3.3 C
București
miercuri, 24 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 947

Operatorii de turism de pe Transfăgărășan se consideră abandonați de autorități

Hotelierii de pe Transfăgărăşan se luptă de ani buni pentru deschiderea, mai mult de patru luni pe an, a celui mai spectaculos drum din România şi sunt supăraţi că deszăpezirea nu a fost finalizată înainte de Rusalii. Comercianții sunt nemulțumiți că au ratat și această minivacanță și sunt nevoiți să stea cu hotelurile goale.

În schimb, pe Transalpina s-a putut circula, deși este cu 200 de metri altitudine mai sus decât Transfăgărășanul

Pe Transfăgărășan nu s-a putut ajunge mai sus de Cabana Capra, din cauza zăpezii. Media de ocupare a unităților de cazare din zonă a fost de sub 50% din capacitate. 

„Din cauză că mai sus e închis, nu funţionează ideea de destinaţie turistică. Toţi hotelierii de pe Transfăgărăşan au turişti mai puţini. Când Transfăgărăşanul se deschide, turiştii sunt de două, trei, cinci, şapte ori mai mulţi decât anterior”, a declarat, patronul unui hotel de pe Transfăgărăşan. 

Hotelierii cer soluții pentru ca deszăpezirea să fie făcută în timp util pentru a putea concura cu unitățile de cazare din alte zone turistice. Lupta operatorilor de turism de pe Transfăgărăşan pentru deschiderea şoselei mai mult de 4 din 12 luni durează de ani buni. Hotelierii sunt afectaţi de perioada prea scurtă în care Transfăgărăşanul e deschis şi dincolo de Cabana Capra şi spun că realitatea din teren nu justifică în niciun fel blocarea circulaţiei publice pe Transfăgărăşan până la 1 iulie şi nici închiderea lui, la dată 20 octombrie. 

Legea privind desființarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, condus până în urmă cu câteva luni de Iliescu, a trecut de Senat

Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989, condus până în aprilie de Ion Iliescu, ar putea fi desființat. Azi, Senatul a votat cu majoritate de voturi inițiativa PNL și USR PLUS pentru desființarea Institutului, însă cuvântul final îl va avea votul din Camera Deputaților, care este camera decizională.

În Senat, au fost 86 voturi pentru, 47 împotrivă și 0 abțineri.

Institutul are ca obiect de activitate analiza ştiinţifică a premiselor, desfăşurării şi efectelor Revoluţiei române din decembrie 1989, în scopul realizării unei imagini documentate, obiective şi cuprinzătoare asupra acestui eveniment cardinal din istoria contemporană a ţării noastre, însă inițiatorii au arătat că nu este nevoie de un asemenea organism.

Chiar dacă fostul președinte Iliescu nu mai conduce Institutul, senatorul USR PLUS Cristi Berea, unul dintre inițiatorii proiectului, a susținut în plen că acesta „trăiește de pe urma sistemului ticăloșit pe care l-a creat”.

M-am apucat să scriu această inițiativă imediat ce Curtea Constituțională a admis cererea PSD-ului și a declarat drept neconstituțională legea de desființare depusă anterior. Am decis să o depun împreună cu colegii de la PNL, în așa fel încât să creăm un proiect inatacabil de data aceasta.

Din păcate pentru România, Ion Iliescu trăiește de pe urma sistemului ticăloșit pe care l-a creat. Am fost cu toții martori, acum câteva luni de zile, la încercarea patetică a institutului de a se debarasa de Ion Iliescu, nemairecunoscându-l drept președinte, lucru care nu se întâmplă și în cazul PSD-ului.

Am văzut că în campanie PSD a declarat că s-a reformat, că s-a lepădat de Liviu Dragnea. În momentul acesta pe Liviu Dragnea nu îl mai vizitează decât un titirez care ne anunță o dată la două săptămâni cât de tare îl doare pe Liviu Dragnea în spate, acolo în pușcărie. Totuși, întrebarea mea este următoarea:
PSD, te lepezi de Iliescu?
”, scria Berea în urmă cu câteva zile.

În februarie, PSD a contestat la Curtea Constituțională legea de adoptare a OUG-ului care desființa Institutul Revoluției Române, iar ulterior, în martie, CCR a decis că într-adevăr este neconstituțională. Ulterior, legea despre care vorbim în prezent a fost depusă, iar în aprilie Ion Iliescu a decis sa se retragă din fruntea institutului.

