-6 C
București
duminică, 18 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 288

Agent de poliție din Brașov arestat pentru o mită de 8.000 de lei

Un polițist de la un post de poliție din județul Brașov a fost arestat pentru 30 de zile, într-un dosar instrumentat de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.

Agentul de poliție este acuzat în acest moment de luare de mită, dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență, favorizarea făptuitorului și efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția.

Potrivit Direcției Generale Anticorupție, probele au fost puse cap la cap în urma unei acțiuni desfășurate săptămâna aceasta, când au fost efectuate cinci percheziții, inclusiv la sediul unei subunități de poliție.

Ulterior, au fost puse în executare de 3 mandate de aducere a suspecților la sediul parchetului. În primă fază, procurorul de caz din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, iar apoi inculpatul a fost prezentat judecătorilor Tribunalului Brașov, care a dispus „arestarea preventivă a inculpatului BOLTINESCU GABRIEL-TIBERIU, pentru săvârşirea infracţiunilor de: luare de mită, trafic de influenţă, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia (de poliţist), favorizarea făptuitorului, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 14.09.2022 şi până la data de 13.10.2022, inclusiv”.

Pe numele agentului a fost emis mandatul de arestare preventivă, chiar dacă acesta a contestat măsura luată de instanță. În comunicatul DGA se arată că inculpatul, agent de poliție în Postului de Poliție Ormeniș, „a primit suma de 8.000 de lei de la o persoană pentru a nu îndeplini acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu, respectiv pentru neluarea măsurilor legale și efectuarea cercetărilor într-un dosar penal în care este cercetată persoana care a oferit banii cu titlu de mită, lăsând să se creadă că are influență asupra procurorului care instrumentează cauza.

De asemenea, în perioada martie – iulie 2022, au rezultat probe care fundamentează presupunerea rezonabilă că agentul de poliție a efectuat operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția deținută”.

Director din Ministerul Educației, arestat preventiv pentru luare de mită

emilia sercan amenintare
DNA

Un director din Ministerul Educației a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, acesta fiind acuzat de  luare de mită și spălare de bani în formă continuată, a comunicat DNA Brașov, potrivit g4media.ro.

Potriviit comunicatului DNA Brașov, s-a mai dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de alți doi inculpați. Este vorba despre un administrator al unei firme și o persoană fără calitate specială.

Directorul din Ministerul Educației este Horia Hîrtopanu Palmer

Potrivit procurorilor DNA, în perioada 2017-2020, acesta ar fi primit sume de bani și alte foloase necuvenite în valoare totală de aproape 340.000 euro și 18.749 lei, de la administratorul unei firme, coinculpat, ”în schimbul atribuirii și pentru derularea în bune condiții a unor contracte de lucrări, legate de construirea unor grădinițe în cadrul Proiectului privind Reforma Educației Timpurii în România”.

O parte a foloaselor primite ca mită de inculpatul Palmer-Hîrtopanu Horia ar fi reprezentat lucrări de forare a unui puț și de construire a instalației de alimentare cu apă, acestea fiind  executate în curtea locuinței sale dintr-un oraș din apropierea Capitalei.

Tribunalul Brașov a admis propunerea formulată de DNA, de arestare preventivă pentru 30 de zile a inculpatului Palmer-Hîrtopanu Horia.

Comunicatul integral al DNA

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 14 septembrie 2022, a inculpatului PALMER-HÎRTOPANU HORIA, director al Unității de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare, aflată în subordinea Ministerului Educației, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită și spălare de bani, ambele în formă continuată.

S-a mai dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de alți doi inculpați, un administrator al unei firme și o persoană fără calitate specială, pentru infracțiuni de dare de mită, transmitere fictivă a părților sociale sau acțiunilor deținute într-o societate comercială în scopul sustragerii de la urmărirea penală ori a îngreunării acesteia, respectiv spălare de bani.

În perioada 2017-2020, în calitate de director al structurii menționate, inculpatul Palmer-Hîrtopanu Horia ar fi pretins și ar fi primit sume de bani și alte foloase necuvenite în valoare totală de aproximativ 340.000 euro și 18.749 lei, de la administratorul unei firme, coinculpat, în schimbul atribuirii și pentru derularea în bune condiții a unor contracte de lucrări, legate de construirea unor grădinițe în cadrul Proiectului privind Reforma Educației Timpurii în România.

