Cazurile de coronavirus scoase la iveală după începerea anului școlar și, mai ales, după alegerile locale, duc la instituirea unor noi măsuri de siguranță și prevenție. Printre cele anunțate aseară se numără și limitarea participării la organizarea de sărbători religioase doar acelor persoane care au domiciliul sau reședința în localitatea unde se desfășoară activitatea, fără participarea persoanelor/ pelerinilor din alte localități. Aceasta se leagă direct de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, însă deja spre Iași au plecat pelerini, ceea ce l-a determinat pe primarul Mihai Chirica să facă un apel către credincioși. Primarul reales al Iașiului nu le spune acestora din start să nu vină, însă îi roagă să amâne momentul. De altfel, Chirica a anunțat modificări și în programul pentru zilele orașului, decise de Comitetul Local pentru Situații de Urgență.

Știu că Sărbătorile Iașului și, în special, hramul Sfintei Cuvioase Parascheva sunt momente de adâncă trăire spirituală și mult așteptate de toți creștinii ortodocși și nu numai. Însă trăim vremuri dificile, în care asistăm la o creștere alarmantă a numărului de infectări cu noul coronavirus și suntem nevoiți să fim foarte prudenți și să respectăm toate măsurile de protecție stipulate de lege și recomandate de specialiști. În mod normal, aș invita toți românii să viziteze Iașiul în această perioadă. În aceste zile, însă, mă văd nevoit să fac apel la pelerini să aștepte perioade mai liniștite și mai sigure pentru a veni să se închine la Sfânta Cuvioasă Parascheva! Cu toate acestea, deplasarea liberă, inclusiv pelerinajul sunt un drept constituțional. În aceste condiții, aș vrea să se înțeleagă că nu organizăm propriu-zis Sărbătorile Iașului, ci luăm toate măsurile necesare pentru a-i proteja cât de mult putem atât pe cetățenii Municipiului Iași, cât și pe cei care ne vor vizita orașul.

Principalele măsuri luate luni, 5 octombrie, de Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Iași:

• Nu vor mai fi organizate evenimente cu risc epidemiologic crescut, precum Sărbătoarea Vinului, Masa Pelerinilor, Târgul Meșteșugarilor, Parcul de distracții, spectacolul și focul de artificii.

• Va fi organizat doar Târgul de Blănuri, dar pe o suprafață de trei ori mai mare decât în anii trecuți, în zona Hala Centrală – strada Costache Negri, cu maxim 75 de comercianți și măsuri stricte de dezinfectare.

• În vederea evitării aglomerației, Seara Valorilor va fi organizată în trei zile succesive, 13 – 14 – 15 octombrie, doar dacă în zilele respective rata de infectare în Municipiul Iași va fi de maxim 1,5 cazuri la mia de locuitori.

• Mitropolia Moldovei și Bucovinei nu mai autorizează comercializarea de obiecte bisericești.

• Traseul pelerinilor va fi organizat pe o bandă carosabilă, nu pe trotuar, și va fi delimitat prin garduri de protecție și bandă puse la dispoziție de Servicii Publice SA și Jandarmerie, pe următorul traseu: Facultatea de Teologie, Str. Iordachi Lozonschi, str. Cloșca, str. Sfântul Petru Movilă, str. Alexandru Ipsilanti Vodă, bd. Regele Ferdinand I al României, Podu Roș, bd. Regele Mihai I.

• Traseul pelerinilor va fi parcurs în șir indian, cu o distanță de 1,5 metri între persoane (indiferent că este vorba de membri ai aceleiași familii, cu excepția celor care au nevoie de sprijin în deplasare) și cu obligativitatea purtării permanente a măștii de protecție. Citadin SA va asigura marcajul în vederea respectării măsurilor de distanțare fizică.

• Pe traseul pelerinilor, din 300 în 300 de metri sau mai puțin, dacă situația o impune, vor fi montate corturi puse la dispoziție de Servicii Publice SA pentru realizarea filtrului epidemiologic, controlarea temperaturii și dezinfectarea mâinilor.

