3.7 C
București
luni, 22 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1302

Ziua Mondială a Libertății Presei, marcată pe 3 mai la Addis Abeba în Etiopia

Ziua Mondiala a Libertatii Presei

Ziua Mondială a Libertăţii Presei este dedicată în acest an temei ”Media pentru democraţie: jurnalism şi alegeri în vremurile dezinformării”, iar principalele evenimente dedicate celebrării sunt organizate în Etiopia, la Addis Abeba.

Data de 3 mai a fost declarată Ziua Mondială a Libertăţii Presei la 23 decembrie 1993 de către Adunarea Generală a ONU, ca urmare a unei propuneri formulate în cadrul Conferinţei Generale UNESCO din 1991. Evenimentul comemorează Declaraţia de la Windhoek, adoptată în 1991, în cadrul Seminarului pentru promovarea unei prese africane independente şi pluraliste, organizat la Windhoek, în Namibia.

O recomandare adoptată în cadrul Conferinţei Generale UNESCO din 1991, privind promovarea libertăţii presei în lume, a reprezentat iniţiativa declarării zilei de 3 mai Ziua Mondială a Libertăţii Presei. Rezoluţia din 1991 a recunoscut că o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a unei societăţi democratice.

Ziua Mondială a Libertăţii presei a fost instituită pentru a atrage atenţia întregii lumi asupra importanţei şi obligaţiei respectării libertăţii de exprimare. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului arată la articolul 19 că „orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum şi libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace şi independent de frontierele de stat”.

UNESCO acordă cu această ocazie premiul ”Guillermo Cano” unei persoane, organizaţii sau instituţii care a adus o contribuţie excepţională apărării şi promovării libertăţii presei oriunde în lume, în special în zonele cu un grad ridicat de pericol. Distincţia a fost instituită în anul 1997 şi poartă numele lui Guillermo Cano Isaza, un jurnalist columbian asasinat chiar în faţa clădirii ziarului la care lucra, El Espectador din Bogotá, la 17 decembrie 1986, pentru că deranjase cu anchetele sale cartelurile de droguri din Columbia.

Potrivit unui clasament publicat de Reporteri fără frontiere, România ocupă locul 47 în clasamentul liberăţii presei, mult în urma Norvegiei sau Finlandei, care ocupă primele locuri, al Jamaicăi (8), al Estoniei şi Portugaliei (locurile 11 şi 12) şi este devansată de regatul Tonga din Pacificul de Sud (45) şi de Chile (46). Totuşi poziţia ţării noastre este înaintea Statelor Unite(locul 48), sau a Argentinei (57), Poloniei (59) ori Greciei (65). Manifestările care marchează de-a 26-a ediţie a Zilei mondiale a libertăţii presei sunt organizate de UNESCO, Comisia Uniunii Africane şi de guvernul Republicii Federale Democrate Etiopia. Principalele evenimente sunt în plină desfăşurare la Addis Abeba, între 1 şi 4 mai, la sediul Uniunii Africane.

Reacția dură a unui oficial guvernamental după ce postul național de radio din Germania a comparat PSD cu Mafia

Postul naţional de radio din Germania a realizat un documentar despre PSD, precizând că partidul este „un sistem asemănător Mafiei”. În replică, ministrul Comunicaţiilor, Alexandru Petrescu, cere ca jurnaliştii să se documenteze mai bine.

Documentarul, difuzat pe site-ul deutschlandfunk.de, relatează că social-democraţii guvernează România de mulţi ani, ţară care în prezent deţine Preşedinţia Consiliului UE, precizând că liderul partidului, Liviu Dragnea, are „un cerc de credincioşi” care domină din ce în ce mai mult formaţiunea. Jurnaliştii germani mai aduc în discuţie corupţia instituţionalizată, precizând că „PSD este un sistem asemănător mafiei”.

În vederea realizării documentarului, jurnalistul german Norbert Mappes-Niediek a fost în România, la Teleorman, Ciugud şi Bucureşti, unde a avut discuţii cu politicieni şi alţi ziarişti români. Astfel, în documentar, Norbert Mappes-Niediek vorbeşte despre capturarea partidului de către un cerc de apropiaţi ai liderului PSD, adăugând că Liviu Dragnea „orchestrează politica ţării şi împarte poziţii de top”. Jurnalistul german mai spune că, în realitate, PSD este cel mai puternic partid din România, iar Opoziţia există „doar pe hârtie”.

