5.9 C
București
duminică, 28 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1240

Al doilea dosar pentru Dani Mocanu: judecat pentru incitare la ură sau discriminare

Manelistul Dani Mocanu a fost trimis în judecată într-un al doilea dosar, după ce în urmă cu aproape doi ani era acuzat de proxenetism și trafic de persoane. De această dată, este vorba despre o infracțiune legată de versurile dintr-o melodie lansată în primăvara anului trecut.

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, interpret de muzică, cercetat sub aspectul infracțiunii de incitare la ură sau discriminare.

În data de 27.04.2019 inculpatul a încărcat pe platforma online Youtube un videoclip filmat și montat anterior, prin intermediul căruia a instigat publicul larg, la ură și discriminare impotriva femeilor. La finalul lunii noiembrie 2019, videoclipul înregistra peste 18 milioane de vizualizări și a generat venituri de aproximativ 34.000 USD, ce au constat în drepturi de publicitate aferente videoclipului”, au precizat anchetatorii.

Manelistul a fost trimis în judecată în primul dosar în martie 2018, fiind acuzat că, împreună cu mai multe persoane – inclusiv membrii ai familiei sale, ar fi condus o rețea de prostituate de lux.

Ședință de Guvern pentru acordarea cetățeniei române unui jucător de rugby din Tonga

Un sportiv profesionist va fi cetățean român, după câțiva ani în care a obținut rezultate remarcabile în țara noastră. Pe ordinea de zi a ședinței de Guvern programată astăzi este și un proiect de hotărâre prin care se propune acordarea cetățeniei române lui Manumua Tevita, cetăţean tongan.

Tevita este născut pe 12 februarie 1993 în localitatea Tofoa, Tonga, având domiciliul actual în Tonga, Foui, Hihifo, Tongatapu. Potrivit proiectului, chiar și după acordarea cetățeniei române, domiciliul acestuia va fi stabilit în străinătate.

Manumua Tevita joacă la Timișoara Saracens Rugby Club, iar în aprilie 2019 a fost ales „Jucătorul etapei” a X-a a SuperLigii CEC Bank, în urma evoluției din derbyul contra CSA Steaua București.

Doi inculpați în Dosarul „Caracal”. Dincă este acuzat de 8 infracțiuni

Dosarul „Caracal” a fost trimis în instanță, la Tribunalul Olt, după ce verificările anunțate de procurorul general au fost finalizate. Bogdan Dimitrie Licu a confirmat rechizitoriul întocmit de procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică și Serviciului de îndrumare și control ce au format colectivul desemnat cu analizarea actelor de urmărire penală, constatând că actul întrunește condițiile legalității și temeiniciei, fiind respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă și există probele necesare și legal administrate.

Prin rechizitoriul confirmat, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată pe Gheorghe Dincă – pentru săvârșirea a 8 infracțiuni, și pe Ştefan Risipiţeanu, pentru viol. Procurorii au confirmat că „au fost dispuse disjungeri, dispunându-se și continuarea cercetărilor in rem sub aspectul comiterii infracțiunilor de complicitate la omor, complicitate la trafic de persoane și trafic de minori”.

Prin actul de sesizare s-a reţinut faptul că la 14.04.2019, în jurul orelor 11:30, pe raza municipiului Caracal, judeţul Olt, inculpatul D.G a observat-o pe victima M.L.M. , în vârstă de 18 ani, așteptând în locul numit “a Văduvei” și prin inducere în eroare, prin răpire și prin constrângere, manifestată prin violență fizică și verbală, inculpatul a recrutat-o, (folosind un pretext fals, în sensul că s-a oferit să o transporte “la ocazie”), determinând victima să se urce voluntar în autoturismul său, pe locul din dreapta spate.

