Traian Berbeceanu este oficial noul prefect al Capitalei. Aseară, hotărârea de guvern prin care acesta a fost numit în funcţia de prefect al municipiului Bucureşti a fost publicată în Monitorul Oficial, iar azi Berbeceanu a depus jurământul. Anul 2020 a adus multe schimbări în viața fostului polițist, în continuare judecat într-un dosar penal, după ce la fond a fost achitat. Astfel, acesta a fost angajat la MAI și s-a înscris în PNL, iar acum a fost numit prefect, deoarece este „un om corect, integru hotărât” și a demonstrat în actvitatea sa că își duce la îndeplinire obiectivele – după cum a explicat Ludovic Orban.

Asupra probităţii morale şi competenţelor profesionale ale domnului Traian Berbeceanu nu cred că există dubii în spaţiul public. Pentru numirea domniei sale în funcţia de prefect al municipiului Bucureşti au fost respectate toate condiţiile legale”, a precizat și Ionel Dancă, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Traian Berbeceanu îl înlocuieşte în funcţie pe Gheorghe Cojanu, care a fost schimbat pentru a fi numit în funcţia de inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului. Cojanu a picat în dizgrație după declarațiile controversate privind rata de infectare din București, însă nu suficient de mult încât să iasă din sistem chiar de tot.

Articolul precedentRAJA se reorganizează, proiectele pe bani europeni merg mai departe
Articolul următorTăriceanu explică mai clar de ce ar fi bune alegerile pe 6 decembrie, cu o analiză despre „slaba pregătire și incompetența” Guvernului