7.2 C
București
vineri, 19 decembrie 2025
Facebook RSS
Acasă Blog Pagina 1377

Romania „Nașilor” -Corneliu Istrate – Galați

Autor
Dănilă Chirovici
-

În mod oficial, România este împărţită pe judeţe şi, tradiţional, pe provincii istorice: Moldova, Ardealul, Banatul, Muntenia şi Dobrogea. Dar după 1989, a apărut şi s-a dezvoltat şi o altfel de împărţire a ţării: după numele unor indivizi care au acaparat regiuni întregi din ţara prin afacerile lor oneroase. Afaceri care nu s-ar fi putut dezvolta  dacă nu ar fi beneficiat de suportul “logistic” esenţial al unor şefi ai administraţiilor locale, indiferent de culoarea politică pe care aceştia din urmă au avut-o. Fiecare regim politic de după 1989, fiecare guvern, din ’90 încoace, a avut, fără excepţie,  “ploşniţele” sale, în toate zonele ţării. După un timp, acestea şi-au cumpărat onorabilitatea, inclusiv prin făţuite dar ridicole “topuri ale bogaţilor” Continuând însă feudalizarea teritoriilor în care s-au înfipt în anii ’90. Din care nici măcar Justiţia nu reuşeşte să-i clintească. Ziarul de Investigaţii începe un serial despre acești adevăraţi “Naşi” regionali, poate mai puţin cunoscuţi dar extrem de puternici.

Regele afaltului din sudul Moldovei, abonat la banii publici

Începem serialul cu primul episod despre “regele asfaltului” din zona de sud a Moldovei, gălăţeanul Corneliu Istrate, principalul acţionar şi patronul grupului de firme Vega. Trebuie să amintim încă de la început ca redacţia noastră i-a trimis o listă de întrebări referitoare la toate aspectele dubioase ale afacerilor sale, la care nu a binevoit să răspundă. Sperăm că o va face înainte de apariţia următorului episod .
Corneliu Istrate se afla pe locul 55 în Top 300, cu o avere de aproximativ 175 de milioane de euro. În urmă cu 20 de ani, încă mai era salariatul Trustului de Construcţii din Galaţi. În urmă cu 17 ani şi-a făcut prima firmă şi între timp şi-a construit un imperiu prin lucrările executate pe bani publici. Prima firmă din grup este Vega 93 SRL Galaţi, înfiinţată pe 09.02.1993, care are un capital de 18,8 milioane RON. A urmat Climatec SRL Galaţi, înfiinţată pe 29.04.1997, cu un capital de 1,5 milioane RON. Apoi, în 1998, a cumpărat Citadina 98 SA Galaţi. Era de fapt fosta societate de Drumuri şi Spaţii Verzi a Primăriei Galaţi, care fusese trecută în portofoliul FPS şi rebotezata Citadina 98 SA. Cu doi ani înainte de privatizare, Consiliul Municipal Galaţi făcuse investiţii la „Drumuri şi Spaţii Verzi”, dotând societatea cu o modernă staţie de mixturi asfaltice, pentru asfaltarea mai ieftină a străzilor Galaţiului. Istrate a cumpărat Citadina 98 cu tot cu staţie şi a asfaltat el străzile din oraş, dar pe bani grei. La mijloc a mai fost şi o afacere imobiliară. „A cumpărat cu două miliarde o întreprindere şi a vândut terenul pe care erau serele cu 17 milioane de euro”, ne-a declarat una din surse, un om de afaceri „prăjit” de Istrate. Apoi, imperiul lui Istrate s-a mărit cu VIVA Company SRL, înfiinţată pe 11.04.2001, cu un capital de 7,5 milioane RON. Citadina 98 şi Viva sunt administrate de fiul său, Ionuţ Istrate. La Vega 93, Istrate deţine 62% din acţiuni. Controversatul om de afaceri Măricel Pacuraru, deţine 15% din acţiuni, iar influentul avocat gălăţean Alexandru Balan are 4% din acţiunile Vega 93. Alţi acţionari sunt Viorel Rascanu – 7,99%, Tincuta Sârbu – 7,99% şi Stefan Augustin-Remus – 2,99%. În 2008, Vega 93, care avea 1828 salariaţi a realizat un profit brut de 36.084.745 lei. În acelaşi an, Viva Company (137 salariaţi) avut un profit de 3.622.760 lei. Rudele sărace ale holdingului au terminat şi ele anul cu calificativul excelent, Climatec (135 salaraiati) cu 969.459 lei profit, iar Citadina 98 (49 salariaţi), cu un profit de 326.341 lei.
Vega 93, perla coroanei imperiului Istrate
Care e secretul unor asemenea profituri ? Vega 93 şi-a câştigat renumele de „firma cu abonament” la contractele cu statul, încredinţate fără licitaţie. A fost numită astfel, în urmă cu trei ani, de însuşi şeful Autorităţii de Control a Guvernului Tariceanu, Cristian David, care descoperise că Vega 93 obţinuse prin încredinţare directă, de la Direcţia Regională Constantă a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), trei contracte de refacere şi consolidare a unor podete, diguri şi a sistemului rutier de pe unele drumuri naţionale. Valoarea celor trei contracte era de 13,78 milioane euro. “Majoritatea acestor contracte, pentru refacerea infrastructurii afectate de inundaţii sau servicii de deszăpezire, au fost acordate firmelor Euroconstruct şi Vega 93 Galaţi, care au beneficiat de astfel de contracte însumând peste 20 milioane euro”, declara David. Cum se observa, Istrate reuşise să ia contracte mai mari decât “regii asfaltului” de la  Golden Blitz, Dan Besciu şi Sorin Vulpescu.
Legenda primului milion
Prima afacere serioasă a lui Corneliu Istrate a apărut la puţin timp de la înfiinţarea Vega 93. Tot în 1993 a fost înfiinţată şi Zona Liberă Galaţi. Era un teren pe malul Dunării, cu cota joasă, inundabil. Cu sprijinul decisiv al prefectului Nicolae Beuran, Corneliu Istrate a primit contractul de ridicare a nivelului terenului cu 1-2 m pe întreaga suprafaţă de 137 ha. Acea lucrare a fost mana cerească. Ce poate fi mai simplu decât să cari pământ. Bineînţeles că o astfel de lucrare putea fi făcută şi de unele din firmele de construcţii ale statului, care din lipsă de contracte se îndreptau spre faliment, dar şi falimentarea acestora era un schepsis, pentru că deveneau mai ieftine la privatizare. Nimeni nu ştie care a fost factura totală pentru înălţarea celor 137 ha, pentru că lucrările au durat mult. În 1997, Corpul de Control al Ministerului Lucrărilor Publice şi Administrării Teritoriului a descoperit mai multe nereguli şi afacerea de la Zona Liberă părea să capete conotaţii penale, dar graţie intervenţiei pe lângă ministrul Noica a deputatei PNŢCD de Galaţi Elena Iacob, fosta colega a lui Istrate la Trustul de Construcţii, povestea cu raportul de control a fost muşamalizata.
Hotelul „Vega”
Două dintre afacerile imobiliare ale Vega 93 au avut la baza preluarea afacerilor imobiliare ale fostelor societăţi de stat. Se spune că Istrate a reuşit să îi păcălească pe investitorii strategici din industria gălăţeana, adică anglo-indienii lui Laksmi Mittal, care a cumpărat Sidexul şi pe olandezii de la “Damen Shipyards Group”, care au cumpărat Şantierul Naval Galaţi. Bineînţeles că a reuşit asta cu sprijinul românilor aflaţi în funcţii cheie. Şantierul Naval (SN) Galaţi avea începuta construcţia unui hotel cu 12 nivele pe Faleza Dunării, în centrul oraşului. Mai precis, la “Valurile Dunării”. La momentul privatizării şantierului, în 1999, structura era ridicată până la ultimil etaj, lucrările fiind efectuate de Vega 93 a lui Istrate. Iniţial, pe când SN Galaţi era de stat, directorul şantierului, Ion Mocanu şi Istrate-Vega estimaseră că ridicarea hotelului va costa 1,5 milioane dolari. Imediat după privatizarea “Şantierului”, olandezii de la “Damen Shiyard” au aflat că îi va costa 2 milioane de dolari iar la final, factura prezentată de Istrate olandezilor a fost de 4 milioane de dolari. În aceste condiţii, olandezii s-au retras din afacere, l-au lăsat pe Istrate cu hotelul, iar pe directorul Ion Mocanu l-au pus pe liber. După unele surse, Mocanu s-a ales cu un procent din acţiunile hotelului. Hotelul “Vega” a fost inaugurat în primăvara lui 2004. La inaugurare, ministrul Turismului Dan Matei Agaton declara că este un hotel de 4 stele, dar Istrate i-a răspuns că îl prefera cu 3, ca să poată caza şi delegaţiile de la Bucureşti, care nu pot deconta la 4 stele. Adică, tot cu gândul la banul public. Hotelul cu 69 de apartamente, din care 5 matrimoniale, este administrat de fiica sa. Pe lângă hotel a fost anexat şi vaporaşul “Vega”, cu care clienţii hotelului pot face plimbări pe Dunăre. Ar fi de prisos să mai spunem că toţi bugetarii care merg în delegaţie la Galaţi se cazează la Vega.

Non combatul primarului, în avantajul Vega

În 1997, directorul general al Sidex, Dumitru Nicolae, devenit din anul 2000 primar al Galaţiului, a demarat construirea în Galaţi a şapte blocuri pentru salariaţii combinatului. Construcţiile au început, dar din lipsa fondurilor nu au fost finalizate. Unele erau ridicate până la etajul 9, altele doar în stadiul de fundaţie. În 2001, când au cumpărat Sidexul, AVAS-ul le-a dat indienilor de la Mittal Steel şi blocurile. Blocurile U3, U4 şi U5, situate pe Faleza Dunării, cu un total de 324 de apartamente, erau doar în stadiul de fundaţie. Acestea erau însa cele mai valoroase, datorită situării lor malul Dunării, priveliştea ridicând cu mult preţul unui apartament aici. Blocurile P6, PS1A şi PS1B, situate la inelul de rocada, cu un total de 232 apartamente erau ridicate deja, la “Inelul de Rocada”, o zonă foarte bună. La astea se adauga Blocul “Mioriţa”, cu 20 de apartamente duplex, situat pe strada Domnească, în centrul oraşului. Lui Lakshmi Mittal nu i-a sugerat nimeni că ar putea să încaseze din terminarea blocurilor şi vânzarea apartamentelor mai mult decât cele 70 de milioane date pe Sidex, aşa că noua administraţie indiană a combinatului a lăsat construcţiile în părăsire. După câţiva ani de nepăsare, în 2005, Consiliul Municipal a pus în aplicare legea şi a hotărât rechiziţionarea tuturor construcţiilor neterminate şi abandonate din oraş, inclusiv blocurile Sidexului. Fundaţiile blocurilor U3, U4 şi U5, de pe Faleza Dunării au şi intrat în patrimoniul CLM Galaţi prin hotărâre de consiliu, votata în unanimitate. Dar primarul Dumitru Nicolae nu a făcut mai nimic pentru că  hotărârea CLM Galaţi să fie pusă în aplicare şi din punct de vedere cadastral. Directorul indian al combinatului, Narendra Chaudary, a căzut în plasa ce i-a fost întinsa cu complicitatea primarului Galaţiului şi a vândut toate cele 7 blocuri lui Vega 93. Preţul a fost de un milion şi ceva de euro. Între timp, Vega a terminat toate cele 535 de apartamente. Cele din Blocul “Mioriţa” au fost unele vândute, altele închiriate de Vega 93 la tarife „de centru“. Spre exemplu, acolo s-a mutat Direcţia pentru Cultura, iar parterul a devenit showroom-ul unui dealer auto. Blocurile „P“ au devenit sediul birourlor firmelor din “Imperiul lui Istrate”, Vega 93, Viva Company şi Climatec. Spaţiile de la parter au fost închiriate RDS-ului, unei televiziuni şi unui dealer auto. Blocurile „U“ de pe Faleza Dunării au devenit noua zona de top a Galaţiului. Atracţia pentru briza Dunării şi priveliştea cu Munţii Dobrogei au vândut apartamentele de 2 camere la 100.000 euro. Cele cu 3 camere s-au vândut şi la 150.000. Un apartament cu trei camere, de 105 mp, a ajuns acum, la o revânzare la ananghie, pe vremuri de criză, la 120.000 euro. Din afacerea cu blocurile Sidexului, Vega 93 a câştigat câteva zeci de milioane de euro. Cel puţin 50.

Universitatea de stat din Oradea, bomba Educatiei

Autor
Andrei Sidorov
-

În plina cruciada dusa de Ministerul Educatiei si Cercetarii împotriva unora dintre universitatile particulare, în Europa circula sute de diplome false emise de Universitatea de stat din Oradea. Premierul Emil Boc a preluat de la Ecaterina Andronescu nu numai scaunul de ministru si bomba de sub el. Guvernantii stiu foarte bine ca ne paste, în orice clipa, un urias scandal international dar nu fac niciun demers sa anuleze diplomele. Ar fi bine ca “noul”  ministru al Educatiei sau cel care-i va urma sa nu mai faca jocul membrilor familiei Maghiar, considerati principalii autori ai falsurilor. Acestia continua sa profeseze în universitate si sunt platiti, în continuare, din bugetul Educatiei, chiar daca sunt judecati, pe lânga falsuri, pentru un prejudiciu de peste 24 de milioane de euro.

În 2008, procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) l-au trimis tn judecata pe Teodor Maghiar, fostul rector al Universitatii din Oradea, pentru ca a falsificat, în mod repetat, datele privind numarul studentilor admisi pe locurile fara taxa, inducând în eroare Ministerul Educatiei. Falsul a avut un scop precis! Cunoscând ca de numarul studentilor depinde dimensionarea alocatiei bugetare Maghiar a umflat numarul acestora, subtiind bugetul Educatiei, în perioada ianuarie 2000 – ianuarie 2004, cu peste 24,3 milioane de euro. Nu s-a oprit însa aici…

„Analfabeti” cu diploma de România

Scandalul diplomelor false a demarat în urma cu aproape trei ani în urma emiterii, ilegale, la universitatea din Oradea, a sute de diplome de licenta si de studii aprofundate,  în urma emiterii, ilegale, de diplome de studii aprofundate, în favoarea unor cetateni straini (cei mai multi italieni, dar si polonezi, marocani si alte nationalitati). Primele cazuri au fost descoperite la Facultatea de medicina, unde au fost emise o serie de diplome false, în colaborare cu „Institutul european de tehnologie” din San Marino, o universitate neacreditata si nerecunoscuta la nivel european.  Diplomele au fost emise în domenii de medicina alternativa (Naturopatie, Osteopatie, Chiropractica, Dietologie si fiziokinetoterapie) desi la Facultatea de Medicina si Farmacie nu functionau asemenea programe de studii. „Eliberarea diplomelor s-a facut fara a avea în spate programe analitice, planuri de învatamânt, cataloage de note si registrele matricole aferente programelor în cauza”, se arata în raportul Departamentului de Control al Ministerului |nvatamantului. Constatarea Corpului de Control al Guvernului a fost înca si mai dramatica. Potrivit raportului inspectorilor guvernamentali, nici rectorul Maghiar, nici subordonatii acestuia, nu au verificat, cel putin, daca macar unul dintre absolventii studiilor postuniversitare absolvise o forma de învatamânt superior. N-ar fi tocmai de mirare, în atare conditii, sa nu fi trimis în Italia, cu diploma de Oradea, medici care citesc pe silabe.

