Cartelul veterinarilor ne îmbolnăveşte pentru 500 milioane euro

Autor

-

22 aprilie 2013

Prinsă între afacerile de peste 500 milioane de euro pe an ale industriei de medicamente veterinare şi interesele conducerii Colegiului Medicilor Veterinari din România (CMVR), sănătatea cetăţenilor României este grav ameninţată. Oamenii de afaceri din domeniu şi conducerea organizaţiei profesionale a medicilor veterinari au bătut palma pentru ca medicamentele de uz veterinar, în special antibioticele şi antiparazitarele, să poată fi, în continuare, distribuite la liber, fără nici un control real. Acest tip de comerţ are efecte catastrofale asupra sănătăţii românilor, deoarece medicamentele administrate masiv animalelor şi păsărilor ajung în organismul uman şi cresc masiv rezistenţa la antibiotice. Sally Davies, secretar de stat în ministerul britanic al Sănătăţii, declara la începutul acestui an că infecţiile cu bacterii nu mai răspund tratamentelor cu antibioticele existente, iar rezistenţa la antibiotice constituie o ameninţare globală „catastrofală” la acelaşi nivel cu terorismul şi încălzirea globală.

Conducerea Colegiului Medicilor Veterinari pune în pericol sănătatea românilor, prin blocarea în instanţă a Ordinului 41 din 3 mai 2012 al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), act normativ care reglementează şi controlează strict circulaţia medicamentelor de uz veterinar şi, în primul rând, a antibioticelor.
La prima vedere, o contradicţie în termeni. Cum este posibil ca medicii veterinari să fie “faultaţi” tocmai de cei care ar trebui să le reprezinte interesele? Ei bine, atunci când potul este de jumătate de miliard de euro totul este posibil. Nici culoarea politică nu mai contează.
Preşedintele CMVR, conf. univ. dr. Viorel Andronie, alături de primvicepreşedintele dr. Liviu Harbuz, de vicepreşedinţii prof. univ. dr. Alin Bîrţoiu, conf. univ. dr. Adrian Oros şi de secretarul Colegiului – conf. univ. dr. Mihai Daneş, servesc astfel interesele comerciale uriaşe ale producătorilor şi distribuitorilor de medicamente de uz veterinar. Aceştia îl au în frunte pe omul de afaceri Sorin Paul Stănescu, cel care a preluat, într-o manieră controversată, Institutul Pasteur, producătorul naţional de medicamente veterinare, şi Farmavet, cel mai mare distribuitor în domeniu. Stănescu şi partenerii săi vor ca medicamentele de uz veterinar şi în special antibioticele să poată fi comercializate necontrolat, fără avizul medicilor, chiar dacă aceasta are ca efect creşterea catastrofală a rezistenţei la antibiotice a infecţiilor şi, implicit, înmulţirea alarmantă a deceselor în rândul populaţiei.

Control strict al antibioticelor

Conducerea CMVRO a cerut în instanţă anularea Ordinului nr. 41 din 3 mai 2012 al preşedintelui ANSVSA, „pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind condiţiile de organizare şi funcţionare a unităţilor farmaceutice veterinare, condiţiile de comercializare a produselor medicinale veterinare şi a altor produse pentru animalele de companie, în magazinele pentru comercializarea animalelor de companie şi/sau a hranei pentru acestea, condiţiile de funcţionare a mijloacelor de transport din domeniul farmaceutic veterinar, precum şi autorizarea sanitar-veterinară a unităţilor, activităţilor şi a mijloacelor de transport din domeniul farmaceutic veterinar”, publicat în Monitorul Oficial nr. 295 din 4 mai 2012.
Conform specialiştilor consultaţi de Jurnal de Investigaţii, acest ordin este un act normativ esenţial pentru reglementarea circulaţiei medicamentului de uz veterinar în România. În primul rând, Ordinul 41 stipulează faptul că farmaciile veterinare pot fi deţinute numai de către medicii veterinari. Până la apariţia acestui act normativ, toată ţara era împânzită de puncte farmaceutice şi farmacii aflate în proprietatea te miri cui.
În al doilea rând, prevederile actului normativ pe care conducerea CMVR vrea să-l anuleze oferă doar medicului veterinar de liberă practică posibilitatea să utilizeze antibioticele şi antiparazitarele injectabile şi orale pentru animalele de la care se pot obţine alimente. Cu alte cuvinte, mai întâi consulţi medicul şi abia apoi te duci la farmacie să cumperi medicamente pentru vacă. Aşa cum este şi normal, de altfel, mai ales că este vorba de o situaţie prevăzută şi reglementată strict în toată legislaţia europeană, din cauza pericolului deosebit şi pe termen lung pentru sănătatea oamenilor pe care îl prezintă reziduurile de la aceste medicamente, atunci când sunt utilizate necontrolat.
În al treilea rând, Ordinul 41/2012 al preşedintelui ANSVSA insituie obligativitatea ca medicamentele destinate fermelor să circule numai pe baza prescripţiei de la medicul veterinar contractual. Astfel, medicul veterinar practician ar avea posibilitatea să controleze tratamentele dintr-o fermă şi să răspundă efectiv de circulaţia acestora. Aceste obiective nu le convin însă celor care au afaceri bănoase în domeniu, mai ales că este vorba de o piaţă a cărei valoare depăşeşte jumătate de miliard de euro anual.
Dar ceea ce este extrem de grav, dincolo de afectarea intereselor breslei, este faptul că Viorel Andronie, Liviu Harbuz, Mihai Deneş şi ceilalţi membri ai grupării organizate din fruntea CMVR, prin acţiunea de suspendare în instanţă a Ordinului 41/2012 trec peste toate semnalele, avertizările şi recomandările făcute de Federaţia Medicilor Veterinari din Europa (FVE) şi de Comisia Europeană. La nivel comunitar, medicul veterinar este interpus total pe traseul dintre proprietarul animalului şi producătorii sau distribuitorii de produse medicale veterinare în ceea ce priveşte antibioticele şi antiparazitarele.
Tocmai de aceea, Ordinul 41 din 3 mai 2012 introducea un control foarte strict al acestor medicamente în sectorul zootehnic, în vederea garantării unor alimente sigure pentru consumatori.

Presiune pe Andronie şi Harbuz

Mai mulţi medici veterinari au declarat pentru Jurnal de Investigaţii că, prin acţiunea lui Andronie şi a celorlalţi membri ai conducerii CMVR, veterinarul este aruncat într-o luptă inegală şi fără sorţi de izbândă cu samsarii de medicamente fără pregătire în domeniu, dar cu mijloace financiare uriaşe. Pentru a-şi maximiza profiturile, aceştia nu au nevoie de cabinete veterinare dotate, înregistrate şi autorizate conform prevederilor legale în vigoare.
Practic, spun medicii, prin acest demers conducerea CMVR urmăreşte un singur scop: favorizarea vădită a producătorilor şi distribuitorilor de medicamente veterinare, al căror interes este de a vinde oricât, oricum, oricui şi oriunde, în detrimentul medicilor veterinari de liberă practică din România, care se văd, astfel, în imposibilitatea de a-şi exercita profesia, în special la ţară. Toate aceste lucruri sunt arhicunoscute şi de preşedintele CMVR, Viorel Andronie (PDL), şi de primvicepreşedintele Colegiului, Liviu Harbuz (PSD), astfel încât decizia conducerii CMVR poate duce cu gândul la o presiune foarte mare din partea producătorilor şi distribuitorilor de medicamente de uz veterinar, fără a se putea comensura însă şi “cifra în euro” la care ar putea ajunge această presiune. Demersurile noastre repetate de a-l contacta telefonic pe dr. Liviu Harbuz au fost sortite eşecului, secretara sa invocand tot felul de motive pentru care acesta nu avea timp sa raspunda intrebarilor noastre.

Demis pentru că a dat Ordinul

De altfel, unul dintre reprezentanţii direcţi în CMVR ai lui Paul Stănescu este conf. univ. dr. Mihai Daneş, secretarul Colegiului şi angajatul patronului Farmavet.
Conform unor surse din piaţă, Daneş şi alţi câţiva „guru” ai învăţământului medical veterinar românesc ar fi exercitat presiuni extraordinare asupra autorului şi semnatarului Ordinului nr. 41/2012, fostul preşedinte al ANSVSA, dr. Radu Roatiş-Cheţan, presiuni care au variat de la sume mari de bani oferite pentru a nu emite ordinul respectiv şi până la ameninţări cu demiterea din funcţie.
Ceea ce s-a şi întâmplat. În mai 2012, premierul Victor Ponta l-a demis din funcţia de preşedinte al ANSVSA pe dr. Roatiş-Cheţan. Dar Ordinul era deja aplicabil, aşa încât gruparea organizată din fruntea CMVR a atacat în instanţă actul normativ care apără sănătatea românilor, dar lezează interesele uriaşe ale rechinilor din industria şi comerţul cu medicamente de uz veterinar. Astfel, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti s-a format dosarul nr. 9566/2/2012, în care reclamant este CMVR iar pârât este ANSVSA.

Jurământ de împăcare

Autor

Dănilă Chirovici

-

16 aprilie 2013

Robert Cazanciuc este noul ministru al Justiţiei. Nu face parte din niciun partid şi „directiva” pe care a primit-o la Palatul Cotroceni, cu ocazia depunerii jurământului, este să obţină un raport favorabil pe MCV, ceea ce, zice-se, ar permite României intrarea în spaţiul Schengen. Independentul Robert Cazanciuc are o misiune dificilă. Nu pentru că n-ar beneficia de sprijinul imensei majoritaţi parlamentare. Niciun politician, nici măcar din astenica Opoziţie, nu şi-ar permite să pericliteze drumul ţării către acel wonder land lipsit de frontiere. Fanteziile românilor pe această temă sunt cam ridicole şi dorinţa puţin cam impulsivă şi cam instinctivă, dar, mă rog, asta e!
Revenind, aşadar independentul Robert Cazanciuc va beneficia de sprijinul întregii clase politice pentru a atinge „ţintele” trasate de Mecanismul de Cooperare şi Verificare. De data asta problema românilor nu vor mai fi senatorii şi deputaţii de pe malurile Dâmboviţei ci opinia publică din Olanda, Germania, şi din alte ţări asemenea acestora. Pentru că demnitarii care strâmbă din nas la auzul numelui ţării noastre nu fac altceva decât să exprime o stare de spirit a cetăţenilor care-i votează. În consecinţă, pe cât de uşoară va fi misiunea lui Robert Cazanciuc pe plan intern – considerând că beneficiază de o expertiză cât se poate de competentă – pe atât de dificilă va fi aceasta în privinţa influenţării unui verdict care s-ar putea să fie, deja, antepronunţat. Conform unei cutume locale noului ministru i se va cere „o reformă în justiţie”. Aş putea pune pariu că un sondaj de opinie asta ar releva ca imperativ al cetăţenilor români cu drept de vot la adresa lui Robert Cazanciuc. Cu toate că imensa majoritate a locuitorilor ţării ăsteia habar n-au ce va să zică aia „reformă în justiţie”. Da’ cu siguranţă trebuie să fie ceva de bine. Am făcut aceste precizări pentru a afirma că persoana lui Robert Cazanciuc nu poate influenţa într-un mod determinant sau măcar semnificativ existenţa noastră ca cetăţeni ai României. Şi totuşi, începând de ieri, prezenţa sa, cu toate că nu face parte din niciun partid, a devenit marcantă, a devenit un semnal pentru întreg eşicherul politic.
Semnalul arată schimbarea de atitudine a preşedintelui Traian Băsescu şi marchează falimentul PDL şi deci al Opoziţiei. Luni seara, pe data de 15.04.2013, Traian Băsescu a lăudat guvernul instalat după alegerile din decembrie anul trecut şi s-a întreţinut cordial cu Victor Ponta şi Crin Antonescu. A glumit şi a râs destins cu reprezentanţii actualei Puteri, de faţă fiind şi preşedintele Camerei Deputaţilor, pesedistul Valeriu Zgonea, precum şi mai mulţi miniştri. Aşadar se poate spune că Traian Băsescu a renunţat să mai fie vârful de lance al Opoziţiei şi că, pe cale de consecinţă, nu mai reprezintă PDL-ul în lupta cu USL. Ceea ce pentru democrat-liberali va deveni, în destul de scurt timp, catastrofal. În absenţa panoului de comandă de la Cotroceni, care furniza inclusiv informaţii vitale, pedeliştii vor deveni, în curând, dezorientaţi. Deja mulţi dintre ei se agaţă de noii pantaloni ai lui Traian Băsescu, marca Mişcarea Populară. Departe de mine gândul că actualul preşedinte al României se va cuibări în braţele vânjoase ale USL. Nu. Pur şi simplu el vrea să-i facă să sufere pe liderii PDL, Traian Băsescu loveşte cu toată puterea în tabăra Vasile Blaga. Faptul că asta reprezintă conducerea principalului partid de Opoziţie este pentru Traian Băsescu o coincidenţă nefericită. Atât de tare l-a înfuriat felul în care pedeliştii s-au debarasat de el încât acum este în stare să calce peste cadavre doar pentru a-l umili şi distruge pe cel cu care a stat umăr la umăr atâta amar de vreme. Într-un editorial de acum mulţi ani, pe vremea când Sorin Frunzăverde era ministrul MApN şi Blaga al Internelor, spuneam că glonţul fatal la ruleta rusească pe care o joacă Traian Băsescu ar putea fi ori al Armatei ori al Poliţiei. Acum preşedintele României are o nouă pasiune politică: Mişcarea Populară. Asupra căreia îşi concentrează întreaga atenţie, după ce a dezmoştenit PDL-ul. Pentru ca aceasta să se poată dezvolta în linişte, armonios, Traian Băsescu vrea să închidă definitiv gura pedeliştilor. Pentru asta flirtează cu Puterea. Se dă bine cu USL. Numai că distrugând PDL nu va primi ceva consistent în schimb. Nici din partea coaliţiei ultra-majoritare, nici din partea nou-născutei Mişcari. Preşedintele României este la ora actuală, nu ca-n gară, ca-n aeroport, în acel tărâm al nimănui. Pentru că împăcarea de la jurământ nu este un jurământ de împăcare.

