Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Dâmbovița este în centrul unui scandal, după ce s-a aflat că o angajată cerea și primea bani pentru a facilita angajări.
Inculpata, cercetată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Ploiești, cerea chiar și 5.000 de euro pentru un post. Însă nu în interiorul instituției unde lucra, ci în alte unități.
Acord de recunoaștere a vinovăției încheiat între procurorii anticorupție și o angajată a CJAS Dâmbovița, acuzată de trafic de influență în formă continuată.
Pe numele său Adrian Rodica Tudorache, angajată în calitate de consilier superior la CJAS Dâmbovița, aceasta și-a recunoscut faptele. În plus, alte șase persoane au recunoscut că i-au dat inculpatei bani pentru a accede în anumite posturi.
„În perioada februarie 2021-mai 2023, inculpata Tudorache Adriana-Rodica, în calitate de funcționar public angajat la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Dâmbovița, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, ar fi pretins, în mod direct, suma totală de 23.550 euro și 2.000 lei și ar fi primit în numerar, în mai multe tranșe, suma totală de 21.450 euro și 10.000 lei, de la mai multe persoane, lăsând să se creadă că are influență asupra funcționarilor publici din cadrul mai multor instituții publice din municipiul Târgoviște și că îi va determina pe aceștia să angajeze persoanele menționate anterior pe diferite posturi.
Astfel, inculpata Tudorache Adriana-Rodica ar fi pretins de la fiecare dintre aceste persoane, sume cuprinse între 1.000 de euro și 5.000 de euro, promițându-le acestora că va reuși să le faciliteze angajarea pe posturi de asistentă medicală, șofer de ambulanță, fochist, femeie de serviciu sau bucătăreasă, în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița sau Grădiniței cu program prelungit nr. 16 din Târgoviște.
În cauză, cu privire la inculpata Tudorache Adriana-Rodica, procurorii au dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumei totale de 119.213 lei, în vederea confiscării speciale de către instanța de judecată.
În prezența avocaților, cei șapte (7) inculpați au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrările juridice pentru care au fost puse în mișcare acțiunile penale și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:
pentru inculpata Tudorache Adriana-Rodica o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.
pentru ceilalți șase (6) inculpați câte o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
Cei șapte (7) inculpați au declarat expres că sunt de acord cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității pe o durată de 60 de zile fiecare”, precizează DNA.
AUR, prin vocea purtătorului de cuvânt Dan Tănasă, califică drept o „mascaradă” consultările anunțate astăzi la Palatul Cotroceni.
Reprezentanții partidelor parlamentare și ai grupurilor minorităților ar trebui să vină pe rând pentru a discuta despre componența viitorului Guvern și numele viitorilor miniștri, însă politicienii din AUR par a fi deciși doar asupra unui singur lucru: de a vota împotriva propunerilor, atunci când va fi cazul.
Nu toate partidele care au reprezentanți în Parlament au răspuns pozitiv invitației lansate pentru astăzi de președintele Nicușor Dan. Potrivit Administrației Prezidențiale, la Palatul Cotroceni au loc „consultări privind desemnarea candidatului la funcția de Prim-ministru”.
Și, similar situației anterioare, din luna mai, „suveraniștii” critică demersul și se anunță împotriva înțelegerilor dintre partidele pro-europene.
„Înțelegem că Guvernul este deja făcut, consultările sunt doar praf în ochii oamenilor. Noi nu dorim să participăm la această mascaradă, nu dorim să fim parte din această mascaradă, avem o responsabilitate față de votul românilor care au votat altceva, au votat pace, au votat pentru stabilitate politică și nu putem să legitimăm o lovitură de stat, nu putem să legitimăm un Guvern făcut din aceleași figuri care au adus țara până aici. (…)
Nu vom participa, e o întâlnire informală, ca să spun așa, e o mascaradă sinistră, Guvernul este deja făcut, e făcut tot de cei care ne-au adus aici. (…) Ei vorbesc despre creșteri de taxe și despre biruri și despre o chestiune cu care noi, în mod evident, nu putem fi de acord. (…)
Românii nu-și doresc acest Guvern, nu-și doresc acest președinte. Noi, în mod evident, vom vota împotriva acestui Guvern. Nimic bun nu va ieși. Fixul unui președinte care, la rândul lui, s-a născut în urma unei lovituri de stat. Este doar, practic, ce vedem acum, este doar o continuare a loviturii de stat”, a declarat Dan Tanasă, în cadrul unei conferințe de presă, la Palatul Parlamentului.
Pe de altă parte, și partidul condus de Diana Șoșoacă s-a arătat împotriva viitorului Guvern, lansând în spațiul public un comunicat de presă:
„Partidul S.O.S. România denunță tentativele de destabilizare și reafirmă opoziția totală față de partidele globaliste angajate în formarea viitorului guvern PSD-PNL-USR-UDMR.
