2.9 C
București
luni, 22 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1355

Amanta lui Boldea, procurorul Mihaela Agheniţei, exclusă definitiv din magistratură.

Mihaela Agheniţei, procurorul care-i dădea fostului deputat PDL Mihail Boldea informaţii confidenţiale din dosarele pe care le instrumenta la DNA Galaţi, a fost exclusă definitiv din magistratură, în urma unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Sentinţa a fost dată de Completul de cinci judecători al ÎCCJ, după ce fostul procuror a contestat o decizie a Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, privind excluderea sa din magistratură. La data de 3 septembrie 2013, Secţia pentru procurori a CSM a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva Mihaelei Agheniţei, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, şi a aplicat sancţiunea disciplinară constând în excluderea din magistratură. Măsura a fost contestată de Agheniţei la instanţa supremă, care a dat, în final, câştig de cauză Inspecţiei Judiciare. Sancţiunea a fost aplicată procuroarei pe fondul abaterilor disciplinare săvârşite, printre care se numără şi „manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei”, şi „nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa”.

De asemenea, CSM îi reproşa magistratului „folosirea funcţiei deţinute pentru a obţine un tratament favorabil din partea autorităţilor sau intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea ori acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii” şi „exercitarea funcţiei cu rea-credinţă”.

Potrivit unor surse judiciare, Mihail Boldea ar fi sedus-o pe procuroarea Mihaela Agheniţei, în timpul unei anchete în care era martor denunţător, iar magistratul „s-a îndrăgostit sincer” de fostul deputat, motiv pentru care l-a chemat la DNA Galaţi în medie de zece ori pe lună, timp de şapte luni, aşa cum Ziarul de Investigaţii . Fostul deputat PDL Mihail Boldea a fost condamnat la închisoare pentru escrocherii de milioane de euro, după ce acestea au fost date în vileag de Ziarul de Investigatii. 

Deputaţii jurişti l-au „albit” pe Florin Popescu.

Nu numai parlamentarii din arcul guvernamental au parte de clemenţa colegilor lor atunci când sunt acuzaţi de fapte de corupţie, ci şi cei apropiaţi preşedintelui Traian Băsescu. Deputaţii din Comisia juridică au respins luni cererea justiţiei în cazul deputatului PMP Florin Popescu. Preşedintele Comisiei, Bogdan Ciucă, a declarat că au fost 15 voturi „împotrivă”, şapte „pentru” şi o abţinere, el menţionând că plenul este suveran în a decide asupra cererii justiţiei de arestare preventivă.

Ciucă a precizat că nu ştie cine cum a votat, pentru că votul a fost secret. De asemenea, Ciucă a subliniat că discuţiile din Comisie au fost normale, fără ca cineva să ridice tonul. Ciucă a mai spus că plenul este suveran în această chestiune, iar Comisia Juridică raportul la Biroul Permanent. Plenul Camerei va vota pe 7 mai asupra solicitării de arestare preventivă a lui Florin Popescu.

Procurorul general Tiberiu Niţu i-a transmis miercurea trecută ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru a solicita încuviinţarea arestării preventive a deputatului Florin Popescu – acuzat că ar fi cerut mită în campania electorală din 2012. Demersul vine după ce DNA a cerut aviz pentru arestarea preventivă a lui Popescu, în dosarul în care acesta este acuzat că a cerut administratorului unei firme 70 de tone de pui, în valoare de peste 400.000 lei, pentru a le da dâmboviţenilor pomeni electorale în campania pentru alegerile locale din iunie 2012.

„Din probele analizate rezultă suspiciunea rezonabilă că faptele pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, efectuarea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale constau în aceea că, în cursul anului 2012, inculpatul Popescu Florin Aurelian, folosind influenţa şi autoritatea decurgând din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Dâmboviţa a unui partid, i-a cerut administratorului unor societăţi comerciale cantitatea de 50.000 – 60.000 pui grill (60 – 80 tone, cu valoare de peste 400.000 lei) pentru a o distribui în scop electoral cetăţenilor din judeţul Dâmboviţa, în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2012”, a arătat DNA, în cererea transmisă procurorului general.

Popescu: „N-am mâncat nici măcar o aripă de pui”

Pui Grill

Imediat după ce a fost “albit” de colegii săi jurişti, deputatul Florin Popescu a declarat că nu a mâncat „nici măcar o aripă de pui” din cantitatea de carne despre care se vorbește în dosarul său și că este neliniștit pentru libertatea sa.

„Sincer să fiu, e o neliniște, e o preocupare, vorbim de libertatea mea și cred că niciun cetățean din această țară nu este liniștit atunci când se vorbește despre arestarea preventivă. Vreau să le mulțumesc membrilor din Comisia juridică pentru că au dat acest aviz consultativ. Săptămâna viitoare voi merge în plen, voi susține argumentele prin care susțin în continuare că nu sunt un pericol public, nu voi ataca nicio instituție a statului, că este vorba de DNA sau de Parlament și ce o vrea Dumnezeu”, a spus Popescu.

În legătură cu acuzațiile care i se aduc în dosar, deputatul a arătat că nu este acuzat de luare de mită, ci de trafic de influență: „Vă dau cuvântul meu de onoare că nu am mâncat nici măcar o aripă de pui de acolo. Sunt acuzat de trafic de influență, nu că am luat mită, sunt două chestiuni diferite. Nu aveam cum să intervin în acel caz, mai ales că, după cum observați, cei care au dat acest denunț sunt anchetați pentru evaziune fiscală, or, dacă interveneam, nu se ajungea aici”. Ziarul de Investigaţii a prezentat, încă de la începutul anului trecut, o radiografie a afacerilor de familie, cu iz penal, orchestrate de Florin Popescu pe vremea când era preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

DNA face percheziţii la Primăria Constanţa şi la locuinţa lui Radu Mazăre.

După ce “colegul” său de la Consiliul Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a intrat în vizorul DNA, a venit şi rândul lui Radu Mazăre. Procurorii DNA au descins marţi dimineaţă la Primăria Constanţa şi la locuinţa primarului, pentru a face percheziţii într-un dosar în care sunt vizate fapte de corupţie. Oficial, DNA a anunţat că procurorii fac percheziţii la 12 adrese din Constanţa, Bucureşti şi Dâmboviţa, printre care şi la sediul unei instituţii publice, într-un dosar în care se fac cercetări privind fapte de corupţie care ar fi fost comise, în perioada 2011-2013, de funcţionari cu funcţii de conducere.

