În premieră pentru România, un baron local este debarcat din
funcţie printr-o decizie a justiţiei. Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie a stabilit marţi seara că președintele CJ Argeș, Constantin
Nicolescu (PSD) este incompatibil. Magistrații au judecat recursul
declarat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) la decizia din martie
anul trecut a Curţii de Apel Târgu Mureş, care îl absolvise pe
Nicolescu de acuzaţia de conflict de interese.
Ce i s-a imputat, de fapt, lui Constantin Nicolescu? În calitate
de preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, baronul local acorda
contracte unor societăți controlate de membri ai familiei sale.
Totul a început în martie 2011, când Agenţia Naţională de Integritate
informa că Nicolescu este vinovat de conflict de interese pentru că a
acordat, în calitate de preşedinte al CJ Argeş, diverse contracte, în
valoare de 1.576.305 lei, unor firme ce aparţineau familiei sau unor
apropiaţi ai săi. Inspectorii ANI au ajuns la această concluzie după ce
au cercetat declaraţiile de avere şi interese, precum şi alte documente.
Între timp, Nicolescu a fost reales în funcţia de preşedinte al CJ,
în urma alegerilor din vara anului 2012, dar procesul a mers mai
departe. Baronul de Argeş a contestat în justiţie raportul ANI, iar
Curtea de Apel Târgu Mureş a anulat acest raport, în martie 2013.
„Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de
Apel Târgu Mureş s-a pronunţat în dosarul 500/46/2011, având ca obiect
anulare act administrativ, privindu-l pe numitul Nicolescu Constantin, a
admis acţiunea reclamantului şi a anulat raportul întocmit de Agenţia
Naţionalã de Integritate în ceea ce priveşte reţinerea conflictului de
interese”, se arăta în comunicatul dat în primăvara anului trecut de
instanţa mureşeană.
Cum sentinţa nu a era definitivă, ea a putut fi atacată cu recurs la
ÎCCJ, ceea ce ANI a şi fãcut, pe motiv că decizia nu este temeinică.
Într-un final, Curtea Supremă a decis, marţi seara, că Nicolescu este
incompatibil, de această dată sentinţa fiind definitivă, iar baronul va
trebuie să părăsească funcţia de preşedinte al CJ Argeş.
Ultima oară nu s-au amestecat în borşul lui Relu Fenechiu.
Poate că au simţit că este vorba de o privatizare de ochii instituţiilor
financiare internaţionale – noi ne facem că vrem să vindem, Gruia
Stoica se preface că vrea să cumpere, iar FMI se face că ne crede pe
cuvânt. Acum însă, la următoarea strigare, nemţii de la Deutsche Bahn
sunt tot mai decişi să câştige privatizarea CFR Marfă. Potrivit unor
surse din sistemul feroviar consultate de Ziarul de Investigaţii,
germanii vor fi în pole position atunci când se va da din nou startul
privatizării.
Compania germană Deutsche Bahn a fost întotdeauna interesată atunci
când statul român a anunţat că vrea să vândă pachetul majoritar de
acţiuni.
Chiar şi la ultima încercare, eşuată în toamna anului trecut, nemţii ar
fi participat, dar nu le-a mirosit prea bine. A spus-o chiar fostul
ministru al Transporturilor Alexandru Nazare: “Noi am avut întrebări în
privința CFR Marfă de la operatori foarte importanți din Europa. Vorbim
aici de Ferrovie dello Stato, Deutsche Bahn, operatori importanți și
puternici. Ei au fost interesați de CFR Marfă. Ea (privatizarea –
n.red.) a fost păstrată în club restrâns”.
Şi n-a fost să fie.
Însă, de când visul (sau coşmarul?) preluării CFR Marfă de către
controversatul om de afaceri Gruia Stoica, patronul companiei Grup
Feroviar Român, s-a risipit, tot mai multe semnale indică faptul că, la
următoarea încercare, Deutsche Bahn va avea prima şansă în a-şi adjudeca
pachetul majoritar de acţiuni al operatorului feroviar de marfă.
Însuşi preşedintele Traian Băsescu a lansat, la finele lunii trecute, un
semnal extrem de transparent în acest sens. „Am fi foarte interesaţi
dacă, spre exemplu, Deutsche Bahn ar privi către licitaţia care se
organizează pentru privatizarea celei mai mari companii de transport
feroviar din România, companie care se numeşte CFR Marfă”, a spus şeful
statului în cadrul unei conferinţe cu jurnaliştii acreditaţi în
Bundestag.
Prezenţă semnificativă pe piaţa românească
Deutsche Bahn este prezentă pe piaţa românească de ani buni. În
2000, au intrat pe piaţă prin licenţierea transportatorului feroviar de
marfă Logistic Services Danubius, căruia i-au schimbat ulterior
denumirea în DB Schenker Rail Romania, pentru a profita la maximum de
greutatea brandului german.
Potrivit celor mai recente date disponibile, compania dispune de 48 de
locomotive şi 1.500 de vagoane. De asemenea, DB Schenker Rail Romania
are două baze proprii de transbordare din vagoane cu ecartament larg
(din Rusia şi fostele ţări sovietice), la Galaţi şi la Socola (lângă
Iaşi).
În 2008, nemţii au cumpărat pachetul majoritar de acţiuni al
societăţii autohtone de transport auto Romtrans, cea mai mare de pe
piaţa românească.
Tranzacţia a fost evaluată la vremea respectivă la 80-90 milioane de
euro. După preluare, numele companiei a fost modificat în DB Schenker.
Preluarea operatorului de transport auto i-a permis companiei Deutsche
Bahn să ofere în România servicii door-to-door. Cu alte cuvinte, marfa
este preluată de camioane, încărcată apoi în trenuri, după care este iar
încărcată în camioane, astfel încât să fie eliminaţi intermediarii.
Apoi, în urmă cu doi ani, Deutsche Bahn era interesată să pătrundă şi
pe piaţa românească a transportului feroviar de călători. În acest
sens, nemţii erau dispuşi să investească 67 milioane de euro în
achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni al companiei private
Regiotrans din Braşov. Lucrurile nu au mers însă ca pe şine, iar într-un
final acţionarul majoritar al Regiotrans, Costel Comana, a dezminţit
existenţa tranzacţiei.
Acum, înainte de a se da oficial semnalul de începere a noii
încercări de privatizare a CFR Marfă, nemţii sunt deja la linia de
start. De această dată, sunt hotărâţi să fie învingători.
Primarul Constanţei, Radu Mazăre, ar urma să fie exclus din
PSD în următoarea perioadă, conducerea organizaţiei de la malul mării
urmând să fie preluată de Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ,
Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa. Acesta din urmă,
relatează presa constănţeană, este susţinut de unul dintre cei mai
puternici oameni de afaceri de pe litoral, Gheorghe Bosânceanu, patronul
Şantierului Naval Constanţa.
Dă în clocot oala politichiei la malul mării. În ultimele zile, presa
constănţeană a publicat mai multe informaţii, “pe surse”, potrivit
cărora domnia lui Radu Mazăre ar urma să ia sfârşit. În urmă cu câteva
zile, diversele tabere politice şi cercuri de interese au stat numai în
întâlniri de taină. S-au întâlnit opozanţii lui Mazăre între ei, s-a
întâlnit Mazăre cu Bosânceanu şi au stat la sfat senatorul PSD Alexandru
Mazăre, fratele edilului şef, împreună cu omul de afaceri Gabriel
Comănescu, proprietarul companiei Grup Servicii Petroliere (GSP). Ziua
de Constanţa precizează că atât Comănesccu cât şi Bosânceanu au
confirmat existenţa acestor întâlniri.
Marian Oprişan: „Fără foc nu iese fum”
În vreme ce preşedintele PSD, Victor Ponta, a dezminţit categoric un
asemenea scenariu, baronul pesedist de la Vrancea, Marian Oprişan, a
fost mai reţinut: „Nu ştiu, dar fără foc nu iese fum”.
Tot ziariştii constănţeni susţin că secretarul general adjunct al
PSD, Codrin Ştefănescu, nu ar fi străin de tentativa de detronare a lui
Mazăre. Oficial, Ştefănescu a dezminţit informaţia: „De Radu Mazăre mă
leagă o prietenie de foarte mult timp. Am fost mereu de acord cu Radu
Mazăre, el este hotărât şi tranşant. Niciodată nu aş fi împotriva lui.
De Gheorghe Bosânceanu, în schimb, nu mă leagă nici măcar o amiciţie
protocolară”. Totuşi, Gheorghe Donţu, fost membru al PSD Constanţa,
susţine că, în urmă cu nu foarte mulţi ani, Codrin Ştefănescu i-ar fi
făcut lobby în partid lui Mihai Daraban.
Şi acesta din urmă a dezminţit că ar unelti împotriva lui Mazăre: „S-a
tot vorbit despre asta în ultimele trei luni, s-a vorbit şi după ce a
fost Ponta în Şantierul Naval. Sunt zvonuri, pentru că nici eu, nici
Bosânceanu nu mai facem politică. Iar dacă mi s-ar propune, nu aş
accepta. Nu-mi surâde ideea. Pot să mă şi roage, eu voi spune nu.
Oricum, sunt într-o poziţie socială în care nu sunt obligat să accept”, a
precizat Mihai Daraban.
Ziarul Timpul merge şi mai departe cu scenariul legat de mazilirea
lui Radu Mazăre, susţinând că acesta ar cocheta cu ideea de a candida la
alegerile prezidenţiale din toamnă. Calculele edilului ar fi
următoarele: chiar dacă nu va câștiga, crede că va obține 20%-30%,
îndeajuns pentru a deveni un arbitru în turul doi.