Semnaturi false sub stampila Educatiei

Falsul nu a constat însa doar în certificarea, cu diplome false a unor impostori. Nici diplomele în sine nu sunt în regula, astfel ca este de necrezut, practic, ca niciunul dintre controale nu a constatat ca semnaturile de pe diplome sunt false, la rândul lor. Astfel s-a ajuns la situatia în care, pe multe dintre diplome sa fie o  singura semnatura autentica – cea a principalului faptuitor, rectorul Teodor Maghiar! Or, pe orice astfel de diploma se pun trei semnaturi: în primul rând a decanului facultatii, apoi a secretarului sef al Universitatii, abia ultima fiind a rectorului. Astfel s-a ajuns la situatia ca trei diplome „de studii aprofundate”, eliberate pentru trei facultati diferite (de medicina si farmacie, de arhitectura si constructii si cea de educatie fizica si sport, sa aiba aceeasi semnatura la pozitia „Decan”. Cum de nu le-a fi sarit în ochi acest lucru inspectorilor care au controlat Universitatea oradeana, sau mai corect de ce? Poate pentru ca, spun surse din interior, dupa ce l-ar fi luat la întrebari pe rector, ar fi aflat de la secretara sefa Elena Durgau ca si semnatura ei a fost falsificata. Urmatoarea întrebare era cine i-a adus diplomele la semnat, apoi cine le-a înregistrat, cum de nu a vazut semnaturile false secretara- sefa, când le-a notat în registrul special etc. Daca ar fi facut acest lucru, unicul rezultat posibil ar fi fost întocmirea de plângeri penale. |n loc de aceasta, cele doua echipe de control au constatat doar ca nu au fost îndeplinite conditiile legale la eliberarea diplomelor.

Daune de milioane de euro

Diplomele de studii false, sunt valabile si astazi si recunoscute la nivel european! Sunt „semnate” de rector, decan si secretar-sef si au stampila Ministerului Educatiei. O parte dintre diplome au fost anulate, în 2007, de catre Stefan Leuca, rector provizoriu al Universitatii, dar anularea nu a produs efecte deoarece Universitatea a cerut mai întâi ca ministerul Educatiei sa trimita la Oradea un document prin care sa aduca clarificari asupra procedurilor de anulare. Proceduri care nu au fost clarificate nici pâna astazi, în pofida solicitarilor repetate ale Universitatii Oradea. Nefiind anulate, diplomele italienilor „scoliti” la Oradea sunt cât se poate de oficiale cât timp au antetul Universitatii, stampila ministerului Educatiei Nationale iar anularea nu a fost comunicata autoritatilor italiene.
Explicatia este la îndemâna – „Frica pazeste pepenii”! Nici Universitatea de Stat din Oradea nici ministerul Educatiei nu îsi pot permite sa anuleze diplomele strainilor – cine ar semna pentru intrarea în legalitate ar trage si ponoasele pentru vinovatia celor înca nepedepsiti. Iar declararea oficiala a nulitatii acestora i-ar determina sa intenteze procese de milioane de euro autoritatilor romane – ei au semnat si respecta aidoma clauzele contractului de studii, oneros mai mult ca sigur pentru unii „universitari” oradeni.

San Marino da cu tifla

Dupa izbucnirea scandalului si demisia rectorului Traian Teodor Maghiar (cel care i-a succedat în functie tatalui sau, Teodor Maghiar), conducerea Universitatii Oradea a încercat o diversiune si a solicitat institului din San Marino sa colecteze diplomele de la fiecare absolvent în parte si sa le trimita în România. Scopul era, dupa cum lesne se poate întelege, anularea diplomelor, sub pretextul doar al „operarii” unor modificari. Cei din San Marino nu au muscat momeala: „Ei (n.r. beneficiarii diplomelor false) nu cred ca li se va reda diploma de studii aprofundate, dupa schimbari; riscul este imens pentru ei, daca ar pierde aceasta diploma pot cere daune morale si materiale între 100.000 si 200.000 de euro fiecare. Noi va putem furniza adresele sa comunicati direct cu ei”, se arata în scrisoarea de raspuns a presedintelui Institutiei din San Marino. Scrisoarea acestuia catre partenerii din Oradea le mai atrage atentia ca diplomele au stema statului român si ca parteneriatul stipuleaza ca Universitatii de stat din România îi apartine, în exclusivitate, întreaga responsabilitate a valorii si calificarii „studentilor”. Este de domeniul evidentei ca teama de procese si de plata a daunelor este marele obstacol pentru Ministerul Educatiei.

Filiera Elvetia

Ca într-o autentica dinastie, Traian Teodor Maghiar i-a succedat în functie tatalui sau Teodor, înlaturat din functie dupa trimiterea în judecata, de catre DNA, pentru prejudiciul de 24 de milioane de euro, cauzat bugetului Educatiei. Traian Teodor a intrat însa foarte repede în hora procurorilor DNA, care au început urmarirea penala împotriva sa (alaturi de tatal – Teodor), cercetându-l pentru savârsirea infractiunii de fals intelectual – semnase si el, în calitate de prodecan al Facultatii de Medicina o parte dintre sutele de diplome de licenta si de studii aprofundate false.
Desi urmarirea penala împotriva sa începuse deja, din 2006, Traian Teodor Maghiar a continuat sa „opereze”. Dupa ce a iesit la iveala parteneriatul ilegal cu San Marino, Traian Teodor Maghiar a continuat sa angajeze Universitatea în scandaluri internationale, semnând si stampilând diplome în afara legii. La data de 19 ianuarie 2007, rectorul Traian Teodor Maghiar a semnat, alaturi de presedintele unei pseudo-universitati din Elvetia, diploma prin care-i recunostea unui cetatean german, titlul de doctor în osteopatie (terapia oaselor si articulatiilor). Hârtia, nu ar fi avut nicio valoare, deoarece emitentul diplomei, „Libera Universita degli Studi di Scienze Umane e Tecnologhiche” din Lugano (Elvetia) nu este acreditata. Stampila si semnatura rectorului dau însa greutate diplomei, pe care scrie: „Aceasta diploma este eliberata în conformitate cu legislatia Statului Român”.

Tupeu fara frontiere

Daca va întrebati care au fost consecintele scandalului asupra faptuitorilor, raspunsul este unul dezarmant. Ministerul Educatiei nu a luat vreo masura împotriva celor care au comis falsurile, iar conducerea Universitatii nici atât. Rectorul de astazi, Cornel Antal, fost subaltern fidel al lui Teodor se ascunde în spatele procurorilor DNA si spune ca are mâinile legate pâna se termina ancheta. El nu a dispus vreo ancheta interna în care sa stabileasca cine se face vinovat de compromiterea într-o asemenea maniera a Universitatii si nu pare a fi interesat de identificarea si sanctionarea vinovatilor.
Desi macar unul dintre ei este autor al infractiunii, fostul rector Teodor Maghiar (trecut demult de vârsta pensionarii), fiul acestuia Traian Teodor Maghiar, ba chiar si secretara sefa, pot fi gasiti la aceeasi adresa: Universitatea de stat Oradea.

Saorma periculoasa pentru siguranta nationala

Autor
Dănilă Chirovici
-

Una dintre cele mai celebre saormarii, cea din zona Dristor, este printre multele afaceri din România ale unui cetatean turc, Mustafa Pakcan, pe care  Serviciul Roman  de Informatii îl considera „un pericol la adresa sigurantei nationale”.

Pakcan, seful unui puternic clan, cu o structura „extrem de disciplinata”, a reusit sa obtina stabilirea domiciliului în România, datorita deciziei judecatoarei Gabriela Bogasiu, un magistrat extrem de controversat de la Înalta Curte de Casatie si Justitie. Astfel, în ciuda faptului ca Pakcan este considerat un pericol pentru siguranta României, el s-a stabilit aici, împreuna cu numerosul sau clan, si îsi extinde afacerile tot mai mult, chiar sub obladuirea unor sefi din Politia Romana.

Ba, mai mult, unul dintre fii sai a cerut si, bineînteles, a si obtinut, în ianuarie 2009,  cetatenia romana.

Pe 25 mai 2005, Mustafa Pakcan, cetatean turc, nascut pe 25 septembrie 1954, în localitatea Mut, din Turcia, solicita Serviciului pentru Straini al municipiului Bucuresti, din cadrul Autoritatii pentru Straini, structura a Ministerului Administratiei si Internelor, aprobarea stabilirii domiciliului în România. Dupa studierea documentatiei si efectuarea verificarilor de rigoare, pe 21 noiembrie 2005, Autoritatea decide respingerea cererii lui Pakcan. Concret, respingerea stabilirii domiciliului turcului în România a avut la baza informatiile primite de la SRI. „În baza informatiilor transmise de Serviciul Roman de Informatii, precum si a rapoartelor întocmite de Comisia constituita la nivelul Autoritatii pentru Straini, lucrari ce au caracter secret, directorul general al Autoritatii pentru Straini a hotarât respingerea cererii de stabilire a domiciliului în România formulata de Pakcan Mustafa, fapt comunicat acestuia prin adresa nr. 40907/BF/SIV din 23.11.2005. Masura a fost întemeiata pe prevederile art. 70 alin. 1 litera f) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.194/2002 privind regimul strainilor în România, modificata si completata prin Legea  nr. 482/2004. În speta, cetateanul strain se gaseste, conform organelor cu competente în domeniu, în situatia de a prezenta pericol pentru siguranta nationala”, se arata în documentele Autoritatii. Cele doua documente care au stat la baza deciziei Autoritatii sunt adresa SRI nr. 036177 din 19 iulie 2005 si, bazat pe aceasta, Raportul propriu nr. 036289/TC/21 noiembrie 2005.

Curtea de Apel Bucuresti tine la siguranta nationala

Mustafa Pakcan nu se lasa si contesta decizia Autoritatii pentru Straini la Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VIII-a Contencios  Administrativ si Fiscal. Însa prin sentinta civila nr. 657 din 20 martie 2006, magistratii CAB resping contestatia turcului si mentin decizia Autoritatii pentru Straini de respingere a cererii de stabilire a domiciliului în România. Astfel, judecatorii CAB au apreciat ca, având în vedere ca Pakcan nu a îndeplinit una dintre conditiile cumulative ale OUG 194/2002, impuse de lege cetatenilor straini pentru a-si stabili domiciliul în tara noastra, si anume de a „nu prezenta pericol pentru ordinea publica si siguranta nationala.” Trebuie sa mentionam aici ca în tot acest timp seful clanului Pakcan si-a vazut nestigherit de numeroasele afaceri din România: restaurante, cresterea pasarilor, case de schimb valutar, turism etc.

Judecatoarea Bogasiu îl ajuta pe Pakcan si sfideaza SRI

Bine sfatuit de personaje din anturajul Justitiei romane, „periculosul turc” face recurs împotriva sentintei magistratilor CAB la Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal a Înaltei Curti de Casatie si Justitie. Si, cum spuneam, nu greseste. Actiunea sa este judecata de completul format din Aneta Floarea, magistrat asistent, judecatoarele Carmen Frumuselu, Simona Marcu si, mai ales, Gabriela Bogasiu, care este si presedintele completului. Astfel, prin decizia nr. 1742 din 23 martie 2007, cele patru judecatoare, în frunte cu Bogasiu calca în picioare legislatia romana în domeniul sigurantei nationale, anuleaza decizia Autoritatii Pentru Straini si obliga institutia „sa-i aprobe  reclamantului stabilirea domiciliului în România.”  Practic, cele patru magistrate, carora se pare ca le place mult saorma, chiar periculos de mult, nu au facut altceva decât sa-si însuseasca solicitarea si argumentele turcului. Concret, iata cum îsi argumenteaza Bogasiu si ciracele decizia data în favoarea lui Pakcan: „S-a retinut astfel ca persoana sa prezinta pericol pentru ordinea publica si siguranta nationala, considerându-se drept o imposibilitate legala prezentarea adresei SRI nr. 036177 din 19 iulie 2005 si a Raportului Autoritatii pentru Straini nr. 036289/TC/21 noiembrie 2005; aprecierea instantei de fond este eronata, deoarece primul act mentionat are o valoare consultativa (reprezinta un punct de vedere), iar cel de-al doilea act, fiind emis de Autoritatea pentru Straini, nu poate intra sub incidenta Legii nr. 51 1991 privind siguranta nationala.” Asadar, judecatoarea Gabriela Bogasiu considera ca un document extrem de important al Serviciului Roman de Informatii, numai pentru ca reprezinta un punct de vedere, nu merita sa fie luat în seama, chiar daca informatiile din el sunt, probabil, importante pentru siguranta  statului! Ce-i pasa magistratei Bogasiu ca individul respectiv ar putea fi, eventual, un membru important al unei organizatii teroriste turce, care ar spala si, totodata, ar produce bani în România pentru alimentarea acesteia, sau ca ar putea fi un punct important de tranzitare a drogurilor catre Occident?! Doar ipoteze, desigur…

Seful Sectiei 12 Politie da onoarea pe kebab

Pentru a-si sustine cauza în fata instantelor si pentru a contracara verdictul clar dat de SRI, Mustafa Pakcan a apelat la multe mijloace extrajudiciare, cum ar fi diversele recomandari ale unor indivizi sau institutii, de la presedintele asociatiei de proprietari a blocului 14 B, scara 2, bdul Camil Ressu nr. 1, unde locuieste o parte din membrii clanului Pakcan, pâna la reprezentantul Fundatiei de Servicii Islamice din România. Dar cea mai scandaloasa recomandare favorabila lui Pakcan apartine unui sef din Politia Romana. Este revoltatoare prin faptul ca emana de la Sectia 12 Politie, din sectorul 3, ca este semnata de seful acesteia, comisar sef Constantin Ionescu, dar si prin continutul propriu-zis. Iata ce matasos este comisarul sef Ionescu cu turcul periculos, prin emiterea adresei nr. 1585864 din 22 martie 2007: „Domnului Pakcan Mustafa, bdul Camil Ressu nr. 1 (…) Prin prezenta se adevereste ca dl. Pakcan Mustafa, cetatean turc, cu resedinta în Bucuresti (…), identificat cu permis de sedere  seria ROU nr. 0071394 (…), locuieste si lucreaza în raza de competenta a Sectiei 12 Politie, înca din anul 1999. Mentionam ca în tot acest timp, dl Pakcan Mustafa nu a cauzat nici un conflict de nici un fel, nu a fost observata sau sesizata nici o încalcare a legii de catre acesta, si nici nu a fost niciodata înregistrata vreo plângere, la organele de politie pentru vreo fapta savârsita de acesta. Mentionam ca, în masura în care îl cunoastem pe dl. Pakcan Mustafa, în exercitarea atributiilor politiei, acesta este o persoana fara antecedente penale, fara incidente si fara încalcari de nici un fel ale legii, acesta fiind o persoana respectabila în comunitate. ”

În atentia ministrului Vasile Blaga

Dincolo de gretosenia pe care o provoaca un asemenea text semnat de un ofiter al Politiei Romane, sefii din MAI ar trebui sa-l întrebe pe seful Sectiei 12 Politie, daca toata sectia 12 beneficiaza de saorme moca sau doar el si ceilalti din conducere, pentru conceperea si semnarea unui asemenea text, care transforma o institutie a MAI într-un saivan de oi la dispozitia patronului saormeriei Dristor?! Spunem aceasta deoarece comisarul sef Constantin Ionescu putea sa elibereze o recomandare numai la solicitarea unei institutii a statului si nu a unui cetatean, indiferent cine ar fi el, iar continutul se rezuma, în limbaj strict functionaresc, la „nu figureaza în evidentele noastre…”, „nu sunt date ca ar fi…” etc. La cât de catifelat e textul sefului Sectiei 12 la adresa lui Pakcan, rezulta ca acesta este un adevarat sfânt! Si înca ceva: din 1999, de când Pakcan a dat drumul la saormeria sa, situata la intersectia bulevardelor Mihai Bravu, Camil Ressu si a Caii Dudesti, nici un echipaj de politie, nici de la Rutiera si nici de la ordine publica, nu mai stationeaza în aglomerata intersectie, pentru a nu deranja vadul lui Pakcan, la care adasta mai ales seara si noaptea, zeci de interlopi care-si parcheaza masinile pe trotuare si în aglomerata intersectie pentru a se înfrupta din  saormele lui Pakcan!

