50% plus 1”.
Aceste rezultate ale PSD sunt surprinzătoare, pentru că vin în contradicție cu voturile politice din ultimii ani. La „europarlamentarele” din 2019, PNL, USR-PLUS și PMP, au obținut împreună la Galați un procent de 52,04%, iar la alegerile prezidențiale, Iohannis a obținut la Galați 60,18%, iar Dăncilă 39,81%.
Alegerile de pe 27 septembrie ar fi trebuit să confirme aceste evoluții, mai ales în condițiile în care sondajele demonstrau o creștere a procentului PNL la votul politic, dar actualul lider al PNL Galați, senatorul George Stângă, a comis mai multe gafe cu impact electoral negativ, unele relatate de „Ziarul de Investigații”:
„Make PSD great again”! La Galați, PNL a ajutat PSD să monopolizeze administrația locală
Pentru susținerea candidaturii lui George Stângă la președinția CJ Galați conducerea PNL a adus la Galați toată „artileria grea” a partidului. A vizitat Galațiul de 2-3 ori primvicepreședintele PNL Rareș Bogdan, dar și vicepremierul Raluca Turcan, ministrul Transporturilor Lucian Bode, ministrul Mediului, Costel Alexe, ministrul Sporturilor, Ionuț Stroe, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, dar și Alina Gorghiu și Robert Sigartău. La finalul campaniei, a venit la Galați chiar prim ministrul Ludovic Orban, care a străbătut străzile orașului pentru a le cere gălățenilor să îl voteze pe Stângă.
În sondajele de opinie din septembrie, la nivel național PNL era cotat la 34,7%, iar PSD la 19,6%. Cu un astfel de capital la votul politic, ar fi trebuit ca PNL să câștige alegerile la Galați „en fanfare”.
La scrutinul pentru președinția CJ Galați, candidatul PNL, George Stângă, a obținut 57.375 de voturi (28,84%), în timp ce candidatul PSD, Costel Fotea, a obținut 97.109 voturi (48,82%). Lista PNL pentru CJ Galați, cu Cătălin Moroșanu, „Moartea din Carpați”, pe locul 1, a obținut un procent și mai slab, de 27,08%. PSD a obținut 39,72%. PNL Galați nu numai că nu a fructificat deloc ascensiunea din sondaje, dar chiar a facilitat monopolizarea administrației locale de către PSD.
Zeci de mii de voturi anulate. Explicația unui simpatizant PNL: „Am votat până s-a terminat tușul”
La rezultatele alegerilor din județul Galați surprinde numărul foarte mare al voturilor anulate. La alegerea președintelui CJ au fost 12.564 de voturi anulate, iar la votul pentru desemnarea consilierilor județeni au fost 15.425 de voturi anulate. E imposibil ca după scrutinurile la care au fost chemați în ultimii ani gălățenii să nu știe tehnica votării. O explicație ar putea fi anularea voturilor în semn de protest.
Cum electoratul PSD a fost foarte disciplinat, problema ar fi în zona dreptei și aici am lua în calcul postarea unui simpatizant PNL care a anunțat pe facebook cum a votat:
„Am votat până s-a terminat tușul! De data asta, am mers doar ca să demonstrez că mă interesează cine conduce Galațiul, dar asta nu înseamnă să votez orice personaj propus de PNL, doar ca să nu votez PSD. Am preferat să îmi anulez votul”.
Stângă, liderul Dreptei
Cauza acestui eșec este „transformarea” pe care a suportat-o PNL Galați în ultimii trei ani, când la șefia organizației s-a aflat senatorul George Stângă. El este absolvent al Facultății de Educație Fizică și Sport, a absolvit și Dreptul (la „Particulară”), dar în politică nu a avut o ascensiune muncită, fiind impus la șefia PNL Galați de fostul lider al organizației, deputatul Victor Dobre. Stângă a demonstrat în cei trei ani de când se află în fruntea organizației că nu are nici cultura civică și organizațională, nici abilitatea necesară pentru a conduce PNL Galați și a distrus organizația prin îndepărtarea, uneori grosolană, a unor medici, profesori universitari sau antreprenori, respectați la Galați pentru realizările lor profesionale, nu pentru că fac politică.
Ultimul medic care a plecat din partid, cardiologul Mihail Bucatanschi, a demisionat din PNL în martie 2018, după ce a fost sancționat de Stângă pentru că nu și-a înființat (cu un an înainte de alegeri) o organizație de secție de votare. Senatorul Stângă a fost la fel de ostil și față de prof univ dr Ioan Cordoneanu, decanul Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie de la Universitatea „Dunărea de Jos”, dar și față de profesorul Ștefan Baltă, prorectorul aceleiași universități.
Scandal! Vicepreședintele PNL Victor Dobre, dat afară din sediul PNL Galați de senatorul PNL George Stângă
George Stângă nu a ezitat să lovească și în mentorul său, deputatul Victor Dobre, căruia îi datorează mandatul de senator și ascensiunea în funcția de lider al PNL Galați. În 2016, președintele de atunci al PNL Galați, Victor Dobre a aranjat ca George Stângă să fie nominalizat pe locul 1 a listei PNL Galați pentru Senat, iar în 2017, Dobre i-a predat lui Stângă și președinția PNL Galați. După doi ani, George Stângă și-a umilit mentorul.
