Președintele Klaus Iohannis a transmis de Ziua Națională, așa cum era normal, un mesaj aproape înălțător tuturor românilor. Iohannis a vorbit despre trecut, prezent, vremurile grele pe care le traversăm și toate câte se cuveneau, însă nu a ratat ocazia de a vorbi despre subiecte electorale. Într-adevăr, câteva zile ne mai despart de data alegerilor parlamentare, iar momentul de azi a fost considerat suficient de potrivit de președintele țării pentru a transmite românilor care îl ascultau și că e nevoie de un nou parlament.

Drumul nostru înainte nu va fi ușor. Împreună și solidară cu partenerii săi europeni, România vede în această perioadă de criză momentul unei reporniri a energiilor sale pentru creștere și prosperitate, pentru echilibru și pace. Acum este momentul să formulăm strategii responsabile și realiste, să reparăm acolo unde stricăciunile sunt profunde, să dezvoltăm proiecte ambițioase și de lungă durată acolo unde suntem în suferință de decenii.

Peste câteva zile, românii vor avea din nou ocazia să-și facă auzită vocea, prin vot, și să aleagă un nou Parlament.

E acel moment în care putem construi o Românie al cărei viitor să fie mai mult decât o promisiune, mai concret decât un vis și mai aproape decât orizontul speranțelor noastre. Un Parlament cu oameni onești, mai muncitori, mai buni”, a fost o parte din mesajul președintelui Iohannis.

Articolul precedentTomac reacționează după ce Ponta a prezis că PMP nu intră în Parlament: „Orice ați face tot 4% veți lua”
Articolul următorCiolacu a plantat stejari de Ziua Națională și a vorbit despre unitate, ură și dezbinare