Partidul S.O.S. România condamnă cu fermitate jocurile de culise făcute de partidele mai sus menționate, care încearcă să creeze grupuri parlamentare „satelit” în Parlament, folosind presiuni, șantaj, promisiuni de funcții sau avantaje materiale efemere sau iluzorii, cu scopul de a atrage parlamentari ai opoziției suveraniste.
Este o strategie ignobilă de destabilizare a opoziției, menită să consolideze o viitoare guvernare ilegitimă și discreditată în fața românilor. Așa cum grupul POT de la Senat a fost destructurat prin acțiunile partidelor globaliste din coaliția majoritară, la fel se încearcă și destabilizarea grupului Partidului S.O.S. România de la Senat, în dispreț total față de votul popular și față de voința suverană a electoratului.
În acest context, S.O.S. România face următoarele precizări clare și fără echivoc: Vom rămâne fermi și uniți în jurul mandatului încredințat de poporul român, ne asumăm statutul de partid de opoziție și în fața trădării, noi alegem să rezistăm. Nu vom colabora cu partidele care au umilit și sărăcit România, nu vom pactiza cu politicienii care au batjocorit românii.
Nu vom susține viitorul guvern PSD-PNL-USR-UDMR, indiferent de presiunile la care suntem supuși. Nu vom accepta nicio formă de reorganizare administrativ teritorială care ar fragiliza unitatea Statului Român. Parlamentarii noștri nu cedează șantajului și nu pot fi cumpărați”.
Oricum ar fi, Nicușor Dan îi așteaptă începând de la ora 11.00 pe politicieni, discuțiile urmând a se încheia la la ora 15.00. Potrivit programului, social democrații intră primii la consultări, urmați la ora 11.30 de reprezentanții AUR, de la ora 12.00 – PNL, 12.30 – USR, 13.00 – SOS România, 13.30 – POT, 14.00 – UDMR, iar de la ora 14.30 – Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale.
Societățile care activează în domeniul transportului alternativ de persoane (ride-sharing) au fost luate de vizor de inspectorii antifraudă, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) dezvăluind că au fost efectuate verificări în câteva județe.
Mai precis, au fost identificate șase astfel de societăți care ar fi cauzat bugetului de stat un prejudiciu de aproximativ 27,8 milioane de lei.
Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) arată că și-a propus ca, prin intermediul verificărilor, să prevină și să combată evaziunea fiscală. Iar la cele trei societăți din București, două din Timișoara și una din Galați s-ar fi descoperit că nu s-ar fi achitat impozit pe veniturile din salarii și contribuțiile sociale aferente, TVA, impozit pe profit, dar și alte impozite.
ANAF a dat și exemple concrete ale problemelor descoperite, menționând că „pentru recuperarea prejudiciilor vor fi sesizate organele de urmărire penală competente”.
„Menționăm neregulile descoperite la firmele din Timișoara, care erau administrate formal de aceeași persoană, nu au declarat veniturile, nu s-au înregistrat ca plătitoare de TVA, nu au depus deconturi TVA și au raportat cifră zero la impozitul pe profit.
Totodată, societățile au utilizat forța de muncă fără documente legale de angajare, circa 1.323 de persoane fizice fiind implicate în desfășurarea activității.
Un alt caz relevant este cel al unei societăți București, care nu deține aparate de marcat electronice fiscale pentru 54 dintre cele 60 de autovehicule exploatate în baza unor contracte de închiriere sau de comodat, încheiate cu proprietarii de drept.
Sumele încasate cu numerar fără emiterea bonurilor fiscale au fost confiscate. Pentru a îmbunătăți verificarea firmelor care oferă servicii de transport alternativ prin platforme digitale, reamintim faptul că a fost introdus formularul 397.
Acesta le permite inspectorilor ANAF să acceseze rapid datele fiscale ale acestor firme, astfel încât să poată identifica din timp eventuale nereguli. Dacă sunt descoperite riscuri de neplată a taxelor, vor fi făcute controale rapide pentru verificarea situației și stabilirea eventualelor obligații fiscale suplimentare, în vederea recuperării acestora într-un termen cât mai scurt”, se arată într-un comunicat de presă.
Ieri, Călin Georgescu a postat pe Facebook cu un mesaj în care denunță tentative de fraude în numele său.
Tentative de fraudă care au legătură cu amenda pe care Autoritatea Electorală Permanentă i-a aplicat-o în primăvară și pe care a plătit-o. Însă, după cum relatează acesta, în mediul virtual sunt persoane care se folosesc de ocazie pentru a strânge bani „în mod fraudulos”.
Fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu iese din ce în ce mai rar cu mesaje pentru adepții săi. Periodic, se întâlnește cu cei care vor să îl vadă, atunci când semnează pentru controlul judiciar, însă comunicările sale obișnuite din perioada campaniei aproape că au dispărut.
După un ultim mesaj din luna mai, ieri, Călin Georgescu a postat pe pagina sa de Facebook un nou mesaj în care explică faptul că „au apărut persoane care, în mod fraudulos, deschid conturi Revolut sau folosesc alte metode de donație și pretind că o fac în numele meu sau pentru mine”.
