Incendiile din spitale au ajuns la ordinea zilei în România.
Dacă incendiul din noiembrie 2020, de la Piatra-Neamț, a inflamat opinia publică, restul au început să fie, din ce în ce mai mult, trecute cu vederea.
Poate sună dur, dar România a ajuns să se obișnuiască. Ideea unui incendiu într-un spital, cu victime și pagube materiale, nu mai sensibilizează. Sau nu mai surprinde. Sau lumea și-a epuizat resursele de indignare.
Poate fi de vină și faptul că, oricâte proteste s-ar fi organizat, ultima dată când chiar s-a rezolvat ceva a fost în 2017. Da, atunci, cu Ordonanța 13.
Din acel moment, indiferent de motiv, niciun protest nu a mai fost băgat în seamă de guvernanți. Să ne aducem aminte că violențele din 10 august 2018 împotriva protestatarilor pașnici trenează, încă, între soluții legale? Până s-o prescrie, eventual, termenul.
Incendiile ”se întâmplă”; prevenția și măsurile punitive, nu
Azi, două persoane au murit într-un incediu de la Spitalul de Boli Infecțioase din Ploiești.
Florin Cîțu afirmă: ”Astfel de tragedii nu trebuie să se mai repete!”
Da, știm, domnule Cîțu, dar e al 11-lea incendiu, în mai puțin de un an. Remarca cu pricina mergea la primul incendiu. Hai, poate și la al doilea. Nu acum.
Ce s-a întâmplat între timp? Au fost găsiți vinovați pentru restul incendiilor? Au fost modernizate spitalele? S-au luat măsuri de prevenție? A fost antrenat personalul medical ce trebuie să facă, în caz de incendiu? Ce trebuie să facă pentru a nu se repeta? Au fost verificate prizele, instalațiile, cablurile? Au fost eliminate candelele și lumânările? S-a asigurat ventilația corespunzătoare? Au fost verificate autorizațiile de funcționare ale tuturor spitalelor?
Nu cred. Pentru că, dacă s-ar fi întâmplat asta, n-am mai fi auzit de ÎNCĂ un incendiu, cu victime.
În ultimă instanță, dacă statul român nu e în stare să asigure funcționarea sigură a spitalelor, atunci să asigure câte o mașină de pompieri în curtea fiecărui spital. Cu pompieri care știu cum să reacționeze, pentru a stinge, rapid și fără probleme, orice scânteie, cât de mică.
Dar nu, mai important în acest moment e, se pare, dacă să înființăm sau nu un Minister al Familiei. Și dacă să transformăm România în republică parlamentară, prin modificarea Constituției.
Care familii, domnilor politicieni?
Alea care-și plâng morții, pentru că statul nu face mai nimic să-i protejeze? Alea care stau cu frica în sân și nu se duc la medic, pentru că nu știu dacă mai ies sănătoși de acolo? Alea care nu știu cum o să plătească facturile la iarnă, pentru că totul s-a scumpit, dar salariul a rămas același? Alea care se plâng că nu se găsesc medicamentele de care au nevoie în farmacii? Alea care ar trebui să fie încurajate să facă copii, doar pentru că ne scade natalitatea și nu mai iese numărul de voturi la următoarele alegeri? Alea pe care refuzați să le recunoașteți, cu toate că vă plătesc salariile? Care dintre ele?
Nicio problemă. Incendiile se repetă, mai facem un minister, ne tragem de codițe în Parlament și dup-aia ne dăm prietenește mâna, în spatele ușilor închise. Totul pentru binele poporului, nu?
Ăla care nu mai iese nici măcar să protesteze. Pe motiv de pandemie sau pe motiv de inutilitate. Indiferent de câte incendii se mai întâmplă, din cauză de măsuri luate degeaba. Adică deloc.
