5.1 C
București
luni, 29 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1203

Felix Stroe despre Vasile Dîncu: “să se gândească de patru ori înainte să se întoarcă în PSD”

Felix Stroe, Presedinte PSD Constanta

Liderul PSD Constanța îi reproșează potențialului candidat la șefia națională a partidului rezultatele slabe și duplicitatea politică

Vehiculata “repatriere” a lui Vasile Dîncu la șefia națională a PSD a stârnit reacții vehemente în teritoriu. Felix Stroe, liderul PSD Constanța, organizația județeană care a obținut de-a lungul timpului printre cele mai mari procente la alegerile la locale și parlamentare a taxat declarațiile lui Dîncu referitoare la întoarcerea sa în partid, dar mai ales considerațiile fostului pesedist despre organizațiile din sudul țării.

”Este inadmisibil ca aceste afirmații <separatiste> să vină din partea unui personaj politic tocmai din Ardeal, care ar trebui să știe caracterul jignitor al unor asemenea diferențieri regionale. Dl. Dîncu a făcut parte din conducerea unei organizații PSD (Cluj) care n-a obținut niciodată în alegeri rezultate remarcabile și cu atât mai mult ar trebui să ia exemplu din experiența altor organizații de partid, indiferent de localizarea lor geografică. Vehicularea unor așa-zise criterii de superioritate <geo-politică> este nu numai toxică, dar alimentează și alte curente separatiste, care consideră o regiune istorică mai <deșteaptă> decât alta” a declarat Stroe. Acesta a mai spus că politica se face zi de zi în stradă și nu de la birou.

Vasile Dîncu si Liviu Dragnea

“Cultura politică a unei țări, despre care vorbește dl. Dîncu, e creată de activitatea politică concretă, de viața de partid de zi cu zi, de eforturile făcute nu numai în campaniile electorale și la adunările de alegeri. Contează rezultatele obținute și nu aparițiile meteorice, cu aer de superioritate și suficiență. Dacă criticile ar fi venit din partea unui lider de filială care a muncit și a obținut rezultate notabile, cu atât mai mult în Transilvania, poate că ar fi avut o substanță practică. Altminteri, prelegerile sale  teoretice despre doctrine și programe ideologice sunt pur si simplu superflue. Dl. Dîncu <se gândește de două ori> să facă acest pas, de reîntoarcere în PSD, cu scopul declarat de a prelua șefia Consiliului Național al partidului. Poate ar trebui să se gândească de trei, de patru ori, sau să se gândească exact de câte ori a balansat, înăuntrul și în afara PSD. Poate ar fi mai bine și pentru dânsul și pentru Partidul Social Democrat”, a mai adăugat președintele organizației județene PSD Constanța.

Reamintim că Vasile Dîncu, care a fost ofertat să preia şefia Consiliului Naţional al PSD, a declarat public că se bucură de o largă susținere a organizațiilor din Transilvania, Banat, din Moldova și din Dobrogea. “În acest moment Transilvania și Moldova nu există în Partidul Social Democrat. E adevărat că sunt câteva județe din Sud care au câștigat alegerile în ultima perioadă. Dar nu reprezintă nimic din punct de vedere politic și nici din punct de vedere al culturii politice din România. Știu că este nevoie de o revigorare a stângii. Este nevoie de o revigorare a stângii dar o să mă gândesc de două ori până să fac acest pas“, a afirmat Vasile Dîncu.

Ziarul de Investigatii

Băsescu calcă din nou pe bec și vorbește despre clanurile interlope

Traian Băsescu ne vorbește, din nou, despre clanurile interlope conduse de minorități etnice, dorindu-și parcă să mai primească o nouă amendă de la CNCD. De altfel, afirmațiile sale nu ar fi unele chiar atât de exagerate dacă nu s-ar vorbi de criterii etnice. Mesajul său este îndreptat, în mod deosebit, spre Marcel Vela care, în opinia lui Băsescu, ar trebui să fie ceva mai atent la modul în care clanurile interlope evoluează. Mai ales în această perioadă.

