-2.2 C
București
joi, 25 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1134

Directorul general al Unifarm, un alt dosar penal: pus sub control judiciar pentru combinații cu măști

Eugen Adrian Ionel, fostul director general al Unifarm, este inculpat într-un alt dosar de corupție, după ce în urmă cu două luni a fost trimis în judecată pentru luare de mită, abuz în serviciu, complicitate la trafic de influență, instigare la fals intelectual și folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane. Ulterior, procurorii au început o anchetă și la Bacău, iar astăzi procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile față de acesta, începând de azi, pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Infracțiunea ar data din martie anul acesta și are legătură cu achiziționarea de măști de protecție. Rețeta a fost simplă: cel care tăia și spânzura în Unifarm a încheiat un contract de aproape 4,5 milioane de lei cu o firmă care nu era avizată pentru comerțul cu astfel de măști și plătit peste 3,5 milioane, deși nici până la acest moment în depozite nu a ajuns ceva.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

La data de 15 martie 2020, inculpatul Ionel Eugen Adrian, în calitatea menționată mai sus, fără respectarea vreunei proceduri și cu încălcarea prevederilor legale, ar fi încheiat cu o societate comercială un contract de achiziții publice (în valoare de 4.499.985 lei) ce avea ca obiect cumpărarea a 1.500.000 „măști chirurgicale cu trei pliuri”.
De menționat este faptul că, la data încheierii contractului, societatea comercială nu era avizată de Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România pentru importul/distribuția „măștilor chirurgicale cu trei pliuri”.
Ulterior, la doar două zile de la încheierea contractului, directorul general al Companiei Naționale Unifarm SA ar fi decontat către firma respectivă suma de 3.599.988 lei, reprezentând un avans din valoarea contractului încheiat în condițiile de mai sus.
Până în prezent societatea comercială nu a livrat nicio mască, iar după denunțarea contractului aceasta nu a returnat nici suma primită drept avans.
Prin demersurile menționate mai sus, inculpatul Ionel Eugen Adrian ar fi produs un prejudiciu companiei naționale pe care o conducea în valoare de 3.599.988 lei, concomitent cu obținerea unui folos material în același cuantum pentru societatea respectivă.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații, între care:

  • să nu părăsească limita teritorială a țării, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului,
  • să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.
    Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, au comunicat procurorii anticorupție.

Olt: Trimis în judecată după ce a luat 400 de euro pentru a facilita obținerea permisului de conducere

Două persoane au fost trimise în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, după ce polițiștii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Olt au intrat pe firul unei combinații cu permise de conducere. Unul dintre inculpați, plasat sub control judiciar, este acuzat de trafic de influenţă, în timp ce al doilea va fi judecat pentru mărturie mincinoasă. Totul a plecat de la un denunț al unei persoane, care s-a plâns că a dat suma de 400 euro unuia dintre inculpați, pentru a interveni la examenul de obținere al permisului auto. Dat fiind că suma a fost achitată în vara anului trecut, problema era alta: respectivul nu obținuse permisul și nici nu primise banii înapoi.

La data de 18 iulie 2019, inculpatul a pretins şi a primit suma de 400 euro de la persoana denunțătoare, în schimbul promisiunii că va interveni şi îi va determina pe funcţionarii din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Olt, poliţişti examinatori, să faciliteze obţinerea permisului de conducere auto, prin admiterea la proba practică de traseu a examenului din data de 27 august 2019.

Despre aceste aspecte a cunoscut și cel de-al doilea inculpat în cauză, administrator al unei societăți comerciale, care a încercat să medieze neînțelegerile apărute între cei doi, cauzate de nereturnarea sumei de 400 euro către martorul denunțător, în situația în care acesta nu a fost promovat. Al doilea inculpat, fiind audiat în calitate de martor, în prezenta cauză, a făcut afirmaţii mincinoase şi nu a spus ce ştia în legătură cu fapte şi împrejurări esenţiale ale cauzei, cu privire la care a fost întrebat, în sensul în care a negat absolut orice fel de relaţie pe care a avut-o cu primul inculpat, dar şi cu martorul denunţător, afirmând că nu le cunoaşte pe respectivele persoane.