Cu o zi în urmă, primarul Constanţei, Radu Mazăre, expunea în faţa presei un scenariu apocaliptic – cineva (nu a spus cine) a tocmit asasini plătiţi, pentru a-l omorî chiar de Paşte, când se va afla în concediu în Madagascar.

Marţi însă nu au venit călăii, ci procurorii DNA, care au început să-i ia la puricat locuinţa, dar şi birourile la la “Casa Albă”, aşa cum este denumit de localnici sediul Primăriei din Constanţa. Oficialii DNA au fost destul de scumpi la vorbă, nefurnizând foarte multe amănunte despre această cauză. „Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală, ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în perioada 2011 – 2013, a unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie de către funcţionari publici, cu funcţii de conducere în plan local”, se arată sec în comunicatul dat publicităţii de DNA. Potrivit documentului, ca urmare a autorizării de către instanţă, sunt făcute percheziţii la 12 adrese din municipiile Constanţa, Bucureşti şi din judeţul Dâmboviţa, una dintre acestea fiind “la sediul unei instituţii publice”. În această cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Vizat, cartierul “Henri Coandă”

Henri Coanda

Mai comunicativi s-au dovedit a fi oficialii Primăriei Constanţa. „O echipă de procurori de la DNA Bucureşti a descins, marţi dimineaţă, la ora 8,00, la sediul Primăriei Constanţa. Procurorii au solicitat mai multe documente privind proiectarea şi procedurile de achiziţie referitoare la construirea campusului social «Henri Coandă»”, se arată în comunicatul semnat de Biroul de presă al Primăriei Constanţa.

În comunicat sunt prezentate detalii ale proiectului cartierului „Henri Coandă”, respectiv că într-o primă fază au fost construite 906 locuinţe pentru persoane nevoiaşe, fiind menţionate dotările pe care le are fiecare garsonieră sau apartament. Tot aici se mai precizează că valoarea investiţiei este de aproximativ 31 de milioane de lei. „Documentele solicitate de procurori sunt pregătite şi vor fi predate în scurt timp celor de la DNA”, adaugă oficialii Primăriei Constanţa.

Edilul nu este la prima abatere

Nu este nici pe departe vorba de primul dosar penal în care este acuzat primarul Radu Mazăre. El este cercetat de DNA în trei dosare legate de retrocedări de terenuri, iar în 2008 a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, alături de alte persoane, tot într-un dosar legat de retrocedări, acesta judecându-se la Curtea de Apel Bucureşti.

Ziarul de Investigaţii a dezvăluit modul în care edilul de la malul mării face afaceri cu banul public. De exemplu, pe 7 mai 2009 Mazăre a atribuit direct, fără licitaţie, nu mai puţin de 13 contracte din banii primăriei pe care o conduce, aşa cum Ziarul de Investigaţii a scris aici . În ultima perioadă, poziţia sa de baron atotputernic a început să se clatine, tot mai multe persoane influente din oraşul de la malul mării vizându-i funcţia, aşa cum Ziarul de Investigaţii a scris aici .  

Prejudiciu de 180 milioane de euro la Hidroelectrica. 20 de persoane, urmărite penal. Retehnologizarea de mantuiala la Porţile de Fier şi implicarea lui Radu Berceanu

Nu mai puţin de 20 de persoane sunt urmărite penal în dosarul Hidroelectrica, fiind acuzate că au pus în pericol sistemul energetic naţional şi că au prejudiciat economia naţională de 180 milioane de euro.

Procurorii DIICOT i-au pus sub învinuire pentru infracţiuni de crimă organizată pe foştii directori ai Hidroelectrica Eugen Pena si Traian Oprea, potrivit B1 TV. Cei doi au mai fost trimişi în judecată într-o altă cauză, alături de fostul ministru PC al Economiei Codruţ Sereş. Potrivit sursei citate, a fost verificată activitatea Hidroelectrica din ultimii 14 ani. Prejudiciul de peste 180 de milioane de euro a fost generat de contracte cu firme favorizate de fosta conducere a Hidroelectrica.

În total, 20 de persoane sunt urmărite penal în acest caz. Printre ele se află şi foşti directori de la Hidrocentrala Porţile de Fier, informează Realitatea TV. „Este vorba de retehnologizarea de la Porţile de Fier I şi este vorba despre un abuz în serviciu făcut de toată direcţiunea şi personalul de acolo. Investigaţia acoperă perioada din 2000 până în prezent şi vizează toată conducerea Porţile de Fier şi Hidroelectrica, şi vedem apoi dacă ancheta se extinde în zona ministerială”, au declarat pentru Mediafax surse judiciare. Potrivit aceloraşi surse, în momentul de faţă nu există foşti sau actuali miniştri puşi sub învinuire, „dar investigaţia va conduce către această zonă”.”Conducerea nu putea face nimic fără un aviz ministerial, doar că ancheta nu a fost îndreptată încă în această direcţie”, au precizat sursele citate.

Ziarul de Investigaţii a scris încă de la finele anului 2009 despre retehnologizarea de mântuială şi cu dedicaţie care s-a făcut la hidrocentrala Porţile de Fier. În urma “modernizării” turbinelor de pe partea românească, printr-un contract încheiat cu compania Sulzer, redenumită VA Tech, am produs mai puţină energie decât au produs sârbii, care au păstrat turbinele din anii 70. Contractul cu elveţienii de la Sulzer a fost semnat la finele anilor 90, pe vremea când fotoliul de ministru al Industriilor era ocupat de Radu Berceanu.  

Primarul din Jilava, şapte ani de închisoare. „Colegul” său de la Snagov a primit şi el cinci ani. Vezi aici implicarea lui Sorin Roşca Stănescu şi a lui Remus Truică

Curtea de Apel Bucureşti a tăiat în carne vie în dosarul care-i priveşte pe primarii din Jilava, Adrian Mladin (foto), şi din Snagov, Apostol Muşat. Primul a primit vineri o sentinţă de şapte ani de închisoare cu executare, iar cel de-al doilea va sta cinci ani după gratii. Cei doi au fost trimişi de magistraţi la puşcărie, la finalul unui dosar privind retrocedarea ilegală a unor terenuri. Despre matrapazlâcurile cu terenuri pe care le-au „instrumentat” primarii cu pricina Ziarul de Investigaţii a scris încă din vara lui 2010, dezvăluind faptul că printre beneficiarii acestor inginerii se află fostul ziarist Sorin Roşca Stănescu şi fostul şef al Cancelariei lui Adrian Năstase, Remus Truică.  

