Un tulcean, singurul beneficiar al fondurilor europene pentru pescuit

Cei şase ani de implementare a fondurilor europene pentru modernizarea navelor de pescuit româneşti nu a ajutat cu nimic comunităţile pescăreşti şi nici societăţile din domeniu. Măsura 1.3, aşa cum este denumit programul „Investiţii la bordul navelor de pescuit şi selectivitate” în terminologia Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional de Pescuit, a fost închisă dezastruos pentru statul român- din fondurile de două milioane de euro alocate pescadoarelor româneşti a fost cheltuită o suă infimă: puţin peste 100.000 euro, reprezentând o singură cerere de finanţare, şi aceasta onorată după un an de aşteptări. Jurnal de Investigaţii l-a găsit pe singurul beneficiar al fondurilor europene destinate pescuitului: omul de afaceri tulcean Dan Buhai.

2013, ultimul an pentru implementarea Programului Operaţional pentru Pescuit, încheie dezastruos sesiunea alocării fondurilor europene din actualul exerciţiu finaciar, aşa cum a relatat Jurnal de Investigaţii în numărul precedent..
O singură navă de pescuit a beneficiat de fonduri europene în cei ciinci ani de derulare a POP. Este vorba de „Flamingo 4”, care aparţine societăţii Miadmar Fishing SRL din Tulcea şi este un trauler construit în 1996 la Şantierul Naval Tulcea. Până în 2004, pescadorul a purtat numele de „Chefalu 17”. Firma tulceană a primit, prin contractul 173/21.11.2012, suma de 502.656 de lei pentru dotarea navei cu un sistem modern de preparare a gheţei din apa de mare şi modernizarea punţii de lucru. În prezent, traulerul este singura navă de pescuit modernizată potrivit normelor europene care are şanse de a supravieţui perioadei negre prin care trece acum pescuitul românesc la Marea Neagră.
Dan Buhai, acţionarul societăţii tulcene, îşi aminteşte calvarul obţinerii banilor europeni: „Am depus dosarul şi exact când s- a împlinit un am m-au chemat să semnez. Am semnat contractul în noiembrie anul trecut şi până în prezent nu am primit nici un ban”. În opinia sa, unul din principalele dezavantaje ale programului de investiţii finanţat din fondurile europene este faptul că nu se acordă finanţări pentru modernizarea sau schimbarea motoarelor navelor. „Te obligă să reduci cu 20% puterea motoarelor şi îţi dau doar 20% din valoarea investiţiei. Motoarele la o navă constituie o economie importantă. Este descurajant din toate punctele de vedere”, a explicat Dan Buhai.

Nu există porturi pescăreşti

Reprezentantul Miadmar a precizat că în prezent nu există pe tot litoralul românesc un port specializat pentru operarea navelor de pescuit iar statul este total dezinteresat de rezolvarea problemelor pescarilor.
„Nu există port pescăresc la Marea Neagră. Nu au amenajat un chei pentru pescadoare. Spre exemplu, bulgarii au cinci porturi pescăreşti”, a spus Buhai. La rândul lor, pescarii constănţeni susţin înfiinţarea unui port specializat, însă statul nu a mişcat un deget. „Nu se vrea. Pe noi ne dărămâ pe unde apucă”, a declarat Piu Iordache, secretarul general al Asociaţiei de Pescuit Sportiv şi Agremet Delfinul din Eforie Sud. Reprezentantul pescarilor a făcut referire la episodul din 2008, atunci când întreg satul pescăresc unde funcţiona asociaţia a fost demolat de către Primăria Tulzla, pe a cărei rază administrativă se afla comunitatea de pescari. O acţiune similară a avut loc în 2000, când Primăria Constanţa a băgat buldozere în portul turistic Tomis, pentru a demola satul de pescari care funţiona acolo. În ambele cazuri, autorităţile locale au demolat cabanele pescarilor pentru a face loc caselor de vacanţă. Potrivit lui Puiu Iordache, existenţa unui port pescăresc la Marea Neagră ar facilita considerabil controlul statului asupra pescuitului. „La noi nu există o lege care să acopere pescuitul. Totul este considerat braconaj. Un port pescăresc ar putea fi amenajat la Eforie sau Midia. Există spaţii şi necesită investiţii minime: instalaţii de chei şi un depozit”, a mai spus liderul pescarilor.

