Liderul PSD, Liviu Dragnea, spune că tot partidul s-a lăsat
„păcălit” de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, care a anunţat în
ianuarie că vrea să adopte ordonanţele privind justiţia, iar acum spune că nu
se justifică urgenţa.
„Eu am zis că nu mai
vreau să discut, pentru că ne-am lăsat păcăliţi, tot partidul. Cred că domnul
Toader ne-a păcălit, nu ştiu dacă o fi singur sau au fost doi… Încă nu ştiu. A
făcut-o intenţionat, neintenţionat… Ieşi în ianuarie şi spui «vreau să adopt
ordonanţa aia şi ordonanţa aia». Eu eram plecat atunci, am auzit, nu a vorbit
cu nimeni. Dar nu poţi să ieşi la începutul anului că adopţi o ordonanţă,
ridici scandalul până la cer, stăm sub toate gloanţele, şi din ţară şi din
străinătate, pe ceva care vii şi spui la un moment dat «păi nu mai pot să adopt
că nu se justifică urgenţa». Şi atunci s-a şi generat un scandal inutil, s-a şi
blocat dezbaterea în Parlament şi mulţi oameni zic: «dar până la urmă, nu ăsta
a fost planul?»”, a spus Dragnea la România Tv.
Întrebat dacă, în cele din
urmă cele două ordonanţe anunţate de ministrul Justiţiei vor fi adoptate,
preşedintele PSD a spus: „nu cred că se adoptă, s-a spus explicit că nu se
adoptă”. „Astea sunt legi care trebuie adoptate. Eu cred că săptămâna
viitoare… adică nu cred, săptămâna viitoare trebuie să se reia procedura în
Parlament. A fost o greşeală, trebuie trecută peste ea. Că se finalizează în
această sesiune, că se finalizează la toamnă, la anul, dar aceste legi trebuie
adotate pentru că ele au fost adoptate prin transparenţă, prn dezbatere, au
trecut de controlul CCR, până la urmă ce facem? Rămânem cu ele aşa? Ele au avut
totuşi nouăzeci şi ceva la sută din amendamente venite de la structurile
asociative, de la magistraţi, de la avocaţi, deci respectă, cu excepţia câtorva
articole care au fost declarate neconstituţionale, am înţeles Comisia de la
Veneţia are câteva observaţii, foarte bine, se ţine cont de ele. Dar să stăm
aşa…”, a spus Dragnea.
Preşedintele PSD a ţinut să reafirme că legile
justiţiei nu au fost modificate în favoarea sa. „Minciuna s-a rostogolit
doi ani de zile. La unii a prins. Nu e nicio virgulă în legile justiţiei care
mă avantajează pe mine, nu este nicio lege dată mă avantajează pe mine. Pe de
altă parte nu se discută că la Înalta Curte – şi nu judecătorii sunt de vină,
ci conducerea Înaltei Curţi – nu s-a preocupat să aibă completuri de cinci
constituite legal, nu s-a preocupat să respecte legea şi să facă completuri de
trei specializate pe cazurile de corupţie, din legea 78”, a afirmat Liviu
Dragnea.