În 2019, la ordinul lui Stângă a fost schimbată iala de la ușa cabinetului parlamentar al lui Victor Dobre, care și-a găsit „bagajele” în subsolul sediului PNL. Practic, Victor Dobre, vicepreședinte al PNL la nivel național a fost izgonit din sediul PNL Galați de senatorul PNL George Stângă. Dobre a recunoscut situația penibilă la o emisiune a televiziunii „Realitatea de Galați-Brăila”. Vezi video:
Regimul personal instaurat de Stângă la PNL Galați i-a determinat pe mulți dintre liderii organizației să aplice principiul „cel mai deștept cedează” și să se retragă din funcțiile executive, lăsându-i cale liberă pentru a-și pune în practică „proiectul”. Cei mai mulți au rămas membri cotizanți.
După dezastrul de la alegerile de pe 27 septembrie, o parte dintre liberali au adresat o scrisoare colegilor de partid, de care îi leagă o lungă colaborare într-o zonă dominată de 30 de ani de PSD, dar și președintelui PNL, Ludovic Orban, căruia îi cer să oprească declinul PNL Galați.
„Ne adresăm, deopotrivă, şi conducerii centrale, căreia, fără eforturi, îi va fi greu să nu observe că la Galaţi suntem pe un drum greşit. Ruptura totală dintre conducerea filialei şi membrii de partid, decizii discreţionare, îndepărtarea celor mai mulţi membri, recompensarea unor apropiaţi pe criterii care ocolesc standardele eticii politice, sunt numai câteva dintre cauzele care au împins partidul într-un colţ sumbru al vieţii politice”, acuză semnatarii scrisorii, care au ținut să precizeze că demersul lor nu trebuie interpretat „ca o vulgară luptă pentru putere şi interese”.
Unificarea dreptei, ratată din amatorism
George Stanga si Klaus Iohannis
În scrisoarea liberalilor gălățeni e identificată și o primă eroare, în modul defectuos în care a fost pusă în practică colaborarea PNL cu USR-PLUS la alegerile locale: „O idee lăudabilă în esenţă, unificarea dreptei, aplicată fără profesionalism, a stat la baza eşecului înregistrat”, se spune în scrisoare.
PNL a susținut candidatura la Primăria Galați a deputatului USR Bogdan Rodeanu, iar USR-PLUS a susținut candidatura lui Stângă la președinția CJ Galați.
„Susţinerea la funcţia de primar a unei persoane lipsite de notorietate locală, cu procente mai mici în sondaje decât alţi membri de partid, un program electoral neatractiv, lipsit de elemente liberale, o campanie electorală judeţeană axată pe muşchi încordaţi, pe pumni încleştaţi şi priviri sumbre au demobilizat electoratul liberal”
se spune în scrisoarea membrilor PNL Galați.
Despre „programul electoral neatractiv” al USR-istului Bogdan Rodeanu a scris și „Ziarul de Investigații”:
Lipsa de notorietate a deputatului USR, care în 4 ani a avut 5-6 conferințe de presă și câteva ieșiri la televiziuni locale, a dus la un rezultat previzibil: Rodeanu a obținut 13.069 de voturi, la mare distanță de cele 47.452 de voturi ale primarului PSD Ionuț Pucheanu.
La rezultatele slabe a contribuit și slaba organizare a USR-PLUS, care a depus candidaturi la numai 26 de primării din județ, dar nu a obținut voturi nici unde a avut candidați. Spre exemplu, în orașul Târgu Bujor, lista USR-PLUS a obținut 4 voturi la o secție, 3 voturi la altă secție și „zero” voturi la o a treia secție. Șapte vori la 3 secții! După anunțarea rezultatelor, liderul PLUS Galați, Bogdan Dumitrescu și-a dat demisia din cauza „rezultatului dezastruos”.
Altă eroare: „Votați PNL! Votați Moartea din Carpați!”
Foto Facebook
În scrisoarea adresată lui Ludovic Orban, liberalii gălățeni se referă și la faptul că „o campanie electorală judeţeană axată pe muşchi încordaţi, pe pumni încleştaţi şi priviri sumbre au demobilizat electoratul liberal”. Se referă la faptul că liderul PNL Galați și-a propus să câștige scrutinul pentru CJ Galați cu un personaj „tabloidizat”, cum a făcut și PSD Galați cu Nicolae Bacalbașa.
La scrutinul pentru CJ, Stângă l-a propus pe locul 1 al listei pe campionul K1 Cătălin Moroșan, cunoscut și sub numele de „Moartea din Carpați”. Cătălin Moroșan este membru PNL Iași, e absolvent al Facultății de Drept, dar nu are nimic în comun cu Galațiul. Mai mult de atât, Stângă a și adoptat simbolul electoral „pumnul”. Nominalizarea lui Moroșan a fost primită ca o insultă de electoratul tradițional al PNL din Galați. Facebook-ul a fost invadat de glume pe tema „Votați PNL! Votați Moartea din Carpați!”.