La data de 12 octombrie 2020 s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar în privinţa primului inculpat, pe o durată de 60 de zile. De asemenea, a fost dusă la îndeplinire o ordonanță de instituire a măsurii asigurătorii a sechestrului asupra sumei de 400 euro în ceea ce-l privește pe acest inculpat”, au comunicat cei de la DGA.

La scurt timp de la trimiterea celor doi în judecată, magistrații au dispus menținerea controlului judiciar instituit asupra celui care se lăuda cu relațiile lui la SPCRPCÎV Olt. „Constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar instituită în sarcina inculpatului S. C. D., zis „Puşcărie” prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr. 346/P/2019 din data de 12.10.2020, trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr. 346/P/2019, pentru trafic de influenţă. …menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul S. C. D., zis „Puşcărie”. Modifică organul judiciar abilitat în cadrul obligaţiilor stabilite în sarcina inculpatului ca fiind judecătorul de cameră preliminară sau instanta de judecata a Tribunalului Olt. Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul judiciar în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței; să se prezinte la IPJ OLT – Biroul Supraveghere Judiciară, desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; să nu depășească raza teritorială a României decât cu încuviințarea prealabilă organului judiciar pe rolul căruia se află cauza; să nu se apropie şi să nu comunice, direct ori indirect, pe nicio cale, cu numiţii…”, se arată în încheierea Tribunalului Olt.

România habotnică: ”Să ne apere Dumnezeu de corona”

”Să ne apere Dumnezeu de corona” am auzit de la oameni flămânzi, de la oameni simpli, de la oameni cu condiții materiale decente, de la oameni tineri, de la pacienții de la Terapie Intensivă, de la preoți, de la pelerini, de la familie. Și, cel mai crunt, de la oamenii care au acces la educație.

România nu se poate decide dacă este laică sau habotnică, România a uitat să învețe, să educe și să se educe. România are mofturi ca revolte și întoarce spatele la adevăratele revolte.

Într-o țară care se teme de vaccinul împotriva rubelolei – nu se poate folosi disciplina.

Într-o țară care încă mai crede că scuipatul în sân alungă boala – nu se mai pune problema rigorii.

Într-o țară care închide toate feresterele din autobuz pe o temperatură de 35 de grade – nu mai există civilizație.

Într-o țară care luptă cu disciplina din școli, care aplică lovitura ca pe o corecție, care  se teme de crucea roșie din calendar – nu se mai pot impune norme, educație cu de-a sila și nici efortul unei explicații nu-și mai are rostul. Crucea roșie din calendar bate la fund Societatea Națională de Cruce Roșie.

Fiecare e pentru el și fiecare ortodox e pentru sfinții din calendar. Că atâta îl mai poate îngenunchea. Nu sistemul corupt, nu politicienii de hârtie, nu educația primitivă din școli, nu fățărnicia, nu teama, nu boala.

”Să ne apere Dumnezeu de corona”, este un documentar realizat de canalul TV Arte despre ce s-a întâmplat în România în perioada pandemiei.

Jurnaliștii străini au vrut să vadă cum se luptă cu noul coronavirus într-o țară religioasă. Carla Tănasie, jurnalist Digi24, este prezentă în acest film, documentarul având la bază reportajele făcute de ea în cadrul campaniei „Pacient în România”.

Jurnaliștii de la Arte au constatat în documentarul de o jumătate de oră că mulți români cred că Dumnezeu ne apără de orice. „Este important să credem, să ne rugăm, însă nu ne apără din păcate și de coronavirus”, aceasta a fost ideea acestui documentar, spune Carla Tănasie.

Documentar Arte: „Să ne apere Dumnezeu de corona”. Un reportaj despre România habotnică vs România reală

Arte a făcut un documentar despre români. Despre o parte din ei: biserici, pelerinaje, pomeni, măști purtate strâmb și cu revoltă, preoți deveniți popi, slujbe, superstiții și moaște. Documentarul pe care îl vedem zilnic.