„Peste şase luni va fi prea târziu!
Parte din clanurile ţigăneşti au revenit acasă şi par a refuza categoric să respecte legile ţării. Lupta acerbă pentru a controla afaceri ilegale în zonele pe care şi le-au auto-atribuit împingându-i la acte de violenţă greu de imaginat a se petrece în România cu doar câteva luni în urmă.
Grupările de spărgători profesionişti de locuinţe specializate, în neutralizarea instalaţiilor de supraveghere şi devalizarea locuinţelor în doar câteva minute, îşi fac tot mai simţită prezenţa prin creşterea rapidă a numărului de locuinţe jefuite.
Grupările de spărgători specializaţi în golirea bancomatelor, a caselor de bani de la sediul firmelor sau din magazine ,se mişcă şi ei cu dezinvoltură pe meleagurile natale după ce s-au specializat în Europa.
Grupările ţigăneşti de tip mafiot, care încep să-şi împartă zonele în care percep taxă de protecţie de la comercianţi, îşi fac şi ele simţită prezenţa cu atât mai mult cu cât este în plină desfăşurare şi procesul de ocupare a zonelor în care vor ascţiona reţelele de cerşetori.
Deşi există, încă nu a apărut ca fenomen continuu tâlhărirea bătrânilor, a femeilor şi a copiilor în plină zi pe stradă sau la poarta şcolii, dar nu suntem departe.
Violenţa în spaţiul public a devenit un fapt divers cotidian care până acum câteva luni era o raritate.
În acest timp, poliţia şi jandarmeria nu acţionează pentru că pur şi simplu nu au informaţii. Cei 2500 poliţişti de proximitate nu au cum să acopere toată ţara, iar falnica şi bine plătita poliţie locală, raportează primarului despre gropile din asfalt şi ocoleşte cu mare grijă zonele mafiei ţigăneşti sau cartierele unde spargerile de locuinţe au devenit frecvente.
Iar peste toate, ori de câte ori în temperature ridicată a unei intervenţii în forţă un jandarm sau un poliţist reacţionează mai bărbăteşte, să te ţii critici şi înfierări la adresa instituţiilor statului şi a oamenilor plătiţi să impună legea în stradă, dacă este nevoie făcând uz de forţă şi de armă.
Când văd un poliţist sau un jandarm lovit de un infractor, parcă am impresia că statul însuşi a primit un pumn în plină figură, dar societatea îi cere statului să răspundă proporțional la violenţa infractorului. Iar infractorul nu stă pe loc , pentru ca statul să-I răspundă proportional. Ori mai loveşte odată, ori fuge şi lasă statul fără răspuns proportional.
Oare grupările de crimă organizată acţionează proporțional cu puterea victimei de a se opune când cer taxă de protecţie sub ameninţare, când sparg şi jefuiesc locuinţe, când înşală şi şantajează tinere cărora le distrug viaţa forţându-le să se prostitueze, când tâlhăresc în plină stradă bătrâni sau femei care numai ce au scos banii de la bancă sau din bancomat, când ocupă fără aprobare spaţiul public pentru a-şi desfăşura reţelele de cerşetorie?
Nu mai avem prea mult timp. Poliţiile locale trebuie să devină un partener al Poliţiei Naţionale. Trebuie să transmită zilnic la Inspectoratele de Poliţie informaţii despre grupări infracţionale din comunitate, despre distribuitorii de droguri care circulă prin cartiere mai ceva ca poştaşii, trebuie să se implice în asigurarea siguranței cetăţeanului.
Dacă Ministerul de Interne va continua să rămână desprins de informaţia din teritoriu, în lipsa căreia nu poate acţiona, este posibil ca peste 6 luni să ne fie frică să ieşim pe stradă după căderea intunericului, sau să avem teamă a ne părăsi ziua locuinţa de frica spărgătorilor.
Dacă acum nu cerem şi nu lăsăm Poliţia şi Jandarmeria să neutralizeze fără menajamente grupările de crimă organizată, folosind mijloace proporţionale cu răul făcut victimelor, pentru a instaura legea şi ordinea publică în stradă, peste şase luni va fi prea târziu.”, spune Traian Băsescu pe Facebook.