Absenteism polarizat: au votat alegătorii PSD, au stat acasă alegătorii PNL
Toate aceste erori au dus la un absenteism masiv, Galațiul fiind, tot în premieră, pe locul 5 în clasamentul județelor cu cea mai scăzută prezență la vot. Dar a fost un absenteism polarizat, pentru că electoratul PSD a venit la urne, dar au stat acasă alegătorii PNL.
„Urmarea fost cea mai scăzută prezenţă la vot din ultimii 30 de ani. A acuza electoratul de dezinteres este pur şi simplu o scuză penibilă, dacă ne gândim că acelaşi electorat, la europarlamentare şi prezidenţiale, a acordat PNL şi USR un număr dublu de voturi faţă de PSD. Rezultatul acestui diletantism este că PSD are conducerea celor două instituţii, Primăria Galaţi şi Consiliul Judeţean, şi majorităţi confortabile în forurile deliberative locale, rolul PNL fiind mai mult decorativ”
scriu liberalii gălățeni.
Unica soluție, „retrocedarea” PNL Galați
Liberalii gălățeni îi solicită președintelui PNL, Ludovic Orban, să le „retrocedeze” organizația, pentru a încerca să refacă relația cu electoratul PNL din Galați: „Credem că singura soluţie în perspectiva apropiatelor alegeri parlamentare este dizolvarea conducerii filialei și numirea unei conduceri interimare care să coordoneze viitoarea campanie”. Vom vedea ce ecou va avea scrisoarea liberalilor din Galați.
La începutul acestei luni, după închiderea oficială a sezonului estival, au fost demarate lucrările de lărgire a plajelor. Este cea de-a doua fază a acestui proiect estimat a se finaliza până în anul 2023. Stațiunile de pe litoral vor avea plaje mai largi cu 100 de metri.
“Am identificat două zone cu nisip fin. Plajele vor avea după amenajare un procent de cel mult 5% scoici”, a declarat directorul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, Bogdan Bola. Acesta a explicat că nisipul va fi adus din mare prin intermediul unei conducte, iar litoralul va câştiga peste 200 de hectare de nisip.
“Mii de tone de nisip vor fi aduse din largul Mării Negre și aruncate pe plajele existente, lățimea acestora urmând să crească anul viitor cu încă 60 – 100 de metri. Iar acesta este doar începutul acestei faze din proiectul ABADL-ului. După autostrăzi, acest proiect gândit și pus în aplicare de Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral este cel mai de anvergură pe care îl are România la acest moment. Chiar avem o șansă istorică să mărim suprafața terestră a țării noastre cu 225,5 hectare, odată cu începerea lucrărilor de lărgire a plajelor, aproape tot litoralul românesc al Mării Negre beneficiind de plaje extinse și consolidare costieră”,
a specificat Bogdan Bola. Reamintim că primul proiect cofinanțat cu bani europeni a adus astfel României 33 de hectare de plajă nouă până în 2015. România a câștigat 33 de hectare de plajă nouă, în urma implementării unui proiect de aproximativ 500 milioane de lei, cofinanțat de Uniunea Europeană. În 2015, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral finaliza proiectul „Protecția și reabilitarea părții sudice a litoralului românesc al Mării Negre în zona municipiului Constanța și Eforie Nord”. Valoarea totală s-a ridicat la 544.307.222 lei, din care 465.328.244 lei au fost puse la dispoziție din fonduri de coeziune. Administraţia Naţională ”Apele Române” prin Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral se află în prezent în faza a doua de implementare a proiectului “REDUCEREA EROZIUNII COSTIERE, Faza a II (2014-2020), pentru reabilitarea şi protecţia plajelor şi falezelor degradate şi mai ales prin prevenirea procesului de eroziune. Obiectivul general al proiectului constă în lucrări de reabilitare a zonei costiere și asigurarea transparenței în ceea ce priveste finanțarea europeană, înțelegerea contribuției europene oferite pentru protecția și reabilitarea zonei costiere a litoralului românesc al Mării Negre. Zonele care vor beneficia de acest proiect sunt: Costinești, Olimp, Jupiter-Neptun, Balta Mangaliei- Venus-Aurora, Mangalia- Saturn, 2 Mai.
Proiectul implică înnisiparea artificială a plajelor, construirea, extinderea și înlocuirea structurilor costiere precum anrocamentele pentru stabilizarea plajelor și digurile de larg, reabilitarea stăvilarelor, consolidarea falezelor și activități de dragare.
S-ar părea că, dincolo de declarațiile referitoare la o eventuală demisie, ministrul Educației, Daniel David, ia totuși în calcul să își depună mandatul.
Nu „pe...
Președintele Nicușor Dan a revenit în țară și anunță că a citit sesizările primite din partea magistraților, așa cum au fost transmise după documentarul...
Utilizăm cookie-urile pentru a vă oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru. De asemenea, utilizăm cookie-uri pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, pentru a îmbunătăţi experienţa de navigare si integrarile cu reţele de socializare.DA, ACCEPTPolitica cookies