1.9 C
București
marți, 23 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1297

Florian Walter a murit la Spitalul Floreasca, după ce a suferit un atac cerebral

Florian Walter a murit

Fostul investitor la Dinamo, Petrolul și Universitatea Cluj Florian Walter a murit duminică, în jurul orei 22,00, la numai 56 de ani, după ce fusese internat în stare critică la Spitalul de Urgență Floreasca din București.

Omul de afaceri suferise joi un atac cerebral, iar vineri fusese operat de doctorul Șerban Brădișteanu. Walter s-a aflat în comă până duminică seara, când a decedat.

Florian Walter a fost acţionar majoritar al FC Petrolul, precum şi unul dintre acţionarii echipei Dinamo, club de la care s-a retras în 2009. El a preluat apoi clubul Universitatea Cluj, iar în vara anului 2012 a plecat la FC Petrolul. Din vara anului 2013, Walter a revenit la „U” Cluj.

Ulterior, a avut probleme cu legea, motiv pentru care în 2015 a fost dat în urmărire internațională, după ce a fugit în Emiratele Arabe Unite. Un an mai târziu a fost adus în țară din Emiratele Arabe Unite, sub escortă. Nu a făcut prea multe declarații, dar întrebat de ce a plecat din țară, a spus ceva despre o amenințare la adresa vieții sale. „Nu veneam, dacă-mi era frică de închisoare”, a declarat Florian Walter, răspunzând unei întrebări din partea presei. El a susținut că nu a fugit din țară și că afacerile sale au fost corecte întotdeauna.

Traian Băsescu l-ar putea susține pe Emil Boc la Primăria Cluj Napoca, alături de PNL

emil boc traian basescu
Emil Boc

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat duminică, la Cluj că nu exclude posibilitatea ca Emil Boc, primarul din Cluj-Napoca, să fie candidat pentru PNL şi PMP la alegerile locale de anul viitor.

Întrebat dacă se va schimba ceva în municipiu din punct de vedere politic şi dacă îl susţine pe Emil Boc la Primărie, Traian Băsescu a spus că Emil Boc este o opţiune pentru clujeni şi pentru el. „Boc este o opţiune pentru clujeni. Poate fi şi pentru mine. Eu sunt unul dintre politicienii care spun că avem antidot la faptul că primarii sunt aleşi într-un singur tur şi anume să faci alianţe din primul tur cu cel mai bine plasat. E ca şi cum ar fi alegeri din două tururi. Ideea este că în primul tur defilează fiecare cu elefantul lui şi unele partide defilează cu nişte figuri de îşi vine rău, pe când aşa, din primul tur, partidele din opoziţie trebuie să stabilească cine este cel mai bine plasat dintre posibilii candidaţi şi pe ăla să îl susţină. Numai aşa poate fi dat jos PSD din hegemonia pe care o oare pe primării. Nu exclud posibilitatea ca Boc să fie candidat cel puţin pentru PNL şi PMP”, a spus Băsescu. Fostul șef al statului a precizat că este pentru prima oară când vine la Cluj-Napoca şi nu l-a sunat pe Emil Boc şi nici nu s-a întâlnit cu el, pentru a nu crea suspiciuni faţă de edilul oraşului.

ALDE câștigă un primar. Anunțul, făcut într-o conferință de presă: „Să fie într-un ceas bun!”

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat astăzi public că primarul municipiului Târgu Mureș este cel mai recent membru al partidului pe care îl conduce. Cei doi au susținut o conferință de presă în cadrul căreia s-au discutat aceste ultime noutăți și Dorin Florea și-a semnat adeziunea.

Dorin Florea conduce municipiul Târgu Mureș din anul 2000, când a candidat pe listele PNȚCD, același partid care îl propulsase între 1996-2000 în funcția de prefect. În anul 2004 a candidat ca independent și a fost ales din primul tur de scrutin, iar în ulterior a intrat în PD. Acum, demisia și-a prezentat-o de la PNL.

Dorin Florea s-a înscris azi în Alianța Liberalilor și Democraților – ALDE. Dorin Florea a semnat cererea de adeziune în cadrul unei conferințe de presă organizată la sediul ALDE din Târgu Mureș. Dorin Florea s-a declarat atras de valorile de dreapta ale ALDE.