VIDEO – Incendiu la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași

Captură video

Un incendiu a izbucnit, în cursul acestei seri, la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Municipiul Iași.

UPDATE: „În urma sesizării, polițiștii ieșeni s-au deplasat la fața locului în vederea stabilirii situației de fapt. La fața locului a fost trimis și un echipaj al Biroului Rutier Iași pentru dirijarea traficului rutier în zonă”, au declarat reprezentanții Poliției Iași.

Pompierii au fost chemați în jurul orei 19:00, cu aproximație.

Din câte se știe până acum, se pare că incendiul ar fi izbucnit în secția COVID, terapie intensivă.

Circulația pe străzile de lângă spital a fost închisă pentru ca autospecialele pompierilor să poată interveni.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Flăcările par să fi izbucnit în pavilionul administrativ. Conform informațiilor, pacienții ar fi fost deja evacuați. Vorbim, în acest caz, atât de copii, cât și de părinții acestora, internați alături de aceștia în spital

În acest moment, mai multe autospeciale cu apă și spumă al ISU Iași intervin la fața locului pentru a stinge incendiului care ar fi izbucnit la etajul al doilea al spitalului.

Drum județean reabilitat între Buzău și Prahova

Drum județean reabilitat între Buzău și Prahova

Un drum din județul Buzău, care traversează o zonă cu un mare potențial turistic, va fi asfaltat complet, până la finalul anului. Anunțul reabilitării DJ102C a fost făcut de președintele Consiliului Județean Buzău, Petru Emanoil Neagu.

Drumul Județean 102C leagă localitatea buzoiană Cislău de judeţul Prahova, prin Buda-Crăciuneşti, și are o lungime de peste 11 kilometri.

O mare parte a acestui drum nu a fost niciodată asfaltat. Reabilitarea drumului județean este un proiect complex, cu multe consolidări, și este finanțat din fonduri proprii ale Consiliului Județean Buzău.

Reabilitarea Drumul Județean 102C deschide și calea dezvoltării unei zone superbe, cu un mare potențial turistic, cu trasee turistice care pot încânta pe oricine.

Prin judeţul Prahova, drumul ajuge la Lapoș și Sângeru, și ajunge rapid la Urlaţi şi Albeşti Paleologu. 

Drum expres între Ploiești și Găești

Consiliul Județean Prahova a aprobat proiectul „Drum expres Găești – Ploiești”. Proiectul va fi depus spre finanțare prin programul P.O.I.M. 2014-2020

Contractul pentru Studiul de Fezabilitate și pentru Proiectul Tehnic de Execuție a fost semnat de către CNAIR în august 2020. Are un termen de implementare de 24 de luni.

Drumul, care va pleca de la Găești, la intersecția cu A1 București – Pitești, va ajunge până la Ploiești, în zona autostrăzii A3. Viitorul drum expres va avea o lungime de aproape 70 de kilometri, dintre care 25% sunt pe teritoriul județului Prahova. Conform proiectului noua șosea va avea 2×2 benzi de circulație. 

Viitorul drum va fi un parteneriat între Consiliul Județean Prahova și Consiliul Județean Dâmbovița

Președintele a promulgat legea cu privire la cumpărarea vechimii în muncă

Foto: Facebook

În cursul zilei de astăzi, Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care aprobă Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului cu numărul 163/2020, pentru completarea articolului 159 din Legea nr. 263/2010, cu privire la sistemul unitar de pensii publice, însă şi pentru adoptarea anumitor măsuri în domeniul asigurării persoanelor în sistemul public de pensii.

Legea are ca scop de reglementare aprobarea OUG 163/2020, care stabileşte cadrul legal pentru completarea, de către persoanele care nu au calitatea de pensionar, a stagiului de cotizare în sistemul public de pensii necesar pentru acordarea unei pensii pentru limită de vârstă, a unei pensii anticipate ori a unei pensii anticipate parţial, prin încheierea unui contract de asigurare socială pentru perioade de timp de maximum 6 ani anteriori împlinirii vârstei standard de pensionare, informează Agerpres.ro.