Episcopul de Huşi şi şeful CJ Vaslui, lobby pentru Chevron

Autor

Dănilă Chirovici

-

2 aprilie 2013

Consiliul Judeţean şi Biserica au vândut judeţul Vaslui americanilor de la Chevron, fără să le pese de opniile celor patru sute de mii de locuitori din zonă. Au vândut totul, deşi acum un an de zile actualul preşedinte al Consiliului Judeţean, Dumitru Buzatu, se jura cu mâna pe Biblie, în fata unei puzderii de oameni, că nu va primi niciodată la Vaslui compania Chevron. Companie care nu s-a sfiit să-l invite, în Statele Unite, pe episcopul de Huşi, PS Corneliu. Între timp, însă, trei consilii locale din judeţ au interzis exploatarea gazelor de şist pe raza localităţilor respective.

La începutul lunii februarie, americanii de la Chevron organizau, în colaborare cu Consiliul Judeţean Vaslui, la Centrul de Afaceri, un seminar în care intenţionau să convingă asistenţa că sunt bine intenţionaţi. Accesul presei nu a fost permis.
La acea întâlnire cu şefii de la Chevron România, Dumitru Buzatu, preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, se lamenta că „dezbaterea aceasta este decisă de Chevron, iar eu nu am căderea de a spune cine să vină şi cine nu. Nici voi (iar aici se burzuluia la cei care „îndrăzniseră” să-i ceară justificări – n.red.) nu aveţi căderea să-mi cereţi socoteală de ce eliberez acte oficiale conform legii. Nu pot să mă opun”. Respectiva întâlnire era organizată taman la Centrul de Afaceri Vaslui, o instituţie stăpânită de Consiliul Judeţean şi care nu prea a apucat să-şi dovedească utilitatea.
Preoţii care voiau să participe, în semn de protest, la acel seminar, au fost rapid liniştiţi – desigur, prin ameninţări – de episcopul de Huşi. Protopopii au fost sunaţi de PS Corneliu, care i-a ameninţat că, dacă vreun preot îndrăzneşte să apară la forumul celor de la Chevron, va fi caterisit. Atitudine care este uşor de înţeles, dacă luăm în calcul că, anul trecut, episcopul a vizitat Statele Unite pe banii companiei Chevron, de care fusese invitat.
În atari condiţii, oamenii din Vaslui cred că singura posibilitate de a scăpa de otrăvirea „legală” la care va urma să fie supusă de cei care conduc judeţul şi de cei care fac bani în numele lui Dumnezeu ar fi organizarea unui referendum, prin care populaţia să spună dacă este de acord ca Chevron să foreze în judeţ.
Conducerea companiei americane nu este, însă, deloc speriată de posibilele proteste ale populaţiei. Ştiut fiind că românii, în general, şi vasluienii, în mod special, sunt obişnuiţi să dea ori să aştepte mită, au mai făcut ceva. Sub masca unei acţiuni caritabile, cei de la Chevron au donat o ambulanţă Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui. O nimica toată, faţă de amploarea afacerii gazelor de şist.

Interdicţii la nivel local

Ce nu s-a făcut la nivel judeţean a început pe plan local. Consiliile locale din Iana, Tutova şi Pochidia au interzis, prin hotărâri, explorarea şi exploatarea gazelor de şist pe teritoriul comunelor respective, după ce compania americană Chevron obţinuse certificate de urbanism pentru explorarea gazelor de şist în alte trei perimetre.
Prin hotărârile adoptate, „se interzice eliberarea de avize, certificate de urbanism şi autorizaţii de construire în vederea amplasării de construcţii, sonde de extracţie pe teritoriul comunei”, dar şi vânzarea, darea în administrare, concesionarea sau închirierea terenurilor proprietate publică pe teritoriul comunelor în scopul explorării, dezvoltării sau exploatării gazelor de şist.
Deciziile luate de către autorităţile locale din cele trei comunităţi vin după ce Consiliul Judeţean Vaslui a eliberat, în lunile decembrie şi ianuarie, trei certificate de urbanism pentru explorarea gazelor de şist în trei perimetre din judeţul Vaslui. Certificatele respective fuseseră emise pentru suprafeţe extravilane cuprinse între 35.000 şi 73.400 de metri pătraţi de teren în localităţile Păltiniş (comuna Băceşti), Popeni (comuna Găgeşti) şi Siliştea (comuna Pungeşti).
„În urma consultărilor făcute în rândul populaţiei, am constatat că opinia generală este că explorarea sau exploatarea gazelor de şist pe teritoriul comunei nu este dorită de către oameni. Noi, ca autoritate publică locală, trebuie să promovăm interesele cetăţenilor şi, în consecinţă, am venit cu o propunere în Consiliul Local de a interzice prezenţa vreunei firme care să extragă gazele de şist din solurile Tutovei. Eu, ca primar, îi înţeleg pe cetăţeni, pentru că exploatarea acestor resurse prin metode neconvenţionale presupune prea multe riscuri, pe care noi nu ni le putem asuma“, a declarat primarul comunei Tutova, Ion Corciovă.
Hotărârile luate de cele trei consilii locale urmează să fie analizate de Prefectura Vaslui, care, prin Serviciul de Contencios-Administrativ, va stabili dacă acestea au fost luate cu respectarea legislaţiei în domeniu.

Răzgândirea lui Ponta

În luna noiembrie a anului trecut, premierul Victor Ponta transmitea investitorilor americani, în cadrul unei întâlniri avute cu membri ai American Romanian Business Council, că atmosfera generală legată de investiţii este una favorabilă, în pofida schimbărilor politice, şi-i asigura că este dispus să discute despre aceste probleme.
O lună mai târziu, premierul declara că negocierile cu Chevron, al doilea mare grup petrolier din Statele Unite, privind explorarea şi explotarea gazelor, vor reprezenta o zonă de interes pentru viitorul guvern de la Bucureşti, adăugând că cel care va avea cel mai mult de pierdut dacă România va scoate gaze de şist va fi Gazprom. Paradoxal, unul dintre punctele pe care Executivul creat de premierul desemnat Victor Ponta le-a inclus în programul de guvernare prevedea şi impunerea unui moratoriu pe exploatarea gazelor de şist din România. Sub numele „Instituirea imediată a unui moratoriu privind exploatarea gazelor de şist până la finalizarea studiilor ce se află în derulare la nivel european privind impactul asupra mediului prin procedeul de fracţionare hidraulică”, moratoriul presupunea, practic, sistarea oricărei activităţi de extracţie.
Din opoziţie, USL a contestat planurile companiei americane Chevron de a extrage gazele de şist în România, după ce gigantul energetic american a concesionat patru perimetre – trei în Dobrogea şi unul în Vaslui – şi a şi început, într-unul dintre ele, lucrările de prospecţiune. Dar acum, aflat la putere, premierul Victor Ponta şi-a schimbat radical poziţia.
La sfârşitul lunii februarie, la Bârlad, peste opt mii de bârlădeni şi „fraţi de cruce” ai lor, veniţi de prin alte judeţe, au participat la un marş de protest faţă de exploatarea gazelor de şist prin metode neconvenţionale. Bârlădenii sunt decişi să continue protestele, următoarea ieşire în stradă fiind programată pe 4 aprilie.

Ce spune Chevron

Pe site-ul său oficial, compania Chevron încearcă să liniştească apele, minimalizând problemele legate de exploatarea gazelor de şist.
„În 2011, firma Prospecţiuni SA a demarat prospecţiuni pentru identificarea de noi zăcăminte de gaze naturale în zona Bârlad. Dacă se va dovedi că există astfel de zăcăminte, concernul Chevron ar urma să aplice metoda fracţionării hidraulice pentru a extrage acest gaz. Însă, ce este acest procedeu? Pungile de gaze se formează sub unele depozite sedimentare, denumite <<pungi-mamă>>. Acest tip de gaz era considerat a fi neexploatabil, până prin anul 2000, din cauza faptului că era prea difuz şi răspândit în straturi sedimentare cvasi-impermeabile. După acest an, însă, a apărut tehnica fracturării hidraulice pentru a recupera gazul de şist”, susţin americanii.
Tot pe site se detaliază, precizându-se că este vorba de un foraj vertical, care se execută la o adâncime de 2.600-3.000 de metri, după care turbina de foraj este deviată, “pentru a săpa pe orizontală în rocile care reţin gazul, pe o distanţă de până la opt kilometri”.

