Legăturile fostului secretar de stat în Ministerul Justiţiei Ovidiu Puţura cu breasla notarilor se dovedesc a fi mult mai strânse decât s-ar fi părut iniţial. La finele lunii ianuarie, demnitarul era săltat de DNA pentru afaceri nu tocmai ortodoxe cu Camera Notarilor, folosindu-se de influenţa sa pe lângă acest for profesional pentru a determina ca fiul unei judecătoare să promoveze examenul de notar public. Un scandal izbucnit recent relevă faptul că Ovidiu Puţura pregătise terenul, printr-o iniţiativă legislativă, pentru ca notarii publici să se aleagă cu venituri nesperate.
Traducerea unui contract între două firme, a unui certificat de naştere sau a oricărui alt înscris nu vor mai putea fi făcute decât cu girul notarilor. Evident, contra cost, că nimeni n-a văzut notar să lucreze pe gratis.
Asta prevede, în esenţă, un proiect de lege privind traducătorii şi interpreţii judiciari, elaborat de fostul secretar de stat Ovidiu Puţura. În prezent, nu este necesară legalizarea pentru toate tipurile de traduceri, unele dintre ele fiind perfect valabile din punct de vedere legal dacă poartă apostila traducătorului autorizat. Acesta răspunde, inclusiv penal, dacă, prin actul de traducere, a fost denaturat sensul documentului original. Practic, prin punerea apostilei, traducătorul îşi asumă deplina răspundere privind conformitatea textului tradus cu cel iniţial.
Diferenţa e în buzunarul notarului
Dovada faptului că „aportul” notarului nu este necesar decât în cazurile speciale prevăzute de lege stă în faptul că doar 20-30% din traducerile realizate acum pe piaţa românească sunt legalizate.
Ei bine, dacă proiectul lui Ovidiu Puţura, acum aflat după gratii, va deveni literă de lege, va trebui ca orice traducere să fie legalizată, fapt ce va scoate din buzunarele clienţilor mai mulţi bani. De exemplu, traducerea în sau din engleză a unui certificat de naştere sau a unei hotărâri de divorţ costă în prezent aproximativ 20 de lei. Dacă însă va fi nevoie şi de legalizarea acestei traduceri de către un notar, acesta din urmă va pretinde şi el minimum 40 de lei, potrivit tarifelor practicate pe piaţă. Rezultă deci că muşteriul va scoate din buzunar de trei ori mai mult decât în prezent, pentru acelaşi serviciu. Vorba celor de la Auchan: „Diferenţa e în buzunarul tău”. În cazul de faţă, al notarului.
Proiectul de act normativ iniţiat de Ovidiu Puţura îşi propune, la nivel declarativ, să reglementeze activitatea traducătorilor şi experţilor judiciari. El a fost pus, chipurile, în dezbatere publică, dar fără să fie consultate asociaţiile traducătorilor şi fără a se fi realizat vreun studiu de impact.
Ovidiu Puţura îngrădeşte dreptul la muncă
Primii loviţi de noua lege, dacă ea va fi adoptată în forma actuală, sunt tocmai traducătorii şi experţii judiciari. Acestora li se îngrădeşte practic dreptul de a desfăşura şi alte activităţi în afara celor care au legătură cu sistemul de Justiţie, lăsându-i fără o parte importantă din venituri. Importantă, pentru că la tribunal poţi fi chemat de mai multe ori într-o lună, iar în alta – deloc.
„Menționăm că persoana care a dobândit calitatea de traducător și interpret judiciar nu va fi împiedicată să presteze alte servicii de traducere și interpretare decât cele cu caracter judiciar”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege elaborat de fostul secretar de stat Ovidiu Puţura. Perfect fals! Dacă citim cu atenţie proiectul, la art. 37 (6) scrie negru pe alb: “Este interzis traducătorului şi interpretului judiciar să desfăşoare sau intermedieze alte servicii decât cele prevăzute de prezenta lege în cadrul biroului individual de traducere şi interpretare judiciară sau al societăţii profesionale de traducere şi interpretare judiciară”. Interducţia este întărită la art. 51 (4): „Folosirea autorizaţiei sau/şi a ştampilei de traducător şi interpret judiciar pentru exercitarea activităţii de traducere şi interpretare, alta decât cea definită la art. 2 (într-o procedură sau activitate desfășurată în fața sau de către un organ din sistemul judiciar ori conex acestuia – n.red.), în orice altă formă decât cele prevăzute la art. 37 alin. (1) este interzisă şi se sancţionează cu excluderea din profesie a traducătorului şi interpretului judiciar”.