Vineri, magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au pronunţat şi alte sentinţe în acelaşi dosar. Astfel, au mai fost condamnaţi Roxana Curpene (notar public) — doi ani închisoare cu suspendare, Ovidiu Szasz (finul primarului din Jilava) — patru ani cu executare, Ion Scăețeanu — patru ani cu executare, Marinică Bozdoro (administrator de firme) — trei ani și șase luni cu executare și Suliman Vildan (administrator de firme) — trei ani cu executare. Primarul comunei Jilava, Adrian Mladin, și cel al Snagovului, Apostol Mușat, au fost trimiși în judecată pe 14 februarie 2012 de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Ei fuseseră reţinuţi de DNA încă din decembrie 2011, aşa cum Ziarul de Investigaţii a scris aici .

Infracţiuni cu nemiluita în rechizitoriu

Primar Pdl Snagov Apostol Musat

Mladin este acuzat de luare de mită, fals intelectual în forma participației improprii, instigare la infracțiunea de spălare a banilor și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni de corupție. Mușat este acuzat de trafic de influență în formă continuată, fals intelectual, în forma participației improprii, instigare la infracțiunea de spălare a banilor și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni de corupție.

Potrivit rechizitoriului, în perioada martie — noiembrie 2011, Adrian Mladin, Apostol Mușat, Ovidiu Szasz, Gheorghe Roman și Ion Scaețeanu, în schimbul unor sume de bani cerute drept mită de la o persoană denunțătoare, au acționat în vederea întocmirii unui plan parcelar, avizării acestuia și emiterii documentelor cadastrale, astfel încât să fie intabulate terenurile pe care denunțătorul le achiziționase anterior. „Terenurile, în suprafață totală de 23,8 hectare, situate în extravilanul comunei Jilava, județul Ilfov, erau amplasate într-o zonă în care nu exista un plan parcelar și, deci, nu puteau fi intabulate. Interesul denunțătorului era ca aceste terenuri să fie învecinate unul cu celălalt, pentru ca, după întocmirea planului parcelar și eliberarea documentelor cadastrale, acestea să poată fi alipite/unite într-un singur lot în evidențele funciare și apoi vândute unei societăți comerciale”, susțin procurorii. Astfel, primarul Mladin i-a pretins denunțătorului jumătate de milion de euro, din care, la data de 19 septembrie, a primit 50.000 euro, pentru a dispune întocmirea de către Comisia Locală de Fond Funciar a unui plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunțătorului, în suprafață totală de 23,8 ha, iar loturile să fie alipite.

În contextul în care întocmirea planului parcelar trena, a intervenit și Apostol Mușat care, în calitate de primar al comunei Snagov, a lăsat să se creadă că are influență asupra „colegului” său de la Jilava și asupra directorului Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliare Ilfov și că, în virtutea acestei influențe, ar putea să grăbească demersurile de obținere a documentelor cadastrale pentru denunțător. În schimb, i-a pretins denunțătorului, direct și prin intermediar, suma de 1.100.000 de euro.  

Contract fictiv de împrumut

„Pentru a ascunde și garanta obținerea mitei, primarul Mușat Apostol l-a determinat pe învinuitul Scaețeanu Ion să întocmească, la notariat, la data de 6 iulie 2011, un contract de împrumut fictiv cu denunțătorul, din care să rezulte că Scaețeanu Ion l-ar fi împrumutat pe denunțător cu suma pretinsă drept mită (1.100.000 euro), iar împrumutul să fie garantat cu terenurile denunțătorului. În cele din urma însă, Scaețeanu Ion a încheiat contractul de împrumut pe suma de 2.500.000 de euro”, arată DNA.

Sorin Rosca Stanescu

Nimic nu se putea face însă fără complicitatea unui notar. Astfel, în perioada iulie-septembrie 2011, notarul public Roxana Curpene l-a sprijinit și l-a ajutat pe Scaețeanu în toate demersurile acestuia făcute în vederea obținerii sumei de 2.500.000 de euro drept mită de la denunțător, inclusiv să încheie un contract de împrumut fictiv cu acesta. În cursul anului 2011, planul parcelar a fost întocmit iar Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov a emis documentele cadastrale respective.

Şi aceasta nu este singura inginerie financiar-funciară făcută de cei doi primari. În urma altei „suveici” cu terenuri, au fost împroprietăriţi cu suprafeţe importante, chiar pe malul lacului Snagov, fostul jurnalist Sorin Roşca Stănescu şi fostul şef al Cancelariei lui Adrian Năstase, Remus Truică, aşa cum Ziarul de Investigaţii a scris aici .  

Percheziţii la firmele şi locuinţa omului de afaceri Georgică Cornu

Peste 20 de percheziţii au avut loc joi dimineaţă în judeţele Timiş, Mehedinţi şi Gorj, la mai multe persoane suspectate de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de 61 milioane de lei, prin utilizarea de facturi false. În acest caz este vizat şi omul de afaceri Georgică Cornu, fostul iubit al prezentatoarei TVR Marina Almăşan.

Percheziţii au avut loc la mai multe firme, printre care cele ale grupului Izometal – Confort din Timişoara, deţinut de Cornu, dar şi la locuinţa acestuia. Percheziţiile sunt făcute de poliţişti de la Crima Organizată şi de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din judeţele Timiş, Mehedinţi şi Gorj, coordonaţi de procuroorii DIICOT Timişoara.

Potrivit unor surse judiciare, un grup de persoane din Strehaia, judeţul Mehedinţi, procura, contra unui comision, facturi false pentru cumpărarea de materiale de construcţii, care erau apoi introduse în contabilitate. Prejudiciul în acest caz este estimat la 61 milioane de lei, bani care, potrivit surselor citate, ar fi fost încasaţi de Georgică Cornu. Absolvent al două facultăţi, Electrotehnică şi Ştiinţe Economice, Georgică Cornu a lucrat până în 1991 la AEM Timişoara. În 1991 a intrat în zona privată, ocupându-se cu comerţul de materiale de construcţii. În 1994 achiziţionează firma Izometal, împreună cu doi asociaţi, iar în anul 2000 cumpără societatea de construcţii Confort. Firmele sale au prosperat în perioada guvernării PSD, fiind un apropiat al lui Dan Ioan Şipoş, lider PSD şi preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş în perioada 2001-2004.

