3.1 C
București
duminică, 21 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1315

Deputatul PSD Nicolae Bacalbașa a ajuns reclamă la medicamente!

Deputatul PSD Nicolae Bacalbașa a rezolvat tot ce era de rezolvat pentru gălățenii pe care îi reprezintă în Parlament și pentru că nu poate sta degeaba s-a apucat și de făcut ceva bani. A început să facă publicitate la medicamente, în sensul că încearcă să îi convingă pe românii bolnavi să își cumpere un medicament cu o reducere de la 270 la 150 lei și se vând „pachete”, de 150, de 300 și 450 lei.

Pentru astfel de reclame se încasează sume consistente și n-avem motive să credem că Nicolae Bacalbașa face excepție.

Bacalbașa are 74 de ani și spune că are mintea și corpul tânăr!

Pe internet a apărut o alertă, ceva de genul „breaking news” în format autohton,  „Stiri Urgente”, care ne transmite o știre colosală editată cu majuscule:

„VÂRSTA – NU ESTE UN OSTACOL PENTRU A AVEA O VIAȚĂ SĂNĂTOASĂ! DR. NICOLAE BACALBAȘA A ÎMPĂRTĂȘIT SECRETUL LONGEVITĂȚII ȘI A SĂNĂTĂȚII EXCELENTE”.

De fapt ăsta a fost doar titlul. Din textul știrii aflăm că Bacalbașa a ajuns la 74 de ani pentru că ia un medicament care l-ar putea face să trăiască până la 120 de ani:

„Cunoscutul doctor Român, Nicolae Bacalbașa, care are în prezent 74 de ani, spune că are mintea și corpul tânăr datorită acestui secret legat de sănătate. Dr. Nicolae Bacalbașa spune că secretul longevității sunt vasele sanguine. Dacă acestea sunt curate și sănătoase, poți trăi până la 120 de ani și chiar mai mult și să te simți complet sănătos”.

Urmează un interviu: „Reporterul nostru a reușit să-i ia un interviu Dr. Nicolae Bacalbașa, care a explicat metoda sa de curățare a vaselor sanguine ce prelungește viața”, ni se spune pe site-ul medicamentului promovat de deputatul PSD.

Pentru cititorii care sunt fanii deputatului Bacalbașa redăm primul schimb de replici din acest interviu:

„Reporter: Vă rog să ne povestiți secretul Dvs. de curățare a vaselor sanguine.

Bacalbașa: Până nu demult, procesul purificării vaselor sanguine îmi lua câteva luni. Colectam plante medicinale, le căutam la piață sau le comandam de pe Internet și preparam infuzie din ele. Acum nu mai e nevoie să mă ocup cu aceasta, deoarece colegii mei de la Institutul de Boli Cardiovasculare au creat un remediu bun și ieftin pentru curățarea vaselor (aici Bacalbașa pronunță numele medicamentului, dar noi nu o să-l publicăm ca să facem reclamă la reclama lui Bacalbașa – n red). De fapt, acest produs normalizează tensiunea arterială și tratează hipertensiunea, datorită purificării vaselor. Prin urmare, este excelent pentru scopul nostru”.

Ce chilipir: reducere de la 270 lei la 150 lei! Dar se vând numai „pachete” de la 150 lei la 450 lei

Sursa si continuare pe cetateanul.net

Primăria Timișoarei și Nicolae Robu riscă sancțiuni după ce a tăiat cablurile.

Pe numele lui Nicolae Robu, primarului Timișoarei, s-ar putea întocmi un dosar penal pentru distrugere, după ce a tăiat cablurile aeriene ale unor operatori. Comisarul șef al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Timiș, Sorin Claudiu Susanu, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că Primăria Timișoara, precum și Nicolae Robu, riscă sancțiuni uriașe după ce edilul și angajați ai municipalități au tăiat cabluri aeriene.