„Dragii mei, În luna aprilie, AEP a emis pe numele meu un proces-verbal de amendă în valoare de 200.000 lei. Am plătit, în termenul legal, jumătate din valoarea minimă și am contestat amenda în instanță.
Termenul de judecată este în septembrie 2025, iar până atunci vom reveni cu noutăți în funcție de evoluția dosarului. Până la acel moment, vă rog să nu întreprindeți nicio acțiune.
Apreciez profund inițiativa de solidaritate – e un semn că adevărul și buna-credință au alaturi oameni demni și suflete ghidate de bunătate și de conștiință.
Am fost informat ca au apărut persoane care, în mod fraudulos, deschid conturi Revolut sau folosesc alte metode de donație și pretind că o fac în numele meu sau pentru mine. Nu am autorizat nicio astfel de inițiativă și nici nu voi autoriza vreodată. Vă rog să nu faceți plăți către astfel de conturi sau persoane. Singura informație oficială este cea publicată pe acest cont.
De asemenea, NU cumpărați așa zise cărți care se vând pe Amazon sau pe alte platforme online sub numele meu ca autor. 𝑆𝑖𝑛𝑔𝑢𝑟𝑎 𝑐𝑎𝑟𝑡𝑒 𝑎𝑢𝑡𝑒𝑛𝑡𝑖𝑐𝑎̆ 𝑒𝑠𝑡𝑒 „𝑀𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑅𝑒𝑛𝑎𝑠̦𝑡𝑒𝑟𝑒 – 𝐼𝑒𝑠̦𝑖𝑟𝑒𝑎 𝑑𝑖𝑛 𝑀𝑎𝑡𝑟𝑖𝑥”, 𝑝𝑢𝑏𝑙𝑖𝑐𝑎𝑡𝑎̆ 𝑑𝑒 𝐸𝑑𝑖𝑡𝑢𝑟𝑎 𝑃𝑟𝑒𝑠𝑡𝑖𝑔𝑒 𝑠̦𝑖 𝑑𝑖𝑠𝑝𝑜𝑛𝑖𝑏𝑖𝑙𝑎̆ 𝑑𝑜𝑎𝑟 𝑝𝑒 𝑠𝑖𝑡𝑒𝑢𝑙 𝑙𝑜𝑟.
În ceea ce privește achiziția acestei cărți, dacă doriți să faceți acest lucru, vă rog să îl tratați ca pe un gest personal de eleganță culturală proprie și nu ca pe un beneficiu realizat în favoarea mea. Vă mulțumesc”, transmite Georgescu.
În aprilie, Georgescu a fost amendat cu suma maximă de 200.000 de lei pentru mai multe nereguli legate de finanțarea campaniei electorale, printre care producerea și distribuirea, prin interpuși, de materiale de propagandă neînregistrate și depunerea la Autoritatea Electorală Permanentă a unui raport financiar cu valori zero, deși a avut venituri și cheltuieli.
Posibil să avem un premier și un cabinet ministerial în această săptămână, după ce liderii partidelor pro-europene au ajuns la un acord, în urma discuțiilor extinse cu șeful statului.
Pe surse, au apărut informații potrivit cărora PNL, PSD, USR și UDMR au ajuns marți la o variantă preliminară a componenței noului guvern, a numelui premierului și a faptului că se va merge din nou pe varianta rotativei guvernamentale.
Potrivit Administrației Prezidențiale, există un program stabilit pentru mâine, 19 iunie, când la Palatul Cotroceni vor avea loc „consultări privind desemnarea candidatului la funcția de Prim-ministru”.
Nicușor Dan îi așteaptă începând de la ora 11.00 pe politicieni, discuțiile urmând a se încheia la ora 15.00. Potrivit programului, social democrații intră primii la consultări, urmați la ora 11.30 de reprezentanții AUR, de la ora 12.00 – PNL, 12.30 – USR, 13.00 – SOS România, 13.30 – POT, 14.00 – UDMR, iar de la ora 14.30 – Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale.
Cu toate acestea, la primele consultări oficiale, AUR și SOS au refuzat să se prezinte, liderii acestor formațiuni – George Simion și Diana Șoșoacă – preferând să comenteze și să critice doar în spațiul public.
Pe surse, deja discuțiile au ajuns în punctul în care Ilie Bolojan ar urma să fie desemnat prim-ministru, urmând ca în a doua parte a mandatului premierul să provină din partea PSD, conform acordului între partide. Totodată, PSD ar urma să numească miniștri la Justiție, Transporturi, Sănătate, Muncă, Agricultură, Proiecte Europene sau Energie.
PNL ar urma să dețină portofoliile la Finanțe, Interne, Educație, MIPE (Investiții și Proiecte Europene) sau Energie, USR – Apărare, Externe, Mediu și Economie, iar UDMR – Mediu și/sau Cultură/ Dezvoltare și Cultură.
