Anul 2010 este cel în care Organizația Națiunilor Unite a decis ca în data de 6 iunie a fiecărui an să fie sărbătorită Ziua Limbii Ruse. Scopul inițial al deciziei a fost acela de a sublinia ideea de multilingvism și diversitate culturală, însă și în scopul cunoașterii culturii și istoriei fiecărei țări în parte.

Astfel, în fiecare an, în data de 6 iunie, sărbătorim Ziua Limbii Ruse, una dintre cele șase limbi oficiale din cadrul ONU, celelalte fiind araba, engleza, spaniola, franceza, însă și chineza.

Limba rusă este vorbită în Europe de Est, însă și Asia Centrală, fiind limba oficială în Rusia, Belarus, Kazahstan şi Republica Kârgâză.

De ce este 6 iunie Ziua Limbii Ruse?

Ziua de 6 iunie nu este aleasă la întâmplare, în această dată celebrându-se, în fiecare an, nașterea celebrului scriitor rus, Aleksandr Sergheevici Puşkin, născut în data de 6 iunie 1799. Acesta este considerat „tatăl” limbii moderne ruse, printre cele mai importante scrieri ale sale numărându-se titluri cunoscute la nivel internațional ca „Fata Căpitanului”, „Boris Godunov”, „Căpitanul de Poștă” sau „Fântâna din Bahcisarai”. Toate acestea au reprezentat modele demne de urmat pentru scriitorii ce l-au precedat.

Pușkin a murit în anul 1837, din pricina unui duel pierdut. Se bănuiește că acest duel ar fi fost provocat de nemulțumirile țarului Nicolae I.

Articolul precedentSebastian Ghiță a învins sistemul, dar și bunul simț: procesul se va judeca de la zero
Articolul următorBăsescu calcă din nou pe bec și vorbește despre clanurile interlope
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.