O parte a foloaselor primite ca mită de inculpatul Palmer-Hîrtopanu Horia ar fi constat în lucrări de forare a unui puț și de construire a instalației de alimentare cu apă, care au fost executate în curtea locuinței sale situate într-un oraș din imediata vecinătate a Capitalei.

De asemenea, în perioada 2016-aprilie 2021, inculpatul ar fi obținut sume de bani consistente ca urmare a săvârșirii unor infracțiuni de corupție, din care, prin diverse operațiuni bancare, ar fi inserat în circuitul financiar legal sumele de aproximativ 179.676 euro și 191.900 lei, folosite pentru a achiziționa diferite bunuri (două imobile și două autoturisme de lux), unele pe numele unor persoane apropiate. Aceasta, pentru a ascunde și disimula originea ilicită a sumelor de bani cu care au fost achiziționate, precum și a titularului dreptului de proprietate asupra acestora.

Inculpatului Palmer-Hîrtopanu Horia și celorlalți doi coinculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 15 septembrie 2022, Tribunalul Brașov a admis propunerea formulată de DNA, de arestare preventivă pentru 30 de zile a inculpatului Palmer-Hîrtopanu Horia. Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019″

Bărbat condamnat la închisoare, după ce și-a pedepsit copiii cu electroșocuri

 Factura lunară de curent pentru Casa Poporului, egală cu cea pentru 20.000 de apartamente

Foto: Iulia KELT

 Factura lunară pentru curentul electric consumat de Casa Poporului, a doua cea mai mare clădire administrativă din lume, se ridică la un milion de lei, potrivit digi24.ro. Deoarece recepția clădirii nu a fost făcută niciodată, acest lucru nu permite realizarea de proiecte de investiții cu ajutorul fondurilor europene pentru eficientizarea rețelei electrice.

 Casa Poporului este cea mai mare clădire din Europa, factura de energie electrică aferentă lunii februarie fiind de un milion de lei, pentru consumul a 1 milion kw/h

Acesta este echivalentul consumului unui oraș mai mic sau a 20 mii de apartamente. Casa Poporului are 120.000 de becuri care luminează cele 18 etaje ale clădirii și 31 de lifturi. De asemenea, există și aparatură tehnică, laptopuri, calculatoare și alte echipamente din cele 1.100 de camere, care presupun un consum semnificativ de electricitate. Instalațiile industriale din subsolul clădirii consumă cel mai mult curent electric, centrala care asigura încălzirea fiind unică în Europa, cu o capacitate de 32 de gigacalorii pe oră. Tot la subsol sunt instalate și pompele de apă care alimentează întreaga clădire și asigură udatul grădinilor. 

Parlamentul încearcă să ia măsuri pentru reducerea consumului

  Astfel, în  anul 2005 s-au modernizat sursele de iluminat iar în anul 2007 instalațiile de climatizare, anul acesta fiind realizat un studiu de fezabilitate pentru montarea unei centrale de cogenerare.

Toate modernizările și îmbunătățirile pentru economisirea energiei se realizează din bani publici, deoarece, deși a fost inaugurată oficial în 1997, recepția clădirii nu s-a făcut nici până în prezent. Acest lucru împiedică accesarea de fonduri europene pentru orice fel de renovare. În aceste condiții, sngura soluție sunt economiile. Iluminatul exterior a fost redus cu 50%, pe fațadă luminile fiind aprinse doar 2 ore pe noapte.
Bărbat condamnat la închisoare, după ce și-a pedepsit copiii cu electroșocuri















Bărbat condamnat la închisoare, după ce și-a pedepsit copiii cu electroșocuri

Un bărbat din comuna prahoveană Râfov a fost condamnat la 5 ani și 8 luni de închisoare cu executare, după ce și-a pedepsit copiii în vârstă de 5, 6, 10 și 12 ani, aplicându-le electroșocuri., potrivit ziare.com.

