7.8 C
București
vineri, 19 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1339

Gabriel Berca acuzat de DNA de trafic de influenţă

Fost consilier prezidenţial şi fost ministru de Interne, Gabriel Berca a fost reţinut joi de DNA Bacău, care-l acuză de trafic de influenţă în perioada 2010-2012, după ce ar fi primit 180.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a interveni la membri ai Guvernului să atribuie bani unei primării.Gabriel Berca a fost chemat la audieri joi dimineaţă la DNA Bacău, într-un dosar privind fapte de trafic de influenţă, în cauză fiind în atenţia anchetatorilor şi fostul deputat Mihai Banu.
Fostul senator Gabriel Berca ar fi suspectat de trafic de influenţă, după ce, prin intermediul lui Mihai Banu, deputat în perioada faptelor, a pretins de la omul de afaceri Viorel Rusu şi a primit, atât pentru sine cât şi pentru partidul din care făcea parte, în mai multe tranşe, peste 180.000 de euro. În schimbul banilor, Berca, în calitate de senator şi preşedinte al organizaţiei judeţene Bacău a Partidului Democrat Liberal, ar fi promis că va interveni pe lângă membri ai Guvernului din acea perioadă, în vederea alocării unei sume de bani Primăriei comunei Ardeoani, judeţul Bacău, necesară achitării lucrărilor de construcţie, în valoare de aproximativ 5,6 milioane de lei, executate de firma omului de afaceri.
Gabriel Berca a fost consilier prezidenţial în mandatul lui Traian Băsescu şi ministru de Internelor în Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu. El a fost şi secretar general al Guvernului, în perioada în care Executivul era condus de Călin Popescu Tăriceanu.
Gabriel Berca a fost prefectul judeţului Bacău, în perioada 2005 – 2008, senator de Bacău, în legislatura 2008 – 2012 şi ministru al Administraţiei şi Internelor în anul 2012. La începutul lunii iunie, UNPR anunţa că fostul ministru de Interne Gabriel Berca s-a înscris în formaţiune. Berca a fost membru PMP, vicepreşedinte pentru regiunea Nord-Est, iar anterior fusese membru al PDL.

I-am dus cu preşul 18 ani şi acum a venit nota de plată.

Compania canadiană Gabriel Resources a depus o cerere de arbitraj împotriva Romaniei la Centrul Internațional de Soluționare a Disputelor Relative la Investiții (ICSID). Gabriel Resources precizează că acțiunea vizează disputa companiei cu autoritățile române în legătură cu dezvoltarea proiectului minier Roșia Montană, la care Gabriel Resources deține o participație de 80,69%.
Compania canadiană susține că, în continuare, caută să ajungă la un acord la nivel înalt cu autoritățile române pentru a soluționa disputa. Cu toate acestea, Gabriel Resources este decis să-și protejeze drepturile și interesele în România, și în absența dorinței autorităților române de a intra în dialog, compania a decis să recurgă la Justiție printr-o cerere de arbitraj și a angajat firma White & Case LLP pentru a o reprezenta în acest dosar.
„Compania crede în continuare că este în interesul tuturor acționarilor în acest proiect, în special al statului român, dacă s-ar autoriza și dezvolta acest proiect iar Gabriel este în continuare dispus să discute cu președintele României și Guvernul pentru a atinge acest obiectiv”, a declarat președintele director general de la Gabriel Resources, Jonathan Henry.
Gabriel Resources a amenințat încă din luna septembrie 2013 că va da în judecată Guvernul român și că va cere despăgubiri de până la patru miliarde de dolari, din cauza „multiplelor încălcări ale tratatelor de investiții”. Procedurile de arbitrajul comercial internațional în general, iar cele de arbitraj împotriva guvernelor în particular, au devenit din ce în ce mai populare, câștigând teren în fața litigiilor tradiționale derulate în tribunal. Creșterea numărului de tratate bilaterale de investiții dintre țări a condus la un avans puternic al numărului de cazuri de arbitraj împotriva guvernelor, derulate prin curtea de arbitraj a Băncii Mondiale, cunoscută sub denumirea de Centrul Internațional de Soluționare a Disputelor Relative la Investiții (ICSID). În general, cazurile de arbitraj comercial internațional sunt judecate cu ușile închise și tind să fie mai scurte decât litigiile la tribunal și conduc la decizii finale la care nu se poate face apel, chiar dacă nu sunt în mod obligatoriu mai ieftine.
Compania Roșia Montană Gold Corporation intenționează să dezvolte la Roșia Montană cea mai modernă mină din România, propunându-și să extragă aproximativ 300 de tone de aur și 1.400 tone de argint, echivalentul a 20.000 de lingouri. Compania a fost înființată în anul 1997, în județul Alba, acționari fiind compania minieră de stat Minvest Deva — cu 19,31% și Gabriel Resources — cu 80,69%. În cazul în care proiectul aurifer ar primi undă verde, România devine primul producător de aur din Europa, depășind astfel primele două țări din top, Finlanda și Suedia.

