Primul inspector școlar demis pentru că a criticat proiectul „România Educată” este din Călărași. Este vorba despre Roxana Pațurcă, fost senator. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a menționat că a recurs la această măsură, deoarece Roxana Pațurcă ar fi făcut ar fi făcut afirmații denigratoare la adresa șefului statului și la unul dintre cele mai mari proiecte naționale.
„În momentul în care am aflat de afirmații denigratoare la adresa proiectului România educată, mi-am revizuit decizia”, a declarat Cîmpeanu, potrivit edupedu.ro. La vremea numirii în funcția de inspector școlar general, Roxana Pațurcă era membră PNL, deși cariera ei politică a început în PSD.
Contactată de Ziarul de Investigații(zin.ro), fosta inspectoare Roxana Pațurcă a refuzat să facă orice fel de declarație.
„Eu am ieșit din politică definitiv și pentru anii următori nu am niciun proiect în acest sens”, a precizat Roxana Pațurcă, pentru zin.ro
„România Educată”. Primul inspector școlar demis pentru că a criticat acest proiect. Ce i se reproșează
A fi educat înseamnă, printre altele, să accepți opinii divergente, critici. Ziarul de Investigații a solicitat Ministerului Educației să transmită câți inspectori școlari sau profesori au fost demiși pentru că au criticat proiectul de reformare a sistemului educațional, propus de președintele țării.
În fapt, Roxanei Pațurcă i se reproșează că a făcut afirmații denigratoare la adresa lui Iohannis, când era în PSD.
“Un titlu jignitor, prin care Iohannis ne spune că nu suntem educați și că vine el să ne educe”, este afirmația pe care oficialii Educației au catalogat-o denigratoare.
Ce spun partenerii sociali despre „România Educată”
De-a lungul timpului, proiectul a fost salutat, dar și criticat intens. Profesori, foști ministri ai Educației spun că proiectul e doar un limbaj de lemn și atât.
„Este bine că se dorește o schimbare, dar Educația trebuie reformată din temelii. Inspectorii școlari generali să nu mai fie numiți politic, directorii de școli la fel”, este de părere Adela Colchigeanu, profesor de limbi străine.
Un critic vehement al proiectului este profesorul Mircea Micle, fost ministru al Educației. În opinia lui, proiectul este necesar, dar nu a beneficiat de expertiza profesioniștilor.
Proiect necesar, dar prost conceput
„ A fost din start prost conceput. Bineînțeles că s-a jucat electoral pur și simplu. Atunci când supui dezbaterii publice un document, dezbaterea publică este extrem de importantă. Trebuie să conștientizeze oamenii când e vorba de o schimbare majoră în ce constă această schimbare, dar îți trebuie, înainte de a face dezbaterea publică, un document elaborat de niște experți, un document care să sintetizeze bunele practici, cercetările relevante și care să vină și să spună “acestea sunt problemele relevante, la aceste probleme iată care sunt soluțiile”, s-a exprimat Miclea, potrivit edupedu.ro
„Probabil” nu e „sigur”
Concursul pentru ocuparea posturilor de directori ai unităților de învățământ se va defășura pe data de 27 iulie. Conform ministrului Sorin Cîmpeanu, subiectele sunt elaborate de o comisie de specialiști în educație. Din comisia de interviu vor face parte și cadre didactice titulare în acea școală, probabil alese în secrete.
Cuvântul probabil nu e o găselniță jurnalistică, de data aceasta, ci este inserat în ultima declarație a reprezentantului de la Educație. Ne-am fi așteptat să spună că vor fi alese în mod secret cu certitudine, pentru a evita orice speculație privind transparența concursurilor.
„ Vă prezint o ipoteză: două cadre didactice din interiorul școlii în care candidatul dorește să fie director, alese probabil prin vot secret de către cadrele didactice titulare din acea școală, la care se adaugă un reprezentant al inspectoratului școlar județean” , a explicat Sorin Cîmpeanu, pentru edupedu.ro
Politizarea educației nu face decât să conducă la destabilizare și să atragă persoane nepotrivite în funcții-cheie.