Pentru a-i întări victimei convingerea cu privire la realitatea celor susținute, inculpatul s-a deplasat cu aceasta până la intrarea în comuna Dioști unde a oprit și, utilizând violența fizică și verbală, a imobilizat victima, legând-o cu cureaua de la pantalonii săi, de centura de siguranță a banchetei din spate. Ulterior, inculpatul a transportat victima cu autoturismul, la locuința sa din municipiul Caracal, judeţul Olt, prin răpire, contrar voinței victimei, care s-a opus și a strigat după ajutor, aceasta fiind în imposibilitate să coboare din autoturism întrucât fusese legată de banchetă, iar portierele și geamurile nu puteau fi deschise din interior ca urmare a modificărilor aduse de inculpat.

În timp ce se deplasa cu autoturismul, inculpatul a aruncat din mers telefonul mobil al victimei în vegetația de pe marginea drumului național E 70. Inculpatul a adăpostit victima în perioada 14 – 17.04.2019 (în locuința sa din municipiul Caracal, judeţul OLT) prin constrângere, manifestată prin violență fizică și verbală ținând-o permanent imobilizată de pat cu un lanț metalic, legată la ochi cu bandă adezivă, iar la mâini și la picioare cu sfoară/ bandă adezivă, în scopul exploatării sexuale în interes propriu, fapt care, potrivit legii, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de „trafic de persoane”.

În aceeași perioadă, în baza unei unice rezoluții infracționale, prin constrângere, manifestată prin violență fizică și verbală, inculpatul G.D. a întreținut în mod repetat, mai multe raporturi sexuale cu victima M.L.M., în vârstă de 18 ani, la unul dintre aceste acte materiale, săvârșit în cursul zilei de 14.04.2019, după orele 12.00, participând simultan și inculpatul R.Ș.

În sarcina acestuia s-a reținut că, la 14.04.2019, în jurul orelor 12.00, a ajuns inopinat la locuința inculpatului D.G. din municipiul Caracal, judeţul Olt, ocazie cu care l-a surprins pe acesta în timp ce intra cu autoturismul în curtea locuinței şi a observat-o sechestrată în autoturism pe victima majoră M.L.M. În aceste împrejurări inculpatul R.Ş. i-a solicitat să-i permită întreținerea de raporturi sexuale cu victima, iar, ca urmare a acordului exprimat ulterior de către inculpatul D.G., în cursul aceleași zile, prin constrângere, manifestată prin violență fizică și verbală, a întreținut raporturi cu victima M.L.M.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, la 17.04.2019, ca urmare a refuzului de a se mai supune tratamentului degradant și violurilor repetate, inculpatul G.D. i-a aplicat, cu intenție, victimei M.L.M., multiple lovituri puternice cu pumnii, vizând zone vitale ale corpului, respectiv capul și cutia toracică, în timp ce aceasta era imobilizată (legată de pat), lovituri care au condus la decesul acesteia. Ulterior, după ce a constatat decesul victimei, în scopul ascunderii infracțiunii de omor calificat, a ars cadavrul acesteia într-un butoi metalic pe care îl deținea în curtea locuinței sale. Cenușa, fragmentele osoase și celelalte resturi rezultate în procesul de incinerare au fost transportate și abandonate în vegetație, cel mai probabil la 18.04.2019, în liziera de pădure amplasată pe terenul Stațiunii de cercetare și dezvoltare agricolă Caracal.

Prin acelaşi act de sesizare s-a reţinut și faptul că, la data de 24.07.2019, în jurul orelor 10:00-10:15, în timp ce se afla pe raza comunei Dobrosloveni, judeţul Olt, inculpatul D.G. a observat-o pe victima M.M.A., în vârstă de 15 ani, și prin inducere în eroare, iar ulterior prin răpire și constrângere, manifestată prin violență fizică și verbală, a recrutat-o, folosind un pretext fals, în sensul că s-a oferit să o transporte cu mașina proprie, “la ocazie”, spre liceul MIHAI VITEAZUL din municipiul CARACAL.