Ziarul de Investigații

Sondajele PMP, motiv de bucurie pentru PSD

PSD

Tradiția spune că în pragul oricăror alegeri, fie ele locale, parlamentare, prezidențiale sau europarlamentare, cele mai mari (sau mai mici) partide din România încep să-și pună la punct propriile sondaje, pentru a vedea care e situația lor, însă mai ales, care e situația celorlalți. Cine ia procentele cele mai multe, cine nu mai prinde încă o legislatură în Parlament?

PSD, pe primul loc cu 31%?

Un astfel de sondaj au făcut chiar și cei de la PMP care, în mod surprinzător, se auto-poziționează pe locul patru (la egalitate cu UDMR), în urma PSD, PNL, și USR PLUS. Potrivit sondajului comandat de aceștia, cei ce se vor bucura cel mai mult de sărbătorile de iarnă vor fi social democrații care stau în fruntea clasamentului cu 31%. Din urmă vin liberalii cu 28%, în timp ce Alianța USR PLUS reușește să „fure” o bună parte din voturile destinate PNL, marcând un onorabil 21%. Cât despre PMP, 6%, adică un scor deloc onorabil pentru „partidul lui Băsescu”, însă onorabil unui partid mic – depinde din ce perspectivă dorește cititorul să privească. Cât despre PRO România lui Victor Ponta, conform PMP, nici voturile ALDE nu par să facă minuni, se pare, aceștia staționând undeva în jurul a 5%.

PSD – 31%
PNL – 28%
USR – 21%
PMP – 6%
UDMR – 6%
Pro România – 5%
AUR – 2%
PER – 1%

Menționăm că acest sondaj a fost comandat de PMP, astfel că, de la sondaj la sondaj, procente s-ar putea să difere un pic, în funcție de cine le comandă.

Ziarul de Investigații

Iohannis pe ultima sută de metri a campaniei: „Alegerile se câștigă la urne, prin vot, nu se câștigă în sondaje

Președintele țării face un apel la românii normali, care trăiesc în a sa Românie normală, pentru a ieși în număr cât mai mare la vot. Klaus Iohannis a scris aseară un mesaj legat de vot și importanța exercitării acestui drept constituțional, lăsând să se înțeleagă că prezența masivă la urne ar da bine pentru PNL. Cu toate acestea, Iohannis vrea totuși să pară un președinte al tuturor românilor, așa că încearcă să nu pară foarte convins că sondajele care îi dau drept câștigători pe liberali.

Dragi români, alegerile se câștigă la urne, prin vot, nu se câștigă în sondaje, chiar dacă în ultimele zile tot mai des auzim că este dat câștigător Partidul Național Liberal, ceea ce este un lucru bun. Așadar, vă rog să mergeți şi să votați! Este extrem de important. Aţi fost alături de mine la referendumul din 2019 şi am reușit să oprim ciopârțirea legilor justiției. Aţi fost alături de mine și la alegerile prezidențiale. Așadar, mergeți la vot, ca să nu pățim ca în decembrie 2016, când, printr-o prezență scăzută, a câștigat PSD şi a urmat coșmarul de ani de zile, în care PSD şi-a bătut joc de ţară, şi-a bătut joc de justiție, şi-a bătut joc de investiții publice. Așa ceva nu ne mai dorim! Aţi fost alături de mine, votați echipa cu care vom reconstrui România, votați pentru România normală!”, este îndemnul președintelui Iohannis în această ultimă zi de campanie electorală pentru alegerile parlamentare.

Se întâmplă și în Elveția: banii primiți de la Guvern, dați pe mașini scumpe

Elveția este țara aceea cunoscută pentru două lucruri: neutralitate și precizia ceasurilor. Mai nou, Elveția tinde să fie cunoscută pentru cu totul altceva, și anume pentru nonșalanța cu care doi (foarte) tineri antreprenori au cheltuit banii primiți de la Guvernul elvețian.