Percheziţii la Nicolae Păun, zis Niky Scorpion. 800.000 de lei pe care nu-i poate justifica

Procurorii anticorupţie au descins marţi la una din firmele deţinute de deputatul Nicolae Păun. Acesta le-ar fi cerut bani cetățenilor de etnie romă pentru a susține în Parlament legea amnistiei, au declarat surse judiciare citate de Agerpres.
Potrivit acelorași surse, deputatul se lăuda în faţa cetățenilor romi ”că a rezolvat cu legea și trebuie să cotizeze”.
Direcția Națională Anticorupție a dispus un control antifraudă la SC Niky Scorpion Alcom SRL, firmă care ar fi controlată de parlamentarul Nicolae Păun și la care, în urma verificărilor de marți, ar fi fost găsită suma de 800.000 de lei care nu poate fi justificată. Un control similar a fost dispus și la SC Pedros Impex SRL, într-un dosar aflat în lucru la Secția a II-a din cadrul DNA.
Activitățile de control au început marți, iar perioada avută în vedere pentru verificări este 1 ianuarie 2014 — până în prezent, arată sursele.
Nicolae Păun, alături de alţi nouă deputaţi PSD – Marian Ghiveciu, Gheorghe Bogdan, Marius Manolache, Adrian Mocanu, Ciprian Nica, Florin Pâslaru, Cătălin Rădulescu, Rodin Traicu, Eugen Uricec -, au iniţiat proiectul de modificare a Codului penal. Proiectul prevede că măsurile preventive pot fi dispuse „dacă există probe concrete din care rezultă dincolo de orice îndoială ca o persoană care a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată, ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni”.

Hoteluri și pensiuni de 73 mil €, vândute cu turiști în camere.

Aproape 70 din cele peste 300 de unități hoteliere care funcționează pe litoralul românesc sunt scoase la vânzare în plin sezon estival. Proprietarii acestora ori s-au săturat de afacerile din turism, ori i-au prins băncile la mijloc și au fost executati silit.
Litoralul are în acestă vară o ofertă bogată în servicii turistice, dar și în…. hoteluri. Pe site-urile specializate în comerțul cu spații și imobile comerciale sunt puse în vânzare nu mai puțin de 68 de hoteluri, pensiuni și alte spații de cazare.
Prețurile sunt pentru toate buzunarele: 150.000 de euro costă o vilă la Eforie Nord, cu 14 camere, deloc pretențioasă, şi 94.000 de euro, o pensiune cu opt camere, tot la Eforie Nord. La polul opus se află hotelurile cu mai multe etaje și implicit, camere. Hotelul de trei stele Corina din Venus, cu 127 de camere, costă la prima strigare 1,6 milioane de euro, pentru un complex hotelier din stațiunea Cap Aurora se cere suma de 5,2 milioane de euro plus TVA, două hoteluri din centrul stațiunii Mamaia se vând cu câte patru milioane de euro bucata.
De departe, cea mai mare ofertă a momentului este Complexul Hotelier Vulturul din Venus, pentru care actualul proprietar cere 6,5 milioane de euro plus TVA. Chiar în acest sezon estival, în care este licitat, hotelul oferă o reducere de 10% pentru grupurile mai mari de zece persoane și a șaptea noapte de cazare este gratuită. De altfel, majoritatea unităților de cazare scoase la vânzare funcționază la capacitate optimă. Indiferent dacă au încasări mai mici sau mai mari, “miresele” din turism sunt fete bătrâne pentru orice agent imobiliar.
“Metrul pătrat construit pe litoral costă câteva sute de euro. Dacă ceri, de exemplu, pentru o pensiune 300.000 de euro, este mult peste prețul pieței”, a precizat Marius Mureșanu, expert imobiliar.