Marele boom al lui Cornu apare însă după 2005, perioadă în care îl regăsim apropiat de PDL. El este bun prieten, încă din tinereţe, cu fostul ministru al Apărării Mihai Stănişoară. Contractelşe cu statul se înmulţesc de la o zi la alta, având clienţi precum Enel Distribuţie Banat, Hidroelectrica, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri. În pofida faptului că afacerile îi mergeau foarte bine, pe la finele anului 2008, începutul lui 2009 firmele lui Cornu întră un recul şi din cauza creditelor luate cu nemiluita. Prin 2009, o informaţie şoc a circulat prin toată Timişoara: Cornu şi-ar fi cedat o parte din acţiuni lui Dorin Cocoş, pe atunci soţul Elenei Udrea, după cum Ziarul de Investigaţii a scris. Cornu a dezminţit însă aceste afirmaţii.

În anul 2012, grupul de firme Izometal – Confort al omului de afaceri Georgică Cornu a intrat în insolvenţă, având datorii de zeci de milioane de euro. În primăvara aceluiaşi an, procurorii DNA au făcut percheziţii la Primăria Arad, condusă de secretarul executiv al PDL, Gheorghe Falcă, surse judiciare susţinând că ar fi verificate mai multe contracte încheiate de instituţie. Printre acestea şi unele semnate cu firmele lui Georgică Cornu.  

Dezvăluirile Ziarului de Investigaţii cutremură PDL Iaşi. Fostul cumnat al Angelei Similea, exclus din partid

Din cauza colaborării mult prea strânse cu primarul PSD al Iaşilor, Gheorghe Nichita, fostul cumnat al Angelei Similea, Gabriel Surdu, a fost exclus din PDL, a anunţat joi conducerea partidului. 27

“Conducerea Partidului Democrat Liberal a decis excluderea din partid a domnului Gabriel Surdu, președinte interimar al PDL Iași, pentru nerespectarea deciziilor partidului privind alianțele și colaborările politice la nivel local. PDL nu poate fi părtaș la proasta administrare a județului Iași de către administrația locală și județeană, compusă din PSD și PNL”, se arată în comunicatul dat publicităţii de PDL.

Ziarul de Investigaţii a scris, în luna ianuarie a acestui an, despre legăturile de afaceri ale lui Surdu cu primarul Iaşilor, Gheorghe Nichita , tocmai acest lucru fiind acvum invocat de conducerea centrală a partidului pentru excluderea lui din PDL.  

Sediul Auchan, pichetat de sindicalişti nemulţumiţi. Retailerul francez, acuzat că obstrucţionează activitatea sindicală

Peste 200 de membri ai Federației Sindicatelor din Comerț au pichetat marți sediul companiei Auchan România, acuzând retailerul francez că obstrucţionează activitatea sindicală.

“Principalele noastre revendicări au vizat recunoașterea oficială a Sindicatului Național Realitatea, dar și la respectarea dreptului angajaților Auchan de a adera la sindicat. În urma preluării companiei Real Hypermarket, conducerea Auchan a făcut presiuni asupra membrilor de sindicat pentru a se retrage din gruparea sindicală, astfel încât Sindicatul Național Realitatea să nu mai beneficieze de recunoaștere oficială”, a declarat președintele Federației Sindicatelor din Comerț, Vasile Gogescu. La finalul acțiunii de protest, reprezentanţii sindicatului s-au deplasat la biroul directorului general al Auchan România, pentru a depune o petiție cu principalele revendicări. Protestul a început la ora 8,00 şi s-a încheiat două ore mai târziu.

Luna viitoare, Federația Sindicatelor din Comerț va organiza alte manifestări de protest, inclusiv cu sprijin internațional, din partea sindicatului Auchan de la Budapesta. Nu numai sindicaliştii au avut de suferit în urma preluarii Real de către Auchan, ci şi furnizorii, aşa cum Ziarul de Investigaţii a scris

Prins cu şpagă de 200.000 de euro, Mihail Vlasov a fost săltat de procurorii DNA. Mita se dădea în rate

Procurorii DNA l-au reţinut marţi seara pe preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihail Vlasov, urmând ca miercuri să ceară arestarea lui preventivă, pentru trafic de influenţă.
Prins în flagrant în flagrant în timp ce primea aproximativ 200.000 de euro, Vlasov a fost ridicat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Suma reprezenta prima tranşă dintr-un milion de euro, bani pe care Vlasov ar fi urmat să-i primească pentru a „aranja” un proces la Curtea de Arbitraj, instituţie aflată în subordinea Camerei de Comerţ, potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax.
După l-au audiat mai multe ore la sediul DNA, procurorii au emis pe numele lui Mihail Vlasov ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. Acesta urmeză să fie dus miercuri la Curtea de Apel Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă. În vârstă de 70 de ani, Mihail Vlasov este din 2007 preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României. În perioada iunie – decembrie 2008 a avut şi un mandat de deputat.
Ieşeanul este tatăl a două fete – Vanda Anamaria Vlasov şi creatoarea de modă Ingrid Vlasov – şi socrul fostului ministru de Interne Cristian David (PNL), căsătorit cu cea dintâi. În urmă cu doi ani de zile, Mihail Vlasov a fost reclamat la DNA pentru corupţie, relatează gandul.info. Un număr de 12 preşedinţi de camere de comerţ din teritoriu au transmis către DNA o plângere penală în care arătau că Vlasov ar fi folosit discreţionar fondurile instituţiei pe care o conduce.
„Preşedintele CCIR, dl Mihail M. Vlasov, a cheltuit, în anul 2011, suma de 12.239.098 lei, existând indicii serioase în sensul că aceşti bani nu au fost cheltuiţi doar în interesul CCIR. Cu ocazia dezbaterilor, în Adunarea din 23 aprilie 2012, a Execuţiei Bugetului de Venituri şi Cheltuieli al CCIR pe anul 2011 (punctul 3 de pe ordinea de zi), am observat că, în Anexa nr.2 (Execuţia Bugetului de Venituri şi Cheltuieli anul 2011), punctul 4 (Cheltuieli cu serviciile executate de terţi), litera l (fond la dispoziţia Preşedintelui), în coloana intitulată „prevederi 2011″ a fost menţionată suma de 12.400.000 lei, în loc de 6.300.000 lei, asa cum aprobaseră membrii Camerei Naţionale, în Adunarea din data de 19 mai 2011”, se arată în sesizare.

