-5.1 C
București
duminică, 11 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 1138

Adrian Năstase lansează bomba: după alegeri vor fi tăiate pensiile magistraților!

Adrian Năstase scrie astăzi că a înțeles planul „machiavelic” al liberalilor și al președintelui țării, cu referire la soarta pensiilor speciale. Plecând de la o afirmație făcută de Florin Roman, Adrian Năstase aproape că analizează gândurile liberalilor și arată că, pe lângă tăierea pensiilor speciale ale parlamentarilor, intenția clară este de a elimina și pensiile speciale ale magistraților, ba chiar ale europarlamentarilor.

Liderul PNL Florin Roman a anuntat că, in prima săptămână după alegeri, viitorul parlament, controlat – conform anuntului făcut de Iohannis – de către reprezentantii liberali, va elimina pensiile speciale ale parlamentariilor.

Se spune insă că decizia conducerii liberale este mai complexă si că, la indicatiile lui Iohannis, după ce au citit Raportul Rise project referitor la pensiile speciale ale magistratilor, ar fi decis si eliminarea acestora. Argumentele au fost că pensia medie a unui parlamentar este de 5.800 lei, in timp ce pensia medie a unui magistrat este de 17.800 lei. In plus doar 758 de parlamentari primesc pensie specială, in timp ce numărul magistratilor cu pensie specială este de peste 11.000, ceea ce face ca bugetul anual pentru parlamentari să fie de 10 milioane de euro, in timp ce bugetul anual pentru pensiile magistratilor să fie intre 450-500 de milioane de euro. Datele astea se pare că l-au enervat foarte mult pe Iohannis dar, pentru că se apropie alegerile si multi magistrati fac parte din birourile sectiilor de vot, nu a dorit să-i enerveze. Cu oarecare satisfactie s-a mentionat că si judecătorii de la CCR, asimilati cu magistratii, vor pierde si ei aceste pensii (dacă nu vor accepta impozitarea progresivă pe care o au pe masă!). Nu s-a discutat despre pensiile speciale/ocupationale ale militarilor.

Dar, se pare, că Iohannis si liderii liberali s-au mai enervat si cand au aflat că Rares Bogdan – foarte critic, de altfel, la adresa pensiilor speciale – in afară de faptul că are un salariu de 8000 euro lunar, va primi si o pensie specială, ca europarlamentar, de 4600 de euro pe lună, după un mandat de patru ani. In aceste conditii, surse din PNL spun că s-ar fi solicitat imperativ europarlamentarilor PNL să ceară la Bruxelles, eliminarea acestor pensii speciale pentru toti europarlamentarii, pensii care sunt plătite din banii nostri, ai tuturor”, concluzionează Năstase pe blogul său.

Alianța „de dreapta” cu USR PLUS, pusă sub semnul întrebării

Cu toate că la precedentele alegeri, cele locale, USR PLUS a părut să dețină monopolul în ceea ce privește alianțele (pe ici, pe colo) cu PNL, excluzându-i pe cei de la PMP din schemă, iată că lucrurile par să se schimbe acum, în prag de alegeri parlamentare. Întrebați despre o posibilă colaborare cu USR PLUS, atât cei de la PNL, cât și cei de la PMP s-au arătat refractari, dând semnale că o posibilă alianță cu prodigy-ul politicii românești are șanse din ce în ce mai mici să prindă contur. Desigur, nu vorbim despre un punct de vedere adoptat în mod oficial de cele două partide, ci de părerile anumitor membri ai acestora.

Robert Turcescu (PMP): „N-am niciun confort să mă așez la masă în negocierile pe care le trâmbițează USR-ul”

„Ei se așază să negocieze, nu să guverneze. Pun condiții, cum că dacă nu dau ei premierul, atunci să dea măcar programul de guvernare…Păi chiar nu poți conduce țara doar dând din gură. Ce dovadă mai clară vrem? În această perioadă critică traversată de România, USR nu s-a alăturat unui efort comun cu PNL-ul. Nu cumva să le scadă procente electorale. Că ia gândiți-vă, e greu în criză și în pandemie, cum să-și asume ei ceva, nu-i așa? S-au străduit să-și prezerve un scor electoral. Despre asta este vorba (…) Acum vin să guverneze?!”, a declarat Robert Turcescu, lider PMP.