Inculpatul a determinat victima să se urce în autoturismul său, pe locul din dreapta spate, și în continuare, pentru a-i întări convingerea cu privire la realitatea celor susținute, s-a deplasat cu aceasta până în zona liceului din CARACAL unde a oprit, și, utilizând violența fizică și verbală, a imobilizat-o, legând-o cu cureaua de la pantalonii săi de centura de siguranță a banchetei din spate.

Inculpatul a transportat victima, cu autoturismul, la locuința sa din municipiul Caracal, judeţul Olt (prin răpire, contrar voinței victimei care s-a opus și a strigat după ajutor), aceasta fiind în imposibilitate să coboare întrucât era legată de bancheta din spate, iar portierele și geamurile nu puteau fi deschise din interior ca urmare a modificărilor aduse de inculpat. Pe drum acesta a aruncat telefonul victimei în zona strada Ștrandului din mun. Caracal.

În zilele de 24 și 25 iulie 2019 inculpatul a adăpostit victima, prin constrângere, manifestată prin violență fizică și verbală, în locuința sa, ținând-o imobilizată de pat cu un lanț, legată la ochi cu bandă adezivă, iar la mâini și la picioare cu sfoară/bandă adezivă în scopul exploatării sexuale în interes propriu, fapt care, potrivit legii, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de „trafic de minori“.

În aceleași zile, în baza unei unice rezoluții infracționale, prin constrângere, manifestată prin violență fizică și verbală, inculpatul D.G. a întreținut în mod repetat, mai multe raporturi sexuale cu victima M. M. A., în vârstă de 15 ani, cunoscând faptul că tânăra este minoră.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, la 25.07.2019, în jurul orelor 12.00, după ce a telefonat familiei victimei minore, pentru a induce ideea că aceasta a părăsit voluntar teritoriul României, inculpatul a revenit la locuința sa, unde se afla sechestrată victima M.M.A.. Observând că aceasta a reușit să-și desfacă lanțul cu care era legată de pat, să își scoată banda adezivă de la ochi (fără a putea să se elibereze de sfoara groasă de la picioare) și că ținea în mână un telefon vechi găsit în cameră, având o atitudine total schimbată (victima minoră efectuase mai multe apeluri la SNAU 112, de pe telefonul găsit în camera inculpatului), lovindu-se și de refuzul categoric al victimei de a se mai supune tratamentului degradant și violurilor repetate, cu intenție, i-a aplicat acesteia cel puțin o lovitură cu pumnul în zona capului și în timp ce se afla întinsă la pământ, a sugrumat-o cu ambele mâini, cauzându-i astfel decesul.

În jurul orelor 13.00, după ce a comis infracțiunea de omor calificat asupra victimei minore M.M.A., în locuința sa din municipiul Caracal, judeţul Olt, în scopul ascunderii noii infracțiuni de omor pe care o săvârșise, a ars cadavrul victimei, punându-l în același butoi metalic pe care îl deținea în curtea locuinței sale și pe care îl folosise și în cazul victimei precedente. Cenușa și resturile osoase au fost depistate în acest butoi, în dimineața zilei de 26.07.2019, la orele 06.00, cu ocazia percheziției domiciliare efectuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal”, dezvăluie procurorii.

Uniunea Salvați România, luată la bani mărunți de Autoritatea Electorală Permanentă. Ce nereguli au fost descoperite în actele contabile

Autoritatea Electorală Permanentă a efectuat un control la Uniunea Salvați România în ceea ce privește respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de formațiunea politică. Controlul s-a desfășurat din august și până în decembrie, perioada verificată fiind 1 ianuarie 2018 – 31 decembrie 2018.

Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că a înregistrat venituri în valoare totală de 14.658.372,27 lei: 916.925,17 lei venituri din cotizații, 662.100,87 lei venituri din donații, 280,90 lei venituri din alte surse (dobânzi bancare), 13.061.604,73 lei venituri din subvențiile de stat prin Autoritatea Permanentă și 17.460,60 lei venituri totale din redirecționarea 2% la nivel național. Cheltuielile au fost în valoare totală de 6.174.562,61 lei”, se arată în actul publicat în Monitorul Oficial.