Contract pentru măști sanitare, transformat în mașini scumpe

Pe larg, Riccardo D. și Sascha L. (ambii în vârstă de 22 ani), patronii firmei Emix Trading GmbH., au devinit extrem de bogați după ce guvernul federal le-a acordat un contract cu o valoare aproximativă de 20 milioane de euro, aferent livrării de măști sanitare de protecție. Imediat după tranzacție, cei doi s-au grăbit să-și achiziționeze două Bentley-uri, în valoare de 230.000 de euro, însă și un Ferrari de 2,3 milioane de euro.

Aventura bănească a celor doi antreprenori începea în data de 20 martie, la foarte scurt timp de la instituirea stării de urgență pe întreg teritoriul elvețian când, cei doi beneficiau de respectivul contract, în urma disperării autorităților de a achiziționa materiale sanitare care, în acea perioadă lipseau cu desăvârșire de pe piață. La momentul respectiv, firma celor doi achiziționa măști FFP2 cu 9 euro/bucata, un preț incredibil de mare, în mod cert.

Anchetă pe numele celor doi antreprenori

„La acel moment, cererea globală a fost mai mare decât oferta disponibilă. Acest lucru a dus la creșteri masive ale prețurilor. În acea săptămână, în care a fost oferit contractul, prețurile pentru măștile FFP3 au crescut de la 3 la 12 euro pe bucată. Datorită marjelor de profit ridicate, chiar și de 1.000 la sută, au existat și mulți furnizori dubioși”, se scrie în raport.

Astfel, potrivit raportului, Elveția ar fi cheltuit o sumă impresionantă pentru achiziția de măști, mai exact vorbim despre 170.000.000 de euro, cu o medie de 3,90 euro pentru măștile de tip FFP2.

Ziarul de Investigații

Săracii bogați de la Unirea Shopping Center

Unirea Shopping Center - Foto economica.net-
Unirea Shopping Center - Foto economica.net-

Pandemia ar putea falimenta unul dintre cele mai mari centre de cumpărături din România. Deținut în prezent de familia Adamescu dar construit pe vremea lui Ceaușescu, Unirea Shopping Center ar putea trece la măsuri drastice pentru reducerea cheltuielilor.

Având în vedere evenimentele generate de pandemia SARS-CoV-2, cu efect în scăderea veniturilor societății, membrii Consiliului de Administrație au decis în unanimitate, din proprie inițiativă, diminuarea indemnizațiilor lunare cuvenite. Astfel Președintele Consiliului de Administrație, de la 10.000 euro/lună (!!!!) va avea o indemnizație de 6.000 euro/lună iar ceilalți doi membri ai Consiliului de Administrație vor avea o indemnizatie de la 2.000 euro/lună la 1.200 euro/lună

Deci vin vremuri grele pentru șeful CA (sâc!). Potrivit raportărilor financiar-contabile, centrul comercial a înregistrat  anul trecut o cifră de afaceri de peste 59,1 milioane lei, aproape la fel ca în 2018, atunci când compania a avut afaceri de 60,6 milioane lei. Chletuielile totale au fost însă anul trecut de peste 55 milioane lei comparativ cu 2018, atunci când acestea au avut o valoare de 36,8 milioane lei. Rezultă un profit pe anul trecut de un pic peste 5,3 milioane lei, comparativ cu 2018, atunci când compania a avut un profit de peste 22,2 milioane lei. Deci chiar dacă încă este pe profit afacerea răposatului miliardar Dan Adamescu nu se îndreaptă într-o direcție bună. De altfel și administratorii sunt conștienți de acest lucru și vor adopta măsuri drastice pentru reducerea cheltuielilor.