Rămân adeptul valorilor de dreapta, ALDE este cea mai bună opțiune, pentru că există oameni care doresc să facă politică în mod firesc, nu politica urii, a străzii, a bâtei. S-a coborât foarte mult nivelul, în loc să se facă ceva concret pentru cetățeni”, a explicat Dorin Florea, potrivit unui comunicat al ALDE.

La conferința de presă nu au fost emoții, președintele ALDE sperând „Să fie într-un ceas bun!”. „Săptămâna viitoare vom avea la București ședința Biroului Executiv, structura statutară abilitată să stabilească conducerile filialelor și cu acest prilej vă anunț că domnul Dorin Florea va deveni președintele organizației județene ALDE”, a declarat președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.


Doi viceprimari din țară, acuzați că derulau afaceri pe persoană fizică

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate și conflict de interese de natură administrativă în cazul a șase foști și actuali aleși locali, respectiv trei viceprimari și tot atâția consilieri locali. Astfel, s-a descoperit că, spre exemplu, doi viceprimari și-au păstrat și afacerile personale, chiar dacă legea interzice acest lucru.

Este vorba despre Vasile Chiriluță, viceprimar al comunei Vulturești, județul Vaslui, despre care ANI spune că a fost incompatibil întrucât „în perioada 25 iunie 2012 – 18 mai 2017 a exercitat simultan funcția de viceprimar și calitatea de comerciant persoană fizică”. În aceeași situație este și Grigore Gheonea, viceprimar al comunei Cudalbi, județul Galați, care „în perioada 23 iunie 2012 – 19 iulie 2017 a deținut și exercitat simultan funcția de viceprimar și calitatea de comerciant persoană fizică, încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003”.

Totodată, ANI spune că Mihaela Băghiceanu, viceprimar al comunei Blândești, județul Botoșani, a încălcat dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, întrucât „în perioada 08 august – 21 noiembrie 2016 a deținut simultan funcția de viceprimar și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale nr. 1 Blândești”.

Consilierii despre care ANI spune că s-au aflat în conflict de interese sunt din județele Argeș, Covasna și OLT:

Istvan Kanio, Consilier Local în cadrul Consiliului Local al comunei Ghidfalău, județul Covasna – în calitate de consilier local, a participat la deliberarea și adoptarea hotărârii Consiliului Local din data de 30 martie 2017, privind aprobarea inițierii procedurii de închiriere a pășunilor aflate în proprietatea privată a comunei Ghidfalău, disponibile în anul 2017, deși avea un interes personal cu caracter patrimonial în problema supusă dezbaterilor. În baza hotărârii sus-menționate, asociația unde persoana evaluată deține calitatea de membru și președinte a încheiat un contract de închiriere cu Primăria Ghidfalău în valoare de 49.901,93 lei.

Dumitru Biucan, Consilier Local în cadrul Consiliului Local al comunei Grădinari, județul Olt – în perioada 27 iunie 2012 – 30 noiembrie 2017 a exercitat simultan funcția de consilier local și calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul serviciului public de alimentare cu apă, serviciu care este parte din structura de specialitate a primarului, respectiv a Consiliului Local.

 Ilie Lucian Pondiche, fost Consilier Local în cadrul Consiliului Local al comunei Morărești, județul Argeș – în exercitarea mandatului consilier local (2012 – 2016), a luat parte la deliberarea și adoptarea Hotărârii din data de 13 mai 2016, deși avea un interes personal cu caracter patrimonial în problema supusă dezbaterilor, având posibilitatea să anticipeze că o decizie prin care s-ar aproba prelungirea perioadei de concesionare a pășunii proprietate publică a comunei Morărești prezintă un beneficiu pentru o asociație și implicit pentru sine (în calitate de membru și președinte al acestei asociații). În baza hotărârii sus-menționate, asociația a obținut subvenții în valoare de 38.665,97 lei”, se detaliază într-un comunicat ANI.

Aproape 3.000 magistrați urmăriți și puși sub filaj și interceptare din 2014 și până în 2018


Nu mai puțin de 2.807 magistrați au fost anchetați în 2.902 dosare penale în perioada ianuarie 2014 – iulie 2018, lună în care Inspecția Judiciară a început o acțiune de control la Direcția Națională Anticorupție și structurile din subordine. Lumea Justiției a intrat în posesia Raportului Inspecției Judiciare din data de 5 aprilie 2019, unde sunt consemnate concluziile verificărilor modului de respectare a principiilor generale care guvernează activitatea Autorității Judecătorești.