La rândul lui, deputatul PMP Marius Pașcan a declarat că și-ar dori să facă echipă cu liberalii, în următoarea legislatură, cea votată pe data de 6 decembrie.

„Eu cred că românii au înțeles că e nevoie de o guvernare de dreapta în perioada următoare și noi suntem dispuși să stăm la această masă, sigur, după ce vom vedea rezultatele din 6 decembrie și sperăm să fim forța care va compune guvernarea împreună cu PNL și cu cine va mai dori să se ralieze proiectelor…” a spus Pașcan, plin de speranță.

Florin Roman (PNL), despre USR PLUS: „Eu personal nu am încredere că pot lucra cu acești oameni”

S-ar putea ajunge la o alianță cu UDMR, oricât de incomodă

În cealaltă tabără, cea liberală, Florin Roman pare să nu aibă nici el tot atât de multă încredere în USR PLUS, cel puțin nu atât cât pare să aibă președintele Klaus Iohannis. În viziunea lui Roman, USR PLUS și-ar fi concentrat energia pe atacurile împotriva PNL, de vreme ce „pe piață” încă mai exista PSD.

„Alianța naturală este cu PMP, pentru că au fost singurii parteneri loiali și de cuvânt care au stat lângă PNL în lupta din Parlament cu PSD.

Din păcate, sondajele ne arată că nu am putea face doar noi și atunci mai e nevoie și de UDMR pentru a face majoritatea, din păcate nu extrem de confortabilă.

Venirea USR în această alianță va genera majoritate pentru schimbarea Constituției. Președintele vrea să avem și o reformă serioasă a statului român. Pentru revizuirea Constituției este nevoie de două treimi.

Ce încredere pot să am eu într-un partener care de un an de zile atacă PNL în loc să atace PSD. Eu personal nu am încredere că pot lucra cu acești oameni”, a declarat Florin Roman.

Ziarul de Investigații

Un baron USR-PLUS își folosește nepoata minoră în campania electorală

Corneliu Răducan Morega este candidat pe listele USR-PLUS în Gorj și, ca orice candidat, apelează la clipuri electorale din care să rezulte voturi. O scurtă istorie a campaniilor electorale arată că românii sunt impresionați de copii. Candidatul a învățat de la precursori și a postat un clip electoral cu nepoata minoră.

Există, desigur, cei impresionați de imaginea și cuvintele unui copil folosit pe post de marionetă politică și există cei care realizează că locul unui minor este departe de politică, oricare ar fi legăturile de rudenie și orice ar vrea să transmită videoclipul.

Candidat pe listele USR-PLUS în Gorj a postat un clip electoral cu nepoata minoră. Corneliu Răducan Morega a luat numele baronului Morega, dar îl ascunde în campanie!

Corneliu Răducan Morega se apără afirmând că postarea nu a avut ca intenție campania electorală, iar videoclipul nu este unul electoral:

 (…) azi vom face ceva un pic diferit. Astăzi vă voi vorbi despre un om extraordinar în viața mea. Unchiul meu. Numele lui este Cornel. Corni, pentru prieteni și familie. Omul de la care am moștenit talentul desenului. El este foarte amuzant și o persoană cu care poți râde ore în șir. El mă ajută când intru în belele și părinții neapărat nu trebuie să afle. A, da! Și aproape că am uitat. Îi place Harry Potter.  El candidează pentru Senat la Gorj. Corni, eu cred în tine, că vei face o țară minunată pentru copiii României. Fără teme! Spitalele curate. Școlile mai frumoase și mai multe. Corni, ai votul meu!

În cele câteva fraze, nepoata candidatului își laudă unchiul, insistă pe ideea de vot și, deși poartă culorile partidului opoziției, menționează că unchiul candidează pentru Senat. Candidatul insistă că este nevinovat: ”Este o chestiune de familie!”.

Reprezentanții PLUS Gorj nu doar că se dezic, dar și contestă campania reprezentantului și, mai mult decât atât, menționează un adevăr simplu: Corneliu Răducan Morega s-a prezentat în campanie fără numele luat de la soție, Morega. El apare, în general, drept Corneliu Răducan pe listele USR-PLUS prezentate pe internet și în clipurile USR Gorj. Omul politic și-a adăugat la Starea Civilă numele fostului deputat PNL Morega la căsătoria cu fiica politicianului, dar acum se prezintă în campanie doar drept Corneliu Răducan.

