Traficanți de droguri, reținuți de DIICOT
Doi bărbați au fost prinși în flagrant de către DIICOT când primeau, prin intermediul unui curier, un colet în care se aflau peste 4.600 de comprimate de ecstasy şi aproape 400 de grame de cocaină. Unul din bărbați a fost reținut de procurori iar celălalt a fost pus sub control judiciar , cei doi fiind suspectați că vindeau droguri în cluburile din Ilfov și București. Valoarea de piață a drogurilor se ridică la aproximativ 100.000 de euro.
„În perioada iunie – octombrie 2019, procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Bucureşti, au documentat activitatea infracţională a unei grupări specializate în procurarea din Spania a unor cantităţi importante de cocaină şi Ecstasy, pe care le-au comercializat în cluburile din Bucureşti şi de pe rază judeţului Ilfov”, anunţă DIICOT.
Potrivit procurorilor, inculpatul C. I.-V. a fost reţinut de procurorii DIICOT, fiind apoi prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile iar celălalt inculpat a fost pus de procurori sub control judiciar pentru 30 de zile.
Cauza este instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, suportu de specialitate fiind asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
Sectorul 1, în pericol de a rămâne fără polițiști locali
Replici dure, la Digi24, între primarul sectorului 1, Daniel Tudorache, și Dumitru Coarnă, liderul SNPPC. Mărul discordiei l-a reprezentat imaginile cu un polițist local care nu vrea să își prezinte legitimația atunci când un polițist rutier i-a cerut acest lucru. Dumitru Coarnă i-a luat apărarea agentului rutier, afirmând că polițistul local crede că ar fi o persoană importantă . Primarul sectorului 1, Daniel Dumitrache, i-a dat o replică dură liderului sindical, spunând că o parte din acuzații sunt neadevărate. ,, Băiatul ăsta de la Poliția Locală crede că el este altcineva pentru că este în subordinea politicului.
Politicul a centrat un telefon la Brigada Rutieră, domnul Gâlceavă, care este un protejat politic, a sunat polițistul din stradă și i-a transmis ce i-a transmis. Lucrurile sunt foarte grave. Băiatul ăsta de la Locală cine se crede? Sigur, el o are în spate pe doamna Firea, care știm cine este, nu? Nivelul ăsta de comportament al unor șefi este tolerat de către IGPR și de către minister. Poliția Municipiului Vaslui, dacă citiți presă de acolo, omul ăla numai pe filiere interlope a ajuns șef. O să vedeți ce o să izbucnească la Călărași. Acolo e ceva de domeniul fantasticului. Vorbim de penal la Călărași. Eu trimit spre competentă soluționare, dar de cele mai multe ori șefii IGPR și minister îi protejează. Oare să fie o complicitate? Oare ei nu trebuie să respecte legea?”, a spus Coarnă la Digi24. În replică , primarul sectorului 1, Daniel Tudorache, a afirmat că a fost în realitate o ceartă între cei doi, el fiind informat de șefii de la Poliția Locală, polistul rutier vrând să îl sancționeze pe polițistul local. Daniel Tudorache nu a întârziat să îi dea o replică dura lui Dumitru Coarnă , spunându-i că va retrage toți polițiștii locali din sectorul 1 din intersecțîi, afirmând că polițistul local are alte competențe. ,, Eu îmi asigur liniștea cetățenilor cu polițiștii locali. Aveți prea mult tupeu, domnu Coarnă. Cum să discut eu cu un sindicalist? Care ține ține apărarea unor oameni care au tupeu. Dacă polițistul meu local a greșit, puteți să-l amendați. Chiar vă rog.”, a declarat primarul Daniel Tudorache.
Replici dure între primarul sectorului 1, Daniel Tudorache, și Dumitru Coarnă, liderul SNPPC. Mărul discordiei l-a reprezentat imaginile cu un polițist local care nu vrea să își prezinte legitimația atunci când un polițist rutier i-a cerut acest lucru.
Dumitru Coarnă i-a luat apărarea agentului rutier, afirmând că polițistul local crede că ar fi o persoană importantă .,, Băiatul ăsta de la Poliția Locală crede că el este altcineva pentru că este în subordinea politicului. Politicul a centrat un telefon la Brigada Rutieră, domnul Gâlceavă, care este un protejat politic, a sunat polițistul din stradă și i-a transmis ce i-a transmis. Lucrurile sunt foarte grave. Băiatul ăsta de la Locală cine se crede? Sigur, el o are în spate pe doamna Firea, care știm cine este, nu? Nivelul ăsta de comportament al unor șefi este tolerat de către IGPR și de către minister. Poliția Municipiului Vaslui, dacă citiți presă de acolo, omul ăla numai pe filiere interlope a ajuns șef. O să vedeți ce o să izbucnească la Călărași. Acolo e ceva de domeniul fantasticului. Vorbim de penal la Călărași. Eu trimit spre competentă soluționare, dar de cele mai multe ori șefii IGPR și minister îi protejează. Oare să fie o complicitate? Oare ei nu trebuie să respecte legea?”, a spus Coarnă la Digi24.