În același timp, Șefia Camerei Deputaților ar urma să fie deținută de PSD, iar cea a Senatului de PNL. Înțelegereri ar fi și pe numirile la Curtea Constituțională, unde PSD i-ar putea propune pe Robert Cazanciuc sau Mihai Busuioc, iar UDMR pe Csaba Asztalos (președinte CNCD).
Tot pe surse există informații potrivit cărora președintele Nicușor Dan ar avea ca primă opțiune nominalizarea Corinei Corbu (în prezent șefa Înaltei Curți) sau pe Ștefan Deaconu, expert în drept constituțional. Alte funcții împărțite ar fi de de director general al TVR – ar urma să fie propusă de PNL, iar conducerea Avocatului Poporului, CNCD și a Radioului Public – numită de USR.
Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă continuă Programul Național „Securitate Cibernetică. Inițiere pentru Seniori” cu cea de-a V-a sesiune (a treia organizată în țară). Evenimentul are loc miercuri, 18 iunie 2025, între orele 17:00 – 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Brașov (Str. Memorandului 39).
Participare: Gratuită
Înscrieri: mesaj privat pe pagina de Facebook a Asociației Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă
Link înscriere: facebook.com/AsociatiaInstitutulRomanPentruImbatranireActiva
Programul se desfășoară în parteneriat cu ICI București – Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică.
2. De ce este important
Într-o lume dominată de plăți online, rețele sociale și aplicații bancare, seniorii devin adesea ținte ușoare pentru atacatori cibernetici. Sesiunea de la Brașov oferă:
Conștientizare privind principalele amenințări online
Sfaturi practice de protecție adaptate nivelului de experiență al participanților
Exerciții interactive și sesiuni Q&A cu specialiști în securitate cibernetică
3. Ce vei învăța
Cele mai frecvente tipuri de escrocherii online (phishing, spoofing, malware)
Strategii de prevenire a fraudelor digitale și pașii de urmat după un incident
Resurse oficiale pentru raportarea rapidă a incidentelor de securitate
Instrumente pentru localizarea și blocarea dispozitivelor pierdute
Crearea și gestionarea unui portofoliu de parole sigure
Identificarea mesajelor înșelătoare și diferențierea lor de comunicările legitime
Protecția conturilor din social media și evitarea aplicațiilor capcană
4. Rezultate până acum
De la debutul programului în 2024, s-au desfășurat sesiuni la:
București (două ediții) – peste 250 de participanți
Brăila și Craiova – câteva sute de beneficiari suplimentari
Feedback-ul indică o creștere semnificativă a nivelului de încredere și competență digitală în rândul seniorilor participanți.
5. Cum te înscrii
Intră pe pagina de Facebook Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă.
Trimite un mesaj privat cu numele, vârsta și un telefon de contact.
Vei primi confirmarea locului și detalii logistice.
Locurile sunt limitate, iar înscrierile se fac pe principiul „primul venit, primul servit”.
6. De ce merită să participi
Fie că vrei să-ți protejezi datele bancare, conturile sociale sau pur și simplu să navighezi online fără griji, sesiunea „Securitate Cibernetică. Inițiere pentru Seniori” te învață tot ce trebuie să știi. Rezervă-ți locul și vino pe 18 iunie la Brașov pentru două ore de instruire esențială!
Primăria Iași este din nou vizată de o anchetă penală. Pe lângă multiplele dosare în care este implicat primarul Mihai Chirica, acum procurorii anticorupție au în vizor angajările și activitatea biroului de resurse umane.
În această dimineață, anchetatorii fac mai multe percheziții, existând suspiciuni că anumite posturi din primărie ar fi fost ocupate prin proceduri aranjate.
Oficial, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au transmis doar că „efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție”.
Astfel, „ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în mai multe birouri aflate în sediul unei instituții publice din municipiul Iași”, precizează DNA.
De altfel, informația a fost confirmată în cadrul unui comunicat al Primăriei Iași:
„În legătură cu prezența unor forțe ale Poliției și Jandarmerie la sediul Primăriei Municipiului Iași în cursul dimineții de astăzi, 17 iunie 2025, vă aducem la cunoștință faptul că acțiunea se referă la verificarea unor documente care țin de Serviciul Resurse Umane.
Precizăm că, așa cum prevede legislația în vigoare, primarul Mihai Chirica, în calitatea sa de conducător al Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Iași, a fost informat de această acțiune, iar procedura legală presupune aducerea la cunoștință a acțiunii de către anchetatori.
Subliniem faptul că primarul Mihai Chirica nu are nicio calitate în acest dosar și nu i s-a solicitat prezența la desfășurarea procedurii care se derulează în acest moment la sediul Primăriei Municipiului Iași. Primarul Mihai Chirica își desfășoară în continuare activitatea conform agendei, iar în perioada 18 – 20 iunie va participa la târgul internațional Eurasia Rail 2025, care va avea loc în Istanbul, la invitația autorităților turce.
Mai multe detalii despre subiectul anchetei de la Primăria Municipiului Iași vor fi aduse la cunoștința opiniei publice de către anchetatori”, au transmis reprezentanții primăriei din Iași, conform Mediafax.