Morega vede în videoclip doar noținuea de familie, sfidează legea și se simte nevinovat:

Este copilul surorii mele. Este un clip pe care ea l-a făcut și mi l-a trimis. Nu se face trimitere la nici un partid politic, nu se îndeamnă oamenii la vot . Copilul este îmbrăcat chiar în galben (n.r. – culoarea PNL). Este o chestiune de familie și eu l-am postat pentru că fetița este extraordinar de inteligentă și de frumoasă. Este nepoțica mea, cu care îmi petrec toate vacanțele. Sora mea este plecată în Spania. Nu este un clip electoral.

Ce spun reprezentanții PLUS Gorj cu privire la prezența lui Răducan Morega pe lista USR-PLUS pentru Senat:

„Acesta nu se regăsește în lista privind componența membrilor USR pe care o avem la dispoziție, considerăm astfel că acesta nu îndeplinește condițiile necesare pentru a avea calitatea de candidat”

Ce spune legea: „Folosirea minorilor cu vârsta sub 16 ani pentru distribuirea sau amplasarea de materiale de propagandă electorală este interzisă”.

Cu toate acestea, legea nu se prea aplică în momentul în care banul și politica atârnă mai greu pe taler. Reclama ascunsă se numește tot reclamă, clipul adunând peste 100.000 vizualizări. Viitoarele ștampile? Afacere de familie.

Foto

Ziarul de Investigații

Ministrul Cîțu a început să dea garanții despre ce va face dacă PNL va câștiga majoritate în Parlament

foto: ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Se știe deja că liberalii și-au ținut toate promisiunile din campanie sau că măcar și le-ar fi ținut dacă România nu ar fi fost lovită de pandemia de coronavirus, așa că este momentul potrivit pentru noi angajamente de dus la capăt. Doar pentru că ne aflăm încă în plină campanie pentru alegerile Parlamentare, ministrul Florin Cîțu nu se sfiește să asigure că România va ajunge aproape pe culmile gloriei, cu o condiție: votanții să fie cuminți și ascultători și să pună ștampila pe PNL. De ce? Pentru că, după cum spune liberalul Cîțu, „PSD trebuie să dispară. După 6 decembrie avem nevoie de o Românie #FARApsd”.

Noul Parlament are datoria față de români de a ancheta TOATE derapajele dicataturii PSD-iste. Vă garantez că așa vom face.
Ce înseamnă PSD pentru români?
PSD înseamnă TAXE mari și multe
-500 modificări ale codului fiscal
-introducere supraaciza combustibil
-TVA defalcat
-supraimpozitarea contractelor part-time
-naționalizarea pilonui II de pensii
-taxă pe stâlp
-oug 114 -supraimpozitarea tuturor sectoarelor din economie și naționalizarea de facto a Pilonului II
-introducerea IRCC în contractele de credit a făcut că românii să plătească dobânzi mai mari în 2019 și 2020 (românii cu credite trebuie să dea în judecată PSD pentru a recupera diferența)
PSD înseamnă inflație galopantă
-rata inflației a crescut de la 0% la 5.4%.
-Cea mai mare rată a inflației din UE 3 ani la rand.
-Cea mai mare rată a inflației în România din 2011 și până acum
PSD înseamnă dobânzi mari
-ROBOR a crescut de la 0.7% la 3.9%.
-Singura țară din UE în care au crescut dobânzile în perioada 2017-2019.
PSD înseamnă corupție și date oficiale falsificate:
-Guvernul PSD acuzat de CE pentru falsificarea datelor execuției bugetare a anului 2018
-singura țară din UE în care deficitul bugetar a crescut deși era o perioadă de creștere economică. Până și Grecia avut surplus bugetar în acea perioadă.
PSD înseamnă dictatură
-În 2017 Dragnea și Grindeanu au dat ordin ASF să amendeze și să suspende directorul unei companii private de pe piața de asigurări pentru că a atras atenția public asupra pericolului naționalizării Pilonului II
-ASF a uitat că nu este o instituție politică și a executat ordinele lui Dragnea și Grindeanu.
-Acum câteva zile instanța a dat dreptate definitiv persoanei respective în procesul cu ASF. ASF a pierdut. Dar Dragnea/Grindeanu și cei din ASF responsabili pentru această mizerie trebuie să plătească”, sscrie inspirat în această dimineață Florin Cîțu pe Facebook.