În replică , primarul sectorului 1, Daniel Tudorache, a afirmat că a fost în realitate o ceartă între cei doi, el fiind informat de șefii de la Poliția Locală, polistul rutier vrând să îl sancționeze pe polițistul local. Daniel Tudorache nu a întârziat să îi dea o replică dura lui Dumitru Coarnă , spunându-i că va retrage toți polițiștii locali din sectorul 1 din intersecțîi, afirmând că polițistul local are alte competențe.
,, Eu îmi asigur liniștea cetățenilor cu polițiștii locali. Aveți prea mult tupeu, domnu Coarnă. Cum să discut eu cu un sindicalist? Care ține ține apărarea unor oameni care au tupeu. Dacă polițistul meu local a greșit, puteți să-l amendați. Chiar vă rog.”, a declarat primarul Daniel Tudorache.
Duelul declarațiilor pe tema pensiilor românilor
Lia Olguţa Vasilescu crede că pensionarii s-au speriat după ce au aflat care este programul de guvernare al PNL. Ea a reacționat după ce președintele Klaus Iohannis a declarat că PSD se joacă cu nervii pensionarilor atunci când spune că liberalii vor să taie pensiile dacă vor veni la guvernare .
„Mi-am înfrânt senzația de dezgust și am audiat discursul leneșului național, de la Pitești. După ce am numărat de vreo sută de ori „PSD” , rostit cu groază și ură bolnăvicioasă, m-am lăsat păgubașă. Concluzia mea e clară: omul a dezvoltat o obsesie!
P.S. Spune că ne batem joc de pensionari pe care îi speriem că li se taie pensiile. Asta o spune cel care ieșea precum cucuveaua în fiecare seară de marți în conferință că să agite pensionarii că nu mai sunt bani de pensii! Noi nu îi speriem! Au citit programul de guvernare și li se pare film de groază…”, scrie Lia Olguţa Vasilescu pe Facebook.
Plângere penală împotriva Gabrielei Firea. Primarului Capitalei i se cere și demisia
Uniunea Salvați România – București a anunțat că are gânduri mari în scandalul banilor sifonați în cazul Spitalului „Gomoiu”. Vrea să depună plângere penală împotriva Gabrielei Firea pentru abuz în serviciu, în legătură cu refuzul primarului de a lua măsurile care se impuneau în urma concluziilor raportului Corpului de Control. Consilierii municipali mai au însă și o altă problemă cu Firea, după ce aceasta nu a făcut public raportul întocmit în urma controlului de acum doi ani de la Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, control ce a vizat intervalul 2010 – 2017.
USR București, prin candidatul la Primăria Sectorului 3 – Ana Ciceală – arată că exista o solicitare de comunicare a concluziilor Corpului de Control încă din februarie 2018. Concluzia USR este aceea că „Firea a știut și a tăcut”.
„Este în mod clar intenție evidentă de a obstrucționa aflarea adevărului și pedepsirea vinovaților. Cer demisia Gabrielei Firea, așa cum am făcut-o în multe alte dăți, deși știu că nu va renunța la funcție. Ceea ce, din punctul meu de vedere, nu este altceva decât o altă dovadă că are ceva de ascuns și că speră să-și acopere urmele în aceste ultime luni de mandat”, este opinia Anei Ciceală.
„Practic, Gabriela Firea a tăinuit informații extrem de grave privind prejudicierea bugetului public cu sume de până la 20 de milioane de euro. Le-a tăinuit nu doar față de public, nu doar față de Consiliul General, dar le-a tăinuit și față de autoritățile care ar fi putut să cerceteze ilegalitățile, să-i depisteze și să-i sancționeze pe vinovați”, se arată într-un comunicat al USR București.
Droguri găsite într-o mașină, pe Autostrada 2. Șoferul a prezentat o carte de identitate falsă, cu identitatea unei persoane decedate
Urmărire ca în filme pe Autostrada 2, oamenii legii fiind pe firul unei anchete legate de trafic de droguri internațional. Ieri, un tânăr și concubina sa au fost reținuți pentru 24 de ore, după ce în mașina în care se aflau s-au găsit 6 kilograme de cannabis, ascunse într-un troler. Drogurile fuseseră trimise din străinătate printr-o firmă de curierat, chiar de bărbatul reținut. De altfel, așa a și pornit ancheta: existau informații potrivit cărora inculpatul face vizite dese în Spania pentru a procura droguri.