După înfrângerea suferită în campania prezidențială, George Simion a inițiat o serie de demersuri controversate, însoțite de declarațiipe măsură.
Recent, acesta a arătat că a început o campanie de strângere de semnături pentru o moțiune de cenzură împotriva președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Liderul AUR este departe de a stabili o relație politică firească în plan intern sau extern.
După ce Curtea Constituțională i-a respins sesizarea legată de anularea alegerilor prezidențiale pe care le-a pierdut și, ulterior, a făcut „valuri” pe rețelele de socializare solicitând românilor cu drept de vot în Republica Moldova să voteze împotriva Maiei Sandu, Simion a scos o altă idee: vrea să o demită pe Ursula von der Leyen din funcția de președintă a Comisiei Europene.
Într-un mesaj publicat în limba engleză pe rețeaua X, liderul AUR afirmă că partidul „strânge semnături pentru a depune o moțiune de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen”.
„Ce europarlamentari credeți că vor semna această moțiune?”, întreabă el în postare.
Într-adevăr, regulamentul Parlamentului European prevede că o zecime dintre membrii săi pot depune o astfel de moțiune, iar documentul trebuie să expună motivele clare ale demersului.
Ulterior, moțiunea este transmisă atât Comisiei Europene, cât și președintelui Parlamentului European, iar dezbaterea are loc la minimum 24 de ore după ce deputații au fost informați despre moțiune. Votul se organizează prin apel nominal, la cel puțin 48 de ore după începerea dezbaterii.
Conform articolului 234 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, pentru ca moțiunea de cenzură să fie adoptată, este nevoie de o majoritate de două treimi din voturile exprimate, reprezentând majoritatea membrilor Parlamentului European.
Și pe plan intern, AUR a anunțat că a cerut președintelui Camerei Deputaților să sesizeze Curtea Constituțională, acuzând întârzierea nejustificată a desemnării unui premier și generând un blocaj instituțional care afectează funcționarea statului și încălca echilibrul constituțional, explicând și că nu au participat la consultările din luna mai deoarece acestea nu au urmărit desemnarea unui premier, ci s-au axat pe stabilirea unor măsuri de austeritate pentru români.
Aproape o lună a trecut de la momentul în care românii și-au decis prin vot președintele pentru viitorii 5 ani, iar de la învestire au tot fost întâlniri între Nicușor Dan și liderii partidelor pro-europene.
În acest moment, toată lumea așteaptă o nominalizare a viitorului potențial premier, în condițiile în care politicienii au oferit informații strict legate de cursul discuțiilor vizavi de măsurile pentru corectarea deficitului bugetar.
Un posibil premier este greu de nominalizat – a confirmat liderul UDMR Kelemen Hunor, care a punctat totuși că în această săptămână se va „ridica” fum alb și de la Palatul Victoria.
Într-o intervenție la Digi24, președintele UDMR a admis că la consultări nimeni nu a venit cu „o propunere către președintele Nicușor Dan”, însă consideră că „în câteva zile în această săptămână vom avea o nominalizare”.
„Până acum s-a discutat foarte mult pe programul fiscal, pe tot ce înseamnă reforma fiscală și de măsurile care trebuie luate imediat după ce va fi învestit nou guvern.
Am discutat și politic ce ar trebui să facem, cum ar trebuit să funcționeze această coaliție, dar nu am reușit să depășim acea fază cine va fi propunerea coaliției pentru funcția de prim-ministru, fiindcă trebuie să fii cu o propunere când te invită președintele la Cotroceni la consultări.
Dacă spui că n-ai nicio propunere, înseamnă că de fapt nu există nimeni care dorește în acest moment să fie prim-ministru cu toată responsabilitatea, cu toată asumarea pentru ce înseamnă astăzi această funcție. Și până acum noi n-am reușit să avem o propunere către președintele Nicușor Dan.
De aceea suntem în situația de a nu avea o nominalizare. Acest lucru trebuie spus. Au fost discuții cu rotativă, fără rotativă, cu tehnocrat, fără tehnocrat. Cine să înceapă dacă e rotativă, cine să fie al doilea? Deci în acest punct de vedere, într-adevăr, au fost epuizate toate posibilitățile politice.
Eu cred că în câteva zile în această săptămână vom avea o nominalizare și atunci, în sfârșitul săptămânii sau mai degrabă începutul săptămânii viitoare, putem să mergem în Parlament. (…) Nu putem merge mai departe nici cu măsurile fiscale, nici cu programul de guvernare până când nu avem un candidat la funcția de prim-ministru. Dar eu cred că azi, mâine, mâine se va contura o soluție”, a spus Kelemen Hunor pentru sursa citată.