• Pe traseul pelerinilor, dar și în alte zone din oraș (Piața Unirii, Piața Palatului Culturii, parcuri, esplanade), Primăria Municipiului Iași va monta ecrane pe care vor fi transmise în perioada 10 – 15 octombrie imagini din timpul pelerinajului, inclusiv Sfânta Liturghie din 14 octombrie.

• Mitropolia Moldovei și Bucovinei va organiza, din 100 în 100 de metri, în funcție de fluxul pelerinilor, echipe formate dintr-un preot și un voluntar care vor oferi pelerinilor indicații, dezinfectant, măști de protecție și apă îmbuteliată.

• Slujba din 14 octombrie va fi organizată pe o scenă amenajată în zona pietonalului Ștefan cel Mare. Participarea va fi permisă doar pe scaune, în limita a 500 (puse la dispoziție de Primăria Municipiului Iași), așezat și cu mască de protecție.

• Locuri de urmărire a slujbei vor fi organizate și în Piața Unirii și Piața Palatului Culturii, unde municipalitatea va pune câte 200 de scaune.

• În cursul zilei de 14 octombrie, începând cu o jumătate de oră înainte de Sfânta Liturghie și până după jumătate de oră după aceasta, va fi interzisă orice activitate comercială pe pietonalul și bulevardul Ștefan cel Mare.

• În toată perioada Sărbătorilor Iașului municipalitatea nu va elibera avize pentru comercializare în nicio zonă a orașului.

• Dacă va fi cazul, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, SMURD și Serviciul Județean de Ambulanță vor colabora cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei în vederea unei eventuale amenajări a unui cort de prim ajutor în zona Catedralei Mitropolitane. Mitropolia va organiza un astfel de punct de prim ajutor la Centrul Providența.

• Spitalele de Recuperare și „Dr. C. I. Parhon” vor organiza, cu sprijinul SMURD, câte o zonă de carantinare cu câte 10 paturi.

• Nu se va oferi mâncare gătită pelerinilor aflați la coadă, ci doar produse de panificație ambalate.

• Municipalitatea recomandă Inspectoratului Școlar Județean să dispună desfășurarea activității didactice în condiții normale, dar specifice perioadei, în ziua de 14 octombrie.

• În toată perioada pelerinajului, în zonele în care sunt pelerini nu va fi autorizat niciun eveniment artistic, nici măcar individual.

• Municipalitatea va monta 100 de toalete ecologice în zona centrală și va asigura servicii de vidanjare și dezodorizare/ odorizare pentru acestea.

• Începând cu data de 7 octombrie, Poliția națională, Poliția Locală și Jandarmeria vor intensifica activitatea de control a măsurilor de protecție sanitară.

• Poliția națională și Jandarmeria vor organiza filtre rutiere la intrările în oraș în vederea luării în evidență, verificării și îndrumării pelerinilor, astfel încât să se evite formarea de aglomerații.

• Pentru evitarea formării de aglomerații, Primăria Municipiului Iași nu va organiza locuri speciale de parcare pentru autocare. Municipalitatea face apel la pelerini să vină la Iași cu autoturismele personale sau cu trenul!

• De asemenea, Primăria Municipiului Iași face apel la celelalte autorități locale din țară să nu organizeze deplasări pentru pelerini cu autocarele! Municipalitatea a făcut deja adresă către Ministerul Afacerilor Interne pentru ca acesta să interzică/ recomande autorităților locale organizarea unor astfel de deplasări.

• În vederea evitării formării de aglomerații și în semn de respect pentru pelerini, Municipalitatea face apel la toți locuitorii Municipiului Iași ca în perioada 8 – 15 octombrie să evite deplasarea la Catedrala Mitropolitană, precum și orice alte zone aglomerate”, sunt detaliile făcute publice de primarul Chirica.

Articolul precedentCodrin Ștefănescu, un fel de „Mafalda” după decapitările din PSD: îi aduce aminte Vioricăi Dăncilă că a avertizat-o în privința lui Ciolacu
Articolul următor„Toleranță ZERO pentru ilegalitățile din Sectorul 5”