Dăncilă revine de Ziua Națională. Cu tricolorul în suflet

Nu putea să treacă ziua de 1 Decembrie fără ca fostul premier Viorica Dăncilă să intervină în spațiul virtual cu un mesaj despre semnificații și tradiții. Nu mai de mult timp în prim plan, nu mai are vreo funcție politică, însă Viorica Dăncilă continuă să rămână prezentă pe Facebook cu diverse postări despre evenimentele momentului. Și, poate pentru că azi e ziua românilor sau poate că am intrat deja în luna cadourilor, unii dintre urmăritorii doamnei au acceptat urările și i-au întors vorbele frumoase, în timp ce alții s-au abținut de la comentarii nepotrivite și, cel mult, s-au limitat în a acuza social democrații că au distrus țara.

1 decembrie e unul dintre momentele astrale ale neamului românesc. E ziua la care au sperat și pentru care au lucrat generații întregi de români, e reușita politică cea mai importantă a istoriei moderne a României.

Să avem întotdeauna tricolorul în suflet și să ne bucurăm cu toții de România noastră!

La mulți ani tuturor de ziua națională!”, este mesajul transmis de Viorica Dăncilă.

USR PLUS, în conflict direct cu PNL, la Sibiu. Se cere depolitizarea instituțiilor publice

USR PLUS

Cu toate că, în general, în țară, la alegerile locale, cei de la USR PLUS și-au dat mâna cu PNL, relațiile par să nu fie peste tot la fel, ba chiar mai mult decât atât, să se fi răcit suplimentar de atunci. O astfel de situație găsim și la Sibiu unde cele două formațiuni (USR PLUS și PNL) par să fi intrat într-un conflict direct, USR PLUS acuzând PNL de politizarea intituțiilor publice.

USR PLUS: „Alianţa USR PLUS Sibiu solicită oprirea politizării instituţiilor publice!”

„La două săptămâni după demisia din funcţia de director al DSP Sibiu, invocând motive medicale, dr. Gabriel Budescu se pare că va fi numit în funcţia de director medical al Spitalului TBC Sibiu. Fără publicarea anunţului de post vacant pe site-ul instituţiei, fără concurs, dr. Budescu se întoarce într-o poziţie de conducere a unei instituţii publice din judeţ”, se declară pe pagina USR PLUS a filialei Sibiu.

Potrivit aceleiași surse, doctorul Gabriel Budescu este membru PNL şi s-ar fi aflat timp de 10 ani la conducerea Direcţie de Sănătate Publică, depunându-și demisia în data de13 noiembrie, și acuzând „motive medicale”.

„În plină pandemie şi în mijlocul unui scandal naţional privind politizarea instituţiilor publice, singura grijă a Guvernului este să îşi pună oamenii în poziţii cheie. Considerăm că este o lipsă totală de respect faţă de sibieni ca aceste ‘rocade politice’ să continue”, a declarat Marius Vulcan.

Ziarul de Investigații

Maia Sandu nu îi va reda lui Băsescu cetățenia

Președintele ales al Republicii Moldova, Maia Sandu a declarat că nu are intenția de a-i reda, din oficiu, cetățenia moldovenească fostului președinte al României, Traian Băsescu. Sandu a declarat că, din câte știe aceasta, există vreo decizie finală a Curții Supreme de Justiție de retragere a cetățeniei astfel că pentru a beneficia din nou de cetățenie, Băsescu ar rebui să reia procedura și să depună un nou set de acte.

Maia Sandu: „Domnul Băsescu ar trebui să reia procedura”

„Din câte cunosc eu, există o decizie finală la Curtea Supremă de Justiţie pe dosarul pe care l-a inaintat domnul Băsescu împotriva lui Igor Dodon pe acel decret prin care i-a fost retrasă cetăţenia. Pentru că procesul acolo s-a finalizat, domnul Băsescu ar trebui să reia procedura şi să depună actele de la început pentru a-i putea fi redată cetăţenia”, a declarat președintele ales al Republicii Moldova, Maia Sandu.