Sotul judecatoarei Bogasiu, omul arabilor

Pentru atitudinea judecatoarei Bogasiu, extrem de favorabila turcului considerat periculos de catre SRI, ar putea exista o explicatie, foarte bine documentata, de altfel, de catre serviciile secrete romanesti. Astfel, într-unul dintre documentele acestor servicii, care analizeaza o  afacere de spalare de bani în care sunt implicati mai multi oameni de afaceri romani si arabi, se scrie, negru pe alb: „Mentionam ca cetatenii arabi sunt consiliati de catre avocatul Bogasiu Mihai, nascut la 18.08.1967 în Bucuresti (…)”. Bogasiu Mihai este nimeni altul decât sotul judecatoarei Gabriela Bogasiu, cea care i-a dat drept de sedere, prin decizia ei, turcului Mustafa Pakcan, considerat periculos pentru siguranta nationala de catre SRI. Documentul din care am citat scurtul fragment de mai sus a fost emis de o unitate militara din cadrul Serviciului Roman de Informatii, pe data de 17 ianuarie 2005. Asadar, pentru „cunoscatori”, solutia judecatoarei Bogasiu nu este neaparat surprinzatoare!


Afacerile clanului Pakcan

Mustafa Pakcan, alaturi de cei doi fii ai sai, Ahmet Ugur si Kazim Fatih, dar si de alte rude sau subordonati pe care îi aduce, periodic, din Turcia, are mai multe firme. Gullu Baba SRL, Dinamic Exchange SRL, Ferma Manasia SRL, Avicola Manasia SRL, Dristor Kebab SRL, Nasip Exchange SRL, Palmet Foods SRL si Kebap Shop SRL. Toate sediile firmelor sale si ale restaurantelor sau caselor de schimb valutar, ca si domiciliile clanului sau sunt pazite foarte strict de indivizi care par a fi foarte bine pregatiti din punct de vedere militar si carora nu le scapa nici o miscare din zona de actiune a clanului. Se pare ca afacerile cu saormariile îi merg bine lui Mustafa Pakcan, clanul sau deschizând  mai multe unitati de desfacere în tot Bucurestiul si nu numai. De la case de schimb valutar, turism, alimentatie publica, restaurante, pâna la cresterea pasarilor si imobiliare, nederanjat de majoritatea autoritatilor statului, de la sefii din Primaria sectorului 3 pâna la granguri din Politia Romana, Mustafa Pakcan este tipul perfect al individului care doreste, si face orice pentru a reusi, sa stea cât mai în umbra, fara a deranja pe nimeni, chiar daca este nevoit sa produca bani. Din ce în ce mai multi.

Ontanu si-a tras judecator pentru Obor

Autor
Catalin Antohe
-

Dupa ce magistratii de la Tribunalul Bucuresti pareau ca i-au naruit visul de a construi ilegal un mall privat pe domeniul public din Piata Obor, primarul independent Neculai Ontanu primeste ajutor, la Curtea de Apel, de la un judecator „all-inclusive”. Vasile Bicu, magistratul trimis în judecata pentru coruptie, în urma cu patru ani, pentru ca s-ar fi „lipit” de un Nissan 4X4 de la un afacerist cu interes într-unul dintre procesele pe care le judeca, este jolly-jokerul care intervine si schimba „în bine” toate sentintele care-i dadeau edilului planurile peste cap. Desi sesizate, CSM si Parchetul întârzie sa intervina pentru a-l readuce pe judecatorul „hopa-mitica” pe fagasul Justitiei.

În cursul anului 2005, Neculai Ontanu, primarul sectorului 2, a elaborat, pe sest, un plan de urbanism zonal (PUZ) care punea la cale demolarea pietii Obor pentru a face loc unui mall care urma a fi construit de un concern de firme private. La rândul lui, planul urbanistc a fost aprobat printr-o hotarâre a Consiliului General al Municipiului Bucuresti (HCGMB 213/2005) care se ascundea în spatele unui fals intelectual, deoarece în actul în cauza se stipula ca terenul aferent PUZ ar fi fost, în totalitate, în proprietatea domeniului public.

Jocuri de interese prin mocirla instantelor

Hotarârea a fost adoptata de Consiliul General în ceea ce presa a numit „Joia neagra a Bucurestiului“, consilierii aprobând, ilegal, printr-o simpla ridicare de mâna si fara vreo dezbatere prealabila, o lista cu 72 de PUZ-uri, multe dintre acestea facând ulterior obiectul unor alte scandaluri de rasunet. PUZ-ul din Obor a fost aprobat la pozitia 63 din hotarâre, pentru suprafata de 79200 metri patrati, reprezentând domeniu public. În realitate, prin detaliile Planului Urbanistic Zonal au fost stabilite, abuziv, reglementari care afectau proprietatile private a trei persoane juridice.
Prin PUZ-ul respectiv se desfiinta un spatiu verde (Parcul Pasarari, aflat pe domeniul public) pentru a se putea construi MOL-ul, parcul urmând sa fie reconstituit pe terenurile proprietatea privata a firmelor Bivuac si Ivimpex. Terenuri care erau ocupate de constructii legal autorizate dar fusesera înregistrate în PUZ, prin abuz si fals intelectual.
Astfel ca fiecare dintre cele trei firme (SC Ci-Co SA – proprietarul halelor Obor, SC IVIMPEX SRL si SC BIVUAC IMPEX SRL), au solicitat instantei sa constate nelegalitatea HCGMB nr. 213/2005 pozitia nr.63, deoarece era aprobata fara a avea niciunul dintre avizele prevazute expres de legislatia în domeniu, fapt sanctionat de lege cu nulitatea.
Toate cele trei complete ale Tribunalului Bucuresti care au judecat cazul au dat dreptate companiilor prejudiciate si au dispus anularea HCGMB nr. 213/2005 – pozitia 63, care aprobase PUZ-ul de la Piata Obor. O data cu recursurile înaintate de Primaria sectorului 2, mizeria Justitiei române a iesit de sub presul Consiliului Superior al Magistraturii.
În primul dosar, cel al SC Ci-Co, recursul a fost respins, ca nefondat, de judecatorii Curtii de Apel, Sentinta Civila pronuntata de Tribunal în luna mai 2008, a ramas definitiva si irevocabila.
Judecata celorlalte dosare a fost însa grav perturbata de Vasile Bicu, controversatul judecator trimis în judecata, în urma cu 4 ani, de procurorii DNA pentru fapte de coruptie. Bicu a prestat un adevarat balet hipnotic, în ambele dosare, în judecata carora a intrat si a iesit dupa cum si-a dorit, fara a-i pasa de încalcarea procedurii legale.

Nereguli la indigo

Primul semnal de alarma a fost momentul în care dosarele Bivuac si Ivi Impex au fost repartizate la acelasi complet de judecata, încalcându-se procedura de repartizare aleatorie. Neregula nu pare a fi deloc intaplatoare, mai ales ca dosarele au ajuns la Curtea de Apel în zile diferite. Dansul era abia la început. Desi completul 2R a judecat cele doua dosare consecutiv, componenta acestuia a fost diferita, functie de „toanele“ lui Bicu.

Dupa cum lesne se poate lesne observa, completul 2R, apare în componenta diferita în cele doua dosare, la sedintele din 19 si 26 ianuarie 2009 desi dosarele au fost judecate, de fiecare data, unul dupa celalalt.
Apogeul a fost atins la data de 26.01.2009, când cele doua dosare au fost judecate, consecutiv, de acelasi complet 2R, dar componenta completului s-a schimbat mai ceva decât în scamatoriile iluzionistului David Copperfield.
Daca în dosarul Ivimpex componenta completului a fost :
Presedinte : COSMA CARMEN VALERIA
Judecator : DUICAN DOINA
Judecator : PAUN LUIZA-MARIA
Grefier :  RADU MARIANA,
pentru dosarul urmator, cel al Bivuac, s-a schimbat componenta astfel:
Presedinte: PAUN LUIZA-MARIA
Judecator: BICU VASILE
Judecator: DUICAN DOINA
Grefier :  RADU MARIANA
Dupa cum puteti vedea, presedintele COSMA CARMEN VALERIA a fost scos din completul de judecata imediat dupa judecarea dosarului SC IVIMPEX, luându-i locul judecatoarea P?UN LUIZA-MARIA, pe locul careia a fost introdus judecatorul BICU VASILE.

Managerul Bivuac sustine ca la dosar nici macar nu se afla procesul-verbal, obligatoriu, prin care sa motiveze schimbarea, conform procedurii legale
Astfel ca în ambele dosare, judecate imediat unul dupa celalalt de acelaai complet de judecata dar cu componenta diferita, s-au admis recursurile formulate de Primaria Sector 2, anulându-se anuleaza cele doua Sentinte Civile pronuntate de TMB.
„Banuim ca modificarea subita a componentei completului de judecata de la un dosar la altul în data de 26.01.2009, dosare care s-au judecat consecutiv imediat unul dupa altul, s-a facut premeditat de catre judecatorul BICU VASILE, care a premeditat, asa cum se va vedea mai jos, sa judece si actiunea în anulare a celei de a 3-a sentinte parte SC CICO SA“, ne-a declarat Eugen Popescu, administratorul SC Bivuac.

Orbul judecatorilor

Motivarea hotarârilor prin care s-au anulat sentintele Tribunalului si s-au respins, ca neîntemeiate, actiunile celor doua firme reclamante, contine elemente de-a dreptul scandaloase.
De pilda, în decizia semnata de Bicu 227/26/01.2009 se pretinde ca avizul de urbanism pentru PUZ ar stipula ca nu sunt necesare avizele legale deoarece acestea ar fi fost emise, anterior, în vederea aprobarii PUG Bucuresti. Altfel atenti, cum este ai normal, la toate chichitele, Bicu & partenerii au „omis“ ca în Aviz (facsimil) este stipulat expres „Acorduri si avize necesare pentru aprobarea documentatiei : avizul Comisiei Precoordonare Retele, Avizul Comisiei de Circulatie, Aviz M.L.P.T, precum si alte avize solicitate de legislatia în vigoare“. Aviz care, dupa cum puteti vedea, are o singura pagina astfel ca este cel putin interesant cum de i-a lovit „cataracta“ si pe ceilalti doi judecatori !
Cert este ca magistratii în cauza au justificat incorect, daca nu abuziv, hotarârea de a anula Sentinta Tribunalului, eludând totodata prevederile legii urbanismului: „Documentatiile de amenajare a teritoriului si de urbanism aprobate fara avizele prevazute de reglementarile în vigoare sunt nule“.

Pentru Bacu, examenul de absolvire bate la usa

Cu toate acestea PUZ-ul Mall-ului din Obor este înca anulat dar dupa spusele persoanelor din primaria sectorului 2, cu care am purtat discutii confidentiale, resuscitarea PUZ-ului este obligatoriu. „Neculai Ontanu a trecut deja prin consiliu cel putin un PUD (Plan Urbanistic de Detaliu) ilegal care sa tina loc de PUZ, dar stie ca nu poate miza pe asta la infinit, trebuie sa câstige si în procesul cu Ci-Co!“, ne-au spus sursele. Într-adevar, Ontanu a facut contestatie în anulare a sentintei definitive si irevocabile prin care Ci-Co a anulat PUZ-ul, invocând deciziile date în procesele la care a participat judecatorul Bicu Vasile. Dosarul (nr. 2392/2/2009) a fost repartizat Completului 5R, în care a intrat, la al treilea termen (12 octombrie), bineînteles … Vasile Bicu. Tot fara proces verbal! Avocatii Ci-Co (actionar majoritar este SIF Muntenia) l-au recuzat, dar, incredibil, recuzarea a fost respinsa. Astfel ca îl vom putea urmari pe Bicu „la treaba“ la termenul din 15 ianuarie 2010. „În concluzie, patru instante de judecata ( trei la TMB si una la Curtea de Apel ) se pronunta constatând nelegalitatea HCGMB 213/2005 iar un singur complet aranjaza sa anuleze toate aceste pronuntari. Dupa cum s-au petrecut faptele pâna în prezent nu putem decât sa banuim ca judecatorul Bicu Vasile o sa anuleze abuziv, la termenul din 25.01.2010 si cea de a 3-a sentinta definitiva si irevocabila pronuntata în favoarea SC CI-CO SA, asa cum le-a anulat abuziv si pe celelalte doua pronuntate de TMB în favoarea SC Ivimpex si SC Bivuac Impex“, acuza Eugen Popescu în plângerile înaintate Consiliului Superior al Magistraturii si organelor de cercetare penala.
Motivele de suparare ale administratorului SC Bivuac sunt cu atât mai amarnice cu cât el a depus în instanta o cerere de revizuire a sentintei prin care Bicu i-a anulat decizia favorabila obtinuta la Tribunal. Dosarul (4697/2/2009) a ajuns la completul 5R unde exact ca într-un scenariu de film prost, a intrat acelaai Vasile Bicu. Tot fara proces verbal, astfel ca îl vom putea urmari si în acest dosar, la data de 8 februarie 2010. Daca nu cumva CSM-ul sau organele de cercetare penala vor gasi de cuviinta sa puna capat acestei sinistre tragi-comedii.

Afacerea Nissan

Judecatorul Vasile Bicu a fost trimis în judecata, în urma cu patru ani, de catre DNA, pentru fapte de coruptie. Bicu, judecator atunci la Sectia de litigii de munca si contencios administrativ a Tribunalului Bucuresti, a fost acuzati ca ar fi favorizat una dintre parti dintr-un dosar. Nu pe gratis, fireste! Potrivit anchetatorilor, în luna martie 2003, omul de afaceri Mugurel Remus Mina, ar fi scos ilegal din patrimoniul societatii sale un autoturism Nissan Primera pe care l-ar fi dat spre folosinta judecatorului Bicu. Scopul a fost, potrivit anchetatorilor, acela de a obtine o solutie favorabila într-un proces în care fosta sa sotie cerea anularea unei autorizatii de constructie. Ulterior, în luna noiembrie 2003, autoturismul ar fi intrat în proprietatea lui Vasile Bicu, iar în luna mai 2004, un complet în componenta caruia a fost si judecatorul Bicu (ati mai vazut undeva filmul acesta, nu?) s-a pronuntat în favoarea reclamantei, anulând autorizatia de constructie pentru un imobil vecin cu cel detinut de aceasta si obligând societatea comerciala parata la plata de despagubiri de 162.200 de euro. Procurorii anticoruptie au sustinut ca, pentru a acoperi urmarile de natura penala ale faptelor, în luna ianuarie 2005, Mâna ar fi întocmit, în fals, în întelegere cu Bicu, un contract de împrumut potrivit caruia omul de afaceri ar fi „împrumutat” de la Bicu suma de 533 milioane de lei vechi (circa 15.300 de euro), autoturismul de lux constituind, zice-se, „garantia” ce urma a fi pastrata de judecator în cazul în care „împrumutatul” nu restituia banii pâna la data de 14 mai 2003.
Rau-voitorii ar putea spune ca povestea este cusuta cu ata alba, cum sustineau si procurorii, dar Bicu a fost achitat, în cele din urma si s-a putut întoarce în magistratura, în 2008, la Tribunalul Municipiului Bucuresti de unde a fost rapid promovat la Curtea de Apel Bucuresti. Unde da dureri de cap si Justitiei si justitiabililor. Administratorul Bivuac, pluseaza, în plângerea penala: „Felul în care s-au pretrecut toate aceste aranjamente, abuzuri si falsuri, precum si interesele foarte mari ale celor care se afla în spatele PUZ-ului în cauza, ne îndreptatesc sa banuim ca mobilul lor nu poate fi decât o mita foarte mare”.