Ziua Limbii Ruse, sărbătorită astăzi, 6 iunie

Anul 2010 este cel în care Organizația Națiunilor Unite a decis ca în data de 6 iunie a fiecărui an să fie sărbătorită Ziua Limbii Ruse. Scopul inițial al deciziei a fost acela de a sublinia ideea de multilingvism și diversitate culturală, însă și în scopul cunoașterii culturii și istoriei fiecărei țări în parte.

Astfel, în fiecare an, în data de 6 iunie, sărbătorim Ziua Limbii Ruse, una dintre cele șase limbi oficiale din cadrul ONU, celelalte fiind araba, engleza, spaniola, franceza, însă și chineza.

Limba rusă este vorbită în Europe de Est, însă și Asia Centrală, fiind limba oficială în Rusia, Belarus, Kazahstan şi Republica Kârgâză.

De ce este 6 iunie Ziua Limbii Ruse?

Ziua de 6 iunie nu este aleasă la întâmplare, în această dată celebrându-se, în fiecare an, nașterea celebrului scriitor rus, Aleksandr Sergheevici Puşkin, născut în data de 6 iunie 1799. Acesta este considerat „tatăl” limbii moderne ruse, printre cele mai importante scrieri ale sale numărându-se titluri cunoscute la nivel internațional ca „Fata Căpitanului”, „Boris Godunov”, „Căpitanul de Poștă” sau „Fântâna din Bahcisarai”. Toate acestea au reprezentat modele demne de urmat pentru scriitorii ce l-au precedat.

Pușkin a murit în anul 1837, din pricina unui duel pierdut. Se bănuiește că acest duel ar fi fost provocat de nemulțumirile țarului Nicolae I.

Sebastian Ghiță a învins sistemul, dar și bunul simț: procesul se va judeca de la zero

Acum ceva vreme, fostul parlamentar, Sebastian Ghiță intra în vizorul procurorilor DNA pentru o finanțare a echipei de baschet Asesoft. În această conjuctură se vorbea și despre primarul Municipiului Ploiești, Iulian Bădescu. Însă cum unii au prea mult noroc în viață, se pare că astrele i-au fost favorabile lui Sebastian Ghiță, întrucât o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), publicată la începutul lunii mai ne vorbește despre un proces care va începe de la zero, la Tribunalul Prahova.

„Admite excepţia necompetenţei după calitatea persoanei invocată din oficiu de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dispune trimiterea cauzei, ce formează obiectul dosarului nr.2929/1/2015* al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Secţia Penală, la Tribunalul Prahova, spre competentă soluţionare. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05 mai 2020”.

Sebastian Ghiță primește o nouă șansă

Astfel, din pricina pandemiei, s-a decis achitarea celor doi, DNA-ul fiind nevoit să o ia de la zero într-un nou proces. Mai pe larg, prin 2013, primarul Ploieștiului favoriza o finanțare nerambursabilă către echipa de baschet în spatele căreie, la momentul respectiv, se afla chiar Sebastian Ghiță. Vorbim despre o sumă de 1.500.000 lei.

“Pentru alocarea sumei respective de bani, inculpatul Bădescu Iulian a pretins şi primit de la inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian, prin intermediul unei societăţi comerciale controlate de acesta din urmă, un imobil (casă de locuit) situat în municipiul Ploieşti, în valoare de 1.041.600 lei, sumă din care Bădescu Iulian a suportat personal doar 124.000 lei.”

Acționăm responsabil, în echilibru cu natura!

Mediul înconjurător reprezintă un element esențial al existenței umane și este rezultatul interferențelor unor elemente naturale – sol, aer, apă, climă, biosferă – cu elemente create prin activitatea umană. Distrugerea mediului înconjurător reprezintă practic distrugerea celei mai mari bogații pe care o are omenirea : natura înconjurătoare.