Reţeaua de apă din Buftea, „udată” cu 30 milioane de euro

Oraşul ilfovean Buftea a reuşit să atragă investiţii europene importante pentru reţeaua de canalizare şi pentru cea de alimentare cu apă. Nu mai puţin de 30 milioane de euro, fonduri europene şi surse proprii al SC Raja SA Constanţa, sunt investiţi în acest proiect.

Potrivit specialiştilor RAJA, acestea investiţii erau mai mult decât necesare. „Calitatea serviciilor oferite de RAJA depinde foarte mult și de starea sistemelor operate. Nu mai este un secret pentru nimeni că în mare parte rețeaua de distribuție de la nivel național are o vechime de peste 50 de ani. Sistemul de canalizare și stațiile de epurare sunt pentru multe comunități, deși europene în acte, doar un vis. Zeci de ani, investițiile în infrastructura de apă și canalizare au fost realizate într-un procent nesemnificativ cu necesitățile reale. Încă de la preluarea serviciului în orașul Buftea, SC RAJA SA a început investiții importante din fondurile proprii în sistemele de alimentare cu apă și canalizare”, a declarat Irina Oprea, purtătorul de cuvânt al RAJA SA.

Potrivit acesteia, încă din iunie 2012 a fost demarat proiectul „Extinderea Sistemului de Canalizare“ – Buftea, ce cuprinde următoarele investiții: realizarea a două stații de pompare a apelor uzate și extinderea canalizării pe străzile: Iuliu Maniu, Colentina, Abatorului, FN2, Mărășești, Artelor, FN3, Frumoasei, Trandafirilor, Crinului, Zambilelor, FN1, Macului, I.C. Brătianu, Intrarea Mărășești – zona Centrală și străzile Ramoșeanu, Ion Vlad, Mărăști, Făgăraș, Cincinat Pavelescu, Dimitrie Stelaru, Stejarului, Badea Popescu, Moscovici, D. Dumitrescu, Tutunaru, Crișan, Independenței și Parului – zona Flămânzeni. Pentru zona centrală, investiția a fost deja finalizată și pusă în funcțiune încă de anul trecut. Pentru zona Flămânzeni, au fost terminate lucrările pe cele 14 străzi, la ora actuală fiind în lucru stația de pompare, urmând ca la sfârșitul lunii aprilie să fie dat în funcțiune și sistemul de canalizare din această zonă. SC RAJA SA a mai realizat o investiție importantă, și anume „Reabilitarea colectorului Buftea – București”, ce preia practic toate apele uzate de la nivelul orașului. Și la nivelul sistemelor de alimentare cu apă din Buftea au fost făcute lucrări importante, din fondurile proprii ale SC RAJA SA. O altă investiție derulată de SC RAJA SA pentru orașul Buftea este Parcul Central de pe strada Stadionului. Toate aceste eforturi financiare s-au ridicat la 10,4 milioane lei, peste două milioane euro.  

Proiecte cu finanţare europeană

Robinet

Pe lângă aceste proiecte derulate integral din bugetul propriu, SC RAJA SA a semnat pentru Buftea proiecte europene de 123,14 milioane lei, din care societatea asigură prin cofinanțare 33,5 milioane lei, iar Consiliul Local Buftea doar 0,9 milioane lei. În cadrul Programului Operațional Sectorial de Mediu – Axa prioritară 1, se derulează și contractul „Extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată pentru regiunea Constanța – Ilfov”, care cuprinde trei componente de lucrări importante.

Prima este „Reabilitarea și extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare din orașul Buftea” – lucrări de reabilitare a rețelelor de apă pe o lungime de 19,56 km, de extindere a conductelor de distribuție pe o lungime de 32,85 km, precum și extinderea sistemului de canalizare cu 49 km, dar și construcţia a 13 stații noi de pompare. Totodată, vor fi realizate peste 8.000 de racorduri noi la abonații din Buftea. Al doilea element este „Reabilitarea și extinderea surselor de captare și tratare a apei potabile”, care cuprinde reabilitarea și automatizarea completă a cinci foraje, execuția a opt foraje noi de mare adâncime, dar și reabilitarea stațiilor de pompare aferente și a conductelor de aducțiune pe o lungime de aproape 4 km. A treia componentă face referire la construcția stației de epurare în orașul Buftea, care va asigura epurarea apelor uzate la standarde europene pentru toți consumatorii din oraș. Toate aceste contracte se află în faza de licitație, urmând să fie începute lucrările, ce au ca termen de finalizare jumătatea anului viitor.

În ceea ce privește tariful la apa potabilă, de 2,62 lei/mc fără TVA, acesta se situează pe ultimele locuri la nivel național. Spre comparație, tariful plătit de bucureșteni este de 5,69 lei/mc, cu aproape 120% mai mare față de cel din Buftea.

Primarul din Pungești, de la tărâțe la gaze de șist

Din muncitor la Mecanica Vaslui, administrator de bloc și morar, primarul comunei Pungești, din județul Vaslui, a ajuns să fie asociat cu gigantul american Petrom. Numele unei obscure comune din ceca mai săracă zonă a României a ajuns, în numai câteva luni, pe buzele tuturor românilor, de la Arad până la Constanța, de la Sighetul Marmației până la Drobeta Turnu Severin. Că primarul, sau, mai exact soția sa, a ajuns asociat cu americanii, este numai o piesă din puzzle. În tragicomedia gazelor de șist, căci despre ele este vorba, au intrat și oficialii Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM), care au anunţat o întâlnire între săteni şi cei de la Chevron, taman la căminul cultural din comuna Băceşti, care este sublim, dar lipseşte cu desăvârşire!