Constantin Rădulescu (n. 17 ianuarie 1976, Râmnicu Vâlcea) e președintele Consiliului Județean Vâlcea și, ce surpriză, unul dintre cei mai influenți – dar și cei mai contestați – politicieni locali ai ultimelor două decenii. Membru PSD din vremurile când telefoanele aveau antenă, a urcat treaptă cu treaptă (sau a fost urcat?) până la rangul suprem județean. Fonduri europene atrase? Infrastructură modernizată? Sigur, se spune. Dar la pachet vin și acuzațiile: nepotism, clientelism, opacitate totală. Presa locală l-a botezat „baron roșu”. Poate din prietenie. Sau poate pentru că l-au văzut prea des apăsând butoanele județului ca pe un mixer personal.
Studii și debuturi profesionale? Puncte de bifat
Născut la Râmnicu Vâlcea, Rădulescu a trecut printr-un liceu industrial, apoi ASE București, cu licență în economie. A mai agățat un master de la o universitate privată (de ce nu?) și un curs postuniversitar la Colegiul Național de Apărare, destinația preferată pentru viitorii lideri cu ambiții mai mari decât CV-ul. Mai lipsea doar diploma de „manager de criză” și colecția era completă.
În timp ce „învăța”, a lucrat ca reporter local și apoi director la firme locale. Rodcorex, Antares, sună a povești de succes? Sau doar a joburi care-l pregăteau să gestioneze bani publici? Până în 2000, e deja consilier parlamentar. Ce noroc pe el! La 24 de ani, deja cunoștea toată mecanica de putere de la București. Ce să mai, un tânăr precoce, înzestrat cu intuiție politrucă.
Debut politic: fidelitate, nu idei
În anii ’90, când PSD se numea PDSR, Rădulescu a fost adoptat de structurile de tineret ale partidului. Fidel, disciplinat, cu ochii pe premiu. În 2000, intră consilier local încă de tânăr. Inițiative proprii? Rar. Vizibilitate? Doar prin apartenența la partid. Apoi devine consilier județean, director prin CJ, mai bifează ceva funcții la CAS Vâlcea, apoi la Servcet. Un traseu perfect, dar nu pentru competență, ci pentru cine știa să ridice mâna la momentul potrivit.
Ascensiune pe linie de partid
A fost numit în fruntea CAS Vâlcea nu pentru că ar fi fost un specialist al sistemului sanitar, ci pentru că… cine altcineva era atât de loial partidului? Se poate spune că meritul său cel mai mare a fost perseverența în a nu deranja.
Cariera politrucă: cum urci fără să deranjezi
După ani de consilii, comisii și alte piese de mobilier administrativ, Rădulescu ajunge deputat, grație USL-ului, acea alianță de conjunctură care a produs atâtea cariere inexplicabile. Activitate parlamentară? Aproape invizibilă. Dar linia de partid era respectată. Apoi, brusc, devine președintele PSD Vâlcea. De ce? Pentru că era acolo. Pentru că nu deranja. Pentru că n-a deraiat niciodată de la traseu.
Punctul culminant: CJ Vâlcea
Punctul culminant? 2016. Lasă Parlamentul pentru o funcție cu mai multă substanță: CJ Vâlcea. Acolo unde poate controla. Unde votul nu contează cât înțelegerile de partid. A fost ales? Indirect. Cu sprijin de la ALDE. Că așa se face treaba în Vâlcea: în birouri, nu în urne.
Reconfirmarea, dar fără adversari
Constantin Radulescu
Realegerea sa ca șef al PSD Vâlcea, fără opoziție, spune totul. Nu e competiție. E aprobare colectivă. O formă de liniște organizată. Nu vrei să te pui cu el. Nu vrei să ieși din rând.
Alegeri: concursuri fără adversari
Lista victoriilor lui Rădulescu e mai lungă decât bugetul CJ-ului. Dar hai s-o privim altfel: în ce campanie a avut emoții? Exact. Niciuna. De fiecare dată PSD a închis jocul dinainte. Fie pe liste, fie prin alianțe. Cât de greu e să câștigi când nu ai cu cine te lupta?
Mandate pe bandă rulantă
2000, CL: ales pentru că era acolo. 2004, CJ: intră lejer, PSD domină. 2008, același scenariu. 2012, pleacă spre Parlament cu 66% – colegiu sigur, vot garantat. 2016, se întoarce acasă ca președinte CJ. 2020, câștigă direct. Se autoproclamă „istoric”. De ce nu? Cine să-l contrazică? 2024, alt mandat. PSD scoate 54,35%. Ce surpriză!
Alegeri formale, nu competiții
În fiecare rundă de alegeri, Rădulescu nu a fost un candidat. A fost o formalitate. O piesă dintr-un mecanism previzibil, în care loialitatea partidului e singurul criteriu de validare.
Realizări? Depinde cine le citește
Fonduri europene? Se vehiculează sume cu multe zerouri. 600 milioane între 2020–2024. Alte sute anterior. Dar ce s-a făcut concret? Drumuri, spitale, reparații. Modernizare sau doar rebranduire a normalului? Se fac drumuri și gata: „Drumul Athosului”, „Drumul lui Mihai Vodă”. Nume pompoase pentru asfalt în pantă. Și, aproape reproșuri din partea lui că oamenii nu îl apreciază! Sunt habarniști, n-au ei idee despre cine le conduce destinele. Dar eu am!