Ministrul Comunicaţiilor Alexandru Petrescu a reacţionat pe Facebook, spunând că documentarul realizat de postul naţional de radio din Germania este construit pe informaţii false, fiind prezentat în contextul alegerilor. El a precizat Ministerul Afacerilor Externe din România a fost prea „gentil” cu astfel de poziţii ale diferitor state şi nu a oferit un răspuns pe măsură.„In fiecare zi sunt naivi noi pentru trucuri vechi. Disputa politica fie romaneasca, fie europeana, este acerba, poate lua tuse extreme, in preajma alegerilor cu miza, cand de multe ori rationalul devine secundar in fata sloganurilor, bombasticului si a urii si dezbinarii, facand si pentru cei mai informati alegatori dificil sa discearna sloganul de adevar, moralul de ipocrizie, binele de rău. Cu tot obiectivismul de care sunt in stare (si nu e putin) nu pot sa nu remarc preocuparea total nefireasca a unui post de radio national din Germania, pentru un partid politic legitim dintr-o tara membra a Uniunii Europene, PSD in cazul de fata, care aparent face subiectul unui documentar construit majoritar pe baza unor informatii eronate, a unor declaratii ale unor subiecti care nu au niciun interes sa fie obiectivi si care in general sunt marginali arenei politicii mari romanesti (vezi primarul din comuna Ciugud exclus din PSD)”, a scris Alexandru Petrescu, miercuri, pe Facebook. „Dar nu asta este nefiresc! Nefirescul consta in alocarea unui spatiu de emisie si de research important de catre un post national de radio din Germania pentru un partid romanesc, cel mai mare in cazul de fata si sub guvernarea caruia Presedintia Consiliului UE inregistreaza un real succes pentru toti cetatenii UE. Cum in ultima perioada MAE s-a dovedit prea gentil in a semnala si a raspunde la devieri de pozitii, fie si minimal, a unor cancelarii, ambasade sau institutii media importante din alte state”, a completat ministrul.

MAE susține că a depus la timp contestația la Decizia CE prin care România pierde 80 milioane de euro

MAE anunţă că s-a încadrat în termen atunci când a depus cererea de anulare a unei Decizii a Comisiei Europene de punere în aplicare a unor corecţii în valoare de 80 milioane de euro.

„Cu privire la informaţiile vehiculate în presă, referitoare la cauza T-530/18, Agentul Guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene face următoarele precizări: Sub aspect juridic, Agentul Guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene consideră că cererea introductivă a respectat normele de drept procesual ale UE, în contextul în care Decizia 2018/873 a fost notificată României la data de 14.06.2018 şi publicată în JOUE la data de 15.06.2018, iar textul notificat era incomplet, aspect recunoscut chiar de Tribunalul UE la punctele 50, 53 si 55 din Ordonanţa de respingere din data de 30 aprilie 2019”, au transmis reprezentanţii MAE, într-un comunicat de presă dat publicității miercuri.

Ministerul precizează că la termenul de două luni pe care România îl avea la dispoziţie pentru cererea anulării Deciziei Comisiei Europene din 15 iunie 2018 în cazul ţării noastre se mai adaugă 14 zile, potrivit Regulamentului de proceduăr al Tribunalului UE, plus încă 10 zile, din considerente de distanţă. „În acest sens apreciem că, odată cu publicarea, a fost exclusă teza din Tratat referitoare la notificarea actului, astfel încât termenul de 2 luni pentru introducerea acţiunii în anulare, care face obiectul cauzei T-530/18, a început să curgă de la data publicării Deciziei 2018/873 în JOUE (15.06.2018), la care se adaugă cele 14 zile prevăzute de articolul 59 din Regulamentul de procedură al Tribunalului. Termenului astfel calculat i se adaugă 10 zile – termen invariabil pentru considerente de distanţă, prevăzut de articolul 60 din acelasi Regulament”, arată sursa citată.