Copii expuşi la abuzurile asupra animalelor

Autor

Anamaria Nedelcoff

-

31 martie 2013

În vreme ce România este una dintre ţările în care legea privind protecţia animalelor nu este respectată, un doctorand al Universităţii Teeside din Marea Britanie, Malcolm Plant, a efectuat în ţara noastră un studiu referitor la efectul pe care expunerea la maltratarea câinilor fără stăpân îl are asupra dezvoltării copiilor. Studiul s-a desfăşurat în trei şcoli din Bistriţa, în perioada 20 noiembrie – 4 decembrie 2012, la care au participat 162 de copii, cu vârste de 14 şi 15 ani.
În baza studiului, elevii au completat chestionare care evaluau capacitatea de a empatiza, precum şi măsurarea expunerii la abuzuri sau săvârşirea acestora. Pentru comparaţie, aceleaşi chestionare au fost completate de un grup de elevi din Berlin, Germania.
Rezultatele studiului au scos în evidenţă un lucru ce era de aşteptat: expunerea la abuzurile faţă de animale este semnificativ mai mare în Bistriţa decât în Berlin. Totuşi, un element de noutate este că, în urma studiului, s-a ajuns la concluzia că în Bistriţa predomină expunerea la abuzuri în locurile publice.
Astfel, 86% din elevii chestionaţi au fost expuşi de mai multe ori la abuzuri asupra animalelor, în timp ce 34% dintre elevii din Berlin au menţionat că s-a întâmplat doar de câteva ori.
Tot în urma aceluiaşi studiu s-au descoperit corelaţii puţine între expunerea la abuzuri împotriva animalelor şi variabilele capacităţii de empatie, în mare parte pentru că cei intervievaţi nu erau ataşaţi de animalul respectiv sau de abuzator. Legături semnificative au fost însă descoperite în cazurile copiilor care au recunoscut că au săvârşit abuzuri asupra animalelor şi profilurile lor psihologice. Acestea arată că elevii care au tendinţa de a abuza animalele au înclinaţii spre agresivitate, violenţă, iar factorii capacităţii de empatie sunt scăzuţi.
Studiul propune şi îmbunătăţiri ale situaţiei: un program educaţional care să se întindă pe trei ani, adresat copiilor între 13 şi 16 ani din toate şcolile bistriţene. Scopul viitorului program este de a crea o nouă generaţie de tineri, care să aibă o mentalitate diferită.
Totodată, este propusă o linie telefonică non-stop pentru raportarea cazurilor de cruzime asupra animalelor, precum şi un avocat care să ducă în instanţă aceste abuzuri în mod gratuit. Un alt punct al programului este cel de sterilizare a maidanezilor.

Atrocităţile mileniului trei în orfelinatele României

Autor

Dănilă Chirovici

-

19 martie 2013

3 mai 1985 – apare pe lume Radu Carp. Amintirile lui din copilărie sunt legate exclusiv de casa de copii, orfelinat, cum vreţi să-i spuneţi, în cazul de faţă şcoala 32 din Galaţi. Radu Carp este un om credincios. „Doamne ajută”, este formula lui de salut şi Dumnezeu un personaj permanent al discuţiilor pe care le poartă. Ortografiază suprinzător de bine, comparabil cu scrisul unor demnitari, aleşi sau puşi în funcţie. N-a apucat să termine liceul, a făcut profesionala. Ceva, în construcţii, zidar, faianţar, de astea… împinge politeţea la limita extremă. (Pe mine mă distrează că nu mă scoate din „domnul Dragoş„, ca pe coafeze, în loc să-mi spună, eventual, „domnul Moldovan”). A reuşit să obţină o garsonieră de la stat căreia cu greu îi face faţă. N-are bani. Da’ nici nu cerşeşte. Încearcă să trăiască decent. El zice că are „cancer la cap”. Realitatea este un diagnostic foarte complex, un dosar medical de zeci, poate o sută sau mai mult de pagini, oricum, IMENS! Acum poartă un aparat în cap. Din când în când face temperatură foarte mare, ameţeşte, cheamă Salvarea, ajunge iarăşi la Bagdasar Arseni, la doctoriţa Ruxandra Mihai. Îi e foarte greu să se angajeze. De la stat primeşte un ajutor de 600 de lei. Uau! Când îl întrebi ce face răspunde invariabil „binişor”, fie că e acasă, în spital sau pe stradă.

Judeţul Galaţi, 3 mai 1985, comuna Fîrţăneşti, oră necunoscută, autor necunoscut, ni se alătură întru omenire Radu Carp.
Buletinul lui de identitate e la plezneală. Da’ bine că-l are! La 17 ani îl apucă talentul de investigator. Are nume de familie. Îşi contactează un prieten care îl poate ghida prin comuna Fîrţăneşti şi care are cunoştinţă despre numele Carp în zona cu pricina. Ajunge la locul faptei cu un tren de dimineaţă. „Am ajuns la cea care mi-a dat viaţă. E surdo-mută”. Sunt mut la rândul meu. Mă uit în ochii senini ai unui om care nu-şi poate scoate căciula de pe cap ca să nu provoace un eveniment inestetic. Mă forţez să spun „zi mai departe” şi aud: „E, mi-a cerut şi buletinul, după aia m-a îmbrăţişat, na!, suflet de mamă”.

(Acum luăm cu toţii o pauză)

Comunicau prin scris. Cică bunicii au obligat-o să-l abandoneze pe Radu Carp. Adică părinţii mamei. Relaţia dintre ei a durat un an. Vreau să spun că de când „s-au regăsit” Radu Carp a tot fost „pe la ai lui” timp de un an.
„De ce?”. „Păi, era familia mea”. Hai să ne lămurim: Radu era internat la şcoala 32, dar făcea orele de curs într-o şcoală normală, acolo l-a întâlnit, în clasă, pe Marius Nour ,care, deşi nu era din Fîrţăneşti, cunoştea zona şi numele Carp. Împreună au purces la o investigaţie şi aşa a ajuns Radu „la cea care i-a dat viaţă (…) na, suflet de mamă”. Continuarea: „aveam un unchi beţiv care după o vreme, când mă vedea, arunca cu furca după mine”. Lucrez în presă de 22 de ani şi doar de vreo câteva ori am rămas blocat în faţa unui răspuns. Acum a fost una dintre dăţi.
Între timp am învăţat să-mi revin. „De ce?”, fac eu pe interesantul, încercând să domin discuţia. „Nu m-au vrut, bunicii, şi fratele mamei” – simplu ca bună-ziua, aşa-i? Îmi ia câteva secunde ca să-mi revin, pe care le maschez mai bând o gură de bere. Carevasăzică, Radu Carp evada dintr-un univers concentraţionar de neimaginat, nu de alta, dar măcar pentru că era vorba despre nişte copii, zicea că şi-a găsit familia şi se arunca după el cu furca în curtea casei părinteşti.
„Şi ce-ai făcut?”, zic eu cu berea stându-mi în gât. „Nu m-am mai dus că, Doamne fereşte!, se putea întâmpla o nenorocire, şi unchiu’, cine ştie ce-ar fi putut să păţească”. Radu Carp mai are o soră, Mariana, „cred că are 30 de ani, din păcate e tot surdo-mută”. Ş-acum mă concentrez să fiu ziarist de investigaţii: „Măi, Radu, da’ care a fost scopul tău când ai făcut ce-ai făcut ca să-ţi găseşti familia?” Răspuns prompt: „Scopul? Ca să văd şi eu de ce am ajuns unde am ajuns”.

Interzis sub 18 ani

Vladimir Ciurea este un eminent neurochirurg, pe care sunt onorat să spun că îl cunosc personal. Mi-a spus Radu Carp că s-a pensionat, era directorul de la Bagdasar Arseni, spitalul 9 cum ar veni, o somitate în domeniu, s-a ocupat de Radu.
„Aveam plete, nu voiam să mă tund, mi-era ruşine, şi domnul profesor Ciurea a spus că nu se poate vedea ce am la cap şi că să încerce doamnele şi domnii doctori şi asistenţi să mă convingă să mă rad în cap”. (Radu Carp stă, acum, mereu aşa.). La Bagdasar Arseni, după ce şi-a predat actele, i-a rugat pe cei cu care intra frecvent în contact să nu spună că vine de la casa de copii. L-a operat doctoriţa Ruxandra Mihai. După ce şi-a revenit, l-a luat pe ocolite. „Intuise doamna doctor, că mi-a zis, măi, da’ m-am speriat câte hematoame ţi-am scos din cap, ai fost bătut rău. Îşi dădea seama că nu poţi fi bătut aşa într-o familie”.
De acum încolo persoanele sub 18 ani, slabe de înger, cardiacii şi persoanele în vârstă sunt rugate să comute pe altă revistă.
„Ne duceau în sala de baie”. Acţiunea se petrece, undeva, la începutul secolului 21, mileniul trei. „Pe mine mă apuca plânsul înainte să ajungă la mine”. (Încerc să scriu în continuare.) Cei despre care este vorba mai departe sunt tot copii orfani, de generaţie mai veche. „Instructorii se baricadau în camerele lor, la cafele”. De ce?, sare intrigantul din mine. „Nu ştiu”, mi se răspunde sincer. Când aud că „mă apuca plânsul înainte să ajungă la mine când vedeam ce le face celorlalţi” mă apucă şi pe mine plânsul înainte să aud ce urmează.
Radu Carp era un copil de şapte – opt ani. Deci: „ne puneau să sărim coarda şi ne puneau piedică. Cădeam în cap, se răsturna camera cu tine, domnu’ Dragoş”. Bun, încerc să trezesc bărbatul din mine, doar am făcut armata la Trupă, un an jumate! „Vă băteau şi instructorii?” mă bag eu în vorbă. Aici e clar că e vorba despre o altă categorie. Ceva de genul caftelii pe care a luat-o majoritatea dintre noi fie în şcoală, fie pe altundeva. Când îi vedeau rupţi în bătaie îi întrebau ce s-a întâmplat. Aveau răspunsul pregătit de cu seara: „m-a bătut ţânţarul cu ghioaga”.
Repet: Orfanii torţionari îi puneau pe micii orfani să spună textul „m-a bătut ţânţarul cu ghioaga”. Să mai spun o dată? Nu. Stăm de vorbă într-un restaurant în care eu beau bere şi Radu Carp o bătură răcoritoare, nu-i spun numele ca să nu fac reclamă. Încerc să mă regăsesc, să-mi aduc aminte de mine. Drept urmare îmi mut privirea de pe figura senină a celui care mi se prezintă în faţă, fără a revendica, nicidecum, asta, drept o autoritate a felului de a supravieţui decent – frumos? – chiar şi în cele mai rele condiţii.
Mă uit în altă parte, interacţionez cu chelnerii (pe care îi cunosc), mă forţez să depistez aspecte de peisaj hibernal şi să mă gândesc la cât de frig o fi afară. „Prieteni aveai?” Scurt pe doi: „Prieteni de suferinţă, da.” Iarăşi trebuie să beau. „Domnu’ Dragoş, ne era atât de foame că ieşeam la gard, era un şantier în spate, cu nişte gropi, nu ştiu ce făceau acolo, şi noi ieşeam la gard şi ceream pâine şi lumea ne dădea, ştia de noi, şi noi ne băgam în gropi să mâncăm, ca să nu ne vadă băieţii din cămin”.
Pauză. „MÂNCAM IARBÃ LA PROPRIU. DEJA îNCEPUSE SĂ-MI PLACĂ GUSTUL EI ŞI O CĂUTAM”. Erau bătuţi „cu ranga” (???!!!) la palmă. Zic şi eu, ce rangă, mă, Radule?, şi-mi descrie obiectul pe care îl ştie toată lumea. „Dacă ne feream se punea la dublă”. Cu papucii din plastic peste faţă, „că ei credeau că aşa nu lasă urme, da’ lăsau”. Un alt tip de bătaie era cu cozile de la florile artificiale. Cică, îi scotea afară iarna, pe ger, la scuturat covoare, „goi, nu de tot” şi după aia, după ce îngheţau bine, erau bătuţi cu vergele făcute din cozile de flori artificiale, „vai, ce durea, domnu’ Dragoş!” Pe unu’, zice Radu Carp, l-au scuturat de picioare cu capul în jos pe geam, „vă daţi seama ce spaimă pentru copilul ăla”. Erau bătuţi cu urzici pe spate înainte de culcare şi puşi să-şi ţină pătura pe cap, „încercam să-mi fac şi eu un locşor pe unde să respir”. Repet şi subliniez: Toate astea erau făcute de către alţi orfani, colegi de suferinţă carevasăzică.