Fiecare acțiune a noastră, benefică sau distructivă pentru mediu, declanșează un întreg lanț de acțiuni. Natura are o forță uriașă de regenerare, dar omul a reușit să o învingă, iar acum natura bate în retragere. Oare nu e de datoria nostra, a fiecăruia dintre noi să ne propunem ca în fiecare zi să facem un gest, cât de mic, în a sprijini Natura?

Suntem puternici, dar suntem oare și înțelepți în a ne folosi puterea? Sisteme naturale în interacțiune, tema acestei săptămâni, se referă la relația acțiuni umane – mediu înconjurător, respectiv la responsabilitățile noastre în raport cu mediul înconjurător, interdependența lor, care influențează echilibrul ecologic și determină condițiile de viață pentru viitor.

Am creat o lume super-tehnologizată, deși vrem să trăim într-un mediu care să ne asigure sănătatea. Modificăm mediul în care trăim, după care facem eforturi să ne adaptăm la el. Suntem mulți și fiecare acțiune a noastră contează!

Haideți să fim împreună în această acțiune continuă de salvare a naturii!

Proiect inițiat de Primăria Sectorului 1, prin Centrul Cultural al Sectorului 1.

Partidele par că au ajuns la un consens în privința datei la care se vor desfășura alegerile locale

Se conturează o dată la care vor desfășura alegerile locale, dacă ne uităm la cele mai recente declarații făcute atât de premierul Ludovic Orban, cât și de liderul PSD Arad, senatorul Mihai Fifor. Ludovic Orban a opinat că o perioadă „potrivită” pentru organizarea alegerilor locale este sfârşitul lunii septembrie, începutul lunii octombrie, adică de 27 septembrie sau 4 octombrie. Senatorul Mihai Fifor a precizat că au fost purtate discuții și că PSD ar vrea ca alegerile locale să fie cât mai repede. „În partid la noi se discută de sfârșitul lunii septembrie, este cea mai buna perioada pentru organizarea alegerilor locale, poate chiar ultima duminică din septembrie”, a spus acesta.

Mai rămâne de văzut ce se întâmplă până atunci cu mandatele aleșilor locali. „În urma deciziei Curţii Constituţionale, este clar că e nevoie de o lege pentru prelungirea mandatelor. Problema este legată de data alegerilor. În ceea ce ne priveşte pe noi, ca Guvern, noi am anunţat public de două luni, că noi considerăm o dată potrivită sfârşitul lui septembrie, începutul lui octombrie pentru desfăşurarea alegerilor, pentru că e după perioada de concedii, e înaintea unei eventuale reveniri a epidemiei, care este estimată, să spun, după 1 octombrie, după 15 octombrie, şi e o perioadă în care se poate face campanie, astfel încât oamenii să-şi aleagă primarii, consilierii locali, preşedinţii de Consilii judeţene şi consilierii judeţeni în deplină cunoştinţă de cauză, cunoscând programele candidaţilor”, a spus premierul.

Ciolacu recunoaște că PNL încă stă mai bine în sondaje, dar își pregătește o echipă „de top”

Captură Video DC NEWS

Președintele interimar al PSD a vorbit cu jurnaliștii de la DCNews despre mai multe subiecte fierbinți din interiorul partidului, inclusiv despre procentele din sondaje și despre o viitoare echipă. Marcel Ciolacu a precizat că sondajele arată o creștere a încrederii pe care o au românii față de PSD, cu mențiunea că a ajuns undeva la 29%. Dar e bine, a explicat Ciolacu, în condițiile în care „trendul Partidului Național Liberal este total descrescător, între 33-35%”. Social democratul vrea însă un procent mult mai mare, astfel că a trecut la promisiuni „vă promit că Partidul Social Democrat nu se va mai abate de la agenda românilor”.