Angajații, în șomaj

Potrivit companiei, „În curând se va derula un program de răscumpărare a acțiunilor proprii de către UNIREA SHOPPING CENTER SA, cu respectarea prevederilor legale aplicabile. Scopul acestui program este acela de a răscumpăra acțiuni, în vederea reducerii capitalului social al societății prin anularea acțiunilor răscumpărate’’, a anunțat compania. Și asta nu e totul. „Impactul major asupra veniturilor societății datorat măsurilor mai sus menționate, perioada de lock-down în intervalul 16.03.2020- 15.06.2020, răspândirea accelerată a SARS-CoV-2, atât în București cât și pe întreg teritoriul țării, a determinat adoptarea unor măsuri necesare și obligatorii pentru diminuarea efectelor negative. Printre măsurile adoptate menționăm: Reducerea benevolă la jumătate a indemnizație Membrilor Consiliului de Administrație pe perioada aprilie-septembrie 2020 (…) Disponibilizare personal. Adoptarea de măsuri de protecție a clienților, etc.’’, a mai comunicat compania.

Perla coroanei

Dan Adamescu deţinea în timpul vieții mai multe afaceri în România, printre care Astra Asigurări şi Medien Holding, trustul care includea ziarul România Liberă. De asemenea, era acţionarul principal al hotelurilor Intercontinental din Bucureşti și Rex din Mamaia. Potrivit unui top de specialitate, în 2015 averea i s-ar fi înjumătăţit faţă de anul precedent, ajungând la aproape 200 de milioane de euro, de la 430 de milioane de euro cât era estimată inițial.

Firma Astra Asigurări, cea mai prolifică sursă de venit, care însă  i-a adus şi probleme cu legea, este în prezent în faliment. Acum Unirea Shopping Center a rămas cea mai râvnită afacere din imperiul miliardarului decedat, care în 2014 a fost reținut preventiv pentru dare de mită. Deschis în 1976 și extins în 1989, Unirea Shopping Center București a fost cel mai mare magazin din România comunistă. A fost transformat într-un imens centru comercial în anii 1990. Complexul are o suprafață totală de 83.971 de metri patrați și 1.000 de locuri de parcare.

Ziarul de Investigații

Florea Daniel, „tun după tun”, via „Economat”

Fostul primar al Sectorului 5, Florea Daniel a mai dat „un tun”, din banii publici. De data aceasta unul dulce, cu vârf de peniță „Montegrappa”.

Iar acest tun a fost descoperit de actualul primar, Cristian Popescu Piedone, care se întreabă pe bună dreptate dacă să spună „Bogdaproste sau mulțumesc pentru sponsorizare”, căci nu are în intenție să plătească facturile lăsate moștenire de fosta administrație.

Concret, în octombrie 2019, potrivit HCL 252/31.10.2019, s-a aprobat „achiziționarea de către instituțiile publice/societățile comerciale din subordinea Consiliului Local Sector 5/aparatul de specialitate al Primarului Sectorului 5, precum și de unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Sectorul 5 de la S.C. Economat Sector 5 S.R.L. a produselor necesare funcționării acestora sau cu ocazia organizării unor evenimente culturale”. Ceea ce a însemnat 14.500 de pachete dulci pentru copii și 3.200 de cadouri pentru cadrele didactice, totul la valoarea de 36.425.172 de lei.

Surprinzător este că valoarea unui pachet este de 1.192 lei – fără TVA și conținea mai multe tipuri de dulciuri din țări precum Belgia și Franța.

Probabil că de aceste pachete au beneficiat doar elevii care știu să vorbească franțuzește, având în vedere că în Sectorul 5 sunt aproximativ 26.000 de elevi, ceea ce înseamnă că nu toți elevii au meritat să primească ciocolată fină.

Cristian Popescu Piedone, primar Sector 5

Curios este că societatea Economat SRL a știut să numere elevii din Sectorul 5 când a cumpărat tablete (30.500 de bucăți), nu și când a cumpărat cadouri”, a precizat Cristian Popescu Piedone, într-o postare pe Facebook.