Epilog

La un moment dat a intervenit Protecţia Copilului. Radu Carp se angajase la o firmă de construcţii şi i s-a făcut rău când căra baloturi de 60 de kg de izolaţie de aia care se pune pe acoperişul blocurilor.
Trebuia să urce cu ele patru etaje şi a leşinat după câteva curse. Lumea s-a răstit la el şi atunci a spus că a fost bătut crunt, în cap, cât a fost mic. Fundaţia SERA l-a luat în grijă, a avut parte de asistenţă psihologică, pe timpul operaţiilor de la Bagdasar Arseni a fost permanent asistat de un reprezentant al fundaţiei. „Cum ai rezistat?” „Depinde de psihicul omului. Bine că nu m-am tâmpit. Asta e o boală publică”. PREDA OVIDIU. Lucrează în Galaţi la un centru de reintegrare socială pentru tineri. „Vai, ce bătaie am luat de la el, de la el mi se trage în mare parte, o să mă duc să îi spun, da’ de faţă cu toţi, să nu ne mai dăm după perdea”.

Marin Condescu dă cu mopul la complexele energetice

Autor

Anamaria Nedelcoff

-

12 martie 2013

În timp ce firmele sindicaliștilor conduși de Marin Condescu iau bani grei de la stat și se pregătesc să căpușeze și nou înființatul Complex Energetic Oltenia (CEO), mai marii sindicatelor umblă să câștige nu mai puțin de 56 de sporuri. Din 2009 până acum, firmele controlate de Condescu în mineritul gorjean au câștigat milioane de euro. Ai nevoie de cineva care să se ocupe de curățenie, drenare de apă în cariere sau perimetrele tehnologice sau care să-ți repare role? Firmele sindicaliştilor fac de toate, după cum o arată și datele transmise de Ministerul Economiei fostului deputat de Gorj Dan Morega. Mai mult, societăţile sindicaliștilor olteni le fac concurență serioasă celor ale administrației fostei Societăți Naționale a Lignitului Oltenia (SNLO) și iau sume grase de la stat. Deși lucrările efectuate există doar pe hârtie, după cum susțin contestatarii lui Condescu.

În perioada 2009 – 2011, Complexul Energetic Turceni a avut contract cu firmele Minprest SA (firmă deținută de administrație în proporție de 95% și de sindicate – 5%), Olservmin SA și Sind Jilț.
”Cu aceste firme CE Turceni a avut contracte încă din anul 2005, iar valoarea contractelor a fost la nivel apropiat cu cel al anului 2009”, se arată într-o adresă oficială a Ministerului Economiei. În 2009, Minprest a primit 6.560.996,26 lei, Olservmin SA a contractat lucrări în valoare de 1.373.944,91 lei, iar Sind Jilț a fost cea mai talentată în a câștiga bani de la stat, obținând 8.596.093,40 lei.
Nici 2010 nu a fost un an prost pentru cele trei firme, chiar dacă sumele încasate au fost mai mici. Astfel, Minprest a încasat 5.333.320,72 lei, Olservmin – 1.483.447,74 lei, iar Sind Jilț 6.367.599,61 lei. În primele patru luni ale anului 2011, Minprest a câștigat 869.451,8 lei, Olservmin 291.190 lei, iar Sind Jilț 1.157.090,4 lei.

De la mineri, pentru fotbaliști

Și, pentru că echipa de fotbal patronată de Condescu trebuia să trăiască din ceva, Complexul Energetic Turceni a cotizat pentru Clubul Sportiv Pandurii Târgu Jiu sume importante. În perioada 2009 – 2011, ca membru asociat, CE Turceni a “încris” la Pandurii nu mai puțin de șapte milioane de lei, la care s-au adăugat sponsorizări de peste trei milioane de lei.
Desigur, fiind prevăzători, șefii de la Turceni, conform declarațiilor de la minister, au arătat că ”aceste sume au fost prevăzute și s-au încadrat în limitele aprobate în Bugetele de Venituri și Cheltuieli”.
Și de la CE Rovinari au plecat bani mulți către trupa lui Condescu. În perioada 2009-2011, societatea Turism Sind Min SRL (una dintre firmele celebre ale șefului sindicaliștilor gorjeni) a încasat 2.812.847 de lei. Peste 4,5 milioane de lei a primit și firma Olservmin SRL, iar Minprest Serv SA Rovinari a avut contracte de peste opt milioane de lei.
De asemenea, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia nu a mai acordat sponsorizări echipelor de fotbal, ci a fost descoperit un nou termen: ”cheltuieli sociale pentru finanțarea activităților sportive”.
”Ca membru fondator al Clubului Sportiv Pandurii Tg Jiu, în baza aprobării Adunării Generale a Acționarilor, SNLO SA Târgu Jiu a alocat pentru finanțarea acestuia din cheltuielile sociale cu activitățile sportive, următoarele sume:
– anul 2009 5.700.000 lei
– anul 2010 6.100.000 lei
– anul 2011(tr.I) 1.700.000 lei”, se arată într-un document semnat de fostul ministru al Economiei, Ion Ariton. Desigur, toate acestea, conform prevederilor legale în vigoare.

Miniștrii dau răspunsuri bâlbâite

Și, în timp ce pe vremea democrat liberalilor nu se întâmpla mai nimic, pe vremea USL au fost începute controalele. Cu ce rezultat? Nimeni nu știe. Cert este că, oficial, acestea au existat.
Astfel, un alt fost ministru al Economiei, Daniel Chițoiu, anunța în luna decembrie a anului trecut că ”au fost demarate controale succesive la operatorul economic Complexul Energetic Oltenia și subsidiarelor acestuia. Inclusiv în prezent se află un control în desfășurare”.
De asemenea, Chițoiu mai anunța că, ”pentru faptele de natură infracțională constatate în legătură cu contractele derulate între Complexul Energetic Oltenia și societățile nominalizate în interpelări a fost sesizat Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”.
Cât despre finanțarea echipei de fotbal Pandurii Tg. Jiu, fostul ministru al Economiei a dat un răspuns evaziv: ”Cu privire la finanțarea echipei de fotbal de la SNL Oltenia SA, Curtea de Conturi a constatat că finanțările sunt nelegale (pentru anul 2011), constatarea fiind contestată, dar încă nesoluționată. La celelalte entități (CE Rovinari și CE Turceni) documentele de control ale acestei instituții nu au consemnat ca abatere finanțarea cluburilor sportive. Prin urmare nu există un punct de vedere unitar al instituțiilor de control abilitate de lege în ceea ce privește legalitatea finanțării cluburilor sportive de către unitățile verificate”.

Ortacii vor și 56 de sporuri

Fostul deputat Morega încearcă să lămurească lucrurile, însă precizează că s-a ajuns din nou într-un punct mort.
”Nu știu care este rezultatul acestor controale, fiindcă n-am primit nici un răspuns. Mafia sindicală nu poate fi pusă la pământ așa de ușor. Dar cert este că toate aceste hoții vor face ca CEO să funcționeze cu personal puțin. Manțog și Condescu au distrus mineritul din Oltenia”, spune Dan Morega.
Chiar dacă a renunțat să mai candideze pentru un nou mandat de parlamentar, Morega precizează că va continua lupta cu sindicatele lui Marin Condescu. ”Vreau să înființez un institut de analiză și investigații publice, pentru a putea pune capăt jafului din minerit”, declară el.
Constantin Crețan, liderul Federației Naționale a Muncii și singurul oponent pe linie sindicală al lui Marin Condescu, a declarat pentru ”Jurnal de Investigații” că toți banii veniți de la complexele energetice au fost pentru servicii existente doar pe hârtie. ”S-au câștigat bani foarte mulți din aceste așa zise lucrări de deservire. A fost cam un milion de euro de fiecare exploatare minieră. Ce fac ei? Fac curățenie, drenări de ape în cariere sau perimetre miniere sau se fac că repară ceva role numai pe hârtie. Iar tarifele firmelor sindicaliștilor sunt cele mai mari, făcând concurență serioasă firmei de prestări servicii a administrației”, susține Crețan.
Totodată, liderul FNM vorbește și despre cei care căpușează în continuare fostele complexe energetice: ”Olservmin este o firmă care are lucrări în toate fostele complexe, Turceni, SNLO. Firma a asta a căpușat permanent și a inventat lucrări”.
Iar în tot acest timp, pe lângă treaba legată de căpușat, trupa lui Condescu se pregătește să-și acorde 56 de sporuri, cum ar fi cel de conducere de 90% din salariu sau cel pentru cunoașterea unei limbi străine. ”Vor 56 de sporuri, care nu sunt pentru angajați, ci pentru cei de la birouri. Neșansa lor este că sunt eu la negocieri. Vor spor de conducere de 90%, și spor pentru o limbă străină. Ei nu știu să vorbească bine românește și se dau poligloți. Mai dau spor de mobilitate pentru juriști. Păi, sunt 120 de juriști la ei, dar la procese se prezintă numai casele mari de avocatură”, mai spune Constantin Crețan.
În ciuda insistențelor noastre, Marin Condescu nu a putut fi contactat.

Nelu Iordache a’ lu’ Piele, erou naţional la Adunaţii Copăceni

Autor

Dănilă Chirovici

-

12 martie 2013

Crăciunul, revelionul, chiar şi ziua lui onomastică, Sfântul Ion, le-a „petrecut” după gratii. Chiar dacă este atât de hulit prin ziare şi pe la televiziuni, după ce a fost acuzat de deturnare de fonduri europene, omul de afaceri Nelu Iordache are un „nucleu dur” de susţinători. Este vorba de cei 8.000 de locuitori ai comunei giurgiuvene Adunaţii Copăceni, locul de baştină al lui „Nelu a’ lu’ Piele”, aşa cum i se spune prin sat.

La Adunaţii Copăceni se ajunge relativ repede, parcurgând, de la ieşirea din Bucureşti de la Gara Progresu, 19 km pe DN5, spre Giurgiu. Drum expres modernizat şi lărgit la două benzi pe sens chiar de Romstrade, firma de asfaltări a lui Nelu Iordache.
Şi centura ocolitoare a localităţii, inaugurată în 2009 de Emil Boc şi Radu Berceanu, a fost construită tot de Romstrade. Pentru a intra în comună, lăsăm în partea dreaptă centura şi continuăm să mergem pe drumul vechi, cu o singură bandă pe sens. Prima impresie: aşezare bogată, de zarzavagii care-şi vând marfa în pieţele din Bucureşti.
E drept, casele dichisite au fost construite din banii obţinuţi pe roşii şi castraveţi, dar şi uliţele sunt asfaltate, iluminat public peste tot, centrul cultural se învârte după soare – se vede că s-au făcut investiţii. De unde totuşi atâţia bani la primăria unei comune?
Ne lămureşte primarul localităţii, Ion Tache, cunoscut de la începutul anilor 90 prin calitatea sa de preşedinte al Asociaţiei Benzinarilor Particulari. Între timp, a renunţat la afacerea cu benzinăriile – prea greu de înfruntat concurenţa multinaţionalelor din domeniu – şi s-a retras la Primărie, unde este la al doilea mandat. Se impune din capul locului precizarea că Ion Tache este văr primar cu Nelu Iordache, l-a cununat pe acesta şi i-a botezat copiii.
„Peste 30% din bugetul comunei provine din impozitele, taxele şi cotele defalcate de la fimele lui Nelu Iordache”, spune Tache. Ei bine, toate firmele „regelui asfaltului” au sediul social în Adunaţii Copăceni. Şi nu sunt puţine: firma de asfaltări Romstrade, compania aviatică Blue Air, Direct Aero Services (catering, aerotaxi şi un hotel în construcţie), Andany Trading (care deţine marca „La Moşie”, sub care se comercializează fructele din livada de 100 hectare din Adunaţii Copăceni), dar şi două agenţii de turism – Blue Travel şi Direct Travel.