Maia Sandu, prima femeie aleasă președinte în Republica Moldova

Reamintim că, în data de 8 noiembrie 2018, fostul preşedinte al României, Traian Băsescu a rămas fără cetăţenia Republicii Moldova, Curtea supremă de Justiţie de la Chişinău respingându-i acestuia recursul la decizia inițială de retragere a cetăţeniei.

Ziarul de Investigații

Ciolacu a plantat stejari de Ziua Națională și a vorbit despre unitate, ură și dezbinare

Președintele PSD a sărbătorit în alt fel ziua de 1 Decembrie. Oricum o zi diferită față de ceilalți ani, fără festivități și băi de mulțime, politicienii au făcut fiecare ce au considerat că îi reprezintă sau, pur și simplu, au transmis mesaje mai mult sau mai puțin inspirate pe Facebook. Și Marcel Ciolacu a vorbit pe rețeaua de socializare despre Ziua Națională a României, însă totodată a scris că azi a adus un omagiu eroilor țării. Omagiu, omagiu, dar povestea lui Ciolacu nu s-a oprit aici, dat fiind că, totuși, vin alegerile, iar lupta între formațiunile politice devine din ce în ce mai înverșunată.

Am plantat astăzi acești stejari în onoarea eroilor noștri căzuți pentru patrie în Războiul de Întregire Națională. Fiecare stejar simbolizează o poveste. Este povestea celor care au pus idealul național mai presus decât propria viață. Ei s-au jertfit pentru ca noi astăzi să trăim #uniți într-o singură țară.

Asta ar trebui să înțeleagă și cei care continuă să propage ură și dezbinare chiar și de Ziua Națională. În timp ce – culmea! – vorbesc despre unitate! În timp ce vorbesc în piețe pustii, pentru că prin eșecul lor le-au răpit românilor până și bucuria de a sărbători împreună 1 Decembrie!

Ura și dezbinarea nu vor câștiga niciodată! Momentul în care românii vor triumfa din nou și își vor lua viețile înapoi este foarte aproape!”, promite președintele PSD.

Nicio zi fără campanie! Iohannis, discurs electoral și de Ziua Națională

Președintele Klaus Iohannis a transmis de Ziua Națională, așa cum era normal, un mesaj aproape înălțător tuturor românilor. Iohannis a vorbit despre trecut, prezent, vremurile grele pe care le traversăm și toate câte se cuveneau, însă nu a ratat ocazia de a vorbi despre subiecte electorale. Într-adevăr, câteva zile ne mai despart de data alegerilor parlamentare, iar momentul de azi a fost considerat suficient de potrivit de președintele țării pentru a transmite românilor care îl ascultau și că e nevoie de un nou parlament.

Drumul nostru înainte nu va fi ușor. Împreună și solidară cu partenerii săi europeni, România vede în această perioadă de criză momentul unei reporniri a energiilor sale pentru creștere și prosperitate, pentru echilibru și pace. Acum este momentul să formulăm strategii responsabile și realiste, să reparăm acolo unde stricăciunile sunt profunde, să dezvoltăm proiecte ambițioase și de lungă durată acolo unde suntem în suferință de decenii.

Peste câteva zile, românii vor avea din nou ocazia să-și facă auzită vocea, prin vot, și să aleagă un nou Parlament.

E acel moment în care putem construi o Românie al cărei viitor să fie mai mult decât o promisiune, mai concret decât un vis și mai aproape decât orizontul speranțelor noastre. Un Parlament cu oameni onești, mai muncitori, mai buni”, a fost o parte din mesajul președintelui Iohannis.

Tomac reacționează după ce Ponta a prezis că PMP nu intră în Parlament: „Orice ați face tot 4% veți lua”

Se încing spiritele cu câteva zile înainte de alegerile parlamentare, politicienii momentului având propriile premoniții asupra rezultatelor de duminică, când se va striga stop vot. Nu neapărat în ceea ce privește scorul pe care propriul partid îl va obține, ci despre eșecul altora. Este și cazul lui Victor Ponta (Pro România) și a lui Eugen Tomac (PMP), care își prezic reciproc că vor lua un scor rușinos și că nu vor intra în Parlament. Victor Ponta a fost cel care a început duminică seara, când a spus că, potrivit unui sondaj, PMP nu va intra în Parlament. Azi, Eugen Tomac nu s-a lăsat nici el mai prejos.

A început marea manipulare!

Niște golani din politică promovează de câteva zile o mare minciună pe care o auzim în preajma tuturor scrutinelor electorale cu scopul de a induce în eroare electoratul PMP.