Traducătorii, la bunul plac al notarilor
Traducerile care se legalizează sunt plătite acum de părțile interesate, care pot alege fără restricții să primească acest serviciu de la orice traducător autorizat . În viitor, dacă proiectul va deveni literă de lege, acestea nu vor mai putea fi solicitate decât de către profesiile conexe (ex: notari publici, avocați, mediatori etc.).
Este vorba aici de procuri, declarații, acte de stare civilă, testamente, acte de vânzare-cumpărare. Cât priveşte actualele traduceri autorizate, cele care sunt realizate doar cu semnătura și ștampila traducătorului autorizat, ele ar trebui să dispară pur și simplu după intrarea în vigoare a legii. În speţă, este vorba documente care se depun la Registrul Comerțului, la ANM, la ANPC, la Serviciul de înmatriculări auto, dar și la licitații publice, la Inspectoratul General pentru Imigrări sau alte instituții care au nevoie totuși de o formă de certificare a documentelor pe care le acceptă.
Or, aceste instituții nu sunt abilitate prin lege să solicite serviciile unui traducător judiciar, iar documentele amintite nu pot face obiectul legalizării notariale, astfel încât notarul să poată solicita el însuși prestarea serviciului de traducere și să acționeze deci ca intermediar în acest proces.
Tarife stabilite administrativ pe o piaţă liberă!
O altă prevedere a proiectului care ridică semne de întrebare este cea referitoare la tarifele practicate. Art. 47 (2) din proiectul de lege prevede: „Tarifele pentru plata traducătorilor şi interpreţilor judiciari se stabilesc şi se indexează anual, în funcţie de indicele ratei inflaţiei, prin ordin comun al ministrului Justiţiei şi al ministrului Finanţelor Publice.”
Cu alte cuvinte, traducătorului judiciar i se interzice negocierea tarifelor și este obligat să încaseze aceeaşi sumă, stabilită prin ordin, pentru toate serviciile pe care le prestează, prevedere considerată anticoncurențială de traducători. Mai ales că proiectul introduce şi o prevedere prin care se instituie interdicţia de a refuza prestarea serviciului. Traducătorul este obligat să accepte solicitările primite de la organele din sistemul judiciar și din sistemul conex (art. 4 (6)).
Fără nuanțarea acestei obligații (cum ar fi limitarea la cauzele penale), traducătorul se va afla în situația de a se prezenta la notar, la avocat, la instanță sau la parchet ori de câte ori este solicitat.
Urmează mii de concedieri
Şi anomaliile nu se opresc aici. Legea, aflată în stadiu de proiect, impune crearea unei Uniuni Naționale a Traducătorilor și Interpreților Judiciari, cu un aparat administrativ impresionant (consiliu, 15 camere teritoriale, președinți, vicepreședinți, personal administrativ şamd).
În afară de evidențele financiar-contabile cerute de lege, traducătorii vor fi obligați să țină un registru în format hârtie (în plă era a Internetului!) cu evidenția activităților prestate, să depună la Uniunea nou înființată o situație statistică lunară, să notifice Uniunii, printre altele, schimbarea adresei de e-mail. Dar asta doar după ce și-au schimbat forma actuală de exercitare a profesiei în birou individual sau societate profesională.
Ei vor fi nevoiţi să-şi lichideze firma ori PFA-ul sau să-și dea demisia de la locul de muncă actual. Proiectul elaborat de Ovidiu Puţura şi care nu a fost retras nici după arestarea sa le impune traducatorilor judiciari să-și desfășoare activitatea numai sub forma de birou individual, sau societate profesională. Traducătorii autorizaţi care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, îşi exercită profesia în altă formă decât cele prevăzute sunt obligați să-și modifice forma de exercitare a profesiei în termen de trei ani.
Mai dificil va fi pentru traducătorii angajați în cadrul firmelor de traduceri, care va trebui pur şi simplu concediaţi.