Bărbatul a cumpărat trei aparate electroșoc pe care le folosea pentru a-i disciplina pe copii, dar și pe mama acestora

O vecină a auzit, în această primăvară, țipete din casa familiei. Ea a întrebat-o pe mama copiilor ce se întâmplă, această mărturisindu-i că este agresată împreună cu cei mici cu ajutorul unui dispozitiv electroșoc. Vecina a sunat la 112 și a chemat poliția .Copiii au mărturisit că tatăl lor folosește aparatul pe picioarele lor, dar și pe mâini, ei fugind în pat de frică până când bărbatul se calma. Mama copiilor era agresată ă fizic,cu ajutorul dispozitivelor electroșoc, dar și cu biciul.

 Vasile Stănescu a recunoscut în fața anchetatorilor că a cumpărat trei aparate electroșoc pentru autoapărare, după ce ar fi găsit în curtea lui un străin care l-ar fi amenințat. 

El a mărturisit că le folosea atunci când copiii lui făceau gălăgie


Bărbatul a fost arestat preventiv, fiind trimis în judecată în mai 2022 pentru cinci acuzații de violență în familie.

Judecătorii au decis să fie confiscate dispozitivul cu aplicare electroşoc de 500 k Volt TW801Type de culoare neagră, prevăzut cu încărcător, un dispozitiv de aplicare electroşoc de 800 k Volt 928 TYPE de culoare neagră şi o lanternâ de culoare neagră ZSH-1101 cu inserţie dispozitiv de aplicare electroşoc depuse la camera de corpuri delicte a Poliţiei Municipiului Ploiești. Bărbatul a fost găsit vinovat pentru violență în familie, sentința dată de Judecătoria Ploiești nefiind definitivă. Bărbatul va trebui să plătească copiilor săi despâgubiri morale de 20.000 de lei, câte 5000 de lei pentru fiecare victimă

Azomureș anunță o nouă reducere a activității, din cauza crizei energetice

Azomureș anunță o nouă reducere a activității, din cauza crizei energetice

azomures
Azomures. Sursa foto: Wikipedia.ro


 Azomureș̦, singurul producă̆tor de îngrășăminte pentru agricultură̆ din România, a anunțat din nou reducerea activităților de pe platforma de producție pentru urmă̆toarele luni, din cauza creșterii prețurilor la energie electrică și gaze naturale, potrivit economedia.ro.

  Producția Azomureș̦, oprită de mai multe ori anul acesta

Azomureș a suspendat producția de îngrășăminte pentru a doua oară producția în luna iunie, în urma creșterii prețului la gaze, prima dată măsura fiindl luată  în decembrie. La ora actuală, aproape 70% din producția europeană̆ de îngrășăminte este oprită̆.

„Se împlinește un an de că̂nd am atras atenția asupra problemelor ce pot apă̆rea în zona industrială̆, odată̆ cu creș̦terea preț̦urilor la energie. Valorile au început să̆ crească̆ din toamna anului trecut, iar niveluri de vârf au fost înregistrate după̆ invazia Rusiei în Ucraina – piața energetică̆ a început să̆ fie foarte volatilă̆ după̆ închiderea gazoductului NorthStream 1. În ciuda faptului că̆ România a avut la dispoziție o schemă̆ de sprijin, pe care alte state europene au aplicat-o, pă̂nă acum nu a existat o formă̆ de suport pentru industria care folosește gazul natural ca materie primă în activitatea de producție. Populația este sprijinită̆ prin plafonarea preț̦ului la gaz și electricitate, dar ce se întă̂mplă̆ dacă̆ oamenii nu mai au locuri de muncă̆ pentru a plăți facturile? Aici este cel mai mare pericol și din pă̆cate suntem în situația de a lua noi mă̆șuri, unele dintre ele cu impact asupra angajaților noștri”, a declarat Harri Kiiski, directorul general Azomureș̦.

Peste 200 de angajați ai Azomureș̦ sunt afectați, urmând să fie delegați că̆tre alte companii sau să intre în șomaj tehnic

Pentru turele de noapte și la sfârșit de să̆ptămă̂nă va fi pă̆strat doar personalul esențial, lucru care va reduce veniturile unui număr important de angajați. Din punct de vedere operațional, instalațiile sunt pregă̆țîțe să̆ fie repornite la o capacitate de 50%, dacă̆ economia va permite. Firmele care asigură servicii de mentenanță pe platforma Azomureș̦ au fost anunț̦ate că̆ li se reduce activitatea cu cel puț̦în 30% în urmă̆toarele luni. Producția de îngrășăminte a scăzut semnificativ în cursul anului 2022 în România, preț̦urile la gazul natural, materie primă principlă, fiind mult mai mari comparativ cu costurile de producție.

