2.8 C
București
marți, 23 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1156

Obiectivul lui Mihai Lupu la CJC: scoaterea județului din sărăcie

Mihai Lupu
Mihai Lupu

Noul președinte ale al Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, vrea să ridice nivelul de trai al locuitorilor de pe litoral. Mihai Lupu susține că Regiunea de Sud-Est a României, formată din județele Tulcea, Galați, Brăila, Buzău, Constanța şi Vrancea, este pe penultimul loc în Europa în ceea ce privește indicatorul de competitivitate, potrivit Indicelui European Regional al Competitivității.

„În ultimele două luni și jumătate, am fost în fiecare zi în județul Constanța. Am vizitat cele mai defavorizate comunități, am văzut realitatea pe care PSD nu doar că a ținut-o ascunsă, dar a ignorat-o cu desăvârșire timp de 20 de ani. Timp de două decenii, sărăcia s-a transformat într-o grea sentință ereditară. Accesul la educație și la servicii medicale a devenit un lux de neimaginat pentru mulți dintre constănțenii din județ. Familiile defavorizate nu au avut niciun sprijin real pentru integrarea în câmpul muncii și pentru stimularea școlarizării. Persoanele cu dizabilități nu au beneficiat de faptul că suntem la malul mării, avem facilități balneare și putem oferi îngrijire de cea mai bună calitate. Mediul de afaceri nu a fost încurajat absolut deloc. În ciuda amplasamentului strategic şi a infrastructurii destul de bune, Constanța nu a reușit să atragă niciun investitor major în ultimii ani. Din punctul de vedere al salariului mediu, se situează abia pe locul 11 în rândul celor 41 de orașe mari din ţară, conform studiilor realizate de Banca Mondială. Suntem județul fără niciun parc industrial, deși avem autostrăzi, port și aeroport și canalul Dunăre-Marea Neagră. Avem cetăți antice, dar nu avem infrastructură să ajungă turiștii la ele. Avem podgorii, dar nu avem turism viticol. De ce? Din nepăsarea autorităților. Tocmai pentru că vreau să pun punct acestei ere în care sfidarea și nepăsarea au mers mână în mână, am candidat la funcția de Președinte al Consiliului Județean, sub semnul ÎMI PASĂ. Vreau ca toți acei oameni cu care am vorbit zi de zi în ultimele luni să știe că avem proiecte și soluții pentru ei și că am alături de mine o echipă puternică ce va pune Constanța pe locul pe care îl merită”

a explicat Mihai Lupu. Mihai Lupu a fost deputat PNL între 2008-2016. El a ocupat și funcția de director general al companiei Oil Terminal. Reamintim că, candidatul PNL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, a câştigat alegerile locale cu peste 100.000 de voturi, potrivit datelor publicate de Autoritatea Electorală Permanentă.

Potrivit datelor de pe site-ul AEP, Mihai Lupu a avut un avans de peste 33.000 de voturi faţă de următorul clasat, candidatul PSD – Felix Stroe, el obţinând 101.608 voturi faţă de doar 68.596, cu cât a fost creditat social-democratul şi doar 36.731 de voturi cât a avut Remus Negoi – reprezentantul USR-PLUS. De asemenea, la alegerile pentru consilierii judeţeni, PNL s-a clasat tot pe primul loc, cu 97.079 de voturi, urmat de PSD – 61.904 voturi şi de USR-PLUS cu 34.810 voturi.

În judeţul Constanţa a fost înregistrată o prezenţă la vot de 46,28%.

Ziarul de Investigații

Oprișan e istorie la PSD Vrancea. Ciolacu a preluat interimatul organizației

Marian Oprișan nu mai este de astăzi lider puternic în teritoriu, după ce a fost demis din funcția de președinte al organizației PSD Vrancea. Astăzi, în cadrul ședinței CPN al PSD, lui Oprișan i-a fost cerută demisia, însă acesta a refuzat, motivând că, în ciuda faptului că a pierdut șefia Consiliului Județean Vrancea, a obținut un scor bun. Ba chiar ar fi asigurat că va forma o majoritate în CJ Vrancea, cu sprijinul ALDE.