Potrivit procurorilor DIICOT, inculpatul mergea în Spania cam la o lună și cumpăra 4-5 kilograme de cannabis, pe care le expedia mai apoi în România, prin intermediul unei firme de curierat. Mai mult, informația inițială era aceea că bărbatul își își ridica tot el coletele de la firma de curierat, pentru ca mai apoi să distribuie drogurile dealerilor și consumatorilor de pe raza municipiului București. De menționat că inculpatul a fost urmărit pas cu pas câteva zile, inclusiv în străinătate.
„La data de 23.10.2019, inculpatul a plecat de pe aeroportul Otopeni, cu o cursă a unei companii aeriene, pe ruta București – Barcelona. Aflându-se pe teritoriul Spaniei, inculpatul a pregătit un colet ce conținea cantitatea de 6 kilograme de cannabis, pe care l-a expediat prin intermediul unei firme de transport, de pe un alt nume, (folosind în acest sens o carte de identitate falsă), ca expeditor fiind menţionată şi concubina sa, inculpata G. E. – I.
La data de 31.10.2019, în jurul orei 10:00, inculpatul C. C. – F împreună cu concubina sa, inculpata G. E. – I., s-au deplasat în municipiul Slobozia, cu un autoturism, de unde au preluat două bagaje de la reprezentantul companiei de transport după care au plecat spre municipiul București. În timp ce se aflau în autoturism, pe Autostrada 2, la km 20, în jurul orei 11:15,a fost organizată prinderea în flagrant, autoturismul fiind oprit în trafic, iar cu ocazia controlului efectuat, în portbagajul autovehicului, a fost identificat un troler ce conținea cantitatea de 6 kilograme de cannabis.
La momentul legitimării, inculpatul a prezentat o carte de identitate falsă, având aplicată fotografia sa și datele de identitate ale unei persoane decedate din luna februarie 2018”, au dezvăluit procurorii DIICOT. Oamenii legi au cerut arestarea preventivă a inculpatului, în vreme ce pentru concubina acestuia se are în vedere luarea măsurii arestului la domiciliu, pe o durată de 30 zile.
Ludovic Orban a anunțat câți parlamentari vor vota Guvernul
Liderul PNL, Ludovic Orban, a dat asigurări că guvernul pe care l-a format va trece. După tratative cu parlamentari PSD și ALDE,Ludovic Orban afirmă că are suficiente voturi pentru învestirea Guvernului.
„Pe lângă cei 225 de parlamentari cu care am semnat acordul, există încă 11 parlamentari cu care am vorbit personal și care mi-au promis că vor fi prezenți la învestirea guvernului. Trebuie să înțelegem că există foarte multe situații urgențe care necesită să avem un guvern”, a declarat Ludovic Orban.
Votul prin corespondență, un eșec
Este părerea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Constantin-Florin Mituleţu-Buică, care nu este mulţumit de felul în care s-a derulat votul prin corespondenţă. El consideră că poate fi considerat un eșec dacă se ține cont că doar 41.000 de români au optat pentru acest sistem de vot.
“Nu sunt mulţumit de votul prin corespondenţă. Am spus de foarte multe ori, votul prin corespondenţă credeam că are un succes, a fost un eşec indiferent indiferent de cât de mult am informat noi cetăţenii, indiferent de câte deplasări am făcut acolo în străînătate în a informa cetăţenii, 41 de mii de cereri nu sunt mulţumitoare. La acest moment deja 17.000 de voturi s-au întors, suntem într-un proces continuu, dar nu este satisfăcător. Cred că dacă s-ar fi introdus şi s-ar introduce şi pentru ţară şi în străînătate cetăţenii ar fi mai implicaţi să voteze prin corespondenţă”, a explicat Constantin-Florin Mituleţu-Buică.
El consideră că vor mai fi cozi la secțiile de votare din străînătate , estimându-se o prezența ridicată la vot.
“Cred că da. De ce cred că da? Pentru că se anunţă o prezenţă ridicată la votare, aşa cum am văzut inclusiv unul dintre partide, care susţine un candidat a spus astăzi că vor fi în jur de 350.000-800.000 de alegători în străînătate şi nu ştim dacă marea parte a alegătorilor va fi vineri sau sâmbătă, dar eu cred că va fi duminică”, a mai spus şeful AEP.