Autorită̆țile din România vor avea la dispoziție un nou set de mă̆șuri ce poate fi aplicat pentru sprijinirea industriei locale, inclusiv cea a fertilizanților. Comisia Europeană̆ a inclus industria fertilizanților în categoria celor „cheie”, care trebuie menținute în activitate prin acordarea unui sprijin financiar.

Din cauza creșterii costului vieții, tot mai mulți tineri vor prefera să locuiască cu părinții

Din cauza creșterii costului vieții, tot mai mulți tineri vor prefera să locuiască cu părinții

Tineri
Tineri. Sursa foto: edupedu.ro

Tot mai mulți tineri vor locui în continuare împreună cu părinții, din cauza creșterii costului vieții, lucru care va avea efecte negative asupra dezvoltării acestora, a declarat Valentina Ciobanu, director de politici publice la Consiliul Tineretului din România, în cadrul uneu dezbateri organizate pe tema efectelor inflației asupra tinerilor, potrivit g4media.ro.

„Tinerii vor alege să economisească de unde pot și de unde pot, iar pentru mulți tineri este locuința”, a mai precizat Valentina Ciobanu.

Potrivit acesteia, pentru dezvoltarea tinerilor nu este benefic să locuiască cu părinții, deoarece devin mai greu independenți, fiind mai ezitanți inclusiv în întemeierea unei familii.

„Nici locuirea la cămin, nici cu părinții nu sunt opțiuni bune pentru tineri, însă, din păcate, acestea vor fi alese acum din ce în ce mai mult, având în vedere creșterea prețurilor”, a apreciat Valentina Ciobanu.

Tinerii primesc salarii modeste din cauza lipsei de experiență

Valentina Ciobanu a avertizat că se se va amplifica și mai mult fenomenul tinerilor care locuiesc cu părinții, deoarece ținând cont de costuri esențiale, pentru hrană, pentru transport, tinerii preferă să economisească de acolo de unde pot, dacă pot rămâne în zona în care locuiesc cu părinții și nu sunt nevoiți să se mute în  alt oraș pentru serviciu.
Valentina Ciobanu a explicat că tinerii vor alege să nu mai plătească chirie sau ipotecă, deoarece în general ei au salarii modeste, fiind dificil să concureze pe piața muncii din cauza lipsei de experiență.

România ocupă locul 11 din cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene (UE) în privința vârstei la care tinerii părăsesc locuința părintească, în jur de 28 de ani, fiind sub pragul european de 27 de ani. Suedezii pleacă cel mai devreme din locuința părinților, la 19 ani, iar portughezii cel mai târziu, la peste 33 de ani.

Zeci de zboruri, majoritatea ale companiei Blue Air, anulate pe Aeroportul ”Henri Coandă” Bucureşti

Zeci de zboruri, majoritatea ale companiei Blue Air, anulate pe Aeroportul ”Henri Coandă” Bucureşti

Aeroport Henri Coanda

Peste 380 de curse au avut întârzieri mai mari de 30 de minute, pe Aeroportul ”Henri Coandă”, în săptămâna 8-14 septembrie, a anunțat joi Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

Potriivit oficialilor companiei, în aceeași perioadă de timp au fost anulate 191 de zboruri, potrivit g4media.ro.

”În intervalul 8-14 septembrie, pe Aeroportul “Henri Coandă” 638 zboruri (aterizări şi decolări) au înregistrat întârzieri mai mari de 30 minute, cu 73 mai puţine faţă de săptămâna anterioară”, a transmis, joi, CNAB

Potrivit conducerii CNAB, aproape în cazul jumătate dintre curse, mai precis 297, s-au înregistrat întârzieri sau rotaţia echipajelor sau aeronavelor. Potrivit companiei, cele mai multe zboruri întârziate s-au înregistrat la Wizz Air (223 de zboruri), Tarom (108) şi Ryanair (99). De asemenea, în acelaşi interval de referinţă, un număr de 191 zboruri au fost anulate, 151 dintre acestea fiind ale companiei Blue Air (care şi-a suspendat operarea începând cu 6 septembrie ) 10 zboruri fiind ale companiei Wizz Air. Pe aeroportul “Henri Coandă” au fost operate 2098 zboruri, dintre care 1.833 regulate, în intervalul 8-14 septembrie 2022.