Refuzul de a demisiona nu a avut însă efectul scontat, iar Oprișan a fost demis din funcția de președinte al PSD Vrancea. Interimatul nu va fi asigurat însă de cineva din județ, după ce primarul Focșaniului – municipiului reședință, Cristi Misăilă, a refuzat această propunere. În final, Marcel Ciolacu a decis să își asume și funcția de conducere de la Vrancea. „A fost o primă ședință, am luat fiecare județ în parte. Începând de astăzi, președintele organizației de femei este Doina Fedorovici. La organizația Giurgiu, domnul Bădălău s-a retras, la organizația Vrancea am preluat eu interimar conducerea”, a spus Ciolacu într-o conferință de presă.

Nu doar Vrancea a rămas fără vechea conducere. În cadrul aceleiași ședințe, și Niculae Bădălău, președintele PSD Giurgiu, a fost demis, ca urmare a rezultatului slab obținut la alegerile locale. Aici, lui Bădălău i-a fost luat locul chiar de finul său, Marian Mina.

Fostul director de la Apele Române, trimis în judecată în stare de arest pentru luare de mită

sursă foto: DNA

Victor Sandu, fostul director general al Administrației Naționale “Apele Române”, a fost trimis în judecată pentru luare de mită, în stare de arest, după ce în august fusese anunțată punerea sa sub acuzare. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău descriu în rechizitoriu că, timp de doi ani, Victor Sandu a primit în mod repetat sume importante de bani pentru a facilita încredințarea unor contracte. Arestat în cauză este și persoana care a dat sumele de bani, administrator al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de dare de mită. În același dosar au mai fost trimise în judecată sub control judiciar două persoane fizice – câte o infracțiune de complicitate la luare și dare de mită, iar în stare de libertate alte două persoane fizice, pentru mărturie mincinoasă.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 17 mai 2017 – 6 mai 2019, inculpatul Sandu Victor, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins sume de bani și ar fi primit cu titlu de mită, de la un om de afaceri, coinculpat, suma totală de 4.830.464 lei, în schimbul alocării de fonduri necesare executării unor contracte încheiate de societatea comercială administrată în fapt de omul de afaceri cu Administrația Națională “Apele Române”.
Banii ar fi fost virați de societatea omului de afaceri în conturile a două firme controlate de un apropiat al directorului general și el inculpat în acest dosar.

Concret, banii ar fi fost pretinși și primiți de inculpatul Sandu Victor în legătură cu atribuțiile sale de serviciu referitoare la alocarea de fonduri pentru executarea unor contracte având ca obiect amenajarea unor râuri ori înlăturarea efectelor calamităților produse pe râuri din județul Bihor: “Amenajare râul Valea lui Vasile, județul Bihor”, “Lucrări pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse în bazinul hidrografic Crișul Negru, județul Bihor”, “Amenajare râul Crișul Repede, județul Bihor ”.
Banii primiți drept mită ar fi fost justificați cu facturi fiscale emise de cele două firme controlate de apropiatul inculpatului Sandu Victor, reprezentând contravaloarea unor lucrări și servicii care în realitate nu au fost executate.
În același context, ultimii doi inculpați, fiind audiați în calitate de martor în prezenta cauză, au făcut afirmații mincinoase în legătură cu faptele și împrejurările esențiale soluționării dosarului.
În cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpatului Sandu Victor și a unui alt inculpat. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacău cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză”, au comunicat procurorii DNA.