„Până la data de 1 septembrie 2023, persoanele prevăzute la art. 1 pot încheia un contract de asigurare socială în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă”, se arată în legea promulgată de Președintele Iohannis

Octavian Berceanu, șeful Gărzii de Mediu, în luptă cu Vlad Voiculescu pentru șefia USR PLUS București

Aceeași lege prevede, de asemenea, că plata contribuţiei de asigurări sociale datorate se poate efectua într-o singură tranşă sau, după caz, eşalonat, în tranşe lunare, însă numai până la data de 31 august 2023.

„În situaţia în care la data de 31 august 2023 contribuţia de asigurări sociale datorată nu este achitată în întregime, stagiul de cotizare se constituie corespunzător plăţii efectuate”, se mai arată în această lege.

TEXTUL COMPLET AL PROIECTULUI

Clotilde Armand se laudă că ar fi construit școli. Care e realitatea?

Clotilde Armand
Clotilde Armand (Sursă foto: Capital)

În ceea ce-o privește pe Clotilde Armand, situația se rezumă în felul următor: ziua și postarea pe Facebook. Uneori, chiar mai des de atât, firește. De altfel, nu densitatea postărilor Facebook ale primarului Sectorului 1 este problema, ci lipsa de implicare în cel mai mare sector al Bucureștiului. Cu alte cuvinte, cu o postare Facebook nu se face nici primăvară și nici curat în sector. Dincolo de criza gunoaielor, cea care a oripilat o țară, Clotilde Armand se chinuie să scoată în evidență că nu stă degeaba. În acest sens, într-una dintre postările recente ale primarului Sectorului 1 se menționează faptul că administrația condusă de aceasta ar construi școli.

Clotilde Armand, pe Facebook: „Știți ce mai facem în Sectorul 1? Construim școli”

„Asta facem. Și nu veți auzi nici o televiziune să vorbească în regim de breaking news despre asta. Școala Gimnazială nr. 179 din Cartierul Bucureștii Noi a fost extinsă cu 200 de locuri. Primăria Sectorului 1 a recepționat, în cursul săptămânii trecute, lucrările la construcția modulară care va crește capacitatea școlii cu 8 săli noi de clasă”, scrie Armand pe Facebook.

Și-acum, dacă lucrul acesta ar fi totalmente adevărat, noi, cei din presă, n-am avea ce să criticăm, informația în sine fiind una chiar demnă de lauda poporului. Cu toate astea, trebuie să remarcăm faptul că în text s-a introdus și un neadevăr, evidențiat de cuvântul „construim”. În mod cert, nici în limba română și nici în limba franceză, cuvântul „construim” nu este sinonim cu „tăiem panglica”. Pentru că asta s-a întâmplat în acest caz. Și dacă este s-o zicem pe cea dreaptă, nici măcar tăiatul de panglică nu s-a întâmplat atunci când ar fi trebuit să se întâmple.

„Solicităm ca Recepția la terminarea lucrărilor pentru corpul nou (cu 8 săli de clasă) al Școlii gimnaziale 179 si obținerea avizelor de funcționare de către Primăria Sectorului 1 să fie o prioritate și să se realizeze in regim de urgență. Corpul nou de școală a fost finalizat in jurul datei de 15 septembrie 2020, dar nu a fost recepționat nici până astăzi de către Primăria Sectorului 1. După recepție trebuie făcute demersurile de obținere a avizelor de funcționare, proces care mai durează câteva luni”, scriau cei de la Declic, într-o petiție.

Așadar, pe scurt: corpul respectiv a fost început pe vremea vechii administrații, în aprilie 2020, având două luni termen de finalizare. Între timp, alegerile au decis schimbarea șefului administrației, așadar recepția a rămas în aer până acum, când Clotilde Armand s-a hotărât să bage foarfeca în panglica unei construcții finalizate la timp.

Octavian Berceanu, șeful Gărzii de Mediu, în luptă cu Vlad Voiculescu pentru șefia USR PLUS București

BOR are impresia că informația dăunează grav inocenței copiilor

Sursă foto: gazetadenavodari.ro
Sursă foto: gazetadenavodari.ro

Anul de grație 2021 – dușmanul cel mai mare al BOR este, în continuare, informația.