UPDATE Contactat de Ziarul de Investigaţii, Radu Mazăre nu a
vrut să comenteze scenariile din presa constanţeană. „N-am văzut şi nu
mă interesează”, ne-a spus sec primarul Constanţei
Banca Naţională a sesizat DNA în legătură cu Astra Asigurări,
societate controlată de omul de afaceri Dan Grigore Adamescu.
Societatea de asigurări ar fi subestimat în mod voit daunele pe care
risca să le plătească, astfel că rezervele constituite au fost cu 40%
mai mici decât era necesar, respectiv cu 100 milioane de lei.Potrivit
raportului prezentat de ASF şi citat de Mediafax, există un risc mare
ca societatea să intre în incapacitate de plată în cazul unei catastrofe
naturale, având în vedere că este cel mai mare asigurător de locuinţe,
cu 2,15 milioane de contracte, iar necesarul de capital suplimentar ar
fi de 278,4 milioane de euro, se spune în raport. Totodată, Astra
Asigurări avea la sfârşitul lunii noiembrie un număr de 74.000 de dosare
de daună avizate şi nelichidate, adică neplătite. Potrivit autorităţii
de supraveghere, Astra a transferat „defectuos” cel mai mare risc,
respectiv cel de catastrofe naturale, printr-o expunere subevaluată şi
printr-un plasament către reasigurători fără rating (Panamerican Re –
Insulele Cayman şi piaţa CSI). În acelaşi timp, Astra ar fi realizat un
transfer alternativ al riscului prin reasigurări „non-tradiţionale”,
fără transfer efectiv al riscului, ci doar pentru „cosmetizarea”
situaţiilor financiare şi a indicatorilor financiari. Cu doar câteva
zile înainte de înfiinţarea ASF, în aprilie 2013, fosta instituţie de
supraveghere, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, ceruse companiei
Astra să implementeze, până la finele lui 2013, un plan de măsuri pentru
remedierea situaţiei, plan pe care însă societatea nu l-ar fi dus la
îndeplinire. Raportul ASF aminteşte că Astra Asigurări este cel mai mare
asigurător din piaţă, iar falimentul ar pune în pericol chiar companii
de stat. Printre companiile asigurate de Astra, ASF menţionează Compania
Naţională Aeroporturi Bucureşti, flota Tarom, aeroporturile din
Timişoara şi Constanţa, Romaero, Autoritatea Aeronautică Română, flota
Poştei Române. ASF mai menţionează că în primele nouă luni din 2013
Astra Asigurări a cedat în reasigurare aproximativ 30% din primele
subscrise, respectiv 230 de milioane lei, iar 80% din reasigurare a fost
realizată cu asigurătorul off-shore Panamerican Re din Insulele Cayman. Un
alt element notat în raport îl reprezintă un împrumut acordat de
compania de asigurări grupului Nova Trade, din care face parte şi Astra,
respectiv 105,3 milioane lei către Medien Holding SRL, companie care
editează cotidianul România liberă.
Problemele Astra, în atenţia lui Ponta şi Isărescu
Premierul Victor Ponta a mers, joi seară, la sediul Băncii
Naţionale a României, unde a avut o discuţie cu guvernatorul BNR Mugur
Isărescu, cu prim-viceguvernatorul Florin Georgescu, cu conducerea ASF,
cu ministrul Finanţelor de la acea vreme, Daniel Chiţoiu, şi cu
ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea. Surse
guvernamentale au precizat pentru Mediafax că unul dintre subiecte a
fost situaţia Astra Asigurări, cea mai mare societate de asigurări din
piaţă. Ponta a opinatd că din punct de vedere legal cei care au
cunoştinţă de fapte care prezintă indicii de infracţiune au obligaţia să
sesizeze Parchetul. Televiziunea RTV, deţinută de deputatul PSD
Sebastian Ghiţă, a anunţat că ASF şi Banca Naţională cer sesizarea DNA
pentru nereguli descoperite la societatea de asigurări Astra, care riscă
intrarea în faliment. Informaţia a fost însă dezminţită imediat de
conducerea ASF. „ASF infirmă informaţiile publicate de postul de
televiziune RTV potrivit cărora, împreună cu BNR, ar fi sesizat DNA în
legătură cu societatea ASTRA şi solicită mass-media să trateze cu
responsabilitate subiectele care ţin de piaţa financiară. ASF îşi
rezervă dreptul de a sesiza instituţiile statului în privinţa unor
aspecte care fac obiectul activităţii altor instituţii, simultan cu
luarea unor decizii, dar astfel de aspecte nu sunt comunicate de către
ASF având în vedere tocmai sensibilitatea pieţelor financiare
non-bancare”, se arată în comunicatul instituţiei.
Dan Adamescu: „Sunt doar controale de rutină”
Omul de afaceri Dan Grigore Adamescu a încercat să bagatelizeze
problemele de la Astra, susţinând că există doar controale de rutină
derulate de ASF la compania de asigurări şi că se aşteaptă ca ASF şi BNR
să dezmintă informaţia privind sesizarea DNA. „Eu nu ştiu de unde au
scos nebunia asta. L-am sunat pe Sebi (Sebastian Ghiţă -n.r.). El este
în străinătate. Asta este. Nu este nimic adevărat. Aşteptaţi să vedem ce
spune ASF. Ei trebuie să ia poziţia asta. Este o distrugere a pieţei de
asigurări, este incredibil, este o nebunie”, a spus Adamescu. Întrebat
dacă societatea de asigurări a respectat planul de măsuri solicitat de
CSA în aprilie anul trecut, Adamescu a afirmat că măsurile au fost cu
siguranţă puse în aplicare, fiind vorba de „zeci de puncte, nimicuri,
chestii de asigurare”, fără a putea însă să menţioneze măcar unul dintre
acestea. Şi Ziarul de Investigaţii a dezvăluit mai multe manevre la
limita legii derulate de Dan Grigore Adamescu, printre care şi
acapararea pieţei asigurărilor obligatorii pentru locuinţe.
Patru ani. Atât va sta după gratii Emilian Prodan, comisar
general al Comisariatului pentru Societatea Civilă (organizaţie
neguvernamentală) şi autointitulat şef al „Poliţiei Animalelor”.
Sentinţa definitivă a fost pronunţată vineri de Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie.În octombrie 2010, Emilian Prodan a fost trimis în
judecată de procurorii anticorupţie pentru trafic de influenţă, în formă
continuată, după ce s-a lăudat că are prieteni chiar printre procurorii
DNA. El este acuzat că a primit şpagă 60.000 de euro şi mai multe
bunuri, cum ar fi haine de blană sau bijuterii din aur de la edilul
comunei Gorgota (Prahova), Veronica Ioniţă, fost vicepreşedinte al
Comitetului Regiunilor la Bruxelles. Aceasta era deja cercetată la
DNA, alături de alte nouă persoane, pentru trei infracţiuni: abuz în
serviciu contra intereselor publice, fals material în înscrisuri
oficiale şi fals intelectual. Dosarul privea falsificarea mai multor
testamente şi modul în care a fost reconstituit dreptul de proprietate
pe o suprafaţă de 250 de hectare de teren agricol şi forestier în
Prahova, prejudiciul estimat fiind de 20 milioane de euro. Achitat, vinovat, vinovat! Într-o
primă fază, Emilian Prodan a fost achitat la Tribunalul Bucureşti.
Curtea de Apel Bucureştia decis însă condmnarea lui la patru ani de
închisoare pentru trafic de influenţă. În plus, el trebuia să-i
plătească primăriţei sumele de 60.000 euro şi 1.100 euro, respectiv suma
de 700 lei, reprezentând banii şi contravaloarea bunurilor primite. Prodan
i-ar promis că va interveni la procurorul care instrumenta cauza,
asupra căruia a lăsat să se presupună că ar avea influenţă, şi că îl va
determina pe acesta să dispună cercetarea denunţătoarei în stare de
libertate şi să adopte o soluţie favorabilă. De altfel, dosarul penal în
care era cercetată denunţătoarea a fost soluţionat cu trimiterea în
judecată în cursul lunii decembrie 2008. Pentru recuperarea sumei de
60.000 de euro, procurorii instituiseră sechestru asigurător asupra unui
imobil care îi aparţine lui Prodan. Pentru a scăpa de braţul lung al
legii, Prodan a recurs la tot felul de artificii juridice, unele
inspirate de fostul şef al SIF Oltenia, Dinel Staicu. Asemeni acestuia,
el a recurs la scimbarea numelui din acte, tocmai pentru a scăpa de
urmărirea penală. Emilian Prodan (fost Ioan-Grigore Prodan), trimis în
judecată în două dosare de corupţie, autointitulat comisar general al
organizaţiei Comisariatul pentru Societatea Civilă, şi-a înfiinţat
propria poliţie – „Poliţia Animalelor”. Organizaţia sa foloseşte toate
însemnele Poliţiei Române. Autoturismele de serviciu ale Poliţiei
Animalelor au embleme inscripţionate cu însemnul „Poliţia“, încadrat de
culorile drapelului naţional, fiind dotate şi cu girofar. Mai mult,
angajaţii Poliţiei Animalelor utilizează geci reflectorizante, similare
cu cele ale Poliţiei Române.