Comisia Europeană a decis pe 13 iunie 2018 să aplice nişte corecţii financiare României, din cauza unor nereguli legate de fondurile europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală, din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). România a introdus o acţiune de anulare a Deciziei CE de aplicare a unei corecţii financiare de aproximativ 80 milioane de euro aplicată ţării noastre. Potrivit informaţiilor apărute în presă Tribunalul UE a respins solicitarea făcută de România, motivând că MAE nu s-a încadrat în termenul depunerii contestaţiei.

Sergiu Lucinschi, fiul fostului președinte moldovean, dat în urmărire internațională

Poliţia Română l-a dat în urmărire internaţională pe Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte moldovean Petru Lucinschi, condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la doi ani şi patru luni de închisoare.

Anunţul a fost publicat miercuri seară pe pagina Poliţiei Române iar mandatul a fost emis de Curtea de Apel Bucureşti Secţia a II-a Penală. ”În perioada decembrie 2014 – martie 2015, inculpatul a exercitat acţiuni de costrângere asupra părţii civile H. A., pentru a-l determina pe acesta să-i dea suma de 4.000.000 euro, pretinzând că are influenţă asupra organelor judiciare implicate în instrumentarea cauzelor penale care-l priveau pe acesta.” Curtea Supremă l-a condamnat definitiv pe 4 aprilie pe fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova, Sergiu Lucinschi, la doi ani şi patru luni de închisoare pentru trafic de influenţă şi participaţie la fals intelectual şi l-a achitat definitiv pe ginerele fostului preşedinte Traian Băsescu, în dosarul în care acesta acesta era acuzat de complicitate la şantaj şi instigare la fals în declaraţii. În primă instanţă, acesta fusese condamnat la trei ani de închisoare, dar cu suspendare.

Carne stricată, găsită de Protecția Consumatorilor la două hoteluri de fițe din Mamaia

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor Constanţa au descoperit miercuri mai multe nereguli la două hoteluri de patru stele din Mamaia, câteva camere fiind închise temporar până la remedierea deficienţelor, iar 50 de kilograme de alimente au fost retrase de la comercializare.

Şeful CJPC Constanţa, Horia Constantinescu, a declarat că miercuri, în jurul prânzului, comisarii instituţiei au făcut un control la două hoteluri de patru stele situate în nordul staţiunii Mamaia, verificarea având loc în urma unei sesizări. În urma verificărilor, echipele de control au decis închiderea temporară a câtorva camere pentru că vopseaua era corojită, necesitau câteva reparaţii. Horia Constantinescu a precizat că hotelul a fost renovat în ultimii ani, dar nu a fost administrat corespunzător. El a mai spus că bucătăria are parte de dotări peste nivelul multora de pe litoral, dar gestionarea acestora nu a fost realizată cum trebuie.

De asemenea, comisarii CJPC au retras de la comercializare 50 de kilograme de produse alimentare, acestea fiind depozitate neconform şi având schimbată starea termică. Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor a precizat că personalul unui hotel a dus produsele alimentare în biroul de contabilitate în încercarea de a obstrucţiona controlul. Reprezentanţii celor două hoteluri au fost chemaţi joi la sediul CJPC Constanţa pentru încheierea actului de control şi stabilirea sancţiunilor.  

ANAF cere un imbobil care i-a aparținut mogulului Dan Voiculescu

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a cerut să-i fie atribuit pentru uz propriu un imobil care a aparţinut familiei mogulului infractor Dan Voiculescu, compus din 3 hectare de teren şi clădiri, inclusiv cu destinaţia de birouri.

Terenul şi clădirile sunt evaluate la 76,25 milioane de lei. Conform News.ro, ANAF intenţionează să folosească noua locaţie ca sediu pentru Direcţia Generală a Vămilor.

Imobilul, situat pe strada Gârlei nr. 1 D, sector 1, Bucureşti, a fost confiscat în vederea acoperirii prejudiciului de peste 60 milioane euro stabilit de procurori şi confirmat de instanţă în dosarul ICA. În acest dosar, Voiculescu a fost condamnat în 2014 la 10 ani de închisoare, din care a executat mai puţin de trei ani, fiind eliberat condiţionat în 2017. Imobilul este compus din teren intravilan de 29.220 metri pătraţi şi construcţii nerezidenţiale – clădiri cu destinaţie de birouri, laboratoare, depozite şi magazii, garaj, atelier mecanic/auto/reparaţii/sudură/tâmplărie/întreţinere, pichet incendiu, arhivă.