Uliţe asfaltate şi lămâi la Primărie

Aşa se face că, de exemplu, gradul de asfaltare a străzilor, de 92%, i-ar făcea până şi pe bucureşteni să pălească de invidie. „În anul de graţie 2010”, aşa cum scrie pe placa de marmură instalată spre aducere aminte, a fost construit un impozant sediu al Primăriei, cu termopane şi tot ce trebuie. Clădirii i-a fost dat un aer exotic, culoarele şi sălile de şedinţe fiind transformate în adevărate livezi de lămâi. Şi, cum nu se putea altfel, în biroul primarului, liberal, ca de altfel şi vărul său Nelu, tronează impunător portretul lui I.C. Brătianu.
Dincolo de banii plătiţi prin intermediul impozitelor, Nelu Iordache a făcut şi investiţii directe în comună: a asfaltat aleile cimitirului, a băgat şi iluminat public printre morminte, a construit un centru cultural cu plasme pe pereţi şi mese noi de biliard. Ce-i drept, oricât ne-am uitat de jur-împrejur, n-am văzut nicio bibliotecă în centrul cultural.

Aplecare către cele sfinte

Nelu Iordache nu a uitat nici de cele sfinte. Deasupra intrării în cea mai mare biserică din sat se află o frescă cu motive religioase, împreună cu inscripţia „Donaţie de la Costică Piele şi fiul Nelu”. Ne lămurim imediat: Costică Piele este, de fapt, defunctul tată al lui Nelu, Costică Iordache. „Aşa li se spune aici, în sat, a’ lu’ Piele”, ne spune un localnic.
Cu atâtea donaţii, şi pentru propăşirea lumească a comunei, dar şi pentru cea spirituală, nu este de mirare că nu există sătean care să nu-l iubească pe omul de afaceri, chiar dacă acum a ajuns la pârnaie. Şi unde mai pui că, din cei 6.000 de angajaţi a grupului de firme Romstrade, peste 1.000 sunt locuitori ai comunei. „La Moşie” lucrează permanent 100 de oameni, cărora li se adaugă alţii 400 pe timpul verii, atunci când e vremea culesului. „Sunt plătiţi bine, cu 50-60 de lei pe zi, plus mâncare”, ne spune Tache.
Nelu Iordache nu a selectat din comună numai forţă necalificată din comună. Doi piloţi de la Blue Air şi şase stewardese au buletin de Adunaţii Copăceni. Ca să nu mai vorbim de cei care lucrează la Romstrade, firma de asfaltări având cartierul general chiar la intrarea în comună.

Aeroportul, ideea lui Ceauşescu

Şi, dacă procurorii anticorupţie nu-i retezau aripile, Nelu Iordache avea planuri şi mai mari. Voia să construiască la Adunaţii Copăceni un aeroport de peste 200 milioane de euro, care să preia traficul tuturor curselor low-cost care operează la Bucureşti. Primarul Tache ţine să contrazică percepţia, greşită, spune el, că ideea aeroportului i-a aparţinut vărului său: „Aeroportul din Adunaţii Copăceni a fost o idee a lui Ceauşescu. În anii 80, specialiştii de la IPTANA au constatat, în urma măsurătorilor, că aici există o suprafaţă de teren de 3.600 de hectare cu o diferenţă maximă de nivel de 40 de centimetri. În plus, viteza vântului nu depăşeşte 6 m/secundă, iar ceaţa se risipeşte întotdeauna imediat. Doar 11 aeroporturi din lume au astfel de condiţii”.
Nu-l contrazicem, nici în ceea ce priveşte viteza vântului, dar ne punem întrebarea cum de vărul său a instalat, tot la Adunaţii Copăceni, şi o centrală eoliană. Şi mai voia să instaleze alte patru. Păi, ori e vânt, ori nu?
Dar să lăsăm să continue povestea aeroportului. Ideea a fost repusă pe tapet în 1986, când erau în toi lucrările de construcţie a canalului Dunăre – Bucureşti, însă, până să se facă ceva concret în acest sens, a venit schimbarea de regim poltic din 1989.
Frenezia aeroportului renaşte în 2008, când premierul de atunci, Călin Popescu Tăriceanu, promovează o hotărâre de Guvern prin care statul se angaja să construiască acest obiectiv. Un an mai târziu, a venit criza, iar ministrul Trasnsporturilor, de această dată Radu Berceanu, care îi luase locul lui Ludovic Orban, abandonează proiectul. Şi atunci intră în scenă Nelu Iordache. „Nelu a venit într-o zi la mine şi mi-a spus: <Vreau să construiesc eu acest aeroport>. Le-am spus şi consilierilor. Toţi au fost de acord. Cine nu şi-ar dori un aeroport în localitatea sa?”, se întreabă retoric Ion Tache.
Zis şi făcut. Nelu Iordache a cumpărat terenul de la 800 de săteni şi a comandat un studiu de fezabilitate la Lufthansa Consulting, dar zborul a fost întrerupt de DNA. Şi primarul, dar şi sătenii sunt însă încrezători că proiectul va fi reluat. Mai ales că oamenii din comună speră să se numere printre cei aleşi să lucreze la noul aeroport. Până la noi ordine, însă, proiectul rămâne pe hârtie. Chiar la intrarea pe centura ocolitoare a localităţii, a răsărit şi un hotel, tot al lui Nelu Iordache, care urma să servească aeroportul. Construcţia este aproape gata, dar şi aici lucrările au trecut în conservare.

Cel mai iubit dintre pământeni

Faptul că Nelu Iordache e la închisoare iar compania sa, Romstrade, e în insolvenţă se va simţi la bugetul comunei. Vor fi mai puţini bani, spune Ion Tache, care a trecut la planul B, şi anume îmbunătăţirea gradului de colectare a taxelor şi impozitelor de la săteni.
Până în 2000, Ion Tache a fost partener de afaceri cu Nelu Iordache. Apoi s-a retras, şi-a vândut benzinăriile şi, ulterior, a devenit primar. A rămas şi acum preşedintele Asociaţiei Benzinarilor Particulari, pentru că n-a vrut nimeni să preia funcţia. După retragerea lui Tache din afaceri, a început adevărata ascensiune a vărului său, Nelu, în domeniul business-ului. Dar la finele anului trecut procurorii i-au tăiat elanul, trimiţându-l după gratii pentru deturnarea a şase milioane de euro din bani europeni. Urmează procesul, pentru că până acum a fost vorba doare de arest preventiv.
Oricare ar fi verdictul, însă, la Adunaţii Copăceni Nelu Iordache va continua să fie cel mai iubit dintre pământeni.

Plumb, aurul şi bănăţenii. Exploatarea de la Certej, prilej de sfadă politică

Autor

Dănilă Chirovici

-

10 martie 2013

În timp ce aurul de la Certej aşteaptă să fie scos din nou la suprafaţă, autorităţile şi potenţialii investitori se războiesc în sălile de judecată. E impropriu spus că se războiesc, pentru că din procesul aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti nu s-a parcurs nici măcar un pas, iar proiectul trenează de luni de zile. O afacere cu multe semne de întrebare, cu implicaţii la cel mai înalt nivel.

Nu s-au respectat procedurile, s-a modificat legislaţia sau sunt alte interese la mijloc? Sunt doar câteva dintre întrebările neelucidate de care se leagă scandalul proiectului aurifer de la Certej din judeţul Hunedoara.
Un scandal izbucnit, paradoxal, într-un moment în care toţi ochii erau aţintiţi asupra exploatării aurifere de la Roşia Montană. Mult mai puţin mediatizat, proiectul de la Certej a reuşit să se „strecoare” şi să obţină avizul de mediu de la Agenţia Regională de Protecţie a Mediului Timişoara. Practic, proiectul minier de la Certej, judeţul Hunedoara, a fost propus de către compania canadiană Eldorado Gold Corporation, prin intermediul societăţii Deva Gold. Cu acordul în mână, cei de la Deva Gold ar fi putut să demareze lucrările în vederea exploatării minereului aurifer, numai că povestea ţinută bine la secret a fost descoperită de ecologiştii care s-au răsculat şi au dinamitat proiectul.
La începutul lunii septembrie a anului trecut, trei asociaţii de protecţie a mediului au protestat faţă de acest acord de mediu şi au susţinut că se creează un precedent extrem de periculos pentru România, pentru că exploatarea se va face tor pe bază de cianuri. Este vorba despre Asociaţiile Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu, Alburnus Maior şi Re.Generation, ai căror reprezentanţi au declarat că proiectul Certej reprezintă prima exploatare a aurului la scară largă pe bază de cianuri din România.
În plus, ei spun că începerea exploatării aurifere va avea un impact devastator asupra mediului. În plus, opozanţii proiectului susţin că în emiterea acordului de mediu pentru proiectul de la Certej, autorităţile au considerat ca acceptabil impactul produs de consumul a 29 milioane de metri cubi de apă din râul Mureş, defrişarea a 187 de hectare de pădure şi suprapunerea proiectului minier cu situl Natura 2000 – ROSPA 0132 Munţii Metaliferi pe o suprafaţă de 108 hectare.

Acuzaţii de şpagă la nivel înalt

Protestul lor nu rămâne fără ecou, iar în problemă a intervenit imediat ministrul Mediului, Rovana Plumb, care a cerut de urgenţă verificarea condiţiilor în care s-a acordat avizul de mediu şi anularea lui.
Intervenţia Guvernului a lovit direct în beneficiarul actului oficial, adică Eldorado Gold Corporation, care este o companie minieră canadiană, listată la bursa din Vancouver, ce operează şi în Grecia, Turcia, China şi Brazilia. Compania minieră a preluat, în decembrie 2011, European Goldfields, care deţinea 80% din societatea Deva Gold SA, celelalte 20% din acţiuni fiind deţinute şi acum de Minvest Deva. Lucrurile nu s-au oprit aici, iar activiştii de mediu s-au legat cu lanţuri de poarta Guvernului pentru a opri exploatarea auriferă de la Certej.
Şi a început balul. În ecuaţie a intervenit şi premierul Victor Ponta, care a acuzat în şedinţă de Guvern fosta guvernare PDL că a luat şpagă pentru a autoriza proiectul de exploatare a aurului de la Certej, asta după ce i-a cerut tot ministrului Mediului, Rovana Plumb, să explice ce anume s-a întâmplat acolo. „Asta înseamnă să guvernezi cu oamenii PDL-ului, nu? PDL, când e vorba de o şpagă, ei dau orice. Vă rog să luaţi măsuri imediat şi să ne propuneţi pe cât posibil. Cine e cu PDL să meargă la PDL şi să îşi ia banii acolo, nu pe spinarea României şi nu pe spinarea nerespectării reglementărilor noastre privind protecţia mediului”, a afirmat Ponta.
Intervenţiile dure ale Guvernului s-au finalizat cu un control făcut la Certej, care a vizat verificarea procedurilor urmate în legătură cu acest acord de mediu. De asemenea, directorul executiv al Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Timişoara a fost demis pe motiv că nu a informat autoritatea de mediu în legătură cu emiterea acordului pentru acest proiect, având în vedere că este vorba de un obiectiv de interes naţional şi internaţional.

S-au parcurs toţi paşii legali

De cealaltă parte, persoanele acuzate că au încălcat legislaţia se apără şi susţin că totul s-a făcut perfect transparent şi legal.
Fostul director al Agenţiei Regionale de Mediu Timişoara, Gabriela Lambrino, a declarat că agenţia a urmat toţi paşii legali până la emiterea acordului de mediu pentru proiectul minier de la Certej, iar legislaţia nu prevede informarea autorităţii de mediu în astfel de cazuri. Ea a mai precizat că nu exista nici un motiv pentru a fi demisă din funcţie. De asemenea, Nicolae Stanca, directorul Deva Gold, spune că, dacă cineva îşi imaginează că lucrurile au mers repede, se înşeală. „Suntem în procedură din anul 2009, iar în toată această perioadă au fost comisii peste comisii şi au avut loc o serie de dezbateri publice cu populaţia din zonă şi întâlniri cu responsabilii din Ungaria. Acolo se va construi totul de la zero. Este ca o casă fără fundaţie. Exploatarea propriu zisă ar putea începe după vreo doi ani şi jumătate de la emiterea avizului de mediu”, a explicat el. Nu ştie unde este problema reală şi spune că a cerut clarificări la Ministerul Mediului, dar nu au primit răspuns nici în ziua de astăzi.