Fostul ministru al Tineretului în Guvernul Boc, Monica
Iacob-Ridzi, a fost condamnată luni de magistraţii Curţii Supreme la
cinci ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu contra
intereselor publice. Decizia nu este definitivă.
Sentinţa a fost dată de un complet de trei judecători al Instanţei
Supreme, care a mai dispus interzicerea unor drepturi timp de trei ani.
De asemenea, judecătorii au decis condamnarea Ioanei Elena Vârsta,
fostul consilier personal al lui Ridzi, tot la cinci ani de închisoare
cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor
publice şi trei ani interzicerea unor drepturi. În plus, Curtea
Supremă stabilit să menţină sechestrul pus în decembrie 2010 de DNA
asupra mai multor proprietăţi deţinute de fostul ministru, respectiv un
apartament din Petroşani, cu valoare de 140.681,17 lei, o jumătate din
casa deţinută în coproprietate de Ridzi în comuna Scărişoara, judeţul
Olt, un teren intravilan în suprafaţă de 3.005 mp cu valoare de 136 de
lei şi o construcţie cu valoare de 126.000 de lei.
Într-un interviu acordat în urmă cu aproape trei ani Ziarului de
Investigaţii, Monica Iacob-Ridzi tuna şi fulgera împotriva procurorilor
DNA. Fostul ministru al Tineretului a povestit despre patimile îndurate
odată cu anchetarea ei în dosarul „2 Mai”, dar şi despre calvarul prin
care a trecut ca mamă, soţie, femeie şi politician. „Eram însărcinată în
şapte luni şi, la una dintre prezenţele mele la DNA, unde, apropo, nu
am lipsit niciodată, indiferent cât de rău mă simţeam, unul dintre
anchetatori mi-a spus, rânjind, că nu îl interesează starea mea fizică,
mai ales că <poate mai torn un copil> după ce o să nasc”, spunea
la acea vreme Monica Iacob-Ridzi.
„Să te gândeşti din când în când la mine”. La patru decenii
de la lansare, şlagărul Angelei Similea este mai actual ca niciodată la
Iaşi, unde opoziţia, reprezentată de fostul său cumnat, Gabriel Surdu
(PDL), este mână-n mână cu puterea, al cărei exponent este primarul
Gheorghe Nichita (PSD). Opoziţia nu supără cu nimic puterea, iar cei
aflaţi la conducere se gândesc mereu, nu doar din când în când, la
colegii lor din afara arcului decizional, având grijă ca aceştia să nu
ducă lipsă de nimic. Lider local al PDL, Gabriel Surdu, fratele
defunctului soţ al Angelei Similea, Victor Surdu, este un prosper om de
afaceri şi prieten la cataramă cu primarul PSD al municipiului.
Cum poţi să-şi dezvolţi liniştit afacerile fără să te deranjeze nici
unul din şmecherii judeţului? Te faci frate cu dracul şi îţi rezolvi
fără griji treburile. Aşa a procedat şi unul dintre aşa-zişii lideri
ai opoziţiei din Iaşi. Gabriel Surdu, preşedintele organizaţiei
judeţene Iaşi a Partidului Democrat Liberal, a ajuns să facă tot felul
de afaceri alături de primarul PSD al municipiului reşedinţă de judeţ,
Gheorghe Nichita. Ajuns lider de partid prin presiuni politice făcute la
nivel central., Gabriel Surdu nu numai că şi-a văzut liniştit de
afaceri, dar a reuşit să distrugă şi ultima fărâmă de opoziţie la
nivelul judeţului. Pe lângă toate acestea, sse remarcă însă
abilitatea acestuia de a face afaceri tocmai cu cel care ar trebui să-i
fie duşman politic. Gabriel Surdu este unul din cei mai bogaţi
politicieni din Iaşi, el deţinând firme de construcţii, societăţi de
pază, centre de afaceri şi multe alte business-uri. În acest număr al
revistei ne vom referi la două imobile ridicate de Surdu în Iaşi, ambele
într-o zonă centrală. Afacerile cu municipalitatea nu stau însă în
construcţia acestor imobile, ci în faptul că Gabriel Surdu nu deţine
pentru nici una locuri de parcare suficiente, locuri solicitate de
regulamentul instituit tocmai de Primăria municipiului Iaşi şi avizat de
Consiliul Local din care chiar el face parte. În primul rând, este
vorba de un imobil amplasat în strada Săulescu, arteră aflată foarte
aproape de Piaţa Unirii. Aici, Gabriel Surdu a ridicat o clădire ce
serveşte drept centru medical. Ei bine, acest imobil nu are nici măcar
un loc de parcare, iar toate autoturismele opresc pe unde apucă. Cu
toate acestea, Gabriel Surdu nu a primit nici măcar o avertizare din
partea Primăriei pentru a concesiona în altă parte nişte locuri de parcare a autoturismelor. Şi
asta nu este tot. Gabriel Surdu a ridicat în urmă cu mai mulţi ani, mai
exact în 2008, o clădire cu opt nivele, toată din structură metalică,
investiţia ridicându-se la peste patru milioane de euro. Gabriel
Business Center, amplasat pe strada Sf. Lazăr, a beneficiat de la
Primărie de o autorizaţie cu doar cinci locuri de parcare şi nimeni nu
s-a sesizat nici până în ziua de azi de neregulile apărute. Surdu
susţine că mai are câteva locuri de parcare la subsol şi atât. De
precizat că omul de afaceri ce deţine trustul Terramold are în
proprietate şi un spaţiu ultracentral pe Bulevardul Independenţei din
Iaşi. Acest spaţiu este însă catalogat ca teren viran şi este îngrădit.
De la Ponta la Blaga
Acestea sunt doar câteva din subterfugiile la care a apelat Surdu de-a lungul timpului pentru a-şi urmări interesul. Cine
este însă Gabriel Surdu? Până în 2008, fostul cumnat al Angelei Similea
(el fiind fratele defunctului Victor Surdu, fost ministru al
Agriculturii şi fost lider al Partidului Democrat Agrar din România –
PDAR) a fost unul din membri de vază ai PSD Iaşi. Ulterior a trecut la
PDL, însă asta nu l-a împiedicat să-şi dezvolte în continuare afacerile.
Despre Surdu se spune că iubeşte doar două persoane – pe el însuşi şi
pe Gheorghe Nichita. De aici şi prosperitatea sa financiară. Gabriel
Surdu este şi preşedintele Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi
Pescarilor Sportivi din Iaşi. Cu spate politic, cu afaceri prin tot
felul de interpuşi şi nu numai, Gabriel Surdu a prosperat şi a ajuns
unul din cei mai bogaţi ieşeni. De numele
lui Gabriel Surdu se leagă cel mai mare tun dat de primarul Gheorghe
Nichita, respectiv afacerea Palas. Complexul a fost ridicat de omul de
afaceri Iulian Dascălu, cel care deţine reţeaua Iulius Mall din Iaşi,
Cluj Napoca, Suceava şi Timişoara. Firma lui Surdu a primit un contract
frumos pentru mall-ul din Banat şi pentru cel din Iaşi. Aşa s-a explicat
şi de ce Surdu a votat în Consliul Local pentru construcţia complexului
Palas, în vreme ce colegii săi din PDL s-au pronunţat împotrivă.
Afaceri sub umbrelă politică
Gabriel Surdu a ajuns preşedinte la PDL Iaşi după ce şi-a îndepărtat, mai mult sau mai puţin ortodox, toţi adversarii. Mai
întâi şi-a netezit calea spre vârf cu o echipă de oameni loiali lui,
după care i-a dat la o parte pe potenţialii contracandidaţi. Calea lui
Surdu a fost netezită şi de primarul Gheorghe Nichita, cel care nu-l
contrează absolut deloc în Consiliul Local, ambii ridicându-şi mingea la
fileu ori de câte ori li se iveşte oportunitatea. După cum am arătat
mai sus, Surdu nu stă tocmai bine cu locurile de parcare pentru
clădirile ridicate cu generozitatea şi concursul Primăriei. Liderul
pedelist nu a vrut nici măcar să audă propunerea Primăriei ca toţi
proprietarii de imobile să plătească după un termen de cinci ani
jumătate din sumă către municipalitate pentru concesionarea parcărilor.
„A trimite 50 la sută din venituri veţi constata că Primăria este
datoare celor care concesionează parcarea. Toţi lucrăm în domeniul
economic şi facem câte o afacere. Când aş face o concesiune m-aş strădui
să nu fiu dator, pentru că veniturile încasate şi apoi plata către
Primărie nu există”, a susţinut Surdu, în calitatea sa de consilier
local. El a continuat, arătând că, în opinia sa, parcările trebuie
concesionate cu venituri fixe. „Nu contează căte maşini vin pe zi, asta
ne interesează mai puţin. Îmbunătăţirile pe care le aduce este problema
dumnealui, nu ne interesează pe noi. Consider că e corect să i se dea un
termen de amenajare, iar jumătate din venituri este o greşeală”, amai
spus Surdu. Oare aici nu poate fi vorba de incompatibilitate sau
conflict de interese, de vreme ce Surdu îşi exprimă opinia despre cum ar
trebui administrate parcările din municipiu, în condiţiile în care abia
a primit autorizaţie pentru imobilele pe pe care de deţine?
Imperiu financiar
Gabriel Surdu este acţionar la şapte societăţi şi fondatorul unei
fundaţii. Toate poartă denumirea generică de Terramoldo, fie că este
vorba de construcţii, servicii medicale sau altele. Societatea Terramold
SRL, cea care funcţionează în clădirea de pe strada Săulescu, a
încheiat contracte cu
Institutul de Chimie Macromoleculară, cu Ministerul Muncii şi a obţinut
finanţare inclusiv prin intermediul Ministerului Dezvoltării regionale.