Arhitectii spagilor

Autor
Catalin Antohe
-

Haosul urbanistic din Capitala este urmarea nu numai a coruptiei administratiei locale si centrale, ci si a lacomiei unei bresle care, altminteri, se vrea a fi de elita. Este vorba de breasla arhitectilor. O parte dintre membrii acesteia, grupati într-o adevarata fratie a mutilarii Capitalei si nu numai, au contribuit din plin, nemijlocit si continuu la producerea unui adevarat dezastru urbanistic si arhitectonic. Pe bani multi, cu nerusinare si fara nici o teama, acesti adevarati criminali ai urbanismului au jalonat, „cu echerul si compasul”, traseele urâteniei urbane si nu numai, au facut de nesuportat locuirea în multe zone, altadata bune, ale Capitalei, s-au înhaitat cu primari idioti si corupti, cu samsari imobiliari de aici si de aiurea, si au mutilat Capitala si multe ale zone din  tara.

Fie ca au fost în posturi de conducere în comisiile de urbanism ale adminstratiilor publice, fie ca au lucrat în firme si birouri private de arhitectura, “mesterii” urâteniei si-au realizat scopurile fara nici un scrupul. Chiar daca si-au facut de râs breasla, chiar daca cei mai multi colegi ai lor încearca sa-si faca meseria cu profesionalism, membrii fratiei continua sa-si întinda tentaculele spre noi zone: au bani multi, au expertiza, de-acum, în dezastrele arhitectonice si, fapt extrem de important, beneficiaza de protectie politica la nivel înalt.

„Mesterii” lui Sorin Oprescu

Spre finele anului 2008, consilierii generali au aprobat componenta Comisiei Tehnice de Urbanism si Amenajarea Teritoriului (CTUAT). Ea este formata din membrii propusi de primarul general Sorin Oprescu: arhitectii Constantin Enache, Dorin Stefan, Bogdan Bogoescu, Tiberiu Florescu, Sorin Gabrea, Dan Serban, Vlad Cavarnali si Dan Marin. Aprobarea CTUAT, care a fost contestata timp de aproape doua luni de catre 34 de ONG-uri, a fost considerata extrem de urgenta, potrivit presedintelui Comisiei de Urbanism a Consiului General al Municipiului Bucuresti, consilierul general Horatiu Tica (PDL), întrucât „municipalitatea risca sa piarda investitorii straini care, pe fondul actualei crize economice, s-ar fi putut orienta catre Ungaria”. O gogorita politicianista marunta, menita sa ascunda interesele mafiei imobiliaro-administrative. Câtiva dintre componentii CTUAT sunt, cum vom arata în continuare, extrem de controversati, fiind implicati, sub diverse forme, în proiecte de investitii foarte contestate si care au fost edificate în Capitala.

Vlad Cavarnali, omul primarului Negoita si al ungurilor de la Trigranit

Astfel, arhitectul Vlad Cavarnali, membru PDL, este implicat într-o retea vasta a unor dezvoltatori imobiliari,  de la afaceristul Marius Locic, pâna la firma ungureasca Trigranit, care a dorit sa realizeze controversatul proiectul Esplanda. in primul rând, Vlad Cavarnali a fost si este unul dintre subordonatii primarului Sectorului 3, Liviu Negoita. Cavarnali a fost cooptat de Liviu Negoita în echipa sa, ca inspector la cabinetul primarului Sectorului 3. În aceasta calitate, Cavarnali l-a consiliat pe Negoita în afacerile imobiliare si în domeniul arhitecturii si urbanismului, chiar daca Primaria Sectorului 3 avea si are un arhitect sef si o directie de urbanism si amenajarea teritoriului. Cavarnali, prietenul si consilierul primarului Negoita, este autorul unui Plan Urbanistic de Detaliu (PUD), aprobat de Consiliul Local al Sectorului 3, pentru construirea unui controversat ansamblu rezidential la marginea parcului Titan din Sectorul 3.
De asemenea, arhitectul Cavarnali este partener în firma de publicitate As Locav SRL cu afaceristul Marius Locic si cu Vasile Gherasim, fost primar PSD al sectorului 1, actualmente comsilier general din partea PDL si membru marcant al partidului basescian. Mai mult, Cavarnali este puternic implicat în sustinerea proiectului Esplanada, el fiind autorul Planului Urbanistic Zonal (PUZ) al acestui proiect dezvoltat de firma ungureasca Trigranit, un proiect foarte drag fostului primar general Adriean Videanu, dar extrem de contestat de mai multe asociatii de protectia mediului. De asemenea, Vlad Cavarnali avizeaza si proiectele imobiliare din judetul Ilfov, el fiind seful Biroului Urbanism si Amenajare Teritoriala din cadrul Directiei Urbanism si Amenajarea Teritoriului a Consiliului Judetean Ilfov. Acelaai Cavarnali mai este actionar în mai multe firme de arhitectura si de publicitate care sunt implicate în proiecte care îl fac incompatibil cu functia sa de consilier al primarului sectorului 3, Liviu Negoita sau cu cea de sef de birou la Consiliul Judetean Ilfov.

Cavarnali, “Elena Udrea la masculin”

Conform unor surse din cadrul Consiliului Judetean Ilfov, arhitectul Cavarnali ar fi un adevarat “corespondent masculin al  doamnei Udrea”, daca facem referirie, bineînteles, la capacitatea acesteia de coordonare. “Nu se face nimic fara el, pe planul aprobarilor proiectelor. El dirijeaza totul, chiar si peste capul presedintelui  Consiliului Judetean Ilfov, domnul Cristache Radulescu. I-am spus de câteva ori despre matrapazlâcurile lui Carvarnali, dar ne-a spus ca nu are ce sa-i faca, ca nu depinde de dânsul.” Potrivit acelorasi surse, arhitectul Vlad Cavarnali ar hotart singur, ca un autocrat, care proiecte sunt aprobate si care nu.
Astfel, conform acelorasi surse, Milena Neamtu, conductor arhitect cu lucrari de peste 10 ani în judetul Ilfov, are mai mult de 20 de proiecte aprobate de comisia judetului de anul trecut, care înca nu sunt eliberate. Cavarnali i-a rupt memoriile unui proiect pentru ca erau, dupa parerea lui, scrise prea mic. Aceleasi surse spun ca, de fapt, Cavarnali are un defect grav de vedere.

Canibalism

Un alt arhitect, Mihai Codreanu, s-a certat violent în comisii si pe holurile Consiliului Judetean Ilfov cu Vlad Cavarnali pentru proiectele lui. Codreanu avea un client chinez, cu un PUZ în comuna Ganeasa. Dezvoltatorul imobiliar chinez a fost sunat de asistenta lui Cavarnali, o anume Eleonora, în vederea unei întâlniri, dar fara a-l anunta si pe arhitectul Codreanu. Laura Buzatu, un alt arhitect cunoscut în Ilfov, a avut proiecte aprobate de comisie dar care au putut fi ridicate de la Consiliul Judetean Ilfov doar la interventia directa a beneficiarilor pe lânga Cavarnali. Chiar si arhitecta Aura Huluba, consiliera presedintelui CJ Ilfov, Cristache Radulescu(foto),

pe probleme de urbanism, „beneficiaza” de un tratament plin de jigniri si vulgaritati din partea lui Cavarnali. De asemenea, Marcela Paidiu, arhitect cu experienta, membru al comisiei de urbanism de la CJI de ani de zile, de când a venit Cavarnali ca sef de birou nu-si mai poate obtine proiectele decât la interventia beneficiarilor proiectelor. Din aceasta cauza, arhitecta Paidiu si-a cautat lucrari în alte judete. Aceleasi surse ne-au dezvaluit ca pâna si pe Florin Machedon, prof. dr. arhitect, membru al comisiei de urbanism a CJ Ilfov, Cavarnali l-a jignit în public, spunându-i în plina desfasurare a unei sedinte a comisiei de urbanism a Capitalei, ca nu face proiecte profesionist lucrate! Lista faptelor lui Cavarnali este mult mai lunga, însa ne oprim, deocamdata, aici. În ciuda tuturor încercarilor noastre de a-l contacta, Vlad Cavarnali nu a putut fi gasit pe telefonul mobil.

Gabrea, arhitectul „monstrilor” Capitalei

Un alt membru controversat al „corpului arhitectilor” primarului general Sorin Oprescu este arhitectul Sorin Gabrea, caruia primarul, dupa ce l-a demis pe Adrian Bold,

un alt “mester”cunoscut, fost arhitect sef al Capitalei, i-a facut o propunere de a participa la concursul pentru ocuparea acestui post dar a fost refuzat.
Gabrea a fost predecesorul lui Bold, el fiind arhitect-sef al Capitalei între 1994-1997. Trebuie mentionat ca Gabrea este o veche cunostinta a lui Sorin Oprescu. Arhitectul Gabrea este cunoscut si ca un apropiat al omului de afaceri Puiu Popoviciu. De altfel, Sorin Gabrea a facut Planul Urbanistic Zonal pentru controversata dezvoltare imobiliara pe care Puiu Popoviciu a facut-o în nordul Capitalei. Despre Gabrea se mai stie ca a avizat primul turn din Capitala, respectiv cladirea Bancorex, si a autorizat o varianta foarte înalta a cladirii de la Piata Charles de Gaulle, una dintre monstruozitatile urbanistice construite de unul dintre prietenii si partenerii de afaceri ai actualului ministru Videanu, Raul Doicescu, patronul BogArt.
Practic, cât timp a fost arhitectul-sef al Capitalei în perioada 1994-1997, Gabrea a aprobat majoritatea turnurilor care au fost schilodit aspectul urbanistic al Capitalei în ultimii ani. În afara de turnul Bancorex, din Centrul Istoric, si de turnul de la Piata Charles de Gaulle, Gabrea a dat unda verde si ridicarii turnului de lânga Biserica Armeneasca, precum si a turnului de pe bulevardul Ion Mihalache, amplasat nu departe de spitalul Filantropia. Gabrea a mai avizat si un turn de 35 de etaje, “Star Lido”, care trebuia sa se construiasca în coasta Ateneului Roman, la care s-a renuntat însa din cauza scandalulului aparut în presa. De asemenea, Gabrea a mai aprobat si construirea unei cladiri de 85 de metri pe Bulevardul Aviatorilor, lânga Guvern, dar investitorii au renuntat la proiect.

Gabrea, legaturi de afaceri cu prietenul lui Videanu, Caval

Arhitectul Sorin Gabrea este actionar în mai multe firme de arhitectura, constructii si publicitate. Principala sa firma de arhitectura este Western Outdoor SRL, unde este actionar, alaturi de fiul sau, Radu George Gabrea, cu peste 85 la suta din actiuni. De asemenea, Sorin Gabrea este partener de afaceri si cu fostul viceprimar al Capitalei Paul Radu Popovat, în firma de constructii Est Terra SRL. Prin sotia sa, arhitect Geogeta Gabrea, Sorin Gabrea este în relatii de afaceri cu Ninel Nicolae Caval,  un controversat om de afaceri si prieten din copilarie al ministrului Videanu, implicat în afacerile gropilor de gunoi din jurul Capitalei. Astfel, Georgeta Gabrea este asociata cu Ninel Caval, în firma C.I.B.I.T. SRL, care are principal obiect de activitate  „dezvoltare (promovare) imobiliara”. În aceasta firma mai este actionar si italianul Gualtiero Bosio, un partener al lui Caval în alte afaceri. Asadar, arhitectul Sorin Gabrea detine „circuitul” complet în domeniul afacerilor imobiliare, de la dezvoltare imobiliara la proiectare si construire. Sotia sa mai este actionara, alaturi de Caval, si în firma de turism Compania de Turism Capitel SRL.

Scandalul amenajarii Ansamblului Brâncusi

Arhitectul Dan Serban, un alt membru al CTUAT, este cel care a proiectat blocuri de 13 etaje în Parcul Bordei. Norocul a fost ca acestea nu au mai fost construite tot datorita scandalului aparut în presa si fiindca Primaria Capitalei i-a dat înapoi omului de afaceri Costica Costanda terenul din Satul francez, Bordeiul fiind amenajat acum, deocamdata, ca parc. Arhitectul Bogdan Bogoescu a facut si el mai multe proiecte pe malul lacurilor Baneasa si Floreasca. Totodata, el este actionar, printre altele, în firma de arhitectura Rostrada SRL, alaturi, printre altii, de colegul si prietenul sau Sorin Gabrea. Firma Rostrada a fost proiectantul amenajarii Ansamblului „Constantin Brâncusi” din Târgu Jiu, în 2004. Proiectul facut de firma lui Gabrea si Bogoescu a stârnit un scandal imens la acea vreme, deoarece ei au aprobat folosirea unui strat de agregate naturale concasate, numit paviment, stabilizate cu liant natural, ecologic, numit Stabilizer. Inspectorii în constructii au constatat ca „stratul de paviment s-a deteriorat si se constata pierderea coeziunii”, rezultând „deformatii mari în stare umeda”. De asemenea, întretinerea acestui tip de paviment „presupune costuri suplimentare pe întreaga perioada de exploatare a aleilor care, neîntretinute corespunzator, se pot degrada si pot pune în pericol confortul si siguranta circulatiei”. Dupa ceva timp, scandalul a intrat în uitare.

Deputatul Mihail Boldea, cercetat pentru spiritism penal

Autor
Dănilă Chirovici
-

Mihail Boldea, viceliderul grupului PD-L la Camera Deputaţilor este printre cei cercetaţi penal de poliţiştii de la Investigaţii Criminale Galaţi într-un dosar halucinant, în care ar trebui să-şi găsească locul şi unii dintre magistraţii galateni. Boldea a câştigat un proces de revendicare, în numele unui client, pentru care s-a judecat cu o persoană decedată, apărată, totuşi, de un avocat care i-a ţinut isonul în proces. Deputatul a convins instanţă cu ajutorul unei chitanţe de mână, fără valoare juridică şi a unui martor care, deşi decedat de ani buni, a fost „convins” de Boldea să se prezinte la proces. Parlamentarul gălăţean risca să fie acuzat de fals, uz de fals, falsuri privind identitatea şi constituire în grup infracţional în vederea comiterii de infracţiuni. Viceliderul grupului PD-L de la Camera Deputaţilor, este protagonistul unui scandal la finalul căruia ar putea ajunge în cercetarea procurorilor de la DNA. Motivul, un teren de 640 mp (în valoare de 224.000 RON) din centrul Galaţiului, (strada Cuza Voda nr 43), aflat în proprietatea Municipiului Galaţi până a ajuns în posesia unui personaj (fără rol în piesă) asistat în instanţă de avocatul Boldea. „Împroprietărirea” s-a făcut de către Judecătoria Galaţi, în baza unor documente falsificate, pe care Boldea le-a administrat instanţei. Procesul a avut loc în 2007, persoană împotriva căreia avocatul Boldea a deschis acţiunea şi cu care s-a „războit” în instanţă fiind decedata de mai bine de şapte ani, din luna ianuarie 2000. Nu era singură în această stare – un martor care a prestat în sprijinul acţiunii avocatului Boldea fiind deasemenea decedat. Polististii de la Serviciul Investigaţii Criminale din cadrul IJP Galaţi fac cercetări în acest caz. Dosarul are numărul 5.408/2009, ancheta fiind deschisă la cererea Primăriei Galaţi.

