Consiliul Judeţean şi Biserica au vândut judeţul Vaslui americanilor de la Chevron, fără să le pese de opniile celor patru sute de mii de locuitori din zonă. Au vândut totul, deşi acum un an de zile actualul preşedinte al Consiliului Judeţean, Dumitru Buzatu, se jura cu mâna pe Biblie, în fata unei puzderii de oameni, că nu va primi niciodată la Vaslui compania Chevron. Companie care nu s-a sfiit să-l invite, în Statele Unite, pe episcopul de Huşi, PS Corneliu. Între timp, însă, trei consilii locale din judeţ au interzis exploatarea gazelor de şist pe raza localităţilor respective.

La începutul lunii februarie, americanii de la Chevron organizau, în colaborare cu Consiliul Judeţean Vaslui, la Centrul de Afaceri, un seminar în care intenţionau să convingă asistenţa că sunt bine intenţionaţi. Accesul presei nu a fost permis.
La acea întâlnire cu şefii de la Chevron România, Dumitru Buzatu, preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, se lamenta că „dezbaterea aceasta este decisă de Chevron, iar eu nu am căderea de a spune cine să vină şi cine nu. Nici voi (iar aici se burzuluia la cei care „îndrăzniseră” să-i ceară justificări – n.red.) nu aveţi căderea să-mi cereţi socoteală de ce eliberez acte oficiale conform legii. Nu pot să mă opun”. Respectiva întâlnire era organizată taman la Centrul de Afaceri Vaslui, o instituţie stăpânită de Consiliul Judeţean şi care nu prea a apucat să-şi dovedească utilitatea.
Preoţii care voiau să participe, în semn de protest, la acel seminar, au fost rapid liniştiţi – desigur, prin ameninţări – de episcopul de Huşi. Protopopii au fost sunaţi de PS Corneliu, care i-a ameninţat că, dacă vreun preot îndrăzneşte să apară la forumul celor de la Chevron, va fi caterisit. Atitudine care este uşor de înţeles, dacă luăm în calcul că, anul trecut, episcopul a vizitat Statele Unite pe banii companiei Chevron, de care fusese invitat.
În atari condiţii, oamenii din Vaslui cred că singura posibilitate de a scăpa de otrăvirea „legală” la care va urma să fie supusă de cei care conduc judeţul şi de cei care fac bani în numele lui Dumnezeu ar fi organizarea unui referendum, prin care populaţia să spună dacă este de acord ca Chevron să foreze în judeţ.
Conducerea companiei americane nu este, însă, deloc speriată de posibilele proteste ale populaţiei. Ştiut fiind că românii, în general, şi vasluienii, în mod special, sunt obişnuiţi să dea ori să aştepte mită, au mai făcut ceva. Sub masca unei acţiuni caritabile, cei de la Chevron au donat o ambulanţă Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui. O nimica toată, faţă de amploarea afacerii gazelor de şist.

Interdicţii la nivel local

Cociorva Ion, Primar Tutova

Ce nu s-a făcut la nivel judeţean a început pe plan local. Consiliile locale din Iana, Tutova şi Pochidia au interzis, prin hotărâri, explorarea şi exploatarea gazelor de şist pe teritoriul comunelor respective, după ce compania americană Chevron obţinuse certificate de urbanism pentru explorarea gazelor de şist în alte trei perimetre.
Prin hotărârile adoptate, „se interzice eliberarea de avize, certificate de urbanism şi autorizaţii de construire în vederea amplasării de construcţii, sonde de extracţie pe teritoriul comunei”, dar şi vânzarea, darea în administrare, concesionarea sau închirierea terenurilor proprietate publică pe teritoriul comunelor în scopul explorării, dezvoltării sau exploatării gazelor de şist.
Deciziile luate de către autorităţile locale din cele trei comunităţi vin după ce Consiliul Judeţean Vaslui a eliberat, în lunile decembrie şi ianuarie, trei certificate de urbanism pentru explorarea gazelor de şist în trei perimetre din judeţul Vaslui. Certificatele respective fuseseră emise pentru suprafeţe extravilane cuprinse între 35.000 şi 73.400 de metri pătraţi de teren în localităţile Păltiniş (comuna Băceşti), Popeni (comuna Găgeşti) şi Siliştea (comuna Pungeşti).
„În urma consultărilor făcute în rândul populaţiei, am constatat că opinia generală este că explorarea sau exploatarea gazelor de şist pe teritoriul comunei nu este dorită de către oameni. Noi, ca autoritate publică locală, trebuie să promovăm interesele cetăţenilor şi, în consecinţă, am venit cu o propunere în Consiliul Local de a interzice prezenţa vreunei firme care să extragă gazele de şist din solurile Tutovei. Eu, ca primar, îi înţeleg pe cetăţeni, pentru că exploatarea acestor resurse prin metode neconvenţionale presupune prea multe riscuri, pe care noi nu ni le putem asuma“, a declarat primarul comunei Tutova, Ion Corciovă.
Hotărârile luate de cele trei consilii locale urmează să fie analizate de Prefectura Vaslui, care, prin Serviciul de Contencios-Administrativ, va stabili dacă acestea au fost luate cu respectarea legislaţiei în domeniu.