„Tot atunci au fost cumpărate și cadouri pentru profesori: 3.200 de pachete în valoare de, ATENȚIE, 17.292.600 lei, adică 4.614 lei fără TVA pentru un singur pachet. Cadoul oferit profesorilor și cadrelor auxiliare (sper că nu și femeilor de serviciu) conținea celebrul pix Montegrappa, o agendă care valorează aproape cât un televizor și o cutie mică de bomboane. Am căutat pe piața liberă să văd cât costă un astfel de pix. Prețul este undeva la 1.200 de lei, nicidecum la valoarea care apare în facturi, de peste 2.000 lei”, a precizat Piedone.

Totodată, reamintim că SC Economat Sector 5 SRL este o societate care se ocupă de vânzarea de produse alimentare, respectiv închiriere spații comerciale, nu achiziție de electronice.

Vândute pe olx

Pixurile au fost atât de „apreciate” de către cei care le-au primit încât au fost scoase la vânzare pe olx.ro, potrivit Mediafax. „Sunt primite de soția. Parcă să zic că este o cărticică ceva pixul ăla, în ambalajul lui”, a afirmat unul dintre vânzători, care a precizat că mai multe cadre didactice au primit astfel de pixuri.

Chiar și astăzi, 3 decembrie 2020, încă se mai găsesc la vânzare, la un preț mult sub nivelul pieței, de doar 280 de lei.

Pomană sau sponsorizare

Deoarece facturile pe care le-a „moștenit” Piedone nu sunt însoțite de toată documentația necesară, a fost cerută returnarea acestora. „Pentru că facturile înregistrate la Primăria Sectorului 5 nu au fost însoțite și de documentația cu contracte, comenzi, avize de expediție, procese verbale sau oferte, am cerut returnarea acestora.

În acest moment, în stocul Primăriei Sectorului 5 mai există peste 100 de pachete destinate profesorilor, adică pachete în valoare de peste 100.000 de euro.

Nici nu știu cum să le spun, Bogdaproste sau mulțumesc pentru sponsorizare, pentru că eu nu voi achita niciodată astfel de facturi care nu au acoperire”, a concluzionat Piedone.

Ziarul de Investigații

Cioloș rămâne diplomat, Ponta are răspuns la orice întrebare

Victor Ponta și Dacian Cioloș
Victor Ponta și Dacian Cioloș

Ponta a scris și scrie zilnic istorie, chit că sunt paragrafe plagiate sau doar inspirate de vreo muză juridică. Istorie ironică, istorie dezbătută live și istorie cu link spre Wikipedia.

Ca într-o scenetă de dinainte de Crăciun organizată la grădiniță, doctoratul plagiat al lui Victor Ponta a fost subiect de înghionteli și discuții, atacuri și replici. Protagoniștii: Dacian Cioloș, Eugen Tomac, și, desigur, Victor Ponta.

Cazul plagiatului din teza de doctorat

Dacian întreabă, Victor răspunde, nu se strigă încă Bingo, dar se dezbate ceva deja dezbătut. Cioloș a fost primul candidat din studioul de la Digi24 care a pus o întrebare unui contracandidat pe tema Educației, alegându-l pe Victor Ponta:

“Cum am putea să eliminăm impostura din acordarea titlurilor de doctor, cum vedeți reformarea și recredibilizarea sistemului de învățământ universitar și mai ales a celui de doctorate, și care este părerea dvs ce sancțiuni ar trebui pentru plagiatele dovedite?”.

Victor Ponta: „V-ați supărat că v-am prins cu arsu din 2016. Îl luăm pe primarul din Brașov care a declarat că are școală și n-a făcut-o. Îl luăm pe Vlad Voiculescu căpitan la 15 ani. Îl luăm pe ministrul dvs din 2016. Întâi a fost dl Curaj. I-ați dat ordin să-mi facă acel dosar de plagiat. Dl Curaj a preferat să demisioneze. L-ați adus pe Mircea Dumitru și el fiind colaborat al Securității, a fost de acord. Am făcut facultate”.

