Fost consilier prezidenţial şi fost ministru de Interne, Gabriel Berca a fost reţinut joi de DNA Bacău, care-l acuză de trafic de influenţă în perioada 2010-2012, după ce ar fi primit 180.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a interveni la membri ai Guvernului să atribuie bani unei primării.Gabriel Berca a fost chemat la audieri joi dimineaţă la DNA Bacău, într-un dosar privind fapte de trafic de influenţă, în cauză fiind în atenţia anchetatorilor şi fostul deputat Mihai Banu.
Fostul senator Gabriel Berca ar fi suspectat de trafic de influenţă, după ce, prin intermediul lui Mihai Banu, deputat în perioada faptelor, a pretins de la omul de afaceri Viorel Rusu şi a primit, atât pentru sine cât şi pentru partidul din care făcea parte, în mai multe tranşe, peste 180.000 de euro. În schimbul banilor, Berca, în calitate de senator şi preşedinte al organizaţiei judeţene Bacău a Partidului Democrat Liberal, ar fi promis că va interveni pe lângă membri ai Guvernului din acea perioadă, în vederea alocării unei sume de bani Primăriei comunei Ardeoani, judeţul Bacău, necesară achitării lucrărilor de construcţie, în valoare de aproximativ 5,6 milioane de lei, executate de firma omului de afaceri.
Gabriel Berca a fost consilier prezidenţial în mandatul lui Traian Băsescu şi ministru de Internelor în Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu. El a fost şi secretar general al Guvernului, în perioada în care Executivul era condus de Călin Popescu Tăriceanu.
Gabriel Berca a fost prefectul judeţului Bacău, în perioada 2005 – 2008, senator de Bacău, în legislatura 2008 – 2012 şi ministru al Administraţiei şi Internelor în anul 2012. La începutul lunii iunie, UNPR anunţa că fostul ministru de Interne Gabriel Berca s-a înscris în formaţiune. Berca a fost membru PMP, vicepreşedinte pentru regiunea Nord-Est, iar anterior fusese membru al PDL.

Articolul precedentI-am dus cu preşul 18 ani şi acum a venit nota de plată.
Articolul următorTorţionarul Alexandru Vişinescu, 20 de ani de puşcărie. El va fi şi degradat militar