Hoteluri la jumătate de preț pe litoralul bulgăresc

Litoral Bulgaria

Dacă ar fi să comparăm din punct de vedere imobiliar litoralul cu riviera bulgărească, vecinii noștri au un avantaj major: au fost scoase la vânzare hoteluri noi-nouțe sau construite de doar câţiva ani, care au în primul rând alt aspect, dar și alte condiții pentru turiști. Spre comparație, un hotel construit acum 20 de ani pe litoralul românesc nu se mai încadrează noilor cerințe în materie de confort turistic.
Și în acest sezon estival litoralul bulgăresc este un concurent cât se poate de serios, fie că vorbim despre tarife, condiții de cazare sau hoteluri de vânzare. Și nici măcar nu trebuie să comparăm condițiile de pe fiecare rivieră, pentru că se știe că majoritatea hotelurilor bulgarilor sunt cu mult mai noi. Este de ajuns să analizăm politica de vânzări pentru ca să ne dăm seama cine va câștiga.
Hotelul Elena din Balcic, construit în stil mediteraneean, are un preț de 390.000 de euro. Complexul Royal, de trei stele, situat în apropiere de Nisipurile de Aur, are un preț redus de 349.000 de euro, după ce înițial fusese scos la vânzare pentru 649.000 de euro.
Și reducerile se țin lanț la bulgari. O unitate hotelieră de patru stele din Sozopol, amenajată după standardele de apart-hotel, care costa inițial 17,9 milioane de euro se vinde acum cu 11,9 milioane de euro, hotelul The Castle din Nisipurile de Aur are o reducere de peste 50%, de la 3,2 milioane de euro la 1,5 milioane de euro.

“Demolatorul” Dan Matei Agathon

Situația actuală din turismul românesc este strâns legată de isteria privatizărilor pe litoral din mandatul fostului ministru al Turimului Dan Matei Agathon.
Acesta a avut două mandate la șefia Turimului, 1992-1996 și 2000-2003. În ultimul său mandat s-au vândut la greu hoteluri pe litoral, fără ca statul român să ceară experiență și clauze post-privatizare noilor proprietari. Conta doar cine dădea mai mult la licitație.
Așa au devenit frații Ioan și Viorel Micula proprietari peste 12 hoteluri, din care majoritatea sunt acum în paragină. După ce le-au cumpărat, fații Micula, dar și alți așa-ziși investitori în turism nu au băgat un leu în modernizare, asftel că în prezent acestea arată jalnic. Tot din caza lipsei investițiilor, nimeni nu vrea să le cumpere sau cel puțin nu la prețul cerut de actualii proprietari.

KPMG România, legături bizare cu şeful ASF, Mişu Negriţoiu.

Multinaţionala KPMG se află în România într-un cel puţin bizar conflict de interese, situaţie care a ajuns şi la urechile marilor şefi de la Amsterdam. Compania este administrator special la Astra Asigurări însă în paralel, cu aceeaşi echipă de experţi, face audit şi la alte două societăţi de asigurări, concurente pe piaţă cu societatea lui Dan Grigore Adamescu. Întâmplător sau nu, KPMG are o strânsă legătură cu ING, bancă pe care ani la rând a condus-o actualul şef al Autorităţii de Supraveghere Financiară, Mişu Negriţoiu.
Compania multinaţională de consultanţă KPMG a fost desemnată anul trecut de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) drept administrator special la Astra Asigurări, societate deţinută majoritar de omul de afaceri Dan Grigore Adamescu.
Scopul declarat al instituirii unui administrator special la Astra era acela de a încerca să redreseze societatea, sufocată de datoriile neplătite de Adamescu. O misiune foarte nobilă, însă pe o piaţă atât de concurenţială şi sensibilă nu se poate aplica dictonul „scopul scuză mijloacele”. Pentru că atunci când, pentru a redresa o societate, te foloseşti de informaţii confidenţiale ale competitorilor, la care ai acces, lucrurile nu sunt tocmai cuşere.
Dar să vedem cum stau lucrurile. Aşa cum spuneam, KPMG este administrator special desemnat de ASF la Astra. În paralel, însă, KPMG face audit la alte societăți de asigurări din România. Mai exact Euroins România şi AXA Life.