Chiar dacă a afirmat că nu va monopoliza puterea în partid, Ciolacu a dezvăluit că sunt oameni pe care i-ar vrea din nou în PSD. „În urma discuțiilor cu colegii din partid, de data asta nu o să vorbim de o echipă „a lui Ciolacu”. O să fie echipa PSD, pe regiuni președinţii vor decide care este persoana cea mai potrivită să-i reprezinte în BPN şi pe urmă se creionează întreaga echipă. …Nu este un secret nici prietenia mea cu Sorin Grindeanu, nici faptul că eu cred şi îmi doresc ca Sorin Grindeanu să facă parte din echipa PSD. Domnul profesor Vasile Dâncu este şi el un intelectual de stânga şi este un câştig pentru PSD. În acest moment partidul s-a deschis, pune altfel problemele, cine doreşte să vină în această nouă echipă este bine venit”, a precizat Marcel Ciolacu pentru sursa amintită.

Veste bună pentru bucureșteni: se fac ultimele lucrări la Podul Nicolae Grigorescu

Autoritățile promit că Podul Nicolae Grigorescu va fi finalizat în perioada următoare, astfel încât din această vară se va putea circula fără probleme în zonă. Este vorba despre străpungerea Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu, care constă în lărgirea Bulevardului Nicolae Grigorescu la trei benzi pe sens, lărgirea trotuarelor și construirea unui pasaj peste Dâmbovița, însă lucrările au presupus și alte detalii.

După finalizarea lucrărilor de înălțare a liniilor de înaltă tensiune, care nu au fost prevăzute în proiectul inițial, constructorul a intrat la realizarea ultimelor detalii la pod și drum. Au fost așternute ultimele straturi de asfalt între Bulevardul Nicolae Grigorescu și pod, au fost realizate marcajele rutiere, rețeaua de iluminat public este funcțională iar zilele acestea va fi conectată în sistem semaforizarea. În paralel, a fost finalizată rampa de urcare pe pod și se lucrează la cea de coborâre.

În ceea ce privește continuarea proiectului, până la Șoseaua Vitan Bârzești, studiul de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici și culoarul de exproprieri sunt aprobate. A fost emisă și hotărârea de Guvern prin care Primăria Capitalei preia de la MAPN o suprafata de teren din zona respectivă, iar acum urmează transferul de proprietate. Noua arteră va avea o lungime de 1,3 km, 6 benzi și 3 stații de autobuz. Lucrările se estimează că vor costa 63 milioane lei.

Proiectul a fost blocat aproape șase ani din cauza exproprierilor și a studiului de fezabilitate întocmit prost. Nu s-a ținut cont de toate condițiile din amplasament (rețele edilitare, colector care însoțește Dâmbovița) și nici nu a fost prevăzută inițial ridicarea liniilor de înaltă tensiune din zonă. Pentru continuarea investiției, s-a dispus relocarea tuturor rețelelor de utilități, finalizarea exproprierilor, întocmirea unui studio de coexistență între Enel și Transelectrica și încheierea unui contract de proiectare și execuție prin care să se înalțe liniile de tensiune. Având în vedere că din proiectul tehnic lipseau partea de semaforizare, de iluminat și separatoare de sens, au fost contractate și executate și aceste lucrări”, a explicat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

Guvernul ridică din umeri și pasează răspunderea Parlamentului, în „Afacerea Romexpo”

Guvernul pare să ridice din umeri și să paseze responsabilitatea Parlamentului, în ceea ce privește situația Afacerii Romexpo. „Parlamentul va decide cu privire la oportunitatea adoptării acestei inițiative legislative”, se arată în punctul de vedere trimis de Guvern. Acest punct de vedere se referă la inițiativa legislativă propusă de PMP, prin care terenul de pe lângă Romexpo ar urma să fie transferat din patromoniul statului (Regia Patrimoniului) către Camera de Comerț și Industrie a României.

Și-aici se complică treburile! Camera de Comerț și Industrie a României, împreună cu Grupul Iulius, au în plan o zonă rezidențială formată din blocuri turn cu 42 de etaje, ce ar urma să fie construite pe acest teren.

În pofida faptului că Guvernul refuză să ia atitudine, declară în mod ironic și total inutil că prin această manevră se „creează premisele unor vicii de neconstituționalitate”, în timp ce ”mecanismul propus apare ca fiind necorelat cu prevederile de drept comun în materia dreptului de proprietate având ca titular statul”. Și-aici se cam oprește toată intervenția. Nemulțumiri fără fapte, totul rezumându-se la vorbe în vânt.