„Este halucinant că responsabilii din partea Primăriei Timișoara nu au putut face dovada că au fost notificați consumatorii afectați, nu se cunoaște numărul consumatorilor afectați ca urmare a acestei măsuri. Au și recunoscut că nu cunosc cu exactitate pe cine și câți au afectat. Nu au putut să facă dovada faptului că primăria avea o formă legală să desfășoare o astfel de activitate. Totodată, domnului primar i-am solicitat să ne aducă inclusiv documentele legale, respectiv medicina muncii și avizul psihologic pentru munca la înălțime. Am văzut că dânsul, personal, a desfășurat această activitate, care pe lângă că a prejudiciat grav un număr foarte mare de consumatori, i-a și pus în pericol pe cei din zonă, prin faptul că nu a delimitat spațiul așa cum este corespunzător. Probabil că supărarea dânsului este și pentru că înțelege că documentele noastre duc și înspre o discuție în care sunt încălcate prevederile articolului 253 din Codul Penal, care în momentul încheierii cercetării noastre vor fi transmise către celelalte instituții abilitate să cerceteze aspecte care țin de infracțiune, distrugere în primul rând, pentru că acele cabluri nu erau în proprietatea dânsului. Cercetările au început a doua zi după acțiune, iar controlul vizează Primăria ca instituție. Domnul primar a desfășurat o activitate în numele unei instituții. Noi am făcut solicitări către Primăria Timișoara, care sunt extinse către persoana care a realizat anumite lucrări. Dânsul, punctual, a tăiat acele cabluri, ar fi trebuit să aibă calitățile și forma legală de a face acest lucru” a declarat Sorin Claudiu Susanu.

Nicoale Robu, incercand sa se apere declara ieri ca: ” S-au făcut toate notificările de rigoare și drept urmare e justificată, inclusiv sub aspect legal, o astfel de intervenție în forță. Nu eu am fost marele tăietor, așa cum s-a reflectat, eu am tăiat doar un cablu. Am vrut să dau un semnal de hotărâre a noastră, de a recurge inclusiv la astfel de intervenții pe care nu le dorim, evident. Nu cred că este cazul de dosar penal, nu cred că un operator s-a plâns de distrugere”

Kovesi, sub control judiciar

Laura Codruţa Kovesi a fost plasată sub control judiciar de către procurorii Secţiei de anchetare a magistraţilor. Fosta şefă DNA are rol de inculpat.

„Procurorul de caz mi-a interzis să vorbesc cu presa. Este o măsură de a-mi închide gura”, a declarat Laura Codruţa Kovesi, la ieşirea de la audieri.

Kovesi a fost audiată mai bine de 6 ore de către procurorii Secţiei de anchetă.

Procurorii au clasat dosarul „Timmermans”: s-au găsit indicii zero care „să conducă la presupunerea rezonabilă că faptele reclamate ar exista”

Soluție în dosarul lui Frans Timmermans (prim-vicepreședintele Comisiei Europene), a Angelei Cristea (șefa reprezentanței Comisiei Europene, în România), Verei Jourova (comisar european pentru justiție), și Augustin Lazăr (procurorul general al României), acuzați de abuz în serviciu, fals intelectual, comunicarea de informaţii false şi constituirea unui grup infracţional organizat. După mai bine de o lună de când procurorii Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul PICCJ au încercat să adune probe în cauză, Ministerul Public a anunțat că indiciile că s-ar fi comis infracțiuni sunt zero.

Procurorii Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus la data de 27 martie 2019, în dosarul penal denumit generic „Timmermans”, clasarea cauzei sub aspectul comiterii infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 Cod penal, fals intelectual, prev. de art. 321 Cod penal, comunicarea de informaţii false, prev. de art. 404 Cod penal şi constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 Cod penal, întrucât s-a stabilit că nu s-a decelat niciun element/indiciu de natură să conducă la presupunerea rezonabilă că faptele reclamate ar exista în materialitatea lor”.

Cercetările în dosar au început după ce luju.ro a depus o plângere în care aceștia erau acuzați acuzaţi de constituire de grup infracţional organizat, abuz în serviciu, fals intelectual, comunicare de informaţii false, în legătură cu o presupusă falsificare a raportului MCV din 13 noiembrie 2018. Ulterior, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, a declarat oficial că autorităţile române nu au jurisdicţie asupra acestor chestiuni.

După ce o organizație a solicitat ca Avocatul Poporului să facă cercetări în cazul elevului bătut de profesorul de religie, instituția anunță că s-a sesizat din oficiu

Avocatul Poporului a reacționat „rapid” în cazul scandalului din județul Botoșani, unde un copil de 11 ani ar fi fost agresat în clasă chiar de preotul care preda religia. Astăzi, AvP a anunțat că „s-a sesizat din oficiu”, în condițiile în care ieri organizația Salvații Copiii România îi solicitase să investigheze cazul și să monitorizeze ancheta penală.