Ponta, atacat la plagiat de șeful PMP: Hai dottore!/ Te-a învățat bine șeful tău. Scoate casca din ureche

Ulterior, și Eugen Tomac a ales acest subiect pentru întrebarea adresată liderului Pro România: “Considerați că plagiatul este o vulnerabilitate? Există o soluție pentru a combate această problemă serioasă?”.

Victor Ponta: „Cu turnători la Securitate cum a fost și ministrul dl Cioloș, cum e și tatăl tău, Băsescu, nu se poate reforma nimic. Eu am fost la școală, la Facultatea de Drept, mi-am susținut examenele”.

Eugen Tomac: „Hai dottore!”

Victor Ponta: „Te-a învățat bine șeful tău. Scoate casca din ureche”.

Eugen Tomac: „Consider că este o vulnerabilitate serioasă plagiatul pentru sistemul de învățământ, mediul academic. Copiii de astăzi au nevoie de modele. Mă așteptam de la dl Ponta un răspuns ca de la un fost prim-ministru, care trebuie să recunoască că a plagiat, că a renunțat la titlul de doctor și că recomandă tuturor ca pe viitor să nu facă ceea ce a făcut domnia sa”.

Un singur lucru este clar: Ponta mânuiește ironia mai cu multă pricepere decât tastatura. În urmă cu o săptămână, într-o emisiune electorală, afirma următoarele:

Programul PNL pare plagiat după programul PSD, domnul Orban o să asfalteze Calea Lactee

Ziarul de Investigații

Clotilde Armand face recensămâtul cheltuielilor nejustificate din Primăria Sectorului 1

Încă din primele zile de la preluarea mandatului de primar al Sectorului 1, Clotilde Armand a început să scotocească printre acte, încercând să înțeleagă ce s-a întâmplat în primărie, înainte ca această să-și preia mandatul. Și cum mulți dintre contestatarii acesteia par să o fi întrebat, potrivit acesteia, unde sunt bani, Armand a postat o listă întreagă a cheltuielilor nejustificate și „inutile”, cele care ar fi mâncat bugetul primăriei în mandatul precedent, în semn de răspuns. Mai mult decât atât, Clotilde Armand subliniază contrastul dintre unele achiziții supraevaluate, în timp ce în alte zone ale sectorului ar exista încă drumuri de pământ.

Lista lui Clotilde Armand

„De ce nu mai sunt bani la primărie, d-nă primar?!”De exemplu: Am analizat azi contractul cadru pentru băncuțe și gărdulețe, contract realizat de fosta administrație. Vă prezint câteva cifre pentru aceste investiții inutile:

– Garduri 8.8 mil €

– Bănci 1.2 mil €

– Coșuri gunoi 0.8 mil €

– Stâlpi parcaje 0.2 mil €

– Panouri protecție stradal școli 0.12 mil Cheltuieli angajate 11.1 mil €

– Plătite (conform ADP S1) 8 mil €

– Rest de plată 3 mil €”, a declarat Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, primarul Sectorului 1 a mai spus că, în viitorul apropiat, are intenția de a scoate la iveală faptul că o companie „abonată pe bani publici” ar fi încercat să factureze servicii la suprapreț primăriei conduse de Clotilde Armand, sugerând că ar exista precedent în acest sens.

„Toate acestea în condițiile în care Sectorul 1 are cele mai multe străzi de pământ care necesită investiții urgente. PS: Voi reveni zilele viitoare și voi prezenta cetățenilor (dar și procurorilor) cum o mare companie abonată la bani publici în Sectorul 1 a încercat să ne factureze recent servicii la suprapreț. Așa… niște zeci de milioane în plus. Prin complicitatea unor funcționari publici din primărie.”, a mai spus Clotilde Armand.

Ziarul de Investigații va urmări îndeaproape subiectul, astfel încât, orice nereguli viitoare, indiferent de vinovat, să fie arătate cititorilor așa cumsecuvinte: trașant și obiectiv.