Averea lui Gabriel Surdu cuprinde cinci terenuri intravilane în Iaşi şi
Suceava, patru terenuri extravilane în cele două judeţe şi o suprafaţă
forestieră. Surdu mai deţine şapte case de locuit în Iaşi şi Suceava,
două apartamente în municipiul Iaşi, precum şi un spaţiu comercial în
oraş. Susţine că nu are maşini, deşi umblă tot timpul cu un autoturism
de teren marca Toyota Landcruiser de culoare gri. Totodară, şeful
PDL Iaşi mai deţine bijuterii de 155.000 de euro şi o colecţie de
ceasuri evaluată la 110.000 de euro, iar în ultimii doi ani a înstrăinat
mai multe terenuri şi spaţii către diverse persoane. Ca plasamente,
Surdu are împrumuturi acordate în nume personal către toate firmele
sale, care totalizează peste 15,5 milioane de lei. Gabriel Surdu are şi
două credite, în valoare totală de 1,4 milioane de euro. Şi totuşi, dacă
este să ne luăm după declaraţiile consilierului local PDL, acestuia nu
i-au intrat prea mulţi bani în buzunar anul trecut – doar 9.000 de lei
în calitate de director la SC Terramold SRL. Deh, e criză…
Zeci de proprietari de terenuri din zona fostului lac
Văcăreşti se luptă de două decenii să reintre în posesia suprafeţelor
care le aparţin de drept. În această situaţie se află şi terenul pe care
a fost construit Sun Plaza, care a putut fi ridicat printr-o inginerie
cadastrală, schimbându-se numerele poştale. De afacere nu sunt străini
nici Dinu Patriciu, nici fostul primar al sectorului 4, Adrian
Inimăroiu, dar nici actualul preşedinte al Senatului, Crin Antonescu.
Guvernul Convenţiei Democrate a avut intenţia, în anul 1998, de a
construi în zona Văcăreşti o suită de complexe sportive, cu bazine de
înot, terenuri pentru diferite sporturi, un stadion, plus toate dotările
aferente necesare unui astfel de proiect ambiţios. Amănuntul de
care nu a ţinut cont Guvernul de atunci, din care făcea parte şi Crin
Antonescu ca ministru al Tineretului şi Sportului (1997-2000), era că
toate acele terenuri, şi de pe amplasamentul lacului Văcăreşti, şi cele
care astăzi sunt sub mall-ul Sun Plaza (locul unde s-a aflat, până acum
câţiva ani, şi talciocul de pe Aleea Castanilor) erau deja revendicate
de peste 120 de foşti proprietari şi se aflau în litigiu, în faţa
instanţelor. Continuatorul lui Antonescu în fruntea ministerului,
Georgiu Gingăraş, ministru între 2000 şi 2003, a dus mai departe abuzul
împotriva proprietarilor de terenuri din zona Văcăreşti, punând la
dispoziţia afaceriştilor veroşi zeci de hectare, asupra cărora nu avea
niciun drept. Încă din 1990, foştii proprietari din zona Văcăreşti
au început demersurile către toate instituţiile competente, pentru a-şi
redobândi terenurile confiscate abuziv de regimul comunist, care nu a
emis vreun decret de expropriere. Acest argument, al preluării
terenurilor fără niciun titlu legal de către statul de dinainte de 1989,
nu a avut importanţă, în opinia majorităţii judecătorilor. Chiar
autorităţi oficiale post-decembriste au recunoscut că, în zona
Văcăreşti, se petrec mari abuzuri asupra dreptului de proprietate al
cetăţenilor. ”Rezolvarea acestor solicitări (de restituire a
terenurilor-n.r.) pe căi administrative a fost împiedicată de puncte de
vedere contradictorii
ale instituţiilor statului (….) existând un mare număr de notificări
formulate în baza Legii fondului funciar”, se arată într-un memoriu
adresat Guvernului de către Primăria sectorului 4.
Parteneriat cu dedicaţie
În anul 1998, Guvernul Radu Vasile, prin ministrul responsabil de
problemă Crin Antonescu, a stabilit un fantomatic parteneriat
public-privat între Complexul Sportiv Sala Polivalentă, administrator al
terenului, şi SC Dezvoltare Comercială Sudului (SDCS). Ca o
paranteză, trebuie să spunem că, în timp ce dosarele deschise de
proprietari erau pe rol, şmecheriile cu terenurile din Văcăreşti erau în
floare, astfel că unele au fost preluate ilegal de o societate
aparţinând lui Dinu Patriciu, Rompetrol Downstream. Din 2006, aproape
100 hectare de teren din zona Văcăreşti au fost luate abuziv de către SC
Hein SRL, firmă aparţinând fraţilor Dinu şi Şerban Patriciu. La
solicitarea acestei firme, Primăria sectorului 4, condusă pe atunci de
Adrian Inimăroiu, a eliberat un certificat de urbanism, fără autorizaţie
de construcţie. După falimentul Hein SRL, aceste terenuri au fost
preluate de SDCS, firmă înregistrată ca off-shore în Cipru, dar despre
care se presupune că aparţinea aceloraşi fraţi Patriciu. În regim de
urgenţă, SDCS a obţinut şi autorizaţia de construire. Astfel, după circa
trei ani, pe terenurile oamenilor a apărut Sun Plaza, iar proprietarii
din bazinul a ceea ce ar fi trebuit să fie lacul Văcăreşti au rămas,
până în ziua de azi, cu buza umflată. Gabriela Pătraşcu şi Lazăr
Dumitru Adrian sunt printre foarte puţinii fericiţi care au reuşit să-şi
recupereze terenul de la Sun Plaza, după ani de lupte în tribunale şi după evacuarea cu mascaţii a intruşilor ilegali. Terenul
a fost proprietatea familiei din 1922, fiind înscris la Taxe şi
Impozite şi plătindu-se impozitul anual datorat. Dar pentru ei
problemele nu s-au terminat. Acum urmează un alt proces, prin care cer
despăgubiri pentru trei ani în care au fost lipsiţi abuziv de terenul ce
le aparţinea. Trei ani, pentru că doar pentru această perioadă permite
legea să fie acordate despăgubiri retroactiv. Pătraşcu şi Lazăr cer
105.000 euro pentru lipsa de folosinţă a terenului, bani pe care va
trebui să-i plătească statul român şi Sala Polivalentă. Pentru că fraţii
Patriciu nu au niciun amestec, ei doar au încasat milioane de euro din
afacere.
Cadastru cu semne de întrebare
Daunele se calculează după dobânda legală bancară pe care ar fi
obţinut-o proprietarul de-a lungul a trei ani, dacă ar fi vândut terenul
la valoarea lui de atunci şi ar fi depus banii la bancă. După cum
afirmă avocatul Marcel Toader, în speţă au fost comise mai multe
falsuri, prin suprapuneri de cadastru: ”Sun Plaza are intrarea pe
şoseaua Olteniţei şi continuă pe Calea Văcăreşti. S-a făcut cadastrul pe
4.000 mp, dar cadastristul Murgescu Barbu Mihai a schimbat adresele din
Olteniţei 83 în 83 C, schimbând numerele poştale. Pe acelaşi teren de
4.000 mp a făcut de două ori cadastru, pentru două adrese diferite, din
care una era falsă, cu care a înghiţit şi terenul în cauză”. Sala
Polivalentă şi statul român au încercat prin tot felul de tertipuri să
se opună restitutirii terenurilor. Astfel, au invocat ca fiind
aplicabilă Legea 10/2001, dar această lege se referă la imobilele
preluate abuziv de stat în perioada 1945-1989, nicidecum în anii
2006-2009. În anul 2009, în pur stil mafiot, de pe terenul oamenilor au
fost scoşi ţăruşii fixaţi de un executor judecătoresc pentru delimitare,
s-a turnat beton şi a fost instalată organizarea şantierului viitorului
mall. În încercarea de a opri repunerea proprietarilor în drepturi,
Sala Polivalentă şi statul român, în calitate de pârâţi, au invocat
acte nicicând publicate în Monitorul Oficial, afirmând că acestea atestă
titlul lor de proprietate. Instanţele nu au putut decide decât
respingerea acestor pseudo argumente. A urmat falsul întocmit de
expertul de cadastru Murgescu Barbu Mihai, care a mai creat un teren
fictiv ce a înghiţit proprietatea Pătraşcu-Lazăr, făcând-o pur şi simplu
să dispară din acte. Murgescu a creat o „proprietate virtuală”, fără
nicio legătură cu realitatea din teren, făcând o altă documentaţie
cadastrală în baza aceloraşi acte iniţiale. Alt argument penibil invocat
de pârâţii Sala Polivalentă şi statul român a fost că în anul 1922 nu
se folosea stânjenul ca unitate de măsură… Una peste alta, cei doi
proprietari se pot considera fericiţi, deşi mai au de tras prin
instanţe. Ei sunt singurii proprietari deposedaţi prin construirea Sun
Plaza, care au reintrat în posesia terenului lor. Urmează despăgubirile
datorate de stat, adică cele care vor fi plătite de noi toţi.