De altfel, președintele Comisiei economice din Senat, Daniel Zamfir, cât și senatoarea USR, Silvia Dinică se declară total împotriva proiectului, declarând că PMP încalcă legislația, astfel că au amânat intrarea proiectului la votul Senatului.

Se risipește misterul: la alegerile locale există șanse ca ALDE și PSD să aibă liste comune

PSD

ALDE nu a plecat foarte departe de PSD, dacă analizăm cele mai recente declarații făcute de Călin Popescu-Tăriceanu. Aflat la Braşov, pentru a discuta cu organizaţia judeţeană a ALDE şi cu celelalte filiale din regiunea centrală pe tema alegerilor locale, Tăriceanu a admis că sunt tatonări cu PSD pentru a fi prezentate alegătorilor liste comune. Și, dacă tot a fost în atenția presei, Tăriceanu a lansat un mesaj în eter, către toți membrii ALDE, „de a dinamiza pregătirile pentru alegerile locale, care, cel mai probabil, vor avea loc la sfârşitul lunii septembrie-începutul lui octombrie”.

Cu toţii am avut de suferit de pe urma stării de urgenţă şi a celei de alertă şi acum activităţile se reiau progresiv şi, sigur, şi cea politică trebuie să urmeze acelaşi curs al vieţii. Sunt foarte bune şanse ca fostul ministru de finanţe Gheorghe Ialomiţeanu să beneficieze de susţinerea ALDE pentru Primăria Braşov. Dar nu vă ascund că mi-aş dori un proiect mai amplu, având în vedere discuţiile pe care le avem cu cei de la PSD, să mergem pe o listă comună, care să presupună o susţinere mai largă pentru domnul Ialomiţeanu, mergând, sigur, cu un candidat din partea PSD pentru Consiliul Judeţean. Părerea mea e că sunt şanse mult peste 50% ca acest proiect să se materializeze”, a dezvăluit liderul ALDE.

Sute de cereri pentru măști gratuite, în București. Primăria Capitalei a început de azi distribuirea

De azi, reprezentanții Primăriei Capitalei au luat la pas locuințele persoanelor care au solicitat ajutorul pentru furnizarea de măști gratuite, pe listă fiind persoanele cu dizabilități, precum și cele care au peste 65 de ani. Până acum, sute de bucureșteni au solicitat ajutorul autorităților, fiecare dintre aceștia urmând a primi gratuit un pachet de 30 de măști.

Primăria Capitalei, prin Centrul pentru Seniori și Direcția de Asistență Sociala distribuie, la cerere, măști de protecție GRATUITE persoanelor vârstnice aflate în stare de vulnerabilitate, cu vârsta de minim 65 de ani, precum și persoanelor cu dizabilități deplasabile care au solicitat acest lucru, astfel încât acestea să poată părăsi locuința în condiții de siguranță, până când vor primi măști din partea direcțiilor de sănătate publică, conform prevederilor OUG 78/2020.

În urma apelului lansat de Primăria Capitalei privind necesarul de măști de protecție în perioada pandemiei de coronavirus SARS-CoV-2 pentru cei care nu au posibilități să și le achiziționeze, au fost înregistrate 950 de solicitări, dintre care 400 din partea seniorilor bucureșteni și 450 din partea persoanelor cu dizabilități.

Astfel, echipele Centrului pentru Seniori și ale DGASMB au început să distribuie măști de protecție solicitanților, fiecare persoană primind câte 30 de bucăți. Înscrierile continuă și acum. Cei interesați pot trimite solicitări la adresele de email mastiseniori@cs-mb.ro pentru persoanele vârstnice și registratura@dgas.ro pentru persoanele cu dizabilități”, asigură primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Tăriceanu parafrazează din trupa Taxi: „RĂUL CEL MAI MIC”

Liderul ALDE nu suflă o vorbă despre ceea ce s-a întâmplat ieri, când deputații formațiunii au trecut cu totul în grupul PSD. Probabil nu are încă o opinie pertinentă și convingătoare sau poate este momentan ocupat să analizeze un domeniu de interes în acest momente: economia țării. Călin Popescu Tăriceanu își propune așadar o analiză pe principiul „adevărat/ fals”, în ceea ce privește fondurile alocate de Comisia Europeană. Tăriceanu este sceptic că România va primit bani în timp util, însă are câteva soluții.