O licitaţie controversată, cu efecte perverse

Autoritatea Supraveghere Financiara

Anul trecut, ASF a organizat o licitaţie pentru auditarea a 13 societăţi de asigurări, care reprezintă peste 80% din sectorul de asigurări din România. Este vorba de o auditare pe baza unui program european privind solvabilitatea societăților de asigurări.
Rezultatele licitaţiei au fost făcute publice în februarie anul acesta, iar câştigătorii sunt Mazars, Ernst&Young Assurance Services, Deloitte Audit, KPMG Audit şi Pricewaterhousecoopers Audit. Procedura prin care s-au desemnat auditorii a iscat la vremea respectivă un scandal de presă, fiind pusă la îndoială corectitudinea ei.
Pe baza atribuirii făcute de ASF, KPMG face auditul la Euroins, pentru suma de 499.000 de lei (peste 100.000 de euro), şi AXA Life, pentru 375.000 de lei.
Ei bine, aceeași echipă de la KPMG care este administrator special la Astra face auditul și la aceste societăți de asigurări, concurente cu Astra pe zona RCA şi a asigurărilor de viaţă. Surse din piaţă au declarat pentru Ziarul de Investigaţii că auditul făcut de către această echipă emite rapoarte părtinitoare, în defavoarea societăţilor de asigurări concurente cu Astra.
Una dintre aceste societăţi, nemulţumită de atitudinea celor de la KPMG, a solicitat o contraexpertiză companiei Towers Watson, care infirmă raportul de audit făcut de către KPMG. În plus, surse din piaţă ne-au declarat că tot mai multe societăţi de asigurări se gândesc serios să dea în judecată ASF pentru modul în care a fost organizată licitaţia.

Care sunt cifrele reale de la Astra Asigurări?

Astra Asigurari

La rândul ei, Astra Asigurări se „pricopseşte” şi ea cu un auditor în urma licitaţiei de care am făcut vorbire mai sus, şi anume Mazars, pentru suma de 623.000 de lei. Surse din piaţă ne-au declarat că, în urma auditului, Mazars a descoperit că societatea KPMG a raportat date eronate că administrator special al Astra Asigurări. Cifrele raportate de Mazars ar diferi atât de mult de cifrele raportate de către KPMG, încât a apărut un conflict major între cele două societăți.
Revenind la auditul desfăşurat de KPMG la Euroins România şi AXA Life, trebuie precizat faptul că, potrivit legislației europene, se interzice ca o echipă care este administrator special la o societate să facă şi audit la o societate concurență. Această dublă implicare a aceleiaşi echipe este interzisă şi de regulamentul intern al KPMG.
Ei bine, în ciuda acestor interdicţii, aceeași echipă care semnează rapoartele de administrator la Astra semnează şi rapoartele făcute de către KPMG altor societăți de asigurări concurente.