Monument ruinat sub ochii primarului

Afacerea „Cuza 43” a ieşit la iveală pentru că pe terenul respectiv se aflase un imobil declarat monument istoric, iar ruinele acestuia şi terenul erau în evidenţă Ministerului Culturii. Imobilul, construit în anul 1882, era o construcţie similară Hanului lui Manuc (mult timp a fost şi hotel de lux) şi era nominalizat pe lista monumentelor istorice. La sfârşitul anilor 50, imobilul de pe strada Cuza Voda nr 43 a trecut în proprietatea Letitiei Barladeanu, care l-a moştenit de la părinţi. Din cauza erorii unui funcţionar, naţionalizarea casei cu o suprafaţă locativă de peste 900 mp s-a făcut pe numele lui Mihail Barladeanu, soţul proprietarei, şi a fost înregistrată pe adresa Cuza nr. 41, nu nr.43. Din cauza acestei confuzii, în anii 60 imobilul nu fusese preluat în administrare de Spaţiul Locativ, situaţie de care Letiţia Barladeanu a încercat să profite în 1967. Ea a vândut o parte din casă, dar a trezit vigilenta autorităţilor. Un an mai târziu, Tribunalul Galaţi a anulat contractul de vânzare-cumpărare şi imobilul a fost preluat în administrare de Primăria Galaţi. De atunci a devenit „mijloc fix” al patrimoniului locativ al municipalităţii, cu numărul de inventar 12.461. De-a lungul anilor, cele 40 de apartamente ale casei au fost închiriate de Primăria Galaţi, ultimii chiriaşi locuind pe Cuza 43 până în 2003-2004. Chiriaşii, în cea mai mare parte familii de rromi, au început să fure lemnăria şi grinzile, iar, din 2004, primarul Galaţiului Dumitru Nicolae a mutat chiriaşii în alte spaţii, pentru că există riscul ca imobilul să se dărâme peste ei. Din 2004 şi până în 2007, Primăria Galaţi a înaintat la Ministerul Culturii 5 cereri de declasare a imobilului din str Cuza 43, pentru a putea fi demolat, dar răspunsul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice a fost de fiecare dată negativ. I se cerea Primăriei Galaţi să consolideze structura de rezistenţă a casei şi să restaureze faţadă. Între timp, pentru că imobilul nu era păzit, au dispărut, pe rând, acoperişul şi zidurile, iar din 2007 şi stâlpii, fostul hotel de lux devenind o grămadă de moloz.

Confiscat

În 2007, s-a produs marea surpriză. Primarul Dumitru Nicolae a aflat de la Direcţia de Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional Galaţi, că municipalitatea nu mai este proprietarul ruinelor şi a terenului. O persoană se prezentase la Direcţia de Cultură, pentru a cere scoaterea imobilului şi terenului din lista monumentelor, pentru că devenise proprietar al terenului respectiv. Spunea că îl cumpărase de la un oarecare Tudorache Postelnicu, care îl dobândise în urma unei acţiuni în instanţă. După câteva săptămâni apăruse deja la Direcţia de Cultură alt proprietar al terenului, care solicita declasarea terenului, pentru a putea începe ridicarea unei noi construcţii.

Metoda uzucapiunii

În 2007, ruinele şi terenul din Cuza Voda 43 au fost revendicate în justiţie de Postelnicu Tudorache. Pe data de 18 mai 2007, acesta a încheiat la cabinetul notarial al deputatului PC Bogdan Ciuca o procura prin care l-a împuternicit pe avocatul Mihail Boldea, deputat PD-L în colegiul 9 Galaţi, să îl reprezinte în toate demersurile de revendicare a imobilului. Postelnicu îl mandata pe Boldea şi să vândă terenul „cui va crede de cuviinţă şi la preţul cel mai convenabil”?! Trei luni mai târziu, în dosarul 2538/233/2007, instanţă de la Judecătoria Galaţi a pronunţat sentinţa 6323/28.08.2007, acordându-i clientului lui Mihail Boldea dreptul de proprietate asupra imobilului în baza uzucapiunii de 30 de ani. În baza acestei prevederi, o persoană poate deveni proprietar al unui imobil pe care nu l-a deţinut cu acte, dacă îndeplineşte câteva condiţii: dacă a locuit în imobilul respectiv timp de 30 de ani, stăpânindu-l continuu, public şi neîntrerupt, fără să fie tulburat în posesia sa de o terţă persoană.

Probe false sau dubioase administrate instanţei

Mai multe din probele administrate instanţei de Mihail Boldea sunt cercetate pentru a se stabili dacă nu cumva sunt false. Cele mai flagrante par a fi două adrese eliberate de Primărie şi de Consiliul Judeţului (CJ) Galaţi, în care se spunea că imobilul din Cuza Voda 43 nu ar fi nici în proprietatea municipalităţii, nici în aceea a CJ Galaţi. Este straniu că tocmai Primăria Galaţi să îşi nege dreptul de proprietate asupra unui teren din centrul oraşului, pe care îl avea în „gestiune”. Primarul Galaţiului a verificat personal posibilitatea că documentul respectiv să fi fost eliberat în numele său de un funcţionar din primărie. „Am verificat mai întâi numărul de înregistrare. Nu era. Apoi am verificat semnăturile care apăreau acolo. Nici pomeneală”, ne-a declarat primarul Dumitru Nicolae. Concluzia e unică: adresa e falsă!
Între probele administrate de Mihail Boldea a fost şi un contract de vânzare-cumpărare, încheiat în 1975, prin care Letiţia Barladeanu îi vindea lui Postelnicu Tudorache casă şi terenul din Cuza Voda 43 la un preţ derizoriu: 1.500 de lei. Mai puţin de un salariu. Actul respectiv este o simplă chitanţa de mână, fără valoare juridică. Nici nu putea avea vreo valoare, pentru că Letiţia Barladeanu nu mai avea, la acea dată, calitatea de proprietar şi nu putea vinde ceva ce nu-i mai aparţinea. Apoi, ce rost ar fi avut încheierea unei chitanţe de mână în 1975, în condiţiile precedentului din 1968, când actul încheiat la Notariatul de Stat a fost anulat de Tribunalul Galaţi? Totuşi, în 2007, instanţă a luat în consideraţie atât chitanţa de mâna din 1975, cât şi declaraţiile martorilor citaţi de avocatul Boldea.

Judecătoarea năucă

Concluzia judecătoarei Diana Mihaela Oancea a fost că din 1975 până în 2007 imobilul a fost stăpânit „continuu, public şi neîntrerupt, netulburat în posesie de o terţă persoană”, de Tudorache Postelnicu. Iar în baza acestei concluzii, judecătoarea Oancea a dispus ca clientului lui Mihail Boldea să îi revină dreptul de proprietate asupra imobilului în baza uzucapiunii de 30 de ani. Dar numele lui Postelnicu nu apare în lista chiriaşilor primăriei Galaţi din Cuza 43. Aşadar, dacă nu putea fi proprietar în locul Primăriei Galaţi şi nu a fost nici chiriaş, nu putea obţine prin uzucapiune nici măcar unul din cele 40 de imobile ale imobilului. Şi nici suprafaţă de teren corespunzătoare. Practic, era tulburat „în posesie de o terţă persoană”, care era chiar Primăria Galaţi. Totuşi, instanţă i-a dat clientului reprezentat de Boldea întreaga suprafaţă, de 640 mp.

Avocat în numele morţilor

Alt indiciu în ce priveşte arajamentele din acest proces este dispariţia adversităţii dintre părţile care s-au confruntat în instanţă. Acţiunea a fost deschisă în numele reclamantului Postelnicu „în contradictoriu cu parata Letiţia Barladeanu”, decedata însă, de 7 ani (certificatul de deces nr 60, din 8 ianuarie 2000).
Alte dubii au apărut în momentul în care am verificat identitatea părţilor reprezentate în proces. Aşa cum se precizează în sentinţa civilă nr 2538 din 28 august 2007, la data procesului, în 2007, Letiţia Barladeanu ar fi locuit pe strada Albă Iulia nr 1, într-un apartament ocupat încă de la darea în folosinţă a blocului (1986), de familia Pământ. Cum a ajuns instanţă să o citeze pe proprietară la adresa de mai sus este un mister. Pe certificatul de deces este menţionată adevărata adresa Aleea Trandafirilor, Vila 2, apartamentul 2, aceeaşi cu cea din evidenta secţiei financiare.

Spiritism la Judecătoria Galaţi

Se pare însă că Letiţia Barladeanu nu este singura decedata dintre cei implicaţi în proces. Tot decedat, de mai mulţi ani, este şi unul dintre martorii menţionaţi în sentinţa 6323, Marian Andres. Numele lui apare şi pe chitanţa de mâna ce ar fi fost încheiată în 1975 între clientul lui Boldea şi Letiţia Barladeanu. Ca martor al imposibilei vânzări, el a fost probabil şi principalul martor din proces.
Situaţia este stranie chiar şi pentru justiţia românească, a cărei corupţie face loc oricărei fantezii. Cum de a fost posibil ca Mihail Boldea să deschidă acţiune în instanţă împotriva unei persoane decedate de 7 ani? Cum a fost posibil ca la 7 ani de la deces, Letiţia Barladeanu să îşi angajeze un avocat care să o reprezinte în procesul cu Boldea, ca reprezentant legal al lui Postelnicu. Cine l-a plătit pe acel avocat? Cine i-a semnat delegaţia? Mai mult, timp de 3-4 luni, cât au durat procedurile, Judecătoria Galaţi a tot trimis citaţii decedatei Letiţia Barladeanu, dar la adresa din blocul K2A nu a ajuns nici una, potrivit locatarilor. Sunt semne de întrebare la care Parchetul e musai să răspundă.

„Suveica” tranzacţiilor nule

Între timp, terenul din Cuza Voda 43 a fost vândut şi revândut. La prima vânzare preţul a fost de 224.000 RON. Cei la care a ajuns terenul spun că sunt cumpărători de bună credinţă şi îl ameninţă pe primarul Dumitru Nicolae cu deschiderea unei acţiuni în instanţă, dacă nu le eliberează autorizaţie de construcţie. Primarul Galaţiului este deja o victimă sigură în acest caz, pentru că este şi el cercetat penal şi tot de poliţiştii de la Investigaţii Criminale. Ancheta penală a fost deschisă la cererea Direcţiei de Cultură, care a reclamat distrugerea imobilului monument istoric din cauza neglijenţei Primăriei Galaţi. Conform lui Marius Mitrof, juristul Direcţiei de Cultură Galaţi, toate tranzacţiile cu terenul din Cuza 43 sunt lipsite de valoare juridică. Sunt nule, pentru că era vorba de un monument istoric şi în acest caz proprietarul care vrea să vândă o casă sau un teren declarat monument istoric este obligat de prevederile Legii 422 să notifice intenţia de vânzare la Direcţia Judeţeană de Cultură, pentru că statul să îşi exercite dreptul de preemţiune. În cazul în care statul nu a fost notificat, tranzacţia este nulă. Tot nule sunt şi celelalte tranzacţii, care sunt subsecvente unei tranzacţii nule. În funcţie de cum vor decurge cercetările şi ce vor hotăra instanţele, în acest caz s-ar putea ajunge ca Primăria Galaţi să redevină proprietara terenului şi să fie obligată în baza Legii 422 să reconstruiască imobilul monument istoric după fotografiile martor

Alţi „cartofi fierbinţi”

Un alt dosar „fierbinte” în care Boldea este anchetat de procurorii DNA împreună cu alte persoane este afacerea “Aviasan”, în care se verifică modul în care s-a smuls o suprafaţă de 39,6 ha din principală zona de extindere imobiliară a Galaţiului. Seria scandalurilor în care este implicat viceliderul grupului PD-L rămâne deschisă, pentru că mai este implicat şi în alte scandaluri privind încercarea de luare cu japca şi a altei proprietăţi a Primăriei Galaţi, din str. Domnească nr 24, unde se afla alt imobil din centrul Galaţiului, aflat în lista monumentelor istorice.

Boldea: „Scrie şi o să comentez ce ai scris!”

La conferinţele de presă ale PD-L Galaţi, deputatul Mihail Boldea este asaltat de întrebările jurnaliştilor, dar refuza cu ostentaţie să răspundă la ele. Pe 25 februarie, a avut un ton arogant, foarte potrivit unui deputat al majorităţii guvernamentale: “Scrie mai întâi şi o să comentez în funcţie de ce ai scris”. La conferinţa de presă de pe 5 martie, a invocat confidenţialitatea: “Sunt legat de secretul profesional. Până când dl Postelnicu nu va dezlega de acest secret profesional nu dau alte lămuriri”. Rămâne de văzut cum va putea să îi lămurească pe oamenii legii despre secretele sale profesionale.

Procurorul DNA Doru Ţulus, protector al mafiei imobiliare

Autor
Andrei Sidorov
-

Consiliul Superior al Magistraturii îl protejează pe procurorul Doru Ţulus, şeful Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul DNA, devenind astfel complice într-un caz flagrant de încălcare a legii. De mai bine de doi ani, CSM refuză să soluţioneze o plângere împotriva procurorului Ţulus, acuzat de muşamalizarea unor afaceri necurate ale mafiei imobiliare din capitală. CSM nu numai că nu a deschis nicio anchetă în cazul procurorului, dar vara aceasta l-a reconfirmat  în funcţia de conducere de la DNA.

Culmea ironiei, în octombrie 2006, CSM îl găsise pe acelaşi  procuror responsabil de „deficienţe grave”, precum înregistrarea eronată a actelor de sesizare, fapt ce a dus la nesoluţionarea la timp a unor cauze. Explicaţia atitudinii protectoare a CSM ar putea fi găsită la…Cotroceni. Este un fapt de notorietate că Doru Ţulus se bucură de sprijin din partea preşedintelui Traian Băsescu.

În mai 2007, procurorul Doru Ţulus, şeful Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul DNA, a dispus neînceperea urmăririi penale într-un caz flagrant de conflict de interese, în care a fost implicată Clitemnestra Volschi, la acea vreme consilier local PSD la Primăria sectorului 2 Bucureşti. Volschi avea, în acelaşi timp, calitatea de acţionar şi unic administrator al Central Residential Park, care ulterior a construit un cartier de blocuri, în imediata apropiere a sediului Poliţiei Române, din Capitală.

Sesizarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie a fost făcută de Mugur Ciuvică, preşedintele Grupului de Investigaţii Politice.

Mugur Ciuvică a reclamat că, în 26 ianuarie 2005, Consiliul Local al Sectorului 2, prezidat de Clitemnestra Volschi a aprobat mai multe Planuri Urbanistice de Detaliu (PUD). Hotărârea de Consiliu şi fiecare din cele patru anexe ale acesteia au fost votate şi semnate, în calitate de preşedinte de şedinţă, de Clitemnestra Volschi. Printre PUD-uri se numără şi cel pentru construirea unui ansamblu rezidenţial, pe o suprafaţa de 28.000 de metri pătraţi, situat pe strada Dinu Vintilă, nr. 6.

Ansamblul, de fapt un cartier de locuinţe de lux, era edificat de Central Residential Park SĂ, firmă din grupul Niro. Ce a omis să spună consilierul PSD cu nume complicat a fost tocmai faptul că această firmă aparţine unui grup de interese din care făcea parte ea însăşi. Practic, Clitemnestra Volschi şi-a aprobat singură construirea unui cartier de blocuri. Pe baza Hotărârii Consiliului, SC Central Residential Park SA a primit Autorizaţia de Construire şi Autorizaţia de Organizare de Şantier nr. 473/19V din 12.05.2005.

Conflict de interese flagrant

Conflictul de interese este evident în acest caz şi este sancţionat de legislaţie. Potrivit articolului 46 din Legea administraţiei locale (215/2001), „nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local”. Aceeaşi lege prevede că hotărârile adoptate de consiliul local cu încălcarea dispoziţiilor articolului 46 sunt nule de drept. Iar nulitatea se constată de către instanţa de contencios administrativ. Prin urmare, în calitate de asociat şi administrator unic al firmei Central Residential Park SA, Clitemnestra Volschi avea un evident interes personal în adoptarea Hotărârii Consiliului Local prin care a fost aprobat PUD-ul pentru construirea cartierului rezidenţial.

Cazul, muşamalizat la DNA

Răspunsul DNA a venit pe 30 mai 2007 dată la care, în ciuda tuturor evidenţelor, procurorul Doru Ţulus a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de Clitemnestra Volschi. Concluzia procurorului a fost incredibilă: că Volschi a procedat corect atunci când şi-a aprobat singură construirea unui cartier de blocuri în vederea vânzării cu profit.