Mircia Vlasa, Primar Pungesti

Acum câteva luni, nimeni nu auzise de comuna Pungești, din județul Vaslui. Apoi, aproape peste noapte, această așezare de câteva mii de suflete din cel mai sărac județ al României a devenit una dintre cele mai cunoscute localități din țară. Gazele de șist i-au făcut pe pungeșteni și celebri, și nefericiți (mai degrabă mânioși), deopotrivă.
Jurnal de Investigații vă prezintă filmujl evenimentelor în urma cărora primarul localității, Mircia Vlasă, a reușit să se asocieze cu americanii de la Chevron și, în consecință, să-și pună în cap sătenii care l-au votat în urmă cu nici doi ani.
Pentru a respecta adevărul istoric, trebuie din capul locului precizat faptul că, de fapt, nu primarul s-a asociat cu americanii, ci soţia acestuia, Margareta Vlasă. În 2006, Primăria Ivăneşti a făcut un schimb de terenuri cu Primăria Pungeşti, astfel că aproape două hectare de teren – mai precis, 1,9 hectare, islazul satului Siliştea, au revenit Pungeştiului.
Când cei de la Chevron au început să-şi cutremure interesele prin zonă, vizavi de rezervele de gaze din subsolul comunei Pungeşti, primarul Vlasă a simţit că e momentul unic în care ar putea intra şi el în istorie. Fie şi prin uşa din dos, mai exact prin relaţiile sale din PSD, mai ales cele cu şeful şi de la partid şi de la Consiliul Judeţean, Dumitru Buzatu, cu care se mai destinde, din când în când, la câte-o vânătoare, omul a aflat amănunte despre interesele americanilor în zonă. Ne referim aici la locul în care urma să fie amplasată sonda de explorare şi, ulterior, cea de exploatare a gazelor de șist.
Şi, uite-aşa, printr-o manevră a comisiei locale de fond funciar, al cărei preşedinte este încă, i-a făcut soției o „zestre” de 1,94 hectare de teren pe şesul din apropierea satului Siliştea. Apoi a făcut contract de închiriere cu cei de la Chevron, contra unei sume de 3.500 de euro pe an pe hectar.

Apartamentul închiriat prefectului

Actualul primar de la Pungeşti are un istoric interesant. Până în 1989, a lucrat la Mecanica Vaslui, după care a fost administrator la o asociaţie de locatari din zona Traian.
Apoi şi-a deschis o moară în satul Armăşoaia. Dezinvoltura cu care alegea tărâţa din făină l-a propulsat în inima electoratului din Pungeşti, care îi tot articulează câte-o parafă şi-l votează în funcţia de primar din 2004 încoace. În curând se va împlini un deceniu mai mult decât înfloritor pentru primarul-morar-administrator de asociaţie de locatari. Apartamente pentru cei doi copii, în zona Traian, acolo unde a şi fost administrator de asociaţie, apartamentul lui, o casă de vacanţă la munte, pe la Suceava şi o vilişoară, acolo, în locul unde are moara, la Armăşoaia. Investiţii personale de miliarde de lei vechi, dintr-o moară şi un umil salariu de primar.
Interesant este şi faptul că, la un moment dat, i-a închiriat prefectului Radu Renga, venit de la Vâlcea, un apartament în zona Traian. Astfel că prefectul s-a instalat în apartamentul familiei Vlasă, la adresa: strada Traian, bloc 251, scara B, apartament 8. N-am aflat cu certitudine la cât se cifrează chiria.

Uite căminul, nu e căminul

Fac1

Recent, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) a încercat să mai dreagă busuiocul în scandalul declanșat de intenția americanilor de la Chevron de a explora și, mai apoi, exploata, zăcămintele de gaze de șist din județul Vaslui.
În consecință, au publicat, prin mai multe canale de informare, un anunţ–invitaţie la o sesiune de informare pe tema gazelor de şist, dezbatere care ar fi trebui să aibă loc pe data de 15 ianuarie la Căminul Cultural din Băceşti. Într-o discuţie purtată cu Horaţiu Cărăuşu, primarul comunei Băceşti, acesta s-a arătat teribil de indignat: „Domnule, după ce că nici măcar nu am fost anunţat de o asemenea intenţie, indivizii care au făcut aşa ceva habar nu au că noi, la Băceşti, nici măcar nu avem cămin cultural! Dacă-mi spuneau mai din timp, poate ne apucam să-l facem. Mai mult decât atât, în respectivul anunţ se preciza şi faptul că, pentru a participa la dezbateri, locuitorii comunei ar fi trebuit să se înscrie on-line pe site-ul www.infogazedesist.eu. Dar câţi au acces la internet, că doar nu şi-a montat badea Vasile laptop la coada sapei?! E adevărat, în Băceşti, la Primărie şi la bibliotecă există internet, dar avem şi sate ca Băbuşa ori Păltiniş, unde internetul mai are destui paşi să ajungă. Puteau măcar să ne întrebe şi pe noi!”.

ANRM, corigentă la geografie

Horatiu Carausu, Primar Bacesti

Pe site-ul mai sus citat mai găsim o inadvertență, ca să folosim un eufemism: „Având în vedere interesul crescut pentru Sesiunea publică de informare privind gazele de şist, anunţată pentru 15 ianuarie 2014, în regiunea Bârlad, localitatea Băceşti, ANRM a decis mutarea sesiunii pe data de 20 ianuarie 2014 şi, implicit, prelungirea termenului de înscriere”.
Aici se impune precizarea că nu există nicio „regiune Bârlad” şi, chiar dacă ar exista, comuna Băceşti nu prea ar putea fi pe-acolo, ea situându-se în nordul judeţului Vaslui, pe drumul pe care, după ce pleci din Vaslui şi treci prin Negreşti, mergi spre municipiul Roman. Până la urmă, la Centrul de Informare al Consiliului Judeţean Vaslui, situat la fostul poligon Delea, a avut loc o şedinţă de informare cu privire la explorarea şi exploatarea gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice, şedinţă patronată de ANRM, în colaborare cu CJ Vaslui. Şedinţă încărcată de propagandă în favoarea companiei Chevron.
Horaţiu Cărăuşu, primarul comunei Băceşti, a fost unul dintre cei care s-au înscris la cuvânt, cerând detalii cu privire la unele probleme legate de explorarea şi exploatarea gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice. În primul rând, de unde se vor lua cei 10–15 mii de metri cubi de apă necesari pentru explorarea şi, ulterior, exploatarea gazelor de şist? I s-a răspuns că apa va fi adusă din altă parte, că pe la Băceşti oricum mai degrabă se găseşte rachiu, decât apă. În privinţa cutremurelor, „sigur că vor mai fi şi de astea, dar de micã anvergură, de maximum două grade”, a fost „liniştit” primarul din Băceşti.