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu referitor la posibilul caz de violență al unui profesor de religie asupra unui elev. Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 22 și art. 49 din Constituția României privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică și protecția copiilor și a tinerilor. Mass-media a relatat despre un posibil caz de violență, petrecut la Școala Primară Nr.2 Baranca – arondată Școlii Gimnaziale „Ioan Murariu” Cristinești, județul Botoșani, constând în faptul că un elev, de etnie romă, ar fi fost bătut de profesorul – preot, în cursul unei ore de religie, rănile rezultate în urma agresiunii suferite determinând internarea în regim de urgență a elevului la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani”, este comunicarea oficială oferită de Avocatul Poporului.

În acest caz ancheta se desfășoară pe mai multe paliere, de câteva zile deja: conducerea şcolii desfăşoară o anchetă disciplinară, iar poliţiştii fac cercetări într-un dosar penal pentru purtare abuzivă. Chiar și Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a venit cu un punct de vedere, arătând „este inadmisibilă folosirea violenţei, indiferent în ce grad”.

Decizie amânată în „Motorina” lui Blejnar

Înalta Curte și-a luat un răgaz de două săptămâni pentru a pronunța o soluție în dosarul fostului șef al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Sorin Blejnar. În cauză sunt judecate mai multe societăți comerciale și alte 15 persoane, printre care și Radu Nemeş, supranumit „Regele Motorinei”, şi soția sa. Cei doi au fost arestaţi în martie 2014 în Statele Unite ale Americii după o operaţiune spectaculoasă a FBI. Agerpres scrie că luarea unei decizii definitive a fost amânată pentru 9 aprilie, în condițiile în care la ultimul termen din apel procurorul DNA a cerut majorarea pedepselor aplicate inițial inculpaților.

Aceeași sursă menționează și că avocaţii inculpaţilor au solicitat eliminarea unor probe, „pe fondul deciziei Curţii Constituţionale privind obţinerea de probe pe baza mandatelor date în baza Legii siguranţei naţionale”. În aceste condiții, s-a pus în discuție fie achitarea inculpaților, fie condamnarea acestora cu suspendarea sau cu amânarea executării pedepsei.

Cei 16 inculpați persoane fizice și 17 societăți au fost trimiși în judecată în 2014 pentru infracţiuni de evaziune fiscală, spălare de bani, infracţiuni de corupţie și constituirea unui grup infracţional organizat.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în perioada 2011 – 2012, inculpaţii Nemeş Radu, Nemeş Diana Marina, Guliu George, Chirvăsitu Dumitru, Buliga Mihai, Jugănaru Andrei Florin, Preda Dumitru, Moldovan Ovidiu Ioan şi Ghişe Pavel Dumitru au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni de evaziune fiscală prin sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale aferente unor tranzacţii cu aproximativ 90.000 de tone de motorină comercializate sub aparenţa unor produse petroliere inferioare.

Grupul a fost sprijinit în diferite modalităţi de Marta Codruţ Alexandru, Blejnar Sorin, Comăniţă Viorel, Secăreanu Florin, care reprezentau palierul de protecţie, precum şi de Vrînceanu (fostă Cozma) Mariana, Belba Nicolae, Ionescu Lucian, care se aflau în subordinea celorlalţi membri şi executau dispoziţiile acestora, cunoscând scopul urmărit.

Inculpaţii Nemeş Radu, Nemeş Diana Marina şi Guliu George, precum şi S.C. Excella Real Grup S.R.L. au ascuns sursa impozabilă corespunzătoare activităţilor reale pe care le desfăşura societatea, au înregistrat în contabilitate şi în declaraţiile fiscale cheltuieli fictive referitoare la achiziţii de ţiţei şi au omis înregistrarea operaţiunilor de comercializare a motorinei, în scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 242.642.205,44 lei (aproximativ 56 milioane euro).