Ana Birchall anunță reluarea procedurii de selecție a procurorului general

Foto: Facebook

Ministrul interimar al Justiţiei, Ana Birchall, a anunţat marţi că procedura de selecţie a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va fi reluată.

„Am decis revocarea, cu efecte imediate, a următoarelor proceduri: 1. procedura de selecţie a procuroilor în vederea efectuării propunerii de numire pentru funcţia de procuror general al Parchetului de lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 2 procedura de selecţie a adjunctului membrului naţionale la Eurojust. Precizez că faptul că procedurile de selecţie vor fi reluate în perioada imediat următoare. Detaliile referitoare la depunerea dosarelor de candidaturi, calendarul procedurilor şi alte informaţii de interes vor fi comunicate în timp util”, a declarat Ana Birchall, la sediul Ministerului Justiţiei.

Ministrul interimar al Justiţiei a mai anunţat că va participa primul summit SUA-UE, de la Bruxelles, în domeniul energiei. „Am confirmat participarea la acest summit de mai bine de o lună de zile şi cu această ocazie voi avea şi o întâlnire bilaterală cu un membru marcant al Administraţiei Trump”, a completat Ana Birchall.

Este pentru a doua oară când procedura de selecţie a procurorului general al României este reluată. Prima procedură de selecţie a început încă din 13 martie, când la conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) se afla Augustin Lazăr. S-au înscris atunci pentru această funcţie procurorii Augustin Lazăr, procurorul DIICOT Marian Drilea, fostul şef DIICOT Daniel Horodniceanu şi fosta adjunctă a Laurei Codruţa Kovesi, procurorul Gabriela Scutea. Pe 10 aprilie însă, ministerul anunţa, printr-un comunicat, că niciunul nu a fost considerat potrivit pentru cea mai înaltă funcţie din Parchetul General, prin urmare procedura urma să fie reluată. Din 12 aprilie a început cea de-a doua procedură de selecţie pentru funcţia de procuror general. În cadrul acesteia, s-au înscris de data aceasta procurorul militar Ionel Corbu, cel care a instrumentat dosarul privind mitingul din 10 august 2018, şi, din nou, procurorul Gabriela Scutea, fosta adjunctă a Laurei Codruţa Kovesi.

Tudorel Toader se laudă că va racorda la gaze naturale comuna sa natală

tudorel toader ordonante
Foto: Facebook

Fostul ministru al Justiţiei Tudorel Toader se laudă pe Facebook că au fost făcuţi paşi semnificativi pentru alimentarea cu gaze naturale a comunei sale natale, Vulturu, din judeţul Vrancea, unde deţine două imobile.

„O altă simplă informare! Au fost făcuţi paşi semnificativi pentru alimentarea cu gaze naturale a loc. Vulturu, din jud. Vrancea!”, scrie Toader luni seară, pe Facebook.

Toader a anunţat în martie, după ce a vorbit jurnaliştilor, la Focşani, timp de oră şi jumătate, despre proiectele de infrastructură pe care le are la ministerul pe care îl conduce, introducerea conductei de gaze naturale în comuna unde s-a născut, Vulturu. Demnitarul s-a lăudat atunci cu faptul că a fost cel care i-a făcut această sugestie primarului localităţii de 7.000 de locuitori. “Anul trecut vorbeam cu primarul (Nicuşor Păcuraru, PSD – n.red.), pe care îl cunosc foarte bine, pe care îl respect şi pe care îl apreciez, are simţul bunului gospodar. Şi îi spuneam despre posibilitatea racordării comunei la gaz metan. Nu are treabă cu justiţia, ştiu. Dar are treabă cu viaţa cetăţeanului în general, cu perspectivele de dezvoltare a localităţii. Şi îi spuneam, dacă nu am putea începe, în condiţiile legii, demersurile pentru o eventuală branşare, racordare a comunei la gaz metan. Sigur că a fost de acord. Am obţinut avizul, aprobarea de la Transgaz, avizul de la o societate de distribuţie a gazului metan, cu sediul la Galaţi, a fost realizat studiul de fezabilitate. Rămâne să vedem identificarea sursei de finanţare, de acoperire a cheltuielilor de branşare. Cel mai probabil, atenţia va fi îndreptată spre fonduri europene”, spunea ministrul. Potrivit declaraţiei de avere, Toader deţine în Vulturu două imobile şi suprafeţe de teren agricol, moştenite sau cumpărate. Fostul ministru are o casă în Vulturu cumpărată în 1991, de 86 de metri pătraţi şi cu 1.600 de metri pătraţi de teren. O alta, tot în Vulturu, este moştenită şi reconstruită în 2000, având 191 de metri pătraţi şi 2.300 de metri pătraţi de teren.

