iohannis referendum
Foto: presidency.ro

Cu ultimele forțe permise de legislație și pe ultima sută de metri a campaniei electorale, președintele Klaus Iohannis nu a scăpat ocazia de a le vorbi judecătorilor și procurorilor despre însemnătatea votului de duminică. Prezent astăzi la ședința anuală de bilanț a Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit Euractiv, Iohannis le-a povestit magistraților despre majoritatea parlamentară care „s-a dedicat trup și suflet să-i apere pe infractori” prin adoptarea anumitor legi.

Prin votul exprimat la referendumul din 2019, românii au transmis clasei politice un puternic semnal că independența justiției și buna sa funcționare nu sunt lucruri negociabile și reprezintă coordonatele dezvoltării unei Românii europene. Românii au dat, totodată, un mesaj clar și pentru continuarea luptei anticorupție și suntem datori să răspundem onest tuturor acestor solicitări legitime ale cetățenilor. Procesul de reparare a legilor justiției, de creare a unui cadru legislativ coerent, stabil și de implementare a recomandărilor MCV, ale Comisiei de la Veneția sau ale GRECO a început deja…

o majoritate parlamentară care, chiar și după sancțiunea dură primită în 2019 din partea românilor, nu s-a sfiit să voteze măsuri contrare interesului public ori să întârzie adoptarea unora extrem de necesare. De aceea, legislația într-un domeniu atât de important precum cel al justiției trebuie să fie rezultatul unor dezbateri ample purtate în următorul Parlament, cu o altă majoritate, construită în jurul unor forțe politice profund atașate valorilor democratice”, le-a spus președintele magistraților CSM, potrivit sursei citate.

Articolul precedentSpitalul de Urgenţă Reşita: bolnavi goi, în condiții mizere. Amenzile: la fel de mizere
Articolul următorCiolacu crede că PSD va câștiga alegerile… dacă va fi prezență mare la vot