Nu aveți nicio șansă! Au spus-o și alții înaintea voastră și nu ne miră că din disperare tot în PMP loviți. În loc să vă ocupați să gestionați eșecul care vă paște, atacați PMP. Nicio grijă!

Ultima prostie spusă aseară de Ponta mă face să râd în hohote. Victoraș, știu că tu cu Dragnea pe liste ai insomnii. Stai liniștit, Tăriceanu este copia fidelă a lui Dragnea și orice ați face tot 4%, ca la locale, veți lua.

Singurul partid care are un electorat loial unei cauze este PMP. Sunt absolut sigur că susținătorii noștri vor fi la vot pe 6 decembrie și ne vor acorda din nou încrederea, pentru că nu i-am trădat niciodată.

Mai ușor cu manipularea din sondaje. Așa a plecat din politică și Dragnea, cosmetizând sondaje. Cel mai bun sondaj este cel de la ora 21.00 din 6 decembrie.

Nu puteți voi minți și fura cât putem noi vota!

Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul României să ne binecuvânteze pe toți și să ne păzească de tot ce e rău.

La mulți ani tuturor românilor!”, a scris președintele PMP pe Facebook, jumătate răzbunător, jumătate împăciuitor.

Prefectul Constanței, despre pelerinajul de Sfântul Andrei: „Vor fi amendați”

În ciuda restricțiilor și recomandărilor autorităților, ÎPS Teodosie și-a văzut visul cu ochii și a organizat pelerinajul de la Peştera Sfântului Apostol Andrei, din localitatea Ion Corvin, județul Constanța, dând naștere unui întreg șir de nerespectare a regulilor: preoți fără mască și care nu respectă distanțarea fizică, cea atât de necesară perioadei în care trăim. Mai mult decât atât, o coadă impresionantă de mașini, aparținând credincioșilor, s-a format în perimetrul peșterii unde se organizează pelerinajul.

Jandarmeria Română: „Vă asigur că nu am fost niciodată ezitanți în aplicarea legii”

„Nu există o măsură complementară de interzicere a accesului. Ceea ce se întâmplă este o contravenție, fiecare cetățean riscă să fie sancționat. Nu putem vorbim încă despre amenzi. Măsurile vor fi luate în urma unor decizii ale comandantului. Vor fi decizii unitare care să ne ajute să nu avem incidente (…) Vă asigur că nu am fost niciodată ezitanți în aplicarea legii și nu vom face nici de data asta acest lucru”, a declarat reprezentantul Jandarmeriei Române.

La rândul său, Prefectul județului Constanța, Silviu Ioan Coșa a susținut cele declarate de reprezentarul Jandarmeriei, adăugând că amenzile vor fi aplicate „mai devreme sau mai târziu”.

„Nu, nu poate să participe oricine la pelerinaj, restricția există în continuare, tocmai de aceea organele de ordine au procedat la legitimarea celor care doreau să participe la pelerinaj, iar datelor celor care nu erau din interiorul localității Ion Corvin sau nu aveau dreptul să participe întrucât erau membri ai clerului au fost preluate, urmând ca ulterior, în termenul legal, să se producă și sancționarea contravențională a acestora. Vor fi amendați, mai devreme sau mai târziu”, a spus Silviu Ioan Coșa, Prefectul județului Constanța.

Aronganța lui Mache, direct proporțională cu neputința autorităților

„De-a lungul zilei nu au fost mai mult de 400 de oameni, la slujbă au asistat undeva la 300 de oameni, care au respectat normele sanitare, erau pe punctele acelea trasate de preoții de acolo împreună cu organele de ordine publică. Persoanele care au dorit să urce la acest pelerinaj au fost lăsate să treacă, după ce li s-a adus la cunoștință faptul că sunt pasibile de o sancțiune contravențională. Numărul celor care nu au respectat prevederile legale în acest sens e puțin peste 100. La momentul de față, având în vedere imaginile pe care le-am urmărit, vă pot garanta că nu a existat absolut niciun risc de contaminare”, a mai spus prefectul Coșa.