În sursa citată se arată că dosarele înregistrate între 2014 – 2015 au fost soluționate într-un termen rezonabil, însă „s-a stabilit existența unor situații în care cauze finalizate prin soluții de netrimitere în judecată au fost soluționate după perioade mari de timp de la data înregistrării sesizării la DNA, fără a fi identificate cauze obiective care să justifice aceste întârzieri, astfel cum rezultă din constatările faptice. … verificările efectuate au relevat au relevat în general lipsa de ritmicitate în efectuarea urmăririi penale, corelată cu perioade de inactivitate”, se arată în raportul IJ, publicat de Lumea Justiției.

Totodată, se arată că unele dosare penale au fost înregistrate după doi ani de la înregistrarea sesizărilor. De asemenea, IJ a reținut că ofițerii de poliție judiciară sau inspectorii antifraudă au efectuat activități fără să existe o ordonanță semnată de procurori. Inspectorii IJ au mai constatat că unele soluții de clasare au fost redactate defectuos, în timp ce soluțiile acestea fie nu se comunicau, fie se comunicau „după ureche”: magistrații vizați de anchete erau audiați, însă o parte nu aflau despre soluția de clasare sau magistrații habar nu aveau despre anchetarea lor, însă găseau în cutia poștală comunicarea soluției de clasare.

Probleme au fost constatate și în ceea ce privește mandatele emise de instanțele de judecată în aceste dosare, în care erau anchetați colegi magistrați. „în majoritate covârșitoare, instanța de judecată a soluționat favorabil toate solicitările de emitere și prelungire a măsurilor de supraveghere tehnică”, se mai arată în Raportul publicat de Lumea Justiției. Continuarea, aici.

Ludovic Orban: infractorii din fruntea PSD-ALDE fug de referendum ca dracul de tămâie

ludovic orban referendum
Foto: Facebook

Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat la Oradea, că ”infractorii din fruntea PSD-ALDE” fug de referendum ”ca dracul de tămâie” pentru că ştiu foarte bine că 90% dintre români vor să interzică amnistia şi graţierea pentru faptele de corupţie.

”Am să vă vorbesc despre referendumul convocat de preşedintele României, Klaus Iohannis. Fug infractorii din fruntea PSD-ALDE de acest referendum ca dracul de tămâie. Le este frică pentru că ştiu că românii nu sunt de acord cu corupţia, că românii consideră corupţia cel mai mare pericol la adresa dezvoltării României, la adresa bunei funcţionări a societăţii româneşti şi la adresa normalităţii şi dreptăţii care trebuie să guverneze o societate democratică”, a spus joi, la Oradea, Ludovic Orban.

Potrivit lui, nici până astăzi Consiliul Naţional al Audiovizualului nu a luat decizia prin care să dea drept de antenă la televiziuni şi posturi de radio pentru campania pe referendum. ”Este la cheremul fiecărei televiziuni să decidă dacă vor sau nu vor să dea mesaje despre referendum. Autoritatea Electorală Permanentă, care face de regulă clipuri de informare a cetăţenilor privitor la vot, a făcut clipul de informare pentru alegerile europene, în schimb, nici până astăzi, nu au făcut clipul de informare privind referendumul. La toată media care este controlată de PSD, aproape că nu se vorbeşte un cuvânt despre acest referendum. De ce fac lucrul asta? Pentru că ei ştiu foarte bine faptul că 90% dintre români vor să interzică amnistia şi graţierea pentru faptele de corupţie şi noi trebuie să-i determinăm să meargă la vot”, a mai spus Orban.