Lovitura lui Barroso

Localnicii din Pungeşti şi ecologiştii au primit recent o grea lovitură din partea Comisiei Europene. Executivul european nu va mai depune o lege în privinţa gazelor de şist, preferând să lase la latitudinea guvernelor naţionale elaborarea cadrului legal cu privire la această metodă controversată.
În schimb, executivul UE a propus un set de recomandări pentru guverne, menite să mențină standardele de mediu, care cuprind norme privind distanțele minime dintre zonele de fracturare, cele rezidențiale și zonele de protecție a apelor. Executivul UE dorește şi ca guvernele să se asigure că societățile care se ocupă de exploatare pun în aplicare planuri de gestionare a apei, de captare și utilizare a altor gaze extrase în acelaşi timp, precum metanul, și pentru minimizarea arderilor de gaz.
Perspectiva autonomiei energetice şi a prețurilor mai mici la gaze le-au făcut pe mai multe state membre ale UE, între care România, Regatul Unit și Polonia, să sublinieze determinarea lor de a continua cu prospectarea şi extracția gazelor de șist. Ultimele două au făcut un lobby intens pe lângă Comisie.
Tot mai multe voci susţin că oficialii Comisiei Europene au cedat în faţa lobby-ului concertat al guvernelor care doresc să exploateze această resursă energetică. „Slăbiciunea” Comisiei a fost condamnată imediat de deputații verzi europeni și de grupurile de lobby ecologiste. „Barroso s-a plecat la presiunea făcută de lobby-ul combustibililor fosili și majoretele sale politice, cum ar fi David Cameron”, a declarat Carl Schlyter, purtătorul de cuvânt al verzilor. Organizaţia „Friends of the Earth” a avertizat că, în urma renunţării la legiferarea de către comisie, cei care suferă vor fi membrii comunităţilor locale.

Moşierul Poienaru, acuzat că face milioane pe spinarea statului

Unul dintre bogaţii României, Ştefan Poienaru, a intrat în vizorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) dar şi al Direcţie de Luptă Antifraudă (DLAF) şi al altor instituţii ale statului. El este primul mare moşier obligat deja să restituie sute de mii de euro încasaţi necuvenit, potrivit documentelor APIA, dar mai este somat să plătească, în justiţie sau prin documente oficiale, multe alte milioane de euro. Metodele de care sunt acuzate firmele lui Poienaru în documentele organelor statului diferă de la concesionările „cu paravan” până la „umflarea” socotelilor la subvenţii sau luarea cu japca a terenurilor Agenţiei Domeniilor Statului. Toate au însă un numitor comun – bani câştigaţi din „afacerile” cu statul. Ştefan Poienaru a negat acuzaţiile într-un document remis Jurnalului de Investigaţii.

Cel mai recent caz a fost descoperit în urma unor ample controale ale APIA şi ale echipelor de control de la Ministerul Agriculturii şi acuză exploatarea, ilegală, potrivit documentelor oficiale, a aproape 1300 de hectare de teren agricol proprietatea publică a statului.
În 2003, Agenţia Domeniilor Statului (ADS) a semnat un contract de concesiune, pe 49 de ani, cu o persoană fizică, Corneliu Văleanu, din localitatea Fetești. Văleanu primea în exploatare un teren de 1897,13 ha, în perimetrul localității Borcea, județul Călărași. Din acesta, 1.248,97 hectare erau teren agricol, iar Văleanu avea obligația de a întreține şi suprafața de 504,62 ha teren neagricol (1,46 ha de vegetație forestieră, 55,84 ha construcții și instalații, 45,08 ha drumuri tehnologice și de exploatare și 402,25 ha terenuri neproductive care pot fi amenajate și folosite pentru producția agricolă).
Contractul de concesiune nu precizează dacă Văleanu are vreo firmă, utilaje sau bonitate bancară, elemente necesare atunci când atribui 2.000 de hectare de teren unei persoane fizice care locuieşte în Feteşti, la bloc…
Controlul a dovedit că Văleanu nu era adevăratul beneficiar al concesiunii, în spatele său fiind firma Agrofam Prod SRL, condusă de „consăteanul” lui Văleanu, Ştefan Poienaru.
În 2005, Văleanu a semnat un contract de asociere cu Agrofam Prod, care privea exploatarea „în comun” a suprafeţei de teren pusă la dispoziție de Văleanu (a statului, de fapt), „în scopul obținerii unor producții performante”. Acelaşi contract mai conţine şi prevederea ca asociatul administrator, Agrofam, să beneficieze de orice sprijin agricol și eventuale despăgubiri acordate de stat „conform Legii 381/2002 precum și de alte drepturi financiare cuvenite ca urmare a exploatării terenului agricol în suprafața de 1897 ha”.
Astfel locatarul de la blocul din Fetești punea la bătaie terenul agricol luat în concesiune de la ADS, iar firma lui Poienaru urma să lucreze pământul şi să primească toate subvențiile europene şi cele româneşti pentru explotarea terenului.
Astfel că Agrofam Prod SRL a depus la Agenția de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA), pe 9 mai 2007, o cerere de plată, pe SAPS 2007 (Schema de plată unică pe suprafaţă), pentru mai mult de 6.900 de ha teren arabil (la comunele Borcea, Jegălia şi Unirea). Un an mai târziu s-a emis decizia de plată, în favoarea Agrofam, de 2,26 milioane de lei. Deşi suprafaţa era mai mare decât cea concesionată de Agrofam de la ADS, abia pe 8 martie 2013 s-a dispus reanalizarea/reverificarea dreptului de utilizare/folosinţă pentru suprafaţa de 1.897,13 aflată sub incidența contractului de asociere şi participaţiune încheiat între Agrofam Prod SRL şi Cornel Văleanu.

Asocierea, lovită de nulitate

Sentinta

Controlul a stabilit că actul de asociere (valabil până pe 31 august 2017), dintre Agrofam şi Văleanu era lovit de nulitate, în raport cu ADS, deoarece „agricultorul de apartament” Văleanu era obligat să exploateze în mod direct terenurile şi se obligase să nu subconcesioneze activitatea de exploatare şi să nu încheie contracte de exploatare a terenului cu alte firme.
Nici legal nu se putea face un astfel de contract, deoarece normele legii privind regimul concesiunilor (219/1998) interzic o astfel de practică, după cum au constatat experţii ADS: „Concesionarul are obligaţia de a exploata în mod direct bunurile, activităţile sau serviciile publice care fac obiectul concesiunii, fără a putea subconcesiona unei alte persoane, în tot sau în parte, obiectul concesiunii”. Regulile europene prevăd sancţiuni duble pentru diferenţa încasată incorect din subvenţii, dacă aceasta nu depăşeşte 30% din total. Cum subvenţia încasată pentru cele 1.250 de hectare concesionate de ADS lui Văleanu reprezintă 22,06% din totalul subvenţiilor încasate de Agrofam Prod, inspectorii APIA au calculat că firma lui Poienaru este bună de plată cu 1,72 de milioane de lei, numai pentru 2007, an pentru care au şi emis titlu executoriu. Devizul total ar putea fi cu mult mai mare, deoarece firma lui Ștefan Poienaru a încasat ilegal subvenţia, în condiţiile de mai sus, timp de opt ani (2005 – 2013), caz în care despăgubirile datorate statului ar depăşi 13 milioane de lei.