Chirvăsitu Dumitru, Buliga Mihai, Jugănaru Andrei Florin, Preda Dumitru, Moldovan Ovidiu Ioan, Ghişe Pavel Dumitru, Vrînceanu (fostă Cozma) Mariana, Ionescu Lucian, precum şi persoanele juridice S.C. Inkasso Jobs S.R.L., S.C. Divers Zootehnic S.R.L., S.C. Partener Noblesse S.R.L., S.C. Romerom Group S.R.L., S.C. Accessing Perfect S.R.L., S.C. Millenium Energy S.R.L., S.C. Gabros Invest S.R.L., S.C. Cibin Distribution S.R.L., S.C. Agroline Expres S.R.L., S.C. Benz Oil S.R.L., S.C. Ana Oil S.R.L., S.C. Rad Trans Concept S.R.L., S.C. Crivas Logistic S.R.L., S.C. Delta Oil Logistic S.R.L., S.C. Energrom Supply Service S.R.L. S.C. Carpatic Division S.R.L., S.C. M&S Market S.R.L. și S.C. Optima Business S.R.L au ajutat la săvârşirea faptelor descrise anterior, punând la dispoziţia autorilor înscrisurile de care aveau nevoie sau realizând nemijlocit operaţiunile care urmau să fie ascunse”, se arăta în rechizitoriul întocmit de procurorii anticorupție.

Alertă ANI: timp de mai mulți ani, un funcționar de la Poliția de Frontieră a încasat salarii de la un cabinet de psihologie, deși legea interzice acest lucru

Agenția Națională de Integritate face cunoscut că nu mai puțin de patru funcționari publici, printre care și unul cu statut special, au încălcat regimul privind incompatibilitatea. Funcționarul public cu statut special este chiar angajat al Poliției de Frontieră. Despre acest caz, inspectorii de integritate spun că, în ciuda interdicției legale, funcționarul din Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Timișoara a desfășurat și alte activități remunerate, în afară de aceea de polițist.

Potrivit ANI, Mariana Cenea, funcționar public cu statut special (polițist) în cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Timișoara, s-a aflat în incompatibilitate încă din 2014. „Începând cu data de 11 iunie 2014 exercită simultan calitatea de funcționar public cu statut special (ofițer psiholog) și funcția de psiholog în cadrul Cabinetului Individual de Psihologie Firu Maria, încălcând astfel dispozițiile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 45, alin. (1), lit. i) din Legea nr. 360/2002”, se arată într-un comunicat.

Alte persoane care potrivit ANI au fost găsite în stare de incompatibilitate sunt un angajat în Ministerul Energiei, precum și funcționari ai unor primării din județele Vaslui, Dolj.

Dănuț Adrian Ciontea, funcționar public în cadrul Ministerului Energiei, fost funcționar public în cadrul Ministerului Economiei. În perioada 01 octombrie 2011 – 31 martie 2016 a exercitat simultan funcția publică în cadrul Ministerului Economiei și, ulterior, în cadrul Ministerului Energiei, simultan cu calitatea de membru în Consiliul de Administrație al unei societăți comerciale, funcție care are legătură directă sau indirectă cu atribuţiile funcţiei publice deținute, conform fișei postului. Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Anișoara Silitra, secretar al comunei Lunca Banului, Județul Vaslui: În perioada 05 mai – 06 iunie 2016, pe durata desfășurării campaniei electorale pentru funcția de primar la alegerile locale organizate la data de 05 iunie 2016, nu și-a încetat raporturile de serviciu din funcția publică de conducere, încălcând astfel dispozițiile art. 34, alin. (3) din Legea nr. 188/1999.

Florin Constantin Niță, inspector în cadrul Primăriei comunei Afumați, Județul Dolj. În perioada 15 martie 2011 – 18 octombrie 2016 a exercitat funcția publică de inspector în cadrul Primăriei comunei Afumați, județul Dolj, desfășurând simultan activități în cadrul Niță Florin Constantin Persoană Fizică Autorizată, care sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, potrivit fișei postului, încălcând astfel dispozițiile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003”, se detaliază în comunicat.

Darius Vâlcov a fost sancționat pentru discriminare și încălcarea dreptului la demnitate

Darius Valcov sanctionat

Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării l-a amendat cu 1.000 de lei pe Darius Vâlcov, pentru discriminare şi încălcarea dreptului la demnitate în cazul unui protestatar căruia i-a publicat fişa medicală.

„Fapta domnului Darius Bogdan Vâlcov de a denumi o persoană prin termenul de <sandilău> şi publicarea fişei medicale a persoanei respective, protestatar de notorietate, constituie faptă de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate pe criteriul de afecţiune medicală necontagioasă şi prin asociere pe baza criteriului de dizabilitate mentală, potrivit art. 2 alin. 1 coroborat cu art. 15 din OG137 O.G. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, se arată în decizia Colegiului director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, întrunit miercuri în şedinţa de soluţionare a petiţiilor.