Pentru că un om informat este unul mai greu de spălat pe creier. Mai puțin dispus să ia de bun ”crede și nu cerceta”. Mai greu de convins sau de controlat. Mai independent. Unul care-și pune întrebări, înainte de a crede că tot ce zboară se și mănâncă.

De asta se opune, din toți rărunchii, pe toate căile posibile, împotriva ideii de educație sexuală în școli.

Informația este putere și BOR nu prea ar vrea să-și împartă puterea

Un om conștient de sexualitatea lui, informat că nu trebuie să facă sex doar după căsătorie și doar cu lumina stinsă, e imposibil de amenințat cu iadul cel veșnic. La fel și unul căruia îi spui că e ok să-și cunoască corpul. Că nu e musai să facă copii pe bandă rulantă, de la 15 ani. Că metodele anticoncepționale nu vin direct de la diavol. Că menstruația nu e ceva rușinos, chiar dacă popa îți spune că nu ai voie, în perioada aia, în biserică. Că ”lăhuzia” nu e murdară. Că masturbarea nu e păcat de moarte. Că sexul nu e doar pentru reproducere și e chiar de preferat să îți placă. Că femeia nu e supusă bărbatului și că are dreptul să refuze. Corpul ei, alegerile ei.

Dar informația asta ar face ca BOR să-și piardă din putere. Să-i dispară adepții ăia fervenți, care iau de bun ce zice popa. Riscă să piardă următoarele generații de enoriași care să plătească fără să-și pună întrebări. Riscă să-și piardă și turma, și sursa de venit.

Așa că vine cu argumente apocaliptice și retrograde.

Bănescu se contrazice, fără să-și dea seama

”Dincolo de sofismul, adică de minciuna ambalată «credibil», prin care se transmite obsesiv-compulsiv ideea că «avem cel mai mare număr de mame minore din Europa, cel mai mare număr de tineri infectaţi cu HIV din Europa, cea mai tânără bunică din lume» din cauza absenţei din programa şcolară a unei materii obligatorii numite «educaţie sexuală», dincolo de această asiduă încercare de manipulare se află, în realitate, adevăratele cauze ale acestor triste, prin nefirescul lor, statistici: disoluţia familiei şi abandonul şcolar.”

Și-uite așa Bănescu își dă cu stângul în dreptul: disoluția familiei și abandonul școlar.

Cum se ajunge la abandonul școlar? Din două motive mari și late: sărăcie și sarcini timpurii. Din ce familii vin cei săraci sau care fac copii la 13-14-15 ani? Din familii sărace care au abandonat, la rândul lor, școala, din aceleași motive. De obicei, din familii cu mulți copii, pe care nu prea au cu ce să-i hrănească. Și care îi trimit trimit pe cei mai mari la muncă, obligându-i să abandoneze școala.

E un cerc vicios, domnule Bănescu. Pe care doar informația corectă, dată la timp, îl poate rupe.

Dacă băiatul ăla ar fi învățat la școală, în clasele primare, că nu e ok să facă sex neprotejat (eventual fără voința fetei), fata nu mai rămânea însărcinată. Dacă fata știa că trebuie să se protejeze și că are dreptul să spună ”nu”, nu mai rămânea însărcinată. Nu mai abandona școala, nu mai turna încă o liotă de copii și nu mai contribuia la următoare generație de săraci needucați. Dacă fata știa că nu e ok să fie atinsă de tată/unchi/vecin și că nu e vina ei, ajungea la medic și la poliție, înainte de a fi prea târziu. Dacă fata știa că violența nu e permisă și că poate face plângere la poliție, și poate pleca de acasă, că nu e nici păcat, nici rușine, nu ajungea nici bătută, nici moartă.

Dacă ar fi știut toate astea încă de când era mică. Da, de la educația aia sexuală care vă sperie de moarte și pe care țineți cu dinții s-o interziceți.

Ideologia de gen – informația care vă face să vă treacă transpirații reci

Da, în cadrul orelor de educație sexuală e posibil să se vorbească și de identitatea de gen. De (șoc și groază) sexualitate, homosexualitate, sexualitate fluidă și câte și mai câte grozăvii din astea.