Compania aeriană Blue Air a anunțat vinerea trecută, printr-un comunicat de presă că „își propune” să reia zborurile abia din 10 octombrie, pasagerii care au cumpărat bilete la curse programate și după această dată, primind mesaje că și aceste zboruri au fost anulate.

Avertizare pentru românii care doresc să călătorească în Franța

Avertizare pentru românii care doresc să călătorească în Franța

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că sindicatul naţional al controlorilor de trafic aerian din Franţa a comunicat intrarea în grevă de vineri, ora 6:00, până sâmbătă, la aceeaşi oră, potrivit digi24.ro.

Potrivit MAE, în perioada menţionată, traficul aerian va fi perturbat atât în Republica Franceză metropolitană, dar şi în teritoriile de peste mări, fiind asigurate doar jumătate din zborurile prevăzute


Pentru urmărirea eventualelor modificări apărute în orarul de zbor şi pentru verificarea informaţiilor oferite de operatorii şi companiile aeriene prin intermediul cărora au planificate călătoriile, cetăţenii români sunt rugaţi să consulte site-urile aeroporturilor din Paris, https://www.parisaeroport.fr/passagers/les-vols, şi ale aeroporturilor din localitatea de destinaţie/plecare, mai transmite MAE.  Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 şi +33147052755, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie următoarele telefoane de permanenţă: misiunea diplomatică a României în Republica Franceză: +33680713729, Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164, Consulatul General al României la Lyon: +33643627736 şi Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022, la care pot apela în funcţie de zona în care se află.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://paris.mae.ro, http://lyon.mae.ro, http://strasbourg.mae.ro, http://marsilia.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că românii care se deplasează în străînătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Creşterile de preţuri la energie şi gaze, limitate anul viitor în Franţa












Zeci de credite luate cu acte false de către membrii unei grupări care au obținut 5, 7 milioane de lei

Descinderi de amploare ale oamenilor legii la persoane suspectate că au câștigat sume importante de bani obținând imprumuri ilegale, potrivit stiripesurse.ro.

Descinderi în București și trei județe

Astfel, joi dimineață au avut loc şapte percheziții în Bucureşti dar şi în localități din trei judeţe, fiind vizate persoane suspectate de înşelăciune. Acestea ar fi obţinut credite de la mai multe CAR-uri din ţară cu ajutorul unor acte false, prejudiciul creat fiind estimat la 5,7 milioane de lei.

”În această dimineaţă, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova-Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează 7 percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi în judeţele Călăraşi, Dâmboviţa şi Ilfov, la domiciliile unor persoane bănuite de înşelăciune, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals în declaraţii”,  a anunţat IGPR.

163 de credite false, obținute în decursul a 7 ani

 În urma acestor acțiuni, opt persoane vor fi conduse la sediul unităţii de poliţie, în vederea audierii. Din ancheta efectuată de către oamenii legii a reieşit că, în perioada 2015-2022, persoanele suspectate ar fi solicitat şi obţinut 163 de credite de la mai multe C.A.R.-uri din ţară. Suspecții foloseau documente care conţineau date nereale privind condiţiile necesare obţinerii împrumuturilor.  Potrivit anchetatorilor, prejudiciul cauzat a fost estimat la aproximativ 5.700.000 de lei.

USR, cu jalba în proțap la Comisia de la Veneția: „Fără legi avizate nu putem avea o justiție independentă”

Creşterile de preţuri la energie şi gaze, limitate anul viitor în Franţa 

Gaze naturale
Gaze naturale. Sursa foto :.uzpbihor.ro.

Franţa a anunțat luarea unor măsuri pentru atenuarea creșterii prețurilor la gaze și electricitate. Astfel, premierul Elisabeth Borne, a declarat că pentru anul viitor se va plafona la 15% creşterile de preţuri la energie electrică şi gaze naturale, pentru reducerea impactului asupra consumatorilor a celei mai mari crize energetice din ultimele decenii, potrivit digi24.ro.