Creatorul de modă Răzvan Ciobanu a murit într-un accident rutier în Constanţa

Razvan Ciobanu a murit

Creatorul de modă Răzvan Ciobanu a murit luni dimineaţa în urma unui accident rutier produs la ieşirea din Săcele spre Năvodari, pe DJ 226, judeţul Constanţa.

Trupul creatorului de modă Răzvan Ciobanu a fost găsit lângă maşina pe care o conducea, fiind proiectat, din cauza vitezei, în afara autoturismului. Acesta a fost găsit de un localnic, luni dimineaţa, în jurul orei 7.

Potrivit Poliţiei Constanţa, accidentul s-a produs pe din cauza vitezei neadaptate.

„A fost un accident rutier grav, la ieşire din localitatea Săcele spre Năvodari, pe DJ 226. Este o autoaccidentare, pe fondul neadaptarii vitezei. Un bărbat de 43 de ani, a condus un autoturism, a părăsit partea carosabilă şi a acroşat copaci dintr-un stufăriş. Conducătorul auto a fost găsit decedat”, au anunţat reprezentanţii Poliţiei Constanţa. Acesta era singur în maşină când s-a produs accidentul. Poliţiştii sunt la faţa locului şi fac verificări pentru a stabili toate circumstanţele în care s-a produs evenimentul rutier.

Mesajul adresat românilor de președintele Klaus Iohannis cu ocazia sfintelor sărbători de Paște

iohannis referendum
Foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis le-a transmis românilor un mesaj de Paște, într-un clip publicat duminică dimineață pe pagina sa de Facebook.

„Hristos a înviat! Dragi români, vă doresc sărbători luminate, cu liniște și pace în suflet alături de cei dragi”, a spus șeful statului.

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului – Paştele. Aseară, milioane de români au mers la catedrale, biserici şi mănăstiri în întreaga ţară. Oamenii au asistat la slujbă, iar la miezul nopţii au spus într-un singur glas „Hristos a înviat!”. Apoi, preoţii au împărţit Lumina Sfântă venită mai devreme de la Ierusalim, iar românii au aprins candele şi lumnânări, pentru a duce acasă taina Învierii.

Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă în ţară, sâmbătă seara, cu un avion special, de către o delegaţie a Patriarhiei Române, condusă de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul. Cuvântul Paşte vine din ebraicul pesah, care însemna trecere. Paştele evreilor marca trecerea poporului ales prin Marea Roşie, din robia Egiptului în pâmântul făgăduinţei, Canaan. Paştele creştinilor este, în primul rând, sărbatoarea Învierii Domnului. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea bucuriei date de vestea Învierii Mântuitorului. O veste care, până la Înălţarea Domnului, respectiv timp de 40 de zile, se regăseşte în salutul „Hristos a înviat!”, la care se răspunde cu „Adevărat a înviat!”.

Frans Timmermans: nu vom accepta ca în România lupta anticorupție să fie diminuată

Comisia Europeană și familia socialiștilor europeni nu vor accepta ca în România lupta anticorupție să fie diminuată, a declarat vineri, la Euronews, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, candidatul Partidului Socialiștilor Europeni la funcția de preşedinte al CE.

În cadrul unei dezbateri organizate de postul paneuropean de ştiri Euronews, politicianul olandez a fost întrebat inclusiv despre situația statului de drept în România.

O persoană din public l-a întrebat pe Frans Timmermans de ce Uniunea Europeană a fost dură cu Polonia și Ungaria, dar mai puțin cu România, care e guvernată în prezent de social-democrați. „Problema în România e lupta împotriva corupției. Politicienii încearcă să scape de presiunea pe care o resimt în această luptă anticorupție; acest lucru este inacceptabil, iar Comisia va spune „nu”, la fel în familia noastră politică vom spune nu față de acest lucru”, a răspuns prim-vicepreşedintele Comisiei Europene. Timmermans a adăugat că e dispus să excludă PSD din Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților (grupul politic al PES și al altor partide social-democrate în Parlamentul European) înainte de alegerile europene din mai, dacă este necesar. „E un lucru cert că, dacă statul de drept e în pericol, daca nu există echilibru instituțional (separația puterilor în stat), corupția va crește”, a mai spus Timmermans.

