Elena Udrea suspină după Radu Mazăre

Se simte lipsa primarului Radu Mazăre, pentru că Mamaia arată mai rău decât anul trecut, a declarat marţi fostul ministru Elena Udrea, în fața sediului Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Constanța.
“Din păcate, constat că stațiunea Mamaia nu mai arată ca anul trecut. Și o spun eu, care nu am fost niciodată fan Radu Mazăre, dar se vede că oraşul Constanța nu mai are primar. Cu toate acestea, sper ca cei care vin pe litoral să se simtă bine. La fel, constat că lucrările începute împreună cu Consiliul Județean, în mandatul meu de ministru, sunt blocate toate, nu se mai lucrează la drumul spre Năvodari, nu se mai decontează niciun ban de la Ministerul Dezvoltării, totul este blocat. Din păcate, suferă constănțenii și turiștii care vin pe litoral”, a spus Elena Udrea.
Ea a continuat, arătând că fostul primar Radu Mazăre a reușit să atragă tot mai mulți turiști, ceea ce probabil nu se va întâmpla în anii următori, în condițiile în care stațiunea este lăsată să se degradeze. „Vă dau un exemplu, până și M-ul de la Mamaia picase, acolo unde scrie Mamaia la intrarea în stațiune. Și așa a rămas, asta arată dezinteres pentru ceea ce se întâmplă pe litoral. Probabil că va arăta din ce în ce mai rău Mamaia, pentru că o stațiune turistică presupune implicare. Sigur, modul în care domnul Mazăre nu era neapărat cel pe care l-aș fi folosit eu, însă dânsul a demonstrat că a reușit să atragă din ce în ce mai mulți turiști pe litoral. Acum, stațiunea nu arată foarte bine și probabil că lucrurile se vor degrada pe măsură ce trece timpul. Temerea mea este că, dacă lucrurile vor continua așa, Mamaia va pierde statutul de primă stațiune, din punct de vedere al numărului turiștilor”, a declarat Elena Udrea.
Ea a spus că este important ca în stațiunea Mamaia să fie întreținut ceea ce există. Elena Udrea a afirmat că s-a întâlnit în timpul vacanței pe care o petrece într-un complex hotelier de la Năvodari atât cu fostul primar Radu Mazăre, cât și cu președinte suspendat al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, discutând împreună, la o cafea, despre proiectele începute pe litoral și nefinalizate.
„L-am văzut pe domnul Mazăre într-una din seri, dar despre asta am vorbit, despre ce se întâmplă în Constanța și în stațiune. M-am văzut și cu domnul Nicușor Constantinescu, am vorbit despre proiectele începute împreună cu Consiliul Județean, pe vremea mandatului meu, și care nu se mai termină. Dincolo de disputele politice, ca oameni de administrație noi am avut o colaborare, altfel decât ceea ce se întâmplă acum. M-am bucurat ca am putut discuta cu dânșii la o cafea”, a spus Elena Udrea.