Cine sunt candidații care au investit cei mai mulți bani în campania prezidențială
Președintele Klaus Iohannis a beneficiat în prezent, în această campanie prezidențială de contribuții electorale în suma de circa 10 milioane de lei, banii provenind integral din subvenții de la bugetul statului. Președintele țării a avut cea mai mare suma investită în campanie, în care s-au investit în total de candidați 34 milioane de lei. Acesta a precizat că până în prezent au fost declarate, de candidații la prezidențiale, contribuţii electorale în valoare de aproape 34 de milioane de lei. Candidatul PSD, Viorica Dăncilă, a declarat contribuții financiare de 6, 8 milioane de lei, din care circa 0, 8 milioane de lei sunt bani proveniți de la persoane private. Locul trei în clasament este ocupat de Mircea Diaconu cu 6 milioane de lei, din care doar 300.000 de lei sunt fonduri publice. Teodor Paleologu a beneficiat de o contribuție electorală de 3,4 milioane de lei, în întregime privată în timp ce Dan Barna a investit i campanie 3, 3 milioane de lei, din care doar 65.000 sunt fonduri publice.
Liberalii anunță primii bugetari care vor fi dați afară
Deputatul PNL Florin Român a publicat o listă cu funcționari publici care ar fi din PSD și care își vor pierde locul de muncă după ce liberalii vor veni la guvernare.
„Am spus că imediat după instalarea noului guvern vom face curățenie! Că vom da afară pesediștii care au transformat serviciile deconcentrate în adevărate cazemate de partid! Voi înainta noilor miniștri toate documentele necesare pentru demiterea politrucilor și voi solicită demiterea lor!”, a scris deputatul PNL, pe pagina de Facebook.
„Primul lot din Alba este compus din: șefii de la Inspectoratul Școlar Alba, în frunte cu madam Daramus, vicepreședinte PSD Alba, demolatoarea învățământului din Alba; continuăm cu directorul de la DSV Alba, care ține incineratorul cumpărat cu peste o sută de mii de euro, pentru a-l ține nefolosit, un “campion” al angajărilor de pesediști pe concursuri închipuite, apoi cu șeful ARR, președintele PSD Zlatna, transferat de la o societate… privată!”, a spus Florin Roman.
Liberalul mai declara că „nu-i uităm pe directorii de la Cugir unde mor oamenii sau sunt răniți din cauza lipsei condițiilor de muncă. Toți sunt lideri ai PSD Cugir. Se pregătește să zboare maestrul Murg, administratorul special de lux! Omul care le plânge de milă pensionarilor și el duce acasă zeci de mii de lei din cumulul pensiei cu salariu”.
„Continuăm cu șeful de la agricultură care scoate la “concurs” posturi pe bandă rulantă și care a politizat agricultură județeana, până în măduva oaselor. E doar primul lot… se pregătește lotul 2! Să se facă dreptate și curățenie!”, a spus el.
Euro pierde teren în fața leului
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, vineri, un curs de referinţă de 4,7545 lei/euro, în scădere cu 0,07% faţă de valoarea atinsă joi.
Vineri, euro a scăzut la 4.7545 lei, în timp ce dolarul american, a crescut de la 4.2614 lei la 4.2670 lei.Cursul francului elveţian a crescut de la 4.3163 lei la 4.3217 lei iar lira sterlină a crescut de la 5.5130 lei la 5.5189 lei. În ceea ce privește prețul gramului de aur, acesta a crescut de la 206.2074 lei la 207.1927 lei.
ProRomânia, solicitare către PNL
Pro România solicită Partidului Naţional Liberal schimbarea celor trei miniştri propuşi să facă parte din cabinetul Orban şi care au fost au primit aviz negativ în comisiile de specialitate ale Parlamentului, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, deputatul Mihaela Huncă.
Potrivit acesteia, la votul final de învestitură a noului guvern, care va avea loc luni, parlamentarii partidului condus de Victor Ponta se vor „ţine de cuvânt faţă de alegătorii de centru-stânga”.
„Noi, cei de la Pro România, am solicitat că toţi miniştrii care au fost propuşi şi audiaţi şi au primit aviz negativ în comisii să fie înlocuiţi. E clar că, cu această structură, votul nostru nu va fi acela de a acordă încredere pentru acel guvern. Vreau să asigur că noi, cei de la Pro România, ne vom ţine toate promisiunile pe care le-am făcut cetăţenilor şi, de asemenea, ne vom ţine de cuvânt faţă de alegătorii de centru-stânga”, a spus Huncă.














