Sursa foto: Facebook/ Maricel Popa

Maricel Popa, liderul PSD Iași, a declarat, joi, că orașul a fost „părăsit” de primarul Mihai Chirica și președintele Consiliului Județean Costel Alexe.

Social-democratul a amintit faptul că proiectele finanțate Compania Națională de Investiții (#CNI) reprezintă unul dintre motoarele pentru dezvoltarea comunităților locale, dând exemple mai multe orașe unde s-au implementat astfel de investiții.

De asemenea, acesta a amintit că în ultimii ani, la nivelul județului au fost finalizate 58 de proiecte care au presupus realizarea de săli de sport, reabilitări de drumuri, așezăminte culturale cu o valoare totală cumulată de aproximativ 150 milioane de lei.

Maricel Popa: „Unde e sala polivalentă a Iaşiului?”

Cu toate acestea, liderul PSD Iași i-a criticat dur pe cei doi liberali, precizând că așteaptă să vadă unde sunt proiectele propuse de ei la CNI.

„Întrebarea mea publică, pentru liberalii Mihai Chirica şi Costel Alexe, primarul respectiv preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi este: unde sunt proiectele propuse de ei la CNI, în ce fază se află? Unde e sala polivalentă a Iaşiului? Unde este noul stadion?”, a scris Maricel Popa pe o rețea de socializare.

De asemenea, social-democratul nu înțelege de ce Primăria Iași nu a fost în stare să obține bani pentru mai multe proiecte, afirmând că atât primarul Chirica, cât și președintele CJ Costel Alexe „se cred zmei”, dar la Capitală nu sunt băgați în seamnă de niciun lider politic important.

„De ce Primăria Iaşi nu a fost în stare să obţină finanţare de la Compania Naţională de Investiţii pentru reabilitarea şi consolidarea ansamblului de clădiri aflat în prag de autodemolare de la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu”? Liberalii Chirica şi Alexe se dau zmei, dar sunt doar doi simpli mieluşei, ignoraţi de toţi liderii politici de la Bucureşti”, a concluzionat Maricel Popa.

Citește și articolul: PSD Iași, atac la PNL: „Costel Alexe și Mihai Chirica fac echipă, au adunat împreună 7 dosare penale”

Articolul precedent„Parada” manipulării. Institutul Național de Sănătate Publică raportează oameni vaccinați împotriva Covid cu doza a patra, deși aceasta nu a fost autorizată. FOTO
Articolul următorMinisterul Familiei are ca obiectiv stimularea natalității prin susținerea tinerilor și a familiilor. Firea: „Avem nevoie de o imagine de ansamblu a problemei ca să putem veni cu soluții punctuale”
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.