În rezoluţie, procurorul a susţinut că aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu nu implică un interes patrimonial, acesta neconferind dreptul de a construi. Ţulus a  adus şi argumente, cel puţin fanteziste. Potrivit acestuia, Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, ar prevedea la art. 48 că Planul Urbanistic de Detaliu este o „documentaţie tehnică”, fără nicio legătură cu autorizaţia de construire propriu-zisă. Oricine are cât de cât idee despre urbanism şi-ar da seama de aberaţia lui Ţuluş, de o incompetenţă vecină cu prevederile Codului Penal. Astfel că afirmaţia lui Mugur Ciuvică este chiar elegantă, el a caracterizat argumentaţia procurorului Doru Florin Ţulus ca „stupidă şi mincinoasă”.

Stupidă pentru că, potrivit legislaţiei în vigoare, în România, PUD-ul reprezintă o condiţie obligatorie pentru a obţine dreptul de a construi. Mai pe înţelesul procurorului Ţulus, spune şi Mugur Ciuvică, Central Residential Park, firmă administrată de Clitemnestra Volschi, nu ar fi putut obţine Autorizaţie de Construire, deci nu ar fi putut construi nimic, în lipsa Planului Urbanistic de Detaliu, aprobat şi semnat de aceeaşi Clitemnestra Volschi, de data aceasta în calitate de consilier local.

Argumentaţia lui Doru Ţulus este şi mincinoasă, deoarece procurorul DNA „a îmbogăţit” textul Legii 350/2001 cu propriile sale invenţii. Art. 48 din legea invocată de Ţulus pentru a o „spăla” pe Clitemnestra Volschi nu conţine  sintagma „documentaţie tehnică”. În 17 iulie 2007, Grupul de Investigaţii Politice a reclamat la CSM abuzul procurorului anticorupţie. De atunci, s-au scurs mai bine de doi ani, fără ca forul magistraţilor să catadicsească a da vreun răspuns sesizării.

La comanda politică

Explicaţia lipsei de reacţie a CSM, dar şi a soluţiei „incompetente” a procurorului DNA poate fi găsită la…Cotroceni. Este un fapt de notorietate că Doru Ţulus se bucură de sprijin din partea preşedintelui Traian Băsescu. Pe de altă parte, relaţiile de afaceri o plasează pe Clitemnestra Volschi în cercul de interese al Elenei Udrea şi a soţului acestuia, Dorin Cocoş, cunoscuţi ca având mare trecere pe lângă şeful statului. Clitemnestra Volschi este asociată cu Dumitru Nicolae, zis Niro, în mai multe firme, printre care SC Niro 95 Impex SĂ, Grand Hotel du Boulevard SĂ şi Central Residential Park SĂ.

Pe de altă parte, Elena Udrea, Dorin Cocoş şi firma Niro 95 Impex SA au fost asociaţi la SC New Global Investiments SRL. Mugur Ciuvică a acuzat-o pe Clitemnestra Volschi că a reprezentant grupul de firme condus de Dumitru Nicolae în afacerea pe care acesta a realizat-o cu Elena Udrea şi Dorin Cocoş.

Ecuaţia Niro-Băsescu-Onţanu

În ecuaţia Niro-Băsescu nu putea să lipsească primarul sectorului 2, Neculai Onţanu, care, după cum vom vedea în continuare, era chiar un „specialist” în jongleria cu PUD-uri.Autorizaţia de construire pentru ansamblul rezidenţial din stradă Dinu Vintilă, nr. 6, a fost semnată de Neculai Onţanu, care a trecut din barca PSD în cea a PDL, pentru al susţine pe Traian Băsescu în cursa spre un nou mandat de preşedinte. De altfel, Neculai Onţanu a prezidat chiar festivitatea de lansare a proiectului Central Residential Park. Totodată, după cum a dezvăluit presa, relaţia dintre primarul Neculai Onţanu şi Niro este una foarte strânsă, grupul de firme condus de Dumitru Nicolae fiind unul dintre principalii sponsori ai Primăriei sectorului 2.

Cheia infracţiunii: PUD în loc de PUZ!

Mai grav poate decât conflictul de interese este faptul că, atunci când a aprobat hotărârea din 26 ianuarie 2005 pentru terenul din stradă Dinu Vintilă, nr. 6, Consiliul Local al Primăriei Sectorului 2 s-a substituit cu bună ştiinţă Consiliului General al Capitalei. Ceea ce nu au sesizat nici cei din Grupul de Investigaţii Politice, dar mai ales Ţuluş, este că terenul pe care s-a construit ansamblul rezidenţial al firmei Central Residential Park SĂ nu intră sub incidenţa Planului Urbanistic de Detaliu, ci a Planului Urbanistic Zonal. Astfel, hotărârea Consiliul Local al Primăriei Sectorului 2 încalcă art.5.5, din Titlul I – Prescripţii Generale din Regulamentul Local de Urbanism al Municipiului Bucureşti. Acesta prevede imperativ că „pentru parcele cu suprafaţa mai mare de 3.000 de metri pătraţi sau cu raportul laturilor peste 1/5, se vor elabora şi aproba documentaţii PUZ”.

Prin urmare, pentru terenul din stradă Dinu Vintilă, nr. 6, în mărime de 28.000 de metri pătraţi, era nevoie de un Plan Urbanistic Zonal, care, potrivit legislaţiei, nu poate fi adoptat decât de Consiliul General al Capitalei.

Precedentul „DIP-ul de la 2”

Cazul complexului de locuinţe de lux Central Residential Park nu este singular la Primăria sectorului 2. Edilul Neculai Onţanu a fost acuzat că a perfecţionat practicile ilegale de acest gen. Un alt caz, care seamănă ca două picături de apă cu cel în care a fost implicată Clitemnestra Volschi, a stârnit un imens scandal.Daniel Ion Popescu, „DIP-ul de la 2”, cum este numit de oamenii de afaceri locali, îndeplineşte, simultan, prin încălcarea legii, atât funcţia de consilier local, cât şi pe cea de director general al Administraţiei Pieţelor sector 2 (APS2). Alături de primarul Onţanu, DIP este un personaj-cheie în controversatul proiect al Pieţei Obor.

Scandalul s-a declanşat atunci când Primăria a  încheiat un parteneriat public-privat cu un consorţiu de firme, reunite sub numele SC Piaţa Obor Market & Complex Comercial, controlate de omul de afaceri Gabriel „Puiu” Popoviciu. Consorţiul a primit în folosinţă, gratuit, o suprafaţă imensă din domeniul public, pentru înălţarea unei construcţii cu mai multe subsoluri de parcare şi patru etaje. Contractul de parteneriat pentru proiectul Obor a fost aprobat de Consiliul Local al Primăriei Sectorului 2 în 15 decembrie 2006.

Proiectul Obor resuscitat de judecători dubioşi

Proiectul a fost însă blocat, după ce Asociaţia Frontului Negustoresc Obor (AFNO) şi Prefectura Capitalei au dat în judecată Primăria Sectorului 2. AFNO a demostrat în instanţă că Daniel Ion Popescu se afla în situaţia de incompatibilitate atunci când a votat hotărârea din 15 decembrie 2006. Astfel, în calitatea sa de director general al APS2, DIP a iniţiat şi organizat licitaţia pentru atribuirea „Contractului de parteneriat public-privat” pentru proiectul Obor. În calitate de consilier local, acelaşi personaj a votat adoptarea hotărârii 131/15.12.2006.

Ilegalitatea a fost sesizată şi de fostul prefect Cătălin Deaconescu. „În cadrul controlului de legalitate exercitat de Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti, au fost reţinute ca elemente de nelegalitate ale actului administrativ supus controlului (…) starea de interdicţie legală (conflict de interese) în care se află domnul Daniel Ion Popescu, director general al Administraţiei Pieţelor Sector 2 şi membru al Consiliului Local al Sectorului 2”, se arată în concluziile raportului. Pentru a continua lucrările, consilierii sectorului 2 au aprobat, în 19 martie 2009, Planul Urbanistic de Detaliu str. Ziduri Moşi, nr. 4, care se referea, de fapt, la acelaşi proiect, dar prezentat sub o altă titulatură.

Şi de data aceasta, hotărârea consilierilor nu a îndeplinit condiţiile legii. În primul rând, documentul încalcă Legea nr. 350/2001, potrivit căreia, în cazul proiectelor derulate în zone protejate, cum este situaţia Pieţei Obor, reglementarea trebuie făcută prin PUZ, care se aprobă numai în Consiliul General al Primăriei Capitalei. În plus, terenul are peste 39.000 de metri pătraţi şi, potrivit Regulamentului Local de Urbanism, „pentru parcelele cu suprafaţa de peste 3.000 de metri pătraţi se vor elabora şi aproba documentaţii PUZ”. Proiectul „Obor – Onţanu – Popoviciu” este pe punctul de a fi resuscitat cu sprijinul unor judecători dubioşi a căror implicare o vom dezvălui în numărul viitor.

Hățiș penal la Roman Brașov

Autor
Catalin Antohe
-

Procurorii anticorupţie au reluat urmărirea penală în cazul omului de afaceri Ioan Neculaie după ce judecătorii au decis să desfiinţeze rezoluţia prin care procurorul şef DNA îl scotea basma curată pe patronul FC Braşov. Ioan Neculaie va fi cercetat cu privire la legalitatea acţiunilor sale în scandalul cu Automobile Dacia SA, firmă care i-a făcut plângere penală pentru înşelăciune. „Jurnal de Investigaţii” vă prezintă documentul care dovedeşte că Ioan Neculaie îi finanţează pe cei care cer anularea contractelor semnate de Dacia cu … Neculaie La data de 1 iunie 2005, reprezentanţii SC Automobile Dacia SA au sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov cu o plângere penală îl acuzau de înşelăciune pe omul de afaceri Ioan Neculaie şi pe un subordonat al acestuia, Gabriel Ţâţă Nicolescu. Producătorul de automobile l-a acuzat atunci pe patronul FC Braşov că a fost de rea credinţă la încheierea şi apoi derularea unor contracte de vânzare şi de închiriere a spaţiilor „Roman” Braşov, înşelăciune în urma căreia Dacia a reclamat prejudicii de ordinul sutelor de mii de euro.Pact cu diavolul

Afacerea care a generat scandalul îşi are rădăcinile chiar în procedura de privatizare a Roman SA, când aceasta a fost transformată în parc industrial. La data de 26 septembrie 2003, APAPS (Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului) şi Pesaka Astana, o firmă din Malayezia au semnat contractul prin care cea din urmă a cumpărat acţiunile Roman SA, cu obligaţia de a ceda ulterior cea mai mare parte a acestora către societatea, în curs de constituire, care urma să administreze parcul industrial. Contractul cu Pesaka a avut mai multe acte adiţionale cel de-al cincilea stabilind că firma care urma să administreze viitorul parc industrial era SC Pro Roman SA. În paralel, Ovidiu Musetescu, preşedintele APAPS, purta negocieri intense cu reprezentanţii Automobile Dacia SA, pe care încerca să-i convingă să nu părăsească platforma industrială din Braşov, unde Dacia producea o parte dintre reperele pentru modelul Logan. Reprezentanţii Dacia intenţionau să retragă producţia acestor repere deoarece erau nemulţumiţi de întârzierile apărute în livrarea acestora. Un eventual transfer la fabrica Renault din Turcia a matriţelor aparţinând Dacia ar fi influenţat negativ piaţa de profil din România şi ar fi putut afecta chiar realizarea obligaţiilor tehnico-economice asumate de România prin acte economice internaţionale (memorandumul semnat cu Fondul Monetar Internaţional, care prevedea şi privatizarea Roman Autocamioane). Potrivit lui Francois Roger Fourmont, directorul general al Dacia, au fost mai multe runde de negocieri, la care au participat Ovidiu Musetescu şi Ioan Neculaie, prezentat de şeful APPS drept „posibilul viitor proprietar al Roman SA). Negocierile au fost finalizate în luna ianuarie 2004, când s-a şi semnat un memorandum de înţelegere între Ovidiu Musetescu (preşedintele APAPS, principalul acţionar al Roman SA), Carol Rugacs (directorul general al Roman SA) şi Ioan Neculaie (reprezentantul Pro Roman SA, viitorul administrator al parcului industrial) pe de o parte şi Francois Fourmont (directorul general al SC Automobile Dacia SA). Memorandumul prevedea semnarea ulterioară a unui contract prin care Dacia închiria secţia de presaj din cadrul întreprinderii şi a unui altuia, de vânzare cumpărare prin care cumpără o serie de utilaje contra sumei de 100.000 de euro, Dacia obligându-se să preia şi 280 de salariaţi.

Cum a rămas Dacia de căruţă

Pentru a folosi o expresie „consacrată”, să spunem că ceea ce a urmat tine de „filmele cu prosti”. Consilierul juridic al Dacia s-a lăsat, practic, antrenat, într-un joc cu accente groteşti la care nu a avut nicio replică, graţie unei incompetente ce i-a fost speculata de „partenerii” din Braşov. Spunem aceasta deoarece consilierul Dacia s-a aşezat la masă cu Ţâţa Nicolescu, omologul sau de la Roman SA şi cu Dorin Niculae, persoană mandatată de omul de afaceri Ioan Neculaie să semneze contractul din partea „Pro Roman SA”. Numai că Ţâţă Nicolescu nu avea împuternicire să semneze contractele în numele Roman SA şi avea dreptul, cel mult, să verifice contractul din punct de vedere juridic, nu şi să îl semneze. El avea totuşi o împuternicire, emisă de Pro Roman şi semnată de Neculaie, de a semna contractul în numele Roman SĂ, se arătă în documentele de la dosarul cauzei. Dorin Niculae, cel care avea împuternicirea să semneze contractele din partea Pro Roman, s-a ridicat de la masă şi a plecat, refuzând să semneze, mandatul acestuia fiind „preluat” de acelaşi Ţâţă Nicolescu.  Juristul Dacia era năuc însă în acea zi, astfel că a mai comis o eroare – nu a verificat şi dacă Pro Roman SA avea calitatea de a semna contractul, mai precis dacă îi fusesese recunoscută calitatea de administrator al parcului industrial. Or la data de 22 martie, zi în care contractele s-au semnat, reţineţi, la sediul Roman SA, SC Pro Roman nu era, încă, administratorul parcului industrial chiar dacă fusese înfiinţată, prin hotărâre de guverrn, taman în acest scop (a devenit administrator abia o lună mai târziu).
Ulterior, Daniel Onute, unul dintre acţionarii minoritari ai SC Roman SA, a cerut în instanţă anularea contractelor dintre Roman şi Dacia speculând în instanţă atât hibele de mai sus cât şi preţul, a dovedit el, subevaluat, al utilajelor vândute către Dacia. Curtea Supremă supremă i-a dat dreptate, în cele din urmă, lui Onute, în ceea ce priveşte contractul de vânzare al utilajelor, pe care l-a anulat în mod irevocabil, cel privind închirierea aflându-se încă pe rolul instanţelor.
Recapitulând, Dacia a semnat un memorandum prin care convenea, împreună cu Musetescu, cu directorul de la Roman şi cu Ioan Neculaie, reprezentatntul Pro Roman SĂ, firma desemnată prin hotărâre de guvern ca viitor administrator la Roman Braşov, să semneze două contracte cu Autocamiaone Roman Braşov – unul de închiriere, celălalt de vânzare de active. Prin semnarea contractelor, Musetescu şi cu Neculaie i-ar fi convins pe cei de la Dacia să nu-şi mute în Turcia producţia de repere pentru autoturismele Logan.
Două luni mai târziu, s-au semnat, contractele la sediul societăţii Roman SA, între Dacia, Roman SĂ şi Pro Roman SA. Din partea Roman SA şi a Pro Roman SA au semnat însă, persoane care nu aveau mandat în acest sens. Cele două contracte au fost executate ca fiind legale chiar şi după ce Neculaie a preluat frâiele la Parcul industrial, o lună după semnarea „ilegală” a contractelor. Neculaie nu a avut nimic împotriva când Roman SA a predat imobilele prevăzute în contractul de închiriere şi a încasat apoi, luni de-a rândul, chiria, potrivit contractului „ilegal”.