Concluzia e că au fost încălcate prevederile articolelor 3 (alineatele 2, 4 și 8), 5 (alineatul 4) și 16 (alineatul 1) din Legea 334/2006. Concret, USR a contractat împrumuturi în bani fără a încheia acte autentice notariale, însoțite de documente de predare-primire, a încălcat prevederea potrivit cărei împrumuturile în bani și restituirea acestora se pot face numai prin virament bancar și nu și-a organizat contabilitate proprie.

Totodată, s-a descoperit că USR a uitat de obligația de a publica în Monitorul Oficial cuantumul total al veniturilor din cotizații obținute în anul fiscal precedent, precum și lista membrilor de partid care au plătit în anul fiscal precedent cotizații a căror valoare însumată depășește 10 salarii minime brute pe țară. Ultimul articol despre care AEP spune că nu s-a respectat, 16, face referire la donațiile care au ca obiect imobile cu destinația de sedii ale partidelor politice.

Ponta vrea să ia Craiova de la PSD cu un „new entry”

Eduard Ciceu este candidatul propus de Pro România pentru primăria Craiova, Victor Ponta mizând toată încrederea pe acesta. „Pentru alegerile locale vrem să schimbăm regula greșită de până acum – toți candidațtii trebuie să fie “din Partid, ai Partidului, pentru Partid”/ ProRomânia invită și susține toți oamenii onești, tineri și profesioniști care au un proiect de dezvoltare pentru comunitatea lor să aibă curaj! Iar noi vom fi alături de ei!”, promite Ponta.

Ciceu are 38 de ani și, chiar dacă s-a născut în Craiova, de mai mulți ani s-a mutat la București, unde conduce o agenție de publicitate. Candidatul spune că Pro România e unicul partid care îi susține viziunea pentru orașul natal.

Proiectul meu politic va continua cu identificarea altor susținători din rândul tuturor celor care doresc să pună Craiova pe harta orașelor merituoase din România. Nu contează că vor fi politicieni sau simpli cetățeni. Contează să fie oameni care își potențează calitățile profesionale și reputația, cu dorința sinceră ca orașul nostru să își recâștige statutul de oraș reprezentativ. Pentru că vreau o Craiova care să devină o destinație principală pentru marii investitori, dar și un model de dezvoltare urbană care să inspire, să stârnească gelozii și să arate că se poate. Chiar și în România”, consideră acesta.

Primarul e și consilier local! S-a întâmplat la Băicoi, iar ilegalitatea a fost descoperită de ANI

Agenția Națională de Integritate a descoperit că unii aleși locali, precum și funcționari publici, continuă să facă cumul de funcții, chiar dacă legea interzice acest lucru. Cel mai flagrant este cazul unui primar din județul Prahova, care se muta din când în când și pe scaunul de consilier local.

Astfel, potrivit ANI, Marius Ioan Constantin, primar al orașului Băicoi, s-a aflat în incompatibilitate în perioada 21 noiembrie 2016 – 27 iunie 2017, când a exercitat simultan atribuțiile de primar și funcția de consilier local. În același timp, alte cinci persoane au încercat să fenteze legea în același mod, spune instituția.

CONSTANTIN LUCIAN, viceprimar al comunei Nicolae Bălcescu, județul Constanța. În perioada exercitării mandatului de consilier local (2016 – 2020), o societate comercială în cadrul căreia soția persoanei evaluate deține calitatea de administrator și pe cea de asociat unic, a încheiat un contract de prestări servicii cu Primăria Comunei Nicolae Bălcescu în data de 30 decembrie 2016, în valoare totală de 8.032,50 lei.

DUGALĂ NICOLAE, manager al Spitalului Municipal „Anghel Saligny” Fetești, județul Ialomița. În perioada 07 iunie 2016 – 24 septembrie 2019 a exercitat și deținut funcția de manager al Spitalului Municipal „Anghel Saligny” Fetești simultan cu următoarele calități:

  • calitatea de administrator în cadrul unei societăți comerciale (07 iunie 2016 – 06 iunie 2019);
  • calitatea de expert contabil în cadrul cabinetului individual expert contabil (07 iunie 2016 – 24 septembrie 2019).

