Robert Cazanciuc este noul ministru al Justiţiei. Nu face parte din
niciun partid şi „directiva” pe care a primit-o la Palatul Cotroceni, cu
ocazia depunerii jurământului, este să obţină un raport favorabil pe
MCV, ceea ce, zice-se, ar permite României intrarea în spaţiul Schengen.
Independentul Robert Cazanciuc are o misiune dificilă. Nu pentru că
n-ar beneficia de sprijinul imensei majoritaţi parlamentare. Niciun
politician, nici măcar din astenica Opoziţie, nu şi-ar permite să
pericliteze drumul ţării către acel wonder land lipsit de frontiere.
Fanteziile românilor pe această temă sunt cam ridicole şi dorinţa puţin
cam impulsivă şi cam instinctivă, dar, mă rog, asta e!
Revenind,
aşadar independentul Robert Cazanciuc va beneficia de sprijinul întregii
clase politice pentru a atinge „ţintele” trasate de Mecanismul de
Cooperare şi Verificare. De data asta problema românilor nu vor mai fi
senatorii şi deputaţii de pe malurile Dâmboviţei ci opinia publică din
Olanda, Germania, şi din alte ţări asemenea acestora. Pentru că
demnitarii care strâmbă din nas la auzul numelui ţării noastre nu fac
altceva decât să exprime o stare de spirit a cetăţenilor care-i votează.
În consecinţă, pe cât de uşoară va fi misiunea lui Robert Cazanciuc pe
plan intern – considerând că beneficiază de o expertiză cât se poate de
competentă – pe atât de dificilă va fi aceasta în privinţa influenţării
unui verdict care s-ar putea să fie, deja, antepronunţat. Conform unei
cutume locale noului ministru i se va cere „o reformă în justiţie”. Aş
putea pune pariu că un sondaj de opinie asta ar releva ca imperativ al
cetăţenilor români cu drept de vot la adresa lui Robert Cazanciuc. Cu
toate că imensa majoritate a locuitorilor ţării ăsteia habar n-au ce va
să zică aia „reformă în justiţie”. Da’ cu siguranţă trebuie să fie ceva
de bine. Am făcut aceste precizări pentru a afirma că persoana lui
Robert Cazanciuc nu poate influenţa într-un mod determinant sau măcar
semnificativ existenţa noastră ca cetăţeni ai României. Şi totuşi,
începând de ieri, prezenţa sa, cu toate că nu face parte din niciun
partid, a devenit marcantă, a devenit un semnal pentru întreg eşicherul
politic.
Semnalul arată schimbarea de atitudine a preşedintelui
Traian Băsescu şi marchează falimentul PDL şi deci al Opoziţiei. Luni
seara, pe data de 15.04.2013, Traian Băsescu a lăudat guvernul instalat
după alegerile din decembrie anul trecut şi s-a întreţinut cordial cu
Victor Ponta şi Crin Antonescu. A glumit şi a râs destins cu
reprezentanţii actualei Puteri, de faţă fiind şi preşedintele Camerei
Deputaţilor, pesedistul Valeriu Zgonea, precum şi mai mulţi miniştri.
Aşadar se poate spune că Traian Băsescu a renunţat să mai fie vârful de
lance al Opoziţiei şi că, pe cale de consecinţă, nu mai reprezintă
PDL-ul în lupta cu USL. Ceea ce pentru democrat-liberali va deveni, în
destul de scurt timp, catastrofal. În absenţa panoului de comandă de la
Cotroceni, care furniza inclusiv informaţii vitale, pedeliştii vor
deveni, în curând, dezorientaţi. Deja mulţi dintre ei se agaţă de noii
pantaloni ai lui Traian Băsescu, marca Mişcarea Populară. Departe de
mine gândul că actualul preşedinte al României se va cuibări în braţele
vânjoase ale USL. Nu. Pur şi simplu el vrea să-i facă să sufere pe
liderii PDL, Traian Băsescu loveşte cu toată puterea în tabăra Vasile
Blaga. Faptul că asta reprezintă conducerea principalului partid de
Opoziţie este pentru Traian Băsescu o coincidenţă nefericită. Atât de
tare l-a înfuriat felul în care pedeliştii s-au debarasat de el încât
acum este în stare să calce peste cadavre doar pentru a-l umili şi
distruge pe cel cu care a stat umăr la umăr atâta amar de vreme. Într-un
editorial de acum mulţi ani, pe vremea când Sorin Frunzăverde era
ministrul MApN şi Blaga al Internelor, spuneam că glonţul fatal la
ruleta rusească pe care o joacă Traian Băsescu ar putea fi ori al
Armatei ori al Poliţiei. Acum preşedintele României are o nouă pasiune
politică: Mişcarea Populară. Asupra căreia îşi concentrează întreaga
atenţie, după ce a dezmoştenit PDL-ul. Pentru ca aceasta să se poată
dezvolta în linişte, armonios, Traian Băsescu vrea să închidă definitiv
gura pedeliştilor. Pentru asta flirtează cu Puterea. Se dă bine cu USL.
Numai că distrugând PDL nu va primi ceva consistent în schimb. Nici din
partea coaliţiei ultra-majoritare, nici din partea nou-născutei Mişcari.
Preşedintele României este la ora actuală, nu ca-n gară, ca-n aeroport,
în acel tărâm al nimănui. Pentru că împăcarea de la jurământ nu este un
jurământ de împăcare.