Gabriela Firea nu se teme de demitere, în urma rezultatelor de la alegerile locale

Gabriela Firea

În cursul zilei de astăzi, Gabriela Firea a participat la ședința PSD organizată cu scopul „tranșării” rezultatelor de la alegerile locale. Cum principalul perdant al acestor alegeri a fost chiar primarul general în funcție, aceasta a declarat că nu se teme de o eventuală retrogradare a sa din structura internă a partidului, declarând că „La Bucureşti am obţinut un scor dublu faţă de alegerile europarlamentare – 33% la Consiliul General şi 38% la primarul general. Dacă cineva îmi doreşte capul, eu îl pun pe tipsie. Nu m-am agăţat niciodată de funcţii şi e ultimul lucru pe care l-aş face. (…) Eu am primit 250.000 de voturi şi mulţumesc tuturor. A fost o distanţă de 30.000 de voturi faţă de contracandiat, în condiţiile în care 65.000 de voturi au fost nule. Au fost foarte multe vicii”, a spus Gabriela Firea, înainte de ședință.

Gabriela Firea nu se simte abandonată de colegii social democrați

„Nu cred că cineva se opune aflării adevărului. Nu am simţit că sunt abandonată de colegii mei, chiar dacă asta s-a încercat să se sugereze”, a precizat Gabriela Firea. Mai mult decât atât, potrivit liderului PSD Marcel Ciolacu, acesteia i s-ar pregăti intrarea în Parlament, fiind cap de listă PSD.

Înfrângere acceptată cu greu

Eșecul Gabrielei Firea la alegerile locale din Capitală a reprezentat o supriză pentru toată lumea. Dacă cei din tabăra adversă au avut parte de o surpriză plăcută, susținătorii acesteia par să fie de altă părere. Astfel, inclusiv primarul general încă în funcție pare să accepte cu greu înfrângerea, susținând în continuare că alegerile ar fi fost câștigate de principalul său contracandidat Nicușor Dan prin fraudă.

„Eu am spus că aceste alegeri dacă vor fi câştigate nu vor fi prin cinste, corectitudine şi prin valoarea candidaţilor, ci prin foarte multă manipulare şi posibil prin fraudă”, a adăugat primarul general în funcţie, Gabriela Firea.

Ziarul de Investigații

Ludovic Orban, contact al unui caz pozitiv de coronavirus. Premierul așteaptă rezultatul testului

Premierul Ludovic Orban așteaptă cu sufletul la gură rezultatul propriului test Covid-19, după ce a intrat în contact direct cu o persoană confirmată pozitiv. Este vorba despre jurnalistul Silviu Mănăstire, de la B1 TV, căruia Orban i-a acordat un interviu săptămâna trecută. Așa se face că azi, Guvernul a anunțat că premierul este în „lockdown” și, până nu va ști cu siguranță că e sănătos, nu va mai intra în contact cu alte persoane.

Participarea premierului Ludovic Orban la evenimentele programate în cursul zilei de astăzi, 5 octombrie, a fost suspendată urmare a faptului că una din persoanele alături de care s-a aflat în acelaşi platou de televiziune, în cursul săptămânii trecute, a fost confirmată pozitiv, duminică, la testul pentru noul coronavirus. Premierul nu a manifestat simptome specifice infectării cu noul coronavirus. Până la primirea rezultatului, premierul a suspendat întâlnirile fizice cu alte persoane”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului României.

Clotilde Armand: „De astăzi sunt oficial primarul Sectorului 1”

În urma respingerii contestației PSD împotriva legitimității votului obținut de Clotilde Armand, în Sectorul 1, aceasta a scris pe Facebook un mesaj prin care își anunță oficial victoria, spunând despre sine că este primarul Sectorului 1. Desigur, Clotilde Armand a câștigat alegerile și, mai mult decât atât, BEM i-a rescunoscut această victorie. Însă, de menționat că, în acest stadiu, pentru legitimitate și veridicitatea informațiilor, este bine de știut că Armand este primarul ALES al Sectorului 1, intrându-și cu adevărat în funcție abia după ce își va depune jurământul.