Liderul PNL afirmă că celor de la PSD şi ALDE ”le este frică pentru că ei ştiu foarte bine că românii s-au săturat să stea cu inima la gură în aşteptarea oricărei şedinţe de Guvern, că poate PSD-ul oricând, la orice şedinţă de Guvern să mai dea o Ordonanţă de Urgenţă în care să calce în picioare drepturile şi libertăţile fundamentale, independenţa justiţiei, liberul acces al cetăţeanului la justiţie şi să facă o vraişte generalizată din justiţia din România cu un singur scop, să nu fie pedepsiţi pentru furăciunile pe care le-au făcut”. El susţine că, dacă nu este asigurat cvorumul, ”PSD şi ALDE o să-şi permită să facă orice de acum înainte”. ”De acum înainte, oricine intră în politică va înţelege că poate să fure liniştit, că nu va fi pedepsit pentru că oricând, o majoritate poate să dea amnistie şi graţiere. Putem noi accepta aşa ceva, să acceptăm corupţia să guverneze ţara aceasta şi cei care fură din munca noastră, din taxele şi impozitele noastre să scape nepedepsiţi? Trebuie să dăm mesajul clar: Toleranţă zero faţă de corupţie, în România!”, a mai transmis Orban la Oradea.

Fostul patron de la Dinamo Florian Walter a fost internat la Spitalul Floreasca

Florian Walter a murit

Omul de afaceri Florian Walter este internat în spital în stare gravă, după ce a suferit un accident vascular cerebral. Iniţial, Walter a fost internat la Spitalul Universitar din Capitală, apoi a fost transferat la Floreasca.

Surse medicale au precizat pentru Mediafax că omul de afaceri Florian Walter este internat în spital, după ce a suferit un accident vascular cerebral. Walter a fost internat, iniţial, la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti, însă a fost transferat, joi seară, la Spitalul Floreasca. Fostul patron al lui Dinamo, U Cluj şi Petrolul Florian Walter, în vârstă de 56 de ani, a fost menţionat într-un dosar de-al fostei procuroare DNA Mihaiela Moraru-Iorga, care l-ar fi favorizat. Pe de altă parte, el a fost audiat şi în dosarul Polaris, al lui Radu Mazăre şi Sorin Strutinsky.

Traian Băsescu despre Laura Codruța Kovesi: sper să nu se implice în politică

Basescu candideaza la europarlamentare Traian Băsescu despre Rareș Bogdan

Fostul preşedinte Traian Băsescu spune că speră ca Laura Codruţa Kovesi să obţină funcţia de şef al Parchetului European și susţine că o implicare a acesteia în politică ar fi „ultima deziluzie” pe care i-ar face-o.

„Sper să obţină postul de procuror şef european şi să nu se amestece în politică. Ar fi ultima deziluzie pe care mi-ar face-o după spectacolul din 2015 din faţa DNA-ului care a fost dizgraţios şi să o să ne fie ruşine de el peste câţiva ani, când ieşeau cu cătuşele pregătite, cu televiziunile… un spectacol urât”, a afirmat Traian Băsescu, într-o conferinţă de presă susţinută joi la Ploieşti. Fostul șef al statului a adăugat că DNA a avut performanţe care nu pot fi negate, dar şi eşecuri în activitatea sa. „Altfel, DNA-ul a avut peformanţele lui care nu pot fi negate, ca de altfel şi eşecurile lui care iarăşi nu pot fi negate”, a mai spus Traian Băsescu.

Liviu Dragnea nu se grăbește să discute despre înlocuirea miniștrilor

Liderul PSD a făcut astăzi câteva declarații vizavi de decizia anunțată de Klaus Iohannis privind remanierea miniștrilor. Iohannis nu a fost de acord cu propunerile de miniștri, astfel încât PSD ar trebui să se gândească la nominalizarea altor persoane. Cu toate acestea, Liviu Dragnea le-a spus jurnaliștilor că o decizie va fi luată abia după alegerile auroparlamentare.

Subiectul remanierii pentru mine e închis astăzi. Discutăm după alegeri”, a spus Dragnea, citat de Agerpres. Sursa citată mai scrie că premierul Viorica Dăncilă a declarat ieri la Prahova că opţiunea referitoare la remaniere cel mai probabil nu va fi schimbată.

Audierile în cazul extrădării lui Nicolae Popa continuă. Gabriel Oprea: „Nu-mi place să vorbesc despre întâlnirile private”

Președintele UNPR este cea de-a doua persoană audiată astăzi în dosarul în care Laura Codruța Kovesi este anchetată în legătură cu extrădarea lui Nicolae Popa. Gabriel Oprea este martor în cauza instrumentată de procurorii Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ), însă inițial a declarat că nu știe pentru ce dosar a fost citat.