Vestul Sălbatic din Bărăgan

Antet

O altă firmă controlată de latifundiarul ialomiţean, Agrofam Holding SRL, a fost prinsă, la sfârşitul anului 2007, că exploatează, fără niciun fel de documente legale, aproape 1.000 de hectare de teren agricol proprietate publică a statului.
Agrofam Holding SRL Feteşti a primit de la ADS, în concesiune, 5.404 hectare de teren aparţinând fostei IAS Grădiştea. Ulterior, suprafaţa s-a diminuat, prin retrocedarea terenurilor către foştii proprietari. Suprafaţa exploatată legal de Agrofam a ajuns la 4.279 de hectare. Pe 18 decembrie 2007, ADS şi firma lui Poienaru au semnat un proces verbal prin care s-a constatat diminuarea suprafeţei, dar şi că Agrofam exploata fără acte 991,6 hectare de teren ale statului. „Reprezentantul SC Agrofam Holding SRL, administrator dr. ing. Poienaru Ştefan, recunoaşte diminuările de suprafeţe şi recunoaşte că suprafaţa de 991,58 ha a fost exploatată de SC Agrofam Holding SRL, considerând că face parte din contractul de concesiune nr. 79/2000 şi solicită adăugarea acestei suprafeţe la contractul de concesiune”, se arată în procesul verbal.
Ca în Vestul Sălbatic, Agrofam nu numai că a continuat să exploateze terenul ocupat ilegal, dar a dat şi statul în judecată, pentru a-l obliga să „legalizeze” neregula, prin concesionarea terenului ocupat ilegal. Firma lui Poiearu a pierdut procesul în 2012. Înalta Curte a hotărât, irevocabil, că firma lui Poienaru nu are niciun drept asupra suprafeţei ocupate cu forţa. „Împrejurarea că reclamanta ar fi fost în eroare cu privire la amplasarea în teren a acestor suprafeţe, pe care le-a considerat fără niciun temei ca făcând parte din contractul său de concesiune, nu este de natură a-i conferi acestuia vreun titlu asupra terenurilor”, au consemnat judecătorii. Acum Agrofam se judecă cu ADS, să nu plătească daune pentru exploatarea ilegală. Procesul are termen în luna februarie la Curtea de Apel Bucureşti, unde ADS a făcut apel după ce judecătorii din Ialomiţa au scos-o „basma curată” pe Agrofam Holding.
Tot pentru terenul concesionat de la ADS, potrivit documentelor, sereleul lui Poienaru ar fi încasat subvenţii ilegale, inclusiv europene, de la APIA, raportând că ar fi lucrat suprafeţe agricole mai mari, chiar şi cu 1.000 de hectare. Firma lui Poienaru ar fi „adăugat” la socoteală 930,06 hectare (pentru anul 2007), 1.148,57 ha (pentru 2010) şi 1.125,59 pentru anul 2011. Sumele pentru care APIA o consideră bună de plată pe firma „moşierului” din Feteşti depăşesc cu mult 10 milioane de lei, inclusiv pentru 2008 şi 2009, bani pentru care APIA trebuie să „execute”, legal, firma lui Poienaru.

Poienaru acuză abuzurile APIA

Agrofam Holding

Contactat telefonic, încă din data de 6 decembrie 2013, Ştefan Poienaru a refuzat să răspundă întrebărilor noastre, cerând să i le trimitem în scris. Deşi i le-am trimis imediat după convorbirea telefonică, el nu a vrut să ne răspundă decât după întrebările scrise pe care i le-am expediat, suplimentar, pe 27 ianuarie 2014.
„Apreciem preocuparea d-voastră privind legalitatea obţinerii de fonduri europene şi naţionale în agricultură şi în mod particular de către societatea noastră, SC Agrofam Holding SRL. Referitor la acest lucru, vă asigurăm că societatea noastră a fost verificată de instituţiile abilitate, respectiv Direcţia Naţională Anticorupţie – Structura Centrală Bucureşti şi Departamentul pentru Luptă Antifraudă (DLAF), iar concluziile acestora se regăsesc în Rezoluţia DNA nr. 285/P/2012 din luna septembrie 2012. Suntem în faţa unei situaţii de lucru judecat de către singurele instituţii abilitate în a se pronunţa asupra legalităţii obţinerii subvenţiilor europene. Ca atare, toate actele administrative emise de APIA – Centrul Judeţean Călăraşi sub coordonarea lui Bogdan Dumitraşcu, nu reprezintă decât abuzuri administrative, fapte ce au fost sesizate către organele abilitate. În această situaţie, investigaţia d-voastră de până acum o considerăm părtinitoare şi neprofesionistă”, ne-a comunicat Ştefan Poienaru.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
2.9 ° C
3.3 °
2.7 °
89 %
2.1kmh
100 %
lun
7 °
mar
7 °
mie
7 °
J
3 °
vin
4 °

Ultimul articol

Ciucu a găsit la Primăria Capitalei un „buget „mâncat” de subvenții”

Ciprian Ciucu, primarul ales al Capitalei, așa cum au decis prin vot bucureștenii, a ajuns în noul său birou. Și pare că ce a găsit...

Urmează o nouă demisie în Guvern? Daniel David: „Am tot amânat plecarea de foarte...

S-ar părea că, dincolo de declarațiile referitoare la o eventuală demisie, ministrul Educației, Daniel David, ia totuși în calcul să își depună mandatul. Nu „pe...

Nicușor Dan vrea referendum în Justiție; CSM avertizează că nu va tolera „nicio formă...

Președintele Nicușor Dan a revenit în țară și anunță că a citit sesizările primite din partea magistraților, așa cum au fost transmise după documentarul...