Atac la Rovana Plumb
Printr-o petiţie către ministrul Mediului, Rovana Plumb, un grup
de proprietari de terenuri din fantomaticul lac Văcăreşti solicită să
fie respectată legea şi drepturile lor cetăţeneşti: ”Vă reamintim faptul
că tot sub o guvernare <transparentă> PSD-istă, Guvernul condus
de Adrian Năstase
a concesionat în mod abuziv zona. Ulterior, în articole din presă care
prezentau acest tun imobiliar, domnul Adrian Năstase se apăra spunând că
nu a fost informat că existau cereri de retrocedare pentru acea zonă.
Ei bine, stimaţi funcţionari publici, un vrem şi nu avem de gând să vă
mai lăsăm să comiteţi acest gen de abuzuri. Nu sunteţi nici vătafi pe
moşie, nici stăpâni pe plantaţie”. În continuare, semnatarii îi
reproşează ministrului că în mod fals pretinde că fostul obiectiv
Văcăreşti se află în domeniul public al statului. “Adresele pe care
Ministerul Mediului le-a trimis Comisiei locale de inventariere a
terenurilor sunt trimise în baza legilor de retrocedare a terenurilor,
dintre care Legea nr.18/1991 stipulează foarte clar că toate
informaţiile sunt de interes public. În concluzie, informaţiile în cauză
sunt de interes public, şi nu <operaţiuni
tehnico-administrative>, cum în mod total eronat precizaţi în
răspunsurile dumneavoastră”, se arată în document.
Recent, procurorii DNA au descins cu „mascaţii” la Ministerul
Agriculturii, au făcut percheziţii şi au ridicat documente. La prima
vedere, părea a fi o fulminantă operaţiune anticorupţie, însă, cercetând
mai atent, constatăm că acţiunea cade în derizoriu, pentru că
descinderile vizau o reclamaţie a unei angajate de la Agenţia Domeniilor
Statului, care semnalase nişte mişculaţii cu bonuri de benzină şi
achiziţii de consumabile pentru xerox. O simplă găinărie în comparaţie
cu dosarele 35/P/2009 şi 401/P/2010, în care DNA cercetează fraudele
produse la SNIF şi ANIF de directorii acestor societăţi şi în care
ancheta bate pasul pe loc.
Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (SNIF), al cărui
acţionar este Agenţia Domeniilor Statului, se află în administrare
specială. Mai pe şleau, e în pragul falimentului. În 2010, când
reprezentanţii tuturor partidelor au încercat să descâlcească modul în
care a fost distrus sistemul de irigaţii, comisia parlamentară de
anchetă a ajuns la concluzia că de-a lungul anilor „SNIF a înregistrat
pierderi importante care însumate sunt apropiate de valoarea activului
net contabil”. Curtea de Conturi constata că SNIF era, de facto, în
insolvenţă. Numai către stat, societatea avea datorii de 100 milioane de
lei, adică 23,6 milioane de euro, la acestea adăugându-se sumele
datorate diverşilor creditori. În patrimoniul SNIF erau 200 ha şi 350 de
clădiri, multe fiind vizate de cele 148 de acţiuni de executare silită.
Erau puse sub sechestru 61% din terenuri, 28% din construcţii şi 12%
din utilaje. Şi Curtea de Conturi şi comisia parlamentară de anchetă
au ajuns la concluzia comună că cei care s-au perindat pe la conducerea
societăţii au trasformat SNIF într-o afacere imobiliară: „Pentru a
încerca o oarecare clarificare contextuală a sferei de interese
referitoare la ce a fost şi a rămas <miza SNIF>, precizăm că, la
sfârşitul anului 2010, SNIF exploata o suprafaţă de teren de incintă de
aproximativ două milioane de metri pătraţi, delimitată în peste 300 de
incinte amplasate în toate judeţele ţării, deţinea peste 350 de clădiri
şi peste 800 poziţii de construcţii speciale
precum şi o gamă largă de utilaje şi mijloace de transport şi
echipamente de udare”, se spune în raportul Curţii de Conturi. „Membrii
Comisiei de anchetă din datele din teren şi din audieri au constat că
Ordinul 762/2007 de administrare specială nu a fost corect aplicat,
administratorul special şi ADS au manageriat păgubos SNIF, încercând,
prin modificarea Legii 138/2004 şi HG 1407/2004, să o transforme într-o
afacere imobiliară”, se spune în raportul comisiei parlamentare de
anchetă privind distrugerea sistemului de irigaţii.
Ce trebuia să facă Poliţia
În raportul de 166 de pagini, comisia menţionează că, deşi fraudele
de la SNIF au fost scoase la iveală de numeroase rapoarte de control,
anchetele penale au stagnat: „Situaţia economică a SNIF denotă
managementul păgubos, fapt arătat şi de notele de control ale Corpului
de Control al Ministerului Agriculturii. Deşi s-au făcut constatări, nu
s-au luat măsurile care se impun”. Camera Deputaţilor a adoptat
Hotărârea nr. 9/14.04.2010, care aproba raportul comisiei şi prin care,
la art. 2, solicita Poliţiei şi Parchetelor anchetarea jafului de la
SNIF: „Camera Deputaţilor solicită Curţii de Conturi, Ministerului
Finanţelor, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Inspectoratului General al
Poliţiei Române, Ministerului Agriculturii şi Guvernului României să
analizeze concluziile şi propunerile formulate de Comisia de anchetă şi
să ia măsurile ce se impun, potrivit competenţelor ce le revin”, se
spune în hotărâre.
Pe vremea Guvernului Boc nu s-a întâmplat nimic. Nici USL nu a făcut
nimic. DNA instrumentează de ani buni dosarele 35/P/2009 şi 401/P/2010,
care, deşi vizează infracţiuni comise în 2007 de cei care au condus SNIF
şi ANIF, nu au depăşit încă faza actelor premergătoare. Recent, la
cererea celor din sistemul de irigaţii, senatorul de Galaţi Paul Ichim
(PNL) a reluat cererea de fi anchetat jaful de la SNIF: „Printre
persoanele consemnate în respectivul raport găsim foşti şi actuali şefi
de instituţii din domeniu. Raportul Curţii de Conturi nr.
40076/4.02.2011 consemnează aceste ilegalităţi la SNIF, fapt întărit şi
de rapoarte ale corpului de control al primului-ministru din 2004 până
în 2012, dar şi cele ale corpului de control al Ministerului
Agriculturii din 2004 în 2012. Interesant este că unul dintre personaje,
Valentin Apostol, este menţinut în funcţie de actualul ministru al
Agriculturii, prin decizia semnată în februarie 2013”, ne-a declarat
senatorul Ichim.
Ieri director, azi patron
Un
caz tipic pentru modul în care a fost distruse sistemele de irigaţii şi
de îmbunătăţiri funciare este cel de la SNIF Galaţi, unde instalaţii de
irigat, macarale, buldozere, excavatoare, ateliere, magazii au fost
preluate la preţuri subevaluate de firma unui fost director. Afacerea
a pornit de la o datorie de 177.879 de lei pe care o avea SNIF către
TCF Dab SRL Dăbuleni, societate care prestase servicii pentru SNIF Dolj.
Societatea din Dăbuleni şi-a recuperat uşor banii, vânzând creanţa
firmei Ultimex Trading SRL Galaţi, administrată de Dan Masgras, care a
fost director al SNIF Galaţi pe la sfârşitul anilor 2000. Următoarea
mişcare a lui Masgras a fost executarea silită a societăţii pe care o
condusese. Ultimex Trading SRL a obţinut o hotărâre judecătorească
irevocabilă pe baza căreia a executat silit SNIF Galaţi, preluând
sediile cu tot ce era în ele, cu hale industriale şi utilaje. Cele mai
importante erau în Galaţi, unde SNIF deţinea patru proprietăţi, pe
strada Traian nr 454 şi nr 391, pe strada Gara nr 8, şi pe strada
Sulfinei nr 1. Numai valoarea celor 3,5 ha de teren intravilan este
evaluată la două milioane euro. SNIF mai avea alte 27 de clădiri, în
centrele unor comune din judeţul Galaţi. Teoretic, Masgras nu putea
executa SNIF Galaţi, pentru că activele SNIF erau puse sub sechestru de
către ANAF. Numai că activele SNIF Galaţi nu erau înregistrate la
Oficiul de Cadastru şi, ca atare, nu puteau fi nici grevate de sarcini,
datorită sechestrului ANAF. Aşa că firma lui Masgras a executat SNIF
fără probleme. Cel care conducea la vremea aceea SNIF Galaţi, Viorel
Buzea, a ameninţat că va depune o plângere penală, pentru că executorul
judecătoresc Dumitru Viţelaru a subevaluat bunurile. „Executorul nici nu
a trecut pe la societate să vadă utilajele şi clădirile. La mijloc sunt
interese imobiliare. Se vând depozite de 1.575 de metri pătraţi cu doar
66.315 lei. I-am făcut plângere penală”, spunea Buzea. “Evaluarea a
fost făcută
de doi experţi. Ei au fost împiedicaţi să intre în societate şi au
făcut evaluarea prin comparaţie cu bunuri similare. Este un risc pe care
conducerea societăţii şi l-a asumat când nu le-a permis accesul în
societate” – a venit replica executorului. Cel care a dat tunul,
fostul director al SNIF Galaţi, a respins acuzaţiile cu nonşalanţă,
aruncând pisica în curtea directorilor SNIF de la Bucureşti: „Dacă în
loc să-şi dea salarii uriaşe plăteau datoriile, nimeni nu îi mai
executa. Eu pur şi simplu am deschis o uşă cu o cheie potrivită. Nu este
adevărat că aş avea vreun interes imobiliar. Creanţa a fost scoasă la
vânzare şi societatea mea a cumpărat-o. Ce nu mai poate fi folosit este
vândut la fier vechi. Trebuie recuperată o parte din datorie”, a
declarat Masgras. Acum, SNIF Galaţi nici nu mai există, atribuţiunile
fiind preluate de SNIF Brăila.
