Magistraţii instanţei supreme au decis înlocuirea arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu pentru senatorul Dan Şova, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă. Decizia nu este însă definitivă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a judecat joi şi a admis cererea lui Dan Şova de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Hotărârea poate fi contestată tot la instanţa supremă, astfel că Dan Şova rămâne în arest preventiv până la o hotărâre definitivă a judecătorilor. Contestaţia va fi judecată de un alt complet de la instanţa supremă, care va decide dacă Dan Şova va fi plasat în arest la domiciliu, va rămâne în arest preventiv sau va fi cercetat sub control judiciar.
Pe 28 decembrie 2015, ICCJ a decis, definitiv, prelungirea cu 30 de zile a mandatului de arestare preventivă emis pe numele lui Dan Şova, respectiv din 3 ianuarie până în 1 februarie 2016. Senatul avizase, pe 3 decembrie 2015, cererea DNA privind reţinerea şi arestarea preventivă a lui Dan Şova, iar în aceeaşi zi senatorul a fost reţinut pentru 24 de ore. Pe 4 decembrie, instanţa supremă a decis plasarea lui Dan Şova în arest la domiciliu, iar zece zile mai târziu, acesta a fost arestat preventiv pentru 20 de zile, până în 2 ianuarie 2016, în urma admiterii contestaţiei procurorilor.
În noul dosar, senatorul Dan Şova este acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură.

Articolul precedent„Prinţul” şi Truică rămân în arest la domiciliu, în dosarul Fermei Băneasa
Articolul următorGigi Becali va fi adus cu mandat la Curtea de Apel Bucureşti pentru a fi audiat în dosarul lui Puiu Popoviciu