Consiliul a dispus aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale în valoare de 1.000 lei. „În individualizarea sancţiunii, Colegiul Director a avut în vedere gradul de pericol social al faptei, ce rezultă printre altele, din calitatea de demnitar a părţii reclamate, dar şi de faptul că, ulterior partea reclamată a şters de pe contul de Facebook afirmaţiile discriminatorii”, se mai arată în comunicatul de presă al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, postat pe site. Darius Vâlcov a publicat în septembrie 2018 fişa medicală a lui Sandu Matei, protestatar #rezist. Ulterior, postarea a dispărut, Vâlcov scriind: „Postarea prin care aratam ca un lider #rezist este sandilau cu acte mi-a fost stearsă”. Sandu Matei a anunţat atunci că-l va da în judecată pe consilierul premierului Viorica Dăncilă.

Tudor Chirilă despre scandalul în care a fost implicat: „Injuriile și minciunile la adresa lui taică-miu au pus capac, nu m-am mai putut stăpâni și i-am tras două palme”

Astăzi, Tudor Chirilă a fost reclamat la Poliție de un bărbat, care acuza că interpretul l-a lovit. Incidentul a fost confirmat de oamenii legii, care au comunicat că în cauză se fac cercetări pentru lovire și alte violențe. Tudor Chirilă recunoaște incidentul într-o postare pe Facebook, dar afirmă că a fost provocat și nu s-a putut stăpâni.

Cum ajungi “bătăuș” în presă? Stăteam pe o bancă astăzi împreună cu frate-miu în fața unui loc în care obișnuiesc să-mi beau cafeaua. Mă pregăteam să-mi încep ziua și vorbeam nimicuri. Pe lângă noi trece un individ pe care îl cunosc din cartier, cu trei câini după el. Ne cunoaștem tangențial, dar omul îmi e mai mult necunoscut. Se oprește în fața noastră și mă întreabă direct de care parte sunt, ce ideologii am. Tonul un pic agresiv și un zâmbet metalic pe față. Bună ziua, îi spun, înainte de toate. Se conformează, apoi reia chestionarul, care e treaba cu ideologiile, îi spun că nu mai cred în ideologii, răspunde că nu se poate așa ceva, ce sunt, progresist, gender free? Debitul începe să crească, îl întreb dacă nu i se pare că e cam agresiv, îmi răspunde că e, pentru că eu fac mult rău și prostesc multă lume și debitul crește. De aici eu nu mai pot reproduce decât frânturi de cuvinte, i-am zis să-și plimbe câinii, a început să înjure și să-mi spună că taică-miu a fost un securist, că așa sunt și eu.

Printre înjurături mi-am adus aminte că omul mă mai abordase nervos în perioada referendumului, apostrofându-mă tot ca militant gay sau mai știu eu ce. Atunci n-am răspuns. Acum însă injuriile și minciunile la adresa lui taică-miu au pus capac, nu m-am mai putut stăpâni și i-am tras două palme. Am avut sentimentul că le aștepta (nu pare genul de om care să stea să fie pălmuit) și chiar l-au bucurat pentru după aceea a continuat să fie agresiv. Am devenit și împuțit, jegos, nespălat, o scursură, mă trag din securiști, alte înjurături nedemne de a fi reproduse. Mi-a promis că merge la IML să-și scoată certificat, i-am răspuns că ar trebui să se dea cu capul de mulți pereți sau să se lovească singur ca să poată obține măcar o oră. M-a înjurat ca la ușa cortului, apoi l-am lăsat acolo așteptând poliția care cred că a și sosit.

