Președintele UNPR este cea de-a doua persoană audiată astăzi în dosarul în care Laura Codruța Kovesi este anchetată în legătură cu extrădarea lui Nicolae Popa. Gabriel Oprea este martor în cauza instrumentată de procurorii Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ), însă inițial a declarat că nu știe pentru ce dosar a fost citat.

Ulterior, a recunoscut că declarațiile sale au avut legătură cu modul în care s-a făcut extrădarea lui Popa și ce legătură a avut fostul șef al DNA în acea poveste. Liderul UNPR a ținut să precizeze că Ministerul Apărării nu a avut atribuții în aducerea în țară a lui Nicolae Popa.

Potrivit Știri pe Surse, întrebat dacă au fost discuții în cadrul cărora a aflat de vreo ilegalitate, Gabriel Oprea a spus: „Sunt abil cu Sebastian Ghiță, chiar nu l-am invitat atunci, dar l-am invitat de multe alte ori și sunt prieten cu el. Eu, de regulă, de ceea ce nu este oficial și întâlniri private, am un brand. Sunt un om care încerc să mă țin de cuvânt. Brandul ăsta îl construiești într-o viață și-l poți pierde într-o secundă. Nu-mi place să vorbesc despre întâlnirile private”.

Articolul precedentFlorian Coldea promite dezvăluiri în dosarul care analizează extrădarea lui Nicolae Popa
Articolul următorLiviu Dragnea nu se grăbește să discute despre înlocuirea miniștrilor