Sănătatea? Două clădiri noi, una la Județean, una la Psihiatrie. Dar sistem performant? Încă se așteaptă. Lipsuri de personal, echipamente inegale, iar promisiunile că Vâlcea va fi „lider regional” par mai degrabă bancuri cu pretenții de program electoral.
Ecologia? Roeștiul, mult-lăudat, a fost ani întregi blocat. Când în sfârșit s-a mișcat ceva, cine a apărut să-și asume totul? Ghici. Iar obligațiile legale – cum ar fi închiderea gropilor neconforme – sunt tratate ca acte de eroism.
Iar acum Roeștiul e o groapă de gunoi. Conformă sau nu. Dar cu pretenții de legalitate. Doar cu pretenții.
Cultura și turismul? S-au restaurat niște clădiri, s-au făcut festivaluri, s-au lansat carduri turistice. Dar impact economic? Slab. Investitori? Puțini. E mai mult decor și PR, nu strategie reală.
Cyber Smart Academy? Un proiect „high-tech” de fațadă, cu două, trei cursuri și o broșură lucioasă. Nicio legătură cu dezvoltarea IT reală. Când nu ai infrastructură digitală, dar te lauzi cu Silicon Valley de Vâlcea, nu e clar dacă e glumă, neștiință sau propagandă roșie. E ce se dictează de la centru!
Proiecte viitoare? O centrală de 140 milioane euro și un aeroport. Sună impresionant. Doar că sunt simple schițe, repetate obsesiv ca să dea bine la public. Studiile de fezabilitate sunt de ani în lucru, dar asta nu împiedică afișele să strige „vine viitorul!”
Ce rămâne? Un bilanț dominat de PR, lozinci și titluri umflate. Cu fonduri s-au făcut lucruri – dar exact aceleași pe care orice administrație decentă ar fi trebuit să le facă. Fără sloganuri, fără aplauze, fără campanii. Doar că în cazul nostru, baronul roșu dictează când se oprește filmul și începe publicitatea. Tot de el plătită doar că din banii vâlcenilor. Că oricum o dai, doar vâlcenii plătesc.
Inițiative administrative sub mandatele Rădulescu
Dincolo de asfaltările cu denumiri poetice și de spitalele decorate cu fanfară electorală, Constantin Rădulescu a mai livrat câteva „bijuterii” administrative – promovate ca inovații, dar care, la o privire mai atentă, sunt doar exerciții de imagine cu poleială subțire.
Transparență și digitalizare? Sau doar fard administrativ? Ședințele CJ transmise online? O obligație de bun-simț, prezentată ca reformă. Un portal de „integritate”? Finanțat din fonduri europene, dar folosit pentru a masca lipsa reală de responsabilitate. Digitalizarea, în viziunea lui Rădulescu, pare să însemne scanarea PDF-urilor și postarea lor fără context.
Academia Cyber? Silicon Vâlcea sau glumă cu pretenții? „Cyber Smart Academy” – un proiect de formare IT cu pretenții de revoluție digitală. În realitate, câteva cursuri pilot, zero infrastructură, zero impact vizibil. Dar în discursurile oficiale? Parcă am avea deja un Google pe Dealul Capela.
Parteneriate strategice: poze multe, rezultate puține. Vizite la Ministerul Transporturilor, discuții despre drumul expres, promisiuni despre CET Govora. Ce s-a concretizat? Aproape nimic. Dar important e că s-au făcut poze. În lumea lui Rădulescu, un selfie cu un ministru valorează cât o lucrare publică.
Programe sociale? Mai degrabă praf în ochi „Oameni pentru Oameni” și alte inițiative sociale sunt intens promovate, dar ele nu schimbă fundamental nimic. Centrele sociale, investițiile declarate în sănătate – toate sunt lucruri pe care orice CJ ar trebui să le facă, dar care aici sunt vândute ca daruri de la Făt-Frumosul administrației.
Turism și patrimoniu: carton colorat, nu strategie. Carduri turistice, festivaluri, sloganuri cu „Tărâmul Mănăstirilor și Stațiunilor”. Însă fără investiții reale, fără strategie coerentă și fără impact vizibil. Turismul promovat de Rădulescu e bun pentru pliante, dar slab pentru economie.
Sub Rădulescu, Consiliul Județean Vâlcea nu s-a transformat într-o instituție modernă, ci într-un studio de PR. Totul e despre cum pare, nu despre ce e. Inițiativele nu sunt făcute să dureze sau să transforme. Sunt făcute să apară în poze și să sune bine în campanii. Exact cum îi place baronului.
Noi detalii privind starea de sănătate a fostului președinte Ion Iliescu, care se află internat în spital de săptămâna trecută.
Au existat zvonuri potrivit cărora Iliescu ar suferi de cancer, iar astăzi cadrele medicale au confirmat ipoteza.