Și, contrar părerilor voastre, e normal. E normal să știi că nu e o crimă să nu fii heterosexual, dar e caz penal să te iei de cineva, care nu e. E normal să fii gay/transgender/pansexual/non-binar (sau orice altă combinație posibilă), dar nu e normal să fii împins să te sinucizi, din cauza asta. E normal să faci sex cu cine vrei tu, dar e barbar să fii internat la psihiatrie/sechestrat la mânăstire/să ți se facă slujbă de exorcizare pentru asta.

Mai presus de toate, e normal să fii cum simți; nu e normal să-ți dicteze BOR-ul (sau oricine altcineva) cum e normalul lor să simți.

Dar să înveți un copil de mic noțiuni gen ”toleranță”, ”iubire necondiționată”, ”independență” e mai mult decât poate suporta BOR. Își pierde pârghia cu care poate stăpâni populații întregi de creștini fervenți.

Copiii lor vor învăța că normalul e al lor, nu al Bisericii. Poate chiar vor ajunge la concluzii eretice, de genul ”Biblia e, în mare, literatură ebraică”. Poate vor ajunge să fie spirituali, nu credincioși.

Iar pentru BOR asta ar fi un dezastru. De asta nu acceptă educația sexuală în școli. Atât timp cât sexualitatea e ascunsă și rușinoasă, mai au o șansă. Dacă dispare și acest tabu, e posibil să fie nevoiți chiar să facă ce spune Biblia: ”iubește, fără să judeci”.

Octavian Berceanu, șeful Gărzii de Mediu, în luptă cu Vlad Voiculescu pentru șefia USR PLUS București

colaj foto

Șeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, și-a manifestat intenția de a candida pentru șefia USR PLUS București, împotriva fostului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu. Berceanu a făcut marele anunț printr-o scrisoare de intenție în care a relatat motivele pentru care, în opinia sa, ar fi potrivit pentru a conduce filiala USR PLUS a Capitalei.

Octavian Berceanu: „Vă cer să mergem împreună pentru că am construit echipe care deja au câstigat în prima linie, fie că vorbesc despre un O.N.G., o companie privată sau o instituție publică!”

„Vă cer permisiunea de a vă reprezenta în viața politică a Bucureștiului, așa cum reprezint o instituție de forță a statului, renăscută prin leadership, în Guvernul României!, a mai scris, printre altele, Octavian Berceanu în scrisoarea de depunere a candidaturii pentru conducerea filialei București, conform G4Media.

USR PLUS vrea cărți de identitate fără domiciliu

Scrisoarea de intenție integrală a lui Octavian Berceanu poate fi citită aici.

După cum menționam la începutul articolului, în cursă va intra inclusiv fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu. Acesta și-a anunțat intenția de a candida, în interiorul partidului.

Cine are, totuși, șanse să câștige?

Desigur, în momentul de față orice e posibil. Însă trebuie ținut cont de faptul că notorietatea lui Vlad Voiculescu o depășește, atât pozitiv cât și negativ, pe cea a șefului Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, astfel că șansele îi sunt, în prezent, favorabile fostului ministru al Sănătății. Alegerile vor avea loc la sfârșitul acestei săptămâni.

USR PLUS vrea cărți de identitate fără domiciliu

Dan Barna (USR PLUS), captură video

Dan Barna, co-președinte USR PLUS, a anunțat că va propune coaliției de guvernare ca domiciliul să fie eliminat de pe cărțile de identitate. El a denumit actualul sistem drept „o legătura artificială în care identitatea e condiționată de domiciliul de pe cartea de identitate”.

Cât privește participarea la alegeri, în special la alegerilor locale, unde domiciului este definitoriu, Barna a precizat că „ar permite o participare la vot mult mai flexibilă și firească”, adăugând  faptul „că poate să aibă și un efect electoral – urmează să vedem în reglementare. Primăria are domiciliul cetățenilor, asta nu dispare”. De altfel, identificarea persoanei se face după Codul Numeric Personal (CNP), care este valabil indiferent de locul din țară în care se află acel cetățean român.