Balet printre procurori

Deşi cei de la Automobile Dacia i-au reclamat penal pentru înşelăciune pe Ovidiu  Musetescu şi pe Ioan Neculaie, aceştia s-au strecurat, mult timp cu succes, printre degetele procurorilor ceea ce i-a făcut pe responsabilii Dacia să se întrebe dacă nu cumva ei sunt cei vinovaţi că au fost înşelaţi. „Ori contractele au fost corecte şi legale, ori am fost înşelaţi de la început până la sfârşit”, ne-au spus surse din conducerea societăţii. Altfel, oficialii companiei tind să lase impresia că au îngropat până şi amintirea dosarului Roman Braşov. „Pentru noi acest caz este acum o carte închisă. Am pierdut acolo o groază de bani şi încă am mai avea de recuperat. Să luptăm în continuare ne-ar costa prea mult”, ne-a declarat Mihai Acsinte, director executiv juridic la SC Automobile Dacia SA.

Neculaie şi-a finanţat „pe şest” anularea contractelor

În urmă cu trei luni, judecătorii secţiei penale a Tribunalului Braşov au dispus reluarea cercetărilor penale împotriva lui Ioan Neculaie şi a lui Ovidiu Musetescu. Ovidiu Musetescu a decedat între timp astfel ca Ioan Neculaie este cel care va trebui să răspundă din nou întrebărilor procuroriilor, în posesia cărora ar fi ajuns şi probe de care nu au avut cunoştinţă până acum, ne-au mărturisit surse din cadrul Parchetului. Una dintre ele ar putea fi, credem noi, o convenţie semnată în 2007 prin care Ioan Neculaie se obliga să suporte toate cheltuielile de judecată ale lui Daniel Onute, aferente proceseselor în care acesta a dat în judecată Automobile Dacia SA. Printre care se regăsesc şi cele prin care se cere anularea că nelegale a contractelor semnate, „cu bună credinţă” de acelaşi Ioan Neculaie. Dacă acest act nu se regăseşte, totuşi, printre documentele Parchetului, noi îl punem la dispoziţia organelor de anchetă

Hatis penal Roman Brasov

Obrazul Formenerg cu cheltuială se ține

Autor
Dănilă Chirovici
-

Formenerg SA, societatea cu capital de stat al cărei obiect de activitate este organizarea de cursuri de formare profesională pentru angajaţii din domeniul energetic, a devenit vaca de muls pentru demnitari şi diverşi înalţi funcţionari din agenţii guvernamentale şi ministere. Societatea, o fostă filiala desprinsă din Transelectrica, este cel mai cunoscut organizator de cursuri de formare profesională pentru angajaţii societăţilor din domeniul energetic. De-a lungul ultimilor ani, scopul, lăudabil şi necesar, al formării profesionale a fost „completat” cu oportunitatea rotunjirii veniturilor pentru acei funcţionari ori demnitari care şi-au descoperit, brusc, vocaţia de profesor. Astfel, echipa de dascăli ai Formenerg s-a completat, de la an la an, cu profesori „cu greutate”, care au primit sume frumuşele pentru cursurile predate „şcolarilor” din domeniul energetic.Cursuri amestecate

Lectorii, plătiţi pe bază de contracte de prestări servicii, pe numele lor sau ale unor membri de familie, ajung să strângă sume impresionante, ei fiind plătiţi, spun persoane din interiorul Formenerg, chiar şi cu 20% – 30% din totalul taxelor încasate de la firmele care-şi trimit angajaţii la respectivele cursuri. Prin comparaţie, profesorii „de carieră” sunt plătiţi cu sume ridicole, ne-au mărturisit aceleaşi surse. „Şcolarii” cu care am discutat şi-au mărturisit îndoielile asupra profesionalismului cursurilor „la comandă”. Ei spun că acestea se limitează, deseori, la comentarea unor acte normative ori reglementări emise de instituţia din care fac parte lectorii, sau abordează domenii, spun ei, cu o utilitate discutabilă, precum „protecţie antiteroristă” sau „anticorupţie”.

Caşcaval pentru demnitari

Szabo Barnă, secretarul general al Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) este unul dintre cei mai productivi profesori plătiţi de Formenerg. În 2007, el a câştigat, potrivit declaraţiei sale de avere, 87.320 lei (873 de milioane de lei vechi) numai din cursurile Formenerg, aproape tot atât cât a încasat din salariul de secretar general al ANRMAP (90.000 lei).
Tot dintre demnitari a fost ales şi un alt profesor – Paul Păcuraru, fostul ministru al Muncii, Sănătăţii şi Familiei. El menţionează, în declaraţia sa de avere, că a câştigat 50.000 de lei din indemnizaţiile obţinute la Senat şi Ministerul Muncii. Poziţia de profesor a lui Pacuraru este mai sensibilă, mai ales de când a ieşit la lumină, cu tam-tamul aferent, afacerea de la Turceni. Reamintim că firma Intratest, firma ce-i aparţine lui Mihnea Pacuraru, fiul fostului ministru, a primit de la Turceni un contract de formare profesională, pe baza unui acord de participare semnat cu Formenerg, la scurt timp după ce Mihnea demisionase chiar din funcţia de director de marketing la Formenerg. Paul Păcuraru a declarat că a obţinut, în 2007, mai mult de 100 de milioane de lei vechi din activitatea de profesor. Suma apare înscrisă în declaraţia de avere depusă de Pacuraru la Senat, dar lipseşte din declaraţia de avere dată ca ministru al muncii. Brusca revenire a memoriei l-a făcut scăpat, probabil, de cercetarea penală pentru fals în acte publice, dar nu şi de culpa privind încălcarea legii din prima declaraţie.

Seminarii de familie

Alături de demnitarii de mai sus s-au înscris pe orbita câştigurilor şi funcţionari publici de conducere „cu greutate” din cadrul ministerelor potente în domeniu. Dintre aceştia îi semnalăm, deocamdată, pe Alexandru Sandulescu (directorul Direcţiei de Politici Energetice din cadrul Ministerului Economiei) şi Constantin Ciornei – Donighian (şeful corpului de control din cadrul aceluiaşi minister).
Alexandru Sandulescu, a declarat că a câştigat, în 2007, 2,25 miliarde de lei vechi, din care aproape jumătate provin din indemnizaţiile de membru în consiliul de administraţie (CĂ) sau Adunări Generale ale Acţionarilor la Transelectrica, Hidroelectrica, Electrocentrale Deva şi Rovinari. Cum primul ministru Emil Boc a anunţat că de la anul nu se vor mai plăti indemnizaţii pentru participarea în CĂ sau AGA, cu atât mai bine îi vor prinde banii câştigaţi din cursurile de la Formenerg de el, sau de soţia sa Norica, salariata a OPCOM (operatorul pieţei de energie electrică din România).
Constantin Ciornei Donighian, şeful corpului de control din Ministerul Economiei, a „mărturisit”, în declaraţia de avere pe 2007, un salariu de 90.850 RON (7.520 RON/lună). În dreptul celorlalte categorii de venituri, Ciornei nu a declarat nimic. Sursele noastre spun că ar fi bine să-şi revizuiască declaraţia pe 2007. Nici el nu a ţinut secretă în familie activitatea de profesor, soţia sa Dorina, salariata a Ministerului Apărării Naţionale, fiind şi ea invitata să-i dăscăleasca pe cursanţii Formenerg. Tabloul nepotismului este întregit de soţii Clarisa şi Stefi, nora, respectiv fiul Eufemiei Musat, şef serviciu al Direcţiei buget şi cenzori în Formenerg.

Şcoala şi recreere

Formenerg organizează cursurile din afară Bucureştiului în locaţii prietenoase, în principalele destinaţii turistice din ţară. Principalele săli de curs contractate de Formenerg pentru şcolarizare se regăsesc, potrivit paginii de Internet a societăţii, la Sinaia (hotelurile Palace, Caraiman şi Internaţional), Buşteni (hotel Alexandros) ori pe litoral, în hoteluri din Venus sau Jupiter. Facturile de aici ar fi binişor piperate, spun sursele noastre, dar până la o dovadă concretă, ne mulţumim să le catalogăm drept simple răutăţi.

Retehnologizarea Porţile de Fier I, o îmbunătăţire catastrofală.Sârbii produc mai multă energie hidro, cu turbinele din anii 70

Autor
Catalin Antohe
-

Vă prezentăm adevărul gol-goluţ despre rezultatele catastrofale ale modernizării şi retehnologizării la Porţile de Fier I, realitate ascunsă de Hidroelectrica. După ce s-a cheltuit o căruţă de bani cu retehnologizarea, fără licitaţie, a celei mai mari hidrocentrale, rezultatul este că am produs mai puţină energie decât au produs sârbii, care au păstrat turbinele din anii 70. Departe de noi gândul de a susţine că operaţiunea de retehnologizare nu ar fi utilă sau că nu trebuia să fie făcută. Cifrele nu mint însă, demonstrând că operaţiunea a fost totalmente păguboasă. Nu vă îndoiţi de precizia cifrelor, le avem din curtea Hidroelectrica şi nu pe luni sau ani, ci oră de oră, din 2003 încoace! Despre cauze şi vinovaţi vom reveni, tot din interior.

Grup Electrocentrala
Rezult Modern
Pf Comparatie

Realitatea ultimilor ani arată că am produs mai puţină energie hidro decât sârbii, deşi noi am instalat turbine moderne, iar vecinii s-au zgârcit la cele vechi. Diferenţa este dată de fiabilitate, turbinele instalate de elveţienii lui Buzăianu dând rateuri la un nivel inacceptabil. Vom reveni şi cu aceste date.
Contract prin încredinţare directă
Presa a dedicat seriale întregi ilegalităţilor comise la încheierea şi derularea contractelor de retehnologizare şi modernizare a hidrocentralelor Porţile de Fier I şi II, afacere care s-a întins pe mai multe guvernări. Retehnologizarea de la Porţile de Fier I (PF I) a fost încredinţată, în 1997, direct firmei elveţiene Sulzer Hydro/ABB, preluată ulterior de către o altă companie din ţara Cantoanelor, Va Tech Hydro. Iniţiativa i-a aparţinut fostului premier Călin Popescu Tăriceanu, ministrul Economiei de la acea vreme. Iminenţa pericolului producerii unor defecţiuni majore la hidroagregatele Sistemului Porţile de Fier I, cu efecte economice nedorite şi cu periclitarea gradului de siguranţă în funcţionarea Sistemului Energetic NaţionalŇ a fost motivul invocat de autorităţi, în graba suspectă cu care au evitat licitaţia. Sârbii nu au avut astfel de iminenţe. Contractul, iniţial în valoare de 160 milioane de dolari, a ajuns ulterior la 300 milioane de dolari. Sulzer Hydro/ABB urma să reabiliteze cele şase grupuri de la PF I şi să crească puterea fiecărui grup de la 178 MW la 194 MW. Finanţarea era asigurată integral de firma elveţiană, plata făcându-se prin livrarea de energie electrică obţinută ca surplus prin suplimentarea puterii instalate a agregatelor. Decizia de modernizare a hidrocentralei s-a luat, însă, cu trei ani înainte de atingerea termenului de 30 de ani, dată la care se impunea, teoretic, o intervenţie tehnologică asupra hidroagregatelor. La data încredinţării contractului pentru Porţile de Fier I, firma Sulzer Hydro, devenită ulterior Va Tech Hydro, nu avea experienţă în domeniul turbinelor folosite la hidrocentralele de tip Kaplan. Turbinele de la Porţile de Fier I au fost, la momentul punerii lor în funcţiune, cele mai mari turbine Kaplan din lume.
Defecţiuni în lanţ
La niciunul dintre cele cinci grupuri modernizate până acum nu s-au atins parametrii specificaţi în contractul cu Sulzer Hydro. ën schimb, funcţionarea lor a devenit un adevărat coşmar, din cauze tehnice, imputabile firmei elveţiene. Din pricina defecţiunilor în lanţ, turbinele au fost indisponibile perioade lungi de timp. Anual, spun specialiştii, numai prin nefuncţionarea grupurilor retehnologizate, pagubele depăşesc 25 milioane de euro. Pe 2 mai 2002, PF I a intrat în regim de avarie, după ce un cap de distribuţie de la grupul nr. 6 , primul modernizat, s-a crăpat pe două treimi din lungime. Pe 16 ianuarie 2005, la o verificare de rutină, s-a constatat că două pale-gigant ale rotorului de la acelaşi grup 6 erau fisurate. Una dintre fisuri, aflată în apropierea butucului, atingea aproape un metru. Cu ocazia aceluiaşi control s-au mai depistat defecţiuni şi la alte grupuri: nr. 4 avea blindajul avariat, iar nr. 5 avea rupte capetele de distribuţie. Ultima avarie majoră a avut loc pe 18 februarie 2007, la grupul nr. 4, care nu a mai putut fi repornit. La acest grup retehnologizat s-au înregistrat pierderi de ulei de circa 200 de litri, dar şi cinci tone de apă distilată, în numai 24 de ore de funcţionare. Potrivit specialiştilor, defecţiunile au fost cauzate de proiectarea defectuoasă a elicelor de către firma elveţiană. Astfel, modificarea profilului palei de rotor a generat probleme de cavitaţie, ceea ce a determinat uzarea rapidă a capetelor de distribuţie. Defecţiunile au necesitat înlocuirea capetelor de distribuţie la toate cele şase grupuri modernizate, la unele dintre ele, chiar şi de trei ori (grupul nr. 6) sau de două ori (grupul nr. 5). Specialiştii de la Porţile de Fier afirmă că, din 1970, când s-a pus în funcţiune primul hidroagregat al centralei, şi până în 1999, când a început efectiv procesul de retehnologizare, a fost schimbat o singură dată un cap de distribuţie, şi asta nu din cauza gradului de uzură. Firma elveţiană nu a suportat aceste costuri suplimentare, greşelile fiind plătite de către statul român.Porţile de Fier II, reparate tot fără licitaţie
Autorităţile n-au învăţat nimic din cele întâmplate la Porţile de Fier I. Pe 28 august 2001, la propunerea lui Dan Ioan Popescu, ministrul Economiei de la acea vreme, Guvernul Năstase a emis o hotărâre de guvern, prin care se încredinţau aceleiaşi firme elveţiene, devenită între timp Va Tech Hydro, tot fără licitaţie, lucrările de retehnologizare la Porţile de Fier II. Asta cu toate că cel mai vechi grup de la PF II avea doar 15 ani de funcţionare. Conţinutul hotărârii este aproape identic cu cel din 1997, aprobat de Călin Popescu Tăriceanu: ”Măsuri pentru creşterea gradului de siguranţă în funcţionare şi a puterii instalate”. Valoarea contractului a fost, iniţial, de 98 milioane de dolari. Suma a fost mărită ulterior la 200 milioane. Apoi, prin tactica paşilor mărunţi, s-au tot adăugat alte sume: 54 milioane de dolari pentru executarea modernizărilor la cele două grupuri ale centralei suplimentare de la Gogoşu şi încă 16 milioane pentru cheltuieli neprevăzute. Plata s-a făcut, ca şi la primul contract, prin furnizarea de energie electrică. Statul român a pierdut în acest mod, numai în perioada 2001-2004, 576 milioane de dolari, din pricina diferenţelor dintre preţul unic de livrare a energiei către Va Tech şi preţul practicat în Europa.Sulzer Hydro, în România din 1994Sulzer/Va Tech şi-a pregătit intrarea în România mult mai devreme. ën vara anului 1994, la Congresul energiei de la Neptun, sponsorul evenimentului a fost tocmai firma Sulzer. Potrivit reprezentanţilor media, invitaţii au mâncat şi au băut vreo trei zile pe banii elveţienilor. Odată ce îşi făcuse apariţia printre energeticienii români, Sulzer s-a aruncat în luptă. După congresul de la Neptun, elveţienii au făcut o prezentare a companiei lor, unde în altă parte decât la… Porţile de Fier. Aici, ei şi-au etalat programul de retehnologizare a hidroagregatelor. Prima lucrare acontată de firma elveţiană în România a fost însă retehnologizarea rotoarelor de tip Pelton ale hidrocentralei de pe Lotru. Primul rotor, fabricat în Franţa, a fost livrat în condiţii normale de calitate. La al doilea şi al treilea însă, specialiştii au constatat abateri mari de la calitatea materialelor folosite, lucru recunoscut, de altfel, şi de elveţieni.
Afaceri şi relaţii de familie
Presa a dezvăluit că relaţiile de familie au jucat rolul cel mai important în atribuirea contractelor de la PF I şi PF II. Dan Ioan Popescu este naşul de cununie al lui Bogdan Buzăianu, mogulul contractelor cu energie ieftină, fost patron al Energy Holding şi reprezentantul Va Tech Hydro în România. La PF I, “naşul” afacerii a fost ambasadorul României în Elveţia, Radu Boroianu. El este cel care l-a cununat pe Tăriceanu şi cel care a făcut afaceri cu Bogdan Buzăianu, ca parteneri într-o firmă de consultanţă. Potrivit presei, contractul cu Sulzer a fost intermediat chiar de Buzăianu, fost angajat al elveţienilor. Omul de afaceri a fost acuzat că a obţinut de la Cabinetul Năstase încredinţarea directă, în 2003, şi a altor contracte către Va Tech Hydro: extinderea şi modernizarea CET Bucureşti-Vest (contract de 122 milioane de euro) şi modernizarea centralelor hidroelectrice Olt-Inferior, respectiv CHE Ipoteşti, CHE Drăgăneşti, CHE Frunzaru, CHE Rusăneşti, CHE Izbiceni.Bogdan Buzăianu a susţinut că nu a intermediat niciodată nimic şi că doar a consiliat tehnic şi financiar anumite companii, care au primit contracte pe bani publici, firme între care se număra şi Va Tech.