Procesul blochează investiţia

Până lucrurile se vor lămuri, toate părţile implicate trebuie să treacă mai întâi printr-un proces deschis de ANPM la cererea Ministerului Mediului şi care se află pe rolul Tribunalului Bucureşti.
ANPM a cerut instanţei anularea avizului de mediu acordat pentru proiectul aurifer de la Certej, pe care ministrul Rovana Plumb l-a considerat drept „ilegal şi iresponsabil”. Aceasta a precizat că, în urma verificărilor efectuate în perioada 4-12 septembrie, s-a constatat faptul că acordul de mediu în cazul proiectului de la Certej eliberat de Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Timişoara este ilegal, oficialii susţinând că încalcă atât legislaţia românească, cât şi pe cea europeană. Ministrul a mai precizat că obligaţiile de mediu de dinaintea privatizării nu au fost transferate în acordul de mediu, cum prevede legea, iar ARPM Timişoara nu era îndreptăţită să iniţieze această procedură, competenţa în acest caz fiind a ANPM.
Numai că Tribunalul Bucureşti a fixat primul termen de judecată abia la 1 octombrie 2013, ceea ce blochează orice iniţiativă şi întârzie implementarea proiectului. Nicolae Stanca a declarat că, prin intermediul unei firme de avocatură, vor încerca să preschimbe acest termen. „Este o întârziere foarte mare a proiectului. Vom face demersurile să vedem dacă putem să primim un alt termen. Este ciudat, pentru că iniţial ni s-a spus că se va judeca în regim de urgenţă”, a spus Stanca. E
xploatarea auriferă de la Certej se va întinde pe o suprafaţă de 456 ha, iar proiectul presupune procesarea a 45 milioane de tone de minereu cu o concentraţie de 1,8 g de aur pe tonă, precum şi utilizarea unei cantităţi de cianură de sodiu de 1.653 tone pe an, timp de 16 ani. Reziduurile rezultate după prelucrare, inclusiv cele cu cianură şi metale grele, vor fi depozitate într-un iaz de decantare în aer liber cu o suprafaţă totală de 63 ha.

Proiectul întârzie, şomajul rămâne

În timp ce autorităţile se răfuiesc pe aurul moţilor în sălile de judecată, în judeţul Hunedoara mii de oameni aşteaptă demararea proiectului, estimat la 200 milioane de euro.
Cei mai mulţi sunt foşti mineri, cărora acest proiect le-ar aduce înapoi locurile de muncă. În faza de construcţie aici ar urma să fie angajate 800 de persoane. Alţi 550 de oameni vor lucra în faza de exploatare, pentru o perioadă de 20 de ani. Primarul din Certej, Petru Câmpian, speră că, odată cu implementarea programului, să se reducă şomajul din comună, care a ajuns la 32%. „M-aş fi bucurat să înceapă lucrările miniere. Sunt peste 500 de cereri de angajare depuse numai din comună şi din satele învecinate”, a precizat Câmpian. Primarul spune că s-ar rezolva şi problema actualei poluări, ale cărei cote sunt inimaginabile: „E o poluare excesivă, pentru că nu s-a efectuat nici un fel de ecologizare a perimetrului exploatabil. Vorbim despre vechea mină”. Poluarea are drept cauză gurile de mină, incorect închise, prin care la suprafaţă ajung apele toxice care omoară fauna piscicolă. „Au început să închidă gurile de mină, dar asta nu înseamnă că au şi tratat acel complex chimic dăunător. Eu sper ca noul investitor să facă ceva în acest sens”, susţine Câmpian.
Oricum, licitaţia pentru atribuirea lucrărilor de „Închidere, punere în siguranţă şi ecologizare al obiectivului minier Mina Certej – Iazurile Valea Mireşului si Valea Mealu, în judetul Hunedoara”, a fost anulată de Ministerul Economiei, alături de alte trei licitaţii similare, pentru mai multe nereguli.

Autorităţile statului confirmă :„OMV forează ilegal în pădurea Monteoru”

Autor

Dănilă Chirovici

-

5 martie 2013

„Jurnal de Investigaţii” a dezvăluit, în numărul anterior, că multe dintre sondele austriecilor de la OMV Petrom la Sărata Monteoru (Buzău) scot ţiţeiul românesc din străfundul pământului fără ca, la suprafaţă, să respecte nici legea, nici instituţiile statului, nici proprietatea privată a cetăţenilor români. Solicitate să se pronunţe în această cauză, autorităţile statului român au confirmat atât faptul că sondele austriecilor extrag ilegal ţiţeiul cât şi că punerea în funcţiune a noi sonde de către OMV s-a făcut în adara legii. Sesizaţi de noi, şefii Romsilva, ne-au declarat, sub semnătură, că vor porni o serie de controale, în toată ţara, pentru a verifica modul în care OMV înţelege să respecte legile din România.

Începând din 2008, de când pădurea de la Monteoru nu mai este deţinută de stat, ci a trecut în proprietate privată, austriecii refuză să încheie orice fel de contract cu proprietarii români ai pădurii, cărora le contestă în instanţă titlurile de proprietate date de autorităţile statului român. De aproape cinci ani, petrolul românesc produce profituri uriaşe pentru OMV, fără ca aceştia să plătească chirie pentru zecile de hectare de teren afectate de exploataţie. OMV nu mai plăteşte nimic pentru pădurea din Monteoru, nici pentru chirie, nici pentru defrişările şi dezastrul ecologic! Legea celui mai putenic, sau mai avut, funcţionează de minune în ţara lui Papură Vodă.

Încălcarea proprietăţii private

Pe 14 martie 2007, SC OMV Petrom SA a încheiat cu Direcţia Silvică Buzău un contract de închiriere (nr. 841) pentru folosirea unor terenuri forestiere ocupate cu 12 sonde (obiective petroliere) pe raza Ocolului Silvic Buzău, la Monteoru, pe o suprafaţă de 5,88 hectare. Contractul prevedea ca, în cazul în care suprafaţa de teren forestier pe care se afla amplasamentul va face obiectul retrocedării, Direcţia Silvică Buzău va anunţa în scris OMV Petrom SA, iar chiria se va modifica în consecinţă. Clauza nu era întâmplătoare. Cu un an înainte, Direcţia Silvică îi anunţase pe viitorii proprietari privaţi că li s-a aprobat reconstituirea suprafeţei de teren confiscată de comunişti pe amplasamentul care făcea obiectul contractului dintre OMV şi Direcţia Silvică. Pe 18 şi 19 iulie 2007, terenul pe care se aflau sondele a intrat în proprietatea urmaşilor lui Monteoru.
Legislaţia românească în vigoare obliga Petrom să semneze un contract cu noii proprietari, ca să mai poată folosi terenurile afectate în mod direct de exploatările petroliere (articolul 6 din Legea petrolului – 238/2004). „M-au chemat la negocieri în 2008, dar nu pentru ca să îmi facă vreo propunere financiară şi să încheiem vreun contract, ci doar să îmi spună că nu-mi recunosc dreptul de proprietate, atestat prin documentele emise de autorităţile române”, ne-a declarat Mihail Istrate, uul dintre proprietarii pădurii. În acest mod, OMV Petrom a ales să nu recunoască dreptul de proprietate, dar a făcut unele plăţi pentru chirie către Romsilva, până în 2010.
Sondele OMV, în afara legii

În consecinţă, în timp ce obţine profituri nete de miliarde de lei anual, OMV Petrom SA nu mai plăteşte niciun sfanţ pentru ţiţeiul pe care-l scoate, în cantităţi uriaşe, din subsolul dealului de la Monteoru. Solicitat să ne prezinte un punct de vedere oficial, şeful Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare (ITRSV) Focşani, ne-a confirmat că OMV Petrom nu mai are aprobare de ocupare temporară a terenuirilor încă din 1 ianuarie 2009 şi că funcţionează, implicit, în afara legii.
Mai mult decât atât, reporterul „Jurnal de Investigaţii” a constatat, la faţa locului, la sfârşitul anului 2012 noiembrie 2011, că OMV pusese de curând în funcţiune sonde care până atunci fuseseră închise! Două dintre acestea, (noi le-am identificat pe hartă ca fiind 671 şi 669), aveau schela proapăt vopsită la faţa locului, iarba şi terenul din zona sondelor fiind poluată cu numeroase pete de vopseaua albastră folosită pentru schelă. Faptul că sondele în cauză erau puse recent în funcţiune ne-a fost confirmat şi de către proprietarul terenului.
Alexandru Lefter, şeful ITRSV Focşani, autoritatea competentă, ne-a confirmat, în scris, că operaţiunile de repunere în funcţiune a noilor sonde nu au aprobare legală şi că „funcţionarea acestora este ilegală”.

Romsilva: „Vom merge până la închiderea sondelor”

Regia Naţională a Pădurilor „Romsilva” a decis, la rândul ei, să pornească o serie de controale în toate zonele forestiere din România ocupate cu sonde aparţinând OMV. Gheorghe Mohanu a luat foc după ce reporterii „Jurnalului de Investigaţii” i-au dovedit că Romsilva ştia că terenurile ocupate temporar cu sonde au trecut în proprietate privată şi că Romsilva a încasat necuvenit, chiria, până în 2010, de la compania OMV, deşi aceasta nu avea autorizaţiile legale pentru ocuparea temporară a terenurilor.
„Vom verifica fiecare suprafaţă ocupată de obiective al OMV Petrom, situate pe teren fond forestier proprietate publică a statului. În situaţia în care vom constata că nu sunt aprobările legale sau nu sunt plătite obligaţiile financiare prevăzute de lege, vom proceda la luarea imediată a tuturor măsurilor de intrare în legalitate, calculării eventualelor prejudicii şi recuperarea acestora. Mşsurile de intrare în legalitate sunt: notificare pentru încetarea activităţii, cu termene pentru întocmirea documentaţiei şi obţinerea aprobărilor; calculul obligaţiilor financiare – prejudicii, în funcţie de situaţie, facturarea acestora în vederea încasării, aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege sau promovarea de acţiuni în situaţia faptelor ilegale şi nu în ultimul rând, acolo unde nu e altă măsură posibil de luat, obligarea OMV Petrom să readucă terenul în circuitul silvic productiv”, ne-a declarat Mohanu. Nemulţumirea directorului a fost alimentată după ce reporterii „Jurnalului de Investigaţii” i-au demonstrat, că în actele adiţionale la contractul dintre Romsilva şi OMV se scrie expres că OMV nu are autorizaţii legale: „Revine în sarcina locatarului (OMV – n.n.) obligaţia obţinerii deciziilor ITRSV privind ocuparea temporară de terenuri din fondul forestier naţional”. Directorul Mohanu ne-a spus că nu fusese informat de cei de la Buzău despre acest aspect.

Profit prin metode dubioase

Nici Romsilva, nici vreo altă autoritate a statului nu a contestat vreodată, în instanţă, titlurile de proprietate ale acestora. Mai mult, Direcţia Silvică a şi semnat un contract de pază a pădurii cu noii proprietari. La rândul său OMV Petrom a cerut şi a folosit a cerut şi a folosit avizul proprietarului pentru ridicarea sondei 677 şi pentru diverse operaţiuni de toaletare forestieră, în zona reţelei electrice. Când a venit însă vorba de contract de închiriere care să dea OMV dreptul de folosinţă a terenului, austriecii au hotărât să nu plătească niciun ban pentru dreptul de a folosi sondele şi au ceut în instanţă nulitatea titlurilor de proprietate ale cetăţenilor români. Pare greu de crezut că un judecător poate să cerceteze la cererea unui terţ, un act pe care nimeni altcineva nu l-a contestat din punct de vedere al legalităţii. Se vede însă din avion că OMV este cea mai câştigată: nu mai plăteşte nicio chirie din 2010 încoace, ba mai şi pune ilegal (potrivit ITRSV) sonde în funcţiune.