Prima lecție pe care am învățat-o din chestia asta este că trebuie să mai lucrez un pic cu mine ca să fac față acestui gen de conflicte/provocări (pe Facebook e mai simplu, deși nu e o bucurie), adică să rămân calm în timp ce sunt terfelit. De data asta nu m-am putut controla și am pălmuit un om, iar lucrul ăsta nu i-a făcut dreptate nici lui taică-miu, nici mie. În ochii individului el rămâne un securist, iar eu rămân cu toate invectivele care au urmat și care cred că vor continua mult timp în mintea lui. În afara faptului că m-am simțit de căcat după ce l-am zgâlțâit un pic a trebuit să asist la o și mai mare avalanșă de mizerii. Prin urmare am greșit pe toate planurile: că am răspuns în prima fază, că am intrat în dialog cu unul care lătra la mine mai tare decât câinii lui, că mi-am pierdut cumpătul și am răspuns cu o palmă, că am răspuns și eu înjurăturilor lui (devenise de Stan și Bran la un moment dat). La scară mică am demonstrat, dacă mai era nevoie, că rezolvarea conflictelor în afara dialogului nu duce la nimic. Indiferent că am fost provocat cu un atac mizerabil la memoria tatălui meu care nu se mai poate apăra. Din păcate nici eu n-am putut s-o fac.

Astăzi, văd lipsa mea de control și din perspectiva scindării la care a ajuns societatea noastră încât pare că singurul mod în care mai putem să nu fim de acord este să dezlănțuim invective, jigniri și minciuni în fața unui om pe care nici nu ne-am propus să-l ascultăm. Cum am ajuns aici?”, scrie Tudor Chirilă.

Kovesi, tranșantă după audierile de la CSM: „Nu îmi fac apărări publice”

Ziua și dosarul de abatere disciplinară pe numele Laurei Codruța Kovesi, fostul procuror șef al Direcției Naționale Aanticorupție, cercetată în mai multe dosare de către Inspecția Judiciară. Astăzi, Kovesi a fost prezentă din nou la Consiliul Superior al Magistraturii, acolo unde Secţia pentru procurori în materie disciplinară a discutat cu repetiție despre două rapoarte întocmite de Inspecţia Judiciară anul trecut. Până acum, aceeași secție a CSM a discutat de mai multe ori pe această temă, de fiecare dată cauzele fiind amânate. Acest lucru s-a întâmplat și astăzi, potrivit fostei șefe a DNA. „Eu nu îmi fac apărări publice. Există tendința de a fi judecată, nu îmi fac apărarea pe scările instituției, mi-am făcut înăuntru apărarea”, a spus aceasta astăzi, după ce ședința s-a terminat.

Chiar în această săptămână, LCK a avut două victorii la instanța supremă, legate tot de rapoartele întocmite de Inspecția Judiciară. Pe 25 martie, Înalta Curte a respins ca nefondat un recurs declarat de Inspecţia Judiciară „împotriva Hotărârii nr. 7P din 25 iulie 2018, pronunţată de Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. 7/P/2018”. În aceeași zi, un complet de cinci judecători a pronunțat o soluție similară. „Cu majoritate, Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr.5P din 13 iunie 2018, pronunţată de Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr.5/P/2018. Definitivă. Cu opinia separată a doamnelor judecător Corina-Alina Corbu şi Maria Hrudei în sensul următor: Admite recursul declarat de Inspecţia Judiciară şi casează în parte hotărârea atacată. Admite, în parte, acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară şi, în temeiul art.100 lit.a) din Legea nr.303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aplică doamnei procuror Kovesi Laura Codruţa – procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie la data săvârşirii faptei – sancţiunea disciplinară constând în „avertisment” pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit.m) teza a doua din aceeaşi lege. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate în privinţa respingerii, ca neîntemeiată, a acţiunii disciplinare formulate de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtei Laura Codruţa Kovesi – procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie la data săvârşirii faptei – sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit.g) din Legea nr.303/2004”.

În aceste două cazuri, Inspecţia Judiciară reținuse că fosta șefă a DNA a săvârşit abateri disciplinare în legătură cu desemnarea unui judecător să efectueze controale la două unităţi ale DNA, respectiv că nu s-a prezentat la Comisia parlamentară de anchetă pe tema alegerilor prezidenţiale din 2009. Inspecţia Judiciară solicitase sancţionarea acesteia.

Sebastian Ghiță s-a răzgândit: nu mai candidează la europarlamentare

Sebastian Ghiță nu mai candidează

Mogulul fugar Sebastian Ghiţă nu mai candidează la alegerile europarlamentare și acuză că membri ai familiei sale şi zeci de alţi oameni au fost iarăsi chemaţi la DNA de către „acoliţii lui Kovesi”.