KPMG România, răspuns corporatist

Kpmg 1

Contactaţi de Ziarul de Investigaţii, reprezentanții KPMG România ne-au răspuns, ce-i drept cu promptitudine, însă pe alocuri extrem de tehnic, dar fără să nege faptul că aceeaşi echipă a companiei este şi administrator special la Astra, şi auditor pentru concurenţă.
„Orice misiune KPMG, indifferent de client, tematică, complexitate sau durată, are la bază proceduri foarte stricte privind aplicarea permanență a standardelor internaționale și naționale de independența, etică și integritate. Acest proces presupune verificarea prealabilă și asigurarea că nu există conflicte de interese cu privire la acceptarea misiunilor, în conformitate cu proceduri complexe de management al riscului și cu măsuri avansate de protecție necesare pentru independența și confidențialitate. Astfel, suntem convinși că nu există nici o situație care să poată afecta independența și calitatea serviciilor oferite de KPMG”, ne-au precizat reprezentanţii KPMG România. După cum se poate lesne observa, aceştia fac referire la situaţia generală, fără a nega însă situaţia particulară sesizată de noi.
În continuare, oficialii KPMG confirmă cele afirmate mai sus potrivit existenţa unor reguli clare în cadrul companiei pentru prevenirea conflictelor de interese: utilizarea unor echipe distincte de misiune; proceduri de împiedicare a accesului la informații (de exemplu, o separare fizică distinctă a unor astfel de echipe, completarea confidenţială și securizată a datelor); îndrumări clare pentru membrii echipei misiunii privind aspectele de securitate și confidențialitate; utilizarea acordurilor de confidențialitate semnate de către angajații și partenerii firmei; și revizuirea periodică a aplicării măsurilor de protecție de către o persoană cu experienţă care nu este implicată în misiunile cu clientul respectiv.
Nici în această secţiune nu ni se precizează clar cum au fost aplicate aceste reguli în cazul particular al Astra Asigurări, Euroins România şi AXA Life. În schimb, în finalul răspunsului trimis Ziarului de Investigaţii, reprezentanţii KPMG încearcă să acrediteze ideea unei conspiraţii împotriva societăţii: „Afirmațiile nefondate prin care alte surse părtinitoare încearcă să arunce umbre de îndoială asupra profesionalismului și independenței noastre ridică semne de întrebare referitoare la disponibilitatea de a înțelege importanţa aspectelor semnalate de auditori. Încercările de discreditare a altora pentru diminuarea impactului propriilor probleme nu necesită determinare profesională și conduită în afaceri, ci sunt expresia lipsei unei rigurozitati profesionale proprii”.
Cu alte cuvinte, se face o referire voalată dar extrem de transparentă la cele semnalate de noi mai sus în ce priveşte auditul KPMG şi contraexpertiza companiei Towers Watson.

Mişu Negriţoiu tace mâlc

Misu Negritoiu

Ziarul de Investigaţii a solicitat lămuriri, încă de acum o săptămână, şi Autorităţii pentru Supraveghere Financiară, însă până la data publicării articolului nu am primit niciun răspuns.
Fără a suferi de teoria conspiraţiei, nu putem să trecem cu vederea o coincidenţă – şeful ASF, Mişu Negriţoiu, a condus ani de zile subsidiara din România a băncii olandeze ING. Olandeză este şi compania KPMG, sediul central al acesteia fiind la Amsterdam. Şi, de-a lungul timpului, între olandezii de la ING şi olandezii de la KPMG a existat o strânsă colaborare de afaceri. Pură coincidenţă!

ANAF a recuperat de la Gigi Becali prejudiciul de 1,7 milioane de euro din Dosarul Valiza

Fiscul a recuperat prejudiciul de 1,7 milioane de euro din Dosarul Valiza, în care Gigi Becali a fost condamnat la trei ani de închisoare. În iunie 2013, instanța supremă a dispus și confiscarea sumei de 1.700.000 de euro de la George Becali și Teia Sponte, fost vice președinte în Consiliul de Administrație al Clubului Steaua București.
Cei doi au fost învinuiți de „dare de mită” și „fals în înscrisuri”. Pe 23 ianuarie 2015, banii au fost virați în contul Trezoreriei Ilfov, după un an și opt luni de la pronunțarea deciziei definitive, informează HotNews.
„Urmare a demersurilor întreprinse de către organele de executare silită, contravaloarea în lei a celor 1.700.000 euro, respectiv suma de 7.650.850 lei, a fost virată de Banca Comercială Română, sucursala Unirii, la Trezoreria operativă Ilfov, în data de 23.01.2015”, se arată în răspunsul ANAF.
În vara lui 2013, magistrații ÎCCJ hotărau că, „în baza art. 165 al. 8, din Codul de procedură penală cu referire la art. 20 din Legea nr. 78/2000, să se mențină sechestrul asigurator dispus asupra sumei de 1.700.000 euro prin Ordonanța dată în dosarul nr. 95/P/2006 din 8 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Înaltă Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Corupției, sumă indisponibilizata la B.C.R. – Sucursală Unirii pe numele inculpaților Becali George și Sponte Teia”.
Gigi Becali a fost eliberat condiționat din închisoare în aprilie 2015, după ce a executat o treime din pedepasa de trei ani și șase luni de închisoare, rezultată prin contopirea pedepselor primite în Dosarul Valiza, în cel privind sechestrarea de persoane și în cel al schimbului de terenuri cu MApN.