Ziarul de Investigații

Ciolacu crede că PSD va câștiga alegerile… dacă va fi prezență mare la vot

Președintele PSD și-a exprimat astăzi încrederea că partidul pe care îl conduce va obține un rezultat bun la alegerile de duminică. Rezultatul bun ar însemna, firește, o majoritate în parlament, de peste 50%. Marcel Ciolacu a făcut aceste afirmații în cadrul unui interviu acordat jurnalistului Cristian Leonte la Știrile ProTV, însă rezultatul, potrivit acestuia, depinde de prezența la vot a alegătorilor fideli ai PSD. Cu toate acestea, Ciolacu a admis că nu are la bază rezultatul vreunui sondaj, ci se bazează pe experiență.

Eu sper să fie o prezență cât mai mare, să avem un Parlament cât se poate de legitim. Să depășim 50 %. În ultimele săptămâni am exclus și am luat o hotărâre împreună cu colegii mei să nu mai facem niciun sondaj. Cred că sondajul cel mai bun pentru Partidul Social Democrat și pentru simpatizanți sau membri de partid este cât de des iese președintele Iohannis să susțină PNL-ul. Totdeauna, când iese să susțină PNL-ul, după o gafă a Guvernului, ne arată că iarăși PNL-ul a scăzut în sondaje și lucrul acesta ne motivează”, a declarat Ciolacu pentru sursa citată.

Iohannis le-a spus și magistraților despre majoritatea din Parlament

iohannis referendum
Foto: presidency.ro

Cu ultimele forțe permise de legislație și pe ultima sută de metri a campaniei electorale, președintele Klaus Iohannis nu a scăpat ocazia de a le vorbi judecătorilor și procurorilor despre însemnătatea votului de duminică. Prezent astăzi la ședința anuală de bilanț a Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit Euractiv, Iohannis le-a povestit magistraților despre majoritatea parlamentară care „s-a dedicat trup și suflet să-i apere pe infractori” prin adoptarea anumitor legi.

Prin votul exprimat la referendumul din 2019, românii au transmis clasei politice un puternic semnal că independența justiției și buna sa funcționare nu sunt lucruri negociabile și reprezintă coordonatele dezvoltării unei Românii europene. Românii au dat, totodată, un mesaj clar și pentru continuarea luptei anticorupție și suntem datori să răspundem onest tuturor acestor solicitări legitime ale cetățenilor. Procesul de reparare a legilor justiției, de creare a unui cadru legislativ coerent, stabil și de implementare a recomandărilor MCV, ale Comisiei de la Veneția sau ale GRECO a început deja…

o majoritate parlamentară care, chiar și după sancțiunea dură primită în 2019 din partea românilor, nu s-a sfiit să voteze măsuri contrare interesului public ori să întârzie adoptarea unora extrem de necesare. De aceea, legislația într-un domeniu atât de important precum cel al justiției trebuie să fie rezultatul unor dezbateri ample purtate în următorul Parlament, cu o altă majoritate, construită în jurul unor forțe politice profund atașate valorilor democratice”, le-a spus președintele magistraților CSM, potrivit sursei citate.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ninsoare ușoară
-2.2 ° C
-2 °
-2.3 °
72 %
8.1kmh
100 %
J
-2 °
vin
1 °
S
2 °
D
3 °
lun
3 °

Ultimul articol

Ciucu a găsit la Primăria Capitalei un „buget „mâncat” de subvenții”

Ciprian Ciucu, primarul ales al Capitalei, așa cum au decis prin vot bucureștenii, a ajuns în noul său birou. Și pare că ce a găsit...

Urmează o nouă demisie în Guvern? Daniel David: „Am tot amânat plecarea de foarte...

S-ar părea că, dincolo de declarațiile referitoare la o eventuală demisie, ministrul Educației, Daniel David, ia totuși în calcul să își depună mandatul. Nu „pe...

Nicușor Dan vrea referendum în Justiție; CSM avertizează că nu va tolera „nicio formă...

Președintele Nicușor Dan a revenit în țară și anunță că a citit sesizările primite din partea magistraților, așa cum au fost transmise după documentarul...