„Am decis să mă retrag de pe lista PRU şi să nu candidez la alegerile euro-parlamentare.  Din păcate… nimic nu s-a schimbat în România. Membri ai familiei şi zeci de alţi oameni au fost iarăsi chemaţi la DNA de către acoliţii lui Kovesi.  Cercetează fapte din 2010 !!!  Pe care le-au mai cercetat de 10 ori până acum. Şi unde au dispus expertize care au arătat că prejudiciul este ZERO”, scrie Ghiţă pe Facebook..

El susţine că procurorii „continuă să întrebe orice om dacă ştie ceva rău despre Sebastian Ghiţă şi continuă să promită celor care vor să „colaboreze” protecţie asigurată de DNA” şi să trimită adrese la sute de persoane fizice şi juridice pentru a intimida.

„Amestecul DNA în politică este nepermis!  Voi sesiza procurorii de la SIIJ în legătură cu aceste fapte şi voi căuta metode să lupt împotriva acestor practici ilegale”, conchide el.

Pe 10 martie Ghiţă a anunţat că va candida la alegerile europarlamentare urmând a ocupa prima poziţie a listei pe care o va prezenta Alianţa PRM + PRU, ” indiferent de vehiculul politic cu care se va prezenta la alegeri”. ”O voce românească trebuie să se audă tare şi răspicat”, spunea el.  ”Voi candida în faţa românilor, primul pe lista Alianţei PRM +PRU, indiferent de vehiculul politic cu care ne vom prezenta la alegeri. Cine vreţi să vorbească despre viitorul României, străinii? Voi candida pentru că o voce românească trebuie să se audă tare şi răspicat. Trăiască România mare, unită şi suverană! Campania această electorală nu este despre Europa, Bruxelles, şi ONG-urile lui Soros, campania aceasta este despre noi, despre români”, a declarat  el atunci.

Fostul președinte Traian Băsescu candidează la europarlamentare

Basescu candideaza la europarlamentare Traian Băsescu despre Rareș Bogdan

Fostul şef al statului Traian Băsescu candidează la europarlamentare și deschide lista candidaţilor PMP pentru Parlamentul European.

Colegiul Naţional al PMP a votat marţi seara lista celor 43 de candidaţi pentru Parlamentul European. Toţi cei care se află pe această listă sunt exclusiv membri ai PMP şi ocupă funcţii la nivel de partid.

Primele 10 locuri sunt ocupate de:

1. Traian Băsescu – senator, preşedinte de onoare al PMP

2. Eugen Tomac – profesor, deputat, preşedintele PMP

3. Ioana Constantin – consultant management şi comunicare, doctorand, secretar general adjunct al PMP

4. Marius Paşcan – lector universitar, deputat, preşedinte executiv al PMP

5. Simona Vlădica – lector universitar, doctor în psihologie, preşedinte PMP Călăraşi

6. Robert Turcescu – deputat PMP

7. Teodora Desagă –consilier parlamentar, consilier local oraş Bragadiru

8. Petru Movilă – deputat, vicepreşedinte PMP

9. Cătălina Bozianu – deputat, preşedinte al Organizaţiei de Femei a PMP

10. Cătălin Bulf – antreprenor, consilier judeţean, preşedinte PMP Argeş şi vicepreşedinte PMP la nivel naţional Traian Băsescu a refuzat în ultima perioadă să spună răspicat dacă va deschide lista PMP pentru alegerile europarlamentare de pe 26 mai.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
3.1 ° C
3.3 °
2.8 °
98 %
1.5kmh
100 %
D
6 °
lun
8 °
mar
8 °
mie
8 °
J
1 °

Ultimul articol

Acordul UE–Mercosur este expresia cea mai concretă a eșecului de guvernare și pare că...

În ultimii ani, Uniunea Europeană a construit un discurs public obsesiv despre siguranță alimentară, sănătate publică și protecția consumatorului. În paralel, aceiași decidenți au...

Cristian Popescu Piedone, un actor-cheie în noua ecuație administrativă a Capitalei

Un moment de tranziție pentru administrația Bucureștiului Depunerea jurământului de către Ciprian Ciucu în funcția de primar general al Capitalei marchează începutul unei etape administrative...

Ludovic Orban se întoarce „acasă” și anunță că Forța Dreptei urmează a fuziona cu...

După o lipsă de câțiva ani din PNL, partid pe care l-a și condus, Ludovic Orban ar putea renunța la partidul pe care l-a...