BADA DELIA MARINELA, funcționar public în cadrul Direcției de Sănătate Publică Hunedoara. În perioada 08 aprilie – 08 octombrie 2019 a deținut funcția publică de consilier juridic în cadrul Direcției de Sănătate Publică a Județului Hunedoara simultan cu exercitarea funcției de manager interimar în cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva.

HOSU CLAUDIA, funcționar public în cadrul primăriei Șimleu Silvaniei, județul Sălaj. În perioada 25 noiembrie 2015 – 08 septembrie 2017 a deținut simultan funcția publică de șef birou – consilier superior în cadrul Primăriei Șimleu Silvaniei și o funcție contractuală într-o instituție publică. De asemenea, începând cu data de 08 septembrie 2017 deține simultan funcția publică de șef birou – consilier și funcția contractuală de execuţie de inspector de specialitate în cadrul Primăriei Șimleu Silvaniei.

DINCĂ VALERIU, funcționar public în cadrul primăriei Șimleu Silvaniei, județul Sălaj. Începând cu data de 02 decembrie 2015 deține simultan funcția publică de consilier în cadrul Biroului cadastru imobiliar-edilitar, evidența și gestionarea patrimoniului, fond funciar, situații de urgență, relații publice din cadrul Primăriei Șimleu Silvaniei și o funcție contractuală la Biroul administrativ – gospodăresc, administrarea pieței din cadrul aceleiași primării”, a comunicat ANI.

Instituția a precizat că singurul care nu a avut nimic de comunicat a fost Nicolae Dugală, care „nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”.

Totodată, ANI a comunicat că un alt consilier local, din comuna Malu, județul Giurgiu, s-a aflat în conflict de interese administrativ atunci când „a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii Consiliului Local din data de 31 ianuarie 2017 privind aprobarea transmiterii în folosință gratuită a unor suprafețe de teren de 2.613 mp, respectiv 1.170 mp, precum și clădirile aferente, către o societate comercială (în cadrul căreia persoana evaluată deținea calitatea de angajat) și aprobarea contractului de comodat, deși avea un interes personal în problemele supuse dezbaterilor, având posibilitatea să anticipeze crearea unui avantaj prin adoptarea acestora”.

Licitații trucate la Mureș pentru pentru delegarea serviciilor de salubrizare. Consiliul Concurenței a intrat pe fir

Groapa de gunoi
foto cu caracter ilustrativ

Anchetă amplă în Mureș, unde Consiliul Concurenţei bănuiește că 11 licitații organizate în perioada 2017 – 2019 au fost trucate. Este vorba despre delegarea serviciilor de salubrizare din mai multe unități administrativ teritoriale din județul Mureș, în principal primării, iar investigaţia vizează societățile Sylevy Salubriserv SRL, Bissdog SRL şi Servicii Salubritate Bucureşti SA. Se bănuiește că cele trei firme au făcut o înțelegere pentru împărțirea contractelor de delegare a serviciilor de salubrizare pe teritoriul județului Mureș.

Autoritatea de concurență suspectează că firmele s-au înţeles asupra licitațiilor pentru care să depună oferte, astfel încât să nu se concureze şi să câştige contractele la o valoare cât mai apropiată de cea maximă stabilită de autoritatea contractantă. În acest fel, primăriile au achiziționat serviciile de salubritate la prețuri mai mari, crescute artificial decât dacă companiile s-ar fi concurat în mod real.

Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile celor trei firmelor, documentele ridicate aflându-se în analiza autorității de concurență, în cadrul procedurii specifice de investigație. Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilei practici anticoncurenţiale analizate. Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, nereprezentând o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor.

Legea concurenţei interzice asocierea companiilor în scopul restrângerii concurenţei la procedurile de achiziţie publică. În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă în cadrul programului de clemenţă pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale acesteia”, atrage atenția Consiliul Concurenței.