Un miliard de dolari, furat cu căruţa Şi statul pune umărul la distrugerea sistemului de irigaţii, prin
ANAF. Sunt cazuri în care organizaţiile utilizatorilor de apă pentru
irigaţii (OUAI) au intrat în faliment şi ANAF le-a executat silit,
scoţând la licitaţie instalaţiile. Recent, ANAF a scos la licitaţie
încă o parte din activele OUAI Vameş, din zona comunei Piscu, judeţul
Galaţi, după ce anterior fuseseră licitate instalaţiile din zona
localităţilor Şendreni, Braniştea şi Vameş. Aşa au dispărut instalaţiile
de irigat de pe un segment de 40 km din Lunca Siretului. În urma
executării silite, statul nu se alege cu mare lucru. Spre exemplu,
clădirea Staţiei de Pompare SPP 22 a fost vândută la preţul de 5.998
lei, iar cei 22.972 m de reţea de conducte îngropate, cu 7,9 lei/m. La
Galaţi a fost distrus Barajul Covurlui, în care la sfârşitul anilor 80
se investise un milliard de dolari. Urma să fie pus în funcţiune în
1992, dar
Guvernul a oprit lucrările în 1990. În acea perioadă, roiau pe acolo
căruţele hoţilor de fier vechi. Au fost furate conducte, aproape o mie
de utilaje imobilizate pe şantier pentru eventualitatea reluării
lucrărilor, barăci şi până şi calea ferată construită pe şantier pentru
transportul pământului excavat. Au fost furate şi locomotivele şi
vagoanele. La Barajul Covurlui fusese excavată cavitatea unui un lac de
acumulare cu suprafaţa de 1.000 ha şi adâncimea de 50 m, ce urma să
asigure irigarea a 60.000 ha. Imensa cantitate de apă adusă din Dunăre
prin Canalul Magistral Lunca era zăgăzuită de un baraj de 80.000.000 mc
de pământ. După ce a fost furat tot ce era din fier, a rămas peisajul
hâd al dealulrilor răscolite de buldozere, acoperite de buruieni.
Parteneri de afaceri ţepuiţi, angajaţi lăsaţi cu ochii în
soare, aproape 1. 000 de procese cu statul român şi cu furnizorii. În
pragul aniversării a 110 ani de existenţă, de podgoria Murfatlar s-a
ales praful. Afacerea cu vinuri a fraţilor Dobronăuţeanu a intrat
însolvenţă, dar nu oricum. Bunurile fermelor Murfatlar au fost
transferate unei SRL din Buzău, pentru a nu mai putea fi executate de
Fiscul constănţean, iar compania mamă s-a cerut singură în faliment.
Anul viitor se împlinesc 110 ani de la înfiinţarea oficială a
Podgoriei Murfatlar. Din păcate pentru domeniul viticol constănţean,
aniversarea seamănă mai degrabă a comemorare, marcând dispariţia uneia
dintre cele mai apreciate podgorii din sud-estul Europei. Cele două
firme de bază sub care patronii podgoriei derulau afacerile, Murfatlar
România SA şi Fermele Murfatlar SA, au dispărut şi au lăsat în urmă un
munte de datorii. Potrivit raportărilor financiare pe anul trecut, cele
două societăţi au acumulat datorii de 537,6 milioane de lei (peste 120
milioane de euro) la sfârşitul lui 2012. Cele mai mari restanţe le-a
avut Murfatlar România. La o cifră de afaceri de 133,8 milioane de lei,
datoriile s-au ridicat la de 412,2 milioane de lei (aproape 100
milioane de euro), gradul de îndatorare de îndatorare a ajuns la 80%,
profitul fiind de numai 377.572 de lei. Nici compania Fermele Murfatlar
SA nu a dus- o mai bine, cu o cifră de afaceri de 37,3 milioane de lei,
datorii de 122,4 milioane de lei, grad de îndatorare de 94% şi o
pierdere netă de aproape 13 milioane de lei. Interesant este faptul
că, deşi a terminat pe profit, spre deosebire de Fermele Murfatlar,
societatea Murfatlar România a fost prima dintre cele două firme care a
intrat în insolvenţă. În martie anul trecut Tribunalul Constanţa a
probat cererea de intrare în procedura insolvenţei depusă de către
Murfatlar România, societate care funcţionează la acelaşi sediu din
localitatea Murfatlar unde este înregistrată SC Fermele Murfatlar.
„Gradul lent de recuperare a banilor din piaţă, caracteristică generală a
mediului de afaceri în această perioadă, are ca principal efect lipsa
de lichidităţi, făcând dificilă achitarea datoriilor exigibile”, a
motivat atunci acţionariatul firmei. Anul acesta a venit rândul celei
de-a doua companii să dispară din peisaj, dar în alt mod. Potrivit
Tribunalului Buzău, pe 20 august 2013 a fost admisă cererea de fuziune
prin arbsorbţie a firmelor Fermele Murfatlar SA şi Euroavipo Grup SA
(firmă la care vor face referire mai târziu), cerere formulată de SC
Compania de supraveghere IG SRL. Astfel, din baza de date cu bunuri
sechestrate a Administraţiei Judeţene de Finanţe Publice Constanţa au
dispărut peste 300 de bunuri sechestrate în ultimii ani de Fiscul
constănţean de la fermele podgoriei Murfatlar pentru neplata datoriilor
la buget.
Poşta Câlnău, cuibuşor de nebunii La fel de interesat este şi faptul că două din cele trei firme
implicate în fuziune au sediul în acelaşi loc, respectiv comuna Poşta
Câlnău din judeţul Buzău. Euroavio şi societatea cu răspundere
limitată beneficiară a fuziunii sunt înmatriculate la Poşta Câlnău.
Euroavipo deţinea, până la intrarea în insolvenţă, 41,93% din acţiunile
companiei Murfatlar România SA. Această din urmă companie îi mai are ca
acţionari pe Euro Trade Invest (39,01%) şi Vitivinicola Basarabi
(19,04%). La Euroavipo, principalii asociaţi sunt Emanuel Corneliu
Dobronăuţeanu (31,89%) şi Maria Ivănescu
(33,52%), prezenţi, ca acţionari, şi la Euro Trade Invest, alături Ion
Şerban Dobronăuţeanu (17,25%) şi Cătălin Bucura (15,33%). Compania
de supraveghere IG SRL este o firmă înfiinţată în 2008, iar de atunci şi
până la ultima raportare financiară aferentă, 2012, nu a avut nici un
salariat. Iată că în spatele unei afaceri extrem de serioase, pentru că
Murtfatlar a fost de- a lungul timpului furnizor de vinuri ai Casei
Regale şi numai anul trecut podgoria a câştigat nouă medalii de aur,
patru de argint şi patru de bronz la competiţiile internaţionale de
vinuri, se ascunde o încrengătură de firme cu aceiaşi acţionari.
Faliment cu premii
Fermele Murfatlar au fost timp de patru ani cap de afiş pe lista
bunurilor sechestrate de Fisc. Peste 300 de bunuri puse sub sechestru,
printre care autoturisme, camioane, autobuze, utilaje, clădiri
administrative, ferme viticole, terenuri şi cam tot ce mai poate deţine o
societate din domeniul viticulturii şi fabricării vinului. Această
situaţie a făcut din SC Fermele Murfatlar SA, până la momentul fuziunii
din acest an, una din principalele „oi negre“ a Administraţiei
Finanţelor Publice Contribuabili Mijlocii, care a început în 2009
operaţiunile de sechestru în masă al proprietăţilor companiei. Cu toate
acestea, anul trecut societatea constănţeană din topul rău-platnicelor a
primit distincţii cu carul din partea Consiliului Naţional al
Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România. Compania Fermele
Murfatlar SA s-a clasat pe locul patru în clasamentul regional Sud-Est
la indicele „Performanţă Globală în Afaceri“ (domeniul 121– cultivarea
strugurilor) şi locul zece la nivel naţional, la aceeaşi categorie,
dintr-un total de 2.579 de concurenţi. De asemenea, aceeaşi
societate s-a clasat pe locul trei în Top 2011 la categoria
„Productivitate“, pe regiune, şi pe poziţia a cincea la nivel naţional.
În ceea ce priveşte cifra de afaceri, compania Fermele Murfatlar SA s-a
clasat pe poziţia a şasea la nivel naţional. Nici falimentara Murfatlar
România SA nu s-a lăsat mai prejos. Societatea a primit recent, din
partea Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci medalia de bronz la
Trofeul Creativităţii Constanţa 2013. Ori organizatorii acestor
competiţii au orbul găinilor, ori se încearcă, în al doisprezecelea
ceas, o „albire” a imaginii acestor firme, destul de şifonată în mediul
de afaceri.
Zilieri neplătiţi, 927 de procese
Problemele financiare ale firmelor Murfatlar s-au răsfrânt în mod
dramatic şi asupra salariaţilor. În vara acestui an, zeci culegătorii de
struguri au protestat faţă de neplata salariilor şi orarul de muncă
prelungit. Cu aceeaşi situaţie s-au confruntat lucrătorii podgoriei
şi în urmă cu un an, salariile fiind plătite cu întârziere şi numai după
ce oamenii au făcut scandal. De asemnea, cele două companii au lăsat în
urmă sute de dosare în instanţă. Potrivit portalului instanţelor
constănţene, firmele-surori Murfatlar au nu mai puţin de 927 de procese.