Bani pentru a renunţa

AMPOP stă mult mai bine în ceea ce priveşte implementarea Măsurii 1.1 „Încetarea permanentă a activităţii de pescuit”, respectiv ajutorul financiar european alocat firmelor şi persoanelor fizice din domeniul pescuitului care renunţă la această activitate.
Potrivit instituţiei, în cei şase ani de fonduri europene au fost depuse 44 de cereri de finanţare, din care 13 au fost selectate ca eligibile şi au intrat la plată, beneficiarii primind aproximativ 10 milioane de lei, respectiv 2,2 milioane de euro, dintr- un buget total alocat pentru această măsură de 3,5 milioane de euro. Şase firme care deţineau tot atâtea nave de pescuit, precum şi 13 pescari care au activat la bordul acestor nave, dar şi la bordul altor ambarcaţiuni pescăreşti scoase din uz, au beneficiat de sume cuprinse între două milioane de lei şi câteva zeci de mii de lei pentru încetarea pescuitului.
Din păcate pentru comunităţile pescăreşti, acest raport extrem de pozitiv, dacă îl privim prin prisma gradului de absorbţie de 62, 89%, este unul dezastruos pentru viitorul acestei activităţi. Fără să fie completată cu investiţii în modernizarea navelor de pescuit şi achitiţia de noi ambarcaţiuni, această măsură a falimentat practic pescuitul maritim românesc prin trimiterea la fier vechi a şase pescadoare, precum şi scoaterea din uz a mai multor ambarcaţiuni de mici dimensiuni. Conform normativelor UE, România ar fi trebuit să- şi adapteze urgent flota de pescuit astfel încât să existe un echilibru durabil între capacitatea de pescuit şi resursa accesibilă şi disponibilă. În concordanţă cu Politica Comună de Pescuit, statul român trebuia să menţină un nivel minim al numărului de nave (minimum vitalis), care ar fi estimat la 12-13 vehicule moderne şi performante.
În ceea ce priveşte pescuitul la scară mică, este necesară modernizarea ambarcaţiunilor în scopul îmbunătăţirii siguranţei navigaţiei şi a condiţiilor de păstrare a capturilor la bord. Potrivit POP, în intervalul 2007- 2010 cel puţin jumătate dintre navele mari de pescuit trebuia să fie modernizate, o cincime din motoarele vechi şi poluante dela bordul acestor nave trebuia schimbate cu unele mai mici ca putere, dar mai ecologice, iar 300 de pescari să fie instruiţi în domeniul pescuitului ecologic. Flota de pescuit românească ar fi trebui să fie formată în 2013 dintr- un procent minim de 80% din nave modernizate, 60% din motoarele navelor să fie ecologice şi 600 de pescari şcoliţi. De asemenea, cel puţin 15% dintre activităţile de producţie ar trebui să fie prietenoase cu mediul, iar România ar trebui să deţină trei porturi pescăreşti la standardele UE.
Aceste procente nu au nici o valoare, din simplul motiv că nu mai există flotă de pescuit. Cantităţile de peşte au scăzut considerabil în ultimii ani, la fel şi industria autohtonă a produselor din peşte. Aceasta în condiţiile în care cele cinci axe de finanţare POP totalizează nu mai puţin de 307,6 milioane de euro, bani care ar fi trebuit să fie consumaţi până în acest an pentru relansarea pescuitului.

Jaful de la IPO

Statul român a fost, până în 1989, o adevărată forţă în pescuitul mondial. În 1989, Întreprinderea de Pescuit Oceanic deţinea un număr de 50 de nave, din care 38 erau pescadoare și 12 nave frigorifice de transport (Polar), deservite de 5.125 de salariați. După 1990, activitatea IPO s- a redus considerabil, întreprinderea ajungându să deţină în 1997 numai 16 nave, majoritatea defecte, şi 843 de salariați. În 1998 întreprinderea a intrat ofical în faliment, iar în 2005 mai avea un singur angajat şi doar trei pescadoare inactive. Un singur pescador din flota fostei Intreprinderi de Pescuit Oceanic a supravieţuit. „Someş” este un pescador din clasa Atlantic 2, construit în 1971 la şantierul naval VEB Volkswerft Stralsund din fosta Republică Democrată Germană. Lansat pe mare un an mai târziu, pescadorul a activat până în 1989 în zona Mauritaniei şi Atlantic. Cu o lungime de 82 de metri, „Someş” avea o capacitate de 57 de vagoane de peşte. Echipajul era alcătuit din aproximativ 80 de oameni, care lucrau non stop la prinderea, prepararea şi ambalarea peştelui. Din uzina plutitoare nu a mai rămas decât corpul. Vasul a fost transformat în navă de cercetare, i s-a schimbat numele în „Mare Nigrum” şi este operat de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină GeoEcoMar. Pe vas lucrează 25 de cercetători şi tot ataţia marinari.