Andrei Lupu, deputat USR PLUS, membru în Comisia juridică, a explicat pentru G4Media.ro, că prin acest demers scade gradul de birocrație, iar persoanele vulnerabile, fără adăpost, pot beneficia mai simplu de servicii sociale. „Eliminarea domiciliului de pe cartea de identitate are mai multe efecte benefice, în domenii diferite. Spre exemplu, unul este pentru persoanele aflate sub limita sărăciei, care nu își pot face o nouă carte de identitate tocmai pentru că nu au domiciliu și nimeni nu vrea să îi ia în spațiu. Or, fără carte de identitate, acești oameni ajung să fie pierduți pentru statul român: nu mai pot beneficia de multe servicii, cum ar fi cele sociale sau sanitare”, a spus Andrei Lupu.

Birocrație „tăiată” și pentru cei care își schimbă domicliul

Deputatul a precizat că un alt beneficiu este și pentru cei care îșui schimbă domiciliu. „Al doilea beneficiu e ușurarea poverii birocratice pentru cei care își schimbă domiciliul. Când schimbi domiciliul, trebuie să îți schimbi cartea de identitate și diferite alte documente, ceea ce înseamnă o birocrație în plus. Al treilea beneficiu este pentru românii din străinătate care nu s-au mutat și formal, cu acte, peste hotare, așa încât trebuie să își declare un domiciliu în România, deseori fictiv, pentru a-și putea înnoi cărțile de identitate, fără de care nu pot vota la alegerile prezidențiale și europarlamentare”, a declarat Andrei Lupu pentru sursa citată.

Barna a anunțat data Congresului USR PLUS

Cîțu crede că apariția valului patru ar putea fi oprită dacă populația continuă să se vaccineze

Sursa Foto: Facebook

Premierul Florin Cîțu a declarat, în cursul zilei de astăzi, că așa-zisul val patru al pandemiei, așteptat de autorități în această toamnă, ar putea să nu mai apară. Totul, însă cu o condiție: populație trebuie să continue să se vaccineze. Mai mult, Cîțu a tras un semnal de alarmă și le-a reamintit celor nevaccinați că, în momentul de față, reprezintă grupa de risc.

Florin Cîțu: „Dacă ne vaccinăm nu va fi acest val patru”

Prim-ministrul a adus, de asemenea, în discuție inclusiv avertismentul lansat de OMS, cel care certifică faptul că varianta Delta (tulpina indiană) are o rată de răspândire mult mai mare decât alte tulpini ale virusului. „Acesta este un risc pe care îl știm cu toții. Este momentan cea mai agresivă și cei mai vulnerabili sunt persoanele nevaccinate. Deci dacă ne vaccinăm într-un număr cât mai mare ar trebui să nu avem un val patru cu probleme. Soluția este simplă din punctul meu de vedere. Același lucru îl spun și specialiștii”, a mai spus premierul Florin Cîțu, astăzi.

Ludovic Orban îi taie elanul lui Ciolacu, legat de votul moțiunii

Potrivit datelor puse la dispoziția Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) de către Institutul Național de Sănătate Publică, prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor, care ține evidența vaccinărilor, situația din ziua de 21 iunie a.c., ora 17.00, este următoarea:

Astfel, până în data de 21 iunie a.c., în România s-au vaccinat 4.640.330 de persoane, cei mai mulți alegând vaccinul produs de Pfizer.

Campania de vaccinare a atins, din câte se poate observa, un minim istoric, baremul de 5.000.000 de români vaccinați nefiind bifat, așa cum spera, la începutul lunii mai, premierul Florin Cîțu. Așadar, există slabe șanse ca până în data de 1 iulie acesta să fie atins, dacă românii nu vor accelera, pe ultima sută de metri, ritmul vaccinării.

BOR se opune cu vehemență ideii de educație sexuală în școală

Vasile Bănescu (BOR), Basilica

Biserica Ortodoxă Română (BOR) se opune introducerii în școală a orelor de educație sexuală și susține că un astfel de demers reprezintă „un atentat asupra inocenței copiilor, care îi poate marca pe viață”, un lucru pe care, de altfel, îl susține și social democratul Titus Corlățean. Mai mult, aceasta susține că informațiile potrivit cărora România se află în topul european al mamelor minore, sub 15 ani, este o minciună „ambalată credibil”, relatează AlephNews.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, susține că „educația sexuală” a devenit obiectul unor mari presiuni pentru introducerea ei într-o programă școlară, ignorându-se voința părinților și drepturile lor constituționale de a decide asupra educației propriilor copii.