Afaceri ca-n Vestul Sălbatic

Nu este însă singura aroganţă a OMV. Chiar dacă ar fi fost chiar ei proprietarii perimetrelor aferente sondelor, nu puteau ajunge la sonde decât trecând peste o proprietate privată pentru care trebuia să plătească o taxă de servitute. Austriecii OMV şi-a exercitat dreptul de servitute (a defrişat şi toaletat pădurea proprietate privată şi a amenajat drumuri spre sondele de pe deal), fără să plătească niciun ban din taxa prevăzută de lege. Încă o dovadă a dispreţului faţă de proprietate, garantată prin Constituţia României! Să mai spunem că, potrivit unui raport de expertiză tehnică judiciară, aflat pe rolul instanţei, suprafaţa totală de teren afectată de exploatarea de către OMV a perimetrelor petroliere este de circa nouă (9 hectare), cu 50% mai mare decât cea „prinsă” în contractul de închiriere dintre Direcţia Silvică şi OMV. Potrivit expertizei, suprafaţa afectată înseamnând teren ocupat efectiv de instalaţii petroliere, dar şi drumuri de acces şi teren neproductiv din perimetrul de siguranţă al conductelor şi al instalaţiilor electrice.
Jurnal de Investigaţii a trimis OMV Petrom un set de întrebări, pentru a obţine un punct de vedere avizat al oficialilor societăţii. Dat fiind că aceştia nu au dat curs solicitării noastre, prezentăm aceste întrebări pe www.ziaruldeinvestigatii.ro , întrebări care dovedesc seriozitatea demersului nostru jurnalistic şi lipsa de transparenţă a oficialilor companiei.

Un tulcean, singurul beneficiar al fondurilor europene pentru pescuit

Autor

Darius Martinescu

-

4 martie 2013

Cei şase ani de implementare a fondurilor europene pentru modernizarea navelor de pescuit româneşti nu a ajutat cu nimic comunităţile pescăreşti şi nici societăţile din domeniu. Măsura 1.3, aşa cum este denumit programul „Investiţii la bordul navelor de pescuit şi selectivitate” în terminologia Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional de Pescuit, a fost închisă dezastruos pentru statul român- din fondurile de două milioane de euro alocate pescadoarelor româneşti a fost cheltuită o suă infimă: puţin peste 100.000 euro, reprezentând o singură cerere de finanţare, şi aceasta onorată după un an de aşteptări. Jurnal de Investigaţii l-a găsit pe singurul beneficiar al fondurilor europene destinate pescuitului: omul de afaceri tulcean Dan Buhai.

2013, ultimul an pentru implementarea Programului Operaţional pentru Pescuit, încheie dezastruos sesiunea alocării fondurilor europene din actualul exerciţiu finaciar, aşa cum a relatat Jurnal de Investigaţii în numărul precedent..
O singură navă de pescuit a beneficiat de fonduri europene în cei ciinci ani de derulare a POP. Este vorba de „Flamingo 4”, care aparţine societăţii Miadmar Fishing SRL din Tulcea şi este un trauler construit în 1996 la Şantierul Naval Tulcea. Până în 2004, pescadorul a purtat numele de „Chefalu 17”. Firma tulceană a primit, prin contractul 173/21.11.2012, suma de 502.656 de lei pentru dotarea navei cu un sistem modern de preparare a gheţei din apa de mare şi modernizarea punţii de lucru. În prezent, traulerul este singura navă de pescuit modernizată potrivit normelor europene care are şanse de a supravieţui perioadei negre prin care trece acum pescuitul românesc la Marea Neagră.
Dan Buhai, acţionarul societăţii tulcene, îşi aminteşte calvarul obţinerii banilor europeni: „Am depus dosarul şi exact când s- a împlinit un am m-au chemat să semnez. Am semnat contractul în noiembrie anul trecut şi până în prezent nu am primit nici un ban”. În opinia sa, unul din principalele dezavantaje ale programului de investiţii finanţat din fondurile europene este faptul că nu se acordă finanţări pentru modernizarea sau schimbarea motoarelor navelor. „Te obligă să reduci cu 20% puterea motoarelor şi îţi dau doar 20% din valoarea investiţiei. Motoarele la o navă constituie o economie importantă. Este descurajant din toate punctele de vedere”, a explicat Dan Buhai.

Nu există porturi pescăreşti

Reprezentantul Miadmar a precizat că în prezent nu există pe tot litoralul românesc un port specializat pentru operarea navelor de pescuit iar statul este total dezinteresat de rezolvarea problemelor pescarilor.
„Nu există port pescăresc la Marea Neagră. Nu au amenajat un chei pentru pescadoare. Spre exemplu, bulgarii au cinci porturi pescăreşti”, a spus Buhai. La rândul lor, pescarii constănţeni susţin înfiinţarea unui port specializat, însă statul nu a mişcat un deget. „Nu se vrea. Pe noi ne dărămâ pe unde apucă”, a declarat Piu Iordache, secretarul general al Asociaţiei de Pescuit Sportiv şi Agremet Delfinul din Eforie Sud. Reprezentantul pescarilor a făcut referire la episodul din 2008, atunci când întreg satul pescăresc unde funcţiona asociaţia a fost demolat de către Primăria Tulzla, pe a cărei rază administrativă se afla comunitatea de pescari. O acţiune similară a avut loc în 2000, când Primăria Constanţa a băgat buldozere în portul turistic Tomis, pentru a demola satul de pescari care funţiona acolo. În ambele cazuri, autorităţile locale au demolat cabanele pescarilor pentru a face loc caselor de vacanţă. Potrivit lui Puiu Iordache, existenţa unui port pescăresc la Marea Neagră ar facilita considerabil controlul statului asupra pescuitului. „La noi nu există o lege care să acopere pescuitul. Totul este considerat braconaj. Un port pescăresc ar putea fi amenajat la Eforie sau Midia. Există spaţii şi necesită investiţii minime: instalaţii de chei şi un depozit”, a mai spus liderul pescarilor.

Bani pentru a renunţa

AMPOP stă mult mai bine în ceea ce priveşte implementarea Măsurii 1.1 „Încetarea permanentă a activităţii de pescuit”, respectiv ajutorul financiar european alocat firmelor şi persoanelor fizice din domeniul pescuitului care renunţă la această activitate.
Potrivit instituţiei, în cei şase ani de fonduri europene au fost depuse 44 de cereri de finanţare, din care 13 au fost selectate ca eligibile şi au intrat la plată, beneficiarii primind aproximativ 10 milioane de lei, respectiv 2,2 milioane de euro, dintr- un buget total alocat pentru această măsură de 3,5 milioane de euro. Şase firme care deţineau tot atâtea nave de pescuit, precum şi 13 pescari care au activat la bordul acestor nave, dar şi la bordul altor ambarcaţiuni pescăreşti scoase din uz, au beneficiat de sume cuprinse între două milioane de lei şi câteva zeci de mii de lei pentru încetarea pescuitului.
Din păcate pentru comunităţile pescăreşti, acest raport extrem de pozitiv, dacă îl privim prin prisma gradului de absorbţie de 62, 89%, este unul dezastruos pentru viitorul acestei activităţi. Fără să fie completată cu investiţii în modernizarea navelor de pescuit şi achitiţia de noi ambarcaţiuni, această măsură a falimentat practic pescuitul maritim românesc prin trimiterea la fier vechi a şase pescadoare, precum şi scoaterea din uz a mai multor ambarcaţiuni de mici dimensiuni. Conform normativelor UE, România ar fi trebuit să- şi adapteze urgent flota de pescuit astfel încât să existe un echilibru durabil între capacitatea de pescuit şi resursa accesibilă şi disponibilă. În concordanţă cu Politica Comună de Pescuit, statul român trebuia să menţină un nivel minim al numărului de nave (minimum vitalis), care ar fi estimat la 12-13 vehicule moderne şi performante.
În ceea ce priveşte pescuitul la scară mică, este necesară modernizarea ambarcaţiunilor în scopul îmbunătăţirii siguranţei navigaţiei şi a condiţiilor de păstrare a capturilor la bord. Potrivit POP, în intervalul 2007- 2010 cel puţin jumătate dintre navele mari de pescuit trebuia să fie modernizate, o cincime din motoarele vechi şi poluante dela bordul acestor nave trebuia schimbate cu unele mai mici ca putere, dar mai ecologice, iar 300 de pescari să fie instruiţi în domeniul pescuitului ecologic. Flota de pescuit românească ar fi trebui să fie formată în 2013 dintr- un procent minim de 80% din nave modernizate, 60% din motoarele navelor să fie ecologice şi 600 de pescari şcoliţi. De asemenea, cel puţin 15% dintre activităţile de producţie ar trebui să fie prietenoase cu mediul, iar România ar trebui să deţină trei porturi pescăreşti la standardele UE.
Aceste procente nu au nici o valoare, din simplul motiv că nu mai există flotă de pescuit. Cantităţile de peşte au scăzut considerabil în ultimii ani, la fel şi industria autohtonă a produselor din peşte. Aceasta în condiţiile în care cele cinci axe de finanţare POP totalizează nu mai puţin de 307,6 milioane de euro, bani care ar fi trebuit să fie consumaţi până în acest an pentru relansarea pescuitului.

Jaful de la IPO

Statul român a fost, până în 1989, o adevărată forţă în pescuitul mondial. În 1989, Întreprinderea de Pescuit Oceanic deţinea un număr de 50 de nave, din care 38 erau pescadoare și 12 nave frigorifice de transport (Polar), deservite de 5.125 de salariați. După 1990, activitatea IPO s- a redus considerabil, întreprinderea ajungându să deţină în 1997 numai 16 nave, majoritatea defecte, şi 843 de salariați. În 1998 întreprinderea a intrat ofical în faliment, iar în 2005 mai avea un singur angajat şi doar trei pescadoare inactive. Un singur pescador din flota fostei Intreprinderi de Pescuit Oceanic a supravieţuit. „Someş” este un pescador din clasa Atlantic 2, construit în 1971 la şantierul naval VEB Volkswerft Stralsund din fosta Republică Democrată Germană. Lansat pe mare un an mai târziu, pescadorul a activat până în 1989 în zona Mauritaniei şi Atlantic. Cu o lungime de 82 de metri, „Someş” avea o capacitate de 57 de vagoane de peşte. Echipajul era alcătuit din aproximativ 80 de oameni, care lucrau non stop la prinderea, prepararea şi ambalarea peştelui. Din uzina plutitoare nu a mai rămas decât corpul. Vasul a fost transformat în navă de cercetare, i s-a schimbat numele în „Mare Nigrum” şi este operat de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină GeoEcoMar. Pe vas lucrează 25 de cercetători şi tot ataţia marinari.

