Dan Cărbunaru (Facebook)

Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a anunțat că Executivul își menține angajamentul de aderare la zona euro, dar în prezent, eforturile se axează pe măsurile pentru susținerea economică și socială din cauza pandemiei de Covid-19 și a războiului ruso-ucrainean.

Miercuri, Guvernul a aprobat Programul de convergenţă 2022-2025, care are la bază prevederile Strategiei fiscal-bugetare pentru perioada 2022-2024 şi prognoza cadrului macroeconomic pe termen mediu 2022-2025.

Cărbunaru a mai precizat că politica fiscal-bugetară pe termen mediu are ca și obiectiv reducerea treptată a deficitului bugetar, ținta fiind de 6,2% din PIB.

Când se va renunța la leu pentru euro

„Guvernul României îşi menţine angajamentul de aderare la zona euro, însă, în prezent, eforturile se axează pe măsurile de susţinere economică şi socială ca urmare a efectelor pandemiei COVID-19 şi pe diminuarea consecinţelor generate de conflictul militar din Ucraina”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Reamintim că programul adoptat de Executiv vine în contextul în care Semestrul European prevede ca statele membre să prezinte Programele de stabilitate sau de convergenţă în cadrul cărora să evidenţieze planurile avute în vedere pentru consolidarea finanţelor publice, informează news.ro.

La începutul anului, ministrul Finanțelor a anunțat că în șapte ani, România ar putea adera la zona euro.

„Mi-aş dori să nu ne mai ascundem în spatele crizelor pentru obiectivele strategice ale României. Am ajuns într-o situaţie ca deficitul de cont curent să fie mai mare decât deficitul public. Nu mai spun de puseul inflaţionist care ne-a scos din orice zona de convergenţă nominală”, a spus Adrian Câciu.

Reamintim că până în prezent, zona euro cuprinde 19 state membre ale Uniunii Europene. O excepție de la regulă este Danemarca, ce dispune de o „clauză de neparticipare” și este scutită să adopte moneda euro.

Citește și articolul: Dan Cărbunaru: Formularul de Localizare a Pasagerului trebuie completat în continuare la intrarea în ţară

Articolul precedentCei mai bogați refugiați ucraineni cumpără vile de lux în Occident
Articolul următorCNA cere sprijin din partea televiziunilor pentru promovarea recensământului
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.