Sursa: Facebook

Primăria Iași este din nou vizată de o anchetă penală. Pe lângă multiplele dosare în care este implicat primarul Mihai Chirica, acum procurorii anticorupție au în vizor angajările și activitatea biroului de resurse umane.

În această dimineață, anchetatorii fac mai multe percheziții, existând suspiciuni că anumite posturi din primărie ar fi fost ocupate prin proceduri aranjate.

Oficial, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au transmis doar că „efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție”.

Astfel, „ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în mai multe birouri aflate în sediul unei instituții publice din municipiul Iași”, precizează DNA.

De altfel, informația a fost confirmată în cadrul unui comunicat al Primăriei Iași:

În legătură cu prezența unor forțe ale Poliției și Jandarmerie la sediul Primăriei Municipiului Iași în cursul dimineții de astăzi, 17 iunie 2025, vă aducem la cunoștință faptul că acțiunea se referă la verificarea unor documente care țin de Serviciul Resurse Umane.

Precizăm că, așa cum prevede legislația în vigoare, primarul Mihai Chirica, în calitatea sa de conducător al Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Iași, a fost informat de această acțiune, iar procedura legală presupune aducerea la cunoștință a acțiunii de către anchetatori.

Subliniem faptul că primarul Mihai Chirica nu are nicio calitate în acest dosar și nu i s-a solicitat prezența la desfășurarea procedurii care se derulează în acest moment la sediul Primăriei Municipiului Iași. Primarul Mihai Chirica își desfășoară în continuare activitatea conform agendei, iar în perioada 18 – 20 iunie va participa la târgul internațional Eurasia Rail 2025, care va avea loc în Istanbul, la invitația autorităților turce.

Mai multe detalii despre subiectul anchetei de la Primăria Municipiului Iași vor fi aduse la cunoștința opiniei publice de către anchetatori”, au transmis reprezentanții primăriei din Iași, conform Mediafax.

Articolul precedentGeorge Simion strânge semnături pentru o moțiune de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen
Articolul următorSecuritate Cibernetică pentru Seniori: Sesiune Gratuită la Brașov, 18 iunie 2025