De la internarea lui Ion Iliescu la Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, unitatea medicală a informat constant opinia publică vizavi de starea de sănătate a fostului șef al statului. Iar astăzi, spitalul a transmis oficial că Iliescu suferă de cancer.
„În continuarea acțiunii de informare a opiniei publice în legătură cu starea de sănătate a domnului Ion Iliescu, internat în cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, precizăm următoarele:
În urma evaluărilor de specialitate, imagistice și histopatologice, efectuate până la acest moment, comisia medicală multidisciplinară a stabilit fără dubiu că afecțiunea pulmonară de care suferă pacientul este de natură oncologică.
În cursul acestei dimineți, sub anestezie generală, a beneficiat de o procedură endobronșică ce are ca scop menținerea permeabilității căilor respiratorii superioare. Intervenția a decurs fără incidente. Starea generală rămâne staționară. Se menține internarea în secția de terapie intensivă pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare.
Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” își reafirmă angajamentul de a comunica transparent informații de interes public pe acest subiect, cu respectarea reglementărilor în vigoare, dar, în același timp, precizează că singurele informații oficiale sunt cele cuprinse în buletinele de informare medicală transmise către opinia publică și publicate pe pagina de Facebook a spitalului. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm de toată considerația!”, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook.
Anterior, unitatea transmitea prin intermediul aceleiași rețele că „s-a decis menținerea internării în secția de terapie intensivă pentru acordarea îngrijirilor medicale sub atenta supraveghere a echipei de specialiști din cadrul spitalului” „având în vedere situația medicală și complexitatea diagnosticelor”.
„Starea generală se menține stabilă sub tratament, inclusiv administrare de oxigen, cu tendință de ușoară ameliorare clinică și biologică. Totodată, pacientul beneficiază de proceduri de kinetoterapie adaptate condiției medicale și a reușit cu sprijin să stea la marginea patului.
Reamintim faptul că este vorba despre un pacient în vârstă de 95 de ani, cu afecțiuni cronice multiple, peste care a survenit o boală pulmonară severă care a condus la o deteriorare importantă a stării de sănătate”, se preciza în comunicat.
Un procuror din județul Galați a fost reținut și mai apoi arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru o serie de acuzații legate de modul în care și-a exercitat funcția.
Nu orice funcție, ci chiar cea de prim procuror în cadrul unui parchet.
În weekend, Curtea de Apel București era învestită cu solicitarea procurorilor de a emite un mandat de arestare pe numele unui alt magistrat. Confrate procuror, cercetat într-un dosar pe motiv că ar fi măsluit probe într-un dosar penal de viol.
Și se pare că acuzațiile sunt serioase, dat fiind că judecătorii au admis „propunerea de luare a măsurii arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – cu privire la inculpatul Cuzi Nicolae Valerian. Dispune arestarea preventivă a inculpatului CUZI NICOLAE VALERIAN pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 14.06.2025 până la data de 13.07.2025, inclusiv”.
Procurorul, care este acuzat de fapte comise pe vremea când conducea Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, a contestat măsura, astfel că o soluție definitivă va fi luată la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Până atunci, continuă ancheta în dosarul instrumentat de procurorii ÎCCJ, anume sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri, favorizarea făptuitorului și fals intelectual.
Potrivit colegilor lui Cuzi, „în cursul anului 2024, după administrarea mijloacelor de probă într-un dosar de urmărire penală în care se cerceta săvârșirea infracțiunii de viol asupra unui minor, dosar instrumentat de parchetul în care își desfășura activitatea în calitate de prim-procuror, inculpatul a sustras mai multe documente utile aflării adevărului în cauză.
Totodată, în scopul împiedicării sau îngreunării tragerii la răspundere penală a autorului infracţiunii, inculpatul le-a înlocuit cu altele întocmite ulterior, atestând în mod necorespunzător adevărului aspecte contrare celor declarate inițial de suspect, cu consecința clasării dosarului penal menționat”.
Nicolae Valerian Cuzi a fost inițial procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Liești. Ulterior, a fost transferat de la Liești la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați. Cu o vechime acum de aproximativ 6 ani în sistem, Cuzi a ajuns să conducă Parchetul Local Târgu Bujor în 2024.
Ankara – punctul de plecare al unei strategii regionale
Orice analiză a Gülermak trebuie să înceapă în Turcia.
Nu în România.Nu în Polonia.Nu în Cluj.
În Ankara.
Acolo...
Ninel Peia, senator ales pe listele SOS, în prezent lider al PACE - Întâi România, este un personaj extrem de ocupat.
Dincolo de neobositele eforturi...
Anchetă finalizată după mai bine de un an în cazul angajărilor „pe bani” de la Serviciul de Ambulanță (SAJ) Dolj.
Fostul manager al SAJ, socrul...
Utilizăm cookie-urile pentru a vă oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru. De asemenea, utilizăm cookie-uri pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, pentru a îmbunătăţi experienţa de navigare si integrarile cu reţele de socializare.DA, ACCEPTPolitica cookies