„Campioana” instanţelor de pe litoral este Murfatlar România, cu 460 de
procese la Judecătoria Constanţa, 265 de cauze la Tribunalul Constanţa
şi alte 32 la Curtea de Apel Constanţa, în timp ce societatea Fermele
Murfatlar este parte în 122 de procese la Judecătorie, 37 de cauze la
Tribunal şi alte 11 la Curtea de Apel. Multe dintre aceste procese au
fost deschise de persoane fizice şi juridice, care au de recuperat
contravaloarea a sute de bilete la ordin pe care cele două companii nu
le-au mai onorat niciodată.
Una dintre cele mai păguboase afaceri internaţionale ale
României revine în prim plan. După ce a plătit 150 milioane de euro
pentru două hârburi plutitoare, marina militară „torpilează” bugetul de
stat cu sume considerabile. Operaţiunile NATO la care participă
fregatele „Regele Ferdinand” şi „Regina Maria” costă statul român
milioane de euro în fiecare an.
În curând se împlinesc zece ani de la intrarea în serviciu a primei
fregate de tip 22, „Regele Ferdinand”. Achiziţionate cu 180 milioane de
dolari (150 milioane de euro) prin filiera BAE Systems, cele două
nave-soră mai au puţin şi îşi dublează preţul. Misiunile fregatelor în
cadrul NATO costă o groază de bani, fără să mai punem la socoteală
cheltuielile cu reparaţiile instalaţiilor învechite . Înainte de
subiectul propriu- zis, trebuie să facem un scurt istoric al acestei
clase de nave. Cunoscute în limbaj de specialitate drept fregatele de
tip 22, „Regele Ferdinand” şi „Regina Maria” au făcut parte dintr-o
flotă specială de 14 nave pe care Marea Britanie a construit-o pentru a
se proteja de submarinele fostei URSS. Extrem de rapide şi foarte
rezistente, fregatele de tipul 22 pot desfăşura misiuni pe orice fel de
mare. Performanţele extraodinare au însă un preţ pe măsură: cele patru
turbine care echipează fiecare fregată consumă foarte mult carburant,
respectiv 30 de tone pe oră, de opt ori mai mult comparativ cu cea mai
mare navă militară construită în România, freagata „Mărăşeşti”, ale
cărei patru motoare clasice „papă” doar patru tone pe oră. Poate şi din
această cauză britanicii nu mai le exploatează de mult. În vara lui
2000, în Marea Britanie a apărut o adevărată controversă referitoare la
aceste nave. Apogeul a fost atins în 2007, atunci când politicienii
englezi au decis că ultimele două fregate de acest tip care mai erau în
serviciul Royal Navy şi care aveau au costuri anuale de exploatare de
120 milioane euro lire sterline, să fie trase pe dreapta. În prezent,
din cele 14 nave doar cinci mai activează: două în Forţele Navale Române
(ex. London şi Coventry), trei în marina braziliană (ex. Broadsword,
Battleaxe, Brazen – a patra fregată achizionată de brazilieni, ex.
Brillian, a fost tăiată anul trecut la fie vechi) şi una în Chile (ex.
Sheffield)
Sperietoare de piraţi
Revenind la fregatele noastre, la momentul achiziţiei, în toamna lui
2003, pe lângă scandalul presupusei şpăgi de şase milioane de dolari
dată oficialilor români pentru a semna contractul, criticii au remarcat
preţul extrem de mare comparativ cu dotările sărăcăcioase puse la
dispoziţie de englezi. Cele două fregate, scoase de la fier vechi şi
revopsite, au fost cumpărate cu nu mai puţin de 180 milioane de dolari
(116 milioane de lire sterline), bani suficienţi la acea dată pentru
cumpărarea a cel puţin patru fregate dintr-o clasă similară ca
performanţe, respectiv „Oliver Hazard Perry”.
Mai mult, la acest preţ partea română a primit două „plute” inofensive,
pentru că cele două sisteme de apărare antiaeriană Sea Wolf, care
împreună dispun de o rezervă de 72 de rachete, precum şi cele două
lansatoare Harpoon, fiecare cu câte patru rachete, au fost demontate de
la bordul navelor, urmând ca acestea să facă subiectul celei de-a doua
etape de modernizare, care ar fi trebuit să coste încă 420 milioane de
dolari. Navele ar fi totalizat astfel costuri de 300 milioane de dolari
fiecare, în condiţiile în care Royal Navy a plătit, de-a lungul
timpului, între 68 şi 175 milioane de lire sterline pentru fiecare navă
nouă scoasă din şantier. În concluzie, fără rachete, fregatele
româneşti primesc cele mai „dificile” misiuni în cadrul NATO: să sperie
piraţii din zonele cu risc. Fregata are ca armă principală, dacă putem
spune aşa, un singur tun de 76 mm, plus câteva mitraliere de infanterie.
Piraţii somalezi sunt mai bine înarmaţi decât fregatele româneşti.
Joaca de-a războiul
Potrivit uzanţelor internaţionale, fiecare stat care participă la
misiuni NATO îşi plăteşte singur toate cheltuielile cu tehnica militară.
Nici până în ziua de azi nu am fi aflat cât suportă românul din
propriul buzunar toată această joacă de-a războiul a fregatelor dacă ex
ministrul Apărării Gabriel Oprea nu scotea porumbelul pe gură în 2011,
înainte de plecarea „Regelui Ferdinand” la misiunea din Libia. Oprea a
anunţat că statul român a pus la dispoziţia marinei militare un buget
suplimentar de 4,5 milioane de euro pentru finanţarea acestei misiuni.
Dacă facem un simplu calcul bazat pe informaţiile oficiale ale statului
Major al Forţelor Navale, „Regele Ferdinand” are la activ 11 misiuni
internaţionale iar „Regina Maria”, alte şase. Raportat la un cost mediu
de patru milioane de euro per misiune, misiunile fregatelor totalizează
costuri de 68 milioane de euro. Asta fără să mai punem la socoteală
cheltuielile suplimentare, respectiv pregătirea militarilor, reparaţiile
navelor şi altele. Ca de altfel toţi predecesorii săi, Mircea Duşa
le-a promis marea cu sarea marinarilor români. Prezent la festivitatea
prilejuită de întoarcerea fregatei „Regina Maria” din misiunea Active
Endeavour 2013, şeful Armatei a declarat că marina militară va beneficia
de programe de modernizare a navelor. „Sunt mai multe programe de
modernizare a bazei Armatei, fie că e vorba despre forţele terestre, fie
că e vorba de cele aeriene sau navale. În Consiliul Suprem de Apărare a
Ţării am adoptat două programe, unul pe termen mediu, respectiv până în
2016, altul pe termen
lung, până în 2022, privind înzestrarea Armatei şi aducerea tehnicii
din dotare la nivelor standardelor NATO. Am prevăzut în aceste documente
o alocare de 0,3% din PIB anual, astfel încât în 2016 să ajungem la
2%”, a spus Duşa. Rămâne de văzut câte se vor materializa din
promisiunile ministrului, mai ales că marina română se chinuieşte de 18
ani să repună în exploatare unicul submarin românesc, „Delfinul”, al
cărui echipaj aşteaptă, de asemenea, materializarea unor promisiuni
făcute la începutul anului tot de Duşa, care a spus că submarinul va
deveni o prioritate în perioada următoare. În ceea ce priveşte
costurile, un set nou de baterii fără de care „Delfinul” nu se poate
scufunda costă aproximativ 20 milioane de euro, iar mult-discutata a
doua etapă de modernizare a fregatelor, în varianta cu complexul de
rachete la bord, de cincisprezece ori mai mult. Aşa cum am menţionat mai
sus, fiecare ministru al apărării din 2000 încoace a promis bani
marinei militare, însă în realitate lucrurile au sta exact pe dos. Din
lipsa fondurilor, din cele peste 50 de nave de război operaţionale la
începutul anilor 90, în prezent au rămas doar vreo 20. De altfel, un
document publicat recent de CSAT arată că 60% din Armată este
nefuncţională, situaţie care, în actualele condiţii financiare, nu are
şanse să fie rezolvată prea curând.
Mai mult în şantier decât pe mare
O altă problemă, muşamalizată de autorităţi, constă în defecţiunile din ce în ce mai dese ale fregatelor. Aflate
la sfârşitul perioadei de exploatare, respectiv peste 25 de ani
vechime, uzura echipamentelor îşi spune cuvântul. Numai în 2011, „Regele
Ferdinand” şi „Regina Maria” au intrat la reparaţii de cinci ori. Prima
navă deţine recordul în materie de reparaţii: după ce a revenit din
misiunea din Libia (august 2011), fregata a avut nevoie de lucrări de
şantier în valoare de 274.899,97 lei, care au constat în reparaţia
ansamblului generator motor din grupul energetic M2, iar spre sfârşitul
aceluiaşi an nava a suferit o reparaţie capitală la un motor auxiliar.