Ulterior, a recunoscut că declarațiile sale au avut legătură cu modul în care s-a făcut extrădarea lui Popa și ce legătură a avut fostul șef al DNA în acea poveste. Liderul UNPR a ținut să precizeze că Ministerul Apărării nu a avut atribuții în aducerea în țară a lui Nicolae Popa.

Potrivit Știri pe Surse, întrebat dacă au fost discuții în cadrul cărora a aflat de vreo ilegalitate, Gabriel Oprea a spus: „Sunt abil cu Sebastian Ghiță, chiar nu l-am invitat atunci, dar l-am invitat de multe alte ori și sunt prieten cu el. Eu, de regulă, de ceea ce nu este oficial și întâlniri private, am un brand. Sunt un om care încerc să mă țin de cuvânt. Brandul ăsta îl construiești într-o viață și-l poți pierde într-o secundă. Nu-mi place să vorbesc despre întâlnirile private”.

Florian Coldea promite dezvăluiri în dosarul care analizează extrădarea lui Nicolae Popa

Fostul prim-adjunct al Serviciului Român de Informații răspunde astăzi în fața procurorilor Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, pentru a fi audiat ca martor. Cel mai probabil este vorba despre dosarul în care Laura Codruța Kovesi este anchetată în povestea privind extrădarea lui Nicolae Popa. Florian Coldea le-a spus jurnaliștilor astăzi că nu poate comenta înainte de a le răspunde procurorilor la întrebări, însă a promis că va lămuri situația.

O să fac câteva observații în momentul în care o să ies. Cât interes pentru un profesor?”, le-a spus Coldea reporterilor.

Kovesi a fost inculpată în dosarul privind extrădarea în anul 2011 a fostului şef FNI Popa din Indonezia, iar la finele lunii martie chiar a fost pusă sub control judiciar de Secţia de anchetă a magistraţilor. Ulterior, fostul procuror șef al DNA a contestat măsura la Înalta Curte, care a dispus revocarea măsurii.

Dosarul a explodat după ce Sebastian Ghiţă a făcut o plângere împotriva Laurei Codruţa Kovesi, care i-ar fi cerut să plătească avionul pentru repatrierea lui Nicolae Popa, fostul partener de afaceri al lui Sorin Ovidiu Vântu. Inițial, Parchetului General a concluzionat că de extrădarea lui Nicolae Popa s-a ocupat Ministerul de Interne, nu DNA, în timp ce Poliţia Română a comunicat oficial că s-a ocupat direct de extrădarea din Indonezia.

Mazăre va fi adus în țară luni, cu escortă

Poliția Română a comunicat oficial că fostul primar al Constanței va ajunge în România la începutul săptămânii viitoare. Cererea de extrădare a fost trimisă în weekend autorităților din Madagascar, iar luni acestea au anunțat că au admis solicitarea. Acum urmează doar aducerea lui Radu Mazăre pe teritoriul țării.

În urma informării transmise de autorităţile din Republica Madagascar, la data de 14 mai, cu privire la admiterea extrădării persoanei urmărite internaţional Radu Ştefan Mazăre, Poliţia Română a demarat de îndată formalităţile necesare aducerii în ţară a acesteia. Astfel, s-a constituit o escortă, formată din poliţişti români, care se va deplasa în Republica Madagascar, pentru preluarea persoanei urmărite internaţional, întoarcerea pe teritoriul României urmând a avea loc la data de 20 mai 2019”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer acoperit de nori
1.9 ° C
2.3 °
1.6 °
87 %
3.1kmh
100 %
mar
5 °
mie
8 °
J
4 °
vin
4 °
S
3 °

Ultimul articol

Ciucu a găsit la Primăria Capitalei un „buget „mâncat” de subvenții”

Ciprian Ciucu, primarul ales al Capitalei, așa cum au decis prin vot bucureștenii, a ajuns în noul său birou. Și pare că ce a găsit...

Urmează o nouă demisie în Guvern? Daniel David: „Am tot amânat plecarea de foarte...

S-ar părea că, dincolo de declarațiile referitoare la o eventuală demisie, ministrul Educației, Daniel David, ia totuși în calcul să își depună mandatul. Nu „pe...

Nicușor Dan vrea referendum în Justiție; CSM avertizează că nu va tolera „nicio formă...

Președintele Nicușor Dan a revenit în țară și anunță că a citit sesizările primite din partea magistraților, așa cum au fost transmise după documentarul...