Băsescu versus Băsescu în procesul Băneasa

Autor
Catalin Antohe
-

Deranjat, se pare, de faptul că nu el, ci altcineva, „primeşte laurii” afacerii Băneasa, Traian Băsescu a recurs, pe când era primar general al Capitalei, la un artificiu de neînchipuit – s-a dat singur în judecată! La data de 8 iunie 2004, el a chemat în Justiţie, în numele municipiului Bucureşti, pe… acelaşi municipiu Bucureşti, reprezentat însă de Consiliul General. Miza era anularea hotărârii de consiliu prin care Băneasa Investments, firma păstorita de Gabriel (Puiu) Popoviciu dona „cu folos” aproape zece hectare de teren municipiului Bucureşti, care urma să se ocupe ulterior de asfaltare, canalizare, gaze, apa etc pentru practic întregul complex Băneasa.

Pe Traian Băsescu nu l-a deranjat acest aspect, ci, cel puţin oficial, faptul că proiectul de hotărâre de acceptare a donaţiei nu avea avizele unor comisii. Pentru viitorul preşedinte al României nu a contat, se vede, că acţiunea sa în instanţă era absurdă, chiar penibilă, nici că practica primarilor de a-şi da în judecată proprii cetăţeni, chiar reprezentaţi de Consiliul local, fusese declarată nelegala de Curtea Constituţională! El a beneficiat de sprijinul Mioarei Mantale, noul preşedinte al Consiliului General după alegerile locale, care cunoştea că acţiunea primarului este nelegala, dar a solicitat Tribunalului să aprobe reclamaţia lui Traian Băsescu, aşa cum a fost formulată. Hotărârea de donaţie a fost anulată după ce judecătorul i-a dat câştig de cauză primarului Capitalei în procesul cu… Municipiul Bucureşti !!!. Astfel că după această mascaradă judiciară, donaţiile de terenuri (în total 37 de hectare) au fost aprobate prin hotărâri supervizate de apropiaţi ai preşedintelui Băsescu, precum Mioara Mantale şi Răzvan… Restul articolului îl puteţi citi în „JURNAL DE INVESTIGAŢII”, revista apărută astăzi pe piaţă.

Noiembrie, ultimul bal la Roman Brașov?

Autor
Andrei Sidorov
-

Ioan Neculaie, fruntaşul milionarilor braşoveni, este în pericol să rămână fără perla Coroanei, fostele uzine Roman, cel mai mare parc industrial din România la momentul de faţă. Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie urmează să se pronunţe, luna viitoare, dacă omul de afaceri plasat pe locul 63 în topul Forbes România a „confiscat” legal, în contul unui împrumut de numai 50.000 de dolari, 80% din acţiunile „Pro Roman” SA, firmă care administrează averea de sute de milioane de euro a  parcului. Până în prezent, instanţele au constatat că Neculaie, fost candidat PDL pentru Senat, nu a dobândit legal acţiunile, o eventual? confirmare venită din partea judecătorilor Înaltei Curţi urmând a-l scoate irevocabil din societate. Încă un miliardar de carton?   Privatizarea platformei Roman Braşov, realizată pe metoda vânzării „pe un euro”, a fost finalizata în urmă cu aproape 6 ani, când Guvernul Năstase a stabilit structura acţionariatului companiei „Pro Roman” SA, societatea ce urma să administreze cea mai mare platformă industrială din România. Hotărârea de guvern 24/2004 a stabilit că principalul acţionar să fie asociaţia „Pro Braşov“, cu 80% din acţiuni, compania malaeziană Pesaka Astana deţinând 10%, restul de zece procente fiind împărţite între Camera de Comerţ şi Industrie, UGIR 1903 şi Universitatea Transilvania, toate din Braşov. La rândul ei, asociaţia „Pro Braşov”, acţionarul majoritar al „Pro Roman” SA, era formată din mai mulţi oameni de afaceri, preşedintele asociaţiei fiind Ioan Neculaie.

Contract „de milioane”

Abia se goliseră sticlele de şampanie desfăcute pentru succesul afacerii, că membrii asociaţiei s-au lovit de prima problemă, cea a vărsării capitalului social, mai precis a primei jumătăţi a acestuia – 1,65 miliarde de lei. Preşedintele asociaţiei, Ioan Neculaie, a vărsat el suma, dar nu oricum, ci în baza unui contract în care figurează că ar fi convenit, că persoană fizică, cu Asociaţia, că împrumutul să fie garantat taman cu pachetul de acţiuni deţinut de aceasta la Pro Roman SA. La o primă vedere, contractul pare de-a dreptul ridicol – cum să accepţi să garantezi un împrumut de 50 de mii de dolari cu pachetul de acţiuni care asigură afaceri de zeci de milioane de dolari anual, mulţi ani de atunci înainte? Viciul de logica este evident în acest caz: dacă ceilalţi membri ai asociaţiei ar fi fost nişte calici ori profitori politici, ştiind că l-au prins pe Dumnezeu de un picior cu afacerea „Roman”, n-ar fi riscat în veci, ar fi negociat garanţia „la sânge” cu Neculaie. Ar fi acceptat, să garanteze cu 10%, poate cel mult 20% pentru întregul vărsământ, nu doar pentru jumătate, cât le împrumuta Neculaie. Altfel, nu-i aşa, era mult mai rentabil să ia bani cu camăta! Invers, nişte oameni cu bani, ar fi râs, mai mult ca sigur, de pretenţiile lui Neculaie, din moment ce sumă împrumutată abia de ajungea de-o limuzină mai de „Doamne ajută”.

Contul „Fata Morgana”

Dealtfel, Asociaţia a contestat, vehement, cu orice ocazie, valabilitatea contractului, motivând c? vicepreşedintelui asociaţiei îi era interzis, prin statut, să semneze astfel de angajamente, de unul singur. Cert este că oamenii de afaceri din „Pro Braşov” au simţit că pericolul plutea în aer, astfel ca la data de 30 aprilie 2004, cu o zi înainte de scadenta din „contract” au încercat să vireze suma de la BCR sucursala Titulescu la BCR Braşov în contul ce le fusese indicat, telefonic, de un om al lui Neculaie. Contul indicat nu figura însă că aparţinându-i omului de afaceri dar, dat fiind că era vorba de o persoană  publică, cunoscută, funcţionarii BCR Braşov i-au localizat cu uşurinţă numărul contului personal, suma ajungând la Neculaie vineri la ora 17, cu o zi înainte de termenul limită, 1 mai 2004.
Ce a urmat însă ţine de Kafka. Fie că a ştiut, fie că nu, că membrii asociaţiei au reuşit să-i dea banii înapoi, luni 3 mai 2004, Neculaie s-a dus glonţ la Registrul Comerţului unde a cerut nici mai mult nici mai puţin decât că judecătorul delegat să înscrie ca el este noul acţionar majoritar, cu 80% din acţiunile „Pro Roman” Brasov.

Judecătorul „Să trăiţi”

În mod normal, un asemenea demers ar fi fost dinainte sortit eşecului, din moment ce nicio executare silită nu se poate face bătând din palme, fără executor judecătoresc şi restul de proceduri legale. Mai mult, contractul prezentat de Neculaie era unul de împrumut, nu de cesiune a acţiunilor, iar o cesiune se realizează numai prin declaraţia făcută în registrul acţionarilor, semnnata de ambele părţi!
Chiar şi aşa, singurele hârtii cu care s-a dus patronul FC Braşov la judecătorul delegat la Registrul Comerţului au fost contractul cu bucluc şi o cerere de înregistrare a menţiunii că, gata, el este noul acţionar majoritar! Hârtiile nu demonstrau nici măcar că nu a primit banii, deoarece în contract nu era stipulata modalitatea de plata: un număr de cont sau cash. Este un mister, în această situaţie cum de a înţeles judecătorul Daniela Elena Urs să dispună, chiar a doua zi (4 mai 2004) înregistrarea menţiunii că Neculaie este noul proprietar a celor 80% din acţiunile Pro Roman SĂ, în locul asociaţiei Pro Braşov!
Ilegalitatea a fost sesizată de Curtea de Apel Braşov care consemnează: „Potrivit art. 36 din Legea 31/1990, judecătorul delegat la oficiul registrului comerţului realizează controlul legalităţii actelor sau faptelor care, potrivit legii, se înregistrează în registrul comerţului. (…) Prin urmare, procedând la înscrierea unei menţiuni neprevăzute de dispoziţiile legale, judecătorul delegat şi-a depăşit atribuţiunile prevăzute de lege, operaţiunea efectuată fiind astfel nelegala„. Remarcaţi câtă gingăşie în exprimarea Curţii de Apel: „şi-a depăşit atribuţiunile”, în loc de, spunem noi, gravă neglijenta ori de alţi termeni care ţin, însă, de competenta procurorilor.

Cacealmaua

Foarte important! În cele două zile în care Asociaţia a fost deposedată de acţiuni prin fapta (!) ilegală (spune Curtea de Apel) a judecătorului Registrului Comerţului, banii au stat în contul lui Neculaie, potrivit documentelor oficiale ale BCR, aflate în posesia noastră.
Acesta nu şi-a ridicat însă suma, ajunsă înapoi la Asociaţia Pro Braşov, care i-a retrimis-o, în mod repetat lui Ioan Neculaie, acesta returnând-o,de tot atâtea ori. Ca atare, la data de 27 iulie 2004, acesta a fost notificat prin executor (oferta reală de plată) să se prezinte pentru a-şi ridica suma. Nu a făcut-o! A trimis însă o adresă prin care anunţa că a intrat deja în posesia acţiunilor „având în vedere că suma de bani datorată a fost virata într-un alt cont decât cel indicat”. Afirmaţia şi acţiunile lui Neculaie au fost criticate şi de judecătorii Curţii de Apel din Albă Iulia, reprezentanţii „Pro Braşov”  susţinând că acestea „dovedesc reaua credinţa manifestată de parat (n.n. Ioan Neculaie) şi dezvăluie intenţia acestuia de a obţine prin abuz proprietatea acţiunilor deţinute de reclamantă (n.n. asociaţia Pro Braşov), cu atât mai mult cu cât acesta nu susţine că nu a plătit în termen, ci doar că suma de bani datorată a fost virata într-un alt cont decât cel indicat”. Dealtfel, în toate hotărârile pronunţate în procesele de care avem cunoştinţă, judecătorii au fost cu toţii de aceiaşi părere, că Asociaţia Pro Braşov şi-a plătit datoria la termen, ca plată este legală şi că Neculaie ar fi obţinut acţiunile, practic, într-un mod abuziv.

Toamna se număra acţiunile

Menţiunea a fost radiată la Registrul Comerţului, dar povestea nu s-a încheiat aici. Neculaie a speculat faptul că nu s-a solicitat şi radierea menţiunii privind cesiunea de acţiuni din registrul acţionarilor societăţii (care nu putea fi făcută, amintim, decât dacă ar fi existat acordul şi semnăturile celor două părţi). Proaspăt numit preşedinte al consiliului de administraţie al Pro Roman SA pe baza celor 33.002 acţiuni „ executate” de la asociaţie, Ioan Neculaie a solicitat, o dată în plus, Registrului Comerţului să consemneze structura acţionariatului, potrivit celei din registrul acţionarilor. Zis şi făcut! Ce mai contează, încă un judecător care a „uitat” să facă verificarea legalităţii!?
 Şarada pare a se apropia însă de sfârşit! „Procesul-mama”, cel care vizează esenţa afacerii, început în 2004 la Tribunalul Braşov, urmează a se judeca luna viitoare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Acolo, avocaţii Asociaţiei Pro Braşov nu solicită doar radierea menţiunilor ci că judecătorii să constate cine este adevăratul proprietar al celor 80% din acţiunile Pro Roman SA. Dacă magistraţii vor recunoaşte că cererea „Pro Braşov” este întemeiată, Neculaie şi-ar putea lua adio de la vaca de muls „Pro Roman” SA şi va trebui să dea socoteală despre o groază de decizii şi afaceri controversate, pe care le vom aborda începând din numărul viitor

Contract imprumut Ioan Niculaie
Certificat mentiuni


1...1.3761.3771.378Pagina 1.377 din 1.378

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
7.2 ° C
7.8 °
6 °
85 %
2.2kmh
0 %
vin
8 °
S
9 °
D
8 °
lun
8 °
mar
8 °

Ultimul articol

Primarul din Mangalia, trimis în judecată în stare de arest preventiv

Ștefana Teodoreanu -
Cristian Radu, primar în Mangalia, în prezent suspendat din funcție, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru o serie de...

CJ Constanța, fără președinte; Florin Mitroi a demisionat din funcție

Ștefana Teodoreanu -
Decizie surprinzătoare a președintelui Consiliului Județean (CJ) Constanța, care ieri și-a anunțat demisia din funcție. Într-un comunicat de presă, Florin Mitroi a explicat că renunță...

USR, noi propuneri de miniștri: Radu Miruță la Apărare, Irineu Darău la Economie

Ștefana Teodoreanu -
Guvernul Bolojan s-ar putea „înnoi” cu doi miniștri. Mai exact cu unul, dat fiind că propunerea USR, formațiunea căreia îi revin portofoliile în discuție,...
Nu, nu suntem „o echipa tânără și dornică de afirmare”! Suntem o echipă de jurnaliști cu experiență în investigații de presă și nu numai. Scriem dintotdeauna anchete jurnalistice. Avem un trecut bogat, am fost citați ca martori în multe procese de corupție. Nu ne este frică, am văzut multe, ne-au amenințat mulți. Suntem în continuare vii, scriem în continuare anchete. Suntem colaboratori la mai multe instituții de presă, ziare, televiziuni, radio-uri. Colaborăm, atunci când este nevoie, cu firme specializate în obținerea de informații sau pentru apărarea noastră în instanță. Interesul nostru este și al vostru: aflarea adevărului chiar dacă enervează, chiar dacă nu este cel așteptat. Experiență de mai bine de 20 de ani în presa din Romania ne dă putere. Noi suntem Ziarul de Investigații!
Contactați-ne: office@zin.ro
© Copyright 2020 - Zin.ro