Clotilde Armand: „Telenovela pesedistă a contestațiilor s-a terminat”

„Biroul Municipiului Bucureşti a respins în urmă cu câteva minute (11 la 4 voturi) contestațiile PSD împotriva mea. Astfel, în Sectorul 1 nu se mai anulează alegerile și nu se mai renumără voturile. Telenovela pesedistă a contestațiilor s-a terminat. Manipularea abjectă s-a terminat. Știu că le este greu să creadă asta dar de astăzi sunt oficial primarul Sectorului 1.”, a declarat Clotilde Armand ieri, pe contul acesteia de Facebook.

Ziarul de Investigații

Biroul Electoral respinge contestațiile. Hotârârea ESTE DEFINITIVĂ

Biroul Electoral al Circumscripției Electorale, nr. 42 al Municipiului București, respinge cu majoritate de voturi contestațiile cu privire la renumărarea voturilor. Hotărârea este, după cum se poate vedea și în documentul obținut de Ziarul de Investigații, una DEFINITIVĂ. Astfel, devine oficial faptul că primarii aleși prin vot vor putea, în cel mai scurt timp, să-și intre în atribuții. Este și cazul candidatului la Primăria Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, cel care, în urma deciziei, devine oficial primarul sectorului pentru care a candidat.

Ziarul de Investigații

„Alianța” PSD-PNL-USR PLUS a fost învinsă de Măria Sa, cetățeanul

Cristian Popescu Piedone

Alegerile locale din 2020 au fost, încă de la început, înțesate de controverse peste controverse. Dacă după victoria evidentă a lui Cristian Popescu Piedone, contracanditatul său, Cristian Băcanu, îi prezenta felicitările, la scurt timp acesta se „sucea”, punând la cale o alianță cu celelalte partide perdante în Sectorul 5, USR PLUS și PSD-ul lui Florea Daniel, semnând cu o majoritate de 50%+1 pentru renumărarea voturilor.

BEC a decis: voturile NU se vor renumăra iar Cristian Popescu Piedone este, în mod legitim și de necontestat, noul primar al Sectorului 5

Mesajul lui Cristian Popescu Piedone pentru cei ce doresc renumărarea voturilor (VIDEO)

În mod oficial, Cristian Popescu Piedone devine primarul Sectorului 5, acest lucru realizându-se cu voia cetățenilor din sector, cei care l-au votat, dându-i acestuia nu numai votul scriptic, pe buletinul de vot, ci și pe cel de încredere. Biroul Electoral a decis astăzi că renumărarea voturilor nu are temei legal, drept pentru care, aceasta nu va avea loc, așa cum sperau cei din alianța neoficială a pierzătorilor. De altfel, precedentul fusese deja creat în sectoarele 1 și 2, astfel că abaterea de la regulă la 5 ar fi ridicat multe semne de întrebare, caz în care deznodământul ar fi fost altul.

„Caracatița” lui Florea. În Sectorul 5, banul public e prăduit de firmele „căpușă” ale clientelei PSD prin susținerea culturii și acțiuni „filantropice”

Sectorul 5, înainte spre viitor

De ani de zile, Sectorul 5 pare încremenit în timp, sub domniile primarilor Florea și Vaghelie, cei făcuți, parcă, de aceeași mamă. Dacă pe timpul lui Vanghelie nimeni nu s-a interesat de bunăstarea oamenilor, iată că metoda „de succes” a fost continuată de predecesorul acestuia, Florea Daniel, cel care s-a ținut chiar și în ultima clipă de mite de tot felul.

EXCLUSIV. Dovada mitei electorale dată de Florea Daniel

Începând cu acest moment, în Sectorul 5 va începe o nouă eră, sub un alt primar, Cristian Popescu Piedone, celui care problemele sectorului nu îi sunt străine, având, în egală măsură experiența acumulată în Sectorul 4 unde a fost primar între anii 2008-2015.