Marian Vanghelie eliberat din Beciul Domnesc.

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis eliberarea din arest preventiv a primarului suspendat al Sectorului 5, Marian Vanghelie, și plasarea sa în arest la domiciliu, în dosarul în care este judecat pentru săvârșirea a nouă infracțiuni de luare de mită și abuz în serviciu și șapte infracțiuni de spălare de bani.
Decizia este definitivă, drept pentru care Vanghelie a ieșit joi noapte din arestul Poliției Capitalei.
Instanțele bucureştene au luat joi decizii contrare în ceea ce-l privește pe Vanghelie, remarcă Agerpres. Astfel, Curtea Supremă i-a admis lui Vanghelie o contestație privind înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu, în vreme ce Tribunalul București, instanța de fond, a menținut starea de arest pentru Vanghelie.
Vanghelie se afla în arest din 14 martie, el fiind trimis marţi în judecată, alături de Mircea-Sorin Niculae (vărul lui Vanghelie), Sorin Ștefan Ciocan, Laura Ciocan, director al SC Economat Sector 5 SRL, și omul de afaceri Marin Dumitru. Potrivit DNA, în perioada 2006 — 2014, Marian Vanghelie, în calitate de primar al Sectorului 5 din București, ajutat de Mircea-Sorin Niculae și parțial de Laura Ciocan, a solicitat și primit de la Marin Dumitru foloase materiale necuvenite în cuantum de 30.403.000 de euro (reprezentând un „comision” de 20% din încasări).
Aceste foloase au fost pretinse și primite de Vanghelie pentru atribuirea de către Primăria Sectorului 5 și serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului local al Sectorului 5, cu nerespectarea prevederilor legale, de contracte de achiziții publice firmelor controlate de omul de afaceri Marin Dumitru, dar și pentru a dispune efectuarea plății lucrărilor aferente acestor contracte (valoarea totală este de aproximativ 738.019.000 de lei).

Sechestru pe conturile Lukoil România prejudiciu de 2 mld euro

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti care instrumentează dosarul Lukoil au extins măsurile asigurătorii. Anchetatorii au pus sechestru asupra unor bunuri ce aparţin companiei Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda până la concurenţa sumei de două miliarde de euro.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a anunţat miercuri seara că procurorii acestei structuri au extins cercetările şi au dispus măsura controlului judiciar asupra a cinci perasoane, între care doi cetăţeni ruşi, angajaţi ai SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti.
Totodată, anchetatorii au dispus măsuri asigurătorii asupra unor bunuri deţinute de Lukoil Europe Holding Bvatrium Olanda şi SC Petrotel Lukoil SA, fiind puse sub sechestru conturi bancare, prime de emisiune şi acţiuni. „În cauză, în urma extinderii cercetărilor faţă de Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda şi faţă de S.C. Petrotel Lukoil S.A. Ploieşti au fost extinse şi măsurile asigurătorii. Acestea au fost aplicate asupra unor bunuri aparţinând Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, până la concurenţa sumei de 2.007.103.675,74 euro, respectiv asupra conturilor bancare deţinute de această entitate juridică la bănci comerciale situate în U.K. şi Olanda, asupra primelor de emisiune în cuantum de 1.880.931,388 lei, precum şi asupra unui număr de 176.840.629 acţiuni, deţinute de aceasta în cadrul S.C. Petrotel Lukoil S.A. Ploieşti”, se arată în comunicatul PCA Ploieşti.
Procurorii Parchetului Curţii de Apel Ploieşti au extins cercetările în dosarul Lukoil faţă de alţi cinci angajaţi ai companiei care controlează rafinăria de la Ploieşti şi aduc noi acuzaţii suspecţilor din acest dosar. Astfel, anchetatorii anunţă că în dosarul Lukoil sunt cercetate infracţiuni de folosire cu rea credinţă a creditului societăţii şi noi fapte de spălare de bani.
„Urmare a politicii comerciale practicate de S.C.Petrotel Lukoil SA s-a realizat decapitalizarea societăţii, fapt relevat şi de rapoartele administratorilor societăţii, rapoarte aferente anilor 2012 si 2013”, susţin procurorii. Prejudiciul calculat până la acest moment în acest dosar este de 1.185.268.188,35 euro şi 1.526.293.530,93 dolari pentru infracţiunea de folosire cu rea credinţă a creditului societăţii şi în cuantum de 1.526.293.530,93 dolari şi 552.977.284,35 euro pentru infracţiunea de spălare de bani.