Ludovic Orban acuză că PSD vrea să-l reducă la tăcere pe Klaus Iohannis în campania pentru referendum

Liderul PNL, Ludovic Orban, a dezvăluit vineri că PSD vrea ”să îl reducă la tăcere” pe Klaus Iohannis în campania pentru referendum, printr-o ordonanţă de urgenţă care prevede interzicerea preşedintelui de a se pronunţa asupra referendumului din 26 mai.

 „Ticăloşia şi parşivenia PSD-ALDE depăşeşte orice imaginaţie, doar din disperarea de a salva un grup de infractori cocoţat în fruntea statului român. Autoritatea Electorală Permanentă a pus în dezbatere publică un proiect de Ordonanţă de Urgenţă pe care intenţionează să o adopte Guvernul, elaborat împreună cu Ministerul Afacerilor Interne, prin care este modificată Legea 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. Miza acestui proiect odios este aceea de a-i interzice Preşedintelui României, Klaus Iohannis, posibilitatea de a se pronunţa asupra referendumului pe care domnia sa l-a declanşat pentru data de 26 mai. Acest fapt încalcă în mod barbar atât Constituţia României, cât şi deciziile Curţii Constituţionale referitoare la libertatea de exprimare pe care o are Preşedintele României”, a transmis Ludovic Orban.

El precizează că prin ordonanţa de urgenţă pusă în dezbatere de AEP Legea referendumului se completează cu următorul alineat: „Autorităţile publice au obligaţia de fi neutre şi imparţiale în raport cu obiectul referendumului, fiindu-le interzis în campania pentru referendum să se pronunţe în favoarea sau defavoarea problemei supuse referendumului”. Liderul PNL acuză PSD că invocă, în expunerea de motive a OUG, în mod fals, Codul de bune practici al Comisiei de la Veneţia. Ludovic Orban somează, de asemenea, Guvernul să renunţe la ordonanţa de urgenţă publicată de Autoritatea Electorală Permanentă. „Somez Guvernul să abandoneze de urgenţă această reglementare, care încalcă dreptul fundamental la liberă exprimare de care trebuie să se bucure orice cetăţean al României şi trădează frica incredibilă a PSD-ALDE de referendumul organizat în 26 mai. În caz contrar, îi avertizez pe membrii Guvernului că adoptarea Ordonanţei de Urgenţă în actuala formă constituie infracţiune şi este pedepsită cu închisoarea, conform Legii răspunderii ministeriale. Preşedintele României, Klaus Iohannis, este persoana care beneficiază de cea mai mare legitimitate în statul român şi nimeni nu-i poate interzice dreptul de a se exprima asupra oricărei probleme din societatea românească, cu atât mai puţin asupra unui referendum fundamental pentru viitorul ţării noastre, declanşat chiar de domnia sa. Vocea Preşedintelui se va auzi întotdeauna pentru binele României!”, a adăugat Orban.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
3.7 ° C
4.4 °
2.8 °
90 %
2.6kmh
100 %
lun
7 °
mar
7 °
mie
7 °
J
3 °
vin
4 °

Ultimul articol

Ciucu a găsit la Primăria Capitalei un „buget „mâncat” de subvenții”

Ciprian Ciucu, primarul ales al Capitalei, așa cum au decis prin vot bucureștenii, a ajuns în noul său birou. Și pare că ce a găsit...

Urmează o nouă demisie în Guvern? Daniel David: „Am tot amânat plecarea de foarte...

S-ar părea că, dincolo de declarațiile referitoare la o eventuală demisie, ministrul Educației, Daniel David, ia totuși în calcul să își depună mandatul. Nu „pe...

Nicușor Dan vrea referendum în Justiție; CSM avertizează că nu va tolera „nicio formă...

Președintele Nicușor Dan a revenit în țară și anunță că a citit sesizările primite din partea magistraților, așa cum au fost transmise după documentarul...