Aplicarea acestei măsuri va costa statul 16 miliarde de euro, prevenind dublarea facturilor pe care ar fi trebuit să le suporte gospodăriile

Oficialitățile franceze au mai anunțat că persoanele vulnerabile vor fi susținute în continuare, aproximativ 12 milioane de gospodării urmând să primească un cec în valoare maximă de 200 euro. Noua plafonare a preţului gazelor naturale se va aplica din luna ianuarie, iar limitarea prețului pentru electricitate va intra în vigoare în cursul lunii februarie, a mai precizat premierul Elisabeth  Borne. Având cel mai mare număr de reactoare nucleare după Statele Unite, Franţa este mai puţin dependentă comparativ cu statele vecine, la reducerea livrărilor de gaze ruseşti. Franţa a cheltuit miliarde de euro pentru aplicarea unor măsuri care au avut scopul de a atenua impactul creşterii preţurilor energiei pe piaţă.

 „Faţă de alte state europene, Franţa ar trebui structural să fie într-o poziţia mai puţan dificilă”, a  declarat operatorul de reţea RTE


Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat miercuri că Uniunea Europeană va propune un set de măsuri de plafonare a veniturilor producătorilor de energie electrică care au costuri scăzute, forţând companiile care vând combustibili fosili să împartă profiturile făcute din creşterea preţurilor la energie. Măsurile au urma să conducă la venituri de peste 140 miliarde de euro. 

Patru parlamentari AUR vor o lege pentru interzicerea utilizării insectelor și viermilor în alimentația umană

Patru parlamentari AUR vor o lege pentru interzicerea utilizării insectelor și viermilor în alimentația umană

Sursă foto: HotNews
Sursă foto: HotNews

Dacă tot s-au rezolvat toate problemele din țara noastră, parlamentarii AUR anunță că au trecut la „next level” de lucruri serioase.

Potrivit Agerpres, trei dintre deputații formațiunii, împreună cu un senator au depus ieri un proiect de lege privind interzicerea utilizării insectelor în producţia de hrană pentru populaţia umană.

Proiectul a fost transmis Biroului permanent al Senatului și, conform sursei citate, iniţiatori sunt deputaţii George Simion, Lilian Scripnic şi Sorin Muncaciu, plus senatorul Claudiu Târziu.

Informațiile furnizate pe pagina de senator a lui Târziu dezvăluie că este vorba despre o „propunere legislativă privind interzicerea utilizării insectelor și viermilor în alimentația umană”, iar la susținători/ inițiatori apar cam toți parlamentarii AUR care au dorit: senatorii Boancă Rodica, Busuioc Andrei, Cătană Gheorghe-Adrian, Cosma Dorinel, Costea Adrian, Dăneasă Mircea, Hangan Andrei, Lavric Sorin, Mateescu Sorin-Cristian, Neagu Ionuţ, Târziu Claudiu-Richard și deputații Albişteanu Mihail, Andruşceac Antonio, Axinia Adrian-George, Badiu Georgel, Balabaşciuc Călin-Constantin, Coleşa Ilie-Alin, Enachi Raisa, Ivănuţă Cristian-Daniel, Muncaciu Sorin-Titus, Nagy Vasile, Pop Darius, Puşcaşu Lucian-Florin, Scripnic Lilian, Şerban Gianina, Simion George-Nicolae, Stoica Ciprian-Titi, Suciu Sebastian-Ilie, Tanasă Dan, Volosatîi Boris.

În condiţiile în care omenirea este supusă unei manipulări oribile, zeloase şi din ce în ce mai agresive, pentru a normaliza utilizarea în alimentaţia umană a insectelor şi larvelor, considerăm absolut necesară şi de extremă urgenţă reglementarea interzicerii consumului insectelor şi viermilor, atât ca alimente de sine stătătoare, cât şi ca ingrediente.

Prin această propunere legislativă, susţinem interzicerea producerii, importului, publicităţii şi comercializării acestora, respectiv interzicerea alocării de fonduri pentru a cerceta introducerea gândacilor în alimentaţia umană”, se arată în comunicatul transmis de AUR către sursa citată.

Potrivit B1 TV, discuția pe subiect ar fi una sterilă, dacă nu chiar neinspirată, dat fiind că, recent, Comisia Europeană a precizat că „nu îi va forța pe cetățeni să mănânce insecte (sau orice altceva). Consumul insectelor este posibil, niciodată obligatoriu, atâta timp cât acestea sunt autorizate ca alimente noi de Comisie”.

