Primarul suspendat al Sectorului 1, Andrei Chiliman, este urmărit penal de procurorii DNA într-un nou dosar, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și complicitate la distrugere.
Chiliman s-a prezentat marți la DNA, unde i s-au adus la cunoștință calitățile procesuale și acuzațiile. Potrivit anchetatorilor, Andrei Chiliman, în exercitarea funcției de autoritate publică de primar, cu încălcarea atribuțiilor legale (dispoziții ale Legii administrației publice locale și Regulamentului de organizare și funcționare a Primăriei sectorului 1), a dat ajutor unei persoane interesate să distrugă, în perioada 3 aprilie – 19 decembrie 2008, prin folosirea de utilaje grele, construcțiile monument istoric, anexe ale Palatului Știrbei, situat în centrul municipiului București (Calea Victoriei).
„Concret, între construcțiile distruse se află pivnița Palatului Știrbei, împrejmuirile și remiză (aripa de nord), repertoriate ca monumente istorice, precum și toate vestigiile care se regăseau în subteran, pentru care nu s-a obținut niciun aviz sau autorizație de descărcare de sarcină arheologică. Acțiunea de demolare a pus în pericol bunul imobil Palat Știrbei (monument istoric) și vestigiile subterane care, astfel, au fost și ele distruse”, susțin procurorii.
DNA precizează că Andrei Chiliman a semnat, cunoscând că Primăria Sectorului 1 nu era autoritatea competentă și că actul încalcă dispozițiile legale, certificatul de urbanism pentru desființarea construcțiilor nr. 4901/ 142/ V/ 42155. Totodată, ajutorul dat pentru distrugere a constat și în aceea că a semnat, cunoscând că Primăria Sectorului 1 nu era autoritatea competentă și că actul încalcă dispozițiile legale, autorizația de desființare a construcțiilor nr. 90 /04V/2891/08.
„Documentele au fost emise în condițiile în care, din Ordinul nr. 2534/ 17.09.2007 al ministrului Culturii și Cultelor, publicat în Monitorul Oficial nr. 671/ 01.10.2007, reiese faptul că s-a declasat din categoria imobilelor istorice de clasa A un singur imobil — clădire (la singular), nu și anexele de pe Calea Victoriei”, menționează DNA.

Articolul precedentRemus Truică şi “prinţul” Paul rămân în arest la domiciliu. Dan Andronic, Claudiu Mateescu şi Marius Marcovici vor fi cercetaţi sub control judiciar
Articolul următorUn magazin Auchan de la Constanţa a fost amendat cu 30.000 de lei de Protecţia Consumatorilor. 140 kg de alimente expirate şi 18 clienţi la spital