Elena Udrea suspină după Radu Mazăre

Se simte lipsa primarului Radu Mazăre, pentru că Mamaia arată mai rău decât anul trecut, a declarat marţi fostul ministru Elena Udrea, în fața sediului Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Constanța.
“Din păcate, constat că stațiunea Mamaia nu mai arată ca anul trecut. Și o spun eu, care nu am fost niciodată fan Radu Mazăre, dar se vede că oraşul Constanța nu mai are primar. Cu toate acestea, sper ca cei care vin pe litoral să se simtă bine. La fel, constat că lucrările începute împreună cu Consiliul Județean, în mandatul meu de ministru, sunt blocate toate, nu se mai lucrează la drumul spre Năvodari, nu se mai decontează niciun ban de la Ministerul Dezvoltării, totul este blocat. Din păcate, suferă constănțenii și turiștii care vin pe litoral”, a spus Elena Udrea.
Ea a continuat, arătând că fostul primar Radu Mazăre a reușit să atragă tot mai mulți turiști, ceea ce probabil nu se va întâmpla în anii următori, în condițiile în care stațiunea este lăsată să se degradeze. „Vă dau un exemplu, până și M-ul de la Mamaia picase, acolo unde scrie Mamaia la intrarea în stațiune. Și așa a rămas, asta arată dezinteres pentru ceea ce se întâmplă pe litoral. Probabil că va arăta din ce în ce mai rău Mamaia, pentru că o stațiune turistică presupune implicare. Sigur, modul în care domnul Mazăre nu era neapărat cel pe care l-aș fi folosit eu, însă dânsul a demonstrat că a reușit să atragă din ce în ce mai mulți turiști pe litoral. Acum, stațiunea nu arată foarte bine și probabil că lucrurile se vor degrada pe măsură ce trece timpul. Temerea mea este că, dacă lucrurile vor continua așa, Mamaia va pierde statutul de primă stațiune, din punct de vedere al numărului turiștilor”, a declarat Elena Udrea.
Ea a spus că este important ca în stațiunea Mamaia să fie întreținut ceea ce există. Elena Udrea a afirmat că s-a întâlnit în timpul vacanței pe care o petrece într-un complex hotelier de la Năvodari atât cu fostul primar Radu Mazăre, cât și cu președinte suspendat al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, discutând împreună, la o cafea, despre proiectele începute pe litoral și nefinalizate.
„L-am văzut pe domnul Mazăre într-una din seri, dar despre asta am vorbit, despre ce se întâmplă în Constanța și în stațiune. M-am văzut și cu domnul Nicușor Constantinescu, am vorbit despre proiectele începute împreună cu Consiliul Județean, pe vremea mandatului meu, și care nu se mai termină. Dincolo de disputele politice, ca oameni de administrație noi am avut o colaborare, altfel decât ceea ce se întâmplă acum. M-am bucurat ca am putut discuta cu dânșii la o cafea”, a spus Elena Udrea.

Viorel Popescu, condamnat la patru ani şi patru luni

Fostul director al Regiei Autonome de Transport Bucureşti Viorel Popescu a fost condamnat luni la patru ani şi patru luni de închisoare, sentinţa nefiind însă definitivă.
Viorel Popescu a fost găsit vinovat pentru abuz în serviciu şi conflict de interese, după ce procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au strâns probe din care reiese că a atribuit un contract de consultanţă juridică unei firme alese pe sprânceană.
În 2012, fostul director al RATB a împuternicit firma respectivă să recupereze toate datoriile de la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, pe baza unor simple solicitări. În felul acesta, spun procurorii, regia bucureşteană de transport a fost prejudiciată cu trei milioane de lei, bani pe care acum instanţa îl obligă pe Viorel Popescu să-i returneze. Decizia Tribunalului Bucureşti poate fi contestată.