Copilării furate. România, fruntașa Europei la mame minore, căsătorii timpurii și lipsa accesului la educație

Reprezentantul Patriarhiei susține prin intermediul unui comunicat de presă că Biserica este favorabilă oricărui tip de educație cu adevărat utilă și autentic formatoare pentru copii și tineri. Totuși, în legătură cu „educație sexuală” Patriarhia a făcut mai multe precizări.

„Există deja în școlile din Romania materii (în afară de Biologie) al căror conținut este perfect adecvat predării noțiunilor necesare elevilor pe teme legate de sexualitate (Consiliere și dezvoltare personală, Educație pentru sănătate; Pregătiţi pentru viaţă. Educaţie pentru viaţă şi comunitate; Adolescenţă şi autocunoaştere; Mai întâi caracterul.) Patriarhia Română, dar și celelalte Biserici din România, pledează ferm pentru disocierea programelor școlare de orice tip de ideologie, precum „ideologia de gen” sau de „recomandările” ideologizant-alienante cuprinse în Documentul Biroului Regional OMS pentru Europa și BZgA, intitulat „Standarde pentru educația sexuală in Europa – un cadru pentru factorii de decizie politică, specialiști și autorități din domeniul educației și sănătății”, a spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

BOR: „Minciuna ambalată credibil”

Totodată, Patriarhia consideră că exemplele pe care se bazează motivarea introducerii obligatorii a educației sexuale în școli sunt false, altele ar fi scopurile reale pentru care se dorește acest lucru.

„Ideologizarea informațiilor transmise elevilor in cadrul școlar, care trebuie sa rămână unul curat și neutru ideologic, inclusiv pe teme legate de sexualitate, este în totală contradicție cu scopul real și ultim al educației: formarea omului în spiritul celor mai înalte valori morale și al eticii virtuții ca expresie a echilibrului și normalității. Dincolo de sofismul, adică de minciuna ambalată „credibil”, prin care se transmite obsesiv-compulsiv ideea că „avem cel mai mare număr de mame minore din Europa, cel mai mare număr de tineri infectați cu HIV din Europa, cea mai tânără bunică din lume” din cauza absenței din programa școlară a unei materii obligatorii numite „educație sexuală”, dincolo de această asiduă încercare de manipulare se află, în realitate, adevăratele cauze ale acestor triste, prin nefirescul lor, statistici: disoluția familiei și abandonul școlar”, a mai spus Vasile Bănescu.

Reprezentantul Patriarhiei mai susține că cei care promovează ideea nu sunt interesați de rezolvarea problemelor reale din societate.

„Niciunul dintre vehemenții apostoli ai sexualizării vieții copiilor de la vârste cât mai fragede, inclusiv prin propagarea în școli a aberantei, toxicei „ideologii de gen”, nu pare interesat de remedierea acestor cauze reale ale începutului precoce al unei vieți sexuale dezordonate cu consecințe dramatice pentru copii și adolescenți, ci doar de introducerea cu orice preț în școli, chiar fără acordul părinților (locuiți de „himere medievale”), a unei materii dovedit ideologiza(n)te, deci deformatoare de firesc și de realitate”, a mai precizat reprezentantul Patriarhiei.

Sorin Cîmpeanu, de acord cu introducerea educației sexuale în școală

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
burniță de intensitate joasă
3.3 ° C
3.8 °
2.8 °
93 %
3.6kmh
100 %
mie
6 °
J
2 °
vin
3 °
S
4 °
D
1 °

Ultimul articol

Ciucu a găsit la Primăria Capitalei un „buget „mâncat” de subvenții”

Ciprian Ciucu, primarul ales al Capitalei, așa cum au decis prin vot bucureștenii, a ajuns în noul său birou. Și pare că ce a găsit...

Urmează o nouă demisie în Guvern? Daniel David: „Am tot amânat plecarea de foarte...

S-ar părea că, dincolo de declarațiile referitoare la o eventuală demisie, ministrul Educației, Daniel David, ia totuși în calcul să își depună mandatul. Nu „pe...

Nicușor Dan vrea referendum în Justiție; CSM avertizează că nu va tolera „nicio formă...

Președintele Nicușor Dan a revenit în țară și anunță că a citit sesizările primite din partea magistraților, așa cum au fost transmise după documentarul...