Ieri, Călin Georgescu a postat pe Facebook cu un mesaj în care denunță tentative de fraude în numele său.
Tentative de fraudă care au legătură cu amenda pe care Autoritatea Electorală Permanentă i-a aplicat-o în primăvară și pe care a plătit-o. Însă, după cum relatează acesta, în mediul virtual sunt persoane care se folosesc de ocazie pentru a strânge bani „în mod fraudulos”.
Fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu iese din ce în ce mai rar cu mesaje pentru adepții săi. Periodic, se întâlnește cu cei care vor să îl vadă, atunci când semnează pentru controlul judiciar, însă comunicările sale obișnuite din perioada campaniei aproape că au dispărut.
După un ultim mesaj din luna mai, ieri, Călin Georgescu a postat pe pagina sa de Facebook un nou mesaj în care explică faptul că „au apărut persoane care, în mod fraudulos, deschid conturi Revolut sau folosesc alte metode de donație și pretind că o fac în numele meu sau pentru mine”.
„Dragii mei,
În luna aprilie, AEP a emis pe numele meu un proces-verbal de amendă în valoare de 200.000 lei. Am plătit, în termenul legal, jumătate din valoarea minimă și am contestat amenda în instanță.
Termenul de judecată este în septembrie 2025, iar până atunci vom reveni cu noutăți în funcție de evoluția dosarului. Până la acel moment, vă rog să nu întreprindeți nicio acțiune.
Apreciez profund inițiativa de solidaritate – e un semn că adevărul și buna-credință au alaturi oameni demni și suflete ghidate de bunătate și de conștiință.
Am fost informat ca au apărut persoane care, în mod fraudulos, deschid conturi Revolut sau folosesc alte metode de donație și pretind că o fac în numele meu sau pentru mine. Nu am autorizat nicio astfel de inițiativă și nici nu voi autoriza vreodată. Vă rog să nu faceți plăți către astfel de conturi sau persoane. Singura informație oficială este cea publicată pe acest cont.
De asemenea, NU cumpărați așa zise cărți care se vând pe Amazon sau pe alte platforme online sub numele meu ca autor. 𝑆𝑖𝑛𝑔𝑢𝑟𝑎 𝑐𝑎𝑟𝑡𝑒 𝑎𝑢𝑡𝑒𝑛𝑡𝑖𝑐𝑎̆ 𝑒𝑠𝑡𝑒 „𝑀𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑅𝑒𝑛𝑎𝑠̦𝑡𝑒𝑟𝑒 – 𝐼𝑒𝑠̦𝑖𝑟𝑒𝑎 𝑑𝑖𝑛 𝑀𝑎𝑡𝑟𝑖𝑥”, 𝑝𝑢𝑏𝑙𝑖𝑐𝑎𝑡𝑎̆ 𝑑𝑒 𝐸𝑑𝑖𝑡𝑢𝑟𝑎 𝑃𝑟𝑒𝑠𝑡𝑖𝑔𝑒 𝑠̦𝑖 𝑑𝑖𝑠𝑝𝑜𝑛𝑖𝑏𝑖𝑙𝑎̆ 𝑑𝑜𝑎𝑟 𝑝𝑒 𝑠𝑖𝑡𝑒𝑢𝑙 𝑙𝑜𝑟.
În ceea ce privește achiziția acestei cărți, dacă doriți să faceți acest lucru, vă rog să îl tratați ca pe un gest personal de eleganță culturală proprie și nu ca pe un beneficiu realizat în favoarea mea.
Vă mulțumesc”, transmite Georgescu.
În aprilie, Georgescu a fost amendat cu suma maximă de 200.000 de lei pentru mai multe nereguli legate de finanțarea campaniei electorale, printre care producerea și distribuirea, prin interpuși, de materiale de propagandă neînregistrate și depunerea la Autoritatea Electorală Permanentă a unui raport financiar cu valori zero, deși a avut venituri și cheltuieli.