Noi probleme pentru Nicolae Dumitru NIRO.

De-abia a scăpat de arestul preventiv, că omul de afaceri Nicolae Dumitru „Niro” are noi probleme cu legea. Inspectorii Antifraudă din cadrul ANAF, însoțiți de procurori ai DIICOT au descins vineri dimineață la complexul comercial Dragonul Roșu din Capitală.
Potrivit unor surse citate de HotNews, este vizat sectorul textilelor într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciul estimat la peste 30 milioane de euro. Compania Dragonul Roșu SA a derulat în 2014 afaceri de 61,7 milioane de lei, obținând un profit net de 23,6 milioane de lei (32% marjă profitului) cu doar opt angajați. Culmea eficienţei în afaceri!
Complexul Dragonul Roșu, care găzduiește peste 5.500 de magazine are un istoric bogat în controale și amenzi, dar evaziunea a continuat de fiecare dată, indiferent de sancţiunile aplicate de oamenii legii.
Nu mai devreme de aprilie 2015, inspectorii ANAF au aplicat amenzi în valoare de 1,287 milioane de lei, în urmă unui control la Dragonul Roșu 3, confiscând bunuri și bani în valoare totală de 255.447 de lei, dintre care 200.000 de lei în numerar și bunuri în valoare de 55.447 de lei.
Compania Dragonul Roșu SA, membră a Niro Group (deţinut de Nicolae Dumitru), a fost înființată în anul 2003. Este format din Dragonul Roșu 1, Dragonul Roșu Megashop (clădirea etalon a zonei), Dragonul Roşu 3,(specializat pe încălţăminte), Lumea Copiilor (complex comercial dedicat copiilor), Dragonul Roşu 5 şi Dragonul Roşu 6 (două pavilioane noi, reconstruite în urma incendiului din vara anului 2010), Dragonul Roşu 7, Dragonul Roşu 8 şi Dragonul Roşu 9 – Casa Design (dedicat articolelor pentru casă).

Andrei Chiliman şi Vlad Moisescu scapă de puşcărie şi rămân sub control judiciar

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, va fi cercetat în continuare în libertate sub control judiciar, a decis definitiv joi Înalta Curte de Casație și Justiție.
Aceeași decizie a fost luată și în cazul lui Vlad Moisescu (fost trezorier al PNL), Ioana Costescu (consilier personal al primarului) și Ion Brad (consilier local), puși sub acuzare în același dosar.
Curtea Supremă a respins joi contestația DNA, după ce un alt complet nu a fost de acord pe 20 iunie cu propunerea procurorilor de arestare preventivă a primarului Andrei Chiliman, acesta fiind pus sub control judiciar pentru 60 de zile.
Potrivit DNA, începând cu anul 2004, după alegerile locale, la inițiativa lui Vlad Moisescu, a fost constituit un grup infracțional organizat, din care mai făceau parte Andrei Chiliman, Ioana Costescu și Ion Brad, care a avut drept scop comiterea unor fapte de corupție care să genereze obținerea unor comisioane cuprinse între 10% și 15% din valoarea lucrărilor atribuite pe criterii clientelare unor firme.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
7.8 ° C
8.3 °
7 °
75 %
2.2kmh
0 %
vin
7 °
S
9 °
D
10 °
lun
9 °
mar
9 °

Ultimul articol

Cristian Popescu Piedone, un actor-cheie în noua ecuație administrativă a Capitalei

Un moment de tranziție pentru administrația Bucureștiului Depunerea jurământului de către Ciprian Ciucu în funcția de primar general al Capitalei marchează începutul unei etape administrative...

Ludovic Orban se întoarce „acasă” și anunță că Forța Dreptei urmează a fuziona cu...

După o lipsă de câțiva ani din PNL, partid pe care l-a și condus, Ludovic Orban ar putea renunța la partidul pe care l-a...

Primarul din Mangalia, trimis în judecată în stare de arest preventiv

Cristian Radu, primar în Mangalia, în prezent suspendat din funcție, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru o serie de...