Ministerul Justiției are un nou secretar de stat, din Bistrița. Olivia Diana Morar este avocat și consilier local

Una dintre liberalii de bază din Bistrița își face bagajele pentru a se muta la București, pe un post la Ministerul Justiției. Astăzi a fost publicată în Monitorul Oficial decizia de numire în funcția de secretar de stat a Dianei Olivia Morar, avocat de profesie.

Doamna Morar era însă și consilier local al PNL din 2017, după ce i-a luat locul unui coleg demisionar. Presa locală scrie că la nivelul PNL, Diana Morar este judecător la Curtea de Arbitraj, forum intern cu atribuţiuni şi competenţe privind respectarea prevederilor Statutului, Codului Etic şi a Regulamentelor PNL, păstrarea disciplinei şi a moralităţii în cadrul partidului. Diana Morar este și vicepreședinte al Organizației Județene de Femei.

Au început interviurile procurorilor care vor să fie șefi la Parchetul General, DNA sau DIICOT

O parte dintre procurorii care vor mandate de conducere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt intervievați la această oră, pentru a-și etala talentele. Audierile se încheie pe 17 ianuarie, dat fiind că este vorba de mulți candidați.

La șefia Parchetului General sunt doritori Ionel Corbu, Florin Daniel Cășuneanu, Gabriela Scutea, Laura Oprea, Pompiliu Marian Drilea Marga, Daniel Horodniceanu, Sorin Săndel Vasilache și Răzvan Horațiu Radu.

La DIICOT au fost admiși pentru a susșine interviul Teodor Niță, Ioana Bogdana Albani, Elena Giorgiana Hossu, Viorel Badea și Daniel Horodniceanu. Pentru DNA candidează Mariana Alexandru, Crin Nicu Bologa, Camelia Elena Grecu, Ionuț Botnaru și Nistor Cătălin.

În urma comunicărilor primite de la CSM, INM și ASE, membrii Comisiei de interviu sunt procuror Remus Damian Budăi (desemnat de secția de procurori a CSM); judecator Ioana Bogdan (desemnată de INM); psiholog Marius Babici (desemnat de CSM); prof. univ. dr. Răzvan Cătălin Dobrea (desemnat de rectorul ASE).

Din partea Ministerului Justiției fac parte din Comisie Lidia Barac, Secretar de Stat, avocat Ștefan Ciurescu, consilier al Ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, Ministrul Justiției (președintele Comisiei). Audierea candidaților se transmite în direct, audio-video, pe site-ul Ministerului Justiției”, se arată într-un comunicat de presă.

Social democrații pun țara la cale. Se întâlnesc marți pentru a stabili planul de „atac”

Greii PSD au mâine prima întâlnire oficială din acest an. Conducerea interimară a PSD a stabilit cu președinții din teritoriu să discute în Parlament despre mai multe subiecte care au ținut prima pagină a ziarelor.

Social democrații vor, spre exemplu, să pună la punct strategia privind alegerea primarilor în două tururi și alegerea indirectă a șefilor de consilii județene, eliminarea pensiile speciale, amânarea dublării alocațiilor și desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție.

Totodată, social democrații vor discuta despre relația politică cu ALDE și Pro România, dar și despre posibilele alegerile anticipate, urmând a se face planuri și pentru Congresul PSD de luna viitoare.

Apelul vecinei Cristinei Țopescu, care a sunat la 112: „Fiți DECENȚI!”

Persoana care a sunat la 112 pentru a alerta autoritățile în privința Cristinei Țopescu a scris astăzi un mesaj pe o pagină pe care o administrează, în care face apel la decență, pentru a opri speculațiile legate de moartea îndrăgitei realizatoare TV. Aceasta afirmă că nu poate fi vorba despre o sinucidere.

Numele meu este Diana Maria. Administrez pagina creată de mine pentru Cristina Țopescu, în urmă cu câțiva ani. Cristina care îmi este prietenă și vecină. Eu am sunat la 112.

