RAJA S.A. este o companie de interes public care desfășoară o activitate esențială în viața fiecăruia dintre noi. Managementul companiei este guvernat de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, respectiv de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.

Astfel, precizăm ca toată activitatea este supusă controlului, atât al Adunării Generale a Acționarilor, cât și al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Constanța, entități ce reglementează indicatorii manageriali de dezvoltare și performanță. <Demisia Directorului General – Felix Stroe a dus la preluarea prerogativelor și atribuțiilor de către Directorul General Adjunct – Aurel Presură. Odată cu demisia dlui Felix Stroe, mai mulți membri ai echipei au procedat la fel>, au precizat reprezentanții companiei.

Urmare a acestor decizii, măsurile luate de noua conducere, inclusiv reorganizarea companiei, au scopul de a eficientiza funcționarea societății. Astfel, s-a aprobat un plan de lucru specific pentru continuitatea activității în situația unei pandemii, care să asigure servicii de calitate în condițiile speciale impuse răspândirea virusului SARS-Cov-2, care afectează nu doar sănătatea populației, dar și toate sectoarele economice, productive sau din serviciile publice. Pe lângă asigurarea continuității serviciilor, se urmărește și implementarea în totalitate, și la timp, a proiectelor din cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM), ce implică investiții în sistemele de alimentare cu apă, canalizare și epurare în 92 de localități din aria de operare a societății RAJA S.A.

Articolul precedentFocuri de armă și urmăriri ca în filme. Polițiștii din Capitală au prins un hoț de mașini
Articolul următorTraian Berbeceanu a jurat că va fi cel mai bun prefect al Capitalei