USR, cu jalba în proțap la Comisia de la Veneția: „Fără legi avizate nu putem avea o justiție independentă”

USR a anunțat ieri că Legile justiției vor fi analizate de Comisia de la Veneția, care ar trebui să își dea cu părerea asupra modificărilor propuse.

Într-un comunicat de presă, formațiunea politică atrage atenția că, în acest moment, membrii coaliției de guvernare ar trebui să ia „o pauză” și să aștepte opinia Comisiei, în condițiile în care, atrage atenția USR, „domnul ministru Predoiu s-a opus din răsputeri obținerii unui asemenea aviz”.

Pe lângă sesizarea Comisiei, USR arată că parlamentarii proprii au idei mult mai bune în ceea ce privește modul în care ar trebui să arate Legile justiției, idei transpuse în „zeci de amendamente”. Într-o postare pe Facebook, se explică succint și despre ce este vorba. Sau mai bine spus, cum ar trebui să arate viitorul:

De la înlăturarea influențelor politice în anchetele penale la alegerea membrilor CSM prin scrutin universal, ne vom lupta pentru fiecare amendament în parte.
Românii au nevoie de o justiție independentă și puternică, nu de una obedientă, care să asculte indicațiile politice și să acorde sprijin și protecție politicienilor mufați la banul public”.

Cât despre sesizarea Comisiei de la Veneția, USR arată că meritul îl are Iulian Bulai, președintele grupului ALDE din APCE, pe termen scurt formațiunea având „rugămintea” ca PSD-PNL-UDMR să nu dea „un vot final în Comisia specială Iordache 2” până nu vine avizul solicitat.

Nu o dată, Comisia de la Veneția a confirmat criticile formulate de USR. S-a întâmplat cu legile justiției din epoca Dragnea, s-a întâmplat cu așa-zisul proiect de desființare a Secției Speciale propus de Cătălin Predoiu. Fără legi avizate de Comisia de la Veneția, nu putem avea o justiție independentă, așa cum România și-a asumat în fața Europei”, este avertismentul USR.

Comisia de la Veneția va emite o opinie pe cele trei legi ale justiției. Asta am cerut în Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Solicitarea a fost admisă cu majoritatea voturilor. PSD-PNL ar trebui să nu se grăbească: să aștepte punctul de vedere solicitat și să-l implementeze în raport cu prevederile MCV și GRECO”, declară Iulian Bulai, deputat USR și președinte al grupului ALDE de la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE).

Este bine că vom avea un punct de vedere din partea Comisiei de la Veneția. În ciuda angajamentelor din programul de guvernare, domnul ministru Predoiu s-a opus din răsputeri obținerii unui asemenea aviz din partea Comisiei de la Veneția. Luând în considerare dezbaterile din Comisia specială și faptul că foarte multe asociații profesionale critică aceste proiecte, cu argumente substanțiale, este esențial să avem la îndemână avizul Comisiei de la Veneția și să dăm un vot în cunoștință de cauză. Solicităm coaliției PSD-PNL-UDMR să fie date rapoarte pe cele trei legi după ce vom vedea argumentele Comisiei de la Veneția”, precizează Stelian Ion, deputat USR și fost ministru al Justiției.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer fragmentat
-6 ° C
-5.6 °
-7.2 °
78 %
3.6kmh
75 %
D
-7 °
lun
-3 °
mar
-1 °
mie
2 °
J
1 °

Ultimul articol

„Marş la Moscova”, mesajul pentru care un bărbat a fost amendat, după protestul de...

Amendă aplicată ieri unui bărbat, care, în timpul protestului organizat de AUR, a proiectat cu laser pe o clădire mesajul „Marş la Moscova”. Pe acesta...

Social democrații din Iași, supărați pe premierul PNL Bolojan

Social democrații din Iași și-a exprimat astăzi nemulțumirea la adresa premierului PNL Ilie Bolojan, declinând astfel invitația la o întâlnire. Din ce explică într-un comunicat...

Doi inspectori antifraudă din București, pedepse pentru luare de mită – închisoare cu suspendare...

Nu mai puțin de cinci angajați ai Direcției Regionale Antifraudă Fiscală București au admis că se fac vinovați de luare de mită, dare de...