Ziarul de Investigații

500 de copaci, tăiați în Peninsula Floreasca pentru „a face loc” unui nou cartier

Foto: Hotnews.ro

Aproximativ 500 de copaci sănătoși au fost puși la pământ cu scopul de a face loc unui nou cartier rezidențial, în Peninsula Floreasca din București. Defrișările ar fi început, potrivit unei anchete Hotnews.ro, vineri, după ce Primăria Capitalei a emis un aviz de defrișare pentru cca. 467 de copaci. Mai pe larg, vorbim despre o locație aflată la adresa Intrarea Navigatorilor, nr. 15. Potrivit aceleiași surse, în urma defrișărilor ar urma să se construiască un cartier de imobile de două etaje care va purta numele de One Peninsula. În compensație, autoritățile susțin că se are în vedere plantarea a 2.000 de copaci, care să-i înlocuiască pe cei defrișați.

Ce spune legea?

În legea 70/2013 se menționează următoarele: „Schimbarea destinației terenurilor amenajate că spații verzi și/sau prevăzute că atare în documentațiile de urbanism, reducerea suprafețelor acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora. Actele administrative sau juridice emise ori încheiate cu nerespectarea prevederilor aliniatului 1 sunt lovite de nulitate absolută”.

Însă, în mod surprinzător, aceeași lege mai spune că: „Terenurile înscrise în cartea funciară că fiind în categoria curți-construcții, terenuri ce se află în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice, nu pot fi inventariate sau declarate ca spații verzi, în sensul legii, decât după îndeplinirea procedurii de expropriere conform legislației în domeniu”.

Aviz de defrișare legal, potrivit Primăriei Capitalei

„În legătură cu solicitarea dvs va informăm următoarele: este vorba de un teren privat, în suprafață de 22 ha, deci nu de un spațiu public ( parc). Avizul este dat pentru 467 de copaci cu plantare în compensare a altor 2000. Precizăm că proprietarul terenului a început demersurile pentru obținerea avizului încă de anul trecut. Avizul eliberat de Direcția de Mediu din cadrul PMB îndeplinește toate cerințele legale și are la baza avizele și acordurile emise de instituțiile abilitate. Ca urmare, întrucât au fost îndeplinite toate condițiile legale pentru emiterea avizului, neeliberarea acestuia de către PMB ar fi însemnat încălcarea legii”, e răspunsul Primăriei Capitalei.

Alte imagini concludente:

Ziarul de Investigații

OFICIAL: BEC propune clasarea cererilor de renumărare a voturilor

OFICIAL! BEC propune clasarea cererilor de renumărare a voturilor, printr-o notă oficială emisă în cursul acestei seri, cu numărul 3322/2.10.2020. Astfel, voturile nu vor mai fi renumărate, rezultatele inițiale obținute de candidații câștigători devenind, în mod oficial, valide. În urma acestei decizii, Cristian Popescu Piedone devine primarul Sectorului 5.

Din nota emisă de BEC

„Având în vedere prevederile art. 95 din Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare, care relgementează procedura de contestare a operaţiunilor de votare, de deschidere a urnelor, de numărare şi totalizare a voturilor, precum şi de înregistrare a rezultatului votării în procesele-verbale,

– văzând procedura de întocmire, verificare şi predare-primire a proceselor-verbale privind rezultatele alegerilor prevăzută de Hotărârea BEC nr. 98/15/09/2020,

– observând că cererile de «renumărare» a voturilor din circumscripţiile electorale ale căror procese-verbale privind centralizarea rezultatelor votării au fost primite de BEC în condiţiile art. 39 alin. (1) lit. g) din Legea 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare, au rămas fără obiect,

– în baza art. 9 alin. (1) şi art 19 lit. e) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a birourilor electorale constituite pentru alegerile locale din anul 2020, precum şi ale ordinului preşedintelui AEP 483/2020 privind desemnarea angajaţilor AEP care îşi desfăşoară activitatea în aparatul tehnic auxiliar al BEC, constituit la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, propunem următoarele:

1. Clasarea de către preşedintele BEC, la propunerea şefului departamentului legislativ al AEP, a cererilor de «renumărare» şi a sesizărilor primite de BEC, care vizează circumscripţiile electorale ale căror procese-verbale privind centralizarea rezultatelor votării au fost primite de BEC în condiţiile art. 39 alin (1) lit. g) din Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare;

2. Referatele de clasare, cererile şi sesizările clasate vor fi menţionate de ordinea de zi la rubrica Lucrări clasate”, se arată în nota emisă astăzi de Biroul Electoral Central.

Piedone îl face knock-out pe argatul lui Băsescu, Iliescu

EXCLUSIV. Dovada mitei electorale dată de Florea Daniel

Ziarul de Investigații

Piedone îl face knock-out pe argatul lui Băsescu, Iliescu

Cristian Popescu Piedone

Într-o notă umoristică, Cristian Popescu Piedone scoate la iveală oportunismul anumitor membri de partid, propulsați de nume mult mai cunoscute ca a acestora. Un astfel de exemplu este și Iliescu Cătălin Lucian („nu, nu Ion Iliescu”), cel care, potrivit relatărilor lui Piedone, s-ar fi plimbat ani de zile prin consiliile primăriilor, totul culminând cu o candidatură anonimă la Sectorul 5, terminată cu un scor rușinos, însă nu surprinzător.

Iliescu Cătălin Lucian, băiatul de mingi al lui Traian Băsescu

„Îi dau eu o mână de ajutor să îl facem cunoscut”

„Îl știți pe Iliescu? Nu, nu pe Ion Iliescu. Pe Iliescu Cătălin Lucian. Nici acum nu știți despre cine e vorba? Nu-i de mirare. Acest politician de mâna a doua din PMP, care de ani buni nu face decât să se plimbe prin consiliile locale ale primăriilor, dar și prin Senatul României (plătit din banii dumneavoastră) încearcă să capete puțină notorietate. Acest Iliescu a candidat și la Primăria Sectorului 5, dar probabil nici asta nu știți la cât de “important” este acest domn, pentru că a obținut un scor sub cel al partidului din care face parte. Îi dau eu o mână de ajutor să îl facem cunoscut.”, a spus Cristian Popescu Piedone.

Cristian Popescu Piedone: „Mai nou, acest Iliescu al anilor 2020 își dă cu părerea despre cum trebuia procedat la Biroul Electoral Central. Ne explică el cum că voturile ar trebui renumărate pentru că așa a decis Biroul Electoral Sector 5”

Astfel, cum Iliescu este unul dintre cei care au cerut cu ardoare renumărarea voturilor, cu toate că nu cunoaște legea, Cristian Popescu Piedone a decis să-i dea o mână de ajutor, de dragul culturii generale, explicându-i legea. Aceeași lege care spune că, în contextul dat, renumărarea voturilor nu este posibilă. O știu asta președintele BES5, cât și locțiitorul acestuia, ambii deținând funcții care le dă dreptul să tragă concluzii. Unul judecător, altul procuror.

„Să îi explicăm și domnului Iliescu care este procedura. Dacă se sesizează nereguli în secțiile de votare se fac întâmpinări înainte de semnarea proceselor verbale (procese verbale care au fost semnate de toți reprezentanții partidelor din comisii). Ori fără aceste întâmpinări, nu se poate solicita renumărarea. Cei care au votat în BES 5 renumărarea sunt tot reprezentanți ai partidelor. Președintele BES 5 și locțiitorul BES 5, de profesie judecător, respectiv procuror, au făcut contestație împotriva acestei solicitări de renumărare. Judectorul și procurorul, adică singurii membri ai BES 5 care chiar știu legea. Dar domnul Iliescu a fost tras de urechi de șeful său, Traian Băsescu, fără de care Iliescu nu prindea nici măcar un loc de consilier. Iar aceste afirmații cum că eu, Cristian Popescu Piedone am făcut contestație împotriva procedurii de renumărare este o minciună. Asta o arată documentele de mai jos.”, a mai spus Piedone.