Ziarul de Investigații

Doi foști miniștri ai Justiției, în corzi. Ana Birchall și Tudorel Toader își transmit mesaje pe Facebook

Încă o rundă de acuzații între foștii miniștri Ana Birchall și Tudorel Toader, care au condus Ministerul Justiției în vremuri de guvern PSD. Totul, după ce Tudorel Toader a reînceput să își „detoneze” postările. Sâmbătă, acesta și-a adus aminte de vremurile când coordona justiția și a ținut să facă public memoria: „Mesaj care va fi șters peste o oră! Acum înțeleg, din altă perspectivă, motivul pentru care un primar de sector insista să inițiez OUG pentru modificarea Codului penal și a Codului de procedură, precum și pentru amnistie și grațiere!
PS: încheia spunând – ‘dacă nu, propun revocarea dvs’
”.

De aici, Ana Birchall a ținut să dea o replică, iar duminică și-a potrivit vorbele pe Facebook, acuzând că Toader „încă o dată, dă dovadă de un tupeu și de o ipocrizie greu de întâlnit sau egalat”. „Adevărul este că „dizidentul neamului”, domnul TT, minte cu nerușinare! În realitate, domnul TT a știut de amnistie și de grațiere ÎNAINTE să fie numit ministru. De unde știu? Simplu: la momentul la care a preluat de la mine (eu fiind atunci ministru interimar al justiției) mandatul de ministru eu i-am spus textual față în față „sper că nu ați acceptat să dați amnistia, grațierea și revocarea celor 2: LCK și Augustin Lazăr”… moment în care „dizidentul neamului” mi-a râs ironic în față! Probabil că își aplica propria „ievaluare” dar oare de ce insistă să mintă cu atâta tupeu eu nu înteleg!? Are sens să ne mai întrebăm de ce domnul TT nu spune și ce angajamente își lua, nu de puține ori, în fața CEX- urilor PSD la care cu siguranță a participat??? Eu tot nu înțeleg de ce TT ține cu tot dinadinsul să se facă de rușine mințind și manipulând în halul acesta?!”, se întreba

Adevărul e că acești foști miniștri se atacă pe teme de justiție, însă se și citesc reciproc cu sfințenie. Așa se face că Tudorel Toader a revenit pe Facebook cu un mesaj strict pentru „Ana B.”: „Ana B., nu aveam de unde să cunosc faptul că primarul acela de sector avea dosar penal! Mulți erau cei ce doreau amnistie și grațiere, indiferent de culoarea politică”.

Până acum, ultimul cuvânt l-a avut Ana Birchall, care a continuat subiectul deschis de Tudorel Toader, cel degrabă „ștergător” de postări. Pe scurt, Ana știe și nu uită: „O vorbă strămoșească zice „chelu-și pune mâna-n cap”. Eu chiar nu vreau să fac nicio aluzie la calviția nimănui, dar spuneți și voi acuma dacă nu i se potrivește lui TT vorba asta… După ce l-am demascat că știa de amnistie și grațiere ÎNAINTE să fie numit ministru și că fostul primar iubitor de diamante nu avea de fapt suficientă influență politică ca să-l amenințe pe ditamai Ministrul Justiției cu remanierea, TT se întoarce la 180 de grade și spune că… nici usturoi n-am mâncat și nici… pardon, știți voi ce vreau să spun mai departe. Deși a ținut morțiș să îmi transmită duminică seara un mesaj public, care e logica postării lui, numai TT poate înțelege.
P.S. Se pare că deși nu a mai anunțat că va șterge postarea peste o oră, a șters-o… mișelește. În spiritul celei mai depline transparențe, cu care de altfel ne-a obișnuit…
”.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ninsoare
-5.1 ° C
-5 °
-5.1 °
84 %
6.2kmh
100 %
D
-2 °
lun
-2 °
mar
-1 °
mie
1 °
J
3 °

Ultimul articol

Anchetă penală și disciplinară la Spitalul Județean Buzău, după moartea unui pacient

Anchetă pe toate planurile la Spitalul Județean de Urgență Buzău după ce, la începutul acestei săptămâni un tânăr de doar 25 de ani a...

Un notar, un executor judecătoresc și un avocat, acuzați de DNA Constanța că ar...

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au finalizat, luna trecută, un dosar în care sunt implicați un notar, un executor...

Ministerul Justiției a început să caute procuror general, plus șefi la DNA și DIICOT

Gata cu mandatele la conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ai Direcției Naționale Anticorupție şi ai Direcției de Investigare...