Dacă ne luăm după ce spun propagandiștii guvernului, România este pe cale să înregistreze cel mai mare succes de la intrarea în UE: să primească a șasea alocare din aceste ajutoare și împrumuturi. Celor care pun asta pe seama influenței liderilor români le spun doar atât: dacă o să primim a șasea alocare este pentru că suntem a șasea țară ca mărime (populație și suprafață) din UE. Deci, lăsați-o mai ușor cu bătutul pumnilor în piept.

Deci, care e realitatea? UE lucrează la un pachet de 750 de miliarde de euro, pachet compus din 500 de miliarde fonduri nerambursabile și 250 de miliarde sub formă de împrumuturi. O groază de bani, cum se zice la noi! Din aceste sume România ar trebui să primească 19,62 miliarde granturi și 11,59 miliarde sub formă de împrumut.

Viitorul sună bine, zice reclama. Mergând mai în profunzime vedem că nu totul este atât de roz. Așa cum remarcă și Octavian Știreanu în excelenta sa analiză, acești bani există doar pe hârtie. Până când ei vor exista fizic va trece ceva timp, iar până când ei vor ajunge la cei care au nevoie va trece și mai mult. Știm cu toții cât de dificile și consumatoare de timp sunt negocierile politice la Bruxelles motiv pentru care împărtășesc opinia dlui Știreanu că banii se vor vedea, cel mai devreme, în 2021 (cei care reprezintă un împrumut) și grosul sumelor va veni prin 2023. Dacă ne gândim că 2024 este un an electoral pentru Parlamentul European are foarte mult sens să ne gândim că momentul când vor veni banii va fi bine corelat cu acea campanie electorală.

Pentru a grăbi procesul de repornire a economiilor, propunerea mea este ca măcar pentru suma care se va da drept împrumut statele să aibă opțiunea să-și facă propriile împrumuturi, garantând cu sumele pe care urmează să le primească de la UE. Un fel de garanție suverană dată de UE. Asta ar scurta, cred eu, traseul aprobărilor, ar flexibiliza modul în care ei pot fi cheltuiți și ne-ar aduce mai aproape de momentul când banii ar intra în economie. Timpul contează.

În cazul României această soluție are un mare inconvenient și anume un ministru de finanțe slab care reușește să ne împrumute la cele mai mari dobânzi din Europa. Asta înseamnă că vom da înapoi mai mulți bani. Între două rele, a sta după birocrația europeană și națională sau a-l lăsa pe Cîțu să ne împrumute la dobânzi exorbitante, care ar fi răul cel mai mic? Îmi este greu să aleg. De fapt, aleg a treia opțiune, un guvern fără Cîțu&friends!”, este de părere liderul ALDE.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
5.1 ° C
5.6 °
4.9 °
57 %
6.3kmh
0 %
lun
4 °
mar
6 °
mie
2 °
J
0 °
vin
3 °

Ultimul articol

Petru Marginean - Foto replicahd.ro

Petru Mărginean pierde definitiv procesul cu Ziarul de Investigații

După cinci ani de procese, am ajuns să cunosc prea bine sălile de judecată din Deva și culoarele Curții de Apel Alba Iulia. Am...

Excepția de neconstituționalitate pe legea pensiilor magistraților, discutată în 2026; CCR amână din nou...

Curtea Constituțională a României nu a luat, nici astăzi, o decizie privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu noul...

Republica Moldova numește un nou ambasador la București

Schimbare de „cadre” în ambasadele Republicii Moldova, incusiv în cea din România. Zilele trecute, Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova a...