Piedone NU a făcut contestație împotriva procedurii de renumărare a voturilor:

Mesajul lui Cristian Popescu Piedone pentru cei ce doresc renumărarea voturilor (VIDEO)

„Domnilor, nu mai fiți bărbați în fuste de femei. Nu mai fiți bărbați care se ascund după steagul partidelor.”

Potrivit lui Cristian Popescu Piedone, oricine se împiedică de scaunul său de primar, îl poate lua pentru a-și mobila casa, întrucât acesta nu are nici cea mai mică intenție de a-l folosi. Piedone a declarat în nenumărate rânduri faptul că biroul acestuia va fi strada, odată ajuns la Primăria Sectorului 5 și, din câte putem observa, are intenția de a-și ține promisiunea.

„Domnilor, nu mai fiți bărbați în fuste de femei. Nu mai fiți bărbați care se ascund după steagul partidelor. Niciunul dintre domnii care își doreau scaunul de Primar de la Sectorul 5 nu mă vedeau ca pe un contracandidat de temut. Acum, după rezultatul alegerilor, toți și-au adus aminte de mine și nu știu ce motive să mai invoce pentru a-și justifica înfrângerea. Cât despre scaunul de primar, dacă tot vi-l doreați atât de mult, vi-l dau, domnilor. Să-l păstrați acasă, căci eu nu am nevoie de el. Locul meu este printre oameni, printre locuitorii Sectorului 5! Ei sunt singurii care contează!”, conchide Cristian Popescu Piedone, în stilul caracteristic.

EXCLUSIV. Dovada mitei electorale dată de Florea Daniel

Ziarul de Investigații

BREAKING: Dan Tudorache va fi audiat astăzi, la SIIJ, în urma plângerii penale depuse de avocatul PSD S1

UPDATE: În lumina noilor informații, primarul Dan Tudorache va fi audiat astăzi la SIIJ, la orele 17:00.

Primarul în exercițiu al Sectorului 1, Dan Tudorache va fi audiat de Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), în urma plângerii penale împotriva președintelui Biroului Electoral al Sectorului 1, de la Parchetul General. Audierea va avea loc luni, la orele 13:00. În aceeași zi va fi audiat, de asemenea, și procurorul care a condul Biroul Electoral al Sectorului 1.

Plângere penală împotriva președintelui BES1

Ziarul de Investigații reamintește că ieri, primarul Tudorache anunța că avocatul său a făcut toate demersurile în vederea depunerii unei plângeri penale împotriva președintelui BES1, la Parchetul General.

Ziarul de Investigații

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer acoperit de nori
2.8 ° C
3.3 °
2 °
85 %
2.1kmh
100 %
mar
3 °
mie
6 °
J
2 °
vin
3 °
S
4 °

Ultimul articol

Ciucu a găsit la Primăria Capitalei un „buget „mâncat” de subvenții”

Ciprian Ciucu, primarul ales al Capitalei, așa cum au decis prin vot bucureștenii, a ajuns în noul său birou. Și pare că ce a găsit...

Urmează o nouă demisie în Guvern? Daniel David: „Am tot amânat plecarea de foarte...

S-ar părea că, dincolo de declarațiile referitoare la o eventuală demisie, ministrul Educației, Daniel David, ia totuși în calcul să își depună mandatul. Nu „pe...

Nicușor Dan vrea referendum în Justiție; CSM avertizează că nu va tolera „nicio formă...

Președintele Nicușor Dan a revenit în țară și anunță că a citit sesizările primite din partea magistraților, așa cum au fost transmise după documentarul...