Răzgândirea lui Ponta

Tom Holst Chevron957

În luna noiembrie a anului trecut, premierul Victor Ponta transmitea investitorilor americani, în cadrul unei întâlniri avute cu membri ai American Romanian Business Council, că atmosfera generală legată de investiţii este una favorabilă, în pofida schimbărilor politice, şi-i asigura că este dispus să discute despre aceste probleme.
O lună mai târziu, premierul declara că negocierile cu Chevron, al doilea mare grup petrolier din Statele Unite, privind explorarea şi explotarea gazelor, vor reprezenta o zonă de interes pentru viitorul guvern de la Bucureşti, adăugând că cel care va avea cel mai mult de pierdut dacă România va scoate gaze de şist va fi Gazprom. Paradoxal, unul dintre punctele pe care Executivul creat de premierul desemnat Victor Ponta le-a inclus în programul de guvernare prevedea şi impunerea unui moratoriu pe exploatarea gazelor de şist din România. Sub numele „Instituirea imediată a unui moratoriu privind exploatarea gazelor de şist până la finalizarea studiilor ce se află în derulare la nivel european privind impactul asupra mediului prin procedeul de fracţionare hidraulică”, moratoriul presupunea, practic, sistarea oricărei activităţi de extracţie.
Din opoziţie, USL a contestat planurile companiei americane Chevron de a extrage gazele de şist în România, după ce gigantul energetic american a concesionat patru perimetre – trei în Dobrogea şi unul în Vaslui – şi a şi început, într-unul dintre ele, lucrările de prospecţiune. Dar acum, aflat la putere, premierul Victor Ponta şi-a schimbat radical poziţia.
La sfârşitul lunii februarie, la Bârlad, peste opt mii de bârlădeni şi „fraţi de cruce” ai lor, veniţi de prin alte judeţe, au participat la un marş de protest faţă de exploatarea gazelor de şist prin metode neconvenţionale. Bârlădenii sunt decişi să continue protestele, următoarea ieşire în stradă fiind programată pe 4 aprilie.

Ce spune Chevron

Pe site-ul său oficial, compania Chevron încearcă să liniştească apele, minimalizând problemele legate de exploatarea gazelor de şist.
„În 2011, firma Prospecţiuni SA a demarat prospecţiuni pentru identificarea de noi zăcăminte de gaze naturale în zona Bârlad. Dacă se va dovedi că există astfel de zăcăminte, concernul Chevron ar urma să aplice metoda fracţionării hidraulice pentru a extrage acest gaz. Însă, ce este acest procedeu? Pungile de gaze se formează sub unele depozite sedimentare, denumite <<pungi-mamă>>. Acest tip de gaz era considerat a fi neexploatabil, până prin anul 2000, din cauza faptului că era prea difuz şi răspândit în straturi sedimentare cvasi-impermeabile. După acest an, însă, a apărut tehnica fracturării hidraulice pentru a recupera gazul de şist”, susţin americanii.
Tot pe site se detaliază, precizându-se că este vorba de un foraj vertical, care se execută la o adâncime de 2.600-3.000 de metri, după care turbina de foraj este deviată, “pentru a săpa pe orizontală în rocile care reţin gazul, pe o distanţă de până la opt kilometri”.

Articolul precedentCopii expuşi la abuzurile asupra animalelor
Articolul următorJurământ de împăcare