Băieţii deştepţi din shipping, scăpaţi basma curată de AVAS

Autor

Dănilă Chirovici

-

1 martie 2013

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului închide ochii la o megaescrocherie în care au fost implicaţi funcţionari din Ministerul Transporturilor, companiile de navigaţie de stat, Bancorex şi câteva zeci de societăţi cu răspundere limitată. În loc să recupereze prejudiciul de peste 75 milioane de dolari de la debitorii Bancorex, AVAS a aşteptat ca firmele datornice să intre rând pe rând în faliment, iar în prezent sunt şanse zero ca statul să-şi mai poată lua banii înapoi. Printre cei implicaţi, un partener de afaceri al senatorului PC (fost PDL) Mircea Banias

La peste un deceniu de la preluarea creditelor neperformante de la Banca Română de Comerţ Exterior, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului le-a dat o nesperată mână de ajutori „băieţilor deştepţi” din transporturile navale.
Sub pretextul că nu are bani pentru derularea procedurilor judiciare, corespondenţă şi timbre, AVAS a tărăganat executarea datirnicilor fix cât timp aveau nevoie firmele cu pricina pentru a scăpa de rigorile legii. Pe lista datornicilor Bancorex figurează câteva zeci de firme cu activitate în shipping, primele zece dintre acestea totalizând, alături de defunctele companii maritime de stat Navrom şi Rompline, o sumă totală de 75,14 milioane de dolari, monedă în care au fost făcute împrumuturile la acea vreme. Interesant este faptul că toate aceste firme datornice sunt, în prezent, radiate sau în procedura falimentului, astfel încât statul român, prin AVAS, nu mai are nici o şansă să recupereze restanţele.
Alături de firmele de apartament, printre clienţii Bancorex figurează şi companiile de navigaţie de stat, care au accesat şi ele credite pentru a acoperi găurile lăsate de firmele cu răspundere limitată. Oficial, împrumuturile au fost făcute pentru retehnologizarea navelor, însă în realitatea banii au ajuns în buzunarele „băieţilor deştepţi”.

Escrocherie la puterea a treia

Mecanismul escrocheriilor a fost foarte bine pus la punct, după un sistem asemănător cu cel din binecunoscutul dosar Flota, numai că de această dată banii nu au intrat în conturile unor firme înmatriculate în paradisuri fiscale, ci chiar în România.
„Au luat bani de la stat cu navele statului. Au luat credite de la Bancorex să le repare (n.r. – navele preluate în contracte de bareboat) dar numai reparaţii nu au fost. În afară de vreo două companii, nimeni nu a mai dat banii înapoi”, îşi aminteşte Adrian Mihălcioiu, reprezentantul ITF România, de perioada de „glorie” a tunurilor din shipping, 1996- 2000. „Au rămas datorii de multe milioane de dolari. S-au reţinut navele în porturi”, a precizat oficialul ITF, care a explicat că până la urmă datoriile companiilor maritime de stat rezultate ca urmare a închirierii navelor către societăţi cu răspundere limitată au fost acoperite tot de la bugetul de stat.
Schema escrocheriilor era următoarea: nou-înfiinţata SRL prelua în sistem bareboat, respectiv un contract de închiriere în urma căruia firma dobândea drept de proprietate asupra navei pe perioadă determinată, unul sau mai multe vapoare comerciale, cu obligaţia de a asigura întreţinerea acestora şi plata diurnei către echipaj. Marinarii primeau, la acea vreme, atât diurna de la armatorul navei, cât şi salariu pe cartea de muncă la compania de stat unde erau încadraţi până la închirierea navelor.
Firma, în calitate de armator al vaporului, a contractat un credit pentru retehnologizarea navei, pe care l-a garantat cu bunul care face obiectul contractului, adică vaporul. Cum din baza de date a Bancorex reiese clar că firmele respective nu au mai restituit împrumuturile, navele ar fi trebuit sechestrate. Însă multe dintre aceste vapoare fuseseră în prealabil arestate în porturile străine, pentru neachitarea taxelor portuare de către societăţile care la agenturau, situaţie în care datoriile revin în sarcina navei şi, implict, a proprietarului de drept, companiile de stat. Astfel statul a fost ţepuit de două ori: odată cu creditele bancare şi a doua oară cu datoriile pe care navele le-au acumulat prin porturi.
A treia escrocherie a fost reprezentată de faptul că aceste companii de stat au fost nevoite să facă la rândul său împrumuturi pentru achitarea datoriilor navelor şi repatrierea echipajelor. Asta cu toate că firmele de stat nu au încasat un leu, sau în cel mai bun caz au primit sume modice, din exploatarea navelor. Mai mult, furia personalului navigant s-a îndreptat tot spre companiile-mamă, ori de câte ori marinarii au rămas neplătiţi.
Cele două companii de stat Navrom şi Romline deţineau împreună aproape 200 de nave specializate în transportul de măfuri generale. Conform unui raport al Ministerului Transporturilor privind „Organizarea, starea tehnică şi exploatarea flotei maritime în perioada 1990-1996″, la 1 ianuarie 1990 flota de transport a României avea 288 de nave cu un tonaj de 5,6 milioane tdw. Dintre acestea, 188 erau cargouri de mărfuri generale, reprezentând 25,6l % din flotă, 12 tancuri petroliere (19,5 %), 70 de mineraliere (53,2 %) şi 18 nave specializate (1,7 %).

Tunurile date la Bancorex

Prima pe lista neagră a Bancorex este CNM Navrom Constanţa, cu un sold de peste 22,6 milioane de dolari, urmată de Romline, cu 9,4 milioane de dolari.
Poziţia a treia este ocupată de Self Invest Maritime SRL Eforie (firmă implicată într-o afacere cu şapte cargouri care s-a sfârşti extrem de prost pentru stat şi în care a fost vehiculat numele lui Sever Mureşan), care are o datorie de peste 7,6 milioane de dolari la Bancorex. O sumă asemănătoare a împrumutat şi N.I. Johnson CO SRL Constanţa- 7,12 milioane de dolari, urmată de Şantierele Navale Rascala – 3,8 milioane de dolari, Pontus Shipping SRL – 3,3 milioane, Oscar Maritime SRL – 2,8 milioane. Urmează în topul datornicilor Conav J&T Shipping SRL, prima firmă privată de navigaţie de după 1989, deschisă de omul de afaceri Ion Jercan împreună cu un fost deputat FSN în vremea primului mandat al lui Traian Băsecu la şefia Ministerului Transporturilor, firmă care a ţepuit statul cu 2,6 milioane de dolari.
Mai adăugăm Euro Ship Management and Trading SRL – 2,2 milioane de dolari, First Shipping SRL Constanţa – 2,17 milioane de dolari, High Sea Services SRL – 2,16 milioane, Carta Shipping SRL – 1,8 milioane, Donau Sea Link SA Constanţa – 1,3 milioane, iar Duplex Maritime Company SRL Constanţa închide, cu o „gaură” de 1,002 milioane de dolari, seria ţepelor de peste un milion de dolari date statului român. Restul, până la 32 de firme de shipping, au contractat credite sub aceată valoare. Majoritatea acestor firme aveau sediul social în câte un apartament de bloc.
Interesant este că doar una dintre aceste firme mai este activă în prezent, respectiv Donau Sea Link SA, firmă care îl are ca asociat pe unul dintre partenerii de afaceri ai senatorului Mircea Banias, fost pedelist, actual conservator şi cercetat de DNA în dosarul „Vama Constanţa”.

De ce a stat AVAS cu mâinile-n sân

AVAS s-a justificat într- un mod de-a dreptul pueril nepăsarea cu care atratat problema Bancorex. „Activitatea de valorificare a creanţelor din portofoliul AVAS a fost afectată de o serie de greutăţi provenite din cauze externe, care exced atribuţiilor şi competenţelor AVAS, dintre care exemplificăm: lipsa fondurilor pentru efectuarea deplasărilor în teritoriu pentru identificarea bunurilor debitorilor, instituirii de sechestre, afişări de titluri executorii şi lipsa sumelor necesare transmiterii corespondenţei în termen (comunicări de titluri executorii, ordine de poprire, corespondenţă specifică desfăşurării licitaţiilor publice), ceea ce poate atrage prescrierea titlurilor executorii, anularea licitaţiilor publice şi răspunderea materială, penală şi civilă a executorilor”, a arătat instituţia într-un document pus la dispoziţia Guvernului.
Cu alte cuvinte, s-au zgârcit la timbre şi diurne, dar au pierdut sume de ordinul milioanelor de dolari.

Expertiză în cazul terenurilor pentru care deputatul Mircia Muntean a fost trimis în instanţă

Autor

Dănilă Chirovici

-

14 februarie 2013

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care judecă dosarul în care este implicat fostul primar al Devei, deputatul Mircia Muntean, au admis proba solicitată de Ministerul Public.

La ultimul termen de judecată, Ministerul Public a solicitat efectuarea unei expertize tehnice a terenurilor despre care este vorba în acest dosar, iar marţi magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-au pronunţat în sensul admiterii acestei probe.
Fostul primar al Devei este judecat pentru abuz în serviciu în forma calificată, păgubiţi fiind Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, dar şi Autoritatea Naţională a Vămilor. Vorbim despre un dosar extrem de longeviv, ajuns pe rolul instanţei din Bucureşti în februarie 2005. Cunoscut sub numele de „trafic cu maşini de lux”, dosarul se află de mai bine de opt ani pe rolul instanţelor de judecată. Procurorii au încheiat cercetările în anul 2003, iar lucrarea penală a intrat pe rolul instanţei de judecată un an mai târziu. În februarie 2005 a fost reluat, sub un alt număr de înregistrare, la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi a suferit mai multe amânări şi prea puţine termene de judecată reale, iar după ce Mircia Muntean a ajuns deputat prin redistribuire din partea PDL, cauza s-a mutat la instanţa supremă.

La sfârşitul anului 2003, primarul Devei, Mircia Muntean, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru că ar fi încheiat tranzacţii ilegale de terenuri cu o persoană acuzată de trafic cu maşini furate, Iosif Man, care între timp a decedat. Împreună cu Mircia Muntean şi Iosif Man, în instanţă au mai fost trimise încă patru persoane. Cinci dintre inculpaţi erau acuzaţi că se ocupau cu traficul internaţional de autoturisme furate din străinătate, în timp ce ex-primarul Devei era acuzat de tranzacţii ilegale de terenuri. Conform rechizitoriului dat publicităţii la vremea respectivă, Mircia Muntean ar fi încălcat cu bună ştiinţă atribuţiile de serviciu şi legislaţia în vigoare „(…) Inculpatul Mircia Muntean, uzând de calitatea sa de primar al municipiului Deva şi de preşedinte al comisiei locale pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, cu concursul învinuitului Man Iosif i-a împroprietărit pe acesta şi numiţii Panduru Carol şi Pop Aurel cu un teren în suprafaţă de 5.838 metri pătraţi situat în Deva, în zona gării. Terenul a fost trecut în proprietatea publică a statului român prin Decretul de expropriere pentru cauză de utilitate publică nr. 113 din 24.03.1982 şi se afla în administrarea Ministerului Apărării Naţionale”, se arată în rechizitoriu. Suprafaţa de teren astfel dobândită a fost mai apoi înstrăinată de cei trei, iar prejudiciul vehiculat a fost de aproximativ de 360.000 de dolari.

Ziarul de Investigații

Cartelul veterinarilor ne îmbolnăveşte pentru 500 milioane euro

Jurământ de împăcare

Episcopul de Huşi şi şeful CJ Vaslui, lobby pentru Chevron

Copii expuşi la abuzurile asupra animalelor

Atrocităţile mileniului trei în orfelinatele României

Marin Condescu dă cu mopul la complexele energetice

Nelu Iordache a’ lu’ Piele, erou naţional la Adunaţii Copăceni

Plumb, aurul şi bănăţenii. Exploatarea de la Certej, prilej de sfadă politică

Autorităţile statului confirmă :„OMV forează ilegal în pădurea Monteoru”

Un tulcean, singurul beneficiar al fondurilor europene pentru pescuit

Băieţii deştepţi din shipping, scăpaţi basma curată de AVAS

Expertiză în cazul terenurilor pentru care deputatul Mircia Muntean a fost trimis în instanţă

Rămâi conectat

Ultimul articol

Acordul UE–Mercosur este expresia cea mai concretă a eșecului de guvernare și pare că...

Cristian Popescu Piedone, un actor-cheie în noua ecuație administrativă a Capitalei

Ludovic Orban se întoarce „acasă” și anunță că Forța Dreptei urmează a fuziona cu...