Asta după ce, în primăvara lui 2011, aceeaşi fregată făcuse obiectul
unor lucrări de reparaţii înaintea plecării spre Libia. În ceea ce
priveşte „Regina Maria”, aceasta a făcut obiectul a două lucrări de
reparaţii anuale, devizul total fiind de 2.831.296 de lei. Dată fiind vârsta fregatelor, în anii viitori reparaţiile vor fi şi mai dese şi vor costa tot mai mult. Episodul
jenant al achiziţiei celor două nave de la britanici nu se termină
aici. Potrivit presei internaţionale, compania britanică ce a
revitalizat fregatele le-ar fi cumpărat pe amândouă cu 400.000 de euro
(530.000 de dolari) de la depozitul de fier vechi al marinei regale
britanice, pentru ca apoi să le vândă României cu o sumă de 360 de ori
mai mare. Mai mult, chiar în perioada negocierilor dintre statul român
şi BAE Systems, în Marea Britanie s-a petrecut un fapt jenant pentru
România. Ei bine, în timp ce românii negociau de zor cu englezii,
Ministerul Apărării din Marea Britanie a aprobat un plan de utilizare a
fregatelor de tipul 22 drept ţinte navale pentru antrenamentul
celorlalte nave militare. Decizia a fost luată în 2002 şi a fost pusă în
practică în august 2004, atunci când HMS „Brave” şi HMS „Boxer”, două
nave soră cu fregatele noastre, au fost scufundate în oceanul Atlantic,
în cadrul exerciţiului naval Hulkex. Comentariile sunt de prisos.
Fostul primar interimar Radu Moisin şi ceilalţi funcţionari
ai Primăriei Cluj Napoca implicaţi în scandalul licitaţiei pentru
cumpărarea de tramvaie din 2011 au scăpat de urmărirea penală. Prim
procurorul DNA Cluj, Elena Botezan, a decis ca cercetarea penală să
continue doar în ceea ce-i priveşte pe polonezii care au câştigat
licitaţia, sub aspectul infracţiunii de înşelăciune. Cu alte cuvinte, în
opinia Parchetului, oficialii Primăriei au fost nişte persoane de bună
credinţă, dar naive, care au căzut victime înşelăciunii maleficilor
polonezi. Orice soluţie ar pronunţa Justiţia, clujenii au rămas cu patru
tramvaie energofage şi de o calitate îndoielnică.
La mai bine de doi ani de la licitaţia cu cântec organizată de
Primăria municipiului Cluj Napoca pentru achiziţionarea de tramvaie noi,
câştigată de compania poloneză Pojazdy Szynowe PESA Bydgoszcz,
scandalul nu s-a încheiat. Într-o primă fază, plângerea penală
depusă de celălalt participant la procedura de atribuire, societatea
românească Astra Vagoane Călători Arad, a fost respinsă de un procuror
de la Serviciul Teritorial Cluj al DNA. Recent, însă, s-a produs o
răsturnare de situaţie. Prim procurorul DNA Cluj, Elena Botezatu, a
admis în parte plângerea formulată de societatea arădeană, dispunând
continuarea cercetărilor faţă de compania poloneză, cu privire la
comiterea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 Cod Penal. Primarul
interimar de la data organizării licitaţiei, Radu Moisin, şi ceilalţi
funcţionari ai municipalităţii implicaţi în procedura de atribuire au
scăpat însă basma curată. „Adoptând soluţia de neurmărire, procurorul de
caz a arătat că nu s-au putut dovedi încălcări ale atribuţiilor de
serviciu, cu bună ştiinţă sau din culpă, care să poată fi reţinute în
sarcina celor chemaţi să aprecieze asupra atribuirii contractului de
achiziţie publică, nefiind confirmate suspiciunile indicate de petentă
(n.red. – Astra Vagoane Călători Arad) privind activitatea/conduita
abuzivă a făptuitorilor (…) Procurorul de caz a adoptat soluţia de
urmărire întemeiată pe dispoziţiile art. 10 lit. d Cod procedură penală,
nefiind realizate elementele constitutive ale infracţiunilor sesizate”, se arată în Ordonanţa semnată de Elena Botezatu. Şi
totuşi, DNA Cluj recunoaşte că procurorul care a preluat iniţial cazul
s-a limitat în a decide neînceperea penală asupra primarului şi
funcţionarilor municipalităţii, „fiind omisă adoptarea unei soluţii faţă
de persoana juridică şi reprezentanţii acesteia faţă de care plângerea a
fost formulată”. În consecinţă, Ordonanţa dispune „infirmarea în parte a
ordonanţei din data de 1 martie 2013 (…) şi continuarea cercetărilor
faţă de persoana juridică Pojazdy Szynowe Pesa Bydgoszcz SA Polonia cu
privire la comiterea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 Cod
penal”.
O licitaţie cu cântec
Dar să vedem succesiunea evenimentelor în această licitaţie cu iz de
matrapazlâc din Mănăştur, organizată la doar zece zile după ce primarul
Sorin Apostu părăsea clădirea Primăriei cu mâinile încătuşate. În
urmă cu doi ani de zile, pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice
(SEAP) a fost publicată invitaţia la licitaţia pentru achiziţia noilor
tramvaie din Cluj-Napoca, criteriul de atribuire fiind oferta cea mai
avantajoasă din punct de vedere economic, dar care sa respecte
specificatiile tehnice prestabilite. Termenul limită până la care au
putut fi depuse oferte a fost 21 noiembrie 2011. Polonezii de la
Pojazdy Szynowe au concurat pentru acest contract cu Astra Vagoane
Călători Arad, controlată de omul de afaceri Valer Blidar. Compania
arădeană tocmai ce prezentase în vara aceluiaşi ani primul tramvai
românesc, denumit Imperio, produs în parteneriat cu Siemens, mai ieftin
cu 30% faţă de produsele similare de pe piaţa mondială. Modelul de
tramvai produs la Arad are podeaua joasă şi între 168 şi 240 de locuri,
în funcţie de numărul de module (vagoane despărţite de burdufuri),
respectiv trei sau patru, Astra Vagoane Călători investitind aproximativ
şapte milioane de euro în fabrica de tramvaie de la Arad. În aceste
condiţii de preţ redus al tramvaielor fabricate la Arad, omul de afaceri
s-a prezentat la licitaţie hotărât să câştige. Numai că socoteala
de-acasă nu s-a potrivit cu cea din centrul Clujului. Mai exact, a fost
declarată câştigătoare oferta polonezilor, cu toate că aceasta nu
îndeplinea toate caracteristicile tehnice stabilite în caietul de
sarcini. Concret, uşile tramvaielor poloneze nu corespund
specificaţiilor, podeaua nu este perfect coborâtă, aşa cum cerea
documentaţia, iar consumul de energie este cu 50% mai mare decât cel al
tramvaiului românesc.
„Vizită de lucru” în Polonia
În context trebuie menţionat faptul că înainte de licitaţie un grup
de consilieri clujeni vizitase fabrica din Polonia unde se produce
tramvaiul PESA. Consilierii n-au mai ajuns şi la uzina arădeană, pentru a
face o comparaţie a celor două produse. Speţa a ajuns şi la
Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), care a admis
contestaţia depusă de Astra Vagoane Călători Arad, constatând că
societatea poloneză a ofertat un produs care nu îndeplineşte toate
caracteristicile tehnice stabilite în caietul de sarcini, încălcând
astfel atât aceste cerinţe cât şi prevederile art. 170 din OUG 34/2006.
Primăria municipiului Cluj Napoca a atacat decizia CNSC la Curtea de
Apel Cluj. Pe principiul „câinii latră, ursul trece”, oficialii
Primăriei Cluj Napoca au mers înainte cu contractul de achiziţie. La
finele lunii mai a anului trecut, primarul interimar Radu Moisin, rămas
să conducă destinele municipalităţii în perioada scursă dintre arestarea
lui Apostu şi alegerile locale, a recepţionat primul tramvai. „Este o
zi foarte importantă pentru Cluj-Napoca și sperăm ca în iunie să vină și
al doilea tramvai modern”, spunea Moisin cu acea ocazie.
Boc, pe post de vatman Între timp, au trecut şi alegerile locale, iar primar al
municipiului Cluj Napoca a ajuns, la mustaţă, ce-i drept, fostul premier
Emil Boc. Acesta a prezentat cel de-al patrulea tramvai achiziţionat
de Primăria Cluj-Napoca, produs în Polonia. Boc şi-a pus cravată, ca să
arate „regulamentar”, şi s-a urcat pe locul vatmanului, însoţit de un
vatman clujean cu vechime, care fusese instruit de firma poloneză. „M-am
echipat şi eu ca şi domnul vatman pentru a pregăti inaugurarea celui
de-al patrulea tramvai”, a spus edilul. Între timp însă, euforia s-a
mai risipit şi municipalitatea clujeană a dat un pas înapoi. „Contractul
prevedea un număr minim de patru tramvaie şi unul maxim de 12. Am
comandat numărul minim, iar apoi contractul a fost încheiat”, a declarat
pentru „Jurnal de Investigaţii” purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj
Napoca, Oana Mureşan, întrebată dacă, în noile condiţii, municipalitatea
va denunţa contractul cu polonezii de la Pojazdy Szynowe PESA
Bydgoszcz. Ea a precizat că, dacă Primăria va dori în viitor să
achiziţioneze alte tramvaie va fi obligată să organizeze o nouă
licitaţie.
Decizie surprinzătoare a președintelui Consiliului Județean (CJ) Constanța, care ieri și-a anunțat demisia din funcție.
Într-un comunicat de presă, Florin Mitroi a explicat că renunță...
Utilizăm cookie-urile pentru a vă oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru. De asemenea, utilizăm cookie-uri pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, pentru a îmbunătăţi experienţa de navigare si integrarile cu reţele de socializare.DA, ACCEPTPolitica cookies