Dragi colegi de breaslă, vă rog să aveți decența de a avea răbdare și de a fi jurnaliști adevărați, nu hiene! În cursul zilei de astăzi, 13 ianuarie, vă voi da informațiile reale despre ultimii 4 ani din viața Cristinei și despre cum am ajuns să sun la numărul de urgență. Nu vă așteptați la picanterii și mizerii!
Vă mulțumesc anticipat.


Cris avea obiceiul de a schimba planurile în ultima secunda și să nu sune. Avea mai multe invitații, nu știa unde va merge de Crăciun și Revelion. În plus, așa era Cristina. Câteva zile, cât au avut telefoanele baterie, suna în gol. Și s-a mai întâmplat asta de multe ori. Să nu dea semn și două săptămâni, apoi să sune și să povestim.

Astăzi am intrat în panică pentru că toate erau închise, ori un telefon care să nu meargă era pentru ea o dramă. Așa e Cris.

Fiți DECENȚI!
Nu ați cunoscut-o!
Am refuzat să furnizez informații hienelor când m-am dus să îi pun o lumânare, pentru că nimeni nu s-a gândit să îi ducă Lumină!
Nu voi apărea în public, nu voi face bani de pe urma Cristinei!

Totul va fi public. DECENT.
Și nu credeți prostiile de la tv! Cris nu s-a sinucis.
A trecut Sus alături de cățeii ei, așa cum voia să se întâmple când îi va veni ceasul
”.

Rechizitoriul „Caracal” a fost finalizat. Procurorul general urmează să ia o decizie

A fost finalizată ancheta procurorilor în cazul Caracal, astfel că Gheorghe Dincă urmează a fi trimis în judecată în perioada următoare. În acest moment, rechizitoriul este verificat de procurorul general, au comunicat procurorii.

În cursul zilei de azi, 13 ianuarie 2020, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție dosarul “Caracal”, împreună cu rechizitoriul întocmit, pentru verificarea sub aspectul legalității și temeiniciei și confirmării de către procurorul ierarhic superior.

În vederea soluționării, procurorul general al P.Î.C.C.J., domnul Bogdan Dimitrie Licu, a constituit un colectiv format din procurori din cadrul Serviciului de îndrumare și control și Secției de urmărire penală și criminalistică – Biroul Criminalistică, care va examina actele de urmărire penală efectuate în cauză și va întocmi un referat cu propuneri, referat care va sta la baza fundamentării deciziei procurorului general”, se arată într- informare.

Gheorghe Dincă este acuzat de uciderea Luizei Melencu și a Alexandrei Măceșanu, trupurile victimelor nefiind însă recuperate. Inițial, Dincă a recunoscut că le-a ucis pe cele două adolescente, apoi a revenit și a susținut că nu este vinovat de moartea Luizei Melencu, dată dispărută în luna aprilie 2019.

Despre Alexandra Măceşanu, în vârstă de 15 ani, Dincă a spus că a ucis-o pe 25 iulie, iar apoi i-a incinerat corpul într-un butoi din curtea casei sale.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
câțiva nori
5.9 ° C
7.3 °
5.5 °
53 %
6.2kmh
20 %
D
4 °
lun
4 °
mar
6 °
mie
1 °
J
1 °

Ultimul articol

Actrița Brigitte Bardot s-a stins din viață, la 91 de ani

Actrița Brigitte Bardot a murit la vârsta de 91 de ani. Anunțul a fost făcut în această dimineață, de fundația care îi poartă numele, în...

Un polițist, desemnat „Omul anului” 2025

Un polițist din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov a fost desemnat câștigător al Galei „Omul anului” din acest an. Pe numele său Dani Cek,...

Ofițer de poliție al Şcolii de Poliţie Câmpina, arestat pentru tentativă de viol asupra...

Mandat de arestare pentru 30 de zile - este măsura luată